On July 2nd 2015, Florin Micu came to the APADOR-CH office to complain about the ill treatment received at the hands of three cops from Police Station 25 in Bucharest, 6th district, during the night of June 27 to 28, 2015.
The incident, as described byFlorin Micu to the representatives of APADOR-CH
Florin Micu said that on Sunday, June 28, around 2:00-3:00 a.m., he was with a group of about eight friends, among whom three young women, one of them underage, in the area near Drumul Taberei park – Câmpul cu flori. He said he was having an argument with one of the women, named S., when a squad car approached the group and told them to leave, because they were disturbing public peace. Florin Micu admitted he had been drinking a couple of beers with his pals, but said he was not drunk and felt perfectly conscious.
The group did what the police had told them; while walking Florin Micu continued his argument with S. Shortly after, the squad car reappeared by their side and one of the cops addressed Micu directly, saying “You don’t want to calm down, do you?”. The same cop restrained him with a pair of handcuffs and pushed him into the car. While Florin Micu was in the squad car, his hands tied behind his back, the policemen fined his friends for disturbing public peace. This shows that ID-ing and even fining persons for misdemeanors can be done without taking them to the police station.
Then, the cop who had restrained Micu and who sat on his left side, in the back of the car, punched him in the face with his right hand. The other two cops got into the car without any reaction to the beating and drove the Station 25.
Here, two of the cops dragged Florin Micu out of the car and into the lobby of the precinct, where they threw him on the floor, face down, his hands still handcuffed behind his back, and started kicking and punching him. The beating lasted for about five minutes. Florin Micu said that all three squad members were hitting him and the officer on duty witnessed the violence. The shower of punches and kicks made the victim dizzy, so the cops carried him upstairs in a room on the first floor and sat him on a chair.
Another uniformed cop was in this room, which looked like an interrogation room, but he had no reaction seeing a handcuffed victim brought in, hand tied behind his back and visible bruises on his face. Annoyed by the ill treatment, Florin Micu threw a few swear words to the policemen and, as a result, one of them (Florin Micu, who has confused, said it could be the one who drove the car or the one who beat him in the back seat) hit him four or five time with the tonfa over the right leg.
His handcuffs were removed about 40 minutes after arriving at the station and only after Florin Micu insisted, because they were very tight around his wrists and were hurting him. Then, the cops started writing a fine for disturbing public order, which he refused to sign. The policemen started to chat with him friendly, made jokes and finally asked him his name, then told him he was free to go. This type of behavior seemed to be a habit for the cops in question; it indicates that the main purpose of taking a suspect to the police station – which is to determine his/her ID –is frequently ignored. Micu’s keys and phone, the only items he had on him and does not remember being taken by the cops, were returned.
In the end, the three policemen saw Florin Micu out of the building in a peaceful manner and one of them suggested he might have had a fall down the stairs, hence the marks of violence he bore. It was around 5:00 a.m. when he left the building.
At no point during his ordeal at the hands of the police was the victim told why he was handcuffed, taken to the station, ill-treated and deprived of liberty. He was simply picked up from the street and brutalized by representatives of the state, who are supposed to act for the protection of citizens, being hit by them repeatedly and with cruelty while he was handcuffed and defenseless. Moreover, he was unable to inform anyone of his whereabouts or to call a lawyer.
When he got out of the police station, Florin Micu called one of his friends from the park to come and get him home. He arrived shortly in a cab and seeing in what state Micu was (blood running out of his mouth and nose, a blue left eye) suggested they should go to the hospital. The friend, P.I., took some pictures of Micu with his own cell phone. They went to Sfântul Ioan Hospital, where the victim declared he had been beaten by cops, was given a set of X-rays and was redirected to Bagdasar and Colțea Hospitals for further investigations. Meanwhile, the woman who had the argument with Micu before he was taken by the police, S., arrived at the hospital, bringing his ID card from home.
On Sunday morning, around 8:00 a.m., Micu left Sfântul Ioan Hospital accompanied by P.I. and S. and went to Mina Minovici Forensic Institute. The recommendation issued to the Colțea Hospital mentioned head trauma, chest and abdominal trauma and injuries to the right leg. The Bagdasar Hospital patient file mentions marks of aggression with a blunt object (bat) on the head, cervical spine, right arm and right leg, diagnosing the patient as „multiple contusions caused by violence”. The medical letter issued by the Forensic Institute to the Colțea Hospital asked for a specialist examination and mentioned the presence of bruises on both ears, both cheeks, on the back and on the limbs.
In the pictures made by P.I. outside the police station, Florin Micu shows signs of violence and scratches on his whole face and neck, both eyes swollen and blue, bruises on his right leg and deeps marks of handcuffs on both wrists.
How Florin Micu’s friends interacted with Police Station 25
After Florin Micu was taken to the station, the group of friends left on the street had an argument during which one of the women was aggressed by a man. The woman called the police, another squad arrived and took the plaintiff to the station to file a complaint, accompanied by the minor.
The minor later told Florin Micu that, while they were at the station, she wanted to use the restroom and found herself at the door of the room where Micu was being beaten by the cops. Hearing the screams of the victim, the minor asked a cop whether her friend was being beaten and he denied it. The woman and the minor who were at Station 25 sawFlorin Micu coming out of the building with traces of blood and bruises on his face.
The young woman who went to the station to complain against another young man from the group received, on July 1st, a fine for disturbing public peace accompanied by a police report saying that she was the one arguing with Micu on the street, on June 28. Micu categorically denied it, especially since the woman had been brutalized while he was already at the station. Micu believed that the cops made a deliberate error, taking advantage of his quarrel with S., that had by no means included any physical violence. The proof was that S., who was a good friend of his, had promptly showed up to the hospital the next day to bring him his ID.
The victim believed that the policemen had intentionally written in the woman’s report that he was the one who attacked her, so they could later justify taking him to the station.
The discussion between Florin Micu and the chief of Police Station 25
While he was at the Forensic Institute, two representatives of Station 25, in plain clothes, came to see Florin Micu, saying they wanted to help and informing him he was invited the next day, on June 29, at 8.00 a.m., to talk to the chief of the station. One of the policemen who came to the Forensic Institute took pictures of Micu and his bruises.
