Arhiva tag-ul pentru: abuz

Sunteți aici: / abuz

Articole

Când poliția te identifică (și) cu pumnii și cătușele

/în /de

Șerban Marinescu întârziase în oraș, cu prietenii, la o bere. Noaptea a venit acasă cu un taxi, dar în fața blocului, când să coboare, s-a enervat că nu primește restul de la taximetrist. S-a certat cu el, iar taximetristul a plecat în trombă, cu tot cu client, spre o secție de poliție, ca să-i arate el rest. Clientul nu s-a împotrivit, socotind că la poliție și el poate depune plângere împotriva taximetristului.

Marinescu a rămas în taxi în timp ce șoferul a intrat în secția de poliție și a revenit însoțit de trei agenți. Marinescu spune că au refuzat să-l asculte şi nu i-au permis să depună plângere împotriva taximetristului: „M-au bruscat și m-au târât în secție, spunând: ce, mă, vrei să depui plângere, mă?!”. În acea noapte polițiștii l-au legat cu cătușe de o balustradă în poliție și i-au administrat o bătaie cu pumni și picioare, după care l-au legitimat.

La 5 dimineața Marinescu și-a sunat niște prieteni ca să vină să-l ajute să ajungă de la poliție la IML.

Faptele s-au petrecut pe 2 iunie 2007, la Secția de poliție 22 din Drumul Taberei. Asistent universitar la Facultatea de Arhitectură București, Șerban Marinescu se judecă de atunci cu Poliția română, care nu recunoaște nimic. Motivația poliției: cetățeanul a fost imobilizat și identificat, pentru că era violent.

„Senzația mea e că toate instituțiile statului sunt împotriva ta. Vor să te încuie cu orice ocazie”

Certificatul medico legal întocmit în dimineața de 2 iunie, după „vizita” la poliție a lui Șerban Marinescu spune așa: „echimoză reg. palpebrală ochi drept, leziuni traumatice care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale”. În pozele făcute de prietenii care au venit să-l ia de la secție apare un Marinescu cu buza spartă, tumefiată, gura plină de sânge, sânge pe față și ochi speriați.

După „vizita” la poliție Marinescu și-a declarat clar intenția de a reclama comportamentul polițiștilor. [quote]Din atitudinea lor a reieșit tot timpul că nici prin cap nu le trecea că poți să-i reclami. Cred că m-au considerat un băiat de cartier. Senzația mea atunci era că trei șmecherași m-au bătut pentru că puteau, și-au vărsat toată frustrarea lor asupra mea[/quote] .A fost asistat și reprezentat în instanță de avocatul APADOR-CH Nicoleta Popescu. „Deși foarte multă lume m-a descurajat, că în ce mă bag, că oricum o să pierd. Din păcate există mentalitatea asta la noi că nu e bine să „te pui cu ei”, am făcut acest proces pentru onoare mea, sunt conștient că atitudinea poliției oricum nu se va schimba”, crede Marinescu.

De altfel poliția nu și-a cerut niciodată scuze pentru comportamentul agresiv al celor trei agenți, iar singura tentativă de „negociere” a fost atunci când cazul devenise public, iar Marinescu a fost sunat de cineva de la poliție. „Mi-au spus să ne înțelegem ca oamenii!”.

Procesul trenează de ani de zile din diverse motive. În principal procuratura consideră că fapta reclamată nu există. Prin urmare a dispus neînceperea urmăririi penale.

 

[toggle title_open=”Nicoleta Popescu – avocata APADOR-CH, face un rezumat al celor patru ani de procese:” title_closed=”Nicoleta Popescu – avocata APADOR-CH, face un rezumat al celor patru ani de procese:” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”” read_less_text=”” include_excerpt_html=”yes”]

Avocata Nicoleta Popescu îl reprezintă pe Marinescu în procesul cu poliția:

Inițial procurorii au anchetat cazul și au dat rezoluție de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că fapta nu există. Am contestat soluţia la prim-procuror care evident a menţinut soluţia procurorului de caz. Instanța de fond a respins plângerea dlui Marinescu şi a considerat că în mod corect parchetul a soluţionat plângerea cu neînceperea urmăririi penale. Împotriva soluţiei pronunţate de Judecătoria Sector 6 am formulat recurs. Tribunalul ne-a admis recursul a casat soluţia instanţei de fond datorită unui viciu de procedură şi a reîntors dosarul la Judecătoria Sector 6 pentru rejudecare. De  dată aceasta acceaşi Judecătorie Sector 6  care iniţial ne-a respins plângerea a admis-o  a infirmat soluţia procurorului şi a decis reîntorcerea dosarului la parchet pentru continuarea cercetărilor. Împotriva acestei soluţii poliţiştii au formulat recurs. Tribunalul a respins recursul poliţiştilor şi a menţinut soluţia instanţei de fond.

Dosarul s-a reîntors la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6. Fără a face niciun un nou act procedural procurorul de caz (altul de această dată !!!) a pronunţat aceeaşi soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Din nou a trebuit să reluăm procedura. Am formulat plângere la procurorul ierahic superior care evident ne-a respins plângerea si apoi ne-am adresat instanţei. În prezent plângerea împotriva NUP-ului de află pe rolul Judecătoriei sector 6 cu termen la data de 14 februarie 2012.

Noutatea este ca între timp s-a schimbat codul de procedură penală iar astfel de plângeri se judecă de instanţa de fond în mod definitiv  deci nu mai pot fi atacate cu recurs. Schimbarea a venit odata cu « mica reforma » pentru a mai scurta termenele de soluţionare a dosarelor.
In concluzie : in functie de soluţia judecătoriei vom şti dacă ne reîntoarcem la parchet sau avem o soluţie definitivă în intern şi ne putem adresa CEDO.[/toggle]

Declarațiile celor trei agenți, făcute la aceeași masă cu taximetristul, și inspirându-se unii de la alții, după cum povestește Marinescu, susțin că reclamantul nu ar fi fost bătut în secție, ci a venit așa adus de taximetrist. Totuși, polițiștii scriu că el a venit cu o crustă de sânge pe față, iar taximetristul scrie că sângera.

