Criza economică va distruge iremediabil sectorul ONG
Cerem sprijinul Guvernului pentru a ne continua misiunea socială
Criza în care deja a intrat sectorul privat din România va dărâma, într-un efect de domino, societatea civilă și întregul sector neguvernamental.
Cu programe susținute din sponsorizări și finanțări private, ONG-urile din România, dintre care multe desfășoară în plină stare de urgență acțiuni în sprijinul populației și autorităților, se vor confrunta în contextul economic preconizat cu blocaje financiare și spectrul încetării definitive a activității.
Astfel, finalul crizei de sănătate publică va fi unul în care zeci, sute de programe sociale și culturale nu se vor mai putea desfășura, într-un moment în care România va avea cea mai mare nevoie ca societatea civilă să impulsioneze reclădirea stării de spirit a românilor.
În acest context, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) face public un document de poziție realizat în baza opiniilor exprimate de peste 130 de ONG-uri din toată țara și susținut de peste 80 de organizații, document în care se atrage atenția asupra faptului că societatea civilă necesită la rândul său măsuri de sprijin, cel puțin la fel de puternice precum cele acordate sau avute în vedere pentru susținerea IMM-urilor.
Vizibil în perioada de criză majoră pe care întreaga societate o traversează în prezent, mai ales prin capacitatea sa de a mobiliza resurse care sunt utilizate în principal pentru a susține sectorul public, sectorul neguvernamental românesc are nevoie, la rândul său, să fie inclus de către statul român în rândul sectoarelor profesionale profund afectate de pandemia actuală și care au nevoie de sprijin structural, pentru a se adapta și contribui activ la rezolvarea problemelor sociale generate de pandemia COVID-19.
Organizațiile neguvernamentale fac eforturi susținute în această perioadă să-și urmeze misiunea, să-și îndeplinească obligațiile asumate ca angajator responsabil în contextul măsurilor restrictive impuse de situația de urgență, dar mai mult decât atât, să asigure continuitate în furnizarea serviciilor în zonele cele mai dezavantajate din țară, către grupuri vulnerabile ale căror nevoi nu sunt acoperite de alte entități în acest moment, sau în domenii în care expertiza și abilitățile de inter-relaționare ale resursei umane din sector pot sprijini instituțiile publice pentru gestionarea acestei perioade critice.
Printre măsurile solicitate se numără:
- Crearea unui fond de urgență, din bani europeni, pentru activitățile comunitare pe care organizațiile neguvernamentale le asigură în această perioadă, în sprijinul autorităților locale care nu pot acoperi nevoile tuturor cetățenilor vulnerabili;
- Scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale (CAS, CASS și CAM) pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitate de prelungire;
- Acordarea unei subvenții lunare în valoare de 75% din câştigul salarial mediu brut, pentru angajatorii persoane juridice fără scop patrimonial, care își pot continua activitatea pe perioada stării de urgență, dar nu dispun de resurse financiare necesare pentru plata salariilor;
- Indemnizație lunară în valoare de 75% din câştigul salarial mediu brut, în situația în care angajatorii persoane juridice fără scop patrimonial sunt nevoiți să recurgă la suspendarea contractelor de muncă, pe perioada stării de urgență;
- Aplicarea acelorași măsuri de menținere a finanțării pentru salarizarea personalului organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități similare personalului din sistemul public (în domenii precum sănătate, asistență socială, educație, incluziune socială, cultură etc);
- Menținerea intactă a subvențiilor pentru organizațiile neguvernamentale furnizoare de servicii sociale, acordate în baza Legii nr. 34/1998;
- Plata urgentă a tuturor datoriilor sau rambursărilor pe care statul le are de făcut către organizații neguvernamentale (cum ar fi plata indemnizațiilor pentru concediile medicale etc);
- Amânarea la plată pentru serviciile de utilități, precum și amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare, pe toată durata instituirii stării de urgență, similar facilității pentru IMM-uri din OUG nr. 29/2020.
„Publicăm acest document de poziție pentru argumentarea necesității măsurilor de suport din partea statului pentru a evita blocarea activității organizațiilor neguvernamentale și pentru a asigura continuitatea serviciilor pe care acestea le furnizează, inclusiv prin deservirea unor grupuri vulnerabile în nevoie critică de suport în această perioadă”, declară Ionuț Sibian, director executiv, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Documentul de poziție a fost transmis Președintelui României, Primului Ministru, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Finanțelor Publice în data de 24 martie, și poate fi accesat AICI. Organizațiile neguvernamentale care doresc să se alăture demersului își pot exprima susținerea AICI.
Chestionarul care se află la baza documentului de poziție poate fi completat în continuare AICI de către orice organizație neguvernamentală din România.
APADOR-CH a semnat acest document comun adoptat de sectorul neguvernamental.