APADOR-CH
  • Home
  • Cine Suntem
    • Despre noi
    • Afilieri internaționale
    • Prieteni APADOR-CH
    • Parteneri
    • Politica de prelucrare a datelor personale a APADOR-CH
  • Activități
    • Monitorizarea condițiilor de detenție
    • CEDO
      • Informare
      • Procese câștigate la CEDO
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Jurisprudență internă
    • Advocacy legislativ
    • Bună Guvernare
  • Proiecte
    • Proiecte in derulare
    • Proiecte finalizate
  • COVID-19
  • Rapoarte
    • Condițiile din aresturi
    • Condițiile din penitenciare
    • Abuzuri ale forțelor de ordine
    • Rapoarte speciale
    • Rapoarte anuale
  • Drepturi Civile
    • Ce sunt drepturile omului
    • Resurse utile
  • Media
    • Comunicate
    • Blog
    • APADOR-CH
      în presă
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • Română
    • Română Română
    • English English
  • Cautare
  • Menu Menu

Arhiva pentru categoria: Buna guvernare

Sunteți aici: Acasa1 / Advocacy Legislativ2 / Buna guvernare

Când bei, indiferent cât – NU conduci. De la unul la cinci ani

02/10/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Propunerile APADOR-CH de modificare a Codului rutier și a Codului penal, aflate în dezbatere la Senat

Senatul dezbate un proiect legislativ ce va schimba trei legi existente (printre care Codul rutier și Codul penal), iar principalele modificări vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate în cazul infracțiunii de conducere sub influența alcoolului/drogurilor și a infracțiunii de conducere fără permis. Se propune ca, în cazul celor două infracţiuni, instanţa de judecată să nu mai poată dispune amânarea executării pedepsei și să dea o pedeapsă complementară de interzicere a conducerii unui vehicul între 1 și 10 ani.

APADOR-CH consideră binevenite aceste modificări, întrucât în esență ele apără dreptul la viață, și a transmis senatorilor încă două completări la proiect.

1Suspendarea permisului pe un an, în caz că ai condus „doar un pic băut”

Considerăm că o măsură de prevenţie esenţială pentru diminuarea semnificativă a accidentelor rutiere este aplicarea strictă a regulii „Când bei, indiferent cât, nu conduci”. Ca atare, este nevoie de o sancţiune complementară mai severă și pentru contravenția de a conduce „doar un pic băut”, adică cu o concentrație a alcoolului de 0,80gr/l alcool pur în sânge, de exemplu suspendarea permisului nu pe 3 luni, ci pe 12 luni (1 an), în cazul săvârșirii acestei contravenții. Iar, dacă autorul recidivează, în sensul că în următorii 3 ani de la depistare comite aceeași contravenție (este din nou depistat la volan sub influenţa alcoolului), suspendarea permisului ar trebui dispusă pe mai mult de 1 an, de exemplu, pe 5 ani.

APADOR-CH recomandă modificarea şi completarea art. 102 al. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, textul rezultat după modificare şi completare fiind următorul:

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile sau, în cazul prevăzut la lit. a), pentru o perioadă de 1 an, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; în cazul în care fapta se repetă în următorii 3 ani de la comiterea faptei anterioare, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică pentru o perioadă de 5 ani.”

 

2Creșterea pedepsei pentru conducere cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri

În același timp, APADOR-CH consideră că este necesară și majorarea pedepsei pentru conducerea cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri. În prezent, pedeapsa pentru astfel de infracţiuni este, conform art. 335 al. 2 din Codul penal, închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

În practică, pedepsele pentru infracţiunea de conducere cu permisul suspendat sunt simbolice, la nivel de amendă (mai ales când este singura infracţiune comisă), astfel că sancţiunile aplicate nu descurajează persoanele cu permisul suspendat să conducă şi după suspendare, ci dimpotrivă.

De exemplu, un şofer cu permisul suspendat pe 10 ani (situaţie posibilă, conform prezentei propuneri legislative) poate continua să conducă, chiar dacă permisul este suspendat şi, la un moment dat, este depistat. I se face „dosar penal”. Pentru conducerea fără permis poate primi, potrivit actualei legislaţii, o simplă amendă penală. Pare cam puţin şi nu pare deloc să garanteze respectarea interdicţiei de a conduce timp de 10 ani. Ar trebui prevăzute sancţiuni mult mai severe pentru cei care, deşi le-a fost suspendat permisul pentru alcool sau/şi droguri, circulă în continuare, cu permisul suspendat.

Pentru a exista o garanţie reală că şoferul sancţionat va respecta interdicţia de a conduce, dispusă pe o perioadă între 1 şi 10 ani, trebuie prevăzută în textul de lege care incriminează conducerea cu permisul suspendat o agravantă (o pedeapsă mai mare, de exemplu, de la 2 la 4 ani inchisoare și eliminarea alternativei amenzii) pentru cei care conduc, deşi au permisul suspendat pe motiv de conducere sub influenţa alcoolului sau/şi a substanţelor psihoactive.

Desigur, îi revine legiutorului să fixeze noul cuantum, minim și maxim, al pedepsei. APADOR-CH recomandă completarea art. 335 din Codul penal, prin introducerea unui nou alineat, (4), cu următorul conţinut:

(4) În cazul infracţiunii prevăzute la al. 2), dacă exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului, indiferent de îmbibaţia alcoolică, sau a unor substanţe psihoactive, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 4 ani.”

https://apador.org/wp-content/uploads/2023/10/drink-and-drive.png 850 1232 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-10-02 13:50:362023-10-02 14:08:09Când bei, indiferent cât – NU conduci. De la unul la cinci ani

Țara în care nici barourile de avocați nu respectă legea

01/09/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Evenimentele petrecute în ultimul timp în România ne arată tuturor un stat de drept fără drept, în care legile sunt încălcate sistematic de aparent toată lumea, de la cetățeni la instituțiile care ar trebui să le aplice. Cu riscul de a turna gaz pe foc, venim cu un nou exemplu de nerespectare a legii, chiar din domeniul justiției.

Legea avertizorului de integritate (Legea 361/2022) a intrat în vigoare la finele anului trecut și prevede (la articolele 22 și 23), printre altele, că avertizorii de integritate vor primi asistență judiciară gratuită în procesele prin care se vor apăra de hărțuielile la care vor fi supuși pentru actele lor de avertizare. De asemenea, potrivit art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, în astfel de cazuri, asistența judiciară gratuită se acordă indiferent de situația materială a avertizorului.

Cu toate astea, un avertizor de integritate ne-a sesizat în urmă cu câteva luni că Baroul Bacău îi refuză acest ajutor, cerându-i dovezi că e … foarte sărac, ca să merite un avocat din oficiu. Domnul M.M., care sesizase unele încălcări ale legii în Primăria Bacău, e hărțuit la locul de muncă de însuși primarul orașului, nemulțumit firește de sesizările avertizorului. M.M. a cerut ajutorul Baroului Bacău pentru a se apăra în instanță de represaliile la care era supus.

În răspunsul pe care i l-a trimis inițial, Baroul Bacău i-a cerut să facă dovada represaliilor la care e supus (o solicitare corectă, pentru a stabili ce fel de asistență îi e necesară), dar și să transmită documente din care să reiasă situația sa financiară. Așadar, pare că Baroul Bacău a citit selectiv Legea avertizorului, care îi dă dreptul la asistența gratuită, dar și OUG 51/2008, care întărește acest lucru, prin prevederea că ajutorul judiciar gratuit se acordă indiferent de statutul financiar al petentului, dacă o lege specială prevede asta. E și cazul avertizorilor de integritate.

În luna iulie a acestui an, când ne-a scris avertizorul de integritate, APADOR-CH a sesizat la rându-i, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Agenția Națională de Integritate (ANI).

La UNBR am întrebat dacă au informat toate barourile județene despre prevederile noii legi, pentru a asigura o aplicare unitară a acesteia. NU am primit vreun răspuns.

ERATĂ: Dintr-o eroare, emailul primit de la UNBR nu a fost găsit la data redactării acestui articol, ci mult mai târziu, după ce o membră UNBR ne-a atras atenția că el fusese transmis la 31 iulie 2023. În acest răspuns, UNBR ne-a dat dreptate și a admis că va analiza opțiunea de a informa toate barourile județene despre prevederile noii legi și de modalitatea de aplicare unitară.

La ANI am transmis sesizarea avertizorului, cerându-i ca, în calitate de autoritate competentă cu privire la aplicarea Legii 361/2022, care oferă asistență avertizorilor în interes public, să facă demersurile necesare pentru ca Baroul Bacău să reintre în legalitate şi să respecte drepturile prevăzute de lege pentru avertizorii în interes public. Totodată am sugerat ANI să elaboreze o metodologie unică pentru toate barourile din țară, în care să se prevadă în mod unitar condițiile și procedura pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite pentru avertizori. Căci chiar dacă se rezolvă punctual cazul M.M. de la Bacău, e foarte posibil ca să apară altele prin alte județe.

În urmă cu câteva zile ANI ne-a dat dreptate, într-un răspuns în care subliniază prevederea legală – că avertizorii de integritate au dreptul la asistență judiciară gratuită, indiferent de starea lor materială – și atașează adresa pe care a transmis-o și către UNBR, cerându-i să se asigure că barourile județene respectă legea.

Este surprinzătoare „ignoranța” Baroului Bacău în această situație. Despre Legea avertizorului s-a făcut mult caz în spațiul public, pe de-o parte pentru că forma inițială, agreată în urma dezbaterilor publice, a fost masacrată în Parlament, de către politicienii care nu doresc să avem avertizori de integritate. Pe de altă parte, la presiunea publică, venită inclusiv de la Bruxelles, legea s-a întors în Parlament pentru a fi corectată pe ici pe colo, ca să protejeze cu adevărat avertizorii de hărțuielile inerente. În cele din urmă o formă relativ acceptabilă a fost promulgată. Este, deci surprinzător să constatăm, la nici un an de la intrarea ei în vigoare, că tocmai un barou de avocați, o asociație a celor care ar trebui să cunoască foarte bine orice lege, nu o respectă.

UPDATE: La finele lunii august, Baroul Bacău a revenit la sentimente mai bune față de lege, acceptând în cele din urmă, după a treia încercare, solicitarea avertizorului M.M. și i-a desemnat un avocat, fără a-i mai cere dovezi despre starea materială. Acesta ne-a informat că nu a fost singurul avertizor din Bacău refuzat inițial de Barou. Putem deci să presupunem că a ajuns și la uniunea avocaților vestea despre Legea 361/2022 și art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Mai târziu, dar e bine că a ajuns.

Și poate că, așa cum am solicitat, UNBR va răspândi această veste și către toate barourile din țară, pentru ca legea să fie aplicată unitar și ca avertizorilor în interes public să nu li se mai ceară de barouri dovada stării materiale atunci când solicită asistență judiciară gratuită pentru litigii privind presiunile și represaliile la care sunt supuși.

Răspunsul ANI la sesizarea APADOR-CH

Răspunsul UNBR la sesizarea APADOR-CH

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/04/avertizor.jpeg 489 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-09-01 11:49:412023-09-11 16:48:41Țara în care nici barourile de avocați nu respectă legea

Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR textul de lege care anulează alegerile libere

20/07/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Un articol din noua Lege a securității cibernetice permite SRI să decidă cine are dreptul să candideze la viitoarele alegeri, cum să-și facă campanie electorală și pe cine vor pune ștampila alegătorii

APADOR-CH a transmis astăzi Avocatului Poporului încă o solicitare de a ataca la Curtea Constituțională un articol introdus in Legea securității naționale, prin noua Lege a securității cibernetice.

Concret este vorba despre articolul 3 lit. p) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, modificat prin noua Lege a securității cibernetice 58/2023. Acesta are următorul conținut:

Art. 3. –   Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: 

(…)

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională.”

