Cum ar trebui modificată legea de organizare a Guvernului pentru ca pe viitor să nu mai improvizăm pe marginea Constituției
În ultimele zile, spațiul public a fost dominat de dezbaterea privind constituționalitatea desemnării unui candidat pentru funcția de prim ministru, fără reluarea consultărilor cu partidele parlamentare, după ce un candidat anterior și-a depus mandatul înainte de a solicita votul Parlamentului.
Din perspectiva APADOR-CH, această controversă evidențiază mai degrabă o lacună legislativă, întrucât Constituția stabilește doar principiile generale, dar nu reglementează suficient de clar toate situațiile care pot apărea în practică. Potrivit art. 103 alin. (1) din Constituție, președintele desemnează un candidat la funcția de prim-ministru „în urma consultării” partidului cu majoritate absolută sau, în lipsa acesteia, a partidelor reprezentate în Parlament.
În cazul în care un candidat desemnat renunță înainte ca Parlamentul să se pronunțe asupra învestiturii („depunerea mandatului”), Constituția nu spune expres dacă procedura trebuie reluată de la zero și dacă este obligatorie o nouă rundă de consultări. Această lacună lasă loc unor interpretări diferite.
Astfel, există opinii în sensul că faza desemnării candiatului se încheie doar în momentul în care Parlamentul se pronunță prin vot, astfel că depunerea mandatului de către candidat, care este anterioară votului din Parlament, poate fi urmată de o nouă desemnare de candidat, pe baza acelorași consultari.
În sens contrar, există opinii, exprimate și în doctrină, în sensul că și în cazul depunerii mandatului de către candidat, desemnarea unui nou candidat nu poate avea loc decât după o nouă consultare cu partidele parlamentare.
Problema este că opiniile, exprimate în doctrină sau în social media, oricât de convigătoare ar părea, nu au valoare normativă (nu sunt obligatorii), ci au doar caracter orientativ. Legea, și nu doctrina, este cea care prevede reguli cu caracter obligatoriu.
Tocmai existența acestor interpretări diferite demonstrează necesitatea unei reglementări clare și detaliate, prin lege.
Ce ar trebui schimbat
APADOR-CH consideră că Parlamentul ar trebui să completeze legislația privind organizarea și funcționarea Guvernului, de exemplu prin modificarea Codului Administrativ pentru a introduce o procedură detaliată privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.
O asemenea lege ar putea stabili explicit:
când și în ce condiții este obligatorie consultarea partidelor parlamentare;
dacă retragerea unui candidat înaintea votului Parlamentului impune sau nu reluarea consultărilor;
efectele juridice ale renunțării la mandatul de candidat desemnat;
termene clare pentru fiecare etapă a procedurii;
reguli privind funcționarea și durata mandatului unui guvern interimar, pentru a evita situațiile în care un executiv rămas fără sprijin politic continuă să administreze țara pe perioade nedeterminate.
În plus, legea ar trebui să clarifice și relația dintre retragerea unui candidat și procedura prevăzută de art. 89 din Constituție, privind dizolvarea Parlamentului. Retragerea voluntară a unui candidat nu este echivalentă cu respingerea unei solicitări de învestitură prin vot parlamentar, iar această distincție ar trebui făcută expres în lege.
APADOR-CH consideră că dezbaterea actuală nu arată neapărat că textul Constituției este încălcat, ci mai degrabă că anumite situații practice au rămas insuficient reglementate și trebuie clarificate prin lege, astfel încât soluțiile viitoare să rezulte din norme explicite, nu din interpretări generate de interesul politic de moment.
Într-un stat de drept, regulile esențiale privind formarea Guvernului nu ar trebui să depindă de interpretări conjuncturale sau de dispute politice. O procedură clară, previzibilă și completă ar reduce conflictele instituționale și ar întări încrederea publicului în funcționarea mecanismelor constituționale.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/06/constitutia.jpg6671000Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-06-16 12:46:382026-06-16 14:11:10Desemnarea candidatului la funcția de premier, o chestiune de interpretare constituțională care se cere clarificată prin lege
În timp ce partidele politice sunt sancționate cu amendă contravențională pentru nedeclararea donațiilor și donatorilor, amendă platită din subvenția de la stat, ONG-urile vor fi suspendate de drept și, ulterior, dizolvate pentru omisiuni similare
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) își exprimă îngrijorarea față de propunerea legislativă L233/2026 adoptată ieri de Senat (pentru modificarea OG nr. 26/2000), propunere care introduce noi obligații de raportare pentru ONG-uri și sancțiuni excesive pentru nerespectarea acestora.
Problema principală a acestui proiect nu este ideea de transparență. ONG-urile sunt deja supuse obligațiilor de raportare financiară și control fiscal, iar APADOR-CH consideră legitim ca publicul și autoritățile să poată afla cine finanțează organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică.
Marile probleme ale propunerii sunt următoarele:
sancțiunile propuse sunt mult mai severe și disproporționate, comparativ cu cele aplicate partidelor politice;
iar textul legii este atât de neclar, încât poate permite aplicări arbitrare și transformarea legii într-un instrument de intimidare a organizațiilor civice incomode.
Ce vor politicienii
Propunerea, inițiată de parlamentari AUR în februarie 2026 și adoptată de Senat ieri, 18 mai 2026, prin votul comun AUR-PDS-PACE, obligă asociațiile, fundațiile și federațiile să depună anual la ANAF o declarație privind veniturile și sursele de finanțare din anul anterior,inclusiv datele de identificare ale finanțatorilor, persoane fizice și juridice. Declarațiile urmează să fie publicate pe site-ul ANAF.
În forma legii, adoptată de Comisia juridică a Senatului:
pentru donatorii persoane fizice, identificarea este obligatorie pentru finanțări mai mari de 5.000 lei;
pentru donatorii persoane juridice, identificarea este obligatorie indiferent de sumă;
nerespectarea acestor obligații atrage suspendarea de drept a activității ONG-ului;
dacă situația nu este remediată în termen de un an, intervine dizolvarea de drept a organizației.
APADOR-CH consideră că transparența finanțării organizațiilor care participă la viața publică este legitimă și necesară. Însă transparența trebuie aplicată în mod egal, proporțional și fără intenția de intimidare a unor categorii de participanți la viața publică.
ONG-urile nu funcționează într-un vid legislativ și nici într-o zonă lipsită de control financiar, așa cum lasă să se înțeleagă retorica promotorilor proiectului. Ca orice entitate juridică, ONG-urile depun anual declarații fiscale și situații financiare la ANAF, își derulează operațiunile prin bănci supuse legislației privind prevenirea spălării banilor, iar autoritățile fiscale pot verifica legal sursele de finanțare și fluxurile financiare. Prin urmare, ideea că ONG-urile ar funcționa netransparent sau fără control nu este reală.
În schimb, proiectul creează obligații birocratice suplimentare și introduce sancțiuni extreme, care nu se regăsesc în cazul partidelor politice. Această diferență de tratament este greu de justificat democratic.