Florin Micu thought this was a good opportunity to file his complaint against the three cops who had beaten him, so he went to the station as summoned, and met both the chief of the station and another superintendent, who introduced himself as part of a control unit of the General Police Inspectorate.
Seeing his visible bruises, especially the black left eye, the chief of station said, on an accusing tone, that he must have done something to be hit. The chief added that there had been three complaints about Florin Micu’s group’s disturbing public peace on the night of June 27-28.
The chief of the station appeared to be covering his men. He didn’t make any mention of them beating Micu, although it was obvious he knew about the incident on the previous night. The superintendent made a document stating that the meeting took place and that Florin Micu wanted to file a complaint “right now”, but Micu did not receive a copy. Micu decided not to file the complaint before consulting with a legal expert on the form it should take.
Conclusions and recommendations:
APADOR-CH notes that the type of abuse committed by the Romanian Police, in the form of punishment for certain behavior, is universal. The Association has seen similar cases of citizens beaten by cops all over the country. Such actions by the police are against the law, they are criminal offences themselves. Therefore, APADOR-CH asks one more time that such abusive and primitive police practices should stop once and for all. This can only be achieved by drastic administrative sanctions, irrespective of the decision taken by prosecutors investigating the cases. It is known that in most cases, prosecutors decide non-indictment for lack of very solid evidence. It does not mean that the cops in cause have not committed abuse, only that it is harder to prove by the victims. But it is not the victims who should bring in unassailable proof, it’s the investigating authorities.
The Association asks the General Police Inspectorate to investigate the ill-treatment of Florin Micu at the hands of Bucharest Station 25 policemen. APADOR-CH expects to be informed of the sanctions taken against those found responsible of the incident.
Dollores Benezic Adelina Boboșatu
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/florin-micu.jpg803600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-07-15 10:41:412015-07-29 08:03:43Report on the case of Florin Micu, beaten by three policemen of Station 25 in Bucharest
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Sâmbătă, 19 septembrie 2015, de la ora 14.30, în București se va desfășura al șaptelea marș al bicicliștilor, sub numele ”Oraș pentru oameni”. Ca și la protestele anterioare, administrația locală ignoră și de data asta problemele cetățenilor, dar depune eforturi pentru a-i determina pe organizatori să renunțe să iasă în stradă ca să-și facă cunoscute problemele.
Mai exact, deși a fost notificată din timp (încă din iulie 2013) privind marșurile bicicliștilor în următorii ani, Primăria Capitalei a încălcat legea încheind protocoale cu alți organizatori de adunări publice, pentru aceleași date și pe acelelași traseu precizat în declarația prealabilă.
Din acest motiv , Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a chemat în judecată Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru a soluționa notificarea protestului din 19 septembrie 2015, depusă la primărie încă din 08.07.2013.
OPTAR a respectat toate obligațiile legale privind declararea prealabilă a adunării publice, în termenele prevăzute de lege, în schimb municipalitatea nu și-a respectat îndatoririle.
Conform legii, este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora.
De aceea considerăm că, intenționat sau nu, Comisia pentru adunări publice a încălcat legea atunci când a semnat protocoale pentru noi manifestări, pe un traseu declarat în prealabil de alți organizatori. Reprezentanții OPTAR au aflat despre aceste protocoale de la membrii comisiei pentru adunări publice, cu care s-au întâlnit la 20 și 21 aprilie 2015.
Deși atât membrii comisiei, cât și reprezentantul Primarului General, consilierul personal Solomon Wigler, au promis – la 21 aprilie 2015 – că vor remedia greșeala, acest lucru nu s-a întâmplat încă. OPTAR a primit în schimb un document din partea Primăriei, în care se invocă o rezoluție a Primarului Sorin Oprescu, prin care se dorește interzicerea protestului.
Deoarece această rezoluție nu ne-a fost comunicată, iar OPTAR, organizatorul protestului din data 19 septembrie 2015, a respectat toate procedurile și termenele prevăzute de lege, pe 30 iunie 2015 a fost depusă la tribunal o cerere de chemare în judecată pe numele Primăriei Municipiului București, prin Primarul General.
Mai multe despre conflictul dintre Primărie și OPTAR puteți citi și aici.
***
Date din notificarea depusă de OPTAR la Primăria Municipiului București, la data 08.07.2013:
La adunare vor participa circa 40 000 de persoane.
Traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare vor fi:
– Adunarea participanților va fi la ora 14:30 în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Plecarea în marș va fi la ora 15:30 pe traseul Bdul Mareșal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Șos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pța Victoriei – Șos Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos Grozăvești – Întoarcere la Intrarea Grozăvești – Șos Grozăvești – Pasajul Basarab – Șos Nicolae Titulescu – Pța Victoriei – Calea Victoriei – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenței – Bdul Libertății – Bdul Națiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bdul Libertății – Bdul Unirii – Bdul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului
Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului în legătură cu:
Neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitală europeană, lipsa unei viziuni a administrației orașului pentru creșterea calității vieții, menținerea în funcții a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
_____
OPTAR (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/adunare-publica-23-septembrie-2013.jpg641960Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-07-14 12:10:202015-07-14 12:10:20Oprescu, chemat în judecată pentru că interzice protestele în București
La Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din 2001 până în 2009
R: Se spune adesea, peiorativ, că pușcăria e ca un curs de specializare în alte „meserii” infracționale. Pe dumneavoastră închisoarea v-a specializat în legi. V-ați apucat să le studiați ca să înțelegeți ce vi se întâmplă. Așa ați înțeles că trebuie să mergeți la CEDO dacă vreți să obțineți dreptate în țară. Altfel nu se putea?
D.T.:Nu se putea face o revizuire a procesului fără o decizie CEDO. Cu ajutorul APADOR-CH am sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decembrie 2001. S-a dat un verdict în 2009. CEDO a constatat că am fost ținută în arest nejustificat, că nu mi s-a dat posibilitatea să contest arestarea și nici să mă apăr corespunzător în proces, deci nu am avut parte de un proces echitabil. Fără această decizie obținută la CEDO nu aș fi avut posibilitatea în viața asta să revizuiesc cauza asta.
