Raport privind vizita la Penitenciarul Poarta Albă

În ziua de 3 decembrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Poarta
Albă. Acest penitenciar a fost avut în vedere de către reprezentanţii
APADOR-CH datorită deficienţelor constatate cu ocazia vizitei anterioare,
care a avut loc în luna iulie 2001, şi în urma scrisorilor primite de
la unii deţinuţi, care s-au plâns de diferite abuzuri din partea
cadrelor din Penitenciar.

 

1. Aspecte generale

Conform datelor puse la
dispoziţia reprezentanţilor asociaţiei de către conducerea
penitenciarului, la data de 30.11.2003 în Penitenciarul Poarta Albă erau
cazaţi 1966 deţinuţi, la o suprafaţă totală
a spaţiilor de deţinere de 7307,58 mp. Aceasta înseamnă că
fiecărui deţinut îi revin 3,71 mp, ceea ce apropie gradul de ocupare
al penitenciarului de standarele europene minime de 4 mp/deţinut.

Din cei 1966 de deţinuţi,
10 erau minori (5 condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii, 3 condamnaţi
în primă instanţă şi 2 arestaţi preventiv) şi
23 femei (14 condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, 4 condamnate în
primă instanţă şi 5 arestate preventiv).

Din cei 1966 de deţinuţi,
1811 erau condamnaţi definitiv (1216 cu pedepse mai mici de 10 ani şi
595 cu pedepse peste 10 ani), 82 condamnaţi în primă instanţă
şi 73 arestaţi preventiv.

La muncă erau folosiţi
623 de deţinuţi, 236 în interesul locului de deţinere şi
387 la munca cu plată (în agricultură sau în cadrul Întreprinderii
de Împletituri şi Construcţii Metalice, aparţinând Regiei Multiproduct
a DGP (din interiorul penitenciarului). Minorii şi femeile nu erau folosiţi
la muncă. În anul 2003, DGP a cerut Penitenciarului Poarta Albă
să comunice propuneri de activităţi productive la care să
poată fi folosiţi deţinuţii cazaţi în acest penitenciar,
iar propunerea penitenciarului a fost realizarea de subansamble pentru tâmplărie
tip termopan. O problemă ridicată de conducerea penitenciarului
în legătură cu folosirea deţinuţilor la muncă a fost
interdicţia folosirii toxicomanilor. Deţinuţii sunt încadraţi
în această categorie exclusiv pe baza propriilor declaraţii şi
nu în urma vreunui test. În penitenciar unii dintre aceştia îşi
exprimă dorinţa de a munci, însă din cauza declaraţiei
că sunt consumatori de droguri date în faţa organelor de cercetare
(în unele cazuri, aceste declaraţii sunt date la "sfatul" altor
deţinuţi şi nu datorită consumului real de stupefiante),
nu pot fi folosiţi la muncă de către penitenciar.

Pentru femei, administraţia
penitenciarului a achiziţionat 6 maşini de cusut şi a cerut
transferarea unor femei care aveau cunoştinţe de croitorie pentru
a pune bazele unui atelier de croitorie. Conducerea penitenciarului încearcă
să găsească beneficiari pentru o eventuală producţie
a acestui atelier.

Spre deosebire de anul
2001, deţinuţii de alte etnii decât cea română pot folosi la
vizite limba maternă.

În Penitenciarul Poarta
Albă există aproximativ 200 de deţinuţi catalogaţi
drept "periculoşi". Ei nu sunt ţinuţi în camere separate.
Singurele măsuri speciale luate împotriva lor sunt paza întărită
la transferuri şi faptul că nu sunt scoşi la muncă în
exteriorul penitenciarului, ci numai în interior. Cazurile celor care sunt
încadraţi în această categorie ca urmare a abaterilor disciplinare
din penitenciar sunt analizate lunar şi, în funcţie de comportamentul
deţinutului, acesta este scos din categoria „periculoşi”.

Secţia I a penitenciarului
este în faza de reconstrucţie, lucrările urmând a intra în conservare
pe perioada iernii. La secţia a II-a s-au făcut reparaţii capitale,
la secţia a VIII-a reparaţii curente, iar pentru secţiile a
IV-a şi a V-a s-au întocmit expertize tehnice în vederea consolidării.
Secţia a III-a a fost depopulată în mare măsură, fiind
folosită în prezent o singură clădire. Penitenciarul Poarta
Albă este inclus în Strategia de reformă a sistemului judiciar 2003-2007
în ceea ce priveşte modernizarea spaţiilor de detenţie. Tot
în planul de investiţii pe termen mediu este cuprinsă şi construirea
unei staţii de epurare a apei, deoarece există probleme cu Inspecţia
de mediu datorită canalizării.