Printr-o redactare ambiguă, acest articol ridică probleme de constituţionalitate pentru că transformă în ameninţări la securitatea naţională (ce pot fi calificate şi ca infracţiuni prevăzute de art. 404 cod penal) orice opinii, politice sau nu, prezentate publicului de oricine, persoană fizică, asociație sau partid politic, care candidează în alegeri, dacă aceste opinii contrazic sau ies din tiparul unei anumite linii „oficiale” de gândire trasată de autorităţile publice şi, după cum se va vedea în continuare, supervizată de SRI.

Potrivit textului de lege în discuție, dacă ideile propagate de un candidat/partid politic conving electoratul, ele devin contrare ordinii constituționale, pentru că modifică rezultatul alegerilor, în sensul că nu vor mai fi votate aceleași partide de la putere, ci partidele ale căror idei au convins alegătorii. Cu alte cuvinte, cei care propagă idei contrare celor oficiale și, din această cauză, ar putea câștiga alegerile, trebuie consideraţi ameninţări la securitatea naţională.

Cine apreciază dacă o persoană, fizică sau juridică, oricare ar fi ea, inclusiv asociaţie sau partid politic, „dezinformează” sau face „propagandă”, în sensul echivocei „litere p)”, şi, prin asta, afectează ordinea constituțională, adică securitatea naţională? Desigur că SRI, care, când apreciază că „dezinformarea” sau „propaganda” pot afecta ordinea constituţională (de exemplu, pot afecta rezultatul alegerilor) solicită ICCJ emiterea unui mandat de supraveghere pe motiv de securitate naţională (MSN). Rata aprobării de către ICCJ a cererilor de emitere a MSN variind, anual, între 99,99% şi 100%, este evident că entitatea care decide dacă o persoană dezinformează sau nu ori face propagandă sau nu şi prin asta periclitează securitatea naţională este SRI.

Așadar, în viitoarea campanie electorală, SRI va fi instituția abilitată din România, conform noii legi, să decidă cine și ce are voie să spună, să blocheze site-uri, să cenzureze discursuri politice pe care le consideră „dezinformare” și în ultimă instanță, să decidă pe cine avem voie să votăm.

Raţionamentul de mai sus nu este o simplă teorie, ci este o realitate exprimată explicit, într-un interviu recent, de un factor de conducere din SRI, respectiv de generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint. Generalul SRI a ţinut să sublinieze că până la introducerea „literei p)” [art. 3 lit. p din Legea 51/1991] nu era posibil ca discursul politic al partidelor de opoziţie, care poate atrage voturi de la alegători, să fie calificat ca o ameninţare la securitatea naţională şi şi-a exprimat deplina satisfacţie că din 2023 acest lucru a devenit posibil.

Cetăţenii nu vor putea vota liber, pentru a alege un partid sau un candidat despre care consideră că îi reprezintă. Ei vor putea alege doar dintre partidele sau candidaţii despre care SRI apreciază că „merită” să candideze, adică dintre partidele/candidaţii despre care SRI apreciază, după criterii proprii, că nu „dezinformează” sau fac „propaganda” în alegeri. Aceasta este o încălcare evidentă a dreptului la liberă exprimare prevăzut în art. 30 din Constituţie, a dreptului la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie, a dreptului de vot prevăzut în art. 36 din Constituţie, a dreptului de a fi ales prevăzut în art. 37-38 din Constituţie, a dreptului de asociere prevăzut în art. 40 din Constituţie.

Întrucât permite intruziunea masivă a serviciilor de informaţii, în special a SRI, în viaţa politică şi în exercitarea mai multor drepturi (la liberă exprimare, la alegeri libere, la asociere), considerăm că art. 3 lit. p) din Legea 51/1991 intră în contradicţie şi cu prevederile art. 1 al. 3 şi 4 din Constituţie care garantează că România este un stat de drept, care funcţionează în cadrul democraţiei constituţionale.

APADOR-CH a semnalat aceste aspecte încă de când proiectul de lege era dezbătut în Senat, iar ulterior, după adoptare, a cerut Avocatului Poporului să atace la CCR articolul 3 litera p). Avocatul Poporului a atacat legea la CCR, dar nu pentru acest articol, prin urmare un nou demers către Curte se poate face, întrucât CCR încă nu s-a pronunţat pe o sesizare privind art. 3 lit. p) din Legea 51/1991.

***

Declarațiile generalului SRI Anton Rog pot fi urmărite în acest interviu video. Referirile redate mai jos se găsesc la minutul 49 din interviu, dar interviul merită urmărit integral, întrucât se referă la diverse alte mijloace prin care SRI se laudă că influențează voința populară, de exemplu prin „inginerie socială”:

Mandatul e simplu. Pe 14 martie, după ce a fost atacată la CCR Legea securității și apărării cibernetice – e o Curte care acum văd că ține cu România – Curtea a declarat legea constituțională în integralitatea sa. La art. 3 s-au adăugat trei litere. Litera „p” e cea care se referă la acțiuni hibride, dezinformare, dar numai acelea care schimbă ordinea constituțională, și dacă discutăm despre alegeri, ne aflăm în această situație.

Deci din martie avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face Centrul în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri. Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hârtie, totul e electronic”.

În concluzie, din declarațiile generalului SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint, rezultă suficient de clar că partidele politice nu îşi vor putea face decât o campanie electorală agreată/acceptată de SRI, în caz contrar site-urile care nu se conformează vor fi „puse jos, cu ajutorul ANCOM”, iar SRI va folosi „toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare”.

Dacă un partid va fi considerat de SRI o amenințare, va fi eliminat. Dacă o persoană/candidat va fi considerată de SRI o amenințare, va fi eliminată.

Iar toate aceste intruziuni ale SRI în viaţa politică şi în libertatea de exprimare sunt permise de noua „literă p)”, care a fost adăugată în acest an la art. 3 din Legea 51/1991, astfel cum declară, cu satisfacţie nedisimulată, generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint.

UPDATE 23 august 2023 – Avocatul Poporului ne-a răspuns că analizează constituționalitatea legii și că ne va anunța dacă va decide să o atace la CCR sau nu.

Răspunsul Avocatului Poporului
https://apador.org/wp-content/uploads/2023/07/alegeri-sri.jpg 677 1093 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-07-20 10:37:112023-08-23 12:13:03Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR textul de lege care anulează alegerile libere

Vin alegerile, cum facem să nu mai ieșim păcăliți și în 2024?

26/06/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

În ultimul mandat, președintele Klaus Iohannis a dat un ordin prin care și-a secretizat cheltuielile făcute cu deplasările. Așa reiese din răspunsul primit de APADOR-CH la o solicitare de informații publice. De ce a făcut asta? Pentru că a vrut și a putut. Nimic nu justifică acest ordin prezidențial, în afara voinței discreționare a politicianului aflat vremelnic la butoane, care-și arată disprețul suveran și față de valorile democratice, și față de cei care l-au ales.

Colaj realizat de Vasile de la Utopiabalcanica.net

Este probabil cea mai recentă dintre dezamăgirile politice și cu siguranță nu e ultima. Încă un motiv să ne întrebăm: putem alege mai bine data viitoare?

Acum că am supraviețuit și rotativei guvernamentale, care a consfințit practic o teorie strigată mereu pe la proteste – PNL+PSD = aceeași… dragoste – nu ne rămâne decât să ne uităm cu un ochi critic spre alegerile de la anul, căci cu speranță e puțin probabil că se mai uită cineva la niște alegeri.

În 2024 vom fi chemați la urne ca să-i alegem pe toți cei care ne vor dezamăgi ulterior: europarlamentarii, senatorii, deputații, primarii, consilierii locali și, nu în ultimul rând, Împăratul, pardon, președintele.

Știm deja de 33 de ani acest ciclu promisiune-speranță-țeapă-dezamăgire-sictir-absenteism, ne spunem de fiecare dată că asta a fost ultima dată când ne-am mai lăsat păcăliți, că toți sunt la fel și că nu avem de unde alege. Calitatea oamenilor politici dintre care partidele își selectează candidații pare să fie tot mai scăzută, la fel ca și prezența la vot, invers proporțională cu numărul în creștere al locurilor în Parlament, în ciuda referendumului în care poporul a cerut mai puțini parlamentari.

Ce e de făcut?

Ne-am întrebat și noi adesea dacă există soluții de ieșire din acest aparent cerc vicios: oameni politici slabi, alegători dezamăgiți și dezinteresați, o țară în derivă pe care pare că o mai țin în corzi doar morcovii și biciul UE.

Și am găsit două potențiale soluții prin care s-ar mai putea impulsiona viața noastră socio-politică și încrederea cetățenilor în faptul că votul lor contează. Vă propunem o dezbatere în care să aflăm dacă ar fi viabile sau dacă există și alte soluții.

Parlamentul cu 300 de membri

În 2009, aproximativ 8 milioane de români au votat pentru trecerea la un Parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. A fost un referendum consultativ (deci nu obligatoriu) și în pofida controverselor – a fost organizat în același timp cu alegerile prezidențiale și l-a favorizat evident pe președintele în exercițiu care îl și convocase – rezultatele lui au rămas ca un ghimpe între alegătorii dezamăgiți și politicienii care s-au făcut că plouă.

Dacă trecerea la un parlament unicameral ar fi necesitat modificarea Constituției – alt referendum, altă distracție – pentru reducerea numărului de parlamentari ar fi fost suficientă o lege. Trei proiecte de legi au fost depuse în Parlament de atunci înacoace, pentru reducerea numărului de parlamentari, toate fiind respinse. Pare un nonsens să-ți tai singur șansele de a prinde un loc în viitorul Parlament, nu?

În legislaturile care au urmat referendumului nu numai că numărul parlamentarilor nu a scăzut, ba a și crescut, în 2012, la 588, prin efectele redistribuirii numărului de locuri în sistemul de vot uninominal. În prezent avem 330 de deputați și 136 de senatori, în total 466 de parlamentari. Costul întreținerii lor în 2022 de exemplu – adunând toate cheltuielile publicate pe site-urile celor două camere – a fost de aproximativ 260 de milioane de lei (52 de milioane de euro), adică un parlamentar ne-a costat în 2022 aproximativ 10-11.000 de euro lunar. Aici intră strict sumele primite de ei ca indemnizații și cheltuieli cu birourile parlamentare, deplasări, cazare și altele. La astea se adaugă cheltuielile instituționale ale celor două camere și, firește, pensile speciale ale foștilor parlamentari, care tot din bugetul Parlamentului se suplimentează.

Sumele sunt orientative, căci nici transparența nu e un punct forte pe site-urile Senatului și Camerei Deputaților – lipsesc de acolo o serie de informații din unele perioade. Conform media, sumele încasate lunar de un parlamentar s-au mărit peste noapte, în martie 2023, cu câte 7.500 de lei, adică 1.500 de euro lunar de parlamentar, dar aceste informații încă nu se regăsesc pe site-urile Parlamentului. Așadar, am ajuns azi la un cost de 12-13.000 de euro/lunar/parlamentar.

Privită din perspectiva recentei greve a profesorilor, această majorare este sfidătoare. Dar, ni se spune, democrația nu e ieftină. Economia făcută prin reducerea numărului de parlamentari la 300, raportată la costurile din 2022, ar fi de peste 18 milioane de euro anual. Nu e puțin, dar nici n-ar ajunge, de exemplu, pentru creșterea salariilor profesorilor, ar zice unii.