Partidele politice exercită puterea publică, participă la guvernare, adoptă legi, controlează bugete publice și iau decizii obligatorii pentru cetățeni. ONG-urile pot influența, într-adevăr, dezbaterea publică, dar nu pot adopta măsuri cu forță obligatorie și nu administrează puterea în stat.
Cu toate acestea, obligațiile și sancțiunile propuse pentru ONG-uri sunt mai severe decât cele aplicabile partidelor.
Control, intimidare și standarde duble
Spre exemplu, Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale prevede, la art. 13 alin. (1), obligația partidelor de a publica lista persoanelor fizice și juridice care au făcut donații peste anumite praguri, respectiv pestezece salarii minime pe economie, precum și lista creditorilor care au acordat împrumuturi importante, de peste 100 de salarii minime brute. Așadar, partidele sunt obligate să raporteze numai donatorii care oferă peste 40.000 de lei, nu cele de peste 5.000 de lei, cum se cere acum de la ONG-uri.
Mai mult, potrivit art. 52 alin. (1) din aceeași lege, nerespectarea acestor obligații de către partide este sancționată contravențional, cu amendă între 10.000 și 25.000 lei. În niciun caz cu suspendarea, dizolvarea sau neparticiparea partidului la alegeri.
Prin comparație, deci:
pentru partide, nedeclararea finanțatorilor atrage doar o amendă, care probabil costă cât catering-ul pentru o ședință de campanie și se achită din banii primiți de partide de la stat, pentru finanțarea activității;
pentru ONG-uri, o eroare sau o omisiune poate conduce la suspendarea activității și ulterior la dizolvarea organizației.
Această disproporție transmite inevitabil ideea că legea nu urmărește doar transparența, ci și descurajarea sau intimidarea ONG-urilor active și critice. Mesajul implicit al propunerii pare să fie clasicul „Ciocu’ mic, puteți funcționa doar atât timp cât nu deveniți incomozi”.
Mai ales că sancțiunea suspendării de drept este excesivă și nu este integrată într-un mecanism gradual de sancționare. Într-un stat democratic, sancțiunile administrative urmează în mod normal o succesiune progresivă: avertisment, termen de conformare, amendă și abia ulterior măsuri severe. Nici măcar în domeniul audiovizualului, CNA nu poate dispune direct închiderea unui post, fără sancțiuni prealabile.
Propunerea legislativă votată ieri în Senat ridică și serioase probleme de claritate juridică. Din textul legii nu reiese clar:
cine constată intervenirea suspendării de drept a organizației?
de la ce moment începe să curgă termenul de un an până la dizolvare?
cum sunt tratate situațiile în care declarația este depusă, dar conține erori materiale sau omisiuni parțiale?
sau dacă o eroare contabilă minoră poate conduce la suspendarea activității unei persoane juridice.
În lipsa clarificărilor, există riscul aplicării arbitrare a legii.
Cei care conduc statul cer control total asupra celor care îi critică
În ultimii ani, exact partidele și demnitarii care solicită astăzi transparență suplimentară pentru ONG-uri au susținut măsuri de limitare a transparenței privind averile și interesele persoanelor care exercită funcții publice.
În același timp, partidele continuă să beneficieze de sancțiuni minime pentru nedeclararea finanțatorilor și de opacitate în privința modului în care cheltuiesc fondurile publice primite de la bugetul de stat, inclusiv pentru contractele de propagandă și promovare media.
Transparența nu poate fi cerută selectiv, doar celor care critică puterea.
Dacă statul consideră că organizațiile care influențează viața publică trebuie să fie mai transparente, atunci aceleași standarde, sau chiar mai severe, trebuie aplicate partidelor politice și demnitarilor, care dețin efectiv puterea publică și administrează resursele statului.
Pentru că ONG-urile pot influența, protesta, critica, face lobby etc, iar aceste activități fac parte din „fișa postului”. Este rolul organizațiilor civice să participe astfel la viața societății. Dar ONG-urile nu emit ordonanțe, nu votează legi, nu votează bugete, nu controlează parchete, nu numesc șefi de instituții și nu împart contracte publice de miliarde și nici măcar nu primesc bani de la buget. Partidele fac toate acestea și totuși nu sunt deloc transparente nici cu banii publici pe care-i primesc, de exemplu chiar de la buget, nu numai de la donatori particulari, și nici cu propriile averi.
Ce cere APADOR-CH
APADOR-CH a semnat scrisoarea de protest, susținută la acest moment de peste 560 de organizații neguvernamentale, prin care s-a solicitat Senatului, în zadar după cum s-a văzut, respingerea propunerii legislative.
Propunerea merge acum la Camera Deputaților. APADOR-CH solicită Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, retragerea propunerii, iar dacă acest lucru nu este posibil, modificarea ei, după cum urmează:
eliminarea sancțiunilor disproporționate privind suspendarea și dizolvarea automată a ONG-urilor;
instituirea unui sistem gradual și clar de sancțiuni;
respectarea principiului egalității de tratament între ONG-uri și partidele politice;
menținerea unui echilibru între transparență, libertatea de asociere și securitatea juridică a organizațiilor neguvernamentale.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/05/vot-lege-anti-ong.jpg5561000Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-05-19 12:53:212026-05-19 13:57:33Politicienii vor ONG-uri transparente până la dizolvare
Când nota de plată pentru lipsa de transparență se plătește cu dobândă, iar politicienii care au greșit refuză să-și asume vreo vină. Unii tac nederanjați, iar alții, dimpotrivă, pozează ipocrit în victime – așa arată cea mai scumpă lecție despre Legea 544/2001 care li se predă azi românilor
România a pierdut procesul cu Pfizer și trebuie să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-COVID pe care le-a comandat și apoi nu le-a mai vrut. Decizia tribunalului din Bruxelles este executorie, chiar dacă nu e definitivă, iar banii vor trebui găsiți din bugetul public, adică din taxele și impozitele noastre.
Știrea a stârnit reacții firești, de indignare, din partea publicului, și ipocrite (am putea spune la fel de firești) din partea vinovaților. Personaje care în urmă cu cinci ani, în pandemie, luau deciziile în cea mai mare secretomanie, se dezic azi de răspundere și cer să se arate dovezile, să se vadă „cine a semnat”. Oh, transparență, ochi plânși de politician cer să te vadă!
Toată lumea vrea transparență. Acum, după ce a venit factura.
În pandemie, când se semnau contractele, transparența era tratată ca un efect advers rar și periculos. Și nu numai în privința contractelor de cumpărare a vaccinurilor, ci în orice privință, de la comunicarea publică, la numărul de teste Covid și până la cumpărarea de vaccinuri și cine prinde locuri în față la ele.
Pentru că lumea are prostul obicei să uite, trăsătură de care profiă toți politicienii, ne revine sarcina să vă amintim cum a fost atunci. Căci noi nu uităm cât ne-am chinuit în 2020-2021 să aflăm ce fac „aleșii” noștri și cum a trebuit să-i dăm în judecată ca să-i forțăm să ne dea niște informații banale.
