Halden, cea mai umană închisoare din lume
Închisoarea Halden din Norvegia a fost construită în 2010, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de trai mai bune ca în libertate, doar că fără libertate
Am început vizita în închisoarea Halden cu un prânz „prison style” în sala de conferințe, împreună cu directorul și cel mai vechi dintre gardieni: omletă cu legume și șuncă, salată, suc de portocale și cafea.
O masă prison style
Așa primesc și deținuții masa, nu ca la noi, la cazan. Lor le vin caserolele cu hrana semipreparată și ei și le încălzesc în bucătăriile pe care fiecare corp de închisoare le are la dispoziție. Un living la 10-12 celule, cu toate dotările existente într-o casă normală de oameni. Dacă nu le place mâncarea primită de la penitenciar, o pot completa cu ce-și cumpără de la magazinul întern. Care e aprovizionat ca un supermarket.
Halden pare mai degrabă un experiment chiar și în societatea norvegiană. Toată lumea insistă să ne spună că nu este o închisoare tipică nici pentru ei, chiar dacă dotările pe care le văzusem cu o zi înainte la închisoarea de femei de la Bredtveit ne-a demonstrat contrariul. Și acolo era la fel de bine, dar Halden a fost construită din start altfel.
Pe 30 de hectare, lângă un orășel cochet aruncat între fiorduri în sudul Norvegiei, în care oamenii trec cu barca în Suedia, la cumpărături, că e mai ieftin, niște arhitecți danezi au dat măsura talentului lor novator. Au construit ceva care, în afară de zidul împrejmuitor nu seamănă deloc cu o închisoare. Poate fi spital, școală sau orice alt edificiu public, făcut din lemn, sticlă, oțel și piatră. Nu există gratii la ferestre, nu există turnuri de supraveghere pe ziduri, nici sârmă chimpată sau gard electric, nu există camere de luat vederi pe holuri, în camere, în clase sau ateliere. Gardienii nu au arme. Practic nu ai cum să fii mai liberal de atât, decât să le dai deținuților propriile chei de la camere, a punctat un fost director de pușcărie, după ce a vizitat Halden.
În atelierul de lemnărie
Paza se bazează pe un concept novator numit „securitate dinamică”, adică gardienii sunt amestecați printre deținuți, prezenți tot timpul cu ei, așa încât orice potențial conflict se aplanează prin discuții, la fața locului. Halden găzduiește azi 258 de deținuți (e a doua închisoare ca mărime din Norvegia) și are 290 de angajați pentru asta. Iar filosofia aplicată aici este comună în tot sistemul penitenciar norvegian: viața în închisoare trebuie să fie la fel de normală ca aia de afară, minus libertatea. Pedeapsa nu trebuie să fie mai aspră decât e nevoie pentru ca infractorul să poată fi ajutat, încă din prima zi de detenție, să se pregătească pentru eliberare.
În sistemul nostru penitenciar, primul curs pe care-l fac deținuții când intră în pușcărie se numește „pregătirea pentru viața carcerală”. Apoi, ce-i drept, vin și altele.
Are Høidal, directorul de la Halden, zice că țelul lor e ca „deținutul să muncească, să plătească taxe, să aibă o familie și o motivație”. De aia încă de la intrarea în pușcărie deținutul e condus, prin discuții, către descoperirea unei motivații. Nu și-o găsesc toți. Halden e o închisoare de maximă siguranță, unde sunt închiși criminali, violatori, bolnavi psihic, consumatori de droguri și infractori mărunți. Totuși, Are Høidal se mândrește că deși conduce cel mai bun penitenciar din lume, în care toată lumea ar vrea să intre, numai 20% dintre deținuți recidivează.
Procentul de recidivă e un concept discutabil, însă, pentru că ar trebui măsurat la 5 ani de la eliberare, ca să fie corect. Apoi ar trebui luați în calcul și infractorii străini, adică o treime dintre deținuții din penitenciarele norvegiene, care însă nu sunt contabilizați deloc în statisticile norvegiene, pentru că majoritatea sunt expulzați în țările lor după eliberare. Are Høidal admite că acel 20% e măsurat la doi ani de la eliberare și că se referă doar la țările nordice.
Halden este deja celebră pentru ce se întâmplă în ea. Michael Madsen și Michael Moore au făcut filme despre ea, a apărut în toată presa internațională, gardienii au făcut un videoclip la inaugurare, în care cântă „We are the world”, e vizitată săptămânal de cel puțin o delegație care vrea să învețe cum se face. Secretul stă în atitudine, desigur, dar și în bani. În 2010, când a fost inaugurată, a costat 250 de milioane de dolari, dar Are Høidal e sigur că acum ar costa dublu, dacă s-ar mai face. Nu orice societate își permite să ofere astfel de condiții deținuților. După cum nici să-i trateze prea uman, nu sunt multe societăți dispuse.
În anii 80, nici în închisorile norvegiene lucrurile nu stăteau deloc așa de uman ca acum. Are Høidal, care a intrat în sistem în 1983, povestește că aveau mulți deținuți cu probeleme psihiatrice, închisorile erau penetrate de rețelele de droguri, deținuții protestau, evadau, au fost și doi gardieni omorâți, iar rata de recidivă era de 70% – cât se estimează acum că avem noi.
Nici chiar atunci gardienii nu aveau arme, dacă era nevoie chemau poliția. Directorul susține că în anii 60 exista o singură armă în fiecare închisoare, ținută la loc sigur.
