Slider – Page 9 – APADOR-CH

Doar 12% dintre români spun că au auzit de legea avertizorului de integritate, o lege veche de 17 ani

15/07/2021/in Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Potrivit studiului de tip Omnibus realizat de organizațiile neguvernamentale ActiveWatch și APADOR-CH, în colaborare cu Mercury Research, doar 12% dintre români spun că au auzit de Legea privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, deși legea este adoptată din anul 2004 (Legea nr. 571/2004).

Conform legii în vigoare, avertizorul de integritate este persoana care face o sesizare cu bună-credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței și care este încadrată în cadrul unei autorități sau instituții publice, definită prin lege. După 17 ani de la adoptarea legii, doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate.

În plus față de legea existentă, în 2019 a fost adoptată și o Directivă Europeană dedicată protecției avertizorilor de integritate, iar România trebuie să transpună această Directivă în legislația internă până în decembrie 2021 pentru autoritățile publice, respectiv decembrie 2021 pentru avertizorii din companiile private.

În acest context, ActiveWatch și APADOR-CH își propun, prin proiectul SOLID – „Integritatea impune solidaritate”, să investigheze care este situația avertizorului de integritate în România anului 2021 și să creeze un centru de resurse online pe acest subiect, care se va găsi la adresa www.avertizori.ro.

Pentru a înțelege care este notorietatea Legii avertizorului de integritate, modul în care este perceput avertizorul de integritate, atitudinea față de asumarea rolului de avertizor și atitudinea față de modul în care ar trebui recompensați avertizorii de integritate, ActiveWatch și APADOR-CH au realizat un studiu de tip Omnibus. Cercetarea a fost realizată de Mercury Research prin 1000 de interviuri realizate la telefon, prin metoda CATI, în luna mai 2021. Eșantionul a fost ponderat la populația rezidentă a României în funcție de gen, vârstă, mărimea localității, regiune, mărimea gospodăriei și ocupație, conform celor mai recente date publicate de INS.

Dintre concluziile studiului:

Legea avertizorului de integritate, deși a fost adoptată cu 17 ani în urmă în România, are o notorietate scăzută, doar 12% dintre români declarând că au auzit de această lege.
De remarcat este că notorietatea legii este și mai scăzută în rândul persoanelor tinere, de până în 40 de ani, dar mai ridicată în rândul celor cu studii superioare.
Dintre persoanele intervievate, puțin peste un sfert (27%) cunosc la ce se referă legea avertizorului de integritate, cea mai mare parte (40%) fiind de părere că această lege aparține domeniului protecției consumatorului.
Doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate.
Opinia celor mai mulți respondenți (61%) este că angajații care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt oameni curajoși, această opinie fiind susținută în special de către persoanele cu educație superioară și cu venituri medii și ridicate. Astfel de angajați, care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt considerați curajoși într-o proporție mai mare de către angajații la stat decât din alte categorii profesionale.
Angajații din sectorul de stat, precum și persoanele cu educație superioară sunt cei ce se declară mai dispuși să își asume rolul de avertizor de integritate.
Persoanele cu educație superioară, cu venituri medii sau mari sunt cele care sunt mai informate în privința instituției avertizorului de integritate, care îi apreciază pe cei ce și-au asumat rolul de avertizor și sunt dispuși să își asume la rândul lor acest rol.

Liana Ganea, președintă ActiveWatch:

Datele din cercetare reflectă un eșec al statului pentru că arată că oamenii nu cunosc legea și nu se simt protejați. Cei mai mulți preferă să accepte situații ilegale, decât să rămână fără serviciu și fără salariul de care este posibil să depindă întreaga familie. Credem că persoanele cu educație mai ridicată și cu venituri mai mari sunt mai dispuse să denunțe fapte ilegale, pentru că se simt mai protejate, având acces la mai multe resurse pe care se pot baza. Este nevoie ca autoritățile să înțeleagă importanța protejării avertizorilor de integritate, care sunt contributori la interesul și binele public, și să garanteze o protecție reală a acestora”

Georgiana Gheorghe, directoare executivă APADOR-CH:

În cadrul acestui proiect, la 17 ani de la adoptarea Legii avertizorilor de integritate, ne-am propus să facem această lege mai cunoscută în rândul publicului, a instituțiilor publice și a companiilor private. Trebuie, în același timp, să contribuim împreună la crearea unui sistem și a unui cadru legislativ mai bun, care să ofere în mod real sprijin și protecție pentru avertizorii de integritate, care acum sunt un soi de kamikaze ai interesului public – au conștiință și curaj dar niciun fel de plasă de siguranță personală. Am gândit avertizori.ro ca un centru de resurse pentru avertizori, un spațiu-comunitate (virtual și nu numai) al celor interesati de subiectul avertizărilor publice. Sperăm ca această comunitate să crească cât mai mare prin puterea poveștilor, prin puterea avertizorilor și a experților, care se sprijină reciproc”

Rezultatele studiului pot fi consultate aici.

Proiectul este derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Pentru informații suplimentare:

ActiveWatch: liana.ganea@activewatch.ro, 0723 306 308

Apador-CH: ggheorghe@apador.org, 0733078721

Mercury Research: contact@mercury.ro, 021 224 6600

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Când vaccinul pare gratis, pentru că Guvernul nu vrea să spună cât a dat pe el

25/05/2021/in Articole, Buna guvernare, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ce NU am aflat de la autoritățile române și nici de la cele europene, despre vaccinuri, după mai multe solicitări de informații publice și șase luni de ping-pong birocratic

O contră recentă dintre fostul și actualul premier vizează posibilitatea ca vaccinarea anti Covid 19 să nu mai fie gratuită „într-un viitor oarecare” – după cum s-a exprimat Ludovic Orban. Actualul prim ministru s-a grăbit să dea asigurări că la Guvern nu s-a discutat despre așa ceva.

Afirmația fostului premier e surprinzătoare în condițiile încetinirii campaniei de vaccinare, chiar și așa „pe gratis” cum par să fie vaccinurile în acest moment, și a perspectivei tot mai evidente a neatingerii țintei de imunizare propusă de Guvern până la 1 iunie.

Totuși, dincolo de gafa de comunicare, declarația lui Ludovic Orban se referă la informații pe care APADOR-CH și alte organizații europene sau jurnaliști au tot încercat în ultimele șase luni să le obțină pe căi oficiale și nu au reușit. Și anume cât costă concret dozele de vaccin anti Covid aprobate la acest moment pe piața europeană și ce sume plătesc statele membre pentru ele?

APADOR-CH a făcut solicitări de informații în baza Legii 544/2001 încă din ianuarie 2021 pe această temă, la diversele instituții implicate în campania de vaccinare: Ministerul Sănătății (MS), Secretariatul General al Guvernului (SGG), Comitetul Național pentru Coordonarea Activității de Vaccinare (CNCAV) etc.

După cum v-am mai informat în câteva rânduri, în aceste șase luni am fost pasați de la unii la alții, instituțiile refuzând pur și simplu să răspundă la întrebări din aria lor de activitate sau pretextând că nu au informațiile respective.

