Alegerile s-au încheiat, ce facem cu Curtea Constituțională?

Două propuneri de modificare a organizării și competențelor acestei instituții care acum nu e nici curte de justiție, nici structură politică aleasă de cetățeni, și totuși are o putere de decizie peste Parlament, necenzurată de nimeni; Ce-i de făcut?

După un an cu decizii controversate și fără precedent, luate de Curtea Constituțională a României (CCR), de la interzicerea arbitrară a unor candidaturi până la anularea alegerilor, ar fi onest să nu ne prefacem că totul a revenit la normal și să discutăm doar despre numirea de noi membri în CCR, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Desigur, conform Constituției, este dreptul celor trei puteri care numesc membrii în Curtea Constituțională, să facă asta – Președinția și cele două camere ale Parlamentului au dreptul fiecare la câte o numire în CCR, din trei în trei ani – dar este și dreptul nostru ca societate să punem în discuție dacă modul de funcționare a acestei instituții mai slujește sau nu democrația.

De-a lungul timpului au fost diverse încercări de a face din CCR o instituție populată cu profesioniști ai dreptului, mai presus de orice bănuială de corupție sau ingerință politică. Pe lângă cele trei condiții puse în Constituție, care spun că poate fi membru CCR o persoană cu pregătire juridică superioară, cu o vechime de cel puțin 18 ani în această branșă și cu o „înaltă competență profesională”, s-a mai încercat și adăugarea unei bune practici, aceea ca membrii să nu fi fost „mânjiți” politic, deși în practică sunt numiți acolo de oameni politici și implicit pot fi asociați cu interesele acestora.

Cu aceste argumente profesionale, la care se adaugă o stipendiere generoasă (în răspăr cu bugetul), CCR ar fi trebuit că adune în clădirea care o găzduiește pe cei mai buni dintre români, mai presus de orice bănuială de partizanat sau neprofesionalism. Și totuși, istoria ne arată că nu a fost deloc așa. Am avut membri CCR acuzați de corupție, membri asupra cărora au planat suspiciuni diverse, iar statutul apolitic al unora dintre membrii actuali nu a fost suficient ca să crească profesionalismul curții și al deciziilor ei per ansamblu.

Dimpotrivă, am avut decizii și hotărâri controversate, care au transformat CCR mai degrabă în jucător politic. Și dacă asta nu era de ajuns, aceste decizii sunt inatacabile, irevocabile, obligatorii, implacabile de parcă ar fi legile naturii. Prin urmare, pare că singura soluție pentru îndreptarea acestor neajunsuri este… încă o modificare de Constituție. Una prin care să recuperăm, dacă se mai poate, din prea multa putere acumulată în mâinile celor nouă membri ai CCR și să restabilim astfel echilibrul puterilor în stat.

APADOR-CH a avut mai multe propuneri de-a lungul timpului, începând din 2013 încoace, când a avut loc ultima încercare de modificare a Constituției. Știm că e nevoie de o largă majoritate și consens pentru modificarea Constituției și că de fiecare dată clasa politică dă înapoi când e vorba despre o astfel de întreprindere. Dar avem în vedere că traversăm un moment de „resetare”, cel puțin așa ni se tot clamează de la diverse tribune, pentru că partidele și oamenii politici ar fi „înțeles mesajul poporului” și doresc să facă lucrurile altfel de acum încolo. Considerăm deci că este un moment bun să aducem în discuție necesitatea reformării Curții Constituționale.

Propunerile APADOR-CH de reorganizare a Curții Constituționale

Pe scurt propunerile noastre vizează o organizare a CCR în două secții distincte, una de contencios constituțional, formată numai din judecători din cadrul ICCJ, care să aibă în atribuții controlul anterior și posterior de constituționalitate al actelor normative, și o secție de proceduri constituționale, din care să facă parte: juriști, politicieni, persoane din societatea civilă etc, secție care ar urma să soluționeze celelalte probleme, preponderent politice.

Propunerea APADOR-CH se bazează pe constatarea că atribuțiile Curţii Constituţionale pot fi împărţite în două categorii:

• atribuții strict juridice/tehnice (în general, cele privind controlul de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor);
• atribuții preponderent politice (conflicte dintre autorităţile publice, suspendarea preşedintelui, constituţionalitatea unui partid politic etc).

