Raport asupra vizitei în arestul secţiei 9 Poliţie din Bucureşti, sector 2
Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul secţiei 9
  Poliţie din Bucureşti pe data de 20 iulie 2006. In sectorul 2 mai
  există alte două aresturi la secţiile 6 şi 7, ultimul fiind
destinat exclusiv femeilor. 
1. Probleme
      privind „invitarea” sau „conducerea” unei persoane la sediul
      poliţiei, pentru a da declaraţii,
      anterior unei eventuale reţineri
        poliţieneşti de 24 de
    ore
O persoană care a primit o invitaţie la sediul poliţiei
  poate refuza să se prezinte dacă nu s-a precizat clar în ce calitate este invitată
  şi în ce cauză (mai
  există şi practica invitaţiei prin telefon care trebuie, pur şi simplu, ignorată). Sunt
  însă destule situaţii în care o persoană, invitată ca
  martoră, se transformă, în sediul poliţiei, în învinuit. Dar chiar cu acest risc,
  persoana respectivă decide dacă se prezintă sau nu, singură
sau însoţită, la poliţie.
In cazul conducerii la sediul
  poliţiei, lucrurile sunt diferite. Persoana împotriva căreia există
  bănuiala că ar fi comis o infracţiune este interogată
  şi i se iau declaraţii scrise, numite
  declaraţii olografe ce se
  păstrează la dosar. Abia
    după aceea, anchetatorul decide dacă este cazul sau nu să se
    emită ordonanţa de
      reţinere de 24 de ore şi aduce la cunoştinţa suspectului
      că are dreptul de a fi asistat de un apărător şi dreptul de
      a nu da declaraţii care ar putea fi folosite împotriva sa! In opinia
    APADOR-CH, dreptul la asistenţă juridică şi dreptul de a tăcea trebuie să
  funcţioneze din momentul primei
      declaraţii, scrise sau orale, deci inclusiv în faza premergătoare
    unei eventuale reţineri. Aceste drepturi, esenţiale pentru
  desfăşurarea unui proces corect şi echitabil, sunt aplicate, în
  prezent, numai în cazul minorilor între 14 şi 16 ani. Generalizarea lor ar
  implica, desigur, modificări ale
    Codului de procedură penală însă până atunci, se pot
  lua măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei. Astfel,  declaraţiile olografe, luate înaintea
  reţinerii, sunt scrise pe foi de hârtie obişnuite, neînseriate şi netipizate. Prin
  urmare, nu există nicio garanţie că toate acele declaraţii scrise sunt anexate la dosarul
  persoanei. Propunerea asociaţiei are în vedere folosirea unor formulare tipizate şi înseriate pentru
    orice declaraţie anterioară reţinerii. Alternativ, APADOR-CH
  cere ca nicio declaraţie
    anterioară reţinerii, dată pe hârtie obişnuită,
    neînseriată şi netipizată, să nu mai fie anexată la dosarul ce se prezintă procurorului
şi apoi instanţei. 
2. Secţia
9 de poliţie
In perioada premergătoare reţinerii, persoanele sunt interogate
  în birourile anchetatorilor. Dacă, după consultări cu
  procurorul, se ia măsura reţinerii, ordonanţa se emite începând
  cu ora la care persoana a ajuns la sediul
    poliţiei. Prima declaraţie în calitate de învinuit  este dată în
  prezenţa avocatului (ales sau din oficiu). Potrivit legii, învinuitul
  trebuie prezentat în faţa procurorului, împreună cu materialul de la
  dosar şi propunerea de arestare, în termen de 10 ore. Insă termenul
  nu poate fi – şi nici nu este  –
  respectat dacă măsura reţinerii se ia seara iar procurorul de
  caz este disponibil numai în dimineaţa următoare. APADOR-CH solicită ca procurorii, ca
  şi judecătorii, să asigure permanenţe, sau, dacă
  permanenţa este deja asigurată, ca procurorii de serviciu să
  preia şi această atribuţie, astfel încât situaţia juridică a persoanelor conduse/reţinute
    să fie clarificată în termenul prevăzut de reglementările
în vigoare. 
2.1. 