MS ne-a trimis la SGG și viceversa. Tot MS ne-a trimis la CNCAV și viceversa. SGG ne-a trimis și el ba la CNCAV, ba la MS și tot așa. După ce l-am dat în judecată, în luna martie, CNCAV ne-a transmis prin presă că nu ar fi primit emailul nostru, așa că i-am trimis încă un set de întrebări și prin poștă, la începutul lunii aprilie.

În același timp am trimis un set de întrebări și Comisiei Europene, ca să vedem dacă acolo găsim mai multă transparență decât acasă.

Transparența e importantă pentru vaccinare, dar numai pe hârtie

Transparency and accountability are important to help build the trust of European citizens and to make sure that they can rely on the effectiveness and safety of the vaccines purchased at the EU level.”

Așa se zice într-un comunicat al Comisiei Europene, din ianuarie 2021, în care este anunțată „publicarea” contractului dintre UE și compania Astra Zeneca, pentru achiziționarea de vaccinuri anti Covid 19. Este vorba, însă, de o formă editată a contractului, care conține mai multe zone gri care ascund textul, decât informații relevante. Nu putem ști din el nici cât costă vaccinurile, nici cine răspunde pentru eventualele lor efecte colaterale – două informații de natură să alimenteze discursurile conspiraționiste despre Big Farma și interesele ei.

Același lucru se petrecuse și cu contractual de achiziție semnat cu Pfizer. Comisia a subliniat încă o data că pentru autorități este esențială protejarea sănătății populației, dar și securizarea înțelegerilor cu companiile producătoare. Din această combinație a reieșit că pentru populație e suficientă sănătatea, câtă vreme transparența e bine mimată.

Ce NU zice Comisia Europeană

Comisia a încheiat încă din 2020 acorduri avansate de cumpărare cu producătorii de vaccinuri, în numele statelor membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp și la un preț necunoscut, Comisia a finanțat și o parte din costurile inițiale ale producerii de vaccinuri prin Instrumentul de sprijin de urgență de 2,7 miliarde de EURO.

Mai departe, tot pe site-ul Comisiei se spune că vaccinurile sunt distribuite statelor membre în funcție de populație, dar un algoritm concret al acestei împărțiri nu apare public.

Nu se spune, de asemenea, nici ce sume au plătit sau vor plăti statele membre pentru vaccinurile primite, iar întâmplarea în care o ministră din Belgia a publicat din greșeală pe twitter lista cu prețurile vaccinurilor pe care urma să le plătească țara sa a făcut un scurt tur european de presă apoi a intrat în uitare.

La fel de puțină atenție au primit și articolele publicate de un site independent de știri din Italia, în care au fost expuse în exclusivitate contractele cu Astra Zeneca, Pfizer și Moderna, din care s-au putut vedea atât prețurile cât și condițiile înțelegerii dintre producători și UE, în privința răspunderii în cazul efectelor adverse ale vaccinurilor.

Care este realitatea oficială, însă, nu știm deoarece nici în primul caz, al ministrei din Belgia, nici în cazul articolelor din Italia nu au existat confirmări sau dezmințiri ale oficialilor europeni sau din statele membre.

Și deși am transmis la începutul lunii aprilie o solicitare către Comisie, am primit doar un număr de înregistrare, nu și un răspuns la aceste întrebări:

Care este documentul în baza căruia se face repartizarea către statele membre ale UE a dozelor de vaccin anticovid-19 achiziţionate în comun de Comisia Europeană?
Dacă statele membre ale UE au sau nu obligaţia de achita preţul dozelor primite. Care este documentul în care se stabileşte dacă există sau nu o asemenea obligaţie?
Cine răspunde pentru eventualele efecte extreme ale unui vaccin anticovid-19, care depășesc reacțiile adverse prevăzute în prospect, cum ar fi vătămarea sănătății sau pierderea vieții: statul român, Comisia Europeană, producătorul fiecărui vaccin în parte sau altcineva (cine?).

Ce NU zic autoritățile române

Într-unul dintre primele răspunsuri, primite în ianuarie 2021 de la Ministerul Sănătății, se spunea că „Până în acest moment nu s-au făcut plăți pentru acest vaccin, iar prevederile bugetare vor fi aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2021.”

Totuși, în aceeași perioadă, premierul Florin Câțu declarase în presă că România a plătit deja și urma să mai plătească și alte doze de vaccin.

De atunci încoace, au refuzat să ne răspundă la această întrebare toate celelalte instituții chestionate pe această temă: MAI, SGG, MS, CNCAV și, după cum am menționat, chiar Comisia Europeană.

După alte tentative, cu întrebări mai elaborate, și după mai multe trimiteri la CNCAV și SGG, de la Ministerul Sănătății am primit ca răspuns, pe email, o foaie de hârtie scanată și ștampilată, în care se spunea că vaccinurile sunt achiziționate centralizat de Comisia Europeană și că „părțile contractante respectă politica de confidențialitate”. Răspunsul scanat conținea și șapte link-uri către site-ul Comisiei Europene, pe care evident a trebuit să le copiem literă cu literă ca să ajungem la sursa înțelepciunii.

După mai bine de o lună și jumătate de la transmiterea celei de-a doua solicitări de informații, de data asta și prin poștă, CNCAV ne-a transmis probabil cel mai complet răspuns primit în aceste șase luni de dialog absurd.

Pe șase pagini, organizat, militărește, CNCAV a acceptat în sfârșit să răspundă la întrebările despre propria organizare – câți membri are (55), din ce instituții provin ei, ce studii au, dacă au sau nu buget propriu (nu au), câte doze de vaccin poate România să primească de la UE și, firește, a refuzat să răspundă despre costurile achitate de România în această campanie.

Până acum, CE a incheiat contrade cu 6 companii: AstraZeneca pentru fumizarea a 300 de milioane de doze, cu Sanofi-GSK pentru 300 de milioane de doze, cu Johnson&Johnson pentru 200 de milioane de doze, cu BioNTech – Pfizer pentru 400 de milioane de doze, cu CureVac pentru 225 de milioane de doze și cu Moderna pentru 210 milioane de doze. În plus, prin aceleași contracte, CE și-a asigurat dreptul de a accesa opțional incă 100 de milioane de doze de la AstraZeneca, 200 de milioane de doze de la Johnson&Johnson, 200 de milioane de doze de la BioNTech -Pfizer, 180 de milioane de doze de la CureVac și 210 milioane de doze de la Moderna.

Prin aceste contracte, ținând cont doar de dozele inițiale, România poate accesa:

peste 12.5 milioane de doze AstraZeneca
peste 12.5 milioane de doze Sanofi/GSK
peste 9.5 milioane de doze CureVac
peste 9.7 milioane de doze Moderna
peste 17 milioane de doze BioNTech-Pfizer
peste 8.5 milioane do doze Johnson&Johnson

Plata din partea fiecărui stat membru se face eșalonat, în funcție de ritmul livrărilor, iar aceste informații excedează competențelor CNCAV”

Și acest răspuns conține link-uri scanate, pentru că mai importantă decât digitalizarea în instituțiile statului este totuși ștampila. Fie asta, fie instituțiile statului nu înțeleg rostul unui link plasat într-un text.

