Archive for category: Media

You are here: / Media

Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea

/in , , , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea

APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.

Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.

În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.

Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:

1

Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.

E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.

Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar.  În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.

2

Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.

3

Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.

4

Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).

5

Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.

Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regullă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.

În prezentul proiect de lege prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consieră că este posibil astfel.

În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: “De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”

6

Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputailor prevede ca se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simtome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.

Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

7

Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: “Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.

În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.

8

În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: “(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.

9

Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.

Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.

10

Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.

11

Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.

 

*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020

Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.

Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.

Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea

/in , , , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea

APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.

Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.

În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.

Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:

1

Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.

E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.

Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar.  În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.

2

Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.

3

Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.

4

Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).

5

Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.

Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regulă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.

În prezentul proiect de lege se prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consideră că este posibil astfel.

În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: „De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”

6

Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputaților prevede că se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simptome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.

Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

7

Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: “Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.

În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.

8

În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: “(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.

9

Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.

Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.

10

Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.

11

Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.

 

*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020

Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.

Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.

APADOR-CH susține debirocratizarea și digitalizarea interacțiunii ONG-urilor cu statul

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul a inițiat zilele trecute o pre-consultare cu reprezentanți ai sectorului neguvernamental, pentru a testa unele propuneri de modificare a OG 26/2000, act ce vizează funcționarea organizațiilor neguvernamentale.

Aceasta a avut ca intenție sondarea opiniei societății civile cu privire la acest demers și face parte dintr-o serie de consultări la care Guvernul s-a angajat înainte de a formula un proiect de modificare. Au fost făcute mai multe propuneri în vederea debirocratizării vieții societății civile, însă punctul comun de interes al participanților a fost reprezentat de procedura de înființare/modificare a asociațiilor și fundațiilor.

La discuție, părerile reprezentanților sectorului ONG au fost împărțite. S-a susținut pe de-o parte o idee mai veche, introducerea în lege a posibilității înființării unui ONG printr-o procedură administrativă, pe modelul societăților comerciale la Registrul Comerțului. Acest mod mai simplu de înființare este suspectat de unii că ar putea genera ilegalități, de aceea alte voci preferă păstrarea modului actual de înființare, la judecător. Printre acestea a existat și o a treia opinie, mai rezervată, în sensul în care să se realizeze digitalizarea procedurii actuale, ceea ce presupune și digitalizarea instanțelor – lucru catalogat de reprezentanții Guvernului ca fiind greu de impus, iar ulterior, treptat, să se migreze către o procedură administrativă.

APADOR-CH a participat la dezbatere și susține următoarele propuneri:

1 Stabilirea prin lege a unei proceduri unitare pentru desfășurarea online a ședințelor structurilor colective de conducere ale asociatiilor și fundațiilor (adunări generale, consilii directoare etc.). Această procedură și-a demonstrat necesitatea în timpul pandemiei. În momentul de față există o astfel de reglementare legală ce vizează numai societățile comerciale și ea ar fi utilă și în cazul ONG-urilor. În lipsa unei reglementări legale unitare, fiecare ONG se descurcă prin proceduri proprii, care pot genera probleme ulterior, când actele sau măsurile adoptate de adunările generale trebuie să fie recunoscute de instanțe.

 

2 Eliminarea avocatului și a notarului din procedura de înregistrare în registrul de publicitate a actelor adoptate de organismele de conducere ale ONG-urilor. De asemenea, eliminarea notarului din procedura de declarare a beneficarilor reali, fiind suficientă o declarație pe proprie răspundere semnată de cel care face declarația, fără alte atestări sau autentificări. Dacă vor să respecte legea, ONG-urile sunt obligate ca pentru fiecare modificare făcută de adunarea generală sau pentru fiecare decizie luată în consiliul director, care trebuie înregistrată la instanță, să asigure prezența la ședință a unui avocat care să ateste respectivele acte. De asemenea, pentru copii legalizate ale respectivelor acte, notarii cer prezența tuturor semnatarilor acelor acte. Activitatea ONG-urilor este astfel îngreunată de un formalism care descurajează luarea unor măsuri sau încurajează organizațiile să nu respecte legea și să nu mai înregistreze măsurile. Propunerea APADOR-CH este ca actele adoptate de adunările generale sau de consiliile directoare să poată fi înregistrate în forma în care acestea sunt adoptate, sub semnătură privată, eventual însoțite de o declarație pe proprie răspundere (neautentificată la notar) a persoanei din cadrul ONG-ului, desemnată de adunarea generală în acest sens. Aceste acte privesc activitatea și viața internă a organizației, nu presupun înstrăinări de bunuri sau valori deosebite care să necesite precauții.

APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca măcar înregistrarea actelor ce modifică componența organelor de conducere sau alte măsuri ce vizează activitatea normală a organizației, ulterioare înființării, să poată fi înregistrate printr-o procedură simplificată, administrativă, să nu mai fie nevoie de decizia unui judecător de fiecare dată. În prezent pacticile neunitare ale instanțelor îngreunează activitatea organizațiilor corecte, care țin să respecte legea și să înregistreze fiecare act adoptat de către organismele de conducere ale acestora.

Potrivit reprezentantei Ministerului Justiției, prezente la întâlnire, suportul tehnic al Registrului național al ONG-urilor este foarte vechi, nu mai reprezintă o soluție sutenabilă pentru a susține informațiile și pentru a permite actualizări în timp real. Mai mult, unele instanțe păstrează Registrul în format scriptic, ceea ce întârzie comunicarea către Minister. Aceasta a precizat că cea mai competentă autoritate să se ocupe de Registru este Registrul Comerțului, pe modelul similar societăților comerciale, însă asta nu ar presupune eliminarea în totalitate a instanței.

De asemenea, majoritatea ONG-urilor au cerut reprezentanților Guvernului să extindă și să clarifice procedurile de declarare a beneficiarilor reali ai organizațiilor, obligație legală intrată în vigoare din acest an și care în continuare este o nebuloasă pentru sectorul neguvernamental.

Discuții pe marginea modificării OG 26/2000 vor mai avea loc, după cum au promis reprezentanții Guvernului, toți participanții fiind de acord că e nevoie de o debirocratizare a legăturii dintre ONG-uri și stat, dar nefiind atins și un consens în privința modului în care ar trebui făcută această debirocratizare.

APADOR-CH susține debirocratizarea și digitalizarea interacțiunii ONG-urilor cu statul

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Guvernul a inițiat zilele trecute o pre-consultare cu reprezentanți ai sectorului neguvernamental, pentru a testa unele propuneri de modificare a OG 26/2000, act ce vizează funcționarea organizațiilor neguvernamentale.

Aceasta a avut ca intenție sondarea opiniei societății civile cu privire la acest demers și face parte dintr-o serie de consultări la care Guvernul s-a angajat înainte de a formula un proiect de modificare. Au fost făcute mai multe propuneri în vederea debirocratizării vieții societății civile, însă punctul comun de interes al participanților a fost reprezentat de procedura de înființare/modificare a asociațiilor și fundațiilor.