Citat din decizia CEDO în cauza Tarău contra României:
„Reclamanta a fost arestată preventiv timp de 11 luni începând cu februarie 2001 şi s-a plâns în faţa Curţii europene de încălcarea dreptului persoanei arestate preventiv de a fi eliberată după o durată rezonabilă (apreciată în raport de faptele şi de datele ce individualizează acea persoană), precum şi a dreptului persoanei arestate de a contesta arestarea sau prelungirea acesteia în condiţii de egalitate a armelor între arestat şi procuror. În legătură cu procedura penală ce a urmat arestării preventive, reclamanta a mai susţinut şi încălcarea dreptului său la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de a pune întrebări martorilor audiaţi în cauză şi de a cere şi obţine audierea martorilor în apărare. CEDO a constatat în unanimitate că statul român a încălcat dreptul la libertate al reclamantei deoarece autorităţile nu au justificat necesitatea prelungirii arestării preventive pe baza unui pericol pentru ordinea publică şi nici nu i-au asigurat reclamantei o participare adecvată şi o apărare efectivă în cadrul procedurii de recurs împotriva prelungirii arestării. Curtea a mai condamnat statul român deoarece în cadrul procesului penal, reclamanta nu a putut obţine audierea majorităţii martorilor acuzării şi a nici unui martor propus de apărare.”
R: Și după asta ce s-a întâmplat?
D.T.: În decembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1. Mi-am scris singură cererea de revizuire. În 2010 a început iar fuga după documente. A fost o căutare surdă a dosarului, timp de șase luni, între ICCJ și Judecătoria sectorului 1, fiecare instituție spunând că nu e la ea. În cele din urmă Marius Iorga, avocatul meu, l-a găsit sub niște saci de ciment, într-o arhivă dezafectată a Judecătoriei sectorului 1. Apoi am constatat că judecătorul de la sectorul 1 pur și simplu nu înțelesese decizia CEDO, pe baza căreia ICCJ a dispus revizuirea procesului numai în cazul meu, nu și al celorlalți inculpați din dosar. Or judecătorul de la sectorul 1 a apreciat că trebuie să rejudece întregul dosar.Era o încălcare flagrantă a procedurii. Ceilalți își executaseră pedeapsa, unul era arestat în altă faptă, altul era deja în reabilitare. Noi tot timpul le-am spus celor de la judecătorie că nu asta se face, același lucru spunea și Parchetul, numai judecătorul nu pricepea. Văzând că nu avem cu cine discuta – judecătorul a făcut șase adrese către ICCJ cerând să se lămurească dispozitivul hotărârii – Parchetul a formulat o cerere de strămutare la ICCJ.
ICCJ, disperată de întrebările de la sectorul 1 și sesizând gafa enormă făcută de judecător, a dispus strămutarea la sectorul 3, unde, mulțumim lui Dumnezeu, am nimerit un magistrat pregătit, profesionist.
R: Paradoxal, la sectorul 3 ați nimerit la judecătoarea Denisa Chiujdea, soția procurorului Dan Chiujdea, fost șef al lui Cristian Panait, procuror care trecuse prin cauza dumneavoastră la vremea respectivă, nu?
D.T.:Doamna Chiujdea, studiind dosarul – la momentul ăla speța Tarău contra României devenise subiect de examen la toate instituțiile juridice – a văzut că soțul ei fusese procuror în caz și a vrut să se abțină. Dar un alt complet de judecată a constatat că după 15 ani nu mai are relevanță acest aspect. Procurorul Chiujdea nu întocmise rechizitoriul, nu schimbase încadrarea, avusese legătură cu dosarul pentru o perioadă scurtă…, dar da, același lucru ne-a îngrijorat și pe noi, că oamenii mai discută acasă despre ce fac la lucru, nu?
R: S-a dovedit, totuși, cea mai profesionistă judecătoare dintre toți cu care ați avut de-a face, nu?
D.T.:Da. Doamna Chiujdea a sesizat că lipseau două volume ale dosarului de urmărire penală care avea 6 volume. Lipseau exact volumele 1 și 2, adică acolo unde erau mărturiile tuturor. Când un judecător constată că lipsește o filă dintr-un dosar este obligat să refacă acea filă. Trebuia să refacem, deci, cele două volume. S-au făcut adrese către sectorul 1, care a refuzat să-l refacă. Judecătoarea a făcut cereri peste tot în încercarea de a reconstitui acel dosar. S-a muncit timp de 10 luni, s-au dat termene peste termene. În volumul 1 al dosarului aveam esențialul, declarațiile date la primul moment de toate persoanele păgubite. În atare situație judecătorul a dorit să audieze absolut toate persoanele: doi erau morți, câțiva plecați din țară… Timp de aproape un an a audiat toate aceste părți. 90% dintre cele 44 de persoane păgubite au spus că nu o cunosc pe Tarău. Câțiva dintre ei au spus: da am văzut-o acolo.
„După atâția ani aflu că nici mama nu m-a crezut nevinovată”
R: După patru ani de procese a venit și achitarea. Totuși, parchetul a făcut recurs la sentința dată de doamna judecător Chiujdea. De ce?
D.T.: Da, doamna judecător a dispus achitarea mea pentru un număr de 44 de infracțiuni de înșelăciune. Pentru toate. A constatat lipsa vreunei probe care să dovedească măcar intenția de a induce pe cineva în eroare. Apelul parchetului era pur formal. Nu aducea probe. Ce spunea procuroarea era în esență că deoarece unii au văzut-o pe acolo, condamnați-o pentru ei. Curtea de apel – aici am avut emoții – avea două soluții de dat:
– încetarea procesului pentru că intervenise prescripția, nu putea să mă mai tragă la răspundere, sau
– fapta nu există – asta constatase judecătoarea Chiujdea – deci achitare.
