Transparenta – APADOR-CH

Cum transparentizăm fluxul banilor dintre partide și presă

20/12/2023/în Advocacy Legislativ, Comunicate, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH a transmis Camerei Deputaților o propunere de modificare legislativă pe marginea proiectului de lege aflat în dezbatere parlamentară, privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Propunerea vizează îmbunătățirea mecanismului de raportare financiară în privința cheltuielilor cu presa, știut fiind faptul că partidele parlamentare din România au virat în ultimii ani sume importante de bani către diverse companii de media, fără o transparență a acestui proces. La rândul lor, organismele de presă au acceptat banii și livrat materiale de propagandă politică, fără să fie marcate ca atare. În final, publicul român este cel care pierde din această tranzacție, întrucât primește propagandă politică plătită de partide, în loc de știri și informații obiective. În ultimul raport privind statul de drept al Comisiei Europene a fost abordată această problemă, recomandarea Comisiei fiind tocmai îmbunătățirea transparenței acestui proces de finanțare.

Conform Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, partidele politice primesc anual subvenții de la bugetul de stat este de cel puţin 0,01% şi de cel mult 0,04% din Produsul Intern Brut. Potrivit unui studiu realizat de experți în chestiuni electorale, numai în 2023 partidele politice care au realizat pragul electoral la alegerile precedente au primit subvenții din bugetul public în valoare totală de 258 de milioane de lei (circa 51 milioane euro), în creștere față de 2022 cu 4 milioane euro.

În același studiu, se menționează că, în primele 6 luni ale anului 2023, partidele au cheltuit cei mai mulți bani din subvențiile de la stat pentru presă și propagandă (49%), bunuri mobile și imobile (10%), personal (9%), consultanță politică (7%) și activități cu caracter politic (5%).

Având în vedere că jumătate din subvențiile de la stat primite de partide sunt cheltuite pentru presă și propagandă, creșterea tansparenței ar trebui să privească, în primul rând, finanțarea mass-media de către partide. Una dintre consecințe ar fi creșterea încrederii publice în media, suspectată că, într-o măsură semnificativă, ar fi „cumpărată” de partidele politice care folosesc, în acest scop, subvențiile de la stat.

Propunerea APADOR-CH de modificare a legii privind finanțarea partidelor politice

Întrucât legea finanțării partidelor se află în Parlament, pentru modificări, fiind deja adoptată de Senat, APADOR-CH a transmis Camerei Deputaților o propunere de îmbunătățire a articolului care stabilește obligația partidelor care primesc subvenții de la stat de a comunica Autorității Electorale Permanente, până la data de 25 a fiecărei luni, situația defalcată a cheltuielilor efectuate din subvenții de la bugetul de stat în luna anterioară. „Situația defalcată” include, conform proiectului, și „lista furnizorilor si valoarea produselor sau serviciilor prestate.” Această nouă prevedere reprezintă un progres pe calea transparenței, dar nu ajută la dezvăluirea întregului lanț al prestatorilor serviciului plătit de partide din subventii de la stat. Reglementarea face posibilă doar dezvăluirea primului prestator, dar nu și a ultimului, a celui final, care, practic, execută prestația.

Această practică permite deja partidelor să vireze bani către presă prin intermediul unor agenții de comunicare, care la rândul lor vor transmite banii către diversele posturi TV sau site-uri de știri. Partidul este obligat să facă public doar numele agenției de comunicare intermediare, în schimb vor rămâne necunoscute acele televiziuni și site-uri care primesc efectiv banii și livrează materialele de propagandă nemarcate ca atare, așadar legea nu își atinge scopul de tranparentizare a relației dintre politică și presă.

De aceea, al. 3 al art. 27/1, propus prin proiectul de modificare a legii, ar trebui completat cu o prevedere în sensul că dacă servciiile prestate sunt contractate prin intermediari (caz în care, contractantul initial nu este si prestatorul final), lista furnizorilor ce trebuie comunicată va cuprinde atât fiecare intermediar, cât și pe cel/cei care vor presta efectiv serviciul, adică și fiecare furnizor (prestator) final. Mai precis, obligația comunicării trebuie să se refere la numele/denumirea fiecărei persoane fizice sau juridice din lanțul prestatorilor seriviciului, cu indicarea, pentru fiecare, a obiectului, valorii și datei plății.

Conform recomandării APADOR-CH, pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (PL-x nr. 516/2023) art. 27/1 al. 3 ar urma să aibă următorul conținut:

(3) Prin situația defalcată prevăzută la alin. 1 lit. b se înțelege inclusiv lista furnizorilor si valoarea produselor sau serviciilor prestate. Lista va curpinde atât numele/denumirea fiecărui intermediar, cât și numele/denumirea furnizorului final al serviciului, cu indicarea, pentru fiecare, a obiectului, valorii și datei plății.”