Șerban Marinescu e dezamăgit de trenarea lucrurilor și de reacțiile instituțiilor statului în cazuri de acest gen: [quote]Nu m-am așteptat ca statul să-mi apere drepturile, dimpotrivă, senzația e că toate instituțiile statului sunt împotriva ta. Vor să te încuie cu orice ocazie. La proces e cuvântul tău împotriva cuvântului lor. Statul ar trebui totuși să găsească mecanisme prin care cetățeanul să-și poată demonstra dreptatea în astfel de cazuri.[/quote]

Speranța lui Marinescu se conturează din ce în ce mai mult a fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Peste 125.000 de „conduși” la secție în 2010

[box type=”info”]

Conform estimărilor statistice întocmite de APADOR-CH în cadrul demersurilor de modificare a legii poliției, numărul cazurilor de conducere la secție în 2009 a fost de peste 110.000 pe toată țara, și de peste 125.000 în 2010.

Cifrele nu sunt, însă, complete, atâta timp cât nu toate secțiile de poliție țin această evidență sau doresc s-o facă publică. În unele județe APADOR-CH a fost nevoită să ceară aceste statistici cu ajutorul instanței.

Demersul APADOR-CH vizează scurtarea termenului de 24 de ore în care cetățeanul poate fi ținut în secție pentru identificare, precum și stabilirea prin legislație a unui set de măsuri pentru siguranța și informarea persoanei conduse la secție.

[/box]

Ce faci când Jandarmeria te abordează cu „Ia-l, bă, pe ăla!”?

/în , /de
Atunci când vă considerați victimele unor întâmplări neverosimile, de genul conducerii la secție pentru identificare, completate și de un eventual comportament agresiv al jandarmilor sau polițiștilor, este de preferat să contestați cât mai rapid procesele verbale pe care organele de ordine vi le-au întocmit cu această ocazie.
Normal ar fi să contactați un avocat care să vă îndrume, dar în linii mari, iată care ar fi informațiile pe care trebuie să le știți înainte de a face o contestație:

 

Cum se poate contesta procesul verbal

[box type=”tick”]
– În termen de 15 zile calendaristice de la data întocmirii procesului verbal constatator trebuie să depuneți o contestație la judecătoria din raza teritorială în care se află strada pe care a avut loc fapta sancționată în procesul verbal. De exemplu, pentru că în Piața Universității se întâlnesc trei sectoare – 1, 3 și 5 – este important să știți exact în ce sector se află strada menționată în procesul verbal ca loc din care ați fost ridicați.
[/box]
[box type=”alert”]Dacă trimiteți contestația la judecătoria greșită va fi înregistrată şi apoi redirecţionată către judecătoria competentă ceea ce înseamnă o întârziere de luni de zile.[/box]
[box type=”download”]– Anexați la contestație copii după procesul verbal și actul de identitate, dar sunt utile orice alte acte doveditoare în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră din contestație.[/box]
[box type=”info”]- E util să aveți un martor credibil – cu nume și adresă – care să vă confirme varianta și să fie dispus să se prezinte în instanță. Dacă nu e dispus să meargă la judecătorie, e mai bine să nu vă încurcați.[/box]
[box type=”info”]- Contestația trebuie să fie formulată clar și cât mai concis. E bine să precizați că cereți judecarea și în lipsă. E util să vă prezentați la propriul proces, dar dacă se întâmplă să nu puteți și nu ați cerut să se judece în lipsă riscați să se suspende dosarul. În acest caz va trebui să solicitaţi repunerea dosarului pe rol în inteval de un an alfel, dosarul va fi închis.[/box]

Cum faceți plângerea penală

În cazul în care faptele au fost de natură să vă lezeze într-atât încât doriți să faceți și o plângere penală la adresa jandarmilor sau polițiștilor cu care ați interacționat, ar fi de preferat să vă adresaţi unui avocat. Plângerea se face la Parchetul de pe lângă Judecătoria din raza teritorială a străzii unde a avut loc fapta, și spre deosebire de contestație, pentru plângere nu există un termen fix. Dar e util să o faceți destul de repede după producerea faptelor, ca să nu vă pierdeți din credibilitate.
***

Model de contestație

Mai jos aveți un model de contestație, depusă de un cetățean bruscat de jandarmi și condus la secție în timp ce filma protestele din Piața Universității.
[box type=”note”]

JUDECĂTORIEI  SECTORULUI X,

Domnule Președinte,

Subsemnatul A. V., cu domiciliul în  orașul, str., nr., și domiciliul procedural ales în București, str., nr. , sect., depun prezenta

Contestație

împotriva Procesului Verbal seria … nr. … din data de …, emis de către (secția de poliție sau UM de jandarmi, dacă este menționat în procesul verbal), București,

în contradictoriu cu Jandarmeria Română cu sediul în str. Jandarmeriei nr.9-11, Sector 1, Bucureşti