La început încercam să aflăm cine sunt cei care iau deciziile „strategic”. Vă mai amintiți? Se numeau „Grupul de comunicare strategică” și erau ca un soi de „iluminati” despre care nu se știa nimic, decât că se adună periodic și iau decizii. Am făcut cereri peste cereri ca să aflăm cine face parte din grupul ăsta. Când am reușit să aflăm, deja miza se mutase în altă parte. Se numea CNCAV și deja se ocupa cu vaccinările.
Ne-am chinuit să aflăm câte teste Covid se făceau, apoi câte vaccinuri a contractat România, cât plătește pentru ele, dacă plătește România sau UE, ce obligații are România? Erau întrebări firești și aveam dreptul să știm răspunsul la ele. Și totuși răspunsurile primite, ca de obicei, au fost doar un tur ghidat al instituțiilor statului care ar fi trebuit să aibă acele informații, dar care se încăpățânau să le țină secrete.
După luni de ping-pong birocratic, marea informație obținută a fost… un număr de telefon și o adresă de email de la CNCAV. Nu câte vaccinuri, nu cât costă, nu cât plătim pe ele. Ne-au răspuns doar cum să întrebăm mai departe.
Între timp, la TV, aceleași nume care azi se spală pe mâini de răspundere, dădeau informații contradictorii. Ba că nu s-a semnat nimic, ba că urmează să vină în țară milioane de vaccinuri, ba că România le-a plătit, ba că urmează, ba chiar că România le va produce (minciuna asta gogonată a venit de la primul ministru Florin Câțu, alt mare caracter care azi tace nestingherit de vreo anchetă). Era o frenezie, practic ne spuneau orice le trecea prin cap, la adăpostul acestei secretomanii de stat.
Singurul lucru cert era imnul intonat pe străzi, de câteva ori pe zi, din megafoanele mașinilor de poliție.
Da, asta era atmosfera atunci, pentru cine n-a trăit-o sau a ales s-o uite. Stăteam închiși în case și ne uitam la ei la TV cum ne mint. Pentru că situația de urgență ne suspendase toate drepturile, inclusiv cel la informare.
Noi, la APADOR-CH, am ales să-i dăm în judecată. Și probabil n-am fost singurii. Nu era prima oară, aveam experiență vastă. Chiar și cu Ministerul Sănătății, pe care-l dădusem în judecată și după Colectiv, tot pentru refuzul de a ne furniza informații. Nici după ce au pierdut acel proces NU ne-au dat informațiile, de am ajuns să-l dăm în judecată chiar pe ministru (da, pe celebrul Vlad Voiculescu) pe persoană fizică, pentru executarea hotărârii. Azi a aflat și el importanța transparenței. Poate că data viitoare când mai ajunge ministru o și exersează în direct și la timp.
Revenind la Covid, și de data asta ne-am judecat și am câștigat. Cu CNCAV, cu celebrul colonel Gheorghiță, care la început a zis că n-a primit nicio întrebare de la noi, apoi că toate informațiile ar fi pe site (nu erau) apoi că nu au ei toate datele… să întrebăm tot la MS care ne trimisese la ei etc.
Ne-a răspuns la întrebările despre vaccinuri abia în 2022, după ce deja toată lumea care dorise se vaccinase, ba apăruse chiar și vaccinarea „la chiuvetă”. Răspunsul a venit târziu și incomplet, pentru că, ce să vezi, informațiile cerute erau tot la Ministerul Sănătății. Și acolo au rămas.
În fine, a trecut și asta, încă o ocazie în care transparența a fost livrată exact când nu mai servea la nimic. Ca vaccinul făcut după ce ai trecut prin boală.
Acum vedem prin presă același ping-pong al declarațiilor și al pasării răspunderii pe care l-am trăit atunci când am cerut transparență: să spună ăla, că el știe, nu io! Azi, aceleași nume de atunci apar de prin funcțiile prin care și-au petrecut liniștiți ultimii ani, și cer „să se facă lumină”. Că ei n-au semnat, că ei nu știau, că alții au făcut și dres. Azi, brusc, sunt adepții transparenței totale, ai adevărului complet și ai documentelor desecretizate.
Ce înțelegem noi de aici? Că în 2021, transparența era periculoasă, era invocată confidențialitatea contractelor de care depindea însăși salvarea noastră ca omenire, dar în 2026 când lipsa ei ne costă 600 de milioane, aflăm că transparența până la urmă ar fi bună.
Este probabil cea mai scumpă lecție despre Legea 544/2001, a informațiilor publice, pe care o învățăm (dacă o s-o învățăm). Dacă autoritățile ar fi spus atunci câte vaccinuri cumpără, cât ne costă și ce obligații își asumă, poate am fi avut o dezbatere publică despre asta. Poate că deciziile ar fi fost mai prudente, nu ar fi fost luate într-un grup restrâns de capete încinse de beția puterii (iar asta, din păcate, e valabil la nivel UE, că de la vârful Uniunii a pornit secretomania). Poate că presiunea publică ar fi limitat entuziasmul contractării. Poate că cineva ar fi observant încă de atunci că România comandă mai multe doze de vaccin decât are populație și că asta nu e normal, indiferent cât de speriat ai fi de boala aia necunoscută.
Da, transparența la timp e incomodă. Nu suntem învățați cu ea, avem o istorie lungă de secretomanie și dictatură în spate, dar deja avem și 35 de ani de exersare a democrației, ar fi trebuit să ne cam obișnuim cu regula asta.
Însă statul român alege de fiecare dată varianta clasică: capacul pe oală – ca să nu-și bage nasul oricine în ciorba noastră – și după aia mai vedem.
Astăzi, când vedem nota de plată, ar trebui să înțelegem toți că informarea publică nu e un moft civic, că transparența e importantă și nu trebuie mimată. Ea salvează vieți, ca și vaccinarea făcută responsabil, și chiar bani la buget.
Și mai e cineva care a descoperit acum secretul transparenței – că e bună ca să combați și dezinformarea cu ea (cine ar fi crezut?!): președintele țării. Care a cerut desecretizarea tuturor informațiilor despre achiziția vaccinurilor Pfizer. Brusc, contractele trebuie publicate, responsabilitățile trebuie clarificate. Exact ceea ce am cerut noi încă din pandemie și am fost refuzați cu consecvență birocratică.
Poate că, în ritmul ăsta, dacă tot am descoperit că transparența e cea mai bună armă împotriva dezinformării, mai aflăm și alte lucruri ținute la secret din reflex. De pildă, cu cât ajută România Ucraina? Nu în lozinci, ci în cifre, că tot ne judecăm acum și pentru asta cu Guvernul. Sau ce anume a stat, concret, la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024?