În caz contrar, benficiarul real al sumelor plătite de partid va ramâne necunsocut, cunoscut fiind doar intermediarul (posibil, o firmă paravan), nu și subcontractorul sau cel care, în final, prestează efectiv serviciul. Când e vorba de media, necesitatea comunicării întregului lanț de prestatori este chiar mai sporită, pentru ca publicul să poată aprecia dacă există o relație între finanțarea primită de o entitate media și o anumită politică editorială.

Legile siguranței naționale nu sunt secrete, ar trebui puse în dezbatere publică

01/06/2022/în Buna guvernare, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH le cere președintelui, premierului și coaliției de guvernare să respecte Constituția și legile țării și să facă publice proiectele de legi privind funcționarea serviciilor de informații și securitatea națională, despre care există dezbateri în spațiul public, dar nu și informații concrete oficiale. Potrivit Legii 52/2003 privind transparența decizională, orice proiect de lege trebuie pus 30 de zile pe site-ul inițiatorului, în dezbatere publică, înainte de a fi adoptat de Guvern. Chiar dacă aceste proiecte se referă la servicii, ele nu au un regim special față de alte proiecte de lege, nu sunt secrete!
Conform unor știri de presă apărute ieri, SRI ar urma să capete puteri sporite în societate, unele dintre prevederile vehiculate în media fiind de natură să îngrijoreze, prin potențialul lor de a încălca drepturi și libertăți fundamentale. Într-o societate democratică nu este normal ca legile să fie discutate „pe surse”, deci cu atât mai îndreptățită reacția societății civile la aceste zvonuri.
Nu este prima dată când societatea civilă e lăsată să înoate într-un bazin gol, dând impresia că s-ar agita degeaba, pentru ca apoi politicienii să vină cu scuze de genul „era doar un draft”. De data asta este evident că pachetul legilor siguranței naționale se află într-o formă sau alta în dezbaterea partidelor, care s-au lăudat public că „le au”, dar nu înțeleg să joace democratic și să le supună unei dezbateri publice reale, așa cum merită întreaga societate.
Așadar, domnilori politicieni, dați drumul la apă în bazin, nu ne tratați ca pe niște copii cărora le faceți un bine cu forța, că nu e cazul, chiar dacă azi e 1 Iunie!

Colonelul Gheorghiță, obligat de tribunal să vorbească și de șefii lui să tacă

02/11/2021/în Articole, Blog, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH a câștigat procesul cu CNCAV, pentru obținerea unor informații publice despre campania de vaccinare, dar viața le-a făcut între timp irelevante

Informațiile solicitate (…) privesc aspecte de interes public, cu atât mai mult având în vedere situația generală existentă la nivelul societății în urma declarării pandemiei cu virusul SARS-COV-2.” – extras din hotărârea Tribunalului București în cauza APADOR-CH vs. CNCAV

În martie 2021 dădeam în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) pentru că refuza să ne spună câte doze de vaccin contractase România, dacă și cât plătise pentru ele și pe câte ne bazam în continuare.

Erau informații arzătoare pentru acel moment, în care vaccinarea se făcea prin centre secrete, cei dornici să se vaccineze făceau liste de așteptare, iar Guvernul făcea ce știa el mai bine – ascundea informațiile de public. În ianuarie-februarie 2021 purtasem un dialog al surzilor cu Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și CNCAV, care ne trimiteau de la unii la alții pe motiv că nu ei, ci ceilalți dețineau informațiile cerute.

În final a picat vina pe CNCAV, desi cu siguranță nu era capul răutăților, iar Tribunalul București ne-a dat câștig de cauză. Procesul a durat șase luni (martie-septembrie), timp în care România a trecut de la listele de așteptare pentru vaccinare la vaccinarea la chiuvetă și la antivaccinare. Valul patru ne-a lovit în plin, sute de oameni mor zilnic, nevaccinați, am ajuns „minunea” Europei, OMS a trimis specialiști aici ca să vadă de ce nu ne vaccinăm, deși avem cu ce.

În acest context, și dacă ne-ar mai răspunde colonelul Gheorghiță la curiozitățile pe care le aveam în iarnă, probabil nu ar ajuta prea mult situația. Se știe că între timp România a primit milioane de doze de vaccin, dintre care unele au și expirat nefolosite. Nu se știe cât a plătit statul român pentru ele și cât mai urmează să plătească. Poate ar fi totuși o informație bună pentru indeciși, dacă ar afla câți bani se „aruncă la chiuvetă” (ca să NU se vaccineze unii) sau se pierd prin dozele expirate.

Suntem, așadar, câștigătorii încă unui proces în care justiția a spus că statul trebuie să răspundă întrebărilor legitime din societatea civilă într-o chestiune ce privește interesul public. E drept, deocamdată în primă instanță, dar după toate aparențele CNCAV nu a făcut recurs, după cum nu s-a obosit nici să trimită un punct de vedere (întâmpinare) în primă instanță.