În fapt, în data de 19.01.2012 în jurul orei 22 ieșeam din localul Edgar’s Pub din str. Edgar Quinet nr. 9, sector 1 împreună cu A. V.si C. P. Menționez că în zilele anterioare am filmat în zonă manifestațiile din Piața Universității pe care le foloseam ca arhiva personala fiind regizor de film, pentru un proiect cinematografic. În timp ce mergeam pe strada Edgar Quinet spre Universitate împreună cu A. V și C. P. spre locul de parcare, am văzut o mulțime de oameni alergând spre noi. Eu m-am oprit să filmez evenimentul. Pe măsură ce oamenii treceau pe lângă mine am văzut, la aproximativ 50-100 de metri un rând de jandarmi. Eu am continuat să filmez, lângă mine mai erau câțiva reporteri și doi cameramani de la televiziune. La un moment dat jandarmii au mai înaintat spre mine, iar eu am continuat să filmez. Pe stradă mai eram eu și rândurile de jandarmi. Un jandarm a ordonat: „Ia-l bă pe ăla!”. Din rând au ieșit trei jandarmi și m-au apucat cu brutalitate, cu toate că nu am fugit și nici nu am opus rezistentă. Ajuns în mijlocul lor au început să mă lovească cu bastoanele fără nici un motiv. Am încercat să-i opresc spunându-le că nu au nici un motiv să dea in mine. Loviturile au continuat, fapt care constituie un abuz. Un jandarm a strigat:„Vezi că vrea să fugă!” deși nu aveam pe unde să fug. Atunci m-au îmbrâncit și un baston m-a lovit în zona capului. M-au obligat să șterg tot ce am filmat, ceea ce am și facut, dar în timp ce încercam să șterg mai primeam câte o lovitură.

Menționez că a doua zi am reușit să recuperez prin procedee electronice imaginile filmate în momentul capturării mele, imagini pe care le voi atașa contestației înregistrate pe un DVD. Jandarmii m-au împins într-o nișă a Facultății de Litere, unde erau căzuți alți doi tineri. Unul dintre ei mi-a spus că nu-și mai simte piciorul. Am stat acolo aproximativ 15 minute până a venit mașina jandarmeriei. Precizez că înainte de a urca în maşină atât eu cât şi cele două persoane care mă însoţeau am spus jandarmilor că sunt jurnalist.

În mașină eram în total 22 de civili și dacă îmi aduc bine aminte, 5 sau 6 jandarmi. Un tânăr deja lovit si cu sânge pe față a mai fost lovit zdravan de câteva ori, altul îmbrăcat în alb, cu o haină destul de subtire a fost și el lovit de câteva ori din cauza unei suspiciuni a unui jandarm cum ca l-ar fi văzut înjurând în stradă. Drumul a durat aproximativ 30 de minute timp în care am fost percheziționați, jandarmii au urlat la noi și ne-au amenințat, ne-au obligat sa închidem telefoanele să nu-i înregistrăm. Am ajuns în jurul orei 22,40 la secția de poliție nr. 4.

Aici am fost coborât din mașină, condus în secție unde mi-am prezentat buletinul. Apoi, la cererea unui polițist îmbrăcat în civil şi de faţă cu el am scris o declarație despre cele întâmplate în care am menţionat şi faptul că am fost tratat cu brutalitate. Polițistul mi-a luat numarul de telefon și seria telefonului. După ce am dat declarația am fost dus într-un alt birou unde mi-au fost luate amprentele, am fost fotografiat la perete din față și profil și filmat cu toate că nu existau indicii că aş fi săvârşit vreo infracţiune. Nu am fost informat ca pot refuza aceasta procedura care presupune introducerea mea in baza de date cu fotografii, amprente si imagine video. Un polițist sau jandarm care purta  cagulă a completat procesul meu verbal cu”tulburarea linistii si ordinii publice” de asemenea tot el a completat ca eu „nu am obiecțiuni cu privire la întocmirea procesului verbal” şi mi-a aplicat prin acest proces verbal sancţiunea “avertisment” cu toate că i-am spus că nu sunt vinovat. După trei ore petrecute în secția de poliție am semnat în cele din urmă procesul verbal pentru a putea pleca şi pentru că am fost înștiințat de polițistul care mi-a luat declarația că-l pot contesta. Am părăsit secţia de poliţie în jurul orei 01,30 a zilei de 20 ianuarie.

În fapt nu sunt vinovat de cele acuzate în Procesul Verbal.

Solicit anularea Procesului Verbal prin care am fost sancţionat cu avertisment având în vedere faptul că nu mă fac vinovat de săvârșirea nici unei contravenții.

Solicit judecare şi în lipsă.

De asemenea cer scoaterea datelor mele (poze, amprente, imagini video) din baza de date a poliției deoarece datorită meseriei mele acest fapt îmi poate prejudicia dreptul la liberă exprimare și accesul la alte evenimente sociale spontane. Menționez că aceste date mi-au fost luate fără ca eu să fiu înștiințat asupra dreptului meu de a refuza.

La incidentul din strada Edgar Quinet  au fost prezente cu mine A. V domiciliata în …..și C. P., dmiciliată în…………, martore care pot confirma cele afirmate de mine.

Anexez la prezenta contestație copie C.I., copie după procesul verbal, un DVD cu filmarea din momentul în care sunt luat de jandarmi și o adeverintă din partea casei de producție care să ateste faptul că sunt în desfășurare cu un proiect de film având ca subiect manifestatiile din Piata Universitatii.

Data:

Nume şi prenume:

Semnătura:

[/box]

Narcis Iordache: M-am opus amprentării și fotografierii

/în /de

Daca mergi sa protestezi non-violent in Piata Universitatii si ai ghinionul sa te umfle jandarmii la gramada pe strada si sa te “conduca” la sectia de politie, unde afli ca ai participat la un “protest neautorizat” drept pentru care vei fi amendat pentru deranjarea ordinii si linistii publice, ofiterii de politie te vor informa ca trebuie sa iti ia amprentele si sa te fotografieze pentru a fi inregistrat in baza de date a Politiei, fara sa te informeze nici macar o data ca ai dreptul sa refuzi aceasta procedura. Ba mai mult, daca stii deja ca ai acest drept si le spui politistilor, acestia pretind ca amprentarea si fotografierea este o procedura standard obligatorie, desi nu este adevarat.