Nu de alta, dar transparența nu ar trebui să apară doar când vine nota de plată. Ar fi util să apară și când vine neîncrederea. Mai ales că din asta avem destulă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/04/600-milioane.png12541254Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-04-09 08:56:372026-04-09 12:10:02Vaccinarea anti-COVID se întoarce și ne înțeapă pe toți
Am trimis la Parlament mai multe amendamente care ar proteja cu adevărat vocile critice din societate și ar descuraja companiile și politicienii care abuzează de puterile lor și de justiție; Unii parlamentari NU sunt încântați de idee
Spațiul civic românesc s-a restrâns semnificativ în ultimii ani. Procesele strategice împotriva participării publice (SLAPP) sunt folosite pentru hărțuirea și intimidarea jurnaliştilor și chiar dizolvarea organizațiilor societății civile. ONG-urile și cetățenii care îndrăznesc să inițieze în justiție cauze de interes public plătesc prețul suprem pentru curajul lor: dizolvarea sau insolvența personală.
La nivelul UE a fost concepută o directivă specială pentru descurajarea proceselor SLAPP, un cadru general, european, pe care țările membre sunt invitate să-și bazeze legile naționale anti SLAPP. În linii mari, ea prevede că în cazul unor procese de tip SLAPP, partea hărțuită, cetățeanul, jurnalistul, ONG-ul, să beneficieze de niște sisteme de protecție: chemarea în judecată să poată fi respinsă rapid de judecător, dacă este considerată nefondată, hotărârea judecătorească să fie publicată, să fie oferite despăgubiri pentru ca pe viitor abuzatorii să fie ei înșiși descurajați să mai apeleze la justiție ca la un bici etc.
Încă din 2024, APADOR-CH împreună cu mai multe organizații civice, jurnaliști și cetățeni, au colaborat și propus Ministerului Justiției câteva instrumente concrete pentru apărarea cetățenilor de abuzurile celor puternici (companii și autorități), printre ele de exemplu un mecanism de reducere a cheltuielilor de judecată disproporționate, cheltuieli care au dus și la desființarea unor organizații.
Deși acest mecanism nu a fost acceptat, în final proiectul de lege care transpune Directiva europeană anti SLAPP, așa cum l-a conceput Ministerul Justiției, este un început promițător pentru o lege bună, iar el a ajuns în sfârșit în Parlament. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, iar mingea este acum la parlamentari. Negocierile continuă și nu vor fi ușoare, pentru că observăm o reticență a unor politicieni de a face din această lege un instrument cu adevărat eficient.
Împreună cu LiderJust și Konrad Adenauer Stiftung, APADOR-CH a transmis în luna martie 2026, Camerei Deputaților, un set de amendamente pentru proiectul de lege (PL-x nr. 58/2026) anti SLAPP, un demers susținut și de alte 60 de organizații ale societății civile.
Iată, pe scurt, amendamentele propuse:
Protecție pentru cei care sesizează autoritățile: Am cerut clarificarea faptului că și acțiunile în instanță sau sesizările către autorități (de exemplu, o plângere la Garda de mediu), atunci când privesc interesul public, sunt forme de mobilizare publică și trebuie protejate împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP, deoarece acestea sunt ținte frecvente ale proceselor de intimidare inițiate fie de mari companii, fie de politicieni;
Publicarea numelor celor care abuzează de justiție: Când instanța decide că un proces a fost abuziv, numele reclamantului trebuie publicat integral în hotărâre. Publicul trebuie să știe cine folosește instanțele ca instrument de hărțuire;
Amenzi obligatorii pentru abuz: Am propus ca amenda judiciară (între 10.000 și 100.000 lei) să fie obligatorie ori de câte ori o instanță constată un proces de tip SLAPP, pentru a descuraja real astfel de practici pe viitor.
Identificarea proceselor abuzive prin dezechilibrul de putere: Am propus ca instanțele să poată recunoaște un proces SLAPP mai ușor, uitându-se dacă o companie mare sau un politician puternic dau în judecată o persoană fizică doar pentru a o speria, profitând de influența și puterea lor;
Judecătorul să poată interveni din oficiu: Am solicitat ca judecătorul să poată decide din oficiu, fără a aștepta cererea pârâtului, respingerea rapidă a unui proces abuziv. Acest lucru este vital pentru părțile vulnerabile chemate în judecată și care eventual nu au un avocat, de exemplu niște locatari care au reclamat la primărie că un dezvoltator imobiliar le construiește la fereastră;
Protejarea organizațiilor care oferă sprijin: Organizațiile civice care ajută persoanele date în judecată în astfel de procese trebuie să poată oferi expertiză fără a risca să fie obligate la cheltuieli de judecată sau să fie hărțuite la rândul lor, prin urmare am propus ca acestea să nu fie considerate părți în procese;
Plafonarea daunelor morale: Am cerut introducerea unui criteriu prin care daunele morale cerute în procese să nu fie disproporționate, evitând astfel situațiile în care sumele uriașe solicitate au doar scopul de a descuraja participarea la dezbaterea publică;
Dreptul de a ataca deciziile instanței: Dacă o cerere de respingere rapidă a unui proces abuziv este refuzată, pârâtul trebuie să poată contesta această decizie odată cu fondul cauzei;
Sprijin direct de la Avocatul Poporului: Această instituție nu ar trebui doar să pună informații pe un site, ci să ofere îndrumare și consiliere directă (juridică, financiară sau psihologică) victimelor proceselor SLAPP;
Aplicabilitate și în procesele aflate pe rol: Am solicitat ca legea să se aplice și persoanelor care sunt deja implicate în procese SLAPP aflate pe rol, nu doar proceselor viitoare.
Toate amendamentele propuse sunt fundamentate pe standardele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene și urmăresc asigurarea unui echilibru real între dreptul de acces la justiție și libertatea de exprimare și participare publică. Rămâne de văzut câte din aceste amendamente vor fi introduse în viitoarea lege și ce formă va avea aceasta la final, dată fiind reticența unora dintre parlamentari de a dezbate și adopta această lege. Deocamdată știm că la Camera Deputaților termenul de adoptare, fie ea și tacită, este 16 aprilie, după care va ajunge la Senat. Vă vom ține la curent cu evoluția proiectului în Parlament.
https://apador.org/wp-content/uploads/2024/11/anti-slapp.png6001200Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-04-07 13:12:452026-04-07 13:12:45Ce vrem de la viitoarea Lege Anti SLAPP: să și muște, nu doar să latre
După ce l-am dat în judecată, premierul Ilie Bolojan a promis în presă că va publica imediat tot ajutorul dat Ucrainei. Contrar acestei promisiuni publice, reprezentantul Guvernului în acest proces, Secretariatul General al Guvernului, aflat în subordinea prim-ministrului, a susținut contrariul la tribunal și nu a reușit nici măcar să explice de ce. Plus că are impresia că Guvernul NU poate fi dat în judecată.
Evoluție stupefiantă în procesul prin care Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a cerut Guvernului să furnizeze măcar numărul și data hotărârilor de guvern prin care s-au dat ajutoare Ucrainei. Asta după ce același Guvern refuzase să furnizeze informațiile din acele hotărâri, pretextând că ele ar fi secretizate.