La Curtea de apel a venit procuroarea, foarte bătăioasă, și a spus că o să ceară condamnarea mea. Aberant. Trecuseră mai mult de paisprezece ani de la data săvârșirii pretinsei fapte, oricum era prescrisă, dar eu nu doream încetarea procesului prin prescripție, pentru că asta ar fi însemnat că tot vinovată eram. Ceea ce a redus-o până la urmă la tăcere pe procuroare a fost faptul că unuldintre inculpații din dosar a venit în proces la Curtea de apel și a zis că mai are el niște copii din dosar acasă și e dispus să le pună la dispoziție.Acolo am identificat toate declarațiile din primul volum. Aleluia! Trebuie să recunosc că la următorul termen procuroarea și-a schimbat atitudinea radical. După ce le-a citit nu a mai vrut să administreze nimic, nu a mai susținut nimic, și Curtea de apel a respins apelul.
R: Și cum a fost ziua achitării?
D.T.:31 martie 2015 a fost ziua în care Curtea de Apel a dat sentința definitivă și irevocabilă. Când am venit acasă și i-am spus mamei că am câștigat, definitiv, a zis, <mamă, nici eu nu am crezut!> Vă dați seama, după atâția ani aflu că nici mama nu m-a crezut nevinovată. Am întrebat-o: nu ai crezut ce? Și de acolo nu mi-a mai răspuns. Și-a dat seama că a luat-o gura pe dinainte…
R: Dar băiatul, ce a zis?
D.T.: Băiatul a trăit alături de mine toate astea, de la 8 ani până acum la 23. Declarativ tot timpul a spus că nu se îndoiește, dar eu știu, ce o fi fost în sufletul lui? Tot timpul a mers cu mine la fiecare termen. Cred că voia să știe ce se întâmplă ca să aibă senzația că are el totul sub control.
Eu nu am avut nicio reacție, era ca și când rămăsesem fără direcție, nu mai aveam cu cine să mă lupt. Nici acum nu sunt pe deplin conștientă că s-a terminat și parcă nu mai am putere să mă bucur. Ani de zile, primul lucru pe care-l făceam când mă trezeam dimineața, verificam portalul de justiție ca să văd ce s-a mai întâmplat.
Ce urmează: încă un proces pentru despăgubiri și o viață nouă, într-un județ fără pușcării
Povestea Danielei Tarău este probabil unică, nu numai din perspectiva erorii judiciare pe care a trăit-o, dar mai ales pentru că nu s-a lăsat copleșită și învinsă de ceea ce pe majoritatea condamnaților îi înghenunchează. Pușcăria putea s-o transforme într-o infractoare, chiar dacă nu fusese înainte de a ajunge acolo. În loc de asta i-a deschis un drum la care nu s-ar fi gândit. A absolvit facultatea de drept în 2011, cu media 9.40, apoi a făcut un master în științe penale la Academia de poliție, unde acum își susține teza de doctorat cu tema „Sistemul penitenciar românesc din perspectiva condamnărilor la CEDO”. În paralel mai urmează un master de psiho-pedagogie și i-ar plăcea să-și găsească locul la o catedră.
Acum a început un alt proces. Cel în care cere statului român despăgubiri pentru suferințele prin care a trecut.
R: România nu are o jurisprudență încurajatoare pe partea asta. Statul român nu se grăbește să-și plătească greșelile, abia dacă le recunoaște. Marcel Țundrea, bărbatul care a făcut 12 ani de închisoare pentru o crimă de care nu era vinovat, a murit la scurtă vreme după eliberare, iar reparația materială primită de el a fost de 5000 de euro. Ce credeți că va face statul român în cazul dumneavoastră?
D.T.:Cred că un stat culpabil ar trebui să repare lucrurile astea din oficiu. În loc de asta, tot eu trebuie să vin să probez dacă am suferit ceva în detenție, nu e suficient că am stat acolo. Să le probez că în timpul ăsta tata a murit fără să știe că sunt nevinovată. Că băiatul meu a avut o tentativă de suicid cât am fost acolo. Că familia mea a fost marginalizată și batjocorită fără vină. Că ani de zile nu m-am putut angaja din cauza cazierului și că15 ani din viața mea, poate cei mai frumoși, s-au petrecut sub semnul poveștii ăsteia. Sunt niște ani care m-au consumat de resurse. Dar voi duce la capăt și acest ultim proces.
R: Și apoi?
D.T.: Apoi… nu știu. Vine timpul când înțelegi că ai ajuns aici, ai demonstrat ce ai avut de demonstrat și vrei liniște. Am 43 de ani. Dacă în urma procesului pentru despăgubiri, pe care l-am deschis acum, statul mă îmbogățește, cum se spune în drept, fără justă cauză, cred că aș pleca din București. Aici nu aș putea să încep o viață nouă. Măcar și pentru faptul că de aici, de la balcon, văd zilnic duba care vine de la penitenciarul Giurgiu. Cred că ar trebui să merg într-un loc unde să încep o viață nouă. Chiar și la 44 de ani sau cât oi avea când se termină și procesul ăsta. E târziu, dar de ce nu? Mi-ar plăcea să mă mut în Sibiu și să-mi găsesc acolo un loc la o catedră. În Sibiul nu sunt dube, nici penitenciare. Uite, mi-ar plăcea să trăiesc într-un județ fără penitenciar.”
Daniela Tarău a dat în judecată statul român cerând despăgubiri de 900.000 de euro pentru eroarea judiciară pe care a trăit-o.
[toggle title_open=”Despăgubirile cerute de Daniela Tarău de la statul român” title_closed=”Despăgubirile cerute de Daniela Tarău de la statul român” hide=”yes” border=”yes” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, e chemat în judecată pentru plata daunelor morale și materiale cauzate prin privarea de libertate și condamnarea ilegală a Danielei Tarău. Daunele cerute sunt următoarele:
– 17.209 Euro prejudiciul material suferit – reprezintă cheltuielile cu avocații și contravaloarea venitului minim garantat pe economie și nerealizat pentru perioada 21.02.2001 momentul privării de libertate, până în septembrie 2008, momentul reabilitării de drept – un total de 7.209 Euro.