Am trecut personal prin aceasta experienta în noaptea de 19 ianuarie 2012, dupa ce sute de jandarmi, porniti in urmarirea unui grup restrans si violent care a incercat sa sparga cordonul fortelor de ordine si sa porneasca in mars spre Piata Unirii, i-au maturat practic pe toti protestatarii din piata, acestia retragandu-se in degringolada pe platoul din fata TNB si pe strazile laterale. Interventia in forta jandarmilor a durat doar cateva minute la capatul carora Piata Universitatii s-a umplut efectiv cu scutieri, printre ei incercand sa isi faca loc grupuri dezorientate de protestatari speriati. Erau protestatarii care scandau “fara violenta”, cei care nu aruncasera cu garduri in jandarmi, pentru ca aceia au reusit sa fuga si sa scape.

Eu mai aflam intr-un grup de protestatari obisnuiti, de aproximativ 20-30 de persoane, impreuna cu cativa prieteni, langa fantana din fata Facultatii de Arhitectura. Dupa ce am stat o vreme pe loc, incercand sa ne ferim din calea scutierilor care veneau din toate partile, am crezut ca situatia s-a mai calmat astfel ca am incercat sa iesim din zona pietei pe strada Edgar Quinet. Nu am apucat sa facem decat cativa pasi cand ne-am trezit blocati pe aceasta strada, intre doua cordoane de jandarmi, unul in fata noastra, celalalt in spatele nostru, la o distanta de circa 50 de metri unul fata de celalalt. Scutierii ne-au spus sa stam pe loc si sa asteptam. Dupa aproximativ 10-15 minute, ne-au cerut sa ne aliniem de-a lungul zidului Facultatii de Arhitectura (in dreptul magazinului non-stop de unde oamenii iesiti la protest se aprovizioneaza in fiecare seara cu apa, cafea si ceai fierbinte) si au inceput sa ne legitimeze. Apoi, unul dintre jandarmi le-a spus fetelor si femeilor din grupul nostru ca au voie sa plece, in schimb barbatii vor fi dusi la o sectie de politie pentru a fi identificati si amendati. Cei ramasi – cam 15 oameni – am fost invitati apoi sa urcam intr-un vehicul al Jandarmeriei si am fost dusi cu totii la Sectia 11 de Politie, langa Mall Vitan. In timp ce coboram din masina si intram in sediul Politiei, am reusit sa pun telefonul mobil pe inregistrare.

Poliția face bază de date cu fotografiile și amprentele protestatarilor

Am fost dusi cu totii intr-o sala mare la primul etaj al cladirii si ni s-a spus ca vom fi amendati de jandarmi pentru deranjarea si linistii publice intrucat am participat la un “protest neautorizat” unde am provocat larma si zgomot. In timp ce jandarmii completau procesele verbale, politistii au venit la randul lor cu un alt formular pe care au inceput sa ne treaca datele personale, mai exact o fisa dactiloscopica, document prevazut in Legea cazierului si utilizat de Politie pentru a inregistra semnalmentele si amprentele digitale ale persoanelor care au comis infractiuni. Dar eu nu am comis nici ieri si nici alta data nicio infractiune si stiam ca am dreptul sa refuz sa mi se ia amprentele sau sa mi se faca fotografii pentru aceasta fisa dactiloscopica. Ma asteptam ca ofiterii de politie insisi sa ma informeze ca am dreptul sa refuz o astfel de procedura dar nu s-a intamplat asa, ci dimpotriva, au incercat sa ma convinga ca ar fi vorba de o procedura standard obligatorie.

Redau mai jos dialogul pe care l-am avut, pe acest subiect, cu cei cativa politisti care au facut cerc in jurul meu atunci cand le-am spus ca vreau sa uzez de dreptul de a refuza sa fiu amprentat si fotografiat, discutie care s-a inregistrat pe telefonul meu mobil:

[box type=”note” style=”rounded”]

 

  • Politist: Va sanctioneaza acum si dupa aceea o sa mergem la amprentat – fotografiat.
  • Eu: Refuz amprentarea si fotografierea
  • Politist: Nu stiu, sa mergem jos (la parterul sectiei de politie) sa vedem, nu stiu daca exista asa ceva.
  • Eu: Ba exista, cum sa nu existe.
  • Politist: Cum?
  • Eu: Exista, va zic eu… Mai trebuie sa completati niste hartii in care sa consemnati ca refuz.
  • Politist: Trebuie sa completam aici (imi arata rubrica pentru amprente de pe fisa pe care a completat-o deja cu datele mele din buletin)
  • Un alt politist: Va zic ca nu aveti dreptate.
  • Eu: Iar eu va zic ca am dreptate pentru ca stiu…. Nu ma puteti lua de pe strada si sa ma amprentati.
  • Politist: Auziti…
  • Eu: Eu doar vreau sa refuz chestiile alea si gata. Atat.
  • Politist: Numai putin… Asta este fisa dactiloscopica si trebuie aici… (aratandu-mi din nou cu degetul  rubrica din fisa unde se presupune ca ar trebui sa mi se puna amprentele)
  • Eu: Va inteleg, dar eu va spun ca in lege scrie ca eu pot sa refuz si dvs. trebuie sa consemnati chestia asta.
  • Politist: Nu stiu…pe-asta n-am mai auzit-o… Este o masura politieneasca… conducerea la sectie, amprentat, fotografiat…
  • Eu: Poate sa fie, dar si eu am dreptul sa refuz, asa ca asta este… Pai nu stiu, atunci cautam un avocat.
  • Politist: Aveti ceva de ascuns?
  • Eu: Nu am nimic de ascuns dar, de exemplu, nu vreau sa-mi fac nici pasaport bioemetric, tot din cauza amprentarii. Nu-mi convine sa fiu amprentat asa de autoritati.
[/box]

In cele din urma, dupa ce am fost amendat, unul dintre politistii cu care discutasem mai devreme mi-a spus sa-l urmez pe scari catre parter. Credeam ca voi fi dus sa mi se ia amprentele si ma pregateam sa ma impotrivesc din nou insa politistul respectiv m-a condus pana la iesire si mi-a urat drum bun, moment in care am realizat ca, de fapt, discutia de mai devreme nu era neaparat pentru mine, ci pentru urechile celorlalti colegi de protest “retinuti” de jandarmi, care ar fi putut sa nu stie exact ce drepturi au.