(Răspunsul integral de la CNCAV)

Trăgând linie, după cele șase luni de întrebări aproape retorice, am aflat doar aceste cifre de la CNCAV, iar din ieșirea nervoasă a domnului Orban ni s-a mai confirmat o dată că statul român plătește totuși vaccinurile, chiar dacă nu vrea să spună, de parcă ar da de la el și nu de la noi toți.

Iar efectul acestei secretomanii, începută la nivel bruxelez și perpetuată la nivel national, se vede în pătura tot mai groasă a vaccino-scepticilor, ca și în comentariile stârnite de declarația lui Ludovic Orban. Unii oameni consideră că până acum „ne-a făcut cinste” UE cu câte două doze de vaccin, iar Guvernul ar vrea să ne vândă mai departe dozele primite gratis de la UE. Poate că, pus în fața unei potențiale pierderi de popularitate, Guvernul va accepta să respecte Legea 544/2001 și ne va spune și că a plătit toate vaccinurile primite până acum și cât a dat pe ele.

Că până la urmă, dacă tot o fi să le plătim de la anul, să începem să strângem bani de acum.

Articole pe aceeași temă:

Ce nu ne spune colonelul Gheorghiță

CNCAV – o „rotiță” a Guvernului care se învârte în gol?

Polițist avertizor – pățaniile unui agent care „a fluierat” în poliție

19/05/2021/in Articole, Slider, Video /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Valer Kovacs este un polițist de 40 de ani, tatăl a doi copii, care în 2020 a fost dat afară de la Inspectoratul Județean Timiș, din cauza avertizărilor publice făcute despre neajunsurile din sistem. Ca lider sindical, el a atras atenția asupra lipsei dotărilor din poliție, dar a semnalat și planul de amenzi pe care șefii îl impuneau polițiștilor, în perioada stării de urgență.

Kovacs a fost reangajat, opt zile mai târziu, ca urmare a presiunii publice, însă a fost nevoit să se mute cu serviciul de la 10 minute de casă, din Timișoara, la o oră de mers, în Arad. Asta pentru că deși instanța i-a făcut dreptate și șefii de la București au acceptat că șeful lui direct a greșit, câștigător în final a fost tot șeful IJP Timiș, care nu numai că nu a fost sancționat, ci chiar a fost avansat în grad de 1 Decembrie.

În interviul video, Kovacs povestește prin ce a trecut ca avertizor de integritate în Poliția Română, care este rețeta prin care sistemul își atacă și elimină avertizorii, cum a fost tratat de colegi și cât de mult a contat presa în pățania lui.

Cazul Kovacs este cu atât mai important cu cât în prezent Ministerul Justiției se pregătește să trimită în Parlament o nouă lege a avertizorilor de integritate din care lipsesc unele prevederi esențiale pentru o protecție reală a avertizorilor – cum ar fi exact această relație benefică a avertizorilor cu presa.

Citiți aici propunerile APADOR-CH de modificare a proiectului de lege, din care momentan a fost preluată una singură – cea privind testul de proporţionalitate a sancţiunii aplicate avertizorului. Vom reveni cu detalii pe această temă.

*sursa foto – pagina de Facebook a lui Valer Kovacs

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Se schimbă termenul de sesizare a CEDO, de la 6 la 4 luni

22/04/2021/in , Resurse Utile, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

UPDATE ianuarie 2022

Protocolul nr. 15, de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a intrat în vigoare la 1 august 2021 și astfel termenul de sesizare a Curții se scurtează de la 6 la 4 luni, începând cu 1 februarie 2022

Conform informațiilor oficiale, publicate pe site-ul Consiliului Europei, Protocolul nr. 15 de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost ratificat și de Italia (ultimul stat care mai trebuia să-l ratifice, pentru a intra in vigoare), la data de 21 aprilie 2021, astfel că acest Protocol a intrat în vigoare la data de 1 august 2021.

Textul oficial al Protocolului nr. 15 se află pe site-ul Consiliului Europei, aici.

Pentru viitorii reclamanți, cea mai importantă modificare adusă CEDO de către acest Protocol este cea din articolul 4, prin care termenul în care trebuia sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost redus de la 6 luni la 4 luni.

Se pun două întrebări importante pentru viitorii reclamanți la Curtea Europeană:

De când se aplică termenul de 4 luni?
Care sunt plângerile (cererile) pentru care se aplică termenul de 4 luni?

De când se aplică termenul de 4 luni?

Deși Protocolul nr. 15 intră în vigoare la 1 august 2021, nu toate prevederile sale intră în vigoare la aceeași dată. Unele prevederi intră în vigoare mai târziu. De exemplu, prevederea privind termenul de 4 luni intră în vigoare după 6 luni de la data intrării în vigoare a Protocolului nr. 15.

Din coroborarea art. 4, 7, 8 par. 3 din Protocolul nr. 15 si art. 35 al. 1 din CEDO, rezultă că termenul de 4 luni se aplică începând cu data de 1 februarie 2022.

Aceasta deoarece art. 8 par. 3 din Protocol prevede că termenul de 4 luni, prevăzut în art. 4 din Protocol, se aplică după 6 luni de la intrarea în vigoare a Protocolului. Deoarece Protocolul nr. 15 intră în vigoare la 1 august 2021, cele 6 luni de la intrarea în vigoare a Protocolului expiră la data de 1 februarie 2022. Până atunci, rămâne în vigoare termenul actual, de 6 luni.

Care sunt plângerile (cererile) pentru care se aplică termenul de 4 luni?

Din art. 8 par. 3 din Protocolul nr. 15, rezultă că termenul de 4 luni nu se va aplica plângerilor (cererilor) adresate Curții Europene în cauzele în care decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională la o dată anterioară celei de la care se aplică termenul de 4 luni. Cu alte cuvinte, dacă, în cauza în care se face plângere (cerere) la Curtea Europeană, decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională până la data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene rămâne de 6 luni.

Pentru plângerile (cererile) adresate de reclamanți Curții Europene în cauze în care decizia internă definitivă este pronunțată începând cu data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene va fi de 4 luni, și nu de 6 luni.

Citiți informarea oficială de la CEDO pe această temă:

TEXTE OFICIALE – EXTRAS

Protocolul nr. 15 de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO)

„Article 4

In Article 35, paragraph 1 of the Convention, the words „within a period of six months” shall be replaced by the words „within a period of four months”.”

[Traducere în limba română – La articolul 35, paragraful 1 al Convenției, cuvintele „într-o perioadă de șase luni” se înlocuiesc cu cuvintele „în termen de patru luni”]

„Article 7

This Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of three months after the date on which all High Contracting Parties to the Convention have expressed their consent to be bound by the Protocol, in accordance with the provisions of Article 6.”

[Traducere în limba română – Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni de la data la care toate Înaltele Părți Contractante la Convenție și-au exprimat consimțământul de a fi obligate prin Protocol, în conformitate cu dispozițiile din articolul 6.]