– 900.000 Euro (echivalent în lei la cursul BNR din data efectuării plății) – prejudiul moral suferit ca urmare a erorii judiciare soldate cu:
– Privare de libertate pentru 635 zile de la data de 21.02.2001 pana la 21.11.2002
– Instituirea obligației de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 376 zile
– Obligarea la respectarea programului de supravegherea a Serviciului de Probațiune pentru o perioada de 1095 zile
– Perioada necesară reabilitării – 2920 zile
– Perioada necesară dovedirii nevinovăției 21.02.2001 – 31.03.2015 respectiv 5150 zile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/tarau-victoriei.jpg500800APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-07-14 09:30:442020-08-12 13:08:44Închisă pe nedrept un an și 9 luni, reabilitată 15 ani mai târziu (2)
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Azi își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție. Citiți întreaga poveste.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/tarau-iorga2.jpg631800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-07-13 11:17:282016-01-13 11:21:27Daniela Tarău a făcut pușcărie nevinovată
Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Azi își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție.
Daniela Tarău și avocatul Marius Iorga
În februarie 2001, Daniela Tarău, 43 de ani, a fost acuzată de înșelăciune și arestată preventiv. A stat în arest timp de 1 an și 9 luni, timp în care a fost condamnată la 3 ani și 3 luni cu executare (în procesul de fond), apoi la 3 ani și 3 luni cu suspendare, în recurs. A fost eliberată în noiembrie 2002, ca urmare a acceptării unui recurs făcut la măsura arestării preventive. Ulterior, cu ajutorul APADOR-CH, s-a plâns la CEDO pentru durata excesivă a arestării și pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. Ea și-a susținut mereu nevinovăția, și a cerut audierea mai multor martori, drept ce i-a fost refuzat de toate instanțele. CEDO i-a dat câștig de cauză în 2009, iar în 2010 a început rejudecarea cazului ei.
După o rejudecare care a durat mai bine de patru ani, în martie 2015 instanța a dat decizia finală și definitivă, Daniela Tarău fiind găsită nevinovată de faptele pentru care fusese acuzată, arestată și condamnată. Acum își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc, la Academia de Poliție. E o luptătoare, chiar dacă e un nimeni, așa cum îi place ei să spună. O anonimă intrată din greșeală în malaxorul justiției române și îngropată în acte pe care nimeni n-a vrut să le citească la timp.
În interviul ce urmează veți afla cum poți intra nevinovat la pușcărie, cum e viața dincolo de gratii și cum poate fi mai rău după ce ieși din închisoare, stigmatizat permanent pentru o faptă pe care nici măcar nu ai comis-o.
Procesul: Angajat de probă, suspect de serviciu
Povestea a început în vara lui 2000, când Daniela Tarău, originară din Buzău, își căuta de lucru în București. A aflat dintr-unanunț la ziar că o firmă recruta forță de muncă pentru străinătate. Dalil Exim M&M Dim SRL nu avea niciun contract cu companii din afară, iar numele îl copiase de la o altă firmă, care se ocupa cu plasarea forței de muncă în străinătate. Pe scurt, era o țeapă. Dar femeia nu avea de unde să știe asta. Ea și alți 60-70 de oameni care au venit de bună credință, după ziar, ca să-și depună dosarele la firmă și să ajungă să muncească în Israel. A fost angajată de probă, ca secretară, la firma care-i inducea în eroare pe oameni.
Rep: „Asociere cu grup infracțional în vederea săvârșirii de înșelăciuni”, a zis procurorul despre angajarea dumneavoastră la firmă. Cum a fost în realitate?
Daniela Tarău: „La vremea respectivă nu aveam posibilitatea să verific dacă firma era în regulă sau nu. Nu era ca acum cu Internetul. Ei mi-au propus să lucrez la ei să fac secretariat. Știam să lucrez pe calculator, corespundeam unui profil căutat de ei ca secretară. Colaborarea mea cu ei a fost extrem de scurtă, cam trei săptămâni în luna iunie 2000. Apoi am făcut o criză de fiere și m-am internat în spital, unde pe 7 iulie am fost operată. Au urmat opt luni de convalescență petrecute la țară la ai mei. În asta constă fapta mea, 3 săptămâni cât am lucrat ca secretară. Nu făceam aproape nimic, le explicam oamenilor ce face firma. Facturile și chitanțele le tăia un asociat care și-a și asumat ulterior fapta integral. Eu nu am semnat nimic, nu am luat niciun ban, nici măcar salariu, că eram în perioada de probă.
R: Și cum s-a aflat că era de fapt o țeapă?
D.T.:În august 2000, când primii oameni au așteptat în zadar, cu bagajele, la ușa firmei, să fie duși la muncă în Israel. Prejudiciul din dosar a fost calculat la 17.000 de dolari și două cruci de piatră – unul din asociați a vrut să le facă cruci părinților și a acceptat plata în natură de la un client. Au fost 62 de păgubiți în total. În proces au rămas numai 44, pentru că unii nu au depus plângere. 44 de capete de acuzare de care m-au acuzat și pe mine, deși nu avusesem legătură cu majoritatea dintre ei.
R: Cu ceva v-au agățat, totuși, cu ce?
D.T.:Una dintre persoanele păgubite, Veronica Gori (cu dublă cetățenie română și ucraineană), văzând că prin firma Dalil merge greu, m-a rugat să o ajut să plece la muncă în Italia, unde spera să-și opereze copilul care avea o problemă de sănătate. Eu cunoșteam pe cineva care obținea contracte de muncă cu viza aferentă și așa am devenit intermediar. Eram deja în spital când s-a întâmplat asta, și nu a avut legătură cu firma. Am semnat o chitanță de mână prin care serveam drept intermediar în relația dintre Veronica Gori și Constatin Gheorghe, care a primit de la ea 1000 de dolari ca s-o ajute să plece în Italia. Eu nu am primit niciun ban din respectiva tranzacție, în schimb Veronica a plecat în Italia de unde de altfel nu s-a mai întors, pentru că în cei 15 ani de procese nu a mai găsit-o nimeni. Dar înainte de plecare ea s-a numărat printre cei 44 care au depus plângeri în procesul firmei Dalil, și împotriva mea.
R: Acum ați mai semna o astfel de chitanță, știind ce ați tras de la ea?
