Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea
Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea
APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.
Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.
În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.
Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:
1
Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.
E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.
Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”
Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.
2
Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat
E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.
3
Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat
Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.
4
Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat
Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).
5
Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.
Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regullă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.
În prezentul proiect de lege prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consieră că este posibil astfel.
În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: “De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”
6
Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputailor prevede ca se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simtome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.
Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat
7
Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: „Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.
În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.
8
În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat
Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: „(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.
9
Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.
Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.
10Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.
Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.
11Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.
*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020
Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.
Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.