În întâmpinarea depusă în instanță, juriștii Secretariatului General al Guvernului (SGG) au epuizat argumentele tocite deja de toate instituțiile publice care s-au apărat în ultimele decenii de cererile de informații publice venite din partea cetățenilor:
că ce interes are APADOR-CH să știe numărul și data hotărârilor de guvern cu ajutoarele date Ucrainei? – dovadă că juriștii Guvernului nu cunosc Legea 544/2001 care prevede că acest drept de acces liber și neîngrădit la informațiile de interes public „constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice.”
că dacă APADOR-CH ar ști numărul și data hotărârilor de Guvern secretizate, asta ar periclita „valori importante” – fără să spună clar care sunt acelea și cum ar fi ele lezate;
că de fapt cererea APADOR-CH nici n-ar avea obiect, deși obiectul e foarte clar: obținerea informațiilor cerute, și am ajuns în instanță tocmai pentru că nu ni le-au dat de bună voie, așa cum prevede legea;
ba chiar că Guvernul NU ar putea fi dat în judecată, pentru că e doar „un organism colegial” – deși chiar legea de organizare și funcționare a SGG spune că acesta reprezintă Guvernul, dovadă că asta au făcut acei juriști, prin întâmpinarea depusă în instanță;
Pe scurt, aceasta a fost motivarea căznită depusă de reprezentanții Guvernului în instanță, ca să justifice un refuz absurd de furnizare de informații banale: numărul și data documentului prin care Guvernul, cineva din acel „organism colegial” a decis secretizarea hotărârilor de guvern prin care au fost acordate ajutoare Ucrainei.
Și acest autorat al secretizării devine și mai interesant cu cât, la scurtă vreme după ce APADOR-CH a dat în judecată Guvernul, în octombrie 2025, premierul Ilie Bolojan apărea la TV cu o declarație sforăitoare, despre cum va da el fuga să adune toate informațiile cerute de asociație ca să le facă publice:
„Da, eu cred că trebuie să adunăm toate aceste date și cu cât le comunicăm mai repede, cu atâta lucrurile sunt mai bine și voi căuta dacă în perioada următoare, adunând tot ce înseamnă susțineri pe care România le-a acordat să putem comunica aceste date”, a spus Bolojan în presă.
Așadar, constatăm încă o dată, că un politician, în speță premierul țării, spune una în presă și face altceva în realitate. Sau îl sabotează juriștii Guvernului oare?
Nu cerem decât transparența cheltuirii banilor publici
Ajutoarele acordate Ucrainei provin din bani publici, nu din economiile personale ale miniștrilor. Este deci obligatoriu într-o societatea democratică ca aceia care produc acei bani, cetățenii, să știe pe ce se cheltuie. De altfel numai România ține la secret aceste informații, în timp ce restul statelor care ajută Ucraina le fac publice.
Institutul Kiel pentru Economie Mondială urmărește și publică periodic date despre ajutoarele militare acordate Ucrainei de toate statele membre UE. Așadar informații despre contribuțiile militare ale țărilor europene există deja în spațiul public internațional, fără ca vreun guvern să fi invocat periclitarea securității naționale din cauza asta. Doar la București, numărul și data unei hotărâri de guvern par să fie mai secrete decât conținutul ei.
Am răspuns astăzi tuturor acestor așa zise argumente contra, invocate de juriștii Guvernului, și așteptăm să vedem ce are de zis judecătorul. Dosarul nr. 34547/3/2025 se află pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
https://apador.org/wp-content/uploads/2025/08/transparenta-ajutoare.jpg562686Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-04-06 08:11:092026-04-06 08:11:09Premierul promite transparență la TV, Guvernul o refuză în instanță
Raportul privind statul de drept în UE în 2025, elaborat de Liberties, arată că politicienilor europeni nu le mai e frică nici măcar de Comisia Europeană
Statul de drept în Uniunea Europeană se degradează văzâd cu ochii, în timp ce reacția instituțiilor europene la acest lucru e prea moale. Aceasta este concluzia raportului privind statul de drept în UE în 2025, realizat de Liberties, la care au contribuit 40 de organizații neguvernamentale din 22 de țări, printre care și APADOR-CH pentru partea care vizează România.
Aflat în al șaptelea an de existență, Raportul anual Liberties arată că majoritatea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ultimii ani au fost ignorate de statele membre. În 2025, de exemplu, 93% dintre aceste recomandări au fost pur și simplu reluate din anii anteriori, fără modificări, dar și fără progrese semnificative.
Printre statele evidențiate cu cele mai mari derapaje sunt: Bulgaria, Croația, Ungaria, Italia și Slovacia, țări în care guvernele sunt acuzate că subminează în mod deliberat instituțiile democratice. În același timp, chiar și state considerate stabile, precum Franța sau Germania, înregistrează reculuri în materie de stat de drept. Numai Letonia pare că a făcut progrese reale, în timp ce majoritatea statelor fie stagnează (cum e cazul României), fie regresează.
Raportul evidențiază probleme persistente în câteva domenii cheie:
slăbirea mecanismelor de control democratic,
presiuni asupra sistemului judiciar,
stagnare în lupta anticorupție,
deteriorarea libertății presei și creșterea atacurilor împotriva jurnaliștilor.
Patru probleme grave din România
APADOR-CH a făcut o radiografie a modului în care (nu) funcționează statul de drept în România. Printre cele mai importante aspecte menționate în raport sunt următoarele:
Neaplicarea European Media Freedom Act (EMFA): deși acest regulament european este deja în vigoare din august 2025, și direct aplicabil tuturor statelor membre, autoritățile din România nu pun în practică obligațiile privind transparența finanțării și a proprietății asupra mass-media. Conform regulamentului, autoritățile ar trebui să implementeze un sistem de monitorizare a proprietății în mass-media pentru a furniza o bază de date la nivel național care să conțină informații privind proprietatea asupra mass-mediei. Dimpotrivă, partide politice aflate la guvernare refuză chiar și furnizarea informațiilor publice privind sumele pe care le cheltuie cu propaganda. În același timp, numirile politice la conducerea instituțiilor media publice au continuat și în 2025, perpetuând controlul politic asupra presei și subminând independența editorială;
Protecție ineficientă pentru avertizorii din justiție: din cauza unei interpretări discutabile dată de CSM actualei legi privind avertizorii, magistrații nu beneficiază, în practică, de statutul de avertizori în interes public, ceea ce descurajează semnalarea încălcărilor de lege/abuzurilor din justitie și reduce capacitatea sistemului de a se corecta din interior. APADOR-CH a cerut Ministerului Justiției să corecteze Legea avertizorilor, ca să fie mai clar că ea se aplică și în cazul magistraților, dar răspunsul primit a fost că nu e cazul, legea e bună așa cum e. ICCJ nu s-a pronunțat încă dacă noțiunea legală de „lucrător” folosită de legea avertizorilor se referă și la magistrați, păstrându-se astfel un grad de incertitudine cu privire la practica instanțelor (dacă vor admite sau nu că legea avertizorilor se aplică și magistraților);
Eșecul Parlamentului/politicienilor de a pune legislația în acord cu deciziile CCR a generat o criză majoră în justiție, cu efecte directe asupra combaterii corupției: lipsa unui mecanism funcțional de punere în acord a legilor cu deciziile CCR a dus la un val de prescrieri, după decizia CCR din 2018. Parlamentul nu a intervenit la timp, creând un vid legislativ care ulterior a permis închiderea multor dosare penale, inclusiv de corupție și erodarea încrederii în justiție;
Lipsa unor căi de contestare a hotărârilor CCR în materie electorală: în 2025 CCR a emis mai multe decizii în materie electorală, printre care și unele de interzicere a unor candidaturi, iar acestea nu au putut fi contestate în vreun fel. Acest lucru a arătat că e nevoie de o revizuire a legii de funcționare a CCR, pentru ca deciziile cu impact electoral major, care pot afecta încrederea publică în procesele democratice, să poată fi contestate în instanță.