„Article 8

Article 4 of this Protocol shall enter into force following the expiration of a period of six months after the date of entry into force of this Protocol. Article 4 of this Protocol shall not apply to applications in respect of which the final decision within the meaning of Article 35, paragraph 1 of the Convention was taken prior to the date of entry into force of Article 4 of this Protocol.”

[Traducere în limba română – Articolul 4 din prezentul protocol intră în vigoare după expirarea unei perioade de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Articolul 4 din prezentul protocol nu se aplică cererilor pentru care decizia finală în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție a fost luată înainte de data intrării în vigoare a articolului 4 din prezentul Protocol.]

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

„ARTICOLUL 35 – Condiţiile de admisibilitate

Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni [va fi de 4 luni de la 1.02.2022 – n.n.] începând cu data deciziei interne definitive.”

Cum se completează formularul CEDO

Ce trebuie să știm când ne adresăm CEDO

Descarcă formularul CEDO

Proiect de lege: e ilegal să dezvălui o ilegalitate în domeniul apărării și securității naționale

06/04/2021/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

7 hibe ale viitoarei legi privind protecția avertizorilor de integritate, descoperite de APADOR-CH, și cum pot fi ele reparate

O nouă lege pentru avertizorii de integritate, care ar transpune Directiva europeană 2019/1937, se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției și ar urma să înlocuiască actuala Lege 571/2004, prima de acest fel adoptată în Europa.

Deși revoluționară la vremea ei, prima lege nu a reușit să le ofere avertizorilor de integritate suficientă protecție, astfel încât să-i stimuleze și pe alții să-și pună în pericol viața, cariera sau starea de confort pentru a semnala o posibilă ilegalitate la locul de muncă.

Experiențele ultimilor ani au arătat că avertizorii de integritate plătesc deseori cu job-urile lor curajul de a „fluiera în biserică” pentru binele public. De aceea noua lege este o bună ocazie de a îndrepta lucrurile. La o analiză atentă a proiectului, însă, APADOR-CH a descoperit șapte hibe care ar putea zădărnici bunele intenții europene sau naționale.

Apărarea și securitatea, mai presus de lege?

Încă din art. 1, al. 4, noua lege exclude din categoria avertizărilor de integritate divulgarea unor încălcări de lege din domeniul apărării sau securităţii naţionale, de exemplu, privind o achiziţie publică. Asta înseamnă că eventualele dezvăluiri s-ar face „fără drept”, și ar fi considerate infracțiuni, pedepsite de Codul penal – art.303 și 407.

Dacă proiectul de lege va rămâne în forma actuală, va comite o ilegalitate tocmai cel care va dezvălui o ilegalitate privind o achiziţie publică din domeniul apărării sau securităţii naţionale.

De aceea APADOR-CH a cerut Ministerului Justiției (MJ) să elimine alineatul 4 din articolul 1 sau să-l redacteze mai clar. Textul așa cum e propus nu stabilește clar şi previzibil graniţa dintre permis şi interzis în materia avertizărilor privind apărarea şi securitatea naţională, graniţă pe care avertizorul este obligat să o respecte, deşi nu o poate cunoaşte.

Informațiile clasificate ilegal pot fi divulgate?

Art. 5 lit. a din proiect este de asemenea redactat ambiguu. APADOR-CH cere modificarea art. 5 lit. a pentru a rezulta în mod clar că nu există o interdicție absolută de divulgare a informațiilor clasificate și că pot fi divulgate acele informații care au fost clasificate cu încălcarea legii.

Spre exemplu, în Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate există art. 24 al. 5 și 6, cu următorul conținut:

Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.”

În cazul unor astfel de informații, clasificate cu încălcarea legii, divulgarea lor nu ar trebui să fie interzisă de legea avertizorilor. Însă, din actuala redactare a art. 5 lit. a din proiect, se poate înțelege că și informațiile clasificate cu încălcarea legii nu ar putea fi dezvăluite.

Presa poate fi informată înaintea șefului sau invers?

În art. 18 din proiect este reglementată „divulgarea publică” a unei informaţii privind încălcarea legii, ca formă distinctă de avertizare în interes public. Celelalte forme de avertizare sunt raportarea internă şi raportarea externă. Cea mai frecventă și eficientă formă de divulgare publică este, desigur, sesizarea presei.

Legea 571/2004 prevede că dezvăluirea poate fi făcută direct presei, fără ca avertizorul să fi sesizat înainte autoritățile sau superiorii. Actuala lege îi oferă, așadar, acestuia un drept de opțiune. Nu același lucru se prevede și în viitoarea lege.

Proiectul dezbătut condiţionează sesizarea presei atât de sesizarea prealabilă a autorităţilor competente, cât şi de neluarea de către autorităţi a măsurilor corespunzătoare, în urma sesizării formulate.

Ca excepţie, avertizorul se va putea adresa direct presei doar dacă el va face dovada că a avut motive întemeiate să creadă că încălcarea dezvăluită poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public sau că există un risc de represalii sau o probabilitate redusă ca încălcarea să fie remediată în mod eficace.

APADOR-CH recomandă modificarea art. 18, al. 1 și 2 astfel încât avertizorul să păstreze în continuare opțiunea liberă către cine se îndreaptă cu dezvăluirea si, în consecință, să aibă dreptul de a se adresa direct presei.

Care sunt avertizorii protejați de lege?

La art. 19 al. 1 din proiect sunt prevăzute condiţiile în care un avertizor poate beneficia de protecţia legală. Având în vedere că aceste condiţii sunt prevăzute cumulativ, rezultă că neîndeplinirea unei singure condiţii duce la excluderea protecţiei prevăzute de lege. De aceea, referirea din art. 19 al. 1 lit. a și b nu ar trebui făcută doar la cei care raportează (intern şi extern) încălcări ale legii, ci şi la cei care divulgă public (în presă de exemplu) astfel de încălcări, întrucât și ei fac tot acte de avertizare.

Cum își face rost avertizorul de dovezi?

Sunt situaţii în care avertizorul are nevoie de dovezi pentru dezvăluirile sale: documente care nu-i aparţin, date informatice la care nu are drept de acces, înregistrări audio-video etc. Dacă nu îşi asigură dovezi, va fi discreditat şi probabil exclus de la protecţia legală, pe motiv că face afirmaţii fără acoperire.

Dacă îşi asigură dovezi, la care, de cele mai multe ori, nu are acces în mod legal, va comite una sau mai multe infracţiuni. De aceea APADOR-CH cere completarea art. 20 al. 2 din proiect astfel încât avertizorul să nu fie acuzat de furt, așa cum s-a întâmplat în cazul Bucur vs. România.

De ce ar mai putea fi acuzat avertizorul?

Același articol 20 ar trebui completat și cu o prevedere din Directiva europeană, care se referă la soluţii rezonabile pentru situaţii sensibile, fără de care s-ar putea ca avertizorii să ezite la dezvăluirea încălcărilor de lege. De exemplu ar trebui ca legea să prevadă că avertizorul nu răspunde pentru defăimare, pentru încălcarea drepturilor de autor, pentru încălcarea secretului profesional, pentru încălcarea normelor de protecție a datelor, pentru divulgarea secretelor comerciale?