Ce s-a intamplat insa cu obligatia oamenilor legii de a te informa care iti sunt drepturile atunci cand esti retinut intr-o forma sau alta si implicat in proceduri pe care multi oameni, in special cei care nu au avut de-a face cu Politia, nici nu le cunosc? La ce vor folosi bazele de date in care Politia strange in mod abuziv amprente, semnalmente si fotografii ale oamenilor care nu sunt infractori ci doar au iesit sa protesteze impotriva Guvernului?

Narcis Iordache, editor România curată

 

Augustus Costache: Jandarmeria, pasivă față de vandali și abuzivă cu oamenii pașnici

/în /de

O țară întreagă a văzut duminică seara, 15 ianuarie, la televizor, cum indivizi puși pe harță cu forțele de ordine au aruncat cu pietre, au smuls garduri, au incendiat chioșcuri, au spart geamuri și au devastat magazine, ore în șir, până când Jandarmeria s-a decis să intervină și să împrăștie gloata. O seara mai târziu, când violența scăzuse deja aproape de zero, tot pe micile ecrane s-a putut vedea cum sute de oameni erau reținuți și urcați în dube de reprezentanții aceleiași instituții de ordine publică.

Ceea ce a lipsit de pe micile ecrane este însă ce s-a întâmplat cu acești oameni, despre care s-a spus că ar fi fost «protestatari în drum spre Piața Universității».

Întâmplarea a făcut să fiu unul dintre cei reținuți și să am «onoarea» de a fi văzut în direct în timp ce eram băgat în dubă, fapt de natură să-mi înspăimânte familia și prietenii aflați la acea oră în fața televizoarelor.

Fuga e mai sigură decât nevinovăția

Tocmai mă așezasem la coadă la un cunoscut chioșc non-stop de cornulețe și pizza, vizavi de magazinul Cocor din centrul Bucureștiului, cu gândul ca apoi să mă îndrept spre domiciliu, când în jurul oamenilor de lângă mine a răsărit ca din pământ o ceată de scutieri. Jandarmii au alergat cățiva pași dupa cei care au rupt-o la fugă instinctiv sau poate simtindu-se cu vreo muscă pe căciulă, apoi, în câteva secunde, au format un larg cordon în jurul celor care au stat calmi pe loc. Ne-au ordonat să ne aliniem lângă zidul clădirii și au urmat câteva minute în care ei au stat nemișcati, tăcuți, în jurul nostru. Mi-am închipuit, probabil la fel ca și ceilalți, că ne vor verifica buletinele, ne vor buzunări să vadă dacă n-avem arme și ne vor lăsa în pace, având în vedere că pe o rază de cel puțin câteva zeci de metri nimeni nu vociferase, nu scandase nimic și nici nu făcuse vreun gest agresiv în minutele premergătoare apariției scutierilor.

După vreun sfert de oră de tensiune în creștere printre reținuți, când în spatele cordonului de jandarmi și-au făcut apariția camere profesioniste de luat vederi, iar pe trotuarul de vizavi s-a adunat o mulțime care huiduia nestingherită, ni s-a comunicat că vom fi duși la secția de poliție pentru verificări.

În dubă am ajuns dupa o oră de stat pe loc, în picioare, oră punctată din când în când, gratuit, cu spray-uri lacrimogene fâsâite în aer, deși nimeni nu se comporta agresiv. De altfel, din cauza gazelor, unul dintre reținuți a avut o criză, pare-se de astm, și a ajuns într-o salvare. Alături de alți de 42 de reținuți, printre care se număra și o femeie în vârstă împreună cu fiul ei, evident debil, urma să fiu dus la Secția 3 de pe strada G-ral Berthelot – a cărei adresă le-am furnizat-o jandarmilor deoarece aceștia nu știau unde trebuie să ajungă și bâjbâiau cu duba prin centrul Capitalei.

În pofida așteptărilor cunoscuților care m-au sunat pe mobil imediat ce m-au văzut «în direct» urcat în dubă, la secție n-am observat să fi fost cineva bruftuluit, insultat sau agresat, în timpul celor trei ore petrecute «pentru identificare» într-un beci congelat.

Cine v-a pus să ieșiti din casă?

Surpriza venea însă abia la final, când descopereai că absolut tuturor reținuților li se completau procese-verbale de amendare pentru tulburarea liniștii publice.

Protestelor celor care spuneau că n-au tulburat liniștea publică în nici un fel li se răspundea cu explicații de genul: «Cine v-a pus să ieșiti din casă?», «Știți ceva, suntem de patru zile în continuu la serviciu, n-avem chef de discuții» sau «Noi așa considerăm, aveți posibilitatea să contestati amenda la judecătorie». Posibilitate dificilă, dacă nu chiar imposibilă deoarece, așa cum orice jurist știe, este mult mai greu să dovedești că nu ai făcut ceva decât că ai făcut ceva, iar în condițiile în care reținuții nu se cunoșteau unii cu alții și mulți dintre ei erau, ca și mine, singuri pe stradă, cum ar putea cineva găsi martori că nu vocifera?