Raportul Liberties este transmis an de an Comisiei Europene care elaborează la rândul ei un raport cu propriile constatări și cu recomandările aferente. Dar, după cum organizațiile societății civile au transmis de fiecare dată, în lipsa unor reacții ferme, recomandările Comisiei Europene nu mai sunt luate în serios.
Dacă până nu demult politicienii justificau orice măsură nepopulară spunând că „așa ne cere UE”, astăzi pare că nici măcar avertismentele privind statul de drept nu mai stârnesc teamă. Comisia trebuie să treacă de la recomandări tocite la acțiuni concrete, altfel aceste rapoarte riscă să rămână simple exerciții de imagine, iar degradarea statului de drept să continue, cu efecte directe asupra încrederii cetățenilor în valorile europene și implicit în UE.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/03/Mailjet_619x228px.png228619Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-03-30 04:00:502026-04-02 08:18:09Statul de drept în UE continuă să se deterioreze, la fel și în România
APADOR-CH îi cere Președintelui României să clarifice chestiunea „umbrelei nucleare” oferite de Franța și, în cazul în care asta înseamnă amplasarea sau staționarea de arme nucleare pe teritoriul țării, să organizeze un referendum național
Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a transmis astăzi o scrisoare oficială Președintelui României, prin care solicită deplină transparență și consultarea cetățenilor în legătură cu inițiativa Franței de a include și România sub „umbrela sa nucleară”.
În contextul informațiilor recente, privind invitarea României la discuții pe această temă, și a anunțului unor oficiali, cum că subiectul va fi analizat în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), APADOR-CH consideră că o decizie de o asemenea gravitate nu poate fi luată exclusiv de politicieni împreună cu serviciile de informații.
Prin urmare i-am cerut Președintelui României următoarele:
Lămurirea publică, cu deplină claritate, a obligațiilor exacte care ar reveni României în cazul acceptării „umbrelei nucleare” oferite de Franța, eliminând orice ambiguități legate de termeni precum „partajare nucleară” sau „descurajare avansată”.
Organizarea unui referendum național înainte de luarea oricărei decizii, în cazul în care propunerea franceză implică amplasarea sau staționarea de arme nucleare pe teritoriul României.
Conform articolelor 2 și 11 din Legea nr. 3/2000, Președintele are atribuția de a iniția un referendum național pentru „probleme de interes național”. Iar amplasarea de armament nuclear pe teritoriul țării reprezintă o problemă de interes național major, cu implicații complexe care vor influența viața tuturor cetățenilor.
Parlamentul poate adopta o decizie în acest sens numai după ce voința cetățenilor a fost exprimată și consultată oficial prin vot popular.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/03/nucleara.jpg6671000Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-03-05 10:53:122026-03-05 11:22:08Cerem un referendum pentru „umbrela nucleară” franțuzească
I-am trimis premierului o scrisoare cu două propuneri simple și clare: 1 – pentru o protecție mai bună a magistraților care reclamă nereguli în sistem și 2 – pentru dreptul tuturor de a contesta deciziile CCR privind alegerile
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) i-a trimis astăzi o scrisoare oficială Prim-ministrului Ilie Bolojan, cu două modificări legislative esențiale pentru o justiție mai corectă și mai transparentă.
Având în vedere că Guvernul a înființat recent un comitet pentru analizarea legilor din domeniul justiției, APADOR-CH solicită includerea următoarelor clarificări în viitoarele proiecte de lege:
Protecție reală pentru judecătorii și procurorii care reclamă nereguli în sistem (avertizorii în interes public). În prezent, există interpretări juridice, inclusiv la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care spun că legea care îi protejează pe cei ce reclamă ilegalități la locul de muncă nu li s-ar aplica și magistraților.
APADOR-CH consideră că și în instanțe sau parchete pot apărea nereguli (de exemplu, la împărțirea dosarelor sau organizarea instanțelor), iar judecătorii sau procurorii care observă aceste lucruri trebuie să le poată raporta fără teamă de sancțiuni.
Îi cerem premierului modificarea Legii 361/2022, a avertizorilor de integritate, astfel încât să fie clar că și magistrații beneficiază de aceleași garanții ca orice alt angajat care apără interesul public.
Dreptul de a contesta hotărârile CCR legate de alegeri. După evenimentele electorale recente, legate de anularea alegerilor prezidențiale și de interzicerea unor candidaturi, s-a observat că hotărârile Curții Constituționale nu pot fi verificate de nicio altă instanță. Acest lucru a creat tensiune și frustrare în societate.
Conform Constituției, numai deciziile CCR sunt definitive, hotărârile date în materie electorală nu ar trebui să fie de neatacat, însă printr-o adăugire nepermisă la Constituție, făcută în legea de funcționare a CCR, hotărârile au ajuns și ele să fie considerate la fel de definitive ca și deciziile.
APADOR-CH propune ca aceste hotărâri (în materie electorală) să poată fi contestate la Înalta Curte de Casație și Justiție, o instituție formată din judecători de carieră, independenți și apolitici, spre deosebire de componența politizată a CCR.
Pentru această schimbare nu este nevoie de modificarea Constituției, ci doar de corectarea a două legi existente (Legea 47/1992 și Legea 370/2004).
Este de preferat ca aceste modificări să fie făcute acum, între alegeri, și nu în anii electorali, sub presiunea viitoarelor alegeri.
Justiția are nevoie de reguli care să nu lase loc la interpretări politice. Ne dorim ca propunerile noastre să fie analizate și integrate în legislație, pentru a crește încrederea cetățenilor în procesul electoral și în independența magistraților.