 

2. Vizita în penitenciar

2.1 Blocul alimentar

Cu toate că a fost
instalat un sistem nou de ventilaţie, acesta nu pare a fi dimensionat
necesităţilor, astfel că în blocul alimentar există camere
cu mucegai (de exemplu carmangeria şi unul din pereţii bucătăriei).

În ziua vizitei, meniul
a constat în tocăniţă de cartofi la micul dejun. Pentru prânz,
meniul a constat în ciorbă de cartofi şi mâncare de fasole cu carne
(reprezentanţii APADOR-CH au constatat că de fapt, "carnea"
din mâncarea de fasole era de fapt slănină). Pentru regim, meniul
pentru prânz a constat în supă de purcel cu zarzavat, cartofi şi
paste şi pilaf de orez cu carne. Pentru musulmani, carnea de porc era
înlocuită cu carne de oaie. Pentru seara, meniul general a constat în
ceai şi biscuiţi, cei cu regim urmau să primească lapte,
iar diabeticii şi cartofi prăjiţi. Fiecare deţinut primeşte
seara şi 20 de grame de slănină.

În magazia de alimente,
în lada frigorifică, exista şi o cantitate de aproximativ 5-7 kg
de brânză, care nu apărea în meniul zilei respective. Reprezentanţii
penitenciarului au motivat că respectiva cantitate de brânză urma
să fie servită seara, diabeticilor.

Cantităţile
de carne scoase din magazie pentru ziua respectivă au fost de 84,4 kg
de carne de porc, 37,4 kg de carne de oaie, 43,6 de kg de subproduse de porc
şi 30,5 de kg de slănină sărată.

 

2.2 Camerele de detenţie

La Secţia a III-a,
în camera 9, regim restrictiv, se afla un deţinut, M.G.. El executase
5 luni din 1 an de regim restrictiv, pentru tentativă de evadare. Deţinutul
era în curs de cercetare penală pentru săvârşirea tentativei
de evadare şi, în acest sens fusese audiat de un procuror în penitenciar.
În cameră existau patru paturi metalice, cu "saltele" din beton.
Camera avea un WC turcesc, separat de restul camerei printr-un zid de aproximativ
1 metru înălţime. Apa la WC nu curgea, ci doar apă rece la
chiuveta din cameră. Încălzirea camerei se realiza printr-o sobă
comună cu camera învecinată, doar un perete al sobei fiind în cameră.
Din acest motiv, în cameră era destul de rece. Deţinutul era bărbierit
de către bărbierul penitenciarului, care venea la solicitarea sa.
În ziua vizitei, deţinutul nu ieşise la plimbare, doarece nu dorise
acest lucru (din cauza condiţiilor atmosferice). Când iese la plimbare,
este încătuşat şi însoţit de grupa de intervenţie.
Plimbarea durează aproximativ 1 oră, când nu se suprapune cu plimbarea
celor de la izolare; în aceste situaţii plimbarea durează numai
jumătate de oră.

La camera 6, regim restrictiv,
se afla un singur deţinut. O.-L. D., primise 2 luni de regim restrictiv
pentru rapoarte de incident şi 8 luni de regim restrictiv pentru "sfidare
cu privirea" şi deţinere de obiecte interzise. Deţinutul
făcuse plângere împotriva acestei măsuri, care urma să fie
judecată de Judecătoria Medgidia pe data de 9 decembrie 2003. Deţinutul
s-a plâns că în timp ce se afla la regim restrictiv, la data de 23 octombrie
2003, şi era imobilizat de pat cu câte două cătuşe la
fiecare mână, un subofiţer a intrat în cameră şi a sărit
cu piciorul pe braţul său stâng, braţ la care acesta avea o
tijă introdusă în tinereţe. Deoarece tija s-a desprins, deţinutul
a fost trasportat în ziua de 12 noiembrie 2003 la Spitalul Militar Constanţa
şi ulterior, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost operat pe data
de 20 noiembrie 2003. În cameră exista două paturi metalice suprapuse,
cu "saltele" de beton, şi un pat metalic cu saltea normală,
fixat în podea. Deţinutul i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH
că montarea patului cu saltea normală a fost rezultatul numeroaselor
sale proteste, care au culminat cu distrugerea unuia din paturile cu saltele
de beton, pentru a determina administraţia penitenciarului să ia
în considerare solicitarea sa. Deţinutul este scos la plimbare fără
cătuşe şi însoţit de grupa de intervenţie. Plimbarea
durează aproximativ 1 oră. Deţinutul s-a mai plâns că
sistemul de încălzire (soba comună la două camere) nu asigură
încălzirea camerei. Reprezentanţii APADOR-CH au constat că
peretele sobei din cameră era aproape rece. Apa de la WC-ul turcesc nu
curgea.