La discuție, părerile reprezentanților sectorului ONG au fost împărțite. S-a susținut pe de-o parte o idee mai veche, introducerea în lege a posibilității înființării unui ONG printr-o procedură administrativă, pe modelul societăților comerciale la Registrul Comerțului. Acest mod mai simplu de înființare este suspectat de unii că ar putea genera ilegalități, de aceea alte voci preferă păstrarea modului actual de înființare, la judecător. Printre acestea a existat și o a treia opinie, mai rezervată, în sensul în care să se realizeze digitalizarea procedurii actuale, ceea ce presupune și digitalizarea instanțelor – lucru catalogat de reprezentanții Guvernului ca fiind greu de impus, iar ulterior, treptat, să se migreze către o procedură administrativă.

APADOR-CH a participat la dezbatere și susține următoarele propuneri:

1 Stabilirea prin lege a unei proceduri unitare pentru desfășurarea online a ședințelor structurilor colective de conducere ale asociatiilor și fundațiilor (adunări generale, consilii directoare etc.). Această procedură și-a demonstrat necesitatea în timpul pandemiei. În momentul de față există o astfel de reglementare legală ce vizează numai societățile comerciale și ea ar fi utilă și în cazul ONG-urilor. În lipsa unei reglementări legale unitare, fiecare ONG se descurcă prin proceduri proprii, care pot genera probleme ulterior, când actele sau măsurile adoptate de adunările generale trebuie să fie recunoscute de instanțe.

 

2 Eliminarea avocatului și a notarului din procedura de înregistrare în registrul de publicitate a actelor adoptate de organismele de conducere ale ONG-urilor. De asemenea, eliminarea notarului din procedura de declarare a beneficarilor reali, fiind suficientă o declarație pe proprie răspundere semnată de cel care face declarația, fără alte atestări sau autentificări. Dacă vor să respecte legea, ONG-urile sunt obligate ca pentru fiecare modificare făcută de adunarea generală sau pentru fiecare decizie luată în consiliul director, care trebuie înregistrată la instanță, să asigure prezența la ședință a unui avocat care să ateste respectivele acte. De asemenea, pentru copii legalizate ale respectivelor acte, notarii cer prezența tuturor semnatarilor acelor acte. Activitatea ONG-urilor este astfel îngreunată de un formalism care descurajează luarea unor măsuri sau încurajează organizațiile să nu respecte legea și să nu mai înregistreze măsurile. Propunerea APADOR-CH este ca actele adoptate de adunările generale sau de consiliile directoare să poată fi înregistrate în forma în care acestea sunt adoptate, sub semnătură privată, eventual însoțite de o declarație pe proprie răspundere (neautentificată la notar) a persoanei din cadrul ONG-ului, desemnată de adunarea generală în acest sens. Aceste acte privesc activitatea și viața internă a organizației, nu presupun înstrăinări de bunuri sau valori deosebite care să necesite precauții.

APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca măcar înregistrarea actelor ce modifică componența organelor de conducere sau alte măsuri ce vizează activitatea normală a organizației, ulterioare înființării, să poată fi înregistrate printr-o procedură simplificată, administrativă, să nu mai fie nevoie de decizia unui judecător de fiecare dată. În prezent pacticile neunitare ale instanțelor îngreunează activitatea organizațiilor corecte, care țin să respecte legea și să înregistreze fiecare act adoptat de către organismele de conducere ale acestora.

Potrivit reprezentantei Ministerului Justiției, prezente la întâlnire, suportul tehnic al Registrului național al ONG-urilor este foarte vechi, nu mai reprezintă o soluție sutenabilă pentru a susține informațiile și pentru a permite actualizări în timp real. Mai mult, unele instanțe păstrează Registrul în format scriptic, ceea ce întârzie comunicarea către Minister. Aceasta a precizat că cea mai competentă autoritate să se ocupe de Registru este Registrul Comerțului, pe modelul similar societăților comerciale, însă asta nu ar presupune eliminarea în totalitate a instanței.

De asemenea, majoritatea ONG-urilor au cerut reprezentanților Guvernului să extindă și să clarifice procedurile de declarare a beneficiarilor reali ai organizațiilor, obligație legală intrată în vigoare din acest an și care în continuare este o nebuloasă pentru sectorul neguvernamental.

Discuții pe marginea modificării OG 26/2000 vor mai avea loc, după cum au promis reprezentanții Guvernului, toți participanții fiind de acord că e nevoie de o debirocratizare a legăturii dintre ONG-uri și stat, dar nefiind atins și un consens în privința modului în care ar trebui făcută această debirocratizare.

Ce fel de membri CNCD ne dorim?

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Propunerile APADOR-CH, de modificare a legii, pentru creșterea calității profesionale a persoanelor care aspiră la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; Cine sunt cei 26 care candidează acum la posturile de conducere a CNCD

Șase din cele nouă posturi din Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se eliberează anul acesta și nu mai puțin de 26 de doritori sunt pentru ele. Printre candidați se află, firește, și cei șase ocupanți actuali, majoritatea având deja cel puțin alte două mandate de câte cinci ani la activ.

Un post în Colegiul director al CNCD e plătit bine – cu peste 2000 de euro salariu, conform declarațiilor de avere, plus bani pentru cazarea în București (altă mie de euro lunar) pentru cei care nu au case în Capitală. Dar și satisfacția unei munci deosebite, aceea de a face dreptate oamenilor discriminați pe diverse motive, nu e lucru puțin. Prin urmare e de înțeles atracția pentru respectivele funcții, manifestată mai ales de partidele parlamentare – primele interesate în combaterea discriminării de orice fel – care întotdeauna și-au cercetat atent baza de profesioniști, ca să-i propună pe cei mai buni la CNCD. Și au avut întotdeauna destui încât să nu mai lase locuri și altora, neafiliați politic.

Cine sunt cei 26 de candidați pe 6 locuri?

Cercetând CV-urile celor 26 de candidați de acum, îi aflăm printre ei pe cei susținuți „pe față” de partidele parlamentare, dar îi putem depista ușor și pe cei care aparent candidează „independent” de politic, dar care, ca un făcut, au CV-urile pline cu funcții în diverse instituții publice politizate (guvern, parlament, diverse comitete și comisii naționale). Există și câteva excepții, care se văd cu ochiul liber și care cel mai probabil nici nu vor trece de audierile comisiilor de specialitate, dacă vor fi anunțați la timp de ele. Cercetarea dosarelor celor 26 e o lectură interesantă.