Întrucât nu am primit niciun răspuns la scrisoarea noastră, ne-am adresat cu o solicitare de opinie către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), ca să aflăm măcar ce părere are justiția însăși despre chestiunea atacării hotărârilor CCR. Vă vom ține la curent dacă de la ICCJ vom primi vreun răspuns.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/02/draga-ilie-1.jpg325512Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-02-19 12:56:562026-05-21 22:03:08De la APADOR-CH către Ilie Bolojan, pentru o justiție mai justă
Dorina Milea, femeia care s-a luptat în ultimii ani pentru aerul locuitorilor din Ciulnița, a fost dată afară de la serviciu
În Slobozia, numele Dorinei Milea a ajuns să fie rostit cu iritare sau admirație. Pentru unii, este „aia care face probleme”. Pentru alții, este femeia care a îndrăznit să ceară să fie respectate legile. În realitate Dorina Milea, avertizoare de integritate și activistă civică, plătește un preț prea mare pentru faptul că a vorbit despre corupție, poluare și abuz de putere, într-un mic oraș de provincie. Pentru că „nu s-a potolit”, ea a ajuns în cele din urmă să aibă „de-a face cu primarul”.
Servicii publice, în slujba intereselor private
Dorina Milea a fost, timp de aproape nouă ani, director general și administrator al Societății Servicii Publice Slobozia, companie aflată în subordinea Consiliului local. Când a preluat conducerea, în 2016, societatea avea pierderi, probleme grave de organizare și prejudicii constatate de Curtea de Conturi.
Încă din primul an de mandat, spune că a început să aplice legea: a cerut recuperarea prejudiciilor, a corectat contracte păguboase, făcute cu diverse firme locale cu conexiuni politice, a introdus reguli clare și a scos la lumină practici tolerate ani la rând în piețele și cimitirul orașului. Societatea publică a ajuns pe profit încă din primul an, iar controalele ulterioare ale instituțiilor statului i-au apreciat activitatea.
Paradoxal, tocmai aceste demersuri au deranjat conducerea politică locală.
Când firmele politicienilor fac regulile statului
Unul dintre punctele sensibile a fost administrarea cimitirului municipal – o zonă unde haosul și lipsa regulilor generaseră ani de câștiguri informale pentru firme protejate de politicienii locali. „Am găsit locuri de veci care fuseseră concesionate mai multor persoane în același timp, iar unele suprafețe erau mult mai mari în realitate decât în acte”, spune Dorina Milea. Ea povestește că a inițiat cartografierea locurilor de veci și a propus un Regulament de organizare care să aducă ordine, trasabilitate și control.
Rezultatul muncii Dorinei a fost că interesele unei firme private de pompe funebre, deținută de un consilier local, au fost direct afectate de noile reguli. Milea spune că acest consilier-patron ar fi făcut presiuni pentru modificarea Regulamentului, și încălcarea unor legi în vigoare, lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă.
În toamna anului 2024, după schimbarea primarului, regulamentul cimitirelor a fost modificat rapid, în favoarea aceleiași firme private de pompe funebre, deținute de consilierul local. Dorina Milea a avertizat Consiliul local că noul regulament încalcă mai multe legi, dar nu a avut vreun succes. Ulterior a transmis aceleași informații și la Agenția Națională de Integritate, dobândind oficial calitatea de avertizor de integritate, ceea ce ar fi trebuit să-i ofere și o protecție, conform Legii avertizorilor.
Corupția din Slobozia impute aerul la Ciulnița
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, pe lângă problemele profesionale, s-a stricat și aerul de acasă. În vara anului 2022, Dorina Milea se mutase împreună cu soțul ei în Ciulnița, într-o casă construită cu credit, unde visa la o viață liniștită, „la țară”, departe de agitația și poluarea orașului. La doar câteva zile după mutare a descoperit că aerul era greu de respirat, sufocant, cu o duhoare persistentă de hoit de animale. Venea de la circa 700 de metri distanță de casă, de la fabrica Clean Tech International.
„Nu aveam unde să ne ascundem de duhoare: în casă mirosea, iar afară mirosea mai rău”, povestește Dorina Milea.
Până aici ajunsese mirosul corupției locale din Slobozia.
Avertizare de integritate la muncă, activism civic acasă
Dorina Milea – sursa foto Facebook
Obișnuită să conteste lucrurile care nu merg bine, Dorina a început să strângă semnături pentru o petiție împotriva poluării olfactive provocate de Clean Tech. În scurt timp, sute de localnici au semnat-o, iar o parte dintre ei au fondat ONG-ul AER Muntenia.
Dorina Milea și vecinii ei au depus zeci de sesizări cetățenești la Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică și Prefectură, au organizat proteste și au cerut în instanță suspendarea autorizației integrate de mediu a fabricii Clean Tech. Curând aveau însă să-și dea seama că aceeași corupție care parazita instituțiile locale se manifesta din plin și în cazul aerului poluat de Clean Tech.
Conform unei investigații de presă, Clean Tech este un gigant european al deșeurilor de animale, cu afaceri și în alte țări, de exemplu în UK și Franța. Și în acele țări vecinii fabricilor Clean Tech au reclamat mirosurile, dar autoritățile din respectivele țări au ținut mai mult cu cetățenii și au obligat firma să-și filtreze noxele pe care le emană. Nu s-a întâmplat același lucru la Ciulnița și Slobozia, unde fabrica a transformat viața locuitorilor într-un coșmar din cauza „duhorii”. În plus, încurajată de autoritățile „competente”, compania a mers până acolo încât a cerut și despăgubiri colosale de la cetățenii care au îndrăznit să-și apere aerul.
Cât costă aerul curat din Ciulnița
În ciuda mirosului evident chiar și la poarta tribunalului, instanțele nu le-au dat dreptate oamenilor: cererea de suspendare a activității Clean Tech a fost respinsă. Încurajată, fabrica a formulat la rândul ei o cerere de despăgubiri de20 de milioane de euro împotriva membrilor fondatori ai ONG-ului AER Muntenia. O sumă exorbitantă pentru oamenii simpli, majoritatea salariați, fără resurse financiare însemnate, care nu doreau decât să respire un aer curat în localitatea lor.
Această tactică folosită de Clean Tech, cunoscută la nivel european ca SLAPP – procese strategice împotriva participării publice – are ca scop să intimideze și să epuizeze financiar activiștii și avertizorii de integritate care îndrăznesc să ceară respectarea legislației într-un domeniu. Chiar și atunci când cererile exorbitante de despăgubiri sunt respinse de instanță, cum a fost în cele din urmă și cazul de față, efectul rămâne: teamă, presiune socială și efecte pe termen lung asupra celor care se implică civic.
„Unii dintre vecinii cu care am fondat organizația AER Muntenia au renunțat să mai facă parte din organizație, spunând că preferă să stea închiși în casă și să se țină de nas decât să-și piardă job-urile sau casele”, povestește Dorina Milea.
Împreună cu cei care au rămas, ea totuși a mers mai departe. A vorbit public despre mirosul insuportabil, despre faptul că fabrica deversa apele uzate și netratate, rezultate din prelucrarea hoiturilor, direct în stația de epurare a orașului, în cârdășie cu firma locală Urban SA, care ar fi trebuit să gestioneze respectiva stație de epurare. Această nouă luptă i-a atras alte reproșuri de la conducătorii locali, întrucât, spune Milea, Urban SA ar fi condusă de finul primarului.
