Raport asupra vizitei de verificare a evoluției situației din Penitenciarul Bacău
La data de 16 iulie 2014, doi reprezentanți APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Bacău. Aceasta este o revenire la vizita făcută la 3 octombrie 2013 în cadrul Proiectului Copii privați de libertate în Europa Centrală și de est, finanțat de UE.
La data precedentei vizite instituția funcționa de trei ani ca penitenciar de minori și tineri, dar găzduia și adulți (bărbați și femei) într-un spațiu insuficient, având un grad mare de supraaglomerare. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate unitatea a revenit la statutul de penitenciar general, având în custodie: deținuți tineri (18-21 de ani), precum și adulți (bărbați și femei) și arestați preventiv. Unitatea custodiază tineri din toată Moldova și județele Tulcea, Brăila și Focșani. Minorii care se aflau în Penitenciarul Bacău la precedenta vizită au fost transferați la Centrul de detenție de la Tichilești. Totuși, la data vizitei se aflau trei minori în tranzit în Penitenciarul Bacău, conform evidențelor furnizate de instituție.
Conducerea instituției a afirmat că noua profilare a penitenciarului este provizorie, câtă vreme nu se știe care vor fi efectivele după încheierea procesului de evaluare pentru aplicarea legii mai favorabile. În plus se așteaptă ca din toamnă, când va începe construcția la noul corp de clădire ce va înlocui actualele secții 1 și 2, tinerii să fie transferați la alte penitenciare. Gradul de ocupare în prezent este mare, raportat la spațiul existent, numărul deținuților eliberați în ultimele luni fiind extrem de mic – 7 persoane.
La data vizitei, Penitenciarul Bacău găzduia 758 de deținuți (comparativ cu 862 câți avea la precedenta vizită) alocați pe secții astfel:
Secția 1 – 230 deținuți tineri (din care 14 arestați preventiv) regim semideschis, deschis, închis și maximă siguranță, într-un spațiu destinat să găzduiască 221 de deținuți (la norma de 4mp/persoană).
Secția 2 – 192 deținuți adulți bărbați (din care 102 arestați preventiv și 17 în carantină) regim deschis și semideschis, într-un spațiu pentru 186 de persoane.
Secția 3 – 29 deținuți bărbați regim închis și deschis într-un spațiu destinat să găzduiască 40 de deținuți. Aici erau cazați și cei 3 minori aflați în tranzit la data vizitei. De asemenea deținuții tineri aduși de la Tichilești erau cazați provizoriu în această secție, unica în care erau camere nefolosite.
Secția 4 – 62 femei, din care 3 tinere, 5 în arest preventiv și restul în regim deschis – într-un spațiu destinat pentru 67 de persoane.
Secția 5 – 115 femei, regim semideschis, într-un spațiu pentru 75 de persoane.
Secția 6 – 119 femei regim închis și maximă siguranță, din care 26 arestate preventiv – într-un spațiu pentru 75 de persoane.
Gradul de ocupare în patru din cele șase secții este în medie de 125%, fiecare persoană privată de libertate beneficiază de aproximativ 3 mp de spațiu, comparativ cu norma de 4 mp recomandată de CPT.
Personalul penitenciarului a rămas același: 210 ofițeri și agenți la siguranța deținerii (din 220 prevăzuți în schema de personal); 12 ofițeri și agenți la serviciul socio-educativ (din 22); 2 medici (din 5 prevăzuți) și 7 asistenți (din 12).
În mare parte problemele semnalate în raportul făcut după prima vizită au rămas aceleași, cu unele îmbunătățiri:
- Școlarizarea și activitățile socio-educative
– Penitenciarul păstrează încă școala gimnazială existentă în unitate, din perioada când era penitenciar de minori și tineri. În anul școlar care tocmai s-a încheiat au fost școlarizați 76 de tineri, din care 41 au promovat anul, restul fiind transferați. 32 dintre ei au fost școlarizați în cadrul proiectului „A doua șansă”, 12 au fost încadrați în clasa a V-a, 15 în clasa a VI-a și câte 8 în clasele a VII-a și a VIII-a. 17 tineri au urmat cursuri de liceu la distanță, la un liceu din Bacău, un tânăr a luat bacalaureatul iar altul este student.