Motive pentru care ar trebui redus numărul de parlamentari

Reducerea numărului de parlamentari ar fi totuși o discuție ce ar trebui purtată în spațiul public, pentru că:

  • A fost votată de cetățeni – deci reprezintă voința populară;
  • Într-o țară din care milioane de oameni emigrează, în care se nasc tot mai puțini copii, se pune întrebarea dacă norma de reprezentare a unui deputat/senator nu cumva e nefiresc de mică. În lege, norma de reprezentare prevede un post de deputat la 73.000 de oameni și unul de senator la 168.000 de oameni. Dar în realitate, la o populație de aproximativ 19.000.000 de locuitori avem un parlamentar la fiecare 40.000 de români. Iar asta este o cifră mică comparativ cu alte state europene;
  • Scăderea populației – evidențiată de rezultatele ultimului recensământ – a stârnit discuții și despre necesitatea reorganizării teritoriale, pe criterii de eficiență a cheltuirii banului public. Nu că asta i-ar interesa pe politicieni, dar ar trebui să ne intereseze pe noi. Deci o reorganizare teritorială ar impune și o restructurare a numărului de parlamentari;

Nu în ultimul rând, o astfel de decizie ar fi de natură să redea cetățenilor încrederea în sistemul politic și electoral, ar vedea că votul lor contează și ar putea crește prezența la vot. În 2020, la ultimele alegeri, prezența la vot a fost cea mai scăzută din istorie: 33,3%. Aproape două treimi dintre români au ales să nu-și aleagă parlamentarii.

Alegerea președintelui – ce procent ar garanta reprezentarea?

Președintele României este ales direct de către cetățeni și întotdeauna prezența la prezidențiale a fost mai mare decât la parlamentare tocmai pentru că românilor le place să-și aleagă personal președintele, își pun mai multe speranțe și încredere în președinte decât în masa mare a parlamentarilor.

De exemplu la ultimele alegeri, în 2019, prezența la urne a fost de 51% în primul tur și 54% în al doilea tur. Președintele a fost decis de 66% dintre cei prezenți la urne, adică 6,5 milioane de oameni. Desigur, mulți dintre noi am mers ca să votăm mai degrabă contra, decât pentru. Totuși, aproape jumătate dintre cetățenii cu drept de vot din țară au refuzat să opteze pentru un candidat sau altul, au refuzat să participle la alegerea președintelui. E firesc să avem un președinte ales doar de o tremie dintre alegători? Este el reprezentativ?

Ca și Parlamentul, nici președintele nu e ieftin. Am făcut un calcul al sumelor disponibile online în execuțiile bugetare ale Președinției, căci dacă actualul președinte al țării va rămâne cu ceva în istorie, acel ceva va fi secretizarea cheltuielilor făcute cu deplasările, de exemplu. Și golful 😉

Așadar, estimativ, în cei nouă ani de împărăție, Klaus Iohannis ne-a costat 465.888.973 lei (93.177.795 euro). A meritat? Privind la cota de încredere de care se mai bucură președintele (29% în 2022) s-ar zice că nu. Dar raportat la procentul celor care l-au votat (33%) reiese că scăderea de încredere nu e chiar atât de dramatică.

Desigur că țara trebuie să aibă un președinte, dar poate că setarea unui prag mai înalt de atins de viitorii candidați ar putea să aducă în fruntea țării personaje mai bine pregătite pentru acest rol.

Ce-ar fi dacă ar exista o regulă de care să depindă alegerea președintelui? De exemplu să fie ales de 50+1 din numărul total de alegători înregistrați în listele electorale. Asta ar însemna cel puțin 9 milioane de oameni. O cifră ce pare imposibil de atins la actualele cote de absenteism și neîncredere în clasa politică.

Dacă niciunul dintre candidați nu ar obține acest număr de voturi, președintele nu ar fi ales, rolul lui fiind temporar îndeplinit de următorul ales în stat, președintele Senatului. S-ar face măcar o economie, ar zice unii, căci nici președintele Senatului n-ar fi vreo lumină politică, prin comparație, nu?

Dar dacă absenteismul este de fapt o formă de a vota?

Dar poate că nici nu e nevoie ca procentul să fie așa de mare, e suficient să ne gândim la o regulă care să responsabilizeze deopotrivă clasa politică – în alegerea candidaților – și să-i stimuleze pe cetățeni să iasă la vot, astfel încât, în final, să simțim toți că omul ales președinte ne reprezintă.

De exemplu, prin setarea acestui prag mai înalt, cei nemulțumiți de toți candidații (în turul 1) sau de  ambii candidați rămași în cursă (în turul 2) vor avea un cuvânt de spus chiar prin neprezentarea la urne.  Neprezentarea alegătorilor va împiedica pe fiecare candidat să obțină numărul de voturi necesar pentru realizarea pragului numeric setat pentru a fi ales. Un candidat care vrea să fie ales trebuie în primul rând să convingă lumea să vină la vot. Dacă cetățenii nu ies la vot, președintele nu e ales, iar alegerile se pot repeta după un an. Timp în care toată lumea se poate gândi ce candidați ar fi mai buni ca să întrunească sufragiul pretențiosului popor.

Scriitorul portughez Jose Saramago a publicat în 2004 una dintre cele mai frumoase cărți despre relația imposibilă dintre popor și aleși – „Eseu despre luciditate”. În acest exercițiu de imaginație, poporul alege într-o zi să nu mai voteze. În ziua votului cabinele de vot și urnele au rămas goale, pentru că oamenii au refuzat să-și exercite acest drept, în semn de nemulțumire față de ceea ce primeau în schimb de la politicieni. Refuzul cetățenilor de a vota s-a prelungit, în pofida tuturor încercărilor politicienilor de a-i atrage. Romanul utopic al lui Saramago găsește o soluție pe care probabil mulți dintre noi o visăm – într-o noapte, o caravană plină cu mașini guvernamentale și aleși s-a încolonat spre ieșirea din oraș, părăsindu-și cu țâfnă cetățenii care nu-i mai apreciau. În teorie, cetățenii au trăit fericiți fără politicieni…

Revenind la realitatea noastră mioritică, deși nu este posibil să obținem un asemenea consens printre cetățeni, pragul electoral pentru alegerea președintelui ar putea fi totuși o soluție de îmbunătățire a nivelului candidaților și implicit de stimulare a participării la vot.

Din păcate pentru această a doua propunere este nevoie tot de modificarea Constituției, așa că e puțin probabil că o va face cineva.

Cam astea sunt cele două idei la care ne-am gândit noi pentru ca după alegerile din 2024 să nu ne simțim din nou păcăliți. Dacă măcar una dintre ele ar fi implementată – Parlamentul de 300 – ar fi un pas înainte spre o reconciliere aleși-alegători. Suntem deschiși și la alte idei, așa că vă încurajăm să ni le transmiteți fie prin email la office@apador.org, fie prin comentarii pe pagina de Facebook, fie aici, în formularul google în care vă invităm să votați care credeți că ar fi cel mai nimerit prag electoral pentru alegerea unui președinte reprezentativ.

 

 

Fotografia reprezintă un pamflet și este realizată de Vasile de la Utopia balcanică

https://apador.org/wp-content/uploads/2023/06/Iohannis-calare-pe-avion.jpg 638 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-06-26 08:35:282023-06-26 08:35:28Vin alegerile, cum facem să nu mai ieșim păcăliți și în 2024?

Propuneri pentru îmbunătățirea legislației de înființare și funcționare a ONG-urilor

15/06/2023/în Buna guvernare /de Rasista

Ordonanța de Guvern 26/2000 se află în dezbatere publică, iar societatea civilă a făcut mai multe propuneri de modificare a ei astfel încât să ușureze viața asociațiilor și fundațiilor și să degreveze instanțele de procese inutile

Ministerul Justitiei găzduiește azi, 16 iunie, o dezbatere pe marginea proiectului de modificare a OG 26/2000, ordonanță care se află de ceva timp în consultare publică. E o temă veche, care tot reapare în spațiul public periodic – autoritățile par să aibă permanent această dorință de a ne „îmbunătăți” viața asociativă – cu rezultat previzibil: nu prea se schimbă nimic cu adevărat în bine, ci mai degrabă se complică lucrurile și așa complicate.

Încercările de îmbunătățire a OG26/2000, făcute de mai multe organizații în ultimii ani, sunt cuprinse și explicate într-un raport realizat în ultimul an de colegii de la Centrul de Legislație Nonprofit din România (CLNR), care arată cum ar trebui să se modifice OG 26.

Principalele nemulțumiri ale asociațiilor consultate de CLNR în procesul realizării raportului au fost legate de procedurile care guvernează înființarea și funcționarea ONG-urilor, proceduri care sunt rigide, anevoioase, birocratice și consumatoare de timp. Această situație are diferite cauze, printre care:

  • Neclaritatea legii și practica neunitară
  • Controlul judecătoresc asupra unor aspecte și modificări neesențiale;
  • Durata excesivă a tuturor procedurilor;
  • Lipsa interoperabilității între instituțiile publice;
  • Absența digitalizării procedurilor;
  • Disfuncționalitățile privind statutul de utilitate publică;
  • Procedura lungă și costisitoare de dizolvare a ONGurilor.

Ca răspuns la aceste provocări cu care se confruntă sectorul asociativ, raportul CLNR cuprinde o serie de recomandări, care presupun modificări atât la nivel de legislație primară, cât și modificări operaționale, în vederea simplificării și digitalizării procedurilor analizate. Puteți citi raportul CLNR sau acest articol care sumarizează aceste propuneri.

APADOR-CH susține mare parte din recomandările CLNR. Asociația a transmis MJ, în cadrul acestei runde de dezbateri publice, și o recomandare proprie în acest sens, de eliminare a controlului judecătoresc ori de câte ori se produce câte o schimbare în membership-ul unei asociații. Concret, APADOR-CH recomandă ca la art. I pct. 3 din proiect, care se referă la modificarea art. 6 al. 2 din OG 26/2000, să se prevadă că în statutul unei asociaţii trebuie să fie menţionaţi doar membrii „fondatori”, adică doar membrii de la data înfiinţării asociaţiei, nu şi persoanele care devin membri ulterior înfiinţării asociaţiei.

Într-o asociaţie care funcţionează, care este „vie”, apar relativ frecvent intrări de membri, uneori alternativ cu ieşiri de membri, evenimente care nu ar trebui să fie considerate sau calificate ca modificări de statut, adică modificări ale regulilor de funcţionare şi organizare a asociaţiei.

Actuala reglementare, care prevede că în statut trebuie menţionaţi toţi membrii unei asociaţii, pe măsură ce intră în acea asociaţie, duce la modificări artificiale şi frecvente de statut. Deoarece în statut trebuie menţionaţi toţi membrii, pe măsură ce intră în asociaţie, primirea oricărui nou membru în asociaţie constituie o modificare de statut. Ca atare, pentru fiecare nou membru primit în asociație, statutul asociației trebuie modificat, iar modificarea trebuie înregistrată, printr-o procedură neprietenoasă, mai ales pentru că implică – dintr-un exces de vigilență – şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (!). Acest exces de vigilență constituie, în realitate, un obstacol de natură birocratică în calea normalei desfăşurări a activităţii unei asociaţii.

Eliminarea obligației de a menționa în statut toți membrii care, în succesiunea timpului, intră într-o asociație, nu afectează obligația asociației de a face comunicările necesare pentru evidența beneficiarilor reali, obligație care are caracter autonom și a cărei procedură de îndeplinire este reglementată distinct în art. I pct. 35 din proiect (vizând modificarea art. 34/4 al. 1 din OG 26/2000).

De asemenea, poate că ar fi mult mai util și realist, având în vedere lipsa acută de judecători și supraîncărcarea instanțelor de judecată, ca judecătorii să aibă atribuţii în probleme contencioase, și nu în cele necontencioase, cum ar fi primirea unui nou membru într-o asociaţie.

Citiți aici propunerea APADOR-CH de modificare a OG26/2000

și

Citiți răspunsul Ministerului Justiției la propunerile APADOR-CH de modificare a OG26/2000

În răspunsul transmis inițial, MJ a considerat că propunerea de modificare a articolului 6 nu este necesară. Ulterior, ministerul a reevaluat recomandarea și ne-a transmis că a decis să includă în textul noii legi propunerea APADOR-CH.