  Examenul
medical
Persoana reţinută trebuie să fie examinată de un doctor
  în maximum 24 de ore. Pentru toate aresturile din Bucureşti (18)
  există un singur medic generalist, cu
  cabinetul la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului
  Bucureşti. Prin urmare, toate persoanele reţinute trebuie
  transportate de la secţiile de poliţie la DGPMB şi înapoi în
  aresturi. Apare astfel riscul examinării cu întârziere şi/sau în mod
  superficial. La acestea se adaugă şi practica de a consemna pe
  fişa persoanei numai cele constatate
    de medic. APADOR-CH sugerează adăugarea unei rubrici noi care să cuprindă şi cele declarate de învinuit pe propria-i
      răspundere (în principal, dacă a fost agresat anterior, chiar
  dacă nu are urme vizibile).
  Asociaţia consideră necesară o astfel de rubrică pentru
  următoarele motive: a) fişa medicală va prezenta o imagine
  completă asupra stării de sănătate; b) asistenţa
  medicală în detenţie va fi uşurată şi va deveni mai
  eficace; c) este o modalitate de a  preveni rele tratamente din partea
  poliţiştilor; d) va micşora numărul celor care susţin
  că au fost agresaţi de organele de cercetare în faza
premergătoare în vederea recunoaşterii uneia sau mai multor fapte.
Mai trebuie precizat că persoanele reţinute care sunt
  consumatoare de droguri sunt trimise de medicul de la DGPMB la spitalul Obregia
  iar de acolo, cu tratamentul prescris, la secţia 12 Poliţie.
  Tratamentul se bazează exclusiv pe calmante.
  Nu li se administrează, ca
  în majoritatea ţărilor democratice metadonă, un substitut de drog care uşurează
suferinţa celor aflaţi în sevraj. 
2.2. 
  Discuţiile
cu avocaţii
Persoana reţinută discută cu apărătorul în camera
  anchetatorului, în prezenţa acestuia (sau a unui alt supraveghetor), ignorându-se astfel principiul confidenţialităţii. Arestatul
  care doreşte să-şi consulte avocatul, are următoarele
  posibilităţi: a) convorbirea telefonică. Poliţiştii de
  la secţia 9 au afirmat că arestaţii pot telefona
  apărătorilor ori de câte ori o
    cer. Insă telefonul se află în camera  de dimensiuni foarte mici a poliţistului supraveghetor. Este imposibil ca acesta, prezent pe
  toată durata conversaţiei, să nu audă ce spune arestatul; b) întâlnirea avocatului cu
  clientul în una din camerele de anchetă. Din nou, discuţiile au loc în prezenţa supraveghetorului care,
    desigur, aude şi vede tot. Asociaţia insistă asupra confidenţialităţii
      discuţiilor cu avocatul, condiţie esenţială pentru respectarea
      reală a dreptului la apărare. Nici măcar supravegherea
  vizuală, chiar dacă este considerată acceptabilă, nu se
  justifică pentru simplu motiv că arestatul este percheziţionat înainte de reintroducerea în arest. Prin
  urmare, se pot depista cu uşurinţă eventualele obiecte interzise
  pe care i le-ar putea da avocatul în lipsa supravegherii directe. APADOR-CH reaminteşte că rolul
    avocatului este de a-şi apăra clientul şi nu de a „contribui la aflarea adevărului”, cum greşit mai
    cred încă poliţiştii. Mai trebuie menţionat faptul
  că, pe toată durata întâlnirii cu avocatul, arestatul rămâne
  încătuşat; c) convorbire în camera de primit pachete şi vizite.
  Incăperea este foarte mică iar discuţiile au loc printr-un geam
  dublu, prevăzut cu placă perforată. Nu poate fi vorba de schimb
  de documente sau de semnarea unor acte între avocat şi arestat, totul
  desfăşurându-se numai verbal şi, desigur, în prezenţa
  supraveghetorului. O diferenţă minoră faţă de grefa în
  camerele de anchetă este că arestatului i se pot scoate cătuşele. APADOR-CH
    cere insistent respectarea caracterului
      confidenţial al discuţiilor dintre apărător şi
    clientul său, indiferent de moment (conducere, reţinere, arestare)
şi de locul în care se desfăşoară. 
2.3. 