Când am intrat în sistem mi se spunea că nu e nevoie să vorbești cu deținuții despre problemele lor, ești aici doar ca să-i păzești. Interacțiunea gardienilor cu deținuții era minimă. Acum gardienii noștri muncesc, mănâncă împreună cu deținuții, fac sport și se plimbă împreună. Acesta este conceptul de securitate dinamică. Gardianul a devenit un lucrător social, mai mult decât un paznic”, povestește Are Høidal.
Sigur că unora nu le-a plăcut asta, nici gardienilor, nici deținuților. Azi se glumește pe seama apropierii prea mari dintre cele două categorii. În sala de mese a personalului din Halden tronează un afiș în care un gardian e desenat ca un uriaș țânțar. Scrie că dacă ți se pare insuportabilă viața cu gardianul lângă tine, să vezi cum e viața la cort, în care intră țânțarii.
Reușita acestui concept nu este, însă, strict treaba justiției, ci a întregii comunități. Rezoluția (carta albă) cu care a venit în 2008 sistemul de justiție, de a pune accent pe normalitate în reabilitarea deținuților, a fost susținută și semnată de 5 miniștri: al justiției, al educației, al culturii, al sănătății și al autorităților locale. Pentru că așa cum e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, la fel e nevoie de toată societatea ca să ajuți un fost deținut să redevină cetățean. Penitenciarele din Norvegia, de exemplu, nu au angajați exclusiv, ca la noi: doctori, preoți sau profesori. Toate cadrele de specialitate vin din comunitate, așa încât și comunitatea se obișnuiește treptat cu infractorii, și ei cu comunitatea.
Și la noi a fost semnată, ba chiar legiferată printr-o ordonanță de urgență în iulie 2015 o astfel de cartă albă pentru sistemul penitenciar. Se numește „Strategia Naţională de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, asumată la nivel naţional”. În esență filosofia acestei strategii ar fi o colaborare între toate părțile comunității care ar putea să se implice în reintegrarea deținuților. Numai că, evident, la noi nu funcționează. Oficial nimeni nu știe de ce.
În Halden, ca și în orice altă închisoare din Norvegia, deținuții nu pot sta de capul lor în camere, la televizor – deși au tot ce le trebuie în celula de 12 mp pe care o ocupă fiecare – ci sunt obligați să aleagă între muncă sau școală. Pot face diverse cursuri, de la creație până la școală chimie, fizică, filosofie, sau pot alege să se specializeze într-una dintre cele șapte meserii în care penitenciarul oferă diplome. În atelierul de tâmplărie, în service-ul auto, în cel de mecanică și prelucrare a metalelor. Sau pot învăța să cânte la un instrument, într-unul dintre cele 3 studiouri de înregistrări din închisoare.
Când am intrat în studio, doi deținuți îmbrăcați ca niște rockeri bătrâni, lucrau la una din piesele de pe primul lor album. Ei sunt formația Criminal records, și au glumit când le-am spus că nu par a fi deținuți. „Păi să pretindem că nici nu suntem”, a răspuns unul dintre ei, care zice că mai are de stat acolo „preț de încă 3 albume 😉
Halden este totuși o închisoare, punctează din timp în timp directorul. Ea are și deținuți furioși sau care trebuie izolați. Dar chiar și curțile lor de plimbare sunt altfel. Au desene pe ziduri și vederi către grădina uriașă ce înconjoară clădirile închisorii. Desenul cu deținutul care aruncă bila de la lanțul care-i leagă picioarele este un soi de marcă înregistrată a închisorii. E printată pe diverse materiale promoționale făcute tot de deținuți, în atelierul de grafică, și vândute în magazinul Crucii roșii din oraș.
Pe holurile închisorii, la avizierul de lângă biroul serviciului de reintegrare, tronează un afiș format A3 în care se face o reclamă turistică penitenciarului închiriat de norvegieni în Olanda. „Hollyday in Holland”, glumește directorul, spunând că totuși deținuții care ar vrea să fie transferață în Olanda ar trebui să știe limba engleză. Or asta s-a dovedit a fi o problemă pentru mulți infractori străini.
Are Høidal își încheie prezentarea „regatului” fără să fi spus ceva reprobabil depsre închisoarea Halden. În timpul plimbării am vorbit cu mai mulți deținuți, chiar și cu un român. Toți ne-au lăudat condițiile, doar un albanez ni s-a plâns șoptit că totul e numai de fațadă, că în spatele imaginilor de PR cu care Halden a devenit celebră, viața în pușcărie e grea. Directorul recunoaște că Halden este totuși o închisoare, dar e cea mai bună din ce poate societatea să le ofere infractorilor la momentul ăsta. Și va fi aici și peste o sută de ani. Dacă între timp omenirea nu va descoperi un alt mod de a le ierta greșiților ei.
Mai multe informații despre Halden găsiți în acest film:
Citiți și episoadele anterioare din vizita norvegiană:
Ziua 0 – O zi la serviciul de probațiune București
Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons
Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui
Ziua 3 – Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați
Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște
Proiectul „O societate incluzivă prin reforma închisorilor” este finanţat cu 26.445 de lei prin granturile SEE 2009-2014 din FONDUL PENTRU RELATII BILATERALE – Programul RO01 Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura I – Support for travel și Măsura II – Justice and Home Affairs, judicial capacity building and Schengen cooperation
Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine APADOR-CH. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