La Secţia a III-a
se află şi camerele de izolator. Cadrele din penitenciar i-au informat
pe reprezentanţii APADOR-CH că nu exista nici un deţinut aflat
la inzolare în ziua vizitei. Conform discuţiilor cu deţinuţii,
a reieşit că au existat persoane la izolatorul de pedeapsă
în dimineaţa zilei de 2 decembrie 2003, dar că acestea au fost scoase
de acolo în jurul orei 13.00 (deci în timpul vizitei reprezentanţilor
APADOR-CH).

La Secţia a VI-a,
în camera 5 (de aproximativ 5,5m x 10,5m), se aflau 56 de deţinuţi
staţionari, în 50 de paturi. Raportând numărul de deţinuţi
la suprafaţa camerei, reiese că gradul de ocupare al camerei era
de 1 deţinut pe metru pătrat, cu mult sub minimul impus de standardele
CPT de 1 deţinut la 4 mp. Datorită marii aglomerări din cameră,
aerul era irespirabil. În cameră exista un singur televizor, deţinuţii
plângându-se că nu pot instala două aparate TV, deşi dimensiunile
camerei le-ar permite acest lucru (existenţa celor două televizoare
s-ar impune datorită numărului mare de deţinuţi din cameră)
. Mai mult, în trecut a fost posibil să aibă două televizoare.
O altă doleanţă a deţinuţilor legată de recepţionarea
de programe TV a fost că la ora 23.00 li se întrerupe curentul la prize,
astfel încât nu se mai pot uita la televizor, deşi ei nu sunt scoşi
la muncă şi nu au altă activitate în timpul zilei. Plimbarea
zilnică durează 1 oră – 1 oră şi jumătate. În
plus, cei care s-au înscris la fotbal, participă la meciuri de 2 – 3
ori pe săptămână. De asemenea, deţinuţii au posibiliatea
de a ieşi la sala de forţă, organizată în aer liber (urma
ca deţinuţii să iasă la această sală şi
pe timpul iernii). Deţinuţii nu participă la programe educative
sau culturale şi nu sunt scoşi la club. Baia are loc săptămânal.
Aparate de ras de unică folosinţă primesc câte una la fiecare
3 luni.  Deţinuţii s-au plâns de starea jalnică a cearceafurilor
primite din partea penitenciarului, stare deplorabilă care a putut fi
constatată şi de reprezentanţii APADOR-CH. Din spusele deţinuţilor
a reieşit că primesc un cearceaf o dată la 3 ani. O altă
problemă ridicată de deţinuţi a fost lipsa medicamentelor.
I.-D. A.s-a plâns că deşi suferă de astm bronşic, silicoză
şi stomac, nu primeşte medicamentele necesare. Acestea i-au fost
aduse de familie, pe baza prescripţiei medicale eliberate de medicul
din penitenciar. Deţinuţii s-au plâns că pentru medicamente
obişnuite, cum sunt asiprina, paracetamolul, nu li se eliberează
prescripţii medicale în penitenciar şi deci familia nu are cum să
le aducă asemenea medicamente.

Deţinuţii i-au
informat pe reprezentanţii APADOR-CH că unul dintre colegii lor
de cameră, C.A., deşi este bolnav şi are crize zilnice, este
ţinut în secţie în loc să fie dus la spitalul penitenciar.
În timpul vizitei, respectivul deţinut nu s-a ridicat din pat. A.V. se
află la Poarta Albă din anul 1999 şi a rugat să fie transferat
la penitenciarul din Arad („sau în zonă”), întrucât are familia în Arad.
I.M. (condamnat la 16 ani pentru săvârşirea infracţiunii de
omor) s-a plâns că deşi nu are nici un raport de incident şi
a fost evidenţiat, Comisia de liberare condiţionată din penitenciar
i-a amânat cererea de liberare cu un an, până la 4 februarie 2004. A.F.,
în vârstă de 63 de ani, s-a plâns că a fost amânat de 4 ori de către
Comisia de liberare din penitenciar, deşi nu a avut rapoarte de incident.
În legătură cu Comisia de liberări condiţionate, deţinuţii
s-au plâns că nu sunt duşi în faţa acesteia şi abia începând
cu o lună în urmă sunt duşi la instanţa care judecă
cererea de liberare. I.N. s-a plâns că a venit în Penitenciarul Poarta
Albă în urmă cu 7 ani, pentru a urma un curs de calificare sudori
şi că, deşi în ultimii 5 ani a adresat aproximativ 6-7 cereri
Direcţiei Generale a Penitenciarelor pentru a fi transferat la Penitenciarul
Arad (familia sa fiind din Curtici), această cerere nu i-a fost aprobată.
Datorită distanţei mari, deţinutul nu a fost vizitat niciodată
de familie la Penitenciarul Poarta Albă.