  Corespondenţa
şi convorbirile telefonice
Corespondenţa scrisă este nelimitată şi, teoretic,
  necenzurată. Arestaţii depun plicurile închise într-o cutie
  obişnuită de lemn (nu cutie
    poştală) de unde sunt luate de poliţişti şi duse
  la poştă. La primire, plicurile se deschid în faţa
  deţinuţilor numai pentru a verifica dacă nu conţin obiecte
  interzise. In mare, s-ar respecta Ordonanţa nr. 56/2003 privind drepturile
  persoanelor private de libertate. Numai că se înregistrează întreaga corespondenţă atât la
  expediere cât şi la primire (destinatar, adresă, expeditor, dată
  etc.), informaţii ce se transmit şi procurorului de caz! Dacă ar exista cutie poştală, cum prevede
  ordonanţa, arestaţii înşişi ar putea introduce plicurile,
  fără control şi înregistrare (cel puţin la expediere),
  respectându-se astfel confidenţialitatea
    corespondenţei. Metoda folosită la secţia 9 pune sub semnul
  întrebării acest drept. Pentru reprezentantele APADOR-CH a rămas
  neclar de ce trebuie să
  ştie procurorul de caz cu cine şi
    când corespondează arestatul şi, mai ales, dacă se cenzurează  corespondenţa. Supravegherea
      corespondenţei se poate face numai
        pe baza autorizării emise de judecător pe o perioadă de maximum
        4 luni (iniţial o lună, urmată de cel mult 3 prelungiri de câte
        o lună fiecare). Asociaţia solicită ca procurorul de caz
      să fie informat cu privire la corespondenţa arestatului numai dacă există autorizarea
judecătorească. 
Mai trebuie amintit că plicurile, hârtia şi timbrele sunt pe
  cheltuiala deţinuţilor, mai exact a familiilor lor. Nu a fost clar
  cum se procedează în cazul unor plicuri mai voluminoase sau pe care
  arestaţii doresc să le expedieze altfel decât prin poşta
  obişnuită (cu confirmare de primire, priori post etc.). Din explicaţiile
  confuze ar rezulta că, deoarece arestaţii nu au dreptul să
  deţină sume de bani şi nici conturi, familiile ar achita la
  poliţiecontravaloarea expediţiei poştale, iar
poliţiştii s-ar ocupa apoi de trimiterea corespondenţei. 
In afara convorbirilor telefonice cu avocatul, arestaţii mai pot
  telefona o dată pe săptămână (joia) familiilor, în
  condiţiile deja descrise. Arestaţii fac, de fiecare dată, cerere
  scrisă în care precizează cu cine vor să vorbească precum
  şi numerele de telefon pe care urmează să le apeleze. O
  convorbire telefonică poate dura 10 minute, sub stricta supraveghere a
  unui poliţist. APADOR-CH precizează că regimul convorbirilor
  telefonice este identic cu cel al
    corespondenţei scrise şi, prin urmare, acestea ar trebui să fie nelimitate
  şi necenzurate. Temerea poliţiştilor că un arestat
  ar putea contacta complici din afară pentru influenţarea mersului
  anchetei este lipsită de logică, de vreme ce exact acelaşi lucru
  poate fi făcut prin scrisori. In
    opinia asociaţiei este vorba doar de mentalitatea depăşită
  a controlului total al anchetatorului asupra arestatului. APADOR-CH cere IGPR să aplice
      acelaşi regim pentru convorbirile telefonice ca şi pentru
      corespondenţa scrisă. Singurele limitări acceptabile se
  referă la numărul de posturi telefonice şi la numărul
solicitărilor din partea persoanelor private de libertate. 
2.4. 
  Camerele de
detenţie şi programul zilnic
Arestul secţiei 9 este format din 3 camere de detenţie şi
  anexe. La data vizitei, aici se aflau 20 de persoane din care 3 erau deja
  condamnate în alte dosare şi deci trebuiau ţinute separat, cu
  consecinţa supraaglomerării celorlalte două camere (camera 2 – 9
  arestaţi la 6 paturi şi camera 3 – 8 arestaţi tot la 6 paturi). Se
  încalcă astfel una din regulile europene cu privire la locurile de
  detenţie care prevede obligaţia autorităţilor de a asigura un pat pentru fiecare persoană
  privată de libertate.  In
  opinia asociaţiei, nu se justifică aducerea unor condamnaţi
  definitiv din penitenciar în arestul poliţiei pentru cercetări în
  alte cauze. Anchetele în astfel de cazuri ar trebui desfăşurate în
  penitenciar. Ar fi mai puţin „comod” pentru poliţişti, dar s-ar
diminua considerabil riscul supraaglomerării.