Sancționarea avertizorului, lăsată la voia companiei?

În articolul 22 din proiect ar trebui introdus testul de proporționalitate a sancțiunilor aplicate avertizorului. Legea în vigoare prevede că aceste sancțiuni disciplinare trebuie să fie proporționale cu cele pentru fapte similare aplicate altor persoane. Această prevedere lipsește din proiectul de lege și lipsa ei ar putea duce la represalii la adresa avertizorului, lăsat neapărat la mâna șefilor.

APADOR-CH a transmis aceste propuneri către MJ în cadrul proiectului derulat împreună cu ActiveWatch: „SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate”, finanțat prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Citește integral propunerile APADOR-CH transmise Ministerului Justiției

Ce nu ne spune colonelul Gheorghiță

25/03/2021/in Comunicate, Slider, Transparenta /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a dat în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, pentru că refuză să furnizeze informații despre câte doze de vaccin a contractat România, câte a plătit și câte mai urmează

Deși ține săptămânal conferințe de presă, spre mulțumirea primului ministru, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (prescurtat CNCAV) tace asurzitor în restul timpului, atunci când primește întrebări în scris, despre chestiuni cel puțin la fel de importante precum cele rostite în conferințele de presă.

O astfel de cerere de informații publice am adresat și noi CNCAV, după un ping-pong de solicitări și non-răspunsuri, care ne-au plimbat, în ultimele două luni, de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Sănătății și înapoi la CNCAV, trecând prin numeroase alte instituții cu reprezentanți în CNCAV, ca să aflăm măcar adresa de corespondență a susnumitului Comitet.

Întrebările la care am cerut răspuns de la CNCAV, în data de 16 februarie 2021, sunt următoarele:

1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.

2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.

3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.

4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.

5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.

Aceste informații sunt de interes public și ar trebui să se regăsească, publicate din oficiu, pe cel puțin unul dintre site-urile numeroaselor instituții care au reprezentanți în CNCAV. În loc de asta, însă, instituțiile respective își declină competența de a răspunde la întrebările legitime și îi plimbă pe petenți de la unul la altul, până când se plictisesc să mai întrebe. APADOR-CH s-a decis în cele din urmă să dea în judecată CNCAV pentru a obține aceste răspunsuri.

Cum s-a ajuns la proces

Am adresat aceste întrebări inițial Ministerului Sănătății, care ne-a răspuns parțial la ele, susținând că România nu ar fi plătit nicio doză de vaccin. În același timp, în media, premierul declara contrariul, că România a plătit și va mai plăti doze de vaccin, ba chiar le va și produce la un moment dat…

Pentru a clarifica lucrurile, am adresat aceleași întrebări Secretariatului General al Guvernului, care în loc să ne lămurească ne-a trimis înapoi la Ministerul Sănătății. Acesta la rândul său ne-a trimis la Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, o entitate care apare la TV, dar cu adresă necunoscută.

Au urmat mai multe încercări succesive de a identifica datele de contact ale CNCAV, prin trimiterea de solicitări către toate instituțiile care au reprezentanți în Comitet: MAI, MApN, MS, ba chiar și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.

În final, am primit o adresă de email de la MApN și am trimis încă o dată întrebările noastre către CNCAV direct. Nu am primit niciun răspuns și din câte am văzut în spațiul public nu suntem singurii în situația asta.

Cine este CNCAV

CNCAV este un organism interministerial, fără personalitate juridică, alcătuit din reprezentanți ai mai multor autorități publice și condus de un președinte, precum și de un vicepreședinte, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății (ambii în foto), desemnați prin decizie a prim-ministrului. Comitetul are rolul de a organiza și coordona activitățile privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

În caz că mai sunt și alți pățiți ca noi, iată temeiul legal prin care ați putea solicita în instanță informațiile pe care CNCAV refuză să le furnizeze normal, în baza Legii 544/2001: deşi Comitetul nu are personalitate juridică, el poate sta în judecată, în conformitate cu prevederile art. 56 al. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.”

„Pârâtul” CNCAV, așadar, a fost constituit potrivit legii, respectiv a fost înfiinţat prin Decizia nr. 385 din 20 noiembrie 2020 a prim-ministrului, decizie care se întemeiază pe art. 29 și art. 34 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Vă vom ține la curent cu mersul procesului, dar între timp ne puteți scrie dacă și voi ați trimis fără succes solicitări de informații publice către CNCAV sau Ministerul Sănătății sau alte instituții implicate în combaterea pandemiei.

*sursa foto gov.ro

Februarie 2022 – răspunsul CNCAV la o parte din întrebările APADOR-CH, în urma deciziei instanței

Consilierii demnitarilor: avem noi dreptul să-i știm sau au ei dreptul să fie anonimi?

17/03/2021/in Comunicate, Slider, Transparenta /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

O propunere a APADOR-CH, de modificare a Legii 544/2001, vizează obligarea instituțiilor statului să publice din oficiu numele funcționarilor din diverse comisii, precum și numele consilierilor din cabinetele demnitarilor

Numele și CV-urile consilierilor din primele trei cabinete ale Guvernului (premier și vicepremieri) nu sunt date de inters public – așa au răspuns autoritățile la interpelarea PressOne, care ceruse să afle cine sunt consilierii celor trei politicieni de la vârful executivului.

E adevărat, numele, prenumele, adresa de email sunt date cu caracter personal și conform GDPR (art.6) nu pot fi prelucrate fără un temei legal adecvat, în anumite condiții prevăzute de GDPR. Însă cum rămâne cu dreptul publicului de a ști cine sunt cei care îi sfătuiesc și influențează pe conducători? Și de ce ar vrea premierul sau miniștrii săi să își ascundă consilierii, de care sunt atât de mândri?

Nici Legea 544/2001, a informațiilor publice, nu prevede o obligație în acest sens pentru instituții, de aceea APADOR-CH a mai făcut și în noiembrie anul trecut o propunere de modificare a legii pentru publicarea componenței nominale a diverselor comitete și comisii care iau decizii în varii domenii. Atunci era vorba despre celebrul Grup de Comunicare Strategică, dar nu numai.

Cum împacă UE datele personale ale funcționarilor și dreptul nostru la informare

Articolul 6 din GDPR spune că prelucrarea datelor este legală dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:

(a)	persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

(b)	prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

(c)	prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

(d)	prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

(e)	prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

(f)

prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Așadar, conform articolului 6 litera c din GDPR, pentru a putea dezvălui publicului datele personale ale funcționarilor sau consilierilor este necesar ca o lege să prevadă că această categorie de date trebuie dezvăluite (de exemplu Legea 544/2001).

Litera f a aceluiași articol din GDPR spune că nu e nevoie de o lege dacă există un interes legitim al terților. Numai că această prevedere este lăsată atât la latitudinea instituției căreia i se cer informațiile respective – și am văzut din răspunsul Guvernului către PressOne cum a interpretat interesul publicului – sau la interpretarea instanței, către care s-ar putea îndrepta acum ziariștii, nemulțumiți de răspunsul Guvernului.