Băgarea minților în cap, la Slobozia
Schimbarea primarului, în 2024, a coincis și cu intensificarea presiunilor la adresa avertizoarei Dorina Milea. „În mandatul primarului precedent nu am fost niciodată chemată în birou sau admonestată, deși l-oi fi deranjat și pe el cu luptele mele. În schimb de cum a venit actualul primar am fost chemată în mod repetat la primărie și chiar la sediul PSD, unde, în prezența prefectului județului, mi s-a reproșat că nu-i las în pace pe anumiți consilieri și firmele lor. Mi s-a transmis că dacă nu-mi bag mințile în cap, voi avea de-a face cu primarul, care poate face și el nenorociri”, povestește Milea.
În primăvara lui 2025, Consiliul local a declanșat o procedură de „guvernanță corporativă” aplicată… ca la Slobozia. Dorina Milea a fost revocată din funcția de administrator al Societății municipale de servicii publice, iar în locul ei a fost numit un apropiat al noii conduceri (fostul soț al consilierei personale a noului primar), printr-o procedură considerată nelegală chiar de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Toate avertismentele venite de la centru (de la AMEPIP și ANI care îi recunoscuse Dorinei Milea statutul de avertizor de integritate) au fost ignorate de conducerea locală.
Izolată, hărțuită, concediată
După revocare, Dorina Milea a rămas pentru scurtă vreme director general, dar din cauza stresului prelungit a avut nevoie de concediu medical și terapie psihologică. În acest timp, situația a degenerat rapid: i s-au cerut parolele și echipamentele electronice, i-a fost blocat accesul în sediul societății, a fost amenințată cu „audituri” menite să „scoată lucruri grave” la iveală și a fost umilită public, inclusiv prin declarații ale foștilor subordonați, dintre care unii au recunoscut ulterior că li s-au dictat anumite declarații denigratoare la adresa Dorinei Milea.
„Deși toate controalele – inclusiv ale ANAF, plus o expertiză extrajudiciară <pentru a găsi neapărat ceva> – au confirmat că nu am avut prejudicii sau abateri în funcție, dimpotrivă, postul mi-a fost desființat, iar în noiembrie 2025 m-au concediat”, arată Dorina Milea.
Acum șomeră, Milea a ajuns din nou în instanță, încercând să conteste legalitatea concedierii sale, care miroase și arată ca un abuz de putere.
Ce arată cazul Milea
Cazul Dorinei Milea este mai mult decât lupta unei comunități cu poluarea. El arată un sistem nefuncțional, în pofida legilor care teoretic ar trebui să-i protejeze pe oameni. Este oglinda unei societăți în care avertizorii de integritate și activiștii civici se confruntă cu bariere administrative, presiuni juridice și chiar cu riscul de a fi excluși forțat din viața profesională sau personală. Această luptă a locuitorilor din Slobozia și Ciulnița, pentru aer și apă, este de fapt o luptă cu corupția locală. Momentan, corupția a câștigat.
*În fotografia principală, Dorina Milea, în 2025, la primirea Premiului european „Coporate Bully of the year” – premiu acordat asociației AER Muntenia, pentru lupta cu Clean Teach.
https://apador.org/wp-content/uploads/2026/02/dorina-milea-paulo-teixeira-de-morais.jpeg14701852Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-02-16 13:28:392026-02-16 15:01:40Cum miroase și cât costă corupția la Slobozia
Conform CSM, un judecător care semnalează o ilegalitate NU e protejat de Legea avertizorilor; APADOR-CH cere modificarea legii
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a răspuns recent la o solicitare de informații, transmisă de APADOR-CH, privind aplicarea Legii avertizorilor în interes public (Legea 361/2022) în sistemul judiciar. Răspunsul este problematic: CSM consideră că legea nu s-ar aplica judecătorilor, pentru că aceștia nu sunt vizați de textul legii.
Această interpretare, bazată pe o analiză internă și pe o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (182/2024), exclude din protecția legală orice judecător care ar denunța o neregulă în cadrul instanței în care lucrează, chiar dacă aceasta afectează drepturile cetățenilor sau integritatea justiției.
Ce spune CSM?
CSM nu a luat o decizie oficială a Plenului sau a Secției de Judecători în această problemă, ci a invocat o analiză internă a Comisiei de judecători pentru legislație. Aceasta a ajuns la concluzia că Legea 361/2022 nu s-ar aplica instanțelor de judecată, deoarece textul legii nu vizează judecătorii. CSM susține că, deoarece legea nu enumeră explicit judecătorii, aceștia nu sunt acoperiți de protecție.
APADOR-CH, organizație care a militat pentru transpunerea extinsă în lege a Directivei europene în domeniul avertizorilor, consideră că principiul general al legii este că dacă denunți o încălcare a legii în interes public, ai drept la protecție, principiu care trebuie să se aplice și în domeniul justiției.
Ce spune Directiva UE despre avertizori?
În opinia APADOR-CH, Directiva (UE) 2019/1937, care a stat la baza Legii 361/2022, nu exclude justiția. Ba chiar spune, la articolul 2, că această directivă nu aduce atingere competenței statelor membre de a extinde protecția în temeiul dreptului intern, în ceea ce privește domeniile sau actele care nu intră sub incidența acestei directive. Deci România poate și ar trebui să extindă protecția la justiție. CSM, însă, pare să facă exact opusul: o restrânge.
Legea ar trebui să se aplice tuturor celor care denunță încălcări ale legii în interes public, indiferent de profesie, poziție socială sau post ocupat.
Ce e de făcut?
Cea mai sigură măsură este modificarea Legii avertizorilor, pentru a clarifica acest aspect.
O modificare a Legii 361/2022 ar elimina disputele privind interpretarea și aplicarea ei. Dacă legiuitorul a vrut să-i includă pe toți cei care denunță nereguli în interes public, atunci trebuie să o spună explicit, pentru a preveni abuzuri interpretative.
Modificarea ar trebui să includă, așadar, „persoanele care își exercită funcțiile în cadrul instanțelor de judecată și parchetelor”.
De asemenea, modificarea legii ar trebui să se facă obligatoriu cu consultarea CSM, pentru ca textul rezultat în urma modificării să nu mai ridice probleme de interpretare.
Protecția avertizorilor este un pilon al sistemului democratic. Iar justiția nu poate fi justă dacă cei care o aplică nu pot denunța abuzurile din interior.
Am cerut Ministerului Justiției să demareze procedurile de modificare a legii.
UDATE 25 martie 2026 Surpriză! Ministerul Justiției NU e de acord cu CSM și spune că Legea avertizorilor li se aplică și magistraților, pentru că și ei sunt niște lucrători care au dreptul să semnaleze neregulile de la locul lor de muncă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/07/avertizor-integritate-dileme.jpg477696Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2026-02-05 13:53:132026-03-25 09:25:55De ce judecătorii n-au voie să fie avertizori de integritate?