Nu negăm că probabil colonelul Gheorghiță a avut destule de făcut în organizarea campaniei de vaccinare și că e posibil ca CNCAV să fi fost asaltat de cereri de informații. După cum e foarte posibil ca tăcerea colonelului Gheorghiță să fi fost dictată de alții, în fond aceleași informații puteau să fie furnizate de Guvern sau de Ministerul Sănătății, dar au preferat să ne trimită să le aflăm de la CNCAV.

Opacitatea deja legendară a autorităților noastre are în acest caz urmări dramatice. Când discursul antivaccinist e mai accesibil decât comunicarea oficială, rezultă un dezastru sanitar. Și în mijlocul acestui dezastru, gestionarii crizei continuă să se comporte la fel de opac, pretinzând că nu sunt „autorități publice”, deși iau decizii care ne privesc pe toți – vezi cazul Grupului Tehnico Științific.

Nu ne facem iluzii prea mari în legătură cu obținerea informațiilor nici în urma acestui proces. Probabil șefii colonelului Gheorghiță îi vor cere să tacă în continuare, deși Tribunalul București i-a cerut să vorbească. Soluția va fi un alt proces pentru executarea hotărârii de față, dar nici măcar asta nu garantează obținerea informațiilor. Ne facem, însă, de pe acum datoria să-l prevenim pe simpaticul colonel Gheorghiță, că, It’s not personal Gheorghiță, it’s strictly businnes.

Care sunt întrebările la care CNCAV e obligat să ne răspundă, în 30 de zile de la rămânera definitivă a deciziei Tribunalului București:

1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.

2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.

3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.

4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.

5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.

Februarie 2022 – răspunsul CNCAV la o parte din întrebările APADOR-CH, în urma deciziei instanței

Ce nu ne spune colonelul Gheorghiță

25/03/2021/în Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH a dat în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, pentru că refuză să furnizeze informații despre câte doze de vaccin a contractat România, câte a plătit și câte mai urmează

Deși ține săptămânal conferințe de presă, spre mulțumirea primului ministru, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (prescurtat CNCAV) tace asurzitor în restul timpului, atunci când primește întrebări în scris, despre chestiuni cel puțin la fel de importante precum cele rostite în conferințele de presă.

O astfel de cerere de informații publice am adresat și noi CNCAV, după un ping-pong de solicitări și non-răspunsuri, care ne-au plimbat, în ultimele două luni, de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Sănătății și înapoi la CNCAV, trecând prin numeroase alte instituții cu reprezentanți în CNCAV, ca să aflăm măcar adresa de corespondență a susnumitului Comitet.

Întrebările la care am cerut răspuns de la CNCAV, în data de 16 februarie 2021, sunt următoarele:

1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.

2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.

3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.

4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.

5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.

Aceste informații sunt de interes public și ar trebui să se regăsească, publicate din oficiu, pe cel puțin unul dintre site-urile numeroaselor instituții care au reprezentanți în CNCAV. În loc de asta, însă, instituțiile respective își declină competența de a răspunde la întrebările legitime și îi plimbă pe petenți de la unul la altul, până când se plictisesc să mai întrebe. APADOR-CH s-a decis în cele din urmă să dea în judecată CNCAV pentru a obține aceste răspunsuri.

Cum s-a ajuns la proces

Am adresat aceste întrebări inițial Ministerului Sănătății, care ne-a răspuns parțial la ele, susținând că România nu ar fi plătit nicio doză de vaccin. În același timp, în media, premierul declara contrariul, că România a plătit și va mai plăti doze de vaccin, ba chiar le va și produce la un moment dat…

Pentru a clarifica lucrurile, am adresat aceleași întrebări Secretariatului General al Guvernului, care în loc să ne lămurească ne-a trimis înapoi la Ministerul Sănătății. Acesta la rândul său ne-a trimis la Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, o entitate care apare la TV, dar cu adresă necunoscută.

Au urmat mai multe încercări succesive de a identifica datele de contact ale CNCAV, prin trimiterea de solicitări către toate instituțiile care au reprezentanți în Comitet: MAI, MApN, MS, ba chiar și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.

În final, am primit o adresă de email de la MApN și am trimis încă o dată întrebările noastre către CNCAV direct. Nu am primit niciun răspuns și din câte am văzut în spațiul public nu suntem singurii în situația asta.

Cine este CNCAV

CNCAV este un organism interministerial, fără personalitate juridică, alcătuit din reprezentanți ai mai multor autorități publice și condus de un președinte, precum și de un vicepreședinte, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății (ambii în foto), desemnați prin decizie a prim-ministrului. Comitetul are rolul de a organiza și coordona activitățile privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

În caz că mai sunt și alți pățiți ca noi, iată temeiul legal prin care ați putea solicita în instanță informațiile pe care CNCAV refuză să le furnizeze normal, în baza Legii 544/2001: deşi Comitetul nu are personalitate juridică, el poate sta în judecată, în conformitate cu prevederile art. 56 al. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.”