Răspunsul MJ în care anunță adoptarea modificării propusă de APADOR-CH

Astfel, recomandarea APADOR-CH s-a referit la modificarea/completarea art. 6 al. 2 din OG 26/2000, în sensul unei prevederi clare că în statutul unei asociaţii trebuie să fie menționaţi doar membrii „fondatori”, adică doar membrii de la data înfiinţării asociaţiei, nu şi persoanele care devin membri ulterior înfiinţării asociaţiei.

Forma inițială a art. 6 al. 2 lit. a) din OG 26/2000 era în sensul că statutul asociației trebuie să cuprindă, printre altele, și:

 a) datele de identificare ale membrilor asociaţi:…” (adica, si datele celor care devin membri ulterior înființării asociației)

 

Forma art. 6 al. 2 lit.a) după adoptarea recomandării APADOR-CH ar fi următoarea:

a) datele de identificare ale  celor dintâi membri asociați:…” (adică, doar datele membrilor din momentul înființării asociației)

 

În lipsa unei astfel de prevederi clarificatoare, exista riscul unor intepretări diferite ale legii, inclusiv în sensul necesității modificării statutului la primirea oricărui nou membru, chiar dacă prin proiectul de modificare a OG26/2000 se propune ca persoanele care au devenit membri ai asociației ulterior înființării sale să fie menționate într-un act adițional la statut.

https://apador.org/wp-content/uploads/2018/09/bureaucracy_romania_ngo.jpg 305 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-06-15 10:54:032023-08-22 11:25:35Propuneri pentru îmbunătățirea legislației de înființare și funcționare a ONG-urilor

Sancțiunile disciplinare pentru elevi constând în „detenţia şcolară” și „mutarea într-un centru de reeducare” sunt neconstituţionale

12/04/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, așadar detenția școlară, fie ea și de scurtă durată, sau mutarea într-un centru de reeducare, propuse de sindicatele din învățământ, nu pot fi constituționale

Circulă în spaţiul public o propunere a Federaţiei sindicatelor din învăţământ „Spiru Haret” privind introducerea, în proiectul Legii învăţământului preşcolar, a „detenţiei şcolare” ca sancţiune disciplinară care ar putea fi aplicată elevilor care comit abateri disciplinare.

Potrivit propunerii Federaţiei sindicatelor, care a fost trimisă Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor prin scrisoarea nr. 189 din 10 aprilie 2023,  prin „detenţie şcolară…se înţelege faptul că elevii stau într-o sală, după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, folosind acest timp ca să reflecteze asupra faptelor comise”

Din denumirea sancţiunii („detenţie”) şi din scurta sa descriere, rezultă că este vorba de o  sancţiune privativă de libertate, întrucât elevul nu poate părăsi liber, după voia sa, spaţiul (sala) în care trebuie să reflecteze, după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, asupra faptelor rele pe care le-a comis.

APADOR-CH subliniază că introducerea în lege a unei astfel de prevederi este vădit neconstituţională.

În acest sens, art. 23 din Constituţie, care garantează libertatea individuală, prevede în alineatul 13 că: „Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.”

Aceasta înseamnă că nicio sancţiune care implică privarea de libertate nu poate fi dispusă pentru o abatere administrativă sau disciplinară, ci numai pentru comiterea unei fapte de natură penală (infracţiune). Constatarea comiterii unei fapte de natură penală (infracţiune) se face numai prin hotărâre judecătorească definitivă.

Cu privire la înţelesul noţiunii de „privare de  liberate” este de menţionat că acesta este precizat în art. 4 al. 2 din Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (OPCAT). Acest protocol opţional a fost ratificat de România prin Legea nr. 109/2009.

Astfel, art. 4 al. 2 din OPCAT prevede: „…privarea de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură.”

Faţă de definiția legală a privării de libertate, cuprinsă în Legea nr. 109/2009 şi prezentată mai sus, este evident că sancţiunea disciplinară a „detenţiei şcolare” este o sancţiune privativă de libertate. Ca atare, o astfel de sancţiune nu ar putea fi dispusă de un cadru didactic, ci doar de o instanţă de judecată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi numai dacă fapta comisă de elev constituie infracţiune (adică, numai dacă fapta este prevăzută ca infracţiune în Codul penal sau într-o lege specială).

Cu privire la propunerea, formulată de Federaţia sindicatelor, prin aceeaşi scrisoare, privind înfiinţarea de centre de reeducare în care vor fi „mutaţi” elevii care comit fapte deosebit de grave, trebuie precizat că există deja centre educative pentru minori, fiind prevăzute în art. 115, 124 din Codul penal. În aceste centre educative sunt internaţi, ca măsura educativă privativă de libertate, aplicată prin hotărârea unei instanțe de judecată (nu a unui cadru didactic), unii minori care au comis fapte penale (nu abateri disciplinare). Minorii care nu comit fapte penale (infracţiuni), ci abateri disciplinare, oricât de grave ar fi abaterile disciplinare, nu pot fi privaţi de libertate, prin „mutare” sau internare în centre educative sau de reeducare. Aceasta deoarece, după cum am precizat mai sus, art. 23 al. 13 din Constituţie interzice prevederea unor sancţiuni privative de libertate pentru comiterea altor fapte decât cele de natură penală. Cu alte cuvinte, este neconstituţional să se prevadă sancţiuni privative de libertate pentru comiterea de abateri disciplinare.

*

În consecinţă, APADOR-CH adresează parlamentarilor un apel public de a nu vota introducerea în lege a unor prevederi vădit neconstituţionale, în speţă, introducerea „detenţiei şcolare” și a „mutării într-un centru de reeducare” ca sancţiuni pentru abaterile disciplinare comise de elevi.

https://apador.org/wp-content/uploads/2023/04/detentie-scolara.jpg 534 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-04-12 14:48:442023-04-12 16:37:54Sancțiunile disciplinare pentru elevi constând în „detenţia şcolară” și „mutarea într-un centru de reeducare” sunt neconstituţionale

Drepturile în secția de poliție – calea lungă de la lege la practică

04/04/2023/în Buna guvernare, Resurse Utile, Slider /de Rasista

Rezultatele unei cercetări realizate în ultimii doi ani, de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia, Irlanda și România, arată că în ciuda prevederilor legale generoase, drepturi esențiale pentru înfăptuirea justiției sunt uneori doar mimate în secțiile de poliție din Europa

Oricine vine în contact cu poliția este o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal” – Gautam Gulati, psihiatru criminalist la Universitatea Limerick Irlanda,

Privarea de libertate și audierea sunt împrejurări de natură să intimideze pe oricine, indiferent ce tărie psihică sau IQ ar avea. În mintea unei persoane închise principala preocupare este aceea de a-și recâștiga libertatea cât mai curând, fiind tentată să spună sau să semneze orice crede că va duce la eliberare. Suntem cu toții vulnerabili în această situație complicată, de aceea devin cu atât mai importante, vitale chiar, drepturile procedurale de bază în orice proces penal: dreptul de a fi informat, dreptul de a avea acces la un avocat, înregistrarea audio-video a audierii, asistența juridică gratuită.

În ultimii doi ani APADOR-CH, alături de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia și Irlanda a fost parte a acestui proiect european menit să găsească și să promoveze bunele practici în materie de respectare a drepturilor procedurale. Am aflat astfel că sistemul de alocare aleatorie a unui avocat din oficiu, în România, este considerat un model de bune practici în materie – cine ar fi crezut?! – că sistemul irlandez de înregistrare audio-video a audierilor la poliție este de asemenea unul la care ne putem raporta sau că dreptul la informare într-un limbaj accesibil tuturor este un deziderat greu de atins în cam toate țările studiate.

Proiectul în sine a fost o ocazie atât pentru noi, organizațiile neguvernamentale, dar și pentru autoritățile din țările implicate, consultate de-a lungul proiectului, să aflăm cum au făcut alții și cum au depășit sau nu cam aceleași probleme pe care le pun de cele mai multe ori lipsa fondurilor disponibile sau rezistența firească la schimbare a oamenilor din sistem.

Fiecare din cele patru drepturi amintite beneficiază de pe urma acestui proiect de o fișă informativă cu studii de caz din diverse țări și un video explicativ, după cum urmează:

  • Dreptul la informare în procesul penal. Dacă nu ești bine informat despre ce drepturi ai, nu știi nici că le ai, nici să le ceri, deci practic ești privat de ele. Se întâmplă zi de zi în orice domeniu, nu numai la poliție, dar într-o anchetă penală devin cu atât mai importante, pentru că de respectarea acestor drepturi depinde reușita procesului, aflarea adevărului, împiedicarea unor erori judiciare. Găsiți aici o fișă informativă ce conține studii de caz din mai multe țări care au încercat să simplifice limbajul juridic, și un video explicativ:

  • Dreptul la un avocat în secția de poliție este unul dintre cele mai importante drepturi procedurale, pentru că prezența unui avocat lângă acuzat e de natură să garanteze că și restul drepturilor procedurale îi sunt respectate. Deși statele UE par să fi transpus directiva europeană în acest sens, dreptul de a avea acces la un avocat rămâne, până în prezent, foarte puțin aplicat în întreaga Uniune, lăsând majoritatea persoanelor suspectate sau acuzate, în special pe cele lipsite de libertate, să facă față singure interogatoriului poliției. Găsiți fișa informativă care vorbește despre modelul românesc, dar și de încercările altor țări, iar varianta video poate fi văzută aici:

  • Înregistrarea audio video a audierilor – este demonstrat benefică, dar aplicarea ei nu pare la îndemâna tuturor, deși aparent trăim în era digitală în care totul poate fi înregistrat. Anchetatorii sunt și ei, ca toți oamenii, afectați de diverse convingeri părtinitoare, iar în timpul audierilor intră în ceea ce se cheamă „viziune de tunel”, adică au tendința inconștientă de a căuta doar informațiile care le vor confirma convingerile. De aceea lumea civilizată a înlocuit încă din anii 80 interogatoriul cu interviul etic. Audierile astea etice se petrec într-un mediu prietenos cu suspectul, pentru a-l face să nu se simtă constrâns sau intimidat, și mai ales sunt înregistrate audio-video, o condiție importantă pentru reușita oricărei audieri. Înregistrarea este benefică atât pentru anchetat, cât și pentru anchetator, pentru că elimină posibilitatea plângerilor ulterioare, cum că ar fi avut loc abuzuri în timpul audierii. Filmările mai servesc apoi și drept bază de instruire pentru viitorii polițiști, ca să vadă cum se face și ce nu se face. Citiți și fișa informativă care arată cum se petrec lucrurile în Irlanda, țară model în privința audierilor înregistrate audio-video, și acest video explicativ:

  • Asistența juridică gratuită – este prevăzută în diverse tratate internaționale și directive europene, care spun că orice individ, fie adult sau copil, care este reținut, arestat, suspectat sau pus sub acuzare pentru comiterea unei infracţiuni penale are dreptul la ajutor public judiciar în fiecare din etapele procesului de justiție penală. Adică are dreptul la un avocat plătit de stat, dacă nu își permite să angajeze unul. Mai mult de 21% din populația UE se afla, în 2020, în risc de sărăcie și excluziune socială. Pe scurt, nu și-ar permite un avocat în caz de nevoie. Iar nevoia, atunci când ești sărac, apare mai des. Pentru că o altă statistică arată că cei care au de a face cu sistemul de justiție sunt, într-o mare măsură, persoane care se confruntă cu sărăcia. Citiți mai multe despre cum este respectat în practică acest drept, în fișa informativă cu exemple din Spania, Luxemburg, Olanda, Finlanda și în acest video explicativ:

Proiectul s-a încheiat, dar cercetările continuă.


