Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârile CEDO în cele două cazuri Ieremeiov împotriva României
Astăzi, 24
noiembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România
pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la liberă
exprimare, în două cauze Ieremeiov împotriva
României.
Reclamantul, Laurian
Ieremeiov, este jurnalist de profesie. În primul caz, reclamantul a fost
cercetat penal în anul 2000 pentru infracţiunea de calomnie în urma publicării
unui articol referitor la acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse directorului de
atunci al Direcţiei Judeţene Timiş de Sănătate Publică de către un medic
rezident. Deşi a fost achitat, reclamantul a fost condamnat la plata unei
amenzi administrative precum şi la plata unor despăgubiri civile către
directorul Direcţiei Judeţene. În cel de-al doilea caz, reclamantul a fost
supus unei proceduri similare, tot în anul 2000, pentru publicarea unui articol
referitor la colaborarea primarului din Buziaş cu fosta Securitate. În urma acestei
proceduri, reclamantul a fost achitat, dar obligat de asemenea la plata unei
amenzi administrative şi a despăgubirilor civile către primar.
Curtea europeană
a stabilit în ambele cazuri că, prin condamnarea penală a reclamantului, statul
a adus o ingerinţă disproporţionată în dreptul său la liberă exprimare chiar şi
în condiţiile în care sumele pe care fusese obligat să le plătească erau modice.
Curtea europeană a apreciat că reclamantul acţionase cu bună credinţă şi a
constatat încălcarea Articolului 10 din Convenţia europeană a Drepturilor
Omului care garantează dreptul la liberă exprimare. Curtea europeană a mai
constatat că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil deoarece nu i-a
fost respectat dreptul său la apărare în condiţiile în care instanţele de
recurs nu l-au audiat în cursul celor două proceduri. Curtea a concluzionat
astfel că Articolul 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului care
garantează dreptul la un proces echitabil a fost încălcat.
APADOR-CH atrage
atenţia că, datorită deciziei Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007 care
a declarat dezincriminarea insultei şi calomnei drept neconstituţională, şi în
prezent se pot pronunţa sancţiuni penale ca cea din cauzele Ieremeiov, care să
atragă condamnarea României de către CEDO. APADOR-CH mai subliniază că
motivaţia Curţii Constituţionale pentru menţinerea în Codul penal a acestor
infracţiuni a fost lipsa unui cadru legal civil sau contravenţional pentru a
proteja eficient demnitatea şi onoarea persoanei. În consecinţă, APADOR-CH
solicită Parlamentului României să adope de urgenţă prevederi civile apte să
protejeze efectiv aceste valori şi să pună capăt stării de incertitudine
juridică cu privire la infracţiunile de insultă şi calmonie.
Textele integrale
ale hotărârilor sunt disponibile în limba engleză pe site-ul www.echr.coe.int.
24 noiembrie 2009
APADOR-CH
Pentru detalii
suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu – director executiv APADOR-CH 0733 078 718