D.T.:Acum nici mama dacă m-ar ruga n-aș mai semna o chitanță ca aia. A fost mult prea mult ce s-a întâmplat. Am fost un balast aruncat de colo-colo în procesul ăsta. Nimeni nu a vrut să vadă că în cazul meu nu fusese nicio înșelăciune. Semnasem o chitanță de împrumut, fără dată de restituire, pe numele meu, în care mă angajam că-i dau banii înapoi dacă nu poate să plece în Italia. Nu am pretins că eram altcineva. Definiția infracțiunii de înșelăciune cuprinde intenția și calitatea mincinoasă. Unde e calitatea mincinoasă, unde e intenția? Pentru banii ăia Veronica a primit ce a solicitat, dovadă că nu a mai găsit-o nimeni. Procurorul Panait a fost singurul care a încercat s-o caute, dar nu a mai găsit-o nimeni niciodată.
R: Cum a fost întâlnirea cu procurorul Panait?
D.T.: În februarie 2001, la șase luni după ce ieșisem din spital și nu mai avusesem nicio legătură cu firma – nici nu știam că cei doi asociați fuseseră arestați deja din luna august 2000 – am primit acasă, la Lunca, o citație să mă prezint ca martor la Secția 3 de Poliție. Am venit la București în aceeași zi în care trebuia să ajung la doctor la control. Operația nu mi se închisese și continua să-mi facă neplăceri.Nu aveam avocat, m-am dus de bună credință ca martor. Locotenent Cristina Iorga mi-a explicat de ce sunt acuzată, că sunt dată în urmărire locală din august 2000. Dar pe mine nu mă căutase nimeni. Citația fusese emisă ca martor abia în ianuarie 2001. Mi-a luat probe de scris, nu mi s-a adus la cunoștință nimic, am aflat și eu seara când s-a emis ordonanța de reținere. M-a întrebat despre firmă, despre rolul meu, al celorlalți, ce am făcut eu acolo. Am scris ce am făcut, ce n-am făcut, că m-am îmbolnăvit și tot restul. Seara au emis ordonanță de reținere. Toată ziua l-au căutat pe procurorul Cristi Panait la telefon, l-au găsit și într-un târziu a venit și un avocat, Gabriel Stoian, din oficiu, a citit declarația mea a semnat-o și a plecat. Mi-a zis – „Băi, n-au ce să-ți facă, mâine ești acasă!”.
A doua zi am avut întâlnirea cu procurorul Panait. Niște ore bune m-am străduit să dau o declarație. În primă fază îmi solicita să scriu ceva anume. I-am zis că nu pot să scriu ce nu știu. Îmi cerea să scriu că ăla a făcut și a dres, că știam că firma e fantomă, că știam că e o înșelătorie… nu știam, de unde să știu?! Și că dacă scriu asta mâine sunt acasă. Declarația o scria Panait. Se enerva, rupea foaia de câte ori nu voiam să zic ce voia el. Se tot ridica de pe scaun. Percepția mea despre un reprezentant al statului era că trebuie să fie un om liniștit, care să stea pe scaun și să mă asculte. Dar el nu era așa.”
R: Poate era o tactică?
D.T.: Și când îmi spui că mă arunci pe geam tot tactică era? Atunci avocatul meu (angajasem între timp unul) a pus piciorul în prag și a spus că nu mergem mai departe dacă continuă așa. Ce, trăim pe vremea lui Stalin?
Panait a cedat, a scris declarația în maniera în care trebuia, din punctul meu de vedere, nemulțumit, și a plecat la procurorul șef de secție (era Chiujdea pe vremea aia), cu declarația mea. Înainte de a pleca din birou s-a întors de două ori din ușă, precum Colombo, așa, parcă nehotărât, și m-a întrebat: mă tu ești sigură că lucrurile stau cum ai zis?
A plecat și a durat o veșnicie până s-a întors cu mandatul de arestare. Mi-a spus: ți-am dat doar 5 zile, adică un mandat scurt, și-ți dau posibilitatea să te gândești la ce ți-am spus. Și mi-a urat la mulți ani, că era chiar ziua mea. Nu uit tonul ăla, pentru că suna cumva <la mulți ani petrecuți pe aici>…
R: Și după cele 5 zile?
D.T.:Au urmat încă 25, apoi prelungiri din 30 în 30 de zile. În total 21 de luni de detenție. În primele zile încă mai credeam că e o greșeală, că-și vor da seama și voi pleca acasă.M-a dus în eroare faptul că procurorul Panait s-a întors de două ori din ușă, ca și când el chiar voia să afle adevărul. Nu am aflat niciodată de ce.
Ancheta: ce se întâmplă când judecătorii dispun fără să fi citit dosarul
R: Și totuși, cât ați stat în arest și pe perioada procesului nu v-a mai întrebat nimeni nimic?
D.T.:În toată perioada asta amdat numai două declarații – în fața lui Panait și a polițistei Iorga Cristina. În perioada de reținere nu a fost făcut absolut nimic în anchetă. Prin avocați s-au formulat sute de cereri – de probatoriu, de confruntări, plângeri penale, petiții, memorii, revocări de măsură, înlocuiri,… nu mai știu ce n-am făcut. Inițial aveau o formă și conținut serioase, după ceva timp, văzând că nu se face nimic, au început plângerile, împotriva procurorilor. Toate ordonanțele procurorului, de prelungire a duratei arestului, sunt identice. Nici măcar o virgulă în plus sau minus – toate sunt cu gravitatea deosebită a faptei și prejudiciul cauzat. Argumentele procurorului erau menținute și de instanță, cu o verificare sumară. La audierile martorilor la instanța de fond, de exemplu, declarațiile sunau așa: <îmi mențin declarația dată și nu mai am nimic de adăugat. Mă constitui parte civilă>. Nu au fost întrebați măcar o dată de judecător să povestească încă o dată. Dăduseră o declarație în fața procurorului și atât, era suficient.
Am recuzat judecătoria, tribunalul, curtea, la un moment tenta plângerilor se dusese într-un registru pamfletar, nu mai aveam ce să fac. Am solicitat inclusiv expertizarea psihiatrică a procurorului Panait. La niciuna din cererile mele nu am avut vreo soluție. Era ca și când mă uitaseră în arest. O dată pe lună mă scoteau la instanță la prelungire, era o formalitate practic. Mă socoteau pericol concret pentru ordinea publică.