De aceea, se poate ajunge la o reorganizare/restructurare a Curţii Constituţionale prin divizarea acesteia în două entităţi cu competenţe distincte:

VARIANTA 1

Înființarea în cadrul Curții Constituționale a două secții cu componență și atribuții total diferite:

– o sectie de contencios constituțional, formată numai din judecători din cadrul ICCJ, care să aibă în atribuții controlul anterior și posterior de constituționalitate al actelor normative (controlul constituționalității legilor înainte de promulgare, al tratatelor și acordurilor, soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele). Aceste chestiuni sunt de natură pur tehnică și necesită o pregătire juridică avansată, de nivelul ICCJ. Este vorba de atribuțiile prevăzute la art. 146 lit. a), b) si d) din Constituție;

– o secție de proceduri constituționale, din care să facă parte: juriști (alții decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputație. Această secție ar urma să aibă în competență soluționarea celorlalte probleme decât controlul constituționalității actelor normative, probleme care nu necesită o rezolvare strict juridică, ci preponderent politică (constituționalitatea regulamentelor Parlamentului, conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, respectarea procedurii pentru alegerea președitelui, avizul pentru suspendarea președintelui, respectarea procedurii referendumului, respectarea condițiilor pentru inițiativa legislativă a cetățenilor, constestațiile privind constituționalitatea unui partid politic). Este vorba de atribuțiile prevăzute la art. 146 lit. c) si e) – l) din Constituție.

VARIANTA 2

– Înființarea în cadrul ICCJ a Secției de contencios constituțional, formată numai din judecători de la ICCJ, cu atribuțiile prevăzute la art. 146 lit. a), b) si d) din Constituție.

– Transformarea Curții Constituționale în Consiliul Constituțional, format din consilieri (în loc de „judecători”), din care să facă parte: juriști (alții decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputație. Atribuțiile consiliului ar fi cele prevăzute la art. 146 lit. c) si e) – l) din Constituție.

Modificarea articolelor 142 și 147 din Constituție

Iată cum ar putea arăta, pentru prima variantă propusă (spre care optăm), cele două articole din Constituție (art. 142 și art. 147) prin care se pot face aceste modificări:

1 Modificarea și completarea art. 142 din Constituție

ARTICOLUL 142 (actuala redactare) – Structura CCR

(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.

(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Se va modifica astfel:

ARTICOLUL 142 (redactarea propusă) – Structura CCR

(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

(2) Curtea Constituţională se compune din Secția de contencios constituțional, care are atribuțiile prevăzute în art. 146 lit. a), b), d) și Secția de proceduri constituționale, care are atribuțiile prevăzute în art. 146 lit. c) si e) – l).

(3) Secția de contencios constituțional este formată din 9 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, aleși prin votul judecatorilor din sectiile specializate din care provin, după cum urmează: 3 din secția civilă, 3 din secția penală și 3 din secția de contencios administrativ și fiscal. Nu pot fi aleși mai mult de 3 judecători pentru fiecare dintre cele 3 specializări, chiar dacă funcționează mai mai multe secții.

(4) Sectia de proceduri constituționale este formată din 9 consilieri, care trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Consilierii sunt aleși prin votul camerelor reunite ale Parlamentului.

(5) Judecătorii și consilierii secțiilor Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele fiecărei secții, pentru o perioadă de 3 ani. Președintele Secției de contencios constituțional este și Președintele Curții Constituționale.

(6) Secția de proceduri constituționale se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Precizăm că textul propus pentru modificarea art. 142 este, în esență, compatibil cu ambele variante de modificare prezentate mai sus.

2  Modificarea și completarea art. 147 din Constituție

La ARTICOLUL 147, se va completa denumirea articolului, prin adăugarea hotărârilor Curții, se va modifica al. 4 și se vor introduce două noi alineate, 5 și 6, după cum urmează:

Articolul 147 – Deciziile și hotărârile Curţii Constituţionale

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se pronunță de Secția de contencios constituțional și se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

(5) Hotărârile Curţii Constituţionale se pronunță de Secția de proceduri constituționale și, după rămâmerea definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României. Hotărârile Curţii Constituţionale pot fi contestate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunță prin hotărâre definitivă.

(6) Pronunţarea cu privire la constituţionalitatea unui text de lege se face prin „da” sau „nu”, fără alte condiţionări privind interpretarea sau reformularea conţinutului acelui text.

Prin modificările propuse la art. 147 din Constituție se urmărește stabilirea unei diferențe clare între deciziile CCR și hotărârile CCR, indicându-se cine le poate pronunța, dacă sunt sau nu definitive, care din ele pot fi atacate (doar hotărârile) și la ce instanță (la ICCJ).

De asemenea, prin introducerea unei prevederi în sensul că pronunţarea cu privire la constituţionalitatea unui text de lege nu se poate face decât prin „da” sau „nu”, fără folosirea unor expresii de genul „în măsura în care…”, se urmărește ca CCR sa nu se transforme în legiuitor, substituindu-se Parlamentului, așa cum face în prezent.

În prezent, un text legal poate fi declarat constituţional şi în mod condiţionat, adică „în măsura în care…” el se aplică sau nu se aplică doar unora dintre situaţiile prevăzute de textul legal atacat sau „în măsura în care…” el este interpretat într-un anumit mod sau „în măsura în care…” nu prevede (sau prevede) o anume consecinţă sau condiţie. Posibilitatea pe care o are Curtea Constituţională, în actuala reglementare, de a se pronunţa cu privire la constituţionalitate nu doar prin „da” sau „nu”, ci şi prin „în măsura în care…” îi transferă nejustificat atribuţii ce ţin strict de Parlament şi o transformă în organ legiuitor.