Specialiștii europeni în protecția datelor, reuniți în Grupul de lucru al articolului 29, au tranșat această dilemă prin Avizul 6/2014 privind noțiunea de interese legitime ale operatorului de date în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE (această directivă a precedat GDPR la nivel UE):

„Publicarea datelor în scopul transparenței și al răspunderii. Un context important în care articolul 7 litera (f) [actualul art. 6 par. 1 lit. f din GDPR – n.m.] poate fi relevant este cazul publicării datelor în scopul transparenței și al răspunderii (de exemplu, remunerațiile personalului administrativ de conducere dintr-o întreprindere). În acest caz, se poate considera că divulgarea publică se realizează, în principal, nu în interesul operatorului care publică date, ci în interesul altor părți interesate, precum angajații sau jurnaliștii sau publicul larg, cărora le sunt divulgate datele.” (pag. 29-30 din Aviz)

Specialiștii europeni recomandă totuși, în același aviz, să existe o lege cu specificație clară a datelor care trebuie publicate:

„Din perspectiva protecției datelor cu caracter personal și a vieții private și pentru a asigura certitudinea juridică în general, se recomandă ca datele cu caracter personal să fie făcute publice pe baza unei legi care permite și – atunci când este cazul – specifică în mod clar datele care urmează să fie publicate, scopul publicării și orice alte garanții necesare. Aceasta înseamnă, de asemenea, că ar putea fi de preferat să se utilizeze ca temei juridic articolul 7 litera (c) [actualul art. 6 par. 1 lit. c din GDPR – n.m.], mai degrabă decât articolul 7 litera (f) [actualul art. 6 par. 1 lit. f din GDPR – n.m.] atunci când datele cu caracter personal sunt comunicate în scopul transparenței și al răspunderii.”(pag. 30 din Aviz)

Propunerile APADOR-CH de modificare a Legii 544/2001

Așadar revenim acum cu încă o propunere de completare a legii privind informațiile de interes public, prin care cerem ca instituțiile să fie obligate să publice din oficiu și numele consilierilor acelor demnitari care au un cabinet sau o cancelarie în subordine – premier, vicepremieri, miniștri, secretari de stat, președinți de consilii locale, prefecți, primari, viceprimari etc, conform articolului 544 din Codul Administrativ*.

Forma actuală a art 5, alin 1 lit c din Legea 544/2001:

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:

1.c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

Forma propusă de APADOR-CH:

c/1) numele și prenumele persoanelor din compunerea comisiilor, comitetelor, grupurilor și altor structuri similare, înființate în cadrul autorităților sau instituților publice sau care funcționează sub autoritatea, subordinea sau coordonarea autorităților sau instituțiilor publice;

c/2) componența nominală a cabinetului sau cancelariei persoanelor care, potrivt art. 544 din Codul administrativ, au dreptul de a avea cabinet sau cancelarie în subordine, inclusiv consilierii onorifici ai acestora.

*ARTICOLUL 544 din Codul administrativ – Persoanele care au dreptul de a avea cabinet sau cancelarie în subordine

(1) Au dreptul la organizarea unui cabinet care funcționează în cadrul instituțiilor pe care le conduc sau în cadrul cărora își desfășoară activitatea:

a) prim-ministrul;
b) viceprim-ministrul;
c) ministrul de stat, ministrul și ministrul delegat;
d) secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului și șeful Cancelariei Prim-Ministrului;
e) consilierul de stat, secretarul de stat și subsecretarul de stat și asimilații acestora din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
f) conducătorul organelor de specialitate ale administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat;
g) președintele consiliului județean;
h) primarii;
i) vicepreședinții consiliilor județene;
j) viceprimarii.

(2) În subordinea viceprim-ministrului care are și calitatea de ministru funcționează un singur cabinet, cu numărul maxim de posturi stabilit pentru funcția de viceprim-ministru cu portofoliu, organizat în cadrul ministerului pe care îl conduce.

(3) În cadrul instituției prefectului se organizează și funcționează cancelaria prefectului.

APADOR-CH a transmis aceste propuneri de îmbunătățire a Legii 544/2001 parlamentarilor din toate partidele, pentru a fi avute în vedere în eventuale demersuri legislative în care se va discuta modificarea legii informațiilor publice.

Later edit – textul a fost corectat la 13.18 pentru a menționa mai clar că nu există o ierarhie a temeiurilor legale activate conform GDPR

Asomarea transparenței

09/03/2021/in , , Slider, Transparenta /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Despre uciderea politicoasă a informării publice, la 20 de ani de la adoptarea Legii 544/2001, prin purtarea petentului de la o instituție la alta până uită ce voia să afle la început

Primul ministru a anunțat ieri că trimite Corpul de control peste Ministerul Sănătății, care a îndrăznit să fie prea transparent cu datele privind vaccinarea și testarea pe județe. Societatea s-a scandalizat, ministrul sănătății s-a întrebat retoric da’ pe cine am supărat?!, fostul ministru de resort a ieșit și el să lămurească lucrurile, cum că nici transparența asta nu e chiar așa cum s-ar crede, ci numai cu avize de la cine trebuie, ca să nu ne cauzeze, Doamne ferește, să ne ia cu amețeală de la prea multă claritate și predicție.

Lucrurile astea se întâmplă în 2021, la fix 20 de ani de la adoptarea mult încercatei Legi 544/2001, cunoscută și ca legea informațiilor de interes public. Aia în baza căreia cerem, de multe ori în zadar, ca instituțiile statului să facă publice informațiile pe care le produc în activitatea lor, de pe urma noastră, a poporului.

Noi, APADOR-CH, am militat pentru adoptarea acestei legi, iar în ultimii 20 de ani am câștigat și câteva procese cu ajutorul ei, obligând instituțiile statului să respecte legea și să furnizeze informațiile publice. Una dintre instituțiile astea a fost chiar Ministerul Sănătății, în precedentul mandat al actualului ministru, când am ajuns cu procesul până la executare și la amendarea ministrului, pentru că deși pierduse procesul, tot refuza să ne ofere informațiile.

Nu au fost multe alte instituții care s-au lăsat atât de greu în relația asta de transparentizare cu cetățeanul, încât să fie nevoie de procese. De regulă instituțiile răspund, uneori în dorul lelii, și după insistențe mai mari sau mai mici reușești să obții ce te interesează. Legea nu se respectă din oficiu, cum ar fi normal, ci uneori de frica judecătorului. De exemplu am reușit să obținem manualul polițistului de la MAI abia în urma unui proces, însă Ministerul Finanțelor a admis, înainte de derularea procesului, că a greșit și ne-a trimis până la urmă informațiile cerute.

Din experiența asociației, am putea să spunem că Ministerul Sănătății a fost mai degrabă campion la netransparență decât invers, așa cum pare acum, în această situație, când a supărat brusc tocmai pentru prea multă transparență. Pandemia, de exemplu, a fost de la bun început un studiu de caz despre cum nu vor să fie transparente cam toate instituțiile statului care au gestionat într-un mod sau altul informațiile privind combaterea Covid 19.