 

Acestea sunt rezultatele proiectului „Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică”, Cofinanțat prin Programele Justiția și Drepturi, Egalitate și Cetățenie, ale Comisiei Europene, derulat de Ludwig Boltzmann Institut für Grund- und Menschenrechte, Irish Council for Civil Liberties, Rights International Spain, Fair Trials și APADOR-CH.

https://apador.org/wp-content/uploads/2017/02/pulan.jpg 325 600 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-04-04 16:02:492023-05-06 09:07:21Drepturile în secția de poliție – calea lungă de la lege la practică

Statul de drept în România – Guvernul a sabotat democrația și în 2022

17/02/2023/în Buna guvernare, Slider, Speciale /de Rasista

Contribuția APADOR-CH în cadrul exercițiului de consultare publică al Comisiei Europene pentru Raportul privind statul de drept, ediția 2023

Mai multe aspecte ce țin de funcționarea normală a unui stat de drept pe parcursul anului 2022 au fost analizate și transmise de APADOR-CH Comisiei Europene în cadrul exercițiului de consultare publică a societății civile. Aspectele semnalate sunt cuprinse și în Raportul Liberties 2023, un audit ce reunește informații transmise de 45 de organizații neguvernamentale din 18 țări, și care a fost de asemenea transmis Comisiei Europene.

Pe scurt:

  • În 2022, România a înregistrat unele progrese în procesul legislativ. O serie de legi importante au fost adoptate sau sunt în curs de adoptare și au fost în general apreciate (inclusiv de Comisia de la Veneția). Cu toate acestea, recomandările venite din partea societății civile în procesul legislativ nu au fost luate în considerare nici de Ministerul Justiției, nici de Parlament, și nu au fost oferite explicații în legătură cu asta, așa cum prevede legea.
  • Experiența din 2022 a APADOR-CH, în cadrul proceselor legislative a trei mari proiecte de lege (Legea statutului judecătorilor și procurorilor, Legea securității cibernetice și Legea privind protecția avertizorilor) arată faptul că adesea consultarea  publică este formală, chiar și atunci când ea se face.
  • Aspecte problematice cuprinse în legile justiției, cum ar fi sancționarea magistraților pentru nerespectarea deciziilor CCR sau ICCJ sau răspunderea financiară a acestora pentru daunele cauzate de erori judiciare;
  • Perceptia publicului asupra independenței justiției și asupra Curții Constituționale, în urma deciziei acesteia referitoare la întreruperea prescripției, decizie care a aruncat în aer dosare mari de corupție ale unor politicieni;
  • Sabotarea luptei anticorupție prin transpunerea minimală a Directivei europene privind protecția avertizorilor de integritate într-o lege adoptată cu greu de Parlament, în decembrie 2022;
  • Subminarea rolului presei într-o democrație, prin finanțarea masivă a presei mainstream, de către partidul unic (coaliția stânga-dreapta aflată la guvernare), cu bani din subvențiile bugetare. La asta se adaugă intimidarea jurnaliștilor de investigație independenți, prin metode de kompromat care au implicat instituții ale statului;
  • Limitarea libertății de exprimare prin adoptarea unei legi privind securitatea cibernetică, prin care orice opinie contrară celei oficiale a statului va fi incriminată ca infracțiune și sancționată cu ani de închisoare;
  • Restricționarea accesului la justiție prin proiecte de legi care încearcă să împiedice ONG-urile să conteste în instanță acte administrative problematice.

1 Justiție

Mult contestatele „legi ale justiției” (Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea cu privire la organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor) au intrat în sfârșit în vigoare în decembrie 2022. Unele dintre dispozițiile lor mai controversate au a fost atacate la CCR de partidele politice de opoziție și de Avocatul Poporului, dar au fost declarate constituționale de către Curte. Rămâne de văzut cum vor funcționa aceste legi în practică.

a. Sancționarea magistraților

Una dintre chestiunile problematice rămâne regimul sancțiunilor disciplinare pentru magistrații care nu respectă deciziile CCR sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în favoarea deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În noua Lege nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, asta nu mai constituie abatere disciplinară.

Legiuitorul a optat pentru soluția radicală constând în eliminarea totală a sancțiunii, deși s-ar fi putut alege o soluție de mijloc, în sensul păstrării abaterii disciplinare dar redefinirii acesteia. Astfel, textul ar fi putut fi modificat pentru a se stabili o ordine de preferință privind respectarea deciziilor/hotărârilor instanțelor interne și internaționale competente, ceea ce ar fi permis instanțelor, în caz de conflict între hotărârile CCR și deciziile CJUE, să acorde prioritate deciziilor CJUE. Ca urmare, pot apărea scenarii conflictuale în care o legislație/dispoziție de lege este atât constituțională, cât și neconstituțională, în funcție de instanța care statuează, care poate sau nu să fie de acord cu Curtea Constituțională.

AVP a atacat prevederea la CCR, dar Curtea a stabilit că este constituțională, deoarece nerespectarea deciziilor CCR poate supune judecătorul sau procurorul la răspundere disciplinară doar în măsura în care se demonstrează că și-a exercitat funcția cu rea-credință sau cu neglijență gravă.

APADOR-CH consideră că, în pofida criticilor actuale, justificate, cu privire la componența nominală a Curții Constituționale precum și a unor hotărâri deosebit de litigioase, la nivel instituțional, ar fi necesară protejarea rolului Curții Constituționale de garant al supremaţiei Constituţiei. Acest rol poate fi exercitat doar dacă deciziile CCR sunt respectate efectiv, nu declarativ.

b. Percepția publicului asupra independenței justiției

Două decizii ale CCR privind întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, cea mai recentă pronunțată în 2022, au destabilizat cercetările penale și judecarea cauzelor penale (unele privind politicieni cunoscuți).

Prima decizie CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea a stabilit că textul Codului penal (Art. 155) care prevedea că termenul de prescripție este întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză (adică și a unui act de procedură care nu este comunicat suspectului/inculpatului) este neconstituțional, deoarece suspectul/inculpatul nu poate cunoaște momentul întreruperii termenului de prescripție a răspunderii sale penale și începerea unui nou termen de prescripție, atâta timp cât prescripția poate fi întreruptă și de efectuarea de către organele judiciare a unor acte de procedură care nu trebuie comunicate suspectului/inculpatului. În motivare, Curtea Constituțională a menționat că, pentru ca întreruperea termenului de prescripție să fie constituțională, organul judiciar trebuie să efectueze un act de procedură care este comunicat suspectului/inculpatului.

În mod surprinzător, în 2022 – când mai multe dosare penale în care erau implicați politicieni și personalități publice de renume se aflau într-un stadiu avansat de finalizare – Curtea a emis o nouă decizie în problema întreruperii termenului de prescripție, stabilind că termenul de prescripție nu poate fi întrerupt deloc, nici măcar prin efectuarea unui act de procedură care se comunică suspectului/inculpatului, așa cum spusese în 2018.

Alături de alte decizii controversate, decizia Curții Constituționale din 2022 a scăzut și mai mult încrederea publicului în această autoritate deoarece a dus la închiderea unor dosare aflate în anchetă (chiar și în faza de judecată).

APADOR-CH recomandă să fie luate toate măsurile legislative care ar putea contribui la îmbunătățirea predictibilității deciziilor Curții Constituționale și la îmbunătățirea încrederii generale în această instituție. La alegerea membrilor Curții Constituționale sunt necesare criterii mai precise, mai puțin politice și mai orientate spre promovarea competenței. În plus, este nevoie de reglementări mai directe în legea de organizare și funcționare a Curții cu privire la categoriile de hotărâri pe care le poate pronunța. Astfel s-ar evita situațiile în care nu este clar când Curtea Constituțională adoptă o decizie interpretativă și când adoptă o decizie ordinară sau de altă natură.

c. Corectitudinea și eficiența sistemului de justiție

Proiectul de lege al Ministerului Justiției de modificare a Codului de procedură penală (CPP), transmis Senatului în decembrie 2022, a urmărit în primul rând alinierea prevederilor CPP cu mai multe decizii ale Curții Constituționale. În acest sens, au fost propuse modificări care reflectă soluțiile adoptate în 38 de hotărâri ale Curții pronunțate în perioada 2015-2022. Corecțiile constituționale care vor fi introduse în CPP vor rezolva probleme controversate care au apărut în practică.

De exemplu, printre evoluțiile pozitive în ceea ce privește arestarea preventivă, decizia CCR 136/2021 se referă la situația unei persoane care a fost arestată legal, dar al cărei dosar a fost clasat/persoana a fost achitată. Într-o astfel de situație, Codul de procedură penală nu prevedea posibilitatea de despăgubire pentru persoana plasată în arest preventiv și ulterior achitată. Numai persoana care a fost deținută ilegal putea fi despăgubită, adică numai persoana față de care măsura arestării preventive nu era justificată la momentul arestării (nu avea temei legal). CCR a afirmat că nu contează dacă măsura arestării este justificată la momentul arestării, ci contează cum a fost clasat dosarul. Dacă cauza a fost clasată/persoana a fost achitată, aceasta înseamnă că nu a existat niciodată temeiul arestării, deoarece o persoană nu poate fi arestată pentru o faptă care nu constituie infracțiune și pentru care nu poate fi condamnată.

d. Răspunderea financiară a magistraților

Actuala reglementare privind răspunderea financiară a judecătorilor si procurorilor are cel putin doua aspecte deficiente care afectează negativ buna funcționare a sistemului de justiție. Recomandările concrete ale APADOR-CH făcute în legătură cu legea statutului judecătorilor și procurorilor, făcute în diferitele etape ale evoluției proiectului în 2022 au fost ignorate fără nicio explicație.

Potrivit articolului 268 din Legea 303/2022, statul răspunde pentru daunele cauzate de erori judiciare săvârșite de judecători și procurori. Acest fapt nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcțiile cu rea-credință sau cu gravă neglijență.

Potrivit articolului 269 din aceeași lege, persoana vătămată poate introduce acțiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor, nu împotriva judecătorului/procurorului care a săvârșit eroarea judiciară. În cazul în care părții vătămate i se acordă despăgubiri în instanță, statul va plăti despăgubirea în termen de maximum 6 luni de la data comunicării hotărârii definitive către Ministerul Finanțelor, iar ulterior statul se poate îndrepta împotriva magistratului.

Pentru asta, însă, este necesară o procedură complexă de verificare, pentru a vedea dacă magistratul respectiv a acționat cu rea voință și gravă neglijență, altfel nefiind tras la răspundere. Într-o astfel de situație, statul va da în judecată (printr-o acțiune în regres) judecătorul sau procurorul care a comis abaterea judiciară cu rea-credință sau neglijență gravă și va cere instanței să oblige judecătorul/procurorul la plata statului. suma pe care statul a plătit-o victimei erorii judiciare.

Procedura de verificare se declanșează prin sesizarea CSM de către Ministerul Finanțelor. În cazul în care constată reaua-credință sau neglijență gravă, CSM va transmite decizia sa Ministerului de Finanțe, care trebuie să introducă o acțiune în regres împotriva judecătorului/procurorului.

Noua lege (art. 269 alin. 3 din Legea 303/2022) nu mai prevede un termen în care Ministerul Finanțelor este obligat să sesizeze CSM pentru declanșarea acestei proceduri. Vechea lege din 2004 prevedea un termen de 2 luni de la primirea hotărârii definitive de dispunere a despăgubirilor. Omiterea unui astfel de termen în noua lege poate compromite răspunderea judecătorului/procurorului întrucât este posibil ca, în lipsa unui termen care trebuie respectat, Ministerul Finanțelor să sesizeze CSM foarte tardiv, la limita expirării termenului de prescripție a răspunderii materiale, făcând astfel inutilă, pe motiv de tardivitate, întreaga procedură de verificare prevăzută de lege.

De asemenea, noua lege nu prevede, deși ar trebui, o procedură prin care CSM ar trebui să verifice prestația magistratului în cazul condamnărilor la CEDO sau în cauzele civile interne ajunse la CEDO, în care România este obligată la plata unor daune.