R: Înțeleg că o eroare petrecută în acea perioadă a fost descoperită de avocatul dumneavoastră abia în ultimii ani, la rejudecarea dosarului. Vi se adusese la cunoștință o învinuire – înșelăciunea asupra Veronicăi Gori – însă când ați fost trimisă în judecată ați fost băgată la grămadă cu ceilalți acuzați din lot, fiind acuzată de înșelarea tuturor celor 44 de persoane care depuseseră plângeri contra firmei. Cum de nu a remarcat asta nimeni la vremea respectivă?
D.T.:La început mi-a fost adusă la cunoștință infracțiunea de înșelăciune în forma simplă, un singur act material, în dauna părții vătămate Gori Veronica. Toți ceilalți aveau înșelăciune în forma continuată, în dauna mai multor persoane. Dar în rechizitoriu s-a adăugat și în dreptul meu forma continuată a infracțiunii, pe deasupra, cu altă mașină de scris. În rechizitoriu se vede asta, că diferă caracterele. Procedura spune că de fiecare dată când se modifică ceva în acuzare trebuie să-ți aducă la cunoștință. Niciun moment nu am fost anunțată de asta. Este cel mai vizibil mod în care parchetul a instrumentat dosarul. Nu putem vorbi de o eroare materială, uneori se întâmplă, dar aici este ușurința cu care procurorul de caz a tratat situația mea juridică. Mi s-a pus în sarcină că aș fi înșelat toate părțile, nu doar pe Gori Veronica.
Viața în arestul Capitalei: 8 luni fără să vorbească sau să-și vadă părinții și copilul
R: Cum a fost viața în arest?
D.T.:Nu am vorbit deloc cu părinții sau copilul (care avea 8 ani atunci) în cele 8 luni cât am stat în arestul Capitalei. Acum 15 ani nu puteai suna nicăieri. Aveai dreptul să suni numai după ce erai trimis în judecată.
Grele sunt primele 3-4 luni. Depinde de cât ești de tare, ce grad de rezistență ai sau de adaptabilitate, și de cât de mult crezi în tine. Am văzut documentele multora – așa devii specialist în drept – nu erau vinovate, dar au cedat. Dacă nu crezi în tine nu mai poți să crezi în nimic acolo. Am văzut și tentative de suicid, și automutilări. Am văzut atât de multe lucruri încât cred că nu ar putea să mă mai sperie nimic pe lumea asta.
Apă caldă aveam doar un sfert de oră, de două ori pe săptămână. Timp în care trebuia să se spele toată camera. Multă vreme am rămas cu graba asta să mă spăl să nu mă prindă cu spumă pe mine, camera de dușuri era ca o grotă. Pe un perete erau trei furtune cu apă, care veneau de sus. Pe celălalt perete trei toalete turcești, unul lângă celălalt, te atingeai de vecina. În timp ce unele erau la duș, altele erau pe wc. Primele trei, următoarele și tot așa. Într-un sfert de oră toată camera de zece persoane trebuia să fie gata, că urma camera cealaltă. Ieșeai indiferent cum erai, spălat sau ne.
Cea mai grea perioadă pentru o femeie era perioada cu tampoanele. Nici nu erau tampoane. Dacă ați ști câtă îmbrăcăminte s-a rupt ca să fie folosită pe post de… Niciodată nu am primit ceva efecte de la ei. Poate și dacă mi-ar fi dat nu acceptam, eram revoltată. Permanent.
Sunt lucruri pe care nu pot să le spun. Existau tot felul de atitudini ale gardienilor. Nu aveam sutiene și remarcile pe care le făceau unii… iar dacă aveai neșansa să fii un pic mai dotată nu erai deloc într-o postură frumoasă. Sutien, curea șireturi – toate erau obiecte interzise. E greu să mergi fără șireturi. După un timp înveți, însă, niște lucruri și ce să ceri de acasă.
Apoi umilința cu ținuta de arest, niște uniforme imense de parcă toți am fi fost obezi, și care stăteau pe noi ca vai de lume. Cu ele mergeai în fața instanței. Erai în boxă, erai arestat, mai apăreai și cu uniforma aia… erai deja etichetat vinovat.
Dar pe mine nu mă interesa atunci decât să demonstrez că sunt nevinovată, nu că mă tratau ei degradant și inuman. Deși ulterior am înțeles că puteam să reclam și asta la CEDO. Însă cumva mi se părea că e normal ca pușcăria să nu fie un pension, doar că eu nu aveam ce să caut acolo.
Condamnarea: când dosarul pleacă prost de la procuror, nu-l mai drege nimeni
R: Până la proces au trecut șase luni, iar până la sentință alte patru. În ianuarie 2002 Daniela Tarău a primit o condamnare de 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, cu un an mai puțin decât unul dintre acționarii firmei. Cum ați primit sentința?
D.T.:Nu a fost surprinzătoare, după ce procesul se derulase cum am spus. Eram o cantitate neglijabilă. Am intrat la grămadă. Nimeni, cu excepția câtorva magistrați, nimeni nu a sesizat nimic în neregulă în cauza mea. Nici inculpații, niciunul nu spune că aș fi făcut ceva, unul dintre ei spune că Tarău nu a avut nicio legătură. Asta a fost poziția lor permanentă. A fost un exces de zel al lui Panait, un dosar plecat prost și perpetuat de toți după aceea.
R: După proces ați schimbat arestul cu penitenciarul Rahova. A fost altfel?
D.T.: După arestul Capitalei, mutarea în Penitenciarul Rahova mi s-a părut raiul pe pământ. Nu văzusem soarele de opt luni de zile. Aici am început să mă bucur de beneficiile unui condamnat – vizite, pachete, telefonul lunar, activități, acces la televizor – am descoperit că există și oameni în sistem, de la care poți primi ajutor. Directoarea penitenciarului, procurorul Carmen Mihail, m-a ajutat să găsesc un act care-mi lipsea din dosar, în lupta mea de a demonstra contrariul a tot ce spuneau ceilalți. Umilințele nu au dispărut, însă. Uneori parcă voiam să îmi dea cineva o palmă decât să mă umilească. Tot timpul m-am gândit că perioada asta de timp aș fi putut să mă transform într-un monstru.