În ceea ce mă privește, jandarmul care-mi completa procesul verbal mi-a măsurat cu privirea paltonul lung, negru, evident nepotrivit pe un eventual răzvrătit, s-a uitat pe cartea de identitate care atestă o vârstă mult trecută de adolescență, mi-a ascultat explicațiile despre coada la chioșc și mi-a făcut semn să mă aplec spre el. În sala plină de reținuți, mi-a șoptit confidențial: «Am să vă dau doar avertisment» și m-a privit cu subînțeles, parcă pentru a-mi sugera că cineva, undeva sus, așteapta să i se raporteze sute de sancționați pentru tulburarea liniștii publice și că norma trebuie îndeplinită cu orice preț, nu contează cum, chiar și pe spinarea oamenilor pașnici.

Am fost pus așadar în fața unei dileme morale – să semnez avertismentul, adică «să recunosc și să regret» o faptă pe care nu am comis-o și să plec astfel umilit sau să refuz recunoașterea «faptei» și să mă aleg cu o amendă (minimum 200 lei) și mai nedreaptă, dar imposibil practic de contestat. La 3 dimineața, după ore de stat în picioare și dârdâit în beciul friguros al secției de poliție, am cedat și am semnat.

Însă nu înțeleg să tac în fața acestui abuz, mai ales că în decembrie 1989 am fost unul din cei care au avut norocul să scape de gloanțele pe care le-au înfruntat tocmai pentru ca astfel de abuzuri să nu mai aibă loc.

De aceea, solicit public ministrului de interne Traian Igaș să ne arate că nu trăim într-un regim dictatorial și să dispună o anchetă serioasă asupra modului în care s-au acordat sancțiunile contravenționale sus-menționate, iar Jandarmeriei să prezinte public scuze celor de care și-a bătut joc, sub masca legalității, în seara și în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2012.

Augustus Costache, 17 ianuarie 2012

 

Raport asupra cazului Laurenţiu Capbun

/în , /de

1. Pe
data de 3 noiembrie 2004, reprezentantele APADOR-CH s-au deplasat la Constanţa
pentru a face investigaţii cu privire la decesul lui Laurenţiu Capbun.

2. Circumstanţele
cazului

Laurenţiu
Capbun s-a născut pe 6 septembrie 1967 şi a decedat pe 6 septembrie
2004 în Spitalul judeţean Constanţa. Locuia în Constanţa, era
necăsătorit şi avea un copil în vârstă de 4 ani. Era bolnav
de diabet zaharat – boală depistată în urmă cu 14 ani – şi
era dependent de insulină, pe care o lua de trei ori pe zi. Era extrem
de conştiincios în administrarea medicaţiei şi nu pleca nicăieri
fără doza de insulină. LC suferea şi de o gangrenă
la piciorul drept, veche de vreo 5-6 ani. S-a pus chiar problema amputării,
dar riscul era prea mare din cauza diabetului. LC era pensionat pe caz de
boală şi avea certificat de persoană cu handicap gradul II.

Pe 1 septembrie
a.c., Laurenţiu Capbun s-a dus la un mic bar din complexul „Intim”
(zona I.C.Brătianu) pentru a sărbători liberarea din penitenciar
a unui prieten, Marin Nicolae. Li s-a alăturat un al treilea prieten,
Toni Perju. In jurul orei 23.30, patronul barului i-a anunţat că
închide localul şi a refuzat să-i mai servească. A urmat o
scurtă altercaţie între Marin Nicolae şi patron, în care a
intervenit şi un prieten al celui din urmă, poliţistul DIAS
(Detaşamentul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale)
Cornel Carapcea, aflat acolo în afara orelor de program. Cei trei au fost
daţi afară din local, după care s-au aşezat pe o bancă
de pe bulevard, la circa 20 de metri de bar şi au continuat să bea
ce le rămăsese dinainte de incident. Nimeni nu a fost lovit şi
nu s-au produs pagube.

Impreună
cu ei erau şi doi minori care locuiesc în blocurile din apropiere. După
vreo 20-30 de minute, patru poliţişti DIAS cu cagule, însoţiţi
de poliţistul Carapcea, au năvălit peste ei, i-au trântit la
pământ şi i-au lovit cu picioarele pe unde nimereau, inclusiv la
cap. Unul din minori a fugit chiar la începutul „operaţiunii”.
Celălalt a fost lovit de poliţişti, la „rând” cu
cei trei adulţi. Se pare că sora minorului (în prezent plecată
din România) a văzut scena şi a început să strige la poliţişti.
Aceştia l-au lăsat să plece, după care i-au încătuşat
pe cei trei adulţi şi i-au transportat la secţia a 4-a de poliţie
cu o dubă albă marca Mercedes. Potrivit unor martori, poliţistul
Carapcea s-a dus, chiar în acea noapte, la domiciliul minorului bătut
şi i-a avertizat pe el şi pe sora lui „să aibă grijă
ce vorbesc”.

Laurenţiu
Capbun şi Marin Nicolae au fost bătuţi şi în secţia
de poliţie. Toni Perju nu a mai fost lovit. Diferenţa de „tratament”
s-ar putea datora faptului că primii doi avuseseră câte o condamnare
pentru furt. Or, foştii deţinuţi sunt adesea primii „suspecţi”
în ochii poliţiştilor care se şi comportă cu ei mai brutal
decât cu cei fără cazier. Şi Marin Nicolae şi Toni Perju
i-au rugat insistent pe poliţişti să nu-l mai lovească
pe Laurenţiu, pentru că starea lui de sănătate era extrem
de precară.