Recomandările APADOR-CH:

  • Curtea Constituțională trebuie protejată, dar ar trebui îmbunătățită predictibilitatea deciziilor sale. Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale ar trebui modificată pentru a include în mod specific categoriile de hotărâri pe care CCR le poate pronunța. De asemenea, este nevoie de criterii mai precise la alegerea membrilor CCR, adică mai puțin politice și mai orientate spre promovarea competenței.
  • Legea cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor ar trebui modificată pentru a corecta omisiunile privind răspunderea financiară a judecătorilor și procurorilor.

2Anticorupție

În domeniul anticorupției, Legea privind statutul avertizorilor de integritate a fost adoptată în decembrie 2022 (la un an de la data la care Directiva europeană treabuia transpusă în legislația națională). În timp ce legea de transpunere conține standardele minime cerute de Directiva UE privind protecția avertizorilor, unele dintre prevederile acesteia sunt neclare (în special cele care se aplică sectorului privat).

Saga legislativă a adoptării legislației privind protecția avertizorilor s-a încheiat în decembrie 2022. Legea 361/2022 care transpune Directiva UE 2019/1937 a intrat în vigoare la 23 decembrie 2022 după ce a fost adoptată de Parlament în iulie 2022, contestată la Curtea Constituțională și trimisă spre reexaminare în Parlament de către Președinte, la 29 iulie 2022.

Organizațiile societății civile au reușit să respingă multe dintre prevederile dăunătoare ale diferitelor proiecte de lege privind protecția avertizorilor (inițiate atât de Ministerul Justiției, cât și de Parlament). Cu toate acestea, experiența noastră din timpul procesului legislativ atestă faptul că clasa politică nu este încă preocupată de protecția reală a avertizorilor, manifestând o rezistență instituțională față de reglementări și proceduri care au potențialul de a dezvălui ilegalitățile și corupția.

Monitorizarea modului în care legea este aplicată în practică rămâne crucială pentru implementarea ei efectivă. În acest sens, Agenția Națională de Integritate (ANI) trebuie să fie dotată cu toate resursele necesare (financiare și tehnice) pentru a-și îndeplini rolul crucial și complex de promovare și monitorizare a implementării legii. La fel de importantă rămâne educația judecătorilor care, în general, nu sunt conștienți de existența legislației privind protecția avertizorilor.

Citiți pe larg despre procesul de adoptare a legii avertizorilor și cum o văd avertizorii, autoritățile și companiile private.

 

3Libertatea presei

 

Finanțarea – Banii partidelor transformă presa în propagandă

Partidele politice din România au dezvoltat în ultimii ani un sistem prin care cumpără presa cu bani de la bugetul de stat. În schimbul milioanelor de euro încasate astfel, presa nu-și mai îndeplinește rolul de paznic al democrației, ci s-a transformat într-un organ de propagandă pentru partidele care plătesc – adică pentru partidele aflate la putere.

În 2018, printr-o modificare adusă legii care reglementează finanțarea partidelor, au fost majorate spectaculos subvențiile acordate partidelor parlamentare de la bugetul de stat. Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în total, în ultimii șase ani, partidele parlamentare au primit de la buget alocații în valoare de 200 milioane de euro. Din acești bani partidele pot cheltui pentru presă și propagandă sume nelimitate și necontrolabile de către instituții de control ale statului, precum Curtea de Conturi.

În 2019-2020, anii în care au avut loc alegeri și patru campanii electorale, partidele au cheltuit 22,3 milioane de euro pentru apariții în presă. Însă cheltuielile au continuat și sporit și după campaniile electorale (2021-2022), printr-un mecanism care eludează legea audiovizualului și prin contracte confidențiale, deși implică bani publici. Numai în 2021 partidele politice ar fi plătit 12,6 milioane de euro către diverse organe de presă.

Câteva organizații neguvernamentale și instituții media independente au încercat să afle, prin solicitări de informații publice, ce sume plătesc partidele către presă și către care instituții media, dar nu au primit răspuns decât de la unele partide aflate în opoziție. Principalele partide aflate la putere, care primesc și cele mai mari sume de la buget (conform procentelor obținute la alegeri) au refuzat să divulge sumele plătite și organele de presă cu care au contracte, invocând secretul comercial. Au fost chemate în justiție pentru a respecta Legea liberului acces la informații publcie, dar procesele durează ani de zile.

Câteva investigații media derulate în 2021 și 2022 au reușit într-o oarecare măsură să devoaleze sistemul, însă el continuă nestingherit să existe. Liderii celor mai mari două partide din România, care au refăcut practic partidul unic, prin coaliția dintre stânga și dreapta aflată la guvernare, s-au transformat și în investitori privați de presă, pentru a controla informația la nivel național.

Legea audiovizualului interzice finanțarea televiziunilor de către partide, în afara campaniilor electorale, dar televiziunile folosesc firme paravan care dețin site-rile televiziunilor, pentru a fenta legea. Prin plăți de tip abonament, partidele virează permanent bani către anumite agenții de publicitate, iar acestea la rândul lor îi virează către firmele paravan ale televiziunilor. În acest mod liderii partidelor obțin obediența presei, prin emisiuni TV și articole care nu sunt semnalate ca publicitate plătită politic. Spectatorii și cititorii nu știu că informațiile care li se livrează sunt atent filtrate și difuzate doar cu acord politic. Peste 50% din populația țării se informează de la TV.

Puținele instituții media independente, care se străduiesc să funcționeze în condiții financiare complicate, reușesc să livreze articole și investigații importante, care denunță corupția și disfuncționalitățile instituțiilor statului. Totuși din cauza finanțării politice a celei mai mari părți a presei, aceste articole și investigații cu adevărat importante pentru public nu reușesc să devină subiecte pe agenda publică decât în foarte rare situații. Prin urmare autoritățile rareori se simt constrânse să ia poziții oficiale sau să reacționeze în vreun fel după apariția unor anchete în presa independentă.

La finele anului 2022, AEP a propus o modificare a legii partidelor, prin care cheltuielile făcute de acestea cu presa să fie limitate la maximum 30% din alocațiile bugetare primite. Totuși proiectul de lege nu conține și mecanisme de transparentizare a cheltuielilor partidelor cu presa.

Surse media pe subiect: Recorder, sursa 2, Europa Liberă România, sursa 4

 

 

 

Campanii de intimidare a jurnaliștilor – Cazul Emilia Șercan

În ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a publicat o anchetă în care spunea că premierul României, Nicolae Ciucă, a plagiat în teza sa de doctorat. La scurtă vreme după această dezvăluire, la 16 februarie 2022, Șercan primea un mesaj de la un necunoscut, pe Facebook, care conținea câteva fotografii personale ale acesteia, pe care bărbatul spunea că le găsise pe un site pentru adulți. Fotografiile fuseseră făcute cu decenii în urmă, într-un context privat, iar jurnalista crede că i-au fost sustrase de pe un dispozitiv personal.

La 17 februarie 2022, Șercan a depus o plângere penală la Serviciul Investigații Criminale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La numai o zi distanță, 18 februarie 2022, a descoperit că site-ul realitateadinmoldova.md publicase fotografiile împreună cu o captură de ecran pe care ea o furnizase doar poliției.

Jurnalista a semnalat scurgerea de informații din dosar chiar ministrului de interne, Lucian Bode, care a promis o anchetă internă și i-a facilitat o discuție cu chestorul Benone Matei, șeful Poliției Române. Acesta a promis că va cerceta cazul și a îndrumat-o pe Șercan să depună o plângere penală la Direcția Afaceri Interne a IGPR pentru scurgere de informații și violarea vieții private.

La 21 februarie, Emilia Șercan a fost informată de șeful poliției că în urma anchetei interne reiese că sursa zero a informațiilor apărute în presă nu ar fi polițiștii, ci un alt site, care ar fi publicat fotografiile și capturile de ecran înainte ca jurnalista să le fi dus la poliție, deci, șeful poliției a sugerat că telefonul jurnalistei ar fi spionat.

O analiză a telefonului jurnalistei a fost făcută de trei instituții internaționale independente, specializate în breșe de securitate informatice, iar verdictul a fost că telefonul nu e compromis. Aceleași instituții au demonstrat și că site-urile care au publicat fotografiile au antedatat postările. Prin investigații personale, Șercan a aflat că în spatele site-urilor respective se află proprietari media din România și un fost parlamentar român, fugit în Republica Moldova ca să scape de justiție.

În urma plângerilor penale depuse de jurnalistă și la adresa acestor persoane s-au deschis alte dosare de cercetare penală, dar pe care procurorii refuză să le contopească, deși se referă la același caz. Pe parcursul anului 2022, jurnalista a depus mai multe plângeri penale, pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării (la adresa polițiștilor și a ministrului de interne), violarea vieții private, hărțuire, amenințare, șantaj, tăinuire, obstrucționarea justiției și mărturie mincinoasă (la adresa persoanelor aflate în spatele site-urilor din Republica Moldova).

În total, jurnalista spune că în prezent (ianuarie 2023) cazul ei face obiectul a șapte dosare penale care trenează în diverse stadii, la mai multe instituții: Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Una dintre tehnicile folosite de procurori atunci când vor să îngroape un dosar, astfel încât nimeni să nu fie pus sub acuzare, este disjungerea respectivului dosar în cât mai multe părți. Fărâmițarea dosarului face ancheta dificilă, pentru că mai mulți procurori ar trebui să facă exact același lucru, să investigheze aceleași fapte, să audieze aceleași persoane, să ceară administrarea acelorași probe”, explică Emilia Șercan.

Deși postările inițiale cu fotografiile au fost șterse, ele au fost preluate și publicate, pe parcursul anului 2022, pe zeci de alte site-uri. Cazul compromiterii jurnalistei, cu scopul de a o intimida, a făcut obiectul mai multor proteste media și civice, cerând autorităților să investigheze cazul cu celeritate și să pedepsească vinovații. Din păcate, după un an de zile lucrurile au rămas fără răspuns.

 

4Încrederea publicului în justiție

Cazul dosarului de plagiat la premierului Ciucă

În ianuarie 2022, în urma unei dezvăluiri de presă privind faptul că premierul Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat, mai multe sesizări pentru verificarea acestei suspiciuni au fost depuse în justiție. Dosarul a fost judecat în aprilie, la Curtea de Apel București, dar în presă au apărut informații cum că s-ar fi intervenit în repartizarea aleatorie a dosarului, astfel încât acesta să ajungă la un judecător acuzat la rându-i de legături mai vechi cu partidul din care face parte premierul (PNL), partid care l-a susținut pe judecător, în trecut, să ocupe diverse funcții publice. Dosarul a fost soluționat de respectivul judecător, care a anulat cele trei sesizări de verificare a plagiatului, pe motiv că jurnalista care le-a formulat ar fi făcut niște aprecieri generale, în abstract. La câteva zile după această hotărâre, judecătorul și-a depus cerere de pensionare și i-a fost aprobată.

O altă decizie într-un dosar în care însuși premierul cerea suspendarea efectelor înregistrării sesizărilor de plagiat, a fost dată de un alt complet de la Curtea de Apel București, care a admis cererea premierului motivând că România are nevoie de stabilitate și că scandalul plagiatului ar putea deveni o armă pentru adversarii politici ai acestuia.

Suspiciunile de manipulare a sistemului de repartizare a dosarelor fac obiectul unei anchete a Parchetului General, din aprilie 2022, dar fără finalizare, deocamdată. Aceste informații apărute în spațiul public, precum și motivările date de cei doi judecători în cazul suspiciunilor de plagiat ale premierului, sunt de natură să afecteze încrederea publicului în sistemul de justiție și corecta lui funcționare.

Surse media: G4Media, sursa 2, România Europa Liberă

5Libertatea de exprimare

Legea securității cibernetice

Pe 22 decembrie, Senatul României a votat noua lege a securității cibernetice. Legea conține multe prevederi problematice extrem de contestate de organizațiile societății civile. Unul dintre cele mai periculoase articole modifică Legea 51/1991 privind securitatea națională. Potrivit legii, orice opinie exprimată online contrară celei a statului va deveni infracțiune. De exemplu, opinii anti-vaccinare, un subiect care a polarizat societatea românească și nu numai.