Începând cu celebrul Grup de Comunicare Strategică, pentru transparența căruia am făcut solicitări și noi și alte organizații, și care a rămas până în ziua de azi, la un an de la declanșarea pandemiei, cel mai bine păzit secret de stat, în privința componenței sale nominale. Sunt niște funcționari ai statului în acest grup, care se adună precum iluminati într-un loc secret din țara asta și decid măsurile care ne privesc pe toți, și ni le comunică cu aceeași parcimonie.

Apoi numărul de teste făcute zilnic, pe județe, a fost de asemenea subiect de cerere pe 544, semnată de mai multe organizații printre care și APADOR-CH, începând din martie 2020. Cererea a fost reînnoită anul acesta și acum iată produce o schizmă între instituțiile statului. MS vrea să le dea, celelalte instituții îi sar la beregată.

Dosarul cu șină al informațiilor publice

În ultimele luni ale anului trecut, APADOR-CH a început o campanie proprie de obținere de informații privind efectele adverse ale vaccinărilor din schema națională obligatorie, dar și informații privind numărul de vaccinuri anti-Covid contractate și plătite de România. Întrucât asociația a susținut din 2017 că vaccinarea obligatorie în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului, am cerut instituțiilor statului care gestionează statisticile privind vaccinarea și efectele ei să facă publice informațiile astea istorice, considerând că acestea ar fi în beneficiul actualei campanii de vaccinare voluntare, un sprijin dat vaccinării în general, tot mai contestată în ultimii ani.

Primul întrebat, a fost, firește Ministerul Sănătății, în octombrie 2020: care este numărul total de vaccinați în ultimii zece ani și dacă în perioada asta ministerul sau alte instituții ale statului au fost reclamate sau date în judecată pentru vreun efect advers al vaccinurilor? Nu am primit niciun răspuns în termenul legal, am făcut o revenire și cu insistențe la a doua solicitare am primit un răspuns destul de superficial, în ianuarie 2021, din care aflam parțial câți vaccinați în schema obligatorie (copii) am avut în ultimii cinci ani și că nu există informații cum că ministerul ar fi fost dat în judecată pentru eventuale efecte adverse ale vaccinurilor. Ulterior am obținut mai multe informații de la Institutul Național de Sănătate Publică, aflat de asemenea în subordinea MS, dar despre asta poate vom vorbi altă dată.

În privința informațiilor privind dozele de vaccin contractate și plătite de România, am primit informații contradictorii. Pe de-o parte Ministerul Sănătății susținea că România nu a plătit niciun vaccin, pe de altă parte premierul declara în presă că România a plătit și urmează să mai plătească și alte tranșe de vaccin. Cine nu știa adevărul?

Am zis să încrucișăm sursele și am întrebat și la Secretariatul General al Guvernului, până la urmă el ar trebui să știe ce zice prim ministrul în public, nu? Am primit răspunsul că trebuie să întrebăm, ați ghicit, la Ministerul Sănătății. De unde am fost trimiși mai departe, la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Adică tot un soi de Grup de Comunicare Strategică, care apare la televizor sub forma domnului colonel Gheorghiță, dar fără date de contact găsibile la o căutare pe google. Am făcut o reclamație administrativă la adresa funcționarului din MS, care în loc să direcționeze automat cererea noastră către CNCAV, ne-a spus nouă să o facem (deși Legea 544/2001 spune că cererea greșit adresată se direcționează către instituția corectă, fără a mai pune cetățeanul pe drumuri). Dar în paralel ne-am apucat să facem pe detectivii, ca să aflăm cum putem să ne adresăm totuși acestui CNCAV?

Am trimis solicitări scrise, cu întrebarea unde are sediul și ce număr de telefon și email are CNCAV ăsta (un fel de ASL PLS) către: SGG, MAI, MapN și firește MS. Am întrebat până și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.

Am aflat din acest exercițiu cronofag și enervant că numitul CNCAV este găzduit de MApN, că răspunde la numărul de telefon și adresa de email afișate pe platforma națională de vaccinare. Nu am aflat însă ce ne interesa inițial: câte vaccinuri am contractat și câte am plătit? Probabil asta a fost și intenția instituțiilor, să te plimbe, să te amețească și în final să te lași păgubaș sau să nu mai știi de unde ai plecat.

Marea informație obținută după câteva luni de ping-pong cu cererile de informații a fost un număr de telefon și un email care existau deja pe o platformă la care se fac programări la vaccinare, nu se trimit cereri pe 544. Pentru a afla pe câte vaccinuri contăm și cât plătim pentru ele ar fi fost suficient ca SGG sau MS să direcționeze cererea noastră către CNCAV. Sau și mai ușor, aceste informații să fi fost deja publicate pe oricare din site-urile guvernamentale, și oricine să le acceseze fără să mai întocmească un dosar cu șină pentru asta.

Empatizăm cu ministrul sănătății, în privința transparentizării datelor, dar nu putem să nu remarcăm că inclusiv MS face parte din angrenajul acesta de produs fum pentru aburirea pandemiei și ascunderea informațiilor relevante în spatele formulei magice a avizelor prin care instituțiile își asumă acele informații. Din păcate aici nu e vorba de o asumare, ci mai degrabă de o asomare a transparenței. Cu milă și cu vorbe frumoase, ca să nu-și dea seama cetățeanul că nu există.

P.S. APADOR-CH a semnat azi și un apel public colectiv către prim ministrul Florin Câțu, prin care se cere transparentizarea reală a modului în care este gestionată pandemia în România.

Ce mai facem cu drepturile din secolul trecut în lumea de mâine?

10/12/2020/in Articole, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

10 decembrie înseamnă, în fiecare an, ziua în care ne amintim festivist de drepturile omului. Pe toate meridianele s-a proslăvit de-a lungul timpului însemnătatea acestor convenții social-politice, instituite, adoptate de Națiunile Unite în 1948, după război.

Au urmat 70 de ani de pace, dar și de luptă civică pentru ca ele, drepturile, să devină efective în viețile noastre, nu doar niște vorbe frumoase scrise în tratate internaționale.

Mai bine sau mai rău, drepturile consfințite în 1948 de ONU, apoi cele enunțate în 1950 în Convenția Europeană a Drepturilor Omului au devenit concepte des invocate în viețile noastre. Avem dreptul la viață, dreptul la familie, dreptul la educație, dreptul la informare, dreptul de a gândi liber, de a vorbi și de a ne mișca la fel de liber. Avem dreptul de a nu fi torturați, închiși pe nedrept, avem dreptul la un proces echitabil, dreptul de a ne trăi viața privată așa cum dorim. Aparent avem tot ce ne trebuie pentru a fi oameni liberi și stăpâni pe destinele noastre.

Dar simțim cu adevărat azi toate astea sau sunt doar utopii stabilite de niște oameni bine intenționați din secolul trecut, care nu au fost nici pe deplin implementate în realitate și s-au și cam demodat între timp? Mai sunt de actualitate aceste deziderate de acum 70 de ani în viețile noastre de azi?