„Pârâtul” CNCAV, așadar, a fost constituit potrivit legii, respectiv a fost înfiinţat prin Decizia nr. 385 din 20 noiembrie 2020 a prim-ministrului, decizie care se întemeiază pe art. 29 și art. 34 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Vă vom ține la curent cu mersul procesului, dar între timp ne puteți scrie dacă și voi ați trimis fără succes solicitări de informații publice către CNCAV sau Ministerul Sănătății sau alte instituții implicate în combaterea pandemiei.

*sursa foto gov.ro

Februarie 2022 – răspunsul CNCAV la o parte din întrebările APADOR-CH, în urma deciziei instanței

Consilierii demnitarilor: avem noi dreptul să-i știm sau au ei dreptul să fie anonimi?

17/03/2021/în Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

O propunere a APADOR-CH, de modificare a Legii 544/2001, vizează obligarea instituțiilor statului să publice din oficiu numele funcționarilor din diverse comisii, precum și numele consilierilor din cabinetele demnitarilor

Numele și CV-urile consilierilor din primele trei cabinete ale Guvernului (premier și vicepremieri) nu sunt date de inters public – așa au răspuns autoritățile la interpelarea PressOne, care ceruse să afle cine sunt consilierii celor trei politicieni de la vârful executivului.

E adevărat, numele, prenumele, adresa de email sunt date cu caracter personal și conform GDPR (art.6) nu pot fi prelucrate fără un temei legal adecvat, în anumite condiții prevăzute de GDPR. Însă cum rămâne cu dreptul publicului de a ști cine sunt cei care îi sfătuiesc și influențează pe conducători? Și de ce ar vrea premierul sau miniștrii săi să își ascundă consilierii, de care sunt atât de mândri?

Nici Legea 544/2001, a informațiilor publice, nu prevede o obligație în acest sens pentru instituții, de aceea APADOR-CH a mai făcut și în noiembrie anul trecut o propunere de modificare a legii pentru publicarea componenței nominale a diverselor comitete și comisii care iau decizii în varii domenii. Atunci era vorba despre celebrul Grup de Comunicare Strategică, dar nu numai.

Cum împacă UE datele personale ale funcționarilor și dreptul nostru la informare

Articolul 6 din GDPR spune că prelucrarea datelor este legală dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:

(a)	persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

(b)	prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

(c)	prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

(d)	prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

(e)	prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

(f)

prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Așadar, conform articolului 6 litera c din GDPR, pentru a putea dezvălui publicului datele personale ale funcționarilor sau consilierilor este necesar ca o lege să prevadă că această categorie de date trebuie dezvăluite (de exemplu Legea 544/2001).

Litera f a aceluiași articol din GDPR spune că nu e nevoie de o lege dacă există un interes legitim al terților. Numai că această prevedere este lăsată atât la latitudinea instituției căreia i se cer informațiile respective – și am văzut din răspunsul Guvernului către PressOne cum a interpretat interesul publicului – sau la interpretarea instanței, către care s-ar putea îndrepta acum ziariștii, nemulțumiți de răspunsul Guvernului.

Specialiștii europeni în protecția datelor, reuniți în Grupul de lucru al articolului 29, au tranșat această dilemă prin Avizul 6/2014 privind noțiunea de interese legitime ale operatorului de date în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE (această directivă a precedat GDPR la nivel UE):

„Publicarea datelor în scopul transparenței și al răspunderii. Un context important în care articolul 7 litera (f) [actualul art. 6 par. 1 lit. f din GDPR – n.m.] poate fi relevant este cazul publicării datelor în scopul transparenței și al răspunderii (de exemplu, remunerațiile personalului administrativ de conducere dintr-o întreprindere). În acest caz, se poate considera că divulgarea publică se realizează, în principal, nu în interesul operatorului care publică date, ci în interesul altor părți interesate, precum angajații sau jurnaliștii sau publicul larg, cărora le sunt divulgate datele.” (pag. 29-30 din Aviz)

Specialiștii europeni recomandă totuși, în același aviz, să existe o lege cu specificație clară a datelor care trebuie publicate:

„Din perspectiva protecției datelor cu caracter personal și a vieții private și pentru a asigura certitudinea juridică în general, se recomandă ca datele cu caracter personal să fie făcute publice pe baza unei legi care permite și – atunci când este cazul – specifică în mod clar datele care urmează să fie publicate, scopul publicării și orice alte garanții necesare. Aceasta înseamnă, de asemenea, că ar putea fi de preferat să se utilizeze ca temei juridic articolul 7 litera (c) [actualul art. 6 par. 1 lit. c din GDPR – n.m.], mai degrabă decât articolul 7 litera (f) [actualul art. 6 par. 1 lit. f din GDPR – n.m.] atunci când datele cu caracter personal sunt comunicate în scopul transparenței și al răspunderii.”(pag. 30 din Aviz)

Propunerile APADOR-CH de modificare a Legii 544/2001

Așadar revenim acum cu încă o propunere de completare a legii privind informațiile de interes public, prin care cerem ca instituțiile să fie obligate să publice din oficiu și numele consilierilor acelor demnitari care au un cabinet sau o cancelarie în subordine – premier, vicepremieri, miniștri, secretari de stat, președinți de consilii locale, prefecți, primari, viceprimari etc, conform articolului 544 din Codul Administrativ*.