Așadar, își doresc să lupte aprig cu discriminarea următorii:

  • O absolventă de jurnalism, membră IRDO și președinta unei federații pentru persoane cu dizabilități (ea însăși având un handicap locomotor);
  • O profesoară de drepturile omului la Universitatea Dimitrie Cantemir, doctor în drept, activistă;
  • Un doctor în teologie, fost secretar de stat pentru culte și fost membru CNSAS;
  • Un blogger (jurnalist independent), amendat de CNCD pentru o presupusă discriminare la adresa maghiarilor (amendă anulată de instanță), naționalist, licențiat în psihologie, fost consilier al unui europarlamentar PSD și student la drept;
  • O consilieră în Corpul de control al primului ministru, absolventă de drept la Spiru Haret, inginer de utilaj tehnologic;
  • O solistă de muzică populară, absolventă a Școlii populare de artă, specialistă PR, absolventă de ASE cu master în criminalistică;
  • Actuala vicepreședintă a CNCD, fostă directoare economică la Apa Serv Teleorman și președintă a organizației locale de femei PSD, absolventă de științe economice la Universitatea de Vest Timișoara;
  • O licențiată în drept la Universitatea Bioterra, avocată pasionată de ceea ce face, cu o rată de succes de 90% din cazurile preluate, după cum susține în scrisoarea de intenție;
  • Un licențiat în regie de film la Universitatea Hyperion, cu master în dramaturgie, scenarist al unor seriale de televiziune, care spune că a crescut într-un bloc cu diverși minoritari și asta l-a făcut tolerant;
  • O membră CNCD din 2010, al cărei mandat expiră, absolventă de drept, susținută în continuare de PNL;
  • O licențiată în filologie și limbi străine, cu experiență de lucru cu șomeri, romi și persoane marginalizate în diverse ONG-uri, susținută de USR;
  • O avocată, fost președinte al Agenției naționale pentru egalitate de șanse, cu activități diverse în domeniul neguvernamental, susținută de PNL;
  • Un consilier patriarhal la Patriarhia Română, manager al Asociației Pro Vita, licențiat în teologie și doctor în sociologie, propus de PMP. Presa scrie despre el că are păreri controversate cu privire la homosexualitate;
  • Un membru CNCD din 2010, absolvent și doctor în drept, al cărui mandat expiră, susținut în continuare de PSD;
  • Un licențiat în drept la Universitatea Titulescu, consilier în Guvern, pentru relația cu societatea civilă, membru CES, fost consilier al Avocatului Poporului, cercetător la IRDO și o bogată activitate în ONG-uri pentru copii cu dizabilități;
  • Un inginer minier, cu bogată carieră politică – fost prefect de Covasna, deputat cu două mandate PSD, director al unor întreprinderi de stat, actual consilier al președintelui Camerei Deputaților, ajuns celebru în presă datorită declarației de intenție în care a scris „î-mi depun candidatura pentru CNCD” (vezi foto);
  • O altă membră CNCD din 2014, absolventă și doctor în drept, fost secretar de stat prin diverse ministere, fost senator, PSD membră a diverselor comitete și comisii, care dorește să fie în continuare membră CNCD;
  • Un fost deputat, fost eurodeputat, fost secretar de stat prin diverse ministere, doctor în științe economice, absolvent de electronică, aspiră acum la un rest de mandat la CNCD, de 2,5 ani. Cel puțin așa scrie în declarația de intenție;
  • O absolventă de ASE și drept, fostă consilieră la Ministerul Justiției, actual avocat;
  • Un membru CNCD din 2015, din partea minorităților naționale, susținut în continuare de acestea – fost reprezentant al Agenției Naționale pentru Romi și mebru în Partida Romilor, cu o carieră prolifică în domeniul… romilor, absolvent de SNSPA;
  • Un fost ofițer de poliție Timiș, fost deputat, actual senator PSD, absolvent al Academiei de Poliție, doctor în managementul resurselor umane, presa scrie despre el că a fost judecat pentru înmatriculări de mașini furate;
  • Un absolvent de drept la Universitatea București, absolvent de ASE și doctor în drept obținut în China, consilier parlamentar la Camera Deputaților din 2000 până acum;
  • Un absolvent de drept la Româno-Americană, avocat, expert guvernamental într-un guvern PSD, dar a făcut și cursuri de retorică la Casa Paleoologu, și cursuri de șef de restaurant și de hotel;
  • Un minoritar lipovean, „cu educația făcută la timpul cuvenit și făcută bine” după cum susține în propria declarație, absolvent de ASE, neimplicat în politică la vârf, a lucrat în agricultură, zootehnie, morărit, în comerțul alimentar, construcții, instalații etc. Are și școala vieții;
  • O licențiată în drept la Universitatea Danubius din Galați, activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, ea însăși în scaun rulant, responsabila cu imaginea PNL Galați, blogger, fost secretar de stat;
  • Și nu în ultimul rând președintele CNCD, aflat în instituție din 2002, la conducerea ei din 2010, desemnat de UDMR pentru încă 5 ani. Licențiat și doctor în drept, fost consilier guvernamental înainte de a se consacra antidiscriminării în CNCD.

 

Societatea civilă, discriminată la numirea în CNCD

Situația de acum nu e mult diferită de cea din 2015, când același șase mandate au expirat și pentru ele au fost 18 concurenți. Printre persoanele susținute de partidele parlamentare, o doamnă specialistă în cazane sub presiune, un domn care a fost arestat pentru luare de mită, doi care s-au remarcat prin declarații rasiste sau homofobe.

APADOR-CH a susținut atunci, împreună cu mai multe organizații neguvernamentale, patru candidați cu ștate vechi în societatea civilă, dar care nu au avut nicio șansă să treacă de audierile din comisii și să ajungă la votul din plen. Deși legea spune că parlamentarii votează candidații, în plen, susținerea politică a celor aleși și trocul dintre partide pentru împărțirea locurilor sunt atât de evidente încât nici măcar nu se mai mimează procedura. Cei care nu au un spate politic nu trec de comisii și nu ajung la votul din plen.

Dacă depolitizarea CNCD este un deziderat imposibil – fiind o instituție politizată chiar prin lege, la fel cum sunt și omoloagele ei europene – APADOR-CH a făcut o serie de propuneri de modificare a legii pentru a îmbunătăți măcar calitatea candidaților propuși și aleși de partide și, de ce nu, pentru a rupe câteva din cele nouă locuri și pentru societatea civilă.

 

Propunerile APADOR-CH pentru un CNCD nediscriminatoriu

Condițiile actuale pe care un candidat la CNCD trebuie să le îndeplinească sunt, conform OG 137/2000, următoarele:

a) are capacitate deplină de exercițiu;

b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență;

c) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație;

d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării;

e) nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste;

f) nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora.

Pe lângă aceste condiții, APADOR-CH mai propune câteva, într-un document* transmis parlamentului:

  1. Candidatul, prin conduita sau afirmaţiile sale, să nu fi prejudiciat drepturile omului şi combaterea discriminării; Legea ar trebui să fie mai precisă în redactare, prin introducerea unor criterii clare în funcţie de care se poate aprecia că o activitate este „recunoscută” într-un anumit domeniu. În lipsa acestor criterii se lasă foarte mult loc pentru arbitrariu în apreciere.
  1. Candidatul să nu facă parte şi să nu fi făcut parte, în ultimii 3 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică (aceeaşi condiţie este prevăzută în legea ANI pentru membrii CNI şi are un rol benefic evident, constând în diminuarea substanţială a cauzelor care duc la politizarea excesivă a unei entităţi publice).
  2. Introducerea unei prevederi exprese în sensul că un număr de locuri în consiliul director al CNCD (de exemplu, 3 locuri din totalul de 9) este alocat reprezentaţilor societăţii civile (propuşi de organizaţiile societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului). Prevederi similare există şi în alte legi privind funcţionarea unor entităţi publice.
  3. Introducerea unei dispoziţii legale care să prevadă clar şi detaliat criteriile şi procedura ce trebuie urmată de comisiile parlamentare de specialitate pentru acordarea avizului pentru candidaţii. De asemenea, trebuie reglementat clar şi efectul avizului (consultativ) dat de comisii, respectiv prin prevederea în lege a motivelor pentru care candidaţii audiaţi în comisii nu mai pot fi supuşi votului plenului.
  4. O procedură publică și transparentă pentru alegerea membrilor CNCD, cu termene precise ale audierilor și accesul publicului la comisiile la care candidații sunt audiați.