– Conducerea spune că de la ultima vizită au reușit să mai îmbunătățească aspectul claselor de școală (printr-o sponsorizare constând în materiale de construcție), ca urmare a observațiilor din raportul APADOR-CH.
– Penitenciarul a făcut o înțelegere cu ziarul Deșteptarea din Bacău ca să primească zilnic retururile ziarului, pentru informarea deținuților.
– Pentru a dota cu televizoare toate camerele penitenciarul ar mai avea nevoie de zece aparate. Deținuții dintr-una dintre aceste camere fără televizor s-au plâns reprezentanților APADOR-CH că deși au făcut numeroase cereri la conducere nu li s-a adus niciun aparat, deși ei susțincă ar exista televizoare în magazie. Conducerea neagă existența acestora.
– Penitenciarul a încheiat un acord de colaborare cu Fundația Episcop Melchisedec a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin care biserica se angajează ca preoții din comunitățile din care provin deținuții ce urmează să se elibereze în următoarele șase luni să vină să-i cunoască pe aceștia, la penitenciar, și să-i ajute apoi să se integreze în comunitate după liberare. Acordul a intrat în vigoare și urmează ca primele cazuri să fie preluate de fundație din luna august.
- Camerele de izolare – conform declarațiilor conducerii, penitenciarul nu ar mai avea decât o singură cameră de izolare (celelalte fuseseră transformate în magazii), dar ar avea nevoie de mai multe, întrucât, spune directorul, în ultimele zile primiseră câțiva deținuți recalcitranți de la Tichilești, cu care era dificil de tratat (printre care și cei doi evadați de la Tichilești în urmă cu o săptămână). După afirmațiile directorului, unul dintre ei încercase să sară la un agent cu un ciob de sticlă. Conform tabelului cu repartizare pe camere, însă, rezultă că penitenciarul ar mai avea încă 4 camere de izolare, în secția 1 și o cameră de izolare în corpul de femei, secția 4. La data vizitei niciuna nu era ocupată.
- Asistența medicală și igiena:
– Conducerea a afirmat că s-au făcut igienizări repetate ale camerelor, dar că ploșnițele continuă să mai apară în special din bagajele deținuților transferați din alte penitenciare. În plus, saltelele au rămas cele vechi, semnalate și în precedentul raport că au un grad mare de uzură. În camerele, relativ curate, vizitate de reprezentanții APADOR-CH nu existau deținuți cu probleme dermatologice.
– Totuși medicul unității a admis că bolile de piele (dermatitele alergice) predomină între problemele medicale ale deținuților. Sunt urmate de bolile psihice și de hepatite cronice și ciroze. Medicul a spus că datorită faptului că au existat resurse financiare în prima parte a anului au efectuat 333 de teste pentru depistarea hepatitei C deținuților sosiți în penitenciar. Au fost diagnosticate 8 cazuri.
Datorită unui protocol cu spitalul județean, printr-un program de prevenire a răspândirii bolilor cu transmitere sexuală, penitenciarul primește de câteva luni și prezervative. Deținuții le pot cere la cabinetul medical. Medicul susține că sunt „destul de solicitate” și că profitând de acest fapt deținuții primesc și instrucțiuni de folosire și de igienă personală.
- Judecătorul de supraveghere – La precedenta vizită judecătorul de supraveghere a privării de libertate, abia numit, era în concediu medical. La momentul vizitei era în concediu de odihnă, iar directorul susține că a cerut un înlocuitor pe perioada de concediu, dar nu a primit.