Forma actuală a art 5, alin 1 lit c din Legea 544/2001:

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:

1.c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

Forma propusă de APADOR-CH:

c/1) numele și prenumele persoanelor din compunerea comisiilor, comitetelor, grupurilor și altor structuri similare, înființate în cadrul autorităților sau instituților publice sau care funcționează sub autoritatea, subordinea sau coordonarea autorităților sau instituțiilor publice;

c/2) componența nominală a cabinetului sau cancelariei persoanelor care, potrivt art. 544 din Codul administrativ, au dreptul de a avea cabinet sau cancelarie în subordine, inclusiv consilierii onorifici ai acestora.

*ARTICOLUL 544 din Codul administrativ – Persoanele care au dreptul de a avea cabinet sau cancelarie în subordine

(1) Au dreptul la organizarea unui cabinet care funcționează în cadrul instituțiilor pe care le conduc sau în cadrul cărora își desfășoară activitatea:

a) prim-ministrul;
b) viceprim-ministrul;
c) ministrul de stat, ministrul și ministrul delegat;
d) secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului și șeful Cancelariei Prim-Ministrului;
e) consilierul de stat, secretarul de stat și subsecretarul de stat și asimilații acestora din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
f) conducătorul organelor de specialitate ale administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat;
g) președintele consiliului județean;
h) primarii;
i) vicepreședinții consiliilor județene;
j) viceprimarii.

(2) În subordinea viceprim-ministrului care are și calitatea de ministru funcționează un singur cabinet, cu numărul maxim de posturi stabilit pentru funcția de viceprim-ministru cu portofoliu, organizat în cadrul ministerului pe care îl conduce.

(3) În cadrul instituției prefectului se organizează și funcționează cancelaria prefectului.

APADOR-CH a transmis aceste propuneri de îmbunătățire a Legii 544/2001 parlamentarilor din toate partidele, pentru a fi avute în vedere în eventuale demersuri legislative în care se va discuta modificarea legii informațiilor publice.

Later edit – textul a fost corectat la 13.18 pentru a menționa mai clar că nu există o ierarhie a temeiurilor legale activate conform GDPR

Asomarea transparenței

09/03/2021/în Blog, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Despre uciderea politicoasă a informării publice, la 20 de ani de la adoptarea Legii 544/2001, prin purtarea petentului de la o instituție la alta până uită ce voia să afle la început

Primul ministru a anunțat ieri că trimite Corpul de control peste Ministerul Sănătății, care a îndrăznit să fie prea transparent cu datele privind vaccinarea și testarea pe județe. Societatea s-a scandalizat, ministrul sănătății s-a întrebat retoric da’ pe cine am supărat?!, fostul ministru de resort a ieșit și el să lămurească lucrurile, cum că nici transparența asta nu e chiar așa cum s-ar crede, ci numai cu avize de la cine trebuie, ca să nu ne cauzeze, Doamne ferește, să ne ia cu amețeală de la prea multă claritate și predicție.

Lucrurile astea se întâmplă în 2021, la fix 20 de ani de la adoptarea mult încercatei Legi 544/2001, cunoscută și ca legea informațiilor de interes public. Aia în baza căreia cerem, de multe ori în zadar, ca instituțiile statului să facă publice informațiile pe care le produc în activitatea lor, de pe urma noastră, a poporului.

Noi, APADOR-CH, am militat pentru adoptarea acestei legi, iar în ultimii 20 de ani am câștigat și câteva procese cu ajutorul ei, obligând instituțiile statului să respecte legea și să furnizeze informațiile publice. Una dintre instituțiile astea a fost chiar Ministerul Sănătății, în precedentul mandat al actualului ministru, când am ajuns cu procesul până la executare și la amendarea ministrului, pentru că deși pierduse procesul, tot refuza să ne ofere informațiile.

Nu au fost multe alte instituții care s-au lăsat atât de greu în relația asta de transparentizare cu cetățeanul, încât să fie nevoie de procese. De regulă instituțiile răspund, uneori în dorul lelii, și după insistențe mai mari sau mai mici reușești să obții ce te interesează. Legea nu se respectă din oficiu, cum ar fi normal, ci uneori de frica judecătorului. De exemplu am reușit să obținem manualul polițistului de la MAI abia în urma unui proces, însă Ministerul Finanțelor a admis, înainte de derularea procesului, că a greșit și ne-a trimis până la urmă informațiile cerute.

Din experiența asociației, am putea să spunem că Ministerul Sănătății a fost mai degrabă campion la netransparență decât invers, așa cum pare acum, în această situație, când a supărat brusc tocmai pentru prea multă transparență. Pandemia, de exemplu, a fost de la bun început un studiu de caz despre cum nu vor să fie transparente cam toate instituțiile statului care au gestionat într-un mod sau altul informațiile privind combaterea Covid 19.