Calificarea drept amenințări la adresa securității naționale a luărilor de poziție contrare politicii oficiale de stat îi va face pe autorii acestor poziții să devină pasibili de pedepse pentru infracțiuni contra siguranței statului, prevăzute la art. 404 din Codul penal „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace de știri, date sau informații false ori documente falsificate, cunoscând falsitatea acestora, dacă aceasta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Până acum, deoarece aceste poziții critice nu erau calificate de Legea 51/1991 drept amenințări la adresa siguranței naționale, nu puteau fi incluse în infracțiunea prevăzută la art. 404 din Codul penal. Dar conform noilor prevederi, va fi relativ simplu să se inițieze dosare penale împotriva criticilor puterii politice. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a libertății de exprimare.

Legea a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului, la 27 decembrie 2022.

 

6Procesul legislativ

 

În general, transparența și calitatea procesului legislativ nu s-au îmbunătățit. Legislația importantă, inclusiv cea care reglementează transparența procesului decizional al administrației publice, continuă să fie adoptată prin proceduri de urgență.

De exemplu, în martie 2022, Legea 52/2003, privind transparența administrației publice în procesul decisional, a fost modificată, stârnind critici din partea organizațiilor societății civile. Potrivit amendamentului „în cazul reglementării unei situații urgente sau care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea unor soluții imediate, pentru a evita prejudicierea gravă a interesului public, vor fi supuse adoptării și proiectele de acte legislative înainte de expirarea termenului de 30 de zile pentru dezbatere publică”. Ordonanța de urgență a Guvernului 16/2022 a modificat conținutul art. 7 alin. 13 din legea 53/2003.

Înainte de modificarea din 2022, Legea nr. 52/2003 privind transparența în luarea deciziilor în administrația publică conținea, în articolul 7 alin.13, o dispoziție ambiguă, care ar fi trebuit să stabilească o procedură de derogare mai accelerată pentru dezbaterea proiectelor de lege în cazul în care aceste proiecte privesc situații speciale care necesită reglementare urgentă și imediată. Înainte de modificarea din 2022, prevederea ambiguă menționată mai sus era interpretată de marea majoritate a instanțelor de judecată în sensul că în situații excepționale, care necesită reglementare imediată, proiectul de act normativ care acoperă o astfel de situație nu trebuie supus dezbaterii publice. și poate fi adoptat imediat.

În spațiul public au fost formulate critici cu privire la conținutul textului de lege modificator, în sensul că referirea la „situații urgente” și „împrejurări excepționale” este prea amplă și, deci, ambiguă, conducând la abuzuri în practică, emitentul actului juridic considerând orice situație, chiar obișnuită, normală, urgentă sau excepțională.

Avocatul Poporului a sesizat CCR în martie 2022 cu privire la ambiguitățile acestui amendament. În esență, criticile se referă la:

– modificarea articolului 7 alin.13 din Legea 52/2003 ar fi trebuit să se facă prin lege, nu prin ordonanță de urgență;

– OUG 16/1992 a fost emisă fără avizul prealabil al Consiliului Economic și Social (CES);

– referirea în textul legal la situații de urgență și circumstanțe excepționale este neclară și imprevizibilă, întrucât este imposibil să se determine temeiul juridic, nu există criterii obiective și nu există un organ competent care să determine dacă o situație este o situație de urgență sau una excepțională. Astfel, autorităților publice li se oferă posibilitatea de a interpreta în mod arbitrar și eronat caracterul urgent sau excepțional al unei situații, comitând astfel un abuz de putere prin evitarea reglementărilor legale privind luarea deciziilor.

CCR nu a adoptat încă o decizie.

Regimul controlului constituțional al legilor

În 2022, caracterul viciat al procesului de pregătire și adoptare a legilor a fost încă o dată subliniat de Curtea Constituțională și a adâncit și mai mult neîncrederea cetățenilor în legalitatea și seriozitatea măsurilor luate de autorități. De exemplu, în februarie 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța Guvernului 192/2020 (cunoscută în mod popular drept legea care impune purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice în perioada pandemiei). Ordonanța Guvernului a produs efecte în perioada noiembrie 2020 și martie 2022 și a fost declarată neconstituțională pentru nerespectarea Regulamentului Guvernului și a procedurilor de adoptare a actelor normative, și anume, pentru că nu a avut avizul Consiliului Legislativ în momentul adoptării acesteia. Având în vedere că populația generală avea convingeri mixte cu privire la restricțiile impuse de Guvern pentru prevenirea răspândirii Covid-19, decizia Curții Constituționale ar fi creat o stare de haos dacă această decizie ar fi fost luată în perioada restricțiilor pandemice. În ciuda solicitărilor societății civile, niciun funcționar public nu a fost tras la răspundere pentru neîndeplinirea responsabilităților și pentru încălcarea legilor și reglementărilor la adoptarea actelor normative.

7Accesul la justiție

În noiembrie 2022, un grup de parlamentari din coaliția de guvernare a inițiat o propunere legislativă care vizează modificarea Ordonanței Guvernului 26/2000, privind funcționarea asociațiilor și fundațiilor. Proiectul de lege introduce mai multe condiții pentru inițierea de către un ONG a unei acțiuni în justiție pentru controlului legalității unui act administrativ, și vizează în principal organizațiile de mediu. În cazul în care acest proiect de lege va fi adoptat în această formă, cel mai probabil va fi contestat în fața Curții Constituționale, deoarece limitează grav dreptul de acces liber la justiție.

Potrivit proiectului de lege, propunerea legislativă urmărește eliminarea blocajelor cauzate de litigiile inițiate de unele ONG-uri care întârzie lucrările majore de infrastructură (autostrăzi, hidrocentrale). ONG-urile de mediu sunt vizate și sunt acuzate că produc „daune grave interesului public prin privarea unei societăți moderne și dezvoltate de servicii esențiale”. Senatorii inițiatori susțin că un act administrativ în baza căruia se realizează o mare lucrare de infrastructură, în valoare de miliarde de euro, sau un proiect imobiliar poate fi contestat în instanță cu plata unei taxe foarte mici (circa 4 euro pentru acţiunea de suspendare şi aproximativ 10 euro pentru acţiunea de anulare). Iar actul administrativ poate fi suspendat, provocând mari pagube, chiar dacă în final nu va fi anulat ci declarat legal.

Proiectul de lege introduce mai multe condiții pentru ca un ONG să poată ataca în instanță un act administrativ, de exemplu:

  • introducerea unei garanții de 1% din valoarea investiției (ce nu depășește 50.000 RON)
  • actul administrativ contestat trebuie să aibă legătură cu obiectul de activitate și misiunea asociației, în conformitate cu actul constitutiv și statutul acesteia
  • actul administrativ contestat trebuie emis după constituirea asociației

Consiliul Legislativ a aprobat favorabil propunerea legislativă, dar a formulat mai multe observații, unele dintre ele referitoare la constituționalitatea propunerii. Consiliul apreciază că introducerea în lege a acestor condiții suplimentare pentru ONG-uri, în vederea contestației actelor administrative, încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut în Constituție și în CEDO. Consiliul mai menționează că este încălcată și Decizia 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (conform acesteia, un ONG poate contesta un act administrativ chiar dacă ONG-ul nu are un interes privat legitim, dar există totuși un legătura directă între actul administrativ contestat și obiectivele directe ale ONG-ului).

În ciuda faptului că a fost criticat de multe organizații ale societății civile, nu a existat nicio reacție din partea parlamentarilor și aproape nicio acoperire în presă a acestui subiect. Este de așteptat ca, dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament și va deveni lege, acesta va fi contestat în fața Curții Constituționale (cel mai probabil de către Avocatul Poporului).

8Spațiul civic online

Incapacitatea poliției de a investiga criminalitatea informatică

Capacitatea Poliției Române de a investiga criminalitatea informatică este redusă. Rezultă dintr-o investigație media, dar și din declarațiile obținute de APADOR-CH în diferite discuții informale avute cu reprezentanți ai sistemului.

Conform investigației citate, Insectoratul General al Poliției Române (IGPR), care a primit această sarcină din 2019, are un număr redus de polițiști (63 de posturi la nivel național) care trebuie să se ocupe de un număr disproporționat de mare de dosare de criminalitate informatică. Situația s-a agravat în ultimii trei ani, când numărul plângerilor a înregistrat o explozie, așa cum reiese din statisticile Poliției: dintr-un total de peste 34.000 de plângeri la nivel național, au fost soluționate 11.817, majoritatea fiind clasate sau renunțându-se la urmărirea penală din lipsă de probe. Polițiștii au terminat urmărirea penală și au trimis cazurile la parchet doar în 412 dosare. Numărul dosarelor nerezolvate a crescut din martie 2020 până în martie 2022, de la  5.057 la 21.245, adică o creștere cu 320%.

Polițiștii consultați de autorul investigației susțin că nu sunt nici instruiți corespunzător pentru această responsabilitate și nu au nici dotările necesare, fiind nevoiți să facă investigații fie de pe telefonul personal, fie de pe un laptop de serviciu, dar care nu este dotat cu softuri corespunzătoare.

Presată de rapoartele interne, conducerea IGPR a înființat în 2022, la nivelul fiecărui județ, compartimente dedicate combaterii infracțiunilor informatice, dar a făcut-o mai degrabă formal, fără să crească numărul de posturi și fără să doteze respectivele compartimente cu tehnica necesară.

https://apador.org/wp-content/uploads/2023/02/stat-de-drept-2022.jpg 321 612 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2023-02-17 11:18:412023-04-27 11:14:02Statul de drept în România – Guvernul a sabotat democrația și în 2022

Moș Parlament vine cu amenzi uriașe și pușcărie pentru cine amenință cu vorba securitatea cibernetică a statului

21/12/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noua lege a securității cibernetice, discutată azi în Senat, instituie amenzi mai mari decât cele de circulație, pentru o simplă virusare a unui laptop, și ani de închisoare pentru opinii contrare cu cele oficiale, exprimate în mediul online. Plus alte prevederi aberante, care vor militariza Internetul civil și vor da posibilitatea MApN să „cheme la oaste” orice furnizor privat de Internet din România

Proiectul de Lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României a fost adoptat de Camera Deputaților în urmă cu două zile, în forma propusă de Guvern, deși mai multe voci din societatea civilă, inclusiv APADOR-CH, au atras atenția asupra câtorva prevederi aberante din proiectul supus dezbaterii. Această variantă se discută azi în Senat, unde pare puțin probabil să se mai schimbe ceva, judecând după viteza cu care se dorește adoptarea acestei legi așa cum a fost concepută de inițiatori, ignorând complet propunerile venite de la societate.

Pe lângă militarizarea întregului spațiu virtual românesc, sub pretextul securizării sale, legea conține o serie de termeni neclari care lasă loc arbitrariului în aplicarea ei (de la entitățile cărora li se aplică până la definirea neclară a ceea ce înseamnă incident de securitate) și amendează cu sume exorbitante nerespectarea unor prevederi neclare. Iar în final, legea conține și un articol care modifică altă lege, 51/1991 privind securitatea națională, incriminând transmiterea online de opinii contrare cu acțiunile statale. De exemplu niște opinii antivacciniste, exprimate pe Facebook, ar putea fi încadrate ca amenințări la securitatea națională și pedepsite cu dosar penal și eventual închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform Codului penal.