La Secţia a VI-a
a fost instalată o cutie poştală pentru ca deţinuţii
să îşi expedieze singuri scrisorile. În total, în Penitenciarul
Poarta Albă au fost instalate 4 astfel de cutii poştale. De asemenea,
există şi 3 telefoane publice cu cartelă, unul la Secţia
a VI-a, unul la Secţia a IV-a şi unul la sectorul vizite. Conducerea
penitenciarului a precizat că se doreşte ca în viitor să se
instaleze şi cabine telefonice, pentru a asigura confidenţialitatea
convorbirilor. Deţinuţii au dreptul la 4 telefoane pe lună.

În Secţia a VII-a
erau cazaţi minorii. La camera 2 (carantină), erau 3 minori. Ei
erau scoşi  la plimbare 1 oră şi jumătate până la
2 ore în fiecare zi. În cameră exista un televizor, pus la dispoziţie
de penitenciar. Programul TV durează în fiecare zi de la 9.00 la 19.00
şi de la 20.00 la 23.15. Vinerea şi sâmbăta seara programul
este prelungit până la orele 00.00-1.00. Programul de referinţă
este România 1. Ziarele pe care le primesc minorii sunt vechi de câteva zile,
până la o săptămână, deoarece sunt retururi. La vizite,
minorii se duc îmbrăcaţi în haine de penitenciar. Vizitele durează
în medie 40 de minute. Responsabilul de cameră este numit de către
conducerea penitenciarului. Activităţile minorilor erau cele din
programul special de carantină.

La camera 1 erau cazaţi
5 minori, dintre care 4 condamnaţi definitiv şi un arestat preventiv.
Responsabilul de cameră fusese numit de către comandantul de secţie.
Minorii aveau la dispoziţie un televizor al penitenciarului şi primeau
ziare vechi, la fel ca şi colegii lor de la camera 2. Doi dintre minorii
condamnaţi definitiv fuseseră cuprinşi într-un curs de legumicultură
organizat în colaborare cu Centrul de consultanţă agricolă
Constanţa, cu durata de 3 luni (cursurile s-au desfăşurat de
câte 2 ori pe săptămână, câte 3 ore). La acest curs, susţinut
de un specialist de la Centrul de consultanţă agricolă, s-au
înscris 32 de minori şi tineri între 18 şi 21 de ani, dintre care
21 l-au absolvit şi au primit diplome de certificare (legumicultori).
Unul dintre cei doi absolvenţi de la camera 1 a apreciat că nu îi
vor fi de folos cunoştinţele dobândite în timpul cursului, după
eliberare, deja uitând mare parte din ceea ce a învăţat. Minorii
sunt scoşi o dată pe lună la clubul cadrelor. Patru din cei
cinci minori de la camera 1 au fost filmaţi sau li s-a publicat numele
în ziare în timpul cercetărilor penale, fără a li se cere acceptul
(TV Neptun, ziarul Telegraf). De la telefonul public, minorii pot să
dea 4 telefoane pe lună. Baie se face săptămânal.

Dintre cei 4 educatori
ai penitenciarului, unul se ocupă exclusiv de minori şi femei. Pregătirea
acestuia este juridică. Minorii sunt testaţi în vederea stabilirii
nivelului lor de alfabetizare şi cuprinderii  în programul de alfabetizare.
Alte activităţi destinate minorilor sunt cele sportive, în timpul
verii. De asemenea, se are în vedere continuarea cursurilor de calificare
în legumicultură pentru minori şi tineri, organizate în colaborare
cu Centrul de consultanţă agricolă Constanţa. În interiorul
penitenciarului există un lot experimental destinat acestui curs. Colaborarea
cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Constanţa
nu prea a existat în anul 2003.

