Mecanismul Național pentru Prevenirea Torturii, după șase ani de discuții încă nu ne-am lămurit cum să-l facem
Mecanismul Național pentru Prevenirea Torturii (MNPT) în România, mai exact lipsa lui, a fost motivul care i-a reunit ieri la București pe reprezentanții statului român și pe cei ai organizațiilor internaționale în fața cărora România s-a angajat, în 2009, că îl va înființa.
Mari Amos, reprezentant al Subcomitetului ONU pentru Prevenirea Torturii, și Matthew Pringle, responsabil pentru Europa și Asia în cadrul Asociației pentru Prevenirea Torturii, au participat la conferința organizată de APADOR-CH în încheierea proiectului „Mai există tortură în România?”, derulat în ultimul an.
România se chinuie de patru ani să înființeze acest MNPT la care s-a angajat în urma ratificării OPCAT – Protocolului Opţional la Convenţia Împotriva Torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York la 18 decembrie 2002. Mecanismul, prin reprezentanții săi, ar urma să facă vizite periodic în diversele spații de deținere din România și să monitorizeze astfel respectarea drepturilor omului în acele locuri.
Inițial România a cerut trei ani ca să-și îndeplinească această datorie, în loc de termenul uzual de doi ani. Acest termen a fost depășit în 2012, iar statul român a cerut și primit o nouă amânare. Comisia împotriva Torturii (CAT) a ONU a acceptat ca nou termen luna noiembrie 2014, iar Mecanismul Național ar trebui să funcționeze până la această dată. Ca să ne încadrăm în acest ultim termen ar fi trebuit ca azi să avem deja depus în Parlament un proiect de lege.
Suntem singurul stat din lume care a cerut două amânări
Deși suntem singurul stat din lume care a cerut două amânări succesive pentru implementarea mecanismului, nici în ceasul al 12-lea nu dăm semne că ne vom achita de datorie. Încă din 2010 existau în lucru două variante posibile pentru MNPT:
– una în care mecanismul ar fi fost înființat ca instituție de sine stătătoare, sub control Parlamentar;
– una în care mecanismul ar fi încorporat în Instituția Avocatul Poporului, având însă buget și personal separate.
Azi, după trei ani, opțiunea între cele două variante nu a fost făcută, Guvernul având în lucru un proiect de lege de modificare a legii ce reglementează instituția Avocatului Poporului iar Parlamentul având în analiză un proiect de lege de instituire a MNPT ca organism nou sub control parlamentar.
Atât Mari Amos cât și Matthew Pringle au prezentat câteva modele de astfel de instituții existente în alte țări, subliniind că ambele variante sunt posibile, fiecare țară având libertatea de a implementa ce fel de mecanism dorește, numai s-o facă.
Au fost prezentate modele de bună practică chiar în vecinătatea noastră, în țări ca Serbia sau Bulgaria, dar și modelul german, austriac și francez.
Conform explicațiilor lui Mari Amos, minimul de atribuţii pe care OPCAT îl impune statelor care au ratificat acest act internațional vizează:
– examinarea în mod regulat a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate în locurile de detenţie;
– formularea unor recomandări către autorităţile competente, în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi condiţiilor de viață ale persoanelor private de libertate, a prevenirii torturii şi pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante;
– formularea unor propuneri şi observaţii privind legislaţia existentă sau proiectele legislative.
Matthew Pringle:
[quote]acum șase ani am participat la conferința la care se discuta pentru prima dată înființarea MNPT în România. Dacă voi veni peste șase ani aici sigur veți avea un MNPT înființat, nu?[/quote]În încheierea întâlnirii s-au făcut promisiuni de accelerare a procesului de adoptare a legii. Alina Ion, reprezentanta Ministerului Justiției la discuții, a declarat că va colabora îndeaproape cu Instituția Avocatului Poporului astfel încât să propună Guvernului „într-un timp cât mai scurt” un proiect pentru înființarea MNPT. Eugen Dinu, consilier la Avocatul Poporului, a confirmat și el disponibilitatea instituției pentru a îngloba noua structură pentru monitorizarea drepturilor omului.
Matthew Pringle, într-o notă optimistă, a încheiat evenimentul amintind că: „acum șase ani am participat la conferința la care se discuta pentru prima dată înființarea MNPT în România. Dacă voi veni peste șase ani aici sigur veți avea un MNPT înființat, nu?”.