 

Desigur, s-ar mai putea adăuga la toate condițiile astea și clasicul îndemn – „cinste și gramatică” – dar nu vrem să restrângem chiar atât de mult opțiunile politice 🙂

*Pentru accesarea documentului integral, cu propunerile APADOR-CH, transmis CNCD și comisiilor parlamentare, ne puteți scrie pe adresa office@apador.org.

Ce fel de membri CNCD ne dorim?

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Propunerile APADOR-CH, de modificare a legii, pentru creșterea calității profesionale a persoanelor care aspiră la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; Cine sunt cei 26 care candidează acum la posturile de conducere a CNCD

Șase din cele nouă posturi din Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se eliberează anul acesta și nu mai puțin de 26 de doritori sunt pentru ele. Printre candidați se află, firește, și cei șase ocupanți actuali, majoritatea având deja cel puțin alte două mandate de câte cinci ani la activ.

Un post în Colegiul director al CNCD e plătit bine – cu peste 2000 de euro salariu, conform declarațiilor de avere, plus bani pentru cazarea în București (altă mie de euro lunar) pentru cei care nu au case în Capitală. Dar și satisfacția unei munci deosebite, aceea de a face dreptate oamenilor discriminați pe diverse motive, nu e lucru puțin. Prin urmare e de înțeles atracția pentru respectivele funcții, manifestată mai ales de partidele parlamentare – primele interesate în combaterea discriminării de orice fel – care întotdeauna și-au cercetat atent baza de profesioniști, ca să-i propună pe cei mai buni la CNCD. Și au avut întotdeauna destui încât să nu mai lase locuri și altora, neafiliați politic.

Cine sunt cei 26 de candidați pe 6 locuri?

Cercetând CV-urile celor 26 de candidați de acum, îi aflăm printre ei pe cei susținuți „pe față” de partidele parlamentare, dar îi putem depista ușor și pe cei care aparent candidează „independent” de politic, dar care, ca un făcut, au CV-urile pline cu funcții în diverse instituții publice politizate (guvern, parlament, diverse comitete și comisii naționale). Există și câteva excepții, care se văd cu ochiul liber și care cel mai probabil nici nu vor trece de audierile comisiilor de specialitate, dacă vor fi anunțați la timp de ele. Cercetarea dosarelor celor 26 e o lectură interesantă.

Așadar, își doresc să lupte aprig cu discriminarea următorii:

  • O absolventă de jurnalism, membră IRDO și președinta unei federații pentru persoane cu dizabilități (ea însăși având un handicap locomotor);
  • O profesoară de drepturile omului la Universitatea Dimitrie Cantemir, doctor în drept, activistă;
  • Un doctor în teologie, fost secretar de stat pentru culte și fost membru CNSAS;
  • Un blogger (jurnalist independent), amendat de CNCD pentru o presupusă discriminare la adresa maghiarilor (amendă anulată de instanță), naționalist, licențiat în psihologie, fost consilier al unui europarlamentar PSD și student la drept;
  • O consilieră în Corpul de control al primului ministru, absolventă de drept la Spiru Haret, inginer de utilaj tehnologic;
  • O solistă de muzică populară, absolventă a Școlii populare de artă, specialistă PR, absolventă de ASE cu master în criminalistică;
  • Actuala vicepreședintă a CNCD, fostă directoare economică la Apa Serv Teleorman și președintă a organizației locale de femei PSD, absolventă de științe economice la Universitatea de Vest Timișoara;
  • O licențiată în drept la Universitatea Bioterra, avocată pasionată de ceea ce face, cu o rată de succes de 90% din cazurile preluate, după cum susține în scrisoarea de intenție;
  • Un licențiat în regie de film la Universitatea Hyperion, cu master în dramaturgie, scenarist al unor seriale de televiziune, care spune că a crescut într-un bloc cu diverși minoritari și asta l-a făcut tolerant;
  • O membră CNCD din 2010, al cărei mandat expiră, absolventă de drept, susținută în continuare de PNL;
  • O licențiată în filologie și limbi străine, cu experiență de lucru cu șomeri, romi și persoane marginalizate în diverse ONG-uri, susținută de USR;
  • O avocată, fost președinte al Agenției naționale pentru egalitate de șanse, cu activități diverse în domeniul neguvernamental, susținută de PNL;
  • Un consilier patriarhal la Patriarhia Română, manager al Asociației Pro Vita, licențiat în teologie și doctor în sociologie, propus de PMP. Presa scrie despre el că are păreri controversate cu privire la homosexualitate;
  • Un membru CNCD din 2010, absolvent și doctor în drept, al cărui mandat expiră, susținut în continuare de PSD;
  • Un licențiat în drept la Universitatea Titulescu, consilier în Guvern, pentru relația cu societatea civilă, membru CES, fost consilier al Avocatului Poporului, cercetător la IRDO și o bogată activitate în ONG-uri pentru copii cu dizabilități;
  • Un inginer minier, cu bogată carieră politică – fost prefect de Covasna, deputat cu două mandate PSD, director al unor întreprinderi de stat, actual consilier al președintelui Camerei Deputaților, ajuns celebru în presă datorită declarației de intenție în care a scris „î-mi depun candidatura pentru CNCD” (vezi foto);
  • O altă membră CNCD din 2014, absolventă și doctor în drept, fost secretar de stat prin diverse ministere, fost senator, PSD membră a diverselor comitete și comisii, care dorește să fie în continuare membră CNCD;
  • Un fost deputat, fost eurodeputat, fost secretar de stat prin diverse ministere, doctor în științe economice, absolvent de electronică, aspiră acum la un rest de mandat la CNCD, de 2,5 ani. Cel puțin așa scrie în declarația de intenție;
  • O absolventă de ASE și drept, fostă consilieră la Ministerul Justiției, actual avocat;
  • Un membru CNCD din 2015, din partea minorităților naționale, susținut în continuare de acestea – fost reprezentant al Agenției Naționale pentru Romi și mebru în Partida Romilor, cu o carieră prolifică în domeniul… romilor, absolvent de SNSPA;
  • Un fost ofițer de poliție Timiș, fost deputat, actual senator PSD, absolvent al Academiei de Poliție, doctor în managementul resurselor umane, presa scrie despre el că a fost judecat pentru înmatriculări de mașini furate;
  • Un absolvent de drept la Universitatea București, absolvent de ASE și doctor în drept obținut în China, consilier parlamentar la Camera Deputaților din 2000 până acum;
  • Un absolvent de drept la Româno-Americană, avocat, expert guvernamental într-un guvern PSD, dar a făcut și cursuri de retorică la Casa Paleoologu, și cursuri de șef de restaurant și de hotel;
  • Un minoritar lipovean, „cu educația făcută la timpul cuvenit și făcută bine” după cum susține în propria declarație, absolvent de ASE, neimplicat în politică la vârf, a lucrat în agricultură, zootehnie, morărit, în comerțul alimentar, construcții, instalații etc. Are și școala vieții;
  • O licențiată în drept la Universitatea Danubius din Galați, activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, ea însăși în scaun rulant, responsabila cu imaginea PNL Galați, blogger, fost secretar de stat;
  • Și nu în ultimul rând președintele CNCD, aflat în instituție din 2002, la conducerea ei din 2010, desemnat de UDMR pentru încă 5 ani. Licențiat și doctor în drept, fost consilier guvernamental înainte de a se consacra antidiscriminării în CNCD.