 

2.3 Cazul deţinutului
F.F.

Reprezentanţii APADOR-CH
au purtat o discuţie cu deţinutul, care s-a plâns că în data
de 4 noiembrie 2003 a fost bătut de către grupa de intervenţie,
în curtea  penitenciarului. Urmare a leziunilor datorate bătăii,
F.F. a fost internat pentru 2 săptămâni în Spitalul Penitenciar
Poarta Albă. Deşi nu se refăcuse complet, a fost adus înapoi
în Penitenciarul Poarta Albă şi cazat într-o cameră de detenţie
fără a primi nici un fel de îngrijiri medicale. Deţinutul a
trecut la măsuri extreme pentru a atrage atenţia asupra situaţiei
sale, autoagresându-se (s-a tăiat cu lama pe antebraţe). Drept urmare
a fost din nou dus la spitalul penitenciar. La întoarecere, a fost introdus
la izolare, deşi nu era apt din punct de vedere medical să suporte
un astfel de regim. A fost scos de la izolare numai ca urmare a intervenţiei
unui medic de la spitalul penitenciar. De la incidentul cu grupa de intervenţie,
F.F. a fost cazat pe Secţia a III-a, în corpul de clădire destinat
camerelor de regim restrictiv şi de izolator. Deţinutul s-a plâns
că primeşte tratament cu tranchilizate, deşi nu este diagnosticat
cu nici o boală care să impună acest lucru. De asemenea, nu
primeşte îngrijirile medicale necesare rănilor sale, nefiindu-i
schimbate pansamentele.

Deţinutul N.C. (n.14.07.75)
a fost chemat după incidentul din 4 noiembrie 2003 pentru a da declaraţii.
El este reprezentantul camerei din care deţinuţii au văzut
incidentul şi au început să protesteze. Deţinutul s-a plâns
că a fost lovit de către cadre şi ameninţat deoarece nu
a avut grijă ca deţinuţii care au văzut incidentul să
nu protesteze.

D.-C.T. este unul dintre
deţinuţii care au văzut cum F.F. a fost bătut de către
grupa de intervenţie. Deţinutul s-a plâns că atunci când a
fost chemat să dea declaraţii legate de eveniment, a fost ameninţat
cu întocmirea unui raport de pedepsire. În final acest lucru nu s-a mai petrecut.

Conducerea penitenciarului
a afirmat că, potrivit comandantului de secţie, F.F. s-ar fi smucit
în timp ce era escortat de către grupa de intervenţie şi datorită
acestui lucru s-a lovit de uşa clădirii.

 

3. Concluzii

APADOR-CH apreciază
că în general condiţiile de detenţie au cunoscut o anumită
ameliorare în comparaţie cu situaţia existentă la vizita din
luna iulie 2001. Efectivele sunt acum cu circa 500 de deţinuţi mai
mici decât în 2001 (cu toate acestea, suprapopularea  continuă să
constituie o problemă a penitenciarului). Este pozitiv faptul că
nu au mai existat cazuri în care deţinuţii să se plângă
că împotriva lor au fost folosite lanţurile. Spre deosebire de situaţia
de la vizita precedentă, când minorii făceau baie numai o dată
pe lună, acum baia se face săptămânal (condiţiile minorilor
sunt sensibil mai bune decât în urmă cu doi ani).

Ca aspecte negative, APADOR-CH
a reţinut:

–        
nu a fost eliminată practica lovirii deţinuţilor de către
personal; asociaţia consideră că se impune să tragă
conducerii DGP un semnal de alarmă în legătură cu înmulţirea
cazurilor de acest gen, în special a celor în care „grupele de intervenţie”
recurg la violenţe în mod cu totul abuziv şi nejustificat; APADOR-CH
apreciază că pentru încetarea unor asemenea practici este necesar
ca DGP să intervină cât mai curând şi mai ferm;

–        
pedepsele disciplinare sunt uneori excesive în comparaţie cu abaterile
comise (cazul deţinutului O.-L. D., de la „restrictiv”);

–        
calitatea hranei este necorespunzătoare, în special sub aspectul absenţei
aproape complete a cărnii din felul II al mesei de prânz;

–        
se dă o atenţie cu totul insificientă ocupării „timpului
liber” al deţinuţilor, în special al celor „staţionari” (programul
de televizor ar trebui prelungit, iar în camerele cu un număr mare de
deţinuţi ar trebui instalate mai multe televizoare); este evident
că serviciul socio-educativ ar trebui să se implice într-o mai mare
măsură în ocuparea „timpului liber” al deţinuţilor;

–        
în dormitoare este frig; este necesar ca pe timpul iernii penitenciarul să
rezolve această problemă.

 

Diana-Olivia Călinescu                                                                            
Valerian Stan