1Pe cine vizează legea? Pe noi toți

 

Legea se aplică rețelelor naționale (gestionate de autorități), dar vizează și orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice din mediul privat, considerate de interes public, așadar orice instituție de presă, ONG sau entitate privată care furnizează servicii publice ori de interes public vor cădea sub incidența legii. În acest context, APADOR-CH a transmis luna trecută cinci amendamente la forma propusă de Ministerul Cercetării, prin care ceream modificarea sau înlăturarea articolelor care instituie o militarizare a Internetului național, sub pretextul securizării. APADOR-CH consideră că a introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a pretins că e de datoria lui să apere fruntariile virtuale ale Internetului, inclusiv pe cel civil, la fel cum apără spațiul aerian și maritim al țării. Totuși, ca o concesie făcută societății civile, a promis că va renunța la articolul 30 din proiect, care prevedea că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere. Nu s-a ținut de cuvânt, prevederea a rămas și în forma adoptată de Camera Deputaților, dar la articolul 31, iar, în loc de lege, acele criterii se vor stabili prin HG.

APADOR-CH consideră că legea are nevoie de o mai mare precizie la stabilirea domeniului de aplicare, prin evitarea formulărilor ambigue (de la articolul 3), pentru a putea fi stabiliți foarte clar destinatarii legii, mai ales că în sarcina acestora sunt prevăzute obligații, însoțite de sancțiuni severe, în caz de nerespectare a obligațiilor.

2

Ce înseamnă incident de securitate cibernetică? Se notifică sau se comunică?

Conform noii legi, orice incident de securitate trebuie „notificat” către Platforma naţională pentru raportarea incidentelor de securitate – PNRISC în termen de 48 de ore. În caz contrar sunt prevăzute amenzi usturătoare. Legea nu este clară, însă, nici la definirea incidentelor de securitate cibernetică. Acestea sunt definite aparent la art. 2 lit. n din proiect, dar definiția nu este clară, fiind făcută prin trimitere la noțiunea de „securitate cibernetică”, definită și ea la art. 2 lit. y din proiect, dar care suferă tot de lipsa clarității.

Ambiguitatea celor două definiții legale poate duce la situația din practică în care orice nefuncționare a unui laptop să poată fi considerată incident de securitate cibernetică. Este nevoie ca în proiect să fie definite mult mai clar și previzibil cele două noțiuni, de care sunt legate multe și importante obligații ale deținătorilor de laptopuri.

De exemplu, în timpul dezbaterii publice organizate de Ministerul Cercetării pe marginea acestui proiect de lege, a avut loc un incident de securitate: un participant la dezbatere a afișat mai multe imagini porno chiar pe ecranul din spatele prezidiului oficial, profitând de posibilitatea de share screen uitată activă pentru participanții online la dezbatere. Un astfel de incident, pentru care ministerul a acuzat întreaga audiență, în loc să-și găsească vinovații în propriul departament IT, ar putea fi, conform legii care trece azi prin Senat, un incident de securitate care trebuie notificat autorităților în termen de 48 de ore. Sau poate nu este decât o încercare a societății civile inconștiente, de a duce în derizoriu eforturile susținute ale autorităților de a ne apăra chiar și împotriva voinței noastre…

La fel de ambigue sunt și cele două noțiuni folosite pentru anunțarea incidentului de securitate cibernetică: omisiunea de „notificare” și omisiunea de „comunicare completă” sunt în același timp și contraventii diferite (art. 48 din proiect).  Numai noțiunea de „notificare” este definită (la art. 22 din proiect, prin trimitere la o altă lege L362/2018), dar noțiunea de „comunicare completă” nu este definită, astfel că nu se poate ști dacă, atunci când ai raportat un incident, acea raportare a fost „notificare” sau „comunicare completă” și deci dacă ești absolvit de amendă.

3

Ce presupune notificarea?

Aparent, sesizarea PNRISC de către victima unui incident de securitate cibernetică pare a fi benefică, deoarece respectiva platformă este special destinată rezolvării unor astfel de incidente. Dar, din cauza definirii neclare a noțiunii de incident de securitate cibernetică, se poate ajunge la situația în care pentru o simplă virusare sau pentru o aparentă virsuare (o nefuncționare normală) a unui laptop, orice persoană care are o activitate ce poate fi considerată (nu se știe de către cine?) ca fiind de interes public să fie obligată să sesizeze PNRISC.

Aceasta este, totuși, o intruziune importantă în viața privată a persoanei, intruziune asupra căreia deținătorul laptopului nu are, deși ar trebui, un drept de liberă apreciere, adică nu poate opta dacă se adresează sau nu PNRISC, ci există o obligație legală strictă, sancționată sever cu amendă contravențională, de a se adresa PNRISC și, implicit, de a pune la dispoziția unor terți o multitudine de date și informații privind viața sa privată sau profesia sa.

De aceea, ar trebui ca obligația de raportare a incidentelor de securitate cibernetică (art. 22 din proiect), astfel cum sunt ele definite ambiguu la art. 2, să fie prevăzută doar pentru autoritățile/instituțiile din sectorul public, lăsând pentru entitățile din mediul privat doar facultatea (nu obligația) de a sesiza PNRISC.

4

E mai ieftin să mergi pe contrasens pe autostradă decât să ai un laptop virusat și să nu anunți „organul”

În caz de omitere a sesizării PNRISC, amenzile sunt disproporționat de mari. Cea mai mică amendă este de 5.000 lei, iar cea mai mare este de 10% din cifra de afaceri sau, după caz, din totalul veniturilor realizate în anul anterior. Pentru cei fără afaceri (organizații nonprofit), amenda maximă este de 25 de salarii minime brute pe economie (momentan circa 64.000 lei, adica 25×2.550 de lei, deși de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut crește la 3.000 de lei).

Este necesară o reașezare a amenzilor în limite rezonabile, având în vedere că provocarea unor accidente de circulație, generate tot de omisiunea respectării unor obligații legale, accidente care se pot solda cu pierderi de vieți omenești, este mult mai ieftină, din punct de vedere al amenzilor contravenționale, decât afectarea unor sisteme informatice. De exemplu întoarcerea și circulația pe contrasens pe autostradă sau neoprirea la bariera de cale ferată se amendează cu maximum 3.000 de lei.

5

Opiniile contrare se bagă la pușcărie

Bomboana de pe legea asta care ne apără de pericolele Internetului este art. 50 din proiectul de lege, prin care se introduce, oarecum pe șest, o literă (lit. p) la art.3 din Legea 51/1991 privind securitatea națională, unde sunt definite amenințările la adresa securității naționale.

Textul propus (lit. p la art. 3 din Legea 51/1991) este următorul:

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională

Devine astfel infracțiune exprimarea unor opinii pe contrasensul acțiunii statale de vaccinare (de exemplu) sau punerea unor intrebări incomode sau formularea de opinii contrare unei politici oficiale a statului, cum ar fi politica de vaccinare, chiar dacă e vorba de vaccinare cu seruri noi, netestate la data administrării.

Calificarea ca amenințări la adresa securității naționale, a unor poziții publice împotriva cursului politicii oficiale a statului, va face ca autorii acestor poziții critice, îndreptate „împotriva curentului”, să devină autori ai unei infracțiuni contra securității statului, prevăzută la art. 404 din Codul penal, infracțiune denumită „Comunicarea de informații false” și care are următorul conținut:

Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Până acum, din cauză că aceste poziții critice orientate împotriva curentului politicii oficiale nu erau calificate de Legea 51/1991 ca amenințări la adresa securității naționale, aceste critici deranjante pentru putere nu puteau fi încadrare în infracțiunea din art. 404 Cod penal. Acum, după includerea acestor critici în categoria amenințărilor la securitatea națională, va fi relativ simplu de inițiat dosare penale, pentru o infracțiune gravă – privind securitatea națională – criticilor mai mult sau mai puțin înverșunați, ai puterii politice.

APADOR-CH solicită Senatului eliminarea lit. p la art. 3 din Legea 51/1991, precum și amendarea celorlalte articole din proiectul votat deja de Camera Deputaților, menționate în documentul transmis, ce poate fi citit pe larg aici.

O opinie în acest sens a publicat și Asociația Pentru Tehnologie și Internet.

UPDATE 22 decembrie 2022 – Legea a trecut de Senat fără modificări semnificative.

Alături de alte organizații, APADOR-CH a semnat sesizarea către Avocatul Poporului pentru atacarea legii la CCR

UPDATE 27 decembrie 2022

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea Legii securității cibernetice

 

 

sursa foto

https://apador.org/wp-content/uploads/2022/12/armata-ne-apara-tastaturile.jpg 533 800 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-12-21 14:04:532022-12-28 19:12:14Moș Parlament vine cu amenzi uriașe și pușcărie pentru cine amenință cu vorba securitatea cibernetică a statului

Localnici din Ciucurova vs. șeful de post – ce părere are IGPR?

15/11/2022/în Blog, Buna guvernare /de Rasista

Mai mulți cetățeni din comuna Ciucurova, județul Tulcea, ne-au scris și cerut ajutorul, întrucât se simt hărțuiți de șeful de post din comună. Conform scrisorii primite, semnate de 38 de locuitori ai comunei, comportamentul polițistului din localitate pare mai degrabă din categoria „face legea” decât „aplică legea”:

Foarte mulți localnici au frică să meargă la postul de poliție când au o problemă, deoarece sunt tratați urât, poliția refuză să-i ajute, îi gonește, îi defăimează, iar atunci când depui o plângere la dânsu, acesta în baza declarației pe care o dai face posibil ca să dispară dovezi, nu scrie totul ce declari, încearcă să te intimideze atunci când declari, influențează martorii negativ și avantajează infractorul.

Acest polițist dă amenzi manipulandu-te să crezi că ai omis ceva ilegal, a influențat și poștărița să ducă amezi și să semneze ea. Este foarte rău, dușmănos, se răzbună mai ales dacă cineva cere ajutorul în altă parte, râde de oameni, merge la băut cu infractorul ca să-i înjosească pe reclamanți – se spune în scrisoarea transmisă APADOR-CH.

Localnicii spun că au fost și în audiență la Comandantul Poliției Tulcea, dar că nu s-ar fi luat nici o măsură. Ba mai mult, polițistul din comună s-ar fi răzbunat pe cei care au cerut ajutorul „mai sus”.

Întrucât APADOR-CH este o organizație neguvernamentală, nu este îndreptățită să facă anchete, am direcționat plângerea cetățenilor din Ciucurova către Direcția de Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române, singura instituție obligată să cerceteze și să ia măsuri, dacă aspectele semnalate se verifică.

În același timp nu putem să nu ne amintim un caz similar, cercetat în 2015 de APADOR-CH, în care o comunitate mare de romi din comuna Racoș, Brașov, a fost terorizată de poliție, fără ca autoritățile județene și chiar naționale să ia măsuri împotriva abuzatorilor.

România este de altfel, de multă vreme, restantă la luarea de măsuri eficiente în cazuri de comportament neadecvat sau chiar abuziv al organelor de forță ale statului. Există condamnări ale României la CEDO pe acest subiect, iar Ministerul Public s-a angajat de multe ori în fața organismelor europene că va rezolva aceste lacune – ultimul act emis în acest sens este Ordinul 59/2021 în vederea eficientizării anchetelor în cauzele în care agenții statului sunt cercetați pentru fapte de rele tratamente comise în legatură cu îndeplinirea atribuțiilor profesionale – dar în practică se constată că avem în continuare cazuri în care răspunsul standard al autorității la plângerile cetățenilor este: aspectele semnalate nu se confirmă.

Întâmplarea face ca această sesizare transmisă IGPR să fie urmată de vizita în România a domnului Constantinos Efstathiou, parlamentar cipriot şi raportor al Comisiei pentru afaceri juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). APADOR-CH, alături de alte ONG-uri, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Europei. Punctul de vedere al asociației ajută la documentarea pe care domnul Efstathiou o face pentru realizarea raportului cu tema „Implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului – al 11-lea raport”.

https://apador.org/wp-content/uploads/2015/06/politisti.jpg 360 650 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2022-11-15 18:28:202022-11-15 22:07:42Localnici din Ciucurova vs. șeful de post – ce părere are IGPR?
Pagina 1 din 20123›»

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Drepturi de autor - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top