La un
moment dat, pe la 2.00 noaptea, lui Laurenţiu i s-a făcut rău.
Nu este clar de ce nu a putut să-şi ia insulina (ori îşi pierduse
doza în timpul primei intervenţii violente a poliţiştilor,
ori a fost în imposibilitatea de a-şi administra medicamentul). A fost
chemată ambulanţa, medicul i-a dat o pilulă şi i-a cerut
să meargă la spital, ceea ce LC ar fi refuzat. Interesant este faptul
că, potrivit comunicatului IPJ Constanţa din 7 septembrie, medicul
de pe ambulanţă ar fi pus diagnosticul „cunoscut cu diabet
insulino-dependent, prezintă vărsături şi greţuri,
fără să se constate prezenţa vreunei leziuni de violenţă”
(subl.n.). Pe de o parte, nu este deloc clar cum a putut constata medicul
absenţa leziunilor pe corp, nerezultând de nicăieri
că Laurenţiu ar fi fost supus unui examen atent şi complet,
ceea ce ar fi presupus dezbrăcarea. Pe de alta, absenţa leziunilor
nu înseamnă că LC nu fusese bătut, ştiut fiind că
echimozele nu devin vizibile imediat. Ar mai fi varianta că doctorul,
din proprie iniţiativă sau la solicitarea poliţiştilor,
a făcut menţiunea respectivă tocmai pentru că ştia
– sau bănuia – că LC şi ceilalţi doi fuseseră bătuţi,
încercând să preconstituie o dovadă în apărare pentru poliţişti.

Primul
eliberat de poliţişti a fost Marin Nicolae („azvârlit pe scări”,
spune Toni Perju), apoi Perju şi, după ora 2.30 noaptea,  şi
Laurenţiu, trimis acasă, se pare, cu un taxi comandat de  poliţişti.
Nu s-a întocmit nici un proces verbal de amendare sau vreun act din care
să rezulte că cei trei ar fi comis o faptă sancţionată
de lege. (Nici măcar „clasica” amendă pentru tulburarea
liniştii publice.) Mai mult, nici unul din cei trei implicaţi
în incindentul minor de la bar şi nici minorii  nu au fost legitimaţi
înainte de intervenţia în forţă, complet nejustificată
(cei cinci stăteau, pur şi simplu, pe bancă). „Conducerea”
la secţia de poliţie – în sine, măsură neconstituţională
– ar putea fi „justificată” doar dacă persoanele vizate
nu ar fi avut acte de identitate asupra lor şi ar fi comis sau
ar fi fost pe cale să comită o infracţiune. In mod clar, poliţiştii
constănţeni nu au respectat nici una din condiţii. Prin urmare,
APADOR-CH consideră că intervenţia în forţă (inclusiv
împotriva unuia dintre minori) a fost nejustificată şi disproporţionată
iar „conducerea” la secţia de poliţie a însemnat privare
ilegală de libertate. 

Pe 2 septembrie,
Laurenţiu Capbun s-a simţit foarte rău şi a chemat salvarea.
A fost internat în secţia medicală – diabetici a Spitalului judeţean
Constanţa. Pe 4 septembrie, a intrat în comă şi a fost transferat
la reanimare unde s-a recurs la metoda empirică a înfăşurării
în cearceafuri ude pentru combaterea febrei. Rudele cred că de fapt prin
împachetarea în carceafuri ude s-a dorit eliminarea urmelor de lovituri de
pe corp. Laurenţiu Capbun a murit pe 6 septembrie. Certificatul medical
constatator al decesului, eliberat de Serviciul de medicină legală
Constanţa pe 7 septembrie conţine următoarele: a) cauza directă
– stare toxico septică; b) cauze antecedente – bronhopneumonie; c-d)
cauze determinante – diabet zaharat insulino-dependent şi comă acidocetozică.

Fratele
lui Laurenţiu, Cristinel Capbun, soţia sa, precum şi rude sau
prieteni, au stat practic permanent în spital în perioada 2-6 septembrie.
Cristinel Capbun a declarat că a văzut urmele de lovituri
pe corpul fratelui lui (echimoze mari pe părţile laterale ale toracelui,
precum şi o contuzie la cap) şi că, în fişa medicală
de internare, se menţionează că Laurenţiu „prezintă
contuzii toraco-abdominale”. Din comunicatul de presă al IPJ, rezultă
că lui LC i s-a făcut, în spital, examenul radiologic iar concluzia
a fost „fără leziuni toraco-pulmonare şi abdominale”.
O radiografie pulmonară arată dacă o persoană suferă
– sau a suferit – de o boală de plămâni şi nu contuzii
pe torace. In mod ciudat, examenul radiologic nu semnalează nici o
bronho-pneumonie. Diagnosticul la internare – aşa cum se precizează
în comunicatul de presă al IPJ – este „HDS – hematemeză (conform
definiţiei din DEX – ” hemoragie pe traiectul tubului digestiv,
eliminată pe gură, frecventă în ulcerul gastroduodenal şi
în cancerul gastric”), gangrenă gambă dreaptă, diabet
zaharat tip I – insulino-dependent.” Pe 6 septembrie, un medic legist
de la Laboratorul Medico-Legal Constanţa l-a examinat pe Laurenţiu,
concluzionând că „nu prezintă leziuni de violenţă
obiective primare…” şi că este internat „pentru
o afecţiune patologică gravă – comă acidoctozică
– diabet zaharat neglijat şi bronho-pneumonie bilaterală”.
 In sfârşit, pe 7 septembrie LML a făcut necropsia, la care
familia nu a fost lăsată să asiste. (Explicaţia inspectorului
de poliţie Dinulescu cum că familia trebuia să facă cerere
oficială pentru a i se permite acest lucru este doar un pretext. Laurenţiu
a murit pe 6 septembrie la ora 21.30 iar necropsia a avut loc a doua zi. Prin
urmare, familia nu ar fi avut timpul material de a obţine aprobarea în
discuţie.) Cu referire din nou la comunicatul de presă al IPJ Constanţa,
concluziile medico-legale sunt următoarele: „Moartea lui Capbun
Laurenţiu a fost neviolentă. Ea s-a datorat stării
toxico-septice urmare a unei bronho-pneumonii, complicaţie a unui diabet
zaharat insulino-dependent, decompensat cu acidocetoză. Pe cap, trunchi,
membre şi la nivelul organelor interne nu s-au constatat leziuni de violenţă.”
(subl.n.).

