COMUNICAT PRIVIND MODUL IN CARE PARCHETUL GENERAL A SOLUŢIONAT CAZUL "STENOGRAMELE PSD"
APADOR-CH, Asociaţia
Revoluţionarilor fără Privilegii, Centrul de Resurse Juridice,
Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Grupul pentru Dialog Social
şi Societatea Academică din România au adresat astăzi, 20
decembrie 2005, o plângere Consiliului
Superior al Magistraturii împotriva modului în care procurorii Departamentului Naţional
Anticorupţie au soluţionat cazul "Stenogramele PSD".
Organizaţiile semnatare ale plângerii fac parte
dintre cele care au cerut Parchetului general, în decembrie 2004, să
efectueze cercetări în cazul "Stenogramele PSD". Motivele pentru
care organizaţiile semnatare au formulat plângerea adresată
Consiliului Superior al Magistraturii se referă la necomunicarea rezoluţiei motivate prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale în cauză şi la modul atipic în care s-a procedat la soluţionarea acestui dosar.
Departamentul Naţional Anticorupţie şi-a
încălcat obligaţia legală de a comunica organizaţiilor semnatare rezoluţia motivată prin
care a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Raţiunea
acestei obligaţii legale este de a permite autorului sesizării
să cunoască motivele pentru care procurorul a considerat-o
neîntemeiată şi, cu ocazia formulării plângerii împotriva
soluţiei, să poată combate susţinerile procurorului.
Necomunicarea
rezoluţiei motivate are două posibile explicaţii logice: ori procurorii
Departamentului Naţional Anticorupţie nu cunosc legea şi nu
ştiu că au aceasta obligaţie legală, ori motivele
soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sunt atât de
neconvingătoare încât parchetul prefera să nu fie cunoscute de nimeni.
De asemenea, contrar practicii curente de
soluţionare a dosarelor cu învinuiţi, Departamentul Naţional
Anticorupţie a transformat învinuiţii – care ar fi primit, eventual, o soluţie de scoatere de sub urmărire penală – în făptuitori, ceea ce a permis emiterea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Artificiul folosit a fost infirmarea actului de începere a urmăririi penale în dosarul
stenogramelor cu câteva zile înainte de emiterea rezoluţiei de
neîncepere a urmăririi penale.
Modul
atipic în care a procedat parchetul este de natură să creeze
bănuieli cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea
procurorilor care au soluţionat cauza.
Organizaţiile neguvernamentale au cerut
Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificări la
nivelul întregului Minister Public cu privire la respectarea de către
procurori a obligaţiei legale de a comunica
rezoluţiile/ordonanţele de neurmărire penală şi cu
privire la practica obişnuită de soluţionare a dosarelor cu
învinuiţi.
20 decembrie 2005
APADOR-CH
Asociaţia Revoluţionarilor fără Privilegii
Centrul de Resurse Juridice
Fundaţia pentru o Societate Deschisă
Grupul pentru Dialog Social
Societatea Academică din România