Începând cu celebrul Grup de Comunicare Strategică, pentru transparența căruia am făcut solicitări și noi și alte organizații, și care a rămas până în ziua de azi, la un an de la declanșarea pandemiei, cel mai bine păzit secret de stat, în privința componenței sale nominale. Sunt niște funcționari ai statului în acest grup, care se adună precum iluminati într-un loc secret din țara asta și decid măsurile care ne privesc pe toți, și ni le comunică cu aceeași parcimonie.

Apoi numărul de teste făcute zilnic, pe județe, a fost de asemenea subiect de cerere pe 544, semnată de mai multe organizații printre care și APADOR-CH, începând din martie 2020. Cererea a fost reînnoită anul acesta și acum iată produce o schizmă între instituțiile statului. MS vrea să le dea, celelalte instituții îi sar la beregată.

Dosarul cu șină al informațiilor publice

În ultimele luni ale anului trecut, APADOR-CH a început o campanie proprie de obținere de informații privind efectele adverse ale vaccinărilor din schema națională obligatorie, dar și informații privind numărul de vaccinuri anti-Covid contractate și plătite de România. Întrucât asociația a susținut din 2017 că vaccinarea obligatorie în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului, am cerut instituțiilor statului care gestionează statisticile privind vaccinarea și efectele ei să facă publice informațiile astea istorice, considerând că acestea ar fi în beneficiul actualei campanii de vaccinare voluntare, un sprijin dat vaccinării în general, tot mai contestată în ultimii ani.

Primul întrebat, a fost, firește Ministerul Sănătății, în octombrie 2020: care este numărul total de vaccinați în ultimii zece ani și dacă în perioada asta ministerul sau alte instituții ale statului au fost reclamate sau date în judecată pentru vreun efect advers al vaccinurilor? Nu am primit niciun răspuns în termenul legal, am făcut o revenire și cu insistențe la a doua solicitare am primit un răspuns destul de superficial, în ianuarie 2021, din care aflam parțial câți vaccinați în schema obligatorie (copii) am avut în ultimii cinci ani și că nu există informații cum că ministerul ar fi fost dat în judecată pentru eventuale efecte adverse ale vaccinurilor. Ulterior am obținut mai multe informații de la Institutul Național de Sănătate Publică, aflat de asemenea în subordinea MS, dar despre asta poate vom vorbi altă dată.

În privința informațiilor privind dozele de vaccin contractate și plătite de România, am primit informații contradictorii. Pe de-o parte Ministerul Sănătății susținea că România nu a plătit niciun vaccin, pe de altă parte premierul declara în presă că România a plătit și urmează să mai plătească și alte tranșe de vaccin. Cine nu știa adevărul?

Am zis să încrucișăm sursele și am întrebat și la Secretariatul General al Guvernului, până la urmă el ar trebui să știe ce zice prim ministrul în public, nu? Am primit răspunsul că trebuie să întrebăm, ați ghicit, la Ministerul Sănătății. De unde am fost trimiși mai departe, la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Adică tot un soi de Grup de Comunicare Strategică, care apare la televizor sub forma domnului colonel Gheorghiță, dar fără date de contact găsibile la o căutare pe google. Am făcut o reclamație administrativă la adresa funcționarului din MS, care în loc să direcționeze automat cererea noastră către CNCAV, ne-a spus nouă să o facem (deși Legea 544/2001 spune că cererea greșit adresată se direcționează către instituția corectă, fără a mai pune cetățeanul pe drumuri). Dar în paralel ne-am apucat să facem pe detectivii, ca să aflăm cum putem să ne adresăm totuși acestui CNCAV?

Am trimis solicitări scrise, cu întrebarea unde are sediul și ce număr de telefon și email are CNCAV ăsta (un fel de ASL PLS) către: SGG, MAI, MapN și firește MS. Am întrebat până și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.

Am aflat din acest exercițiu cronofag și enervant că numitul CNCAV este găzduit de MApN, că răspunde la numărul de telefon și adresa de email afișate pe platforma națională de vaccinare. Nu am aflat însă ce ne interesa inițial: câte vaccinuri am contractat și câte am plătit? Probabil asta a fost și intenția instituțiilor, să te plimbe, să te amețească și în final să te lași păgubaș sau să nu mai știi de unde ai plecat.

Marea informație obținută după câteva luni de ping-pong cu cererile de informații a fost un număr de telefon și un email care existau deja pe o platformă la care se fac programări la vaccinare, nu se trimit cereri pe 544. Pentru a afla pe câte vaccinuri contăm și cât plătim pentru ele ar fi fost suficient ca SGG sau MS să direcționeze cererea noastră către CNCAV. Sau și mai ușor, aceste informații să fi fost deja publicate pe oricare din site-urile guvernamentale, și oricine să le acceseze fără să mai întocmească un dosar cu șină pentru asta.