Prin urmare,
dacă la internare nu s-a menţionat bronho-pneumonia – care
a devenit „personaj principal” în necropsie – rezultă  fie
că examenul radiologic de la internare a fost superficial şi deci
şi precizarea că nu există leziuni trebuie pusă sub semnul
întrebării, fie că Laurenţiu Capbun a contractat bronho-pneumonia
în spital, evoluţia fiind atât de rapidă încât bărbatul
a decedat în patru zile. Împachetarea în cearceafuri ude în perioada
4 – 6 septembrie este de natură, prin ea însăşi, să determine
îmbolnăvirea de bronho-pneumonie. Cât despre lipsa „leziunilor
de violenţă” din cele două certificate medico-legale
(cel din 6 septembrie şi necropsia din 7 septembrie), aceasta se poate
datora tot faptului că Laurenţiu Capbun a fost înfăşurat
permanent în cearceafuri ude, în perioada 4 – 6 septembrie, pentru „combaterea
febrei”, foarte probabil pentru „combaterea echimozelor”.

In opinia
APADOR-CH, înrăutăţirea galopantă a stării de
sănătate şi decesul lui Laurenţiu Capbun sunt consecinţele
directe ale violenţei şi brutalităţii cu care au acţionat
poliţiştii atât pe stradă cât şi în secţia a 4-a
de poliţie în noaptea de 1-2 septembrie. Faptele comise de aceştia
reprezintă încălcări ale dreptului la viaţă (art.2
din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale) şi dreptului de a nu fi torturat sau tratat inuman sau
degradant (art.3 din Convenţie).

APADOR-CH
cere Parchetului să cerceteze cu promptitudine şi imparţialitate
circumstanţele care au dus la moartea lui Laurenţiu Capbun şi
să tragă la răspundere penală făptaşii. Asociaţia
aminteşte că, potrivit Convenţiei europene şi jurisprudenţei
Curţii europene a drepturilor omului (vezi hotărîrile CEDO în cazurile
Anghelescu v. România şi Bursuc v. România, ambele din octombrie 2004,
precum şi decizia de admisibilitate în cazul Carabulea v.România din
septembrie 2004) autorităţile competente au obligaţia de
a efectua cercetări prompte, aprofundate şi imparţiale,
fără de care apare riscul condamnării statului român pentru
violarea prevederilor Convenţiei europene.

Pe 6 septembrie,
înainte de decesul lui Laurenţiu, Cristinel Capbun a depus o plângere
la IPJ Constanţa (nr.înregistrare 1214/6.09.04) în legătură
cu tratamentul la care fusese supus fratele său. Pe 7 septembrie, a mai
depus o completare la plângere. Până pe data de 3 noiembrie, nu primise
nici un răspuns. Cristinel Capbun este hotărît să facă
revenire la plângerea adresată IPJ Constanţa şi să trimită
plângere şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Din nou
conform comunicatului de presă al IPJ Constanţa din 7 septembrie,
poliţistul Cornel Carapcea, lucrător DIAS, a fost mutat la secţia
a 5-a poliţie, unde îndeplineşte atribuţiile agentului „de
stradă”. Cei patru poliţişti DIAS implicaţi în incidentul
din 1-2 septembrie urmează să fie trimişi (sau au fost trimişi)
în faţa Consiliului de Disciplină „pentru că nu au raportat
evenimentul conducerii Poliţiei Municipiului Constanţa şi nu
au avut aprobarea de a interveni în acest incident” (citat din comunicatul
IPJ). Prin urmare, poliţiştii DIAS au intervenit abuziv şi
ilegal.

APADOR-CH
mai semnalează un aspect îngrijorător al activităţilor
desfăşurate de poliţie (dar şi de jandarmerie): înmulţirea
cazurilor de intervenţii în care se folosesc poliţişti/jandarmi
cu cagule, chiar şi dacă este vorba de eventuale contravenţii
sau fapte ce nu prezintă vreun pericol. Purtarea cagulelor de către
forţele de ordine ar putea fi justificată doar în cazul intervenţiilor
împotriva unor infracţiuni foarte grave, comise de grupuri  periculoase
de tipul crimei organizate. In opinia asociaţiei, purtarea cagulelor,
care fac imposibilă identificarea autorilor unor posibile abuzuri (vezi
şi cazul din primăvara acestui an când un adolescent din Bucureşti,
prins întâmplător într-un conflict de stradă, a fost bătut
de un „cagulat” rămas neidentificat), încurajează brutalitatea
şi violenţa poliţiştilor/jandarmilor. APADOR-CH cere
Ministerului Administraţiei şi Internelor să limiteze drastic,
prin ordin al ministrului, situaţiile în care se folosesc cagulele în
intervenţiile forţelor de ordine. De asemenea, asociaţia cere
din nou introducerea plăcuţelor matricole pe care poliţiştii
şi jandarmii să le poarte obligatoriu la vedere. Cele două
măsuri ar contribui la responsabilizarea poliţiştilor/jandarmilor
şi la îmbunătăţirea relaţiei dintre aceştia
şi persoane.

 

Manuela
Stefănescu                                                Diana Călinescu

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.