 

Societatea civilă, discriminată la numirea în CNCD

Situația de acum nu e mult diferită de cea din 2015, când același șase mandate au expirat și pentru ele au fost 18 concurenți. Printre persoanele susținute de partidele parlamentare, o doamnă specialistă în cazane sub presiune, un domn care a fost arestat pentru luare de mită, doi care s-au remarcat prin declarații rasiste sau homofobe.

APADOR-CH a susținut atunci, împreună cu mai multe organizații neguvernamentale, patru candidați cu ștate vechi în societatea civilă, dar care nu au avut nicio șansă să treacă de audierile din comisii și să ajungă la votul din plen. Deși legea spune că parlamentarii votează candidații, în plen, susținerea politică a celor aleși și trocul dintre partide pentru împărțirea locurilor sunt atât de evidente încât nici măcar nu se mai mimează procedura. Cei care nu au un spate politic nu trec de comisii și nu ajung la votul din plen.

Dacă depolitizarea CNCD este un deziderat imposibil – fiind o instituție politizată chiar prin lege, la fel cum sunt și omoloagele ei europene – APADOR-CH a făcut o serie de propuneri de modificare a legii pentru a îmbunătăți măcar calitatea candidaților propuși și aleși de partide și, de ce nu, pentru a rupe câteva din cele nouă locuri și pentru societatea civilă.

 

Propunerile APADOR-CH pentru un CNCD nediscriminatoriu

Condițiile actuale pe care un candidat la CNCD trebuie să le îndeplinească sunt, conform OG 137/2000, următoarele:

a) are capacitate deplină de exercițiu;

b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență;

c) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație;

d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării;

e) nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste;

f) nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora.

Pe lângă aceste condiții, APADOR-CH mai propune câteva, într-un document* transmis parlamentului:

  1. Candidatul, prin conduita sau afirmaţiile sale, să nu fi prejudiciat drepturile omului şi combaterea discriminării; Legea ar trebui să fie mai precisă în redactare, prin introducerea unor criterii clare în funcţie de care se poate aprecia că o activitate este „recunoscută” într-un anumit domeniu. În lipsa acestor criterii se lasă foarte mult loc pentru arbitrariu în apreciere.
  1. Candidatul să nu facă parte şi să nu fi făcut parte, în ultimii 3 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică (aceeaşi condiţie este prevăzută în legea ANI pentru membrii CNI şi are un rol benefic evident, constând în diminuarea substanţială a cauzelor care duc la politizarea excesivă a unei entităţi publice).
  2. Introducerea unei prevederi exprese în sensul că un număr de locuri în consiliul director al CNCD (de exemplu, 3 locuri din totalul de 9) este alocat reprezentaţilor societăţii civile (propuşi de organizaţiile societăţii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului). Prevederi similare există şi în alte legi privind funcţionarea unor entităţi publice.
  3. Introducerea unei dispoziţii legale care să prevadă clar şi detaliat criteriile şi procedura ce trebuie urmată de comisiile parlamentare de specialitate pentru acordarea avizului pentru candidaţii. De asemenea, trebuie reglementat clar şi efectul avizului (consultativ) dat de comisii, respectiv prin prevederea în lege a motivelor pentru care candidaţii audiaţi în comisii nu mai pot fi supuşi votului plenului.
  4. O procedură publică și transparentă pentru alegerea membrilor CNCD, cu termene precise ale audierilor și accesul publicului la comisiile la care candidații sunt audiați.

 

Desigur, s-ar mai putea adăuga la toate condițiile astea și clasicul îndemn – „cinste și gramatică” – dar nu vrem să restrângem chiar atât de mult opțiunile politice 🙂

*Pentru accesarea documentului integral, cu propunerile APADOR-CH, transmis CNCD și comisiilor parlamentare, ne puteți scrie pe adresa office@apador.org.

Polițist condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a bătut un cetățean în Secția 17

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

După cinci ani de tergiversări, în care poliția și procurorii mai mult nu au vrut să-l ancheteze pe agresor, justiția l-a condamnat pe polițistul A. S. la 10 luni de închisoare cu suspendare și 10.000 de lei daune morale pentru victimă

O premieră în justiția română – condamnarea unui polițist pentru bătaia aplicată în secția de poliție – a fost înregistrată prin hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 de Judecătoria sectorului 5 București. În general cazurile de agresiuni ale polițiștilor la adresa cetățenilor sunt tergiversate ani de zile și în cele din urmă ajung eventual la CEDO, justiția națională fiind greu de convins că poliția poate să și greșească în exercițiul funcțiunii.

Despre o tergiversare lungă de cinci ani a fost vorba și în cazul G. D., un cetățean amendat și apoi bătut în Secția de poliție nr.17, în iarna anului 2015.

Faptele: polițiștilor nu le place să fie reclamați

În seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20.00, G.D. se afla în zona Palatului CEC de pe Calea Victoriei. Având un grad de handicap și nicio sursă de venit, G.D. își câștiga existența dintr-o „meserie” hulită de mulți, era „parcagiu”.

Un echipaj de poliție aflat în zonă l-a legitimat și amendat cu 200 de lei, pentru că „a apelat în repetate rânduri la mila conducătorilor auto deşi este apt de muncă” (art. 2 din Legea nr. 61/1991).

Totuși, unul dintre cei doi polițiști din echipaj nu s-a mulțumit cu atât și l-a silit pe G.D. să meargă la Secția 17, unde i-a aplicat și o corecție fizică, pe motiv că victima i-a spus că îl va reclama dacă se poartă abuziv.

G.D. spune că a fost bătut cu bastonul în secția de poliție, strigătele lui fiind auzite din stradă de doi reprezentanți ai Asociației Carusel, veniți acolo pentru a-l ajuta. La ieșirea din secție, G.D. a fost dus la IML, unde a primit un certificat medico legal care atestă că a fost lovit cu un corp dur și că necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta: loviturile nu sunt pe tot corpul

Ancheta s-a mișcat greu, ca întotdeauna în astfel de cazuri când un alt polițist este chemat să-și ancheteze colegii acuzați de purtare abuzivă. Întrucât anchetatorii nu „reușeau” să găsească probele că un coleg de-al lor era vinovat, dosarul a fost clasat de trei ori de Parchet și de tot atâtea ori avocatul APADOR-CH Nicoleta Popescu a obținut infirmarea soluției procurorului.