Empatizăm cu ministrul sănătății, în privința transparentizării datelor, dar nu putem să nu remarcăm că inclusiv MS face parte din angrenajul acesta de produs fum pentru aburirea pandemiei și ascunderea informațiilor relevante în spatele formulei magice a avizelor prin care instituțiile își asumă acele informații. Din păcate aici nu e vorba de o asumare, ci mai degrabă de o asomare a transparenței. Cu milă și cu vorbe frumoase, ca să nu-și dea seama cetățeanul că nu există.

P.S. APADOR-CH a semnat azi și un apel public colectiv către prim ministrul Florin Câțu, prin care se cere transparentizarea reală a modului în care este gestionată pandemia în România.

Ziua dreptului de a ști, între pixul funcționarului și decizia judecătorului

28/09/2020/în Blog, Slider, Transparenta /de Rasista

Parlamentul și Guvernul se joacă de-a polițistul bun și polițistul rău cu informațiile de interes public: parlamentarii vor să fie furnizate și în format editabil, Guvernul ține cu instituțiile și le mai dă motive să-i refuze pe cetățeni.

La aproape 20 de ani de la adoptarea Legii 544/2001, a liberului acces la informații publice, și în timp ce majoritatea comunicațiile se petrec online, dreptul cetățenilor de a primi aceste informații într-un format electronic editabil încă se află în dezbatere în Parlament. O seamă de deputați și senatori de la PSD și USR au înțeles că nu e normal ca instituțiile publice să tipărească informațiile, apoi să le scaneze și abia apoi să le transmită prin email cetățenilor care le solicită, când calea mult mai simplă și rapidă ar fi transmiterea lor prin email în format electronic și deschis, care să permită editarea ulterioară.

Modificarea legislativă PL-x 529/2020 a trecut de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților, cameră decizională. Ea prevede că instituțiile vor fi obligate să transmită informațiile și în format editabil, acolo unde este tehnic posibil. De asemenea instituțiile publice vor fi obligate să înființeze și un registru electronic al solicitărilor de informații publice și al răspunsurilor aferente, pentru o transparentizare sporită a informațiilor, și pentru a nu dubla munca funcționarilor în măsura în care aceleași informații ar mai fi cerute și de alți petenți.

În expunerea de motive a proiectului de modificare amintit, inițiatorii spun că există încă multe refuzuri nejustificate de a furniza informații publice, din partea instituțiilor, și că 50% dintre cazurile ajunse în instanță sunt rezolvate în favoarea cetățenilor. Totuși rămâne un procent însemnat de cetățeni care nu au suficientă determinare sau cunoștințe pentru a-și cere acest drept în justiție, tocmai de aceea, cu atât mai binevenită este modificarea legislativă menționată.

APADOR-CH salută și încurajează această modificare legislativă, astăzi, 28 septembrie, cu ocazia Zilei internaționale a dreptului de a ști.

Cu aceeași ocazie amintim că nu toate modificările aduse Legii 544/2001 sunt la fel de benefice. Bunăoară Guvernul are în lucru un proiect de modificare a normelor de aplicare a Legii 544/2001, care contravine atât legii, cât și intenției de modificare de la Parlament. Concret, Guvernul ar vrea să dea mână liberă instituțiilor să refuze anumite cereri de informații, sub pretextul că datele cerute de petenți nu se află în evidențele instituției în forma cerută de aceștia – de exemplu statistici sau alt informații de sinteză din activitatea instituției respective. APADOR-CH a făcut și pentru aceste modificări o serie de propuneri pe care le-a transmis Guvernului.

Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea

06/07/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea

APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.

Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.

În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.

Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:

1

Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.

E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.

Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.

2

Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.

3

Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.

4

Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).

5

Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.

Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regullă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.

În prezentul proiect de lege prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consieră că este posibil astfel.

În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: “De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”

6

Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputailor prevede ca se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simtome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.

Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

7

Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: „Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.

În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.

8

În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: „(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.

9

Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.

Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.

10

Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.

11

Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.

*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020

Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.

Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.

Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea

06/07/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea

APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.

Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.

În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.

Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:

1

Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.

E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.

Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.

2

Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.

3

Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.

4

Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).

5

Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.

Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regulă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.

În prezentul proiect de lege se prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consideră că este posibil astfel.

În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: „De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”

6

Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputaților prevede că se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simptome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.

Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

7

Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: „Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.

În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.

8

În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: „(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.

9

Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.

Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.

10

Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.

11

Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.

*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020

Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.

Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.

Apel către Parlament pentru transparentizarea comisiilor de specializate

23/04/2020/în Buna guvernare, Covid 19, Transparenta /de Rasista

38 de organizaţii neguvernamentale cer acces la şedinţele comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a-şi susţine punctele de vedere

Către: Parlamentul României, domnului Robert Marius Cazanciuc, Vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Senatului, domnului Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Către: partidele politice parlamentare
domnului Marcel Ciolacu, Preşedinte interimar PSD
domnului Ludovic Orban, Preşedinte PNL
domnului Dan Barna, Preşedinte USR
domnului Victor Ponta, Preşedinte PRO România
domnului Eugen Tomac, Preşedinte PMP
domnului Kelemen Hunor, Preşedinte UDMR

SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND TRANSPARENŢA PROCEDURILOR PARLAMENTARE

Stimaţi Domni, Reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile din România doresc să vă supună atenţiei un subiect deosebit de important pentru buna funcţionare a instituţiilor publice din ţara noastră şi a transparenţei procesului legislativ deschis şi accesibil cetăţenilor.