Sigur, veți zice, noi aici în România încă mai avem de recuperat lucruri care în societatea mai evoluată din vest sunt deja normalitate: transparență, stat de drept, libertăți individuale, proprietate, nediscriminare etc. Noi abia de 30 de ani învățăm cum e să ai drepturi și încă n-am ajuns și la lecția despre responsabilități.

Proaspăt încheiatele alegeri parlamentare ne-au arătat că încă mai avem de învățat despre democrație. Ne-au arătat că drepturile omului nu fac, din păcate, obiectul dezbaterilor sau al promisiunilor electorale, și că ele apar în discuție doar atunci când sunt în pericol să fie restrânse.

Vestea intrării în parlament a unui partid care se declară conservator și naționalist a stârnit temeri. Iar asta ar trebui să ne arate, în oglindă, cum se simt cei speriați de partidele progresiste. Pentru că în loc să fie dezbătute, explicate, înțelese, respectate ca o normalitate, drepturile omului au ajuns din păcate sperietoarea care împarte lumea în tabere aparent ireconciliabile.

De parcă drepturile astea nu ar fi de ajuns pentru toți, ci respectarea drepturilor unora i-ar nedreptăți pe alții. De parcă egalitatea între femei și bărbați ar înseamna că femeile primesc ceva ce li se fură bărbaților. Sau recunoașterea dreptului de a avea o familie cuplurilor de homosexuali le-ar strica familiile heterosexualilor. Sau recunoașterea drepturilor firești ale unor minorități ar afecta cu ceva majoritatea.

Polarizarea nu este, totuși, un apanaj al societăților rămase în urmă, ci afectează toată lumea. Săraci versus bogați, minoritari versus majoritari, femei versus bărbați, credincioși versus liber cugetători, progresiști versus conservatori. Lumea funcționează tot mai mult în sistem binar, precum computerele, nu mai e loc de nuanțe, iar dezbaterile degenerează în loc să rezolve. Empatia e o limbă străină. Neutralitatea mai degrabă dăunează, pentru că ea lasă loc de abuz taberei dominante.

Un rol tot mai important în această polarizare îl joacă, cine ar fi crezut, tocmai evoluția tehnologică. Apariția Internetului, dezvoltarea tehnologiei și a inteligenței artificiale pun presiuni mari pe conceptele democratice și umaniste ale secolului trecut. Suntem aparent mai bine informați datorită Internetului, dar în realitate suntem mai ușor de manipulat prin efectele perverse ale acestor noi mijloace de comunicare.

Pandemia ne-a pus în față o oglindă cu ape tulburi, ne-a arătat că pojghița drepturilor civile e subțire și nu ține exact acolo unde ar trebui să garanteze protecția. Politicienii s-au repezit să facă ce știu ei mai bine: să abuzeze de putere, să restrângă drepturi, să instituie sisteme de supraveghere, toate sub pretextul securității cetățeanului. Toate astea nu sunt noi, dar acum au un aliat îngrijorător împotriva omului: tehnologia.

Viața privată, datele noastre personale devin monede de schimb într-o lume tot mai digitalizată, automatizată. Cu cine vom mai negocia drepturile noastre de oameni într-o lume a mașinilor? Și mai ales, cine sunt oamenii care programează azi mașinile care ne vor guverna lumea de mâine? Cine îi educă pe acești oameni și câtă empatie și etică se regăsesc în educația asta?

Ce ne așteaptă după pandemie? O criză economică inevitabilă va adânci și mai mult decalajele economice, sărăcia va crește, migrația va pune presiune și mai mare pe societățile mai dezvoltate. La asta se vor adăuga efectele schimbărilor climatice care vor determina și ele alte fenomene migratorii. Vor putea oare drepturile proclamate în secolul 20 să mai protejeze omul secolului 21?

La finalul unui 2020 complicat, ne vedem așadar din nou în fața acestei zile festive de „Cântare a drepturilor omului”. Noi cei de la APADOR-CH ne-am gândit dacă n-ar fi timpul ca, după 30 de ani de „pândă” continuă pentru respectarea drepturilor omului, așa cum ne sunt predate de 70 de ani, să ne punem și o întrebare incomodă: ce mai înseamnă să fii om și să ai drepturi în ziua de azi?

Așteptăm și părerile voastre.

Semnele de „circulație” ale drepturilor omului, realizate de Carmen Nistor pentru APADOR-CH, sunt aici.

Sper ca persoana cu care m-am căsătorit să nu înceteze să-mi fie soț când aterizăm la Otopeni

09/12/2020/in Articole, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

10 decembrie – Ziua internațională a drepturilor omului – este o ocazie de a ne imagina drepturile omului în România următorilor 10 ani. Aceasta este viziunea unuia dintre membrii APADOR-CH.

text de Adrian Coman, membru APADOR-CH

În următorii ani, sper ca soțul meu, Clai, să fie recunoscut ca atare și în România. Sper ca împreună să putem trăi și călători în România, beneficiind de aceleași drepturi si îndatoriri pe care le avem acum în Statele Unite, unde locuim, și pe care le-am avut în Belgia, unde ne-am căsătorit.

Speranța mea se leagă de două dimensiuni principale ale schimbării care deja se produce în România – legea și opinia publică.

În privința legii, în 2018 Curtea de justiție a UE a hotărât – în urma plângerii pe care am inițiat-o împreună cu Asociația ACCEPT – că termenul soț include soții de același sex în privința liberei circulații în UE. Curtea Constituțională a României, în același context, a stabilit că protecția constituțională a dreptului la viața privată și de familie este valabilă și pentru noi, cuplurile de același sex. Aceste decizii încă n-au fost puse în aplicare în România. Sper că autoritățile române nu vor avea nevoie de măsuri de constrângere (în acest caz infringement) pentru a respecta drepturile recunoscute de cele două curți. Sper că pentru a recunoaște prin lege familiile noastre, Parlamentul României nu va aștepta o decizie a CEDO, în cazul inițiat de Asociația ACCEPT si 21 de familii gay din România. Sper că o parte din lumea politică va depăși teama de voturile conservatoare, chiar dacă ultimile alegeri arata contrariul.

În privința opiniei publice, în călătoriile mele cu Clai în România, oameni obișnuiți ne-au arătat multă simpatie și sprijin pentru lupta noastră. Sondajele de opinie arată de asemenea că oamenii se schimbă mai repede decât legislația. N-avem (încă) o majoritate în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, însă direcția schimbării este clară. Persoanele LGBT au devenit vizibile în societate. Problemele noastre sunt prezentate corect în presă și de către aliați. Sigur, există o opoziție conservatoare, iar alegerile abia încheiate ne arată că devine mai bine organizată. Însă afirmarea diversității – ca o valoare si nu un pericol – în societatea românească și eforturile pentru o viață a tuturor cu demnitate și fără discriminare nu pot fi oprite.

Schimbarea nu va continua de la sine, însă are o șansă, la care contribuim fiecare din noi.

În fotografie, Adrian Coman împreună cu soțul său, Clai Hamilton