La secţia 9 nu era niciun minor în detenţie. De altfel, IGPR a
  avut iniţiativa lăudabilă a constituirii unui „dispecerat” prin
  intermediul căruia minorii reţinuţi/arestaţi sunt
repartizaţi în aresturile unde există camere separate pentru ei.
Arestul este situat la subsol, iar ferestrele sunt mici, la nivelul solului
  şi prevăzute cu gratii şi plase dese de metal. Consecinţele
  sunt lipsa luminii naturale (becurile
    rămân aprinse 24 de ore din 24) şi aerisirea defectuoasă, ceea ce înseamnă nerespectarea
    standardelor minime europene cu privire la condiţiile de detenţie,
  şi deci supunerea la rele tratemente a persoanelor arestate. Singura
  soluţie posibilă este mutarea arestului
într-o clădire adecvată.
Trebuie remarcat că, spre diferenţă de unele aresturi din
  ţară, fiecare cameră are propriul grup sanitar (un WC, un
  duş şi o chiuvetă) şi sistem de alarmare sonoră.
  Arestaţii sunt astfel scutiţi de umilinţa dependenţei de
  supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi
  întreţinerea igienei corporale. S-a montat chiar o instalaţie de
  ventilaţie dar, din motive necunoscute, aceasta  nu funcţiona.  APADOR-CH
    cere remedierea urgentă a instalaţiei. Altfel ar însemna că s-au
cheltuit inutil bani publici. 
Arestaţilor le este interzis să deţină în camere
  obiecte ascuţite sau tăioase (ceea ce se poate accepta din motive de
  siguranţă) dar şi spray-uri de orice fel, detergenţi
  şi chiar aparate de ras tip „Bic”. APADOR-CH
    solicită IGPR să revizuiască lunga listă de „obiecte
interzise” dintre care unele nu pot fi considerate „potenţiale arme”.
Mâncarea pentru arestaţi este adusă de la Penitenciarul Rahova
şi este, evident, de calitate cel puţin discutabilă.
Exerciţiul zilnic constă în plimbarea de 30-60 de minute într-o
  curte goală ce aminteşte de o cuşcă. Arestaţii mai pot
  citi (ziare, cărţi), asculta radioul şi juca table. In rest
  nimic, în afară de anchete şi eventual vizite. Cu toate acestea,
  deşteptarea este la ora 6.00 dimineaţa, un fel de „îi trezim ca
  să stea”! Aşa-zisul „program zilnic”, emis de IGPR şi valabil în
  toate aresturile, reglementează pe ore şi zile chiar şi cele mai
  banale activităţi de genul „bărbierit” sau „curăţenie”.
  In opinia asociaţiei, un orar strict s-ar impune doar pentru
situaţiile în care persoanele sunt scoase din arest.
Scoaterea din perimetrul de deţinere înseamnă, obligatoriu, încătuşarea arestaţilo  (cătuşele se scot la prezentarea în
  faţa instanţei). Secţia 9 dispune de 4 perechi de
  cătuşe de tip vechi, grele şi incomode. Or, scopul
  încătuşării este de împiedica o persoană să
  reacţioneze violent sau să evadeze  şi nu să provoace
    suferinţă fizică. Asociaţia cere înlocuirea de
    urgenţă cu cătuşe mai uşoare şi mai flexibile. De
    asemenea, APADOR-CH solicită ca încătuşarea să se aplice selectiv, ţinând cont numai de
gradul de periculozitate al fiecărui arestat în parte. 
Ar mai fi de semnalat un anacronism: ca şi în sistemul penitenciar,
  verificarea gratiilor de la ferestrele din arest se face cu un ciocan de lemn, instrument cel
  puţin bizar pentru secolul XXI, care alimentează suspiciuni cu
  privire la modul real de utilizare. APADOR-CH
cere renunţarea la acest obiect primitiv.
Concluziile şi recomandările sunt incluse în raport.
Manuela Stefănescu                                                      Nicoleta
Popescu