Liberul acces la informaţiile de interes public şi dialogul neîntrerupt între decidenţi şi cetăţeni, fie că aceştia sunt parte din societatea civilă sau a mediului de afaceri, reprezintă elemente de bază ale democraţiei, în special în situaţii dificile, atipice, marcate atât de confuzie în rândul populaţiei, cât şi de dezinformare. Cu atât mai mult, în aceste situaţii dificile trebuie să nu ne abatem de la valorile fundamentale ale democraţiei şi trebuie să identificăm soluţii pentru a ne asigura că aceste valori nu sunt afectate.

Într-o societate democratică şi (în special) în cel mai important for legislativ al ţării, Parlamentul României, dialogul este indispensabil. Dorim să atragem atenţia că în clipa de faţă acesta suferă grav, nu doar din cauza restricţiilor impuse de criza COVID-19, dar şi din cauza unor decizii interne, care credem că ar trebui reconsiderate.

Considerăm că dialogul deschis între stat şi societate în ansamblul ei poate veni în sprijinul cetăţenilor, angajaţilor sau angajatorilor contribuind astfel la susţinerea şi, mai ales, relansarea economiei naţionale, precum şi la consolidarea încrederii într-un moment în care România are nevoie de aceasta pentru a depăşi momentul de criză.

Prin această scrisoare vă solicităm cu fermitate neîngrădirea participării reprezentanţilor mediului de afaceri şi ai societăţii civile în cadrul şedinţelor publice online ale comisiilor de specialitate din Parlamentul României pentru a ne putea susţine punctele de vedere, astfel încât circuitul legislativ să funcţioneze în continuare în baza transparenţei şi public, iar politicile şi măsurile adoptate de către decidenţii politici să fie în acord cu nevoile reale ale societăţii, pe baza opiniilor exprimate de toate părţile interese.

Totodată, şedinţele pot fi înregistrate şi puse la dispoziţie publicului larg pe paginile web ale instituţiei. Subliniem, totodată, că a ţine cont de nevoile reale ale societăţii civile din România, în sensul ei larg, dar şi de contribuţia acesteia la informarea factorilor de decizie cu privire la dificultăţile pe care le întâmpină în această perioadă este de o importanţă vitală. Organizaţiile non-guvernamentale au o înţelegere de la firul ierbii a situaţiilor sociale şi economice, asigurând sprijin direct şi asistenţă, dincolo de mecanismele de monitorizare privind respectarea unor valori fundamentale (ex. drepturile omului).

Credem că doar menţinând şi consolidând parteneriatul solid dintre stat, sindicate, mediul de afaceri şi societatea civilă, bazat pe dialog, pot fi propuse şi adoptate politici eficiente, al căror răspuns să aibă corespondent în realităţile traversate de cetăţeni şi mediul de afaceri. Având în vedere situaţia actuală, acest parteneriat poate fi menţinut în continuare prin folosirea mijloacelor electronice de comunicare, fără a afecta transparenţa şi calitatea dezbaterilor şi a procesului decizional.

Cu speranţa că rămâneţi un partener deschis către dialog, avem încredere că veţi răspunde pozitiv solicitării noastre pe care v-o adresăm pe această cale.

Semnează:

1. ActiveWatch
2. APADOR-CH (Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki)
3. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania-AOAR
4. Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii
5. Asociaţia Registrul Român de Lobby-ARRL
6. Asociaţia Română a Companiilor de Exploatare şi Producţie şi Petrolieră – ROPEPCA
7. Asociaţia Civica
8. Asociaţia Civică Miliţia Spirituală
9. Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti
10. Camera de Comerţ Americană în România
11. Camera de Comerţ Franceză în România
12. Camera de Comerţ Germană în România
13. Camera De Comerţ Olandeză în România
14. Centrul Filia
15. Centrul pentru Inovare Publică
16. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
17. Confederaţia Caritas România
18. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin
19. Confederaţia Patronală Concordia
20. Consiliul Investitorilor Străini
21. Dizabnet
22. Expert Forum
23. Federaţia Patronală Petrol şi Gaze
24. Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie
25. Federaţia Industriei Hoteliere din România
26. Federaţia Patronală a Transportatorilor din România
27. Federaţia Patronală a Serviciilor Financiare
28. Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ
29. Federaţia Patronatelor din Industria Auto
30. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC
31. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
32. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – FDSC
33. Funky Citizens
34. Greenpeace
35. HR Management Club
36. Romanian Business Leaders – RBL
37. Salvaţi Copiii România
38. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România