- În privința supraaglomerării – conducerea este încrezătoare că lucrurile se vor reglementa în cel mult un an întrucât din această toamnă va începe construcția corpului modern de clădire ce se va ridica (cu finanțare norvegiană) în locul secțiilor 1 și 2, cele mai deteriorate din unitate. Penitenciarul va avea astfel cea mai modernă secție din țară, cu P+2 etaje și dotări europene. Pe perioada construcției deținuții din secțiile 1 și 2 vor fi mutați la alte penitenciare din țară. Rămâne totuși o problemă gravă supraaglomerarea din corpul de clădire destinat femeilor.
- Munca deținuților
– 59 de bărbați (dintre care 5 tineri) lucrează în cadrul penitenciarului – 52 la deservire și 7 la GAZ
– și 73 de femei lucrează (din care 39 în interiorul penitenciarului și 34 în exterior)
- 7. Incidente:
– Reprezentanții APADOR-CH au solicitat să discute cu deținuții transferați de la Centrul de detenție Tichilești, despre care conducerea a afirmat că pun probleme speciale. Printre ei – cei care au evadat și cei care făcuseră grevă la Tichilești ca să fie transferați la Bacău. Erau 6 tineri, în vârstă de 18 ani, cazați într-o cameră din Secția 3. Printre ei și un tânăr despre care conducerea a afirmat că ar fi sărit să atace un agent cu un ciob de sticlă. Tânărul susține că nu e adevărat, că nu avea de unde să aibă un ciob, că abia fusese adus cu cursa, și că doar l-ar fi îmbrâncit pe respectivul agent, nemulțumit că fusese încătușat la aducerea în cameră. Tânărul a arătat reprezentanților APADOR-CH niște urme pe spate despre care afirmă că ar fi de la bătaia cu bastoanele pe care i-ar fi aplicat-o agenții, cu o zi în urmă, cu ocazia incidentului. Urmele păreau totuși mai vechi de o zi. Întrebat dacă le-a semnalat medicului, tânărul a spus că deși a fost dus la medic a refuzat să-i arate acele urme, pe motiv că oricum nu l-ar crede. Nu a vrut nici să facă plângere scrisă în legătură cu incidentul, de teamă să nu-i prelungească timpul până la liberare. În aceeași cameră, martor la incidentul de cu o zi în urmă, un alt tânăr de la Tichilești, afirmă că agenții i-ar fi dat cu un scaun în cap și i-ar fi spart capul, pe motiv că nu voia să intre în cameră – acesta prezenta urme ale unui traumatism cranian. Nici el nu i-a spus asta medicului. Cei doi erau nemulțumiți că nu fuseseră cazați în aceleași camere cu alți colegi transferați de la Tichilești. Reprezentanții APADOR-CH au solicitat conducerii penitenciarului să verifice afirmațiile celor doi și să-i ducă din nou la medic, pentru rănile pe care afirmă că le au.
– O sinucidere a avut loc în penitenciar în data de 7 martie 2014. E vorba despre un tânăr transferat de la Botoșani, și care s-a sinucis la câteva zile de la aflarea condamnării definitive la 21 de ani de închisoare. Conducerea recunoaște că tânărul spusese de câteva ori că vrea să se sinucidă, dacă va fi condamnat definitiv, că nu rezistă atâta timp închis. Conducerea mai afirmă că i s-a acordat consultanță psihologică și că era supravegheat mai atent și de colegii de cameră. Totuși a reușit să se spânzure în cameră în timpul orei de plimbare a colegilor. APADOR-CH consideră că trebuie luate măsuri pentru evitarea unor situații similare, iar în cazuri în care o persoană prezintă un risc de suicid ridicat sau, cum a fost acest caz, declară că vrea să se sinucidă, aceasta trebuie pusă sub supraveghere sporită și-i trebuie oferită asistență specializată.
Dollores Benezic Cristinel Buzatu