Pentru clasarea dosarului, procurorii au motivat ba că în certificatul medico legal loviturile nu erau „pe tot corpul”, așa cum afirmase victima că fusese bătută, ba că în certificatul medico legal nu scria unde a fost bătută victima sau cine ar fi bătăușul:

… apreciez că nu s-a dovedit dicolo de o îndoială rezonabilă faptul că numitul G.D. a fost agresat de agentul de poliție  A.S., în timp ce se afla în sediul Secției 17 de poliție, certificatul medico-legal atestă doar existența unor leziuni traumatice, nu și contextul în care s-au produs sau autorul faptei”.

Deși au fost audiați, ca martori, atât cele două persoane de la Asociația Carusel, care l-au auzit pe Dumitru strigând din subsolul Secției 17, cât și câțiva colegi ai polițistului acuzat de agresiune, procurorii au ales să-i creadă doar pe colegii polițistului și să susțină că nu există probe că G.D. a fost bătut de polițist, ci că e posibil să fi fost bătut în altă parte, de altcineva.

Judecătorul găsește mai multe dovezi decât procurorul

Este interesant că în cazul anchetei clasate de procurori și redeschise de atâtea ori, în același dosar judecătorii au reușit, mai mult decât procurorii, să găsească dovezi sau cel puțin suspiciuni pentru judecarea învinuitului.

De exemplu, în încheierea făcută de judecătorul de cameră preliminară din februarie 2019, sunt enumerate câteva elemente flagrante din dosar, dar trecute cu vederea de procurorii care cereau din nou clasarea cazului:

  • Polițistul acuzat de agresiune a refuzat testul poligraf, pe motiv că ar fi emotiv. Atât el cât și colegul său, martor, au refuzat și confruntarea cu victima;
  • Ancheta a fost efectuată de o structură a poliției care avea sediul în aceeași secție cu polițistul acuzat;
  • Registrul de intrare în Secția 17, care conține data și ora în care victima a fost adusă la secție, pare falsificat, filele de la dosar conținând scrisuri diferite și înregistrări contradictorii, ceea ce necesită o anchetă atentă a procurorulu;
  • Tot din registrul de intrări reiese că în secție ar fi trebuit să fie în ziua aia și alți polițiști decât cei enumerați de șeful de secție, deci s-ar impune și audierea acestora;

În final, judecătorul menționează că agenții statului sunt obligați să facă o anchetă efectivă a cazului, pentru că numai în acest fel se poate asigura un proces echitabil, și că în jurisprudența CEDO, „din multele cauze contra României”, atunci când evenimentele în cauză sunt cunoscute doar de autorități, cum este cazul celor privați de libertate, orice rană sau deces produse în această perioadă conduce la solide prezumții de fapt, sarcina probei revenind în acez caz autorităților. Adică polițiștii trebie să demonstreze că nu au agresat victima, iar nu victima să se chinuie să demonstreze că a fost bătută.

Sentința: 10 luni de închisoare, interdicția de a mai fi polițist

În cele din urmă, după a treia plângere făcută împotriva soluțiilor procurorilor, dosarul a ajuns în instanță, iar hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 îl condamnă pe A. S. la 10 luni de închisoare cu suspendare, o perioadă de supraveghere de doi ani, 60 de zile de muncă în folosul comunității și interdicția de a mai ocupa funcții publice sau de a mai fi polițist. În solidar cu agresorul a fost condamnată și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata despăgubirilor morale față de victimă de 10.000 de lei.

Decizia nu este definitivă, dar este de salutat în condițiile în care, de ani de zile, bătăile poliției au fost cel mai adesea trecute cu vederea, combătute cu „strategii” frumos elaborate dar greu puse în practică.

În misiunea APADOR-CH se regăsește și sustinerea cetățenilor ale căror drepturi au fost încălcate, victime ale abuzurilor poliției. În acest caz am fost surprinsă neplăcut când polițistul trimis în judecată, prin intermediul avocatului său, a intrebat victima: <ați primit bani de la APADOR ca să faceți această plângere?>. Trist pentru mine, ca avocat, să constat că unii polițiști așa ne percep, atunci când ajutăm cetățenii să-și apere drepturile. Soluția aceasta, obținută în fond, este pentru mine înfrângerea principiului „in dubio pro reo“, atât de drag anchetatorilor în astfel de cazuri. Este un semnal bun pentru sistemului juridic românesc. Atunci când există astfel de abuzuri, ele trebuie soluționate în fața instanțelor naționale și nu este nevoie de o condamnare a statului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” – a spus avocatul APADOR-CH, Nicoleta Popescu.

Pentru detalii,

Avocat Nicoleta Popescu

0722.417.015

Polițist condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a bătut un cetățean în Secția 17

/in , , /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

După cinci ani de tergiversări, în care poliția și procurorii mai mult nu au vrut să-l ancheteze pe agresor, justiția l-a condamnat pe polițistul A. S. la 10 luni de închisoare cu suspendare și 10.000 de lei daune morale pentru victimă

O premieră în justiția română – condamnarea unui polițist pentru bătaia aplicată în secția de poliție – a fost înregistrată prin hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 de Judecătoria sectorului 5 București. În general cazurile de agresiuni ale polițiștilor la adresa cetățenilor sunt tergiversate ani de zile și în cele din urmă ajung eventual la CEDO, justiția națională fiind greu de convins că poliția poate să și greșească în exercițiul funcțiunii.

Despre o tergiversare lungă de cinci ani a fost vorba și în cazul G. D., un cetățean amendat și apoi bătut în Secția de poliție nr.17, în iarna anului 2015.

Faptele: polițiștilor nu le place să fie reclamați

În seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20.00, G.D. se afla în zona Palatului CEC de pe Calea Victoriei. Având un grad de handicap și nicio sursă de venit, G.D. își câștiga existența dintr-o „meserie” hulită de mulți, era „parcagiu”.

Un echipaj de poliție aflat în zonă l-a legitimat și amendat cu 200 de lei, pentru că „a apelat în repetate rânduri la mila conducătorilor auto deşi este apt de muncă” (art. 2 din Legea nr. 61/1991).

Totuși, unul dintre cei doi polițiști din echipaj nu s-a mulțumit cu atât și l-a silit pe G.D. să meargă la Secția 17, unde i-a aplicat și o corecție fizică, pe motiv că victima i-a spus că îl va reclama dacă se poartă abuziv.

G.D. spune că a fost bătut cu bastonul în secția de poliție, strigătele lui fiind auzite din stradă de doi reprezentanți ai Asociației Carusel, veniți acolo pentru a-l ajuta. La ieșirea din secție, G.D. a fost dus la IML, unde a primit un certificat medico legal care atestă că a fost lovit cu un corp dur și că necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta: loviturile nu sunt pe tot corpul

Ancheta s-a mișcat greu, ca întotdeauna în astfel de cazuri când un alt polițist este chemat să-și ancheteze colegii acuzați de purtare abuzivă. Întrucât anchetatorii nu „reușeau” să găsească probele că un coleg de-al lor era vinovat, dosarul a fost clasat de trei ori de Parchet și de tot atâtea ori avocatul APADOR-CH Nicoleta Popescu a obținut infirmarea soluției procurorului.

Pentru clasarea dosarului, procurorii au motivat ba că în certificatul medico legal loviturile nu erau „pe tot corpul”, așa cum afirmase victima că fusese bătută, ba că în certificatul medico legal nu scria unde a fost bătută victima sau cine ar fi bătăușul:

… apreciez că nu s-a dovedit dicolo de o îndoială rezonabilă faptul că numitul G.D. a fost agresat de agentul de poliție  A.S., în timp ce se afla în sediul Secției 17 de poliție, certificatul medico-legal atestă doar existența unor leziuni traumatice, nu și contextul în care s-au produs sau autorul faptei”.

Deși au fost audiați, ca martori, atât cele două persoane de la Asociația Carusel, care l-au auzit pe Dumitru strigând din subsolul Secției 17, cât și câțiva colegi ai polițistului acuzat de agresiune, procurorii au ales să-i creadă doar pe colegii polițistului și să susțină că nu există probe că G.D. a fost bătut de polițist, ci că e posibil să fi fost bătut în altă parte, de altcineva.

Judecătorul găsește mai multe dovezi decât procurorul

Este interesant că în cazul anchetei clasate de procurori și redeschise de atâtea ori, în același dosar judecătorii au reușit, mai mult decât procurorii, să găsească dovezi sau cel puțin suspiciuni pentru judecarea învinuitului.

De exemplu, în încheierea făcută de judecătorul de cameră preliminară din februarie 2019, sunt enumerate câteva elemente flagrante din dosar, dar trecute cu vederea de procurorii care cereau din nou clasarea cazului:

  • Polițistul acuzat de agresiune a refuzat testul poligraf, pe motiv că ar fi emotiv. Atât el cât și colegul său, martor, au refuzat și confruntarea cu victima;
  • Ancheta a fost efectuată de o structură a poliției care avea sediul în aceeași secție cu polițistul acuzat;
  • Registrul de intrare în Secția 17, care conține data și ora în care victima a fost adusă la secție, pare falsificat, filele de la dosar conținând scrisuri diferite și înregistrări contradictorii, ceea ce necesită o anchetă atentă a procurorulu;
  • Tot din registrul de intrări reiese că în secție ar fi trebuit să fie în ziua aia și alți polițiști decât cei enumerați de șeful de secție, deci s-ar impune și audierea acestora;

În final, judecătorul menționează că agenții statului sunt obligați să facă o anchetă efectivă a cazului, pentru că numai în acest fel se poate asigura un proces echitabil, și că în jurisprudența CEDO, „din multele cauze contra României”, atunci când evenimentele în cauză sunt cunoscute doar de autorități, cum este cazul celor privați de libertate, orice rană sau deces produse în această perioadă conduce la solide prezumții de fapt, sarcina probei revenind în acez caz autorităților. Adică polițiștii trebie să demonstreze că nu au agresat victima, iar nu victima să se chinuie să demonstreze că a fost bătută.

Sentința: 10 luni de închisoare, interdicția de a mai fi polițist

În cele din urmă, după a treia plângere făcută împotriva soluțiilor procurorilor, dosarul a ajuns în instanță, iar hotărârea pronunțată la 18 iunie 2020 îl condamnă pe A. S. la 10 luni de închisoare cu suspendare, o perioadă de supraveghere de doi ani, 60 de zile de muncă în folosul comunității și interdicția de a mai ocupa funcții publice sau de a mai fi polițist. În solidar cu agresorul a fost condamnată și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata despăgubirilor morale față de victimă de 10.000 de lei.

Decizia nu este definitivă, dar este de salutat în condițiile în care, de ani de zile, bătăile poliției au fost cel mai adesea trecute cu vederea, combătute cu „strategii” frumos elaborate dar greu puse în practică.

În misiunea APADOR-CH se regăsește și sustinerea cetățenilor ale căror drepturi au fost încălcate, victime ale abuzurilor poliției. În acest caz am fost surprinsă neplăcut când polițistul trimis în judecată, prin intermediul avocatului său, a intrebat victima: <ați primit bani de la APADOR ca să faceți această plângere?>. Trist pentru mine, ca avocat, să constat că unii polițiști așa ne percep, atunci când ajutăm cetățenii să-și apere drepturile. Soluția aceasta, obținută în fond, este pentru mine înfrângerea principiului „in dubio pro reo“, atât de drag anchetatorilor în astfel de cazuri. Este un semnal bun pentru sistemului juridic românesc. Atunci când există astfel de abuzuri, ele trebuie soluționate în fața instanțelor naționale și nu este nevoie de o condamnare a statului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” – a spus avocatul APADOR-CH, Nicoleta Popescu.

Pentru detalii,

Avocat Nicoleta Popescu

0722.417.015

Proiectul de modificare a statutului polițistului, retras de la Senat, după sesizarea APADOR-CH

/in , , /by

Senatorii PSD care voiau să facă abuzurile polițiștilor mai greu de probat și-au retras proiectul de modificare a Legii 360/2002, privind statutul polițistului, după intervenția APADOR-CH

APADOR-CH a atras atenția, la începutul lunii mai, asupra intenției de modificare a Legii 360/2002, privind statutul polițistului, care conține unele prevederi bune, dar și una problematică, de natură să îngreuneze posibilitatea de a mai proba eventualele abuzuri săvârșite de polițiști – prin eliminarea elementelor foto și video dintre mijloacele de probă.

La demersul APADOR-CH s-au alăturat mai multe organizații neguvernamentale și împreună am transmis Parlamentului o serie de propuneri de îmbunătățire a proiectului, precum și solicitarea de a se renunța la prevederea prin care se eliminau probele video și audio.

Reacțiile inițiatorilor proiectului nu au întârziat să apară, ei declarând presei că eliminarea probelor video ar fi fost o scăpare și că va fi remediată. Pentru o verificare oficială, APADOR-CH a transmis o solicitare Parlamentului, conform Legii 544/2001, cerând o actualizare a stadiului proiectului de lege în discuție.

În răspunsul primit azi de la Senat, se spune că inițiatorii au preferat să-și retragă complet proiectul, la data de 11 mai 2020, deși ar fi avut posibilitatea să-l corecteze și să-l completeze cu propunerile venite dinspre societatea civilă, întrucât unele dintre prevederi sunt de un real folos în munca polițiștilor: cum ar fi măsurile ce se referă la drepturile bănești ale polițiștilor, dotarea cu bodycams sau punerea statutului polițiștilor în acord cu legea avertizorilor de integritate, astfel încât acei polițiști care atrag atenția public asupra disfuncționalităților din sistem să nu fie pedepsiți sau concediați abuziv.

Să sperăm că retragerea proiectului nu înseamnă anularea, ci îmbunătățirea lui, într-un viitor apropiat.

Citiți răspunsul primit de APADOR-CH de la Senat

Ce se întâmplă, după decizia CCR, cu decretele preşedintelui privind starea de urgenţă

/in , , , /by

Decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă rămân valabile și nu pot fi contestate în contencios administrativ

Pe site-ul Curţii Constituţionale (CCR) a fost publicată, ieri, motivarea deciziei CCR nr. 152  din 6 mai 2020 privind actele normative care reglementează starea de urgenţă.

În prima parte a deciziei, în paragrafele 84 – 106, au fost analizate cele două decrete prezidenţiale emise pentru instituirea şi apoi pentru prelungirea stării de urgenţă.

CCR a stabilit că o parte dintre prevederile decretelor prezidenţiale, aflate în anexele la decrete, conţin dispoziţii pe care Preşedintele nu era îndrituit de lege să le emită.

Aceasta deoarece, spune CCR, Preşedintele nu poate să modifice legi sau să suspende aplicarea unor legi sau a unor articole din legi, acesta fiind atributul exclusiv al Parlamentului sau, după caz, al Guvernului (care poate adopta, cu anumite limitări, ordonanţe de urgenţă).

În paragraful 100 al deciziei CCR sunt date numeroase exemple de măsuri dispuse de Preşedinte cu depăşirea competenţelor legale, respectiv:

  1. achiziţionarea directă, de către autorităţile publice centrale și entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, de materiale şi echipamente necesare combaterii epidemiei;
  2. plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică;
  3. suspendarea din funcţiile de conducere a conducătorilor unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor, cu posibilitatea ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să nu fie funcţionari publici;
  4. transferuri  între  bugetele Ministerului Sănătăţii şi al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
  5. faptul că prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz;
  6. derogarea de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind  concediul  şi  indemnizaţia  lunară  pentru  creşterea  copiilor,  persoana  îndreptăţită păstrându-și stimulentul de inserţie în situaţia pierderii locului de muncă drept urmare a efectelor epidemiei COVID-19;
  7. neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere de orice fel, iar, dacă au început să curgă, suspendarea lor, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind  Codul  civil  sau  alte  dispoziţii  legale  contrare  nefiind  aplicabile;
  1. continuarea activității instanțelor judecătorești doar în cauzele de urgenţă deosebită, caz în care pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi;
  2. suspendarea de plin drept a cauzelor civile fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop;
  3. întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac;
  4. limitarea activității de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi;
  5. suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv a  celor aflate în procedură în camera preliminară;
  6. stabilirea atribuțiilor Ministerului Afacerilor Externe

CCR nu a stabilit că aceste măsuri dispuse de preşedinte erau rele sau neoportune, ci doar că ele nu puteau fi dispuse de Preşedinte, ci doar de Parlament sau, în anumite cazuri, de Guvern (ca legiuitor delegat).

Ce se mai poate întâmpla acum cu aceste prevederi care exced competenţelor Preşedintelui?

CCR răspunde că, practic, nu se mai poate face nimic, ceea ce înseamnă că ele rămân valabile.

Aceasta deoarece CCR a stabilit că decretele prezidenţiale în discuţie sunt acte administrative cu caracter normativ care privesc raportul Preşedintelui cu Parlamentul, motiv pentru care ele intră sub incidenţa art. 126 al. 6 din  Constituție,  fiind  exceptate  de  la  controlul  judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, efectuat în temeiul Legii nr.554/2004. 

Deci, decizia CCR stabileşte că decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă nu pot fi contestate în contencios administrativ.

Pentru cele două decrete prezidenţiale există doar două modalităţi de control:

A – controlul parlamentar

B – controlul constituţional

CCR mai spune că, cu ocazia încuviinţării instituirii stării de urgenţă de către Preşedinte, Parlamentul avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor constituționale și legale pe care decretul Președintelui trebuia să le respecte. CCR a reţinut că Parlamentul nu a făcut aceste verificări, deşi ar fi putut să încuviinţeze starea de urgență, dar şi să „sancţioneze” depăşirea competenţelor din decretul prezidenţial. CCR nu precizează însă şi cum ar fi putut să „sancţioneze” Parlamentul aceste depăşiri.

De asemenea, CCR a precizat că pe calea controlului constituţional se poate verifica indirect decretul prezidenţial, prin verificarea constituţionalităţii hotărârii camerelor reunite prin care a fost încuviinţată sau nu instituirea stării de urgenţă. Această verificare nu se face din oficiu de CCR, ci ea trebuie sesizată conform legii, de anumiţi subiecţi (unul dintre preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar sau  un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori).

Având în vedere că nici Paramentul şi nici CCR nu au infirmat vreo prevedere din decretele prezidenţiale, toate prevederile din cele două decrete, inclusiv prevederile din anexe, rămân valabile. Ele au şi caracter definitiv, deoarece nu pot fi atacate nici în contencios administrativ.

Este de observat faptul că doi judecători, care au votat în favoarea deciziei CCR (decizie luată cu unanimitate de voturi), au formulat o opinie concurentă, atașată deciziei CCR, în care susţin că aceste decrete prezidenţiale pot fi atacate în contencios administrativ și că Parlamentul nu poate verifica legalitatea şi temeinicia decretelor prezidenţiale (atribut ce revine instanţelor de judecată), ci poate doar să încuviinţeze sau nu instituirea stării de urgenţă. Opinia este minoritară, astfel că se va ține cont de opinia majoritară, care este în sensul că decretele prezidențiale în discuție nu pot fi atacate în contencios administrativ.

Pentru cei tentaţi să judece foarte aspru erorile din cele două decrete prezidenţiale, nu ar trebui pierdut din vedere că problematica gestionării prin acte normative a unei stări de urgenţă a fost una complet nouă, inedită. Orice început, pe un teren absolut nou, nedefrişat, nu este scutit de unele erori.

Cum am putea evita deciziile „surpriză” ale CCR

Nu este prima dată când CCR, în mod abrupt și oarecum șocant,  reaşează lucrurile în ordinea constituţională, în chestiuni cu privire la care în Constituţie există prevederi eliptice sau vagi, susceptibile de interpretări diferite, chiar diametral opuse.

Poate că ar trebui prevăzută posibilitatea ca autorităţile publice relevante să solicite CCR, în avans, puncte de vedere sau îndrumări cu privire la modul constituţional de acţiune în anumite situaţii sau cu privire la anumite probleme. Astfel, s-ar evita adoptarea unor măsuri care să fie apoi declarate neconstituţionale şi să ducă la dispute – care puteau fi evitate – în opinia publică.

În acest sens, există o reglementare la nivel european, aplicabilă între statele care au ratificat-o (Protocolul nr. 16 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), prin care se introduce posibilitatea ca instanţele naţionale relevante să solicite opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Opinia Curţii va fi exprimată sub forma unui aviz consultativ (cu caracter facultativ). România a semnat acest protocol în 2014, dar nu l-a ratificat, astfel că nu i se aplică încă (noi am tot solicitat ratificarea, dar fără succes).

De aceea, poate că ar fi bine dacă şi la noi s-ar prevedea în lege posibilitatea ca, în anumite cazuri, autorităţile publice importante, să solicite CCR ante factum opinii, puncte de vedere, îndrumări cu privire la probleme de substanţă sau proceduri relevante de natură constituţională.

Este posibilă prevederea prin lege a acestei noi atribuţii a CCR, fără a fi necesară şi modificarea Constituţiei, deoarece art. 146 lit. l din Constituţie prevede că CCR „îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.”

Aşa cum CEDO va putea formula opinii/avize, cu caracter facultativ (dar, cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că astfel se antepronunţă, tot aşa şi CCR ar putea formula opinii/avize, tot cu caracter facultativ (şi tot cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că se antepronunţă.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.