Eram la Rahova când am aflat de sinuciderea procurorului Panait. Mi-a fost milă de el. Că a fost fraier. L-am văzut de două ori în viață, dar m-a marcat comportamentul și atitudinea lui. Ce mi-a făcut el mie… bine, nu a fost singurul vinovat. Nu până la capăt. Au fost atâtea instanțe care au verificat și puteau să repare greșeala lui inițială, dar nu a făcut-o nimeni. L-am iertat demult. Dar nu pot să uit.
R: Tot la Rahova erați și când a murit tatăl dumneavoastră. Dar nu ați știut decât multe luni mai târziu, pentru că familia a vrut să vă cruțe, mai ales că fiind de fapt în arest preventiv nu aveați voie să ieșiți din închisoare ca să mergeți la înmormântare. Bănuiesc că a fost frustrant.
D.T.: Panait a murit pe 12 mai și tata pe 25. Ultima dată l-am văzut pe tata în aprilie 2002, cu o lună înainte să moară. A venit cu mama și cu Marius, băiatul meu de 8 ani, la vizită la Rahova. Niciodată când venea la vizită nu reușeam să vorbesc cu el. Stătea pe scaun și plângea, nu spunea decât că „ne-ai făcut de râs, tată!”. Încercam să le explic că nu e așa rău, că nu mă bate nimeni, minimalizam mult, nu le-am spus tot. Nici ei nu mi-au spus vreodată ce sufereau acasă. Tata nu a apucat să afle că sunt nevinovată. Cu el am avut o relație mai strânsă, și totuși cu el nu puteam deloc să vorbesc acolo. M-a durut mai mult moartea tatei în felul ăla decât faptul că am stat atâta acolo degeaba.
R: În noiembrie 2002 eliberarea a survenit nu ca urmare a constatării nevinovăției, ci pentru că două instanțe separate au decis să nu vă mai prelungească arestul. Ce se întâmpla cu condamnarea de 3 ani și 3 luni, totuși?
D.T.:Făcusem apel și la sentința prin care fusesem condamnată la 3 ani și 3 luni, dar procesul se derula în aceeași manieră. La Tribunalul București și la Curtea de Apel contestasem două decizii de prelungire a arestului. Ambele sentințe de eliberare au venit în aceeași zi. Una dată de judecătorul Marius Sega și una de Viorica Costiniu. Mi-au dat drumul cu obligația de a nu părăsi localitatea și a continuat judecarea apelului. În final am rămas cu pedeapsa de 3 ani, dar cu suspendare, plus o perioadă de încercare de 6 ani. Ceilalți inculpați au rămas condamnați la 4 și 6 ani cu executare. Am făcut din nou recurs, pentru că eu nu cerusem o pedeapsă mai mică, ci achitarea. Nu am avut succes și din 2 decembrie 2003 am rămas definitiv cu tinicheaua de coadă, obligată să merg lunar la poliție, timp de 6 ani, și să fac frumos ca un infractor care dorește să se îndrepte.
R: Cum a fost revenirea în satul natal?
D. T.:Groaznic.În comunitatea aia restrânsă, în sat, oamenii te evită și te izolează. După ce am venit de acolo am făcut tatei parastas de un an de zile. Știți cum a fost? Cumplit. La noi în curte, acasă, când mă apropiam de un grup, la masă, toată lumea tăcea. Mult timp am trăit experiențe din astea. Am mers în vizită la rude și m-au ținut la ușă. Nu mi-au dat drumul în casă știind că am fost acolo.
R: V-ați găsit de lucru?
D.T.:Legal nu. Lunar mă prezentam la serviciul de reintegrare a infractorilor, ca să spun că mă străduiesc să fiu un cetățean model și să-mi văd de treabă. Nu mă angaja nimeni, din cauza cazierului, deci eram silită să muncesc la negru, dar pe polițiști nu-i interesa asta, ci doar să bifeze în formularele lor că „persoana se află în întreținerea părinților, își caută de lucru și își conștientizează fapta”.Din 2003 până în 2008, când am reușit să mă angajez pentru că a intervenit reabilitarea, anii ăștia am prestat tot soiul de munci care nu necesitau un contract de muncă, pentru că se solicita cazier judiciar. Aveam 31 de ani, un copil de 10 ani, o mamă de 74. Am făcut menaj, curățenie, am avut grijă de bolnavi, lucram 24 cu 24.
Când mergi cu un cazier în care scrie că ai fost condamnat pentru înșelăciune, nu toți oamenii cunosc maniera în care s-a produs. Oricum nu mă crezuseră părinții, dar alții străini? Ce puteam să le spun? Nu a știut nimeni de condamnarea mea. Prietenii dinainte au dispărut. Nu a mai rămas nimeni, în preajma mea în afară de familie, care probabil nu au avut încotro…. Iar în cercul de prieteni făcut ulterior … am omis… Dar am trăit permanent cu sabia deasupra capului. Că se va afla și vor fugi toți.
Citiți mâine partea a doua a interviului, în care veți afla ce s-a întâmplat după ce a câștigat la CEDO, și ce piedici i-a mai pus sistemul în cale până în martie 2015, când a achitat-o definitiv de învinuiri.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/tarau-iorga.jpg800600APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-07-13 09:55:582020-08-12 13:08:44Închisă pe nedrept un an și 9 luni, reabilitată 15 ani mai târziu
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Primul ministru și ministrul justiției au declarat ieri că vor sesiza procurorul general în cazul în care partidele de opoziție vor organiza proteste antiguvernamentale*. Unul din liderii PNL anunțase anterior că PNL va organiza un lanț uman în jurul Parlamentului în ziua în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
ActiveWatch și APADOR-CH consideră că primul ministru Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o presupusă „lovitură de stat” din al cărei scenariu ar face parte și proteste de stradă. Există suficiente motive să ne temem că aceste pseudo-argumente se vor transforma în pretexte pentru o eventuală reprimare în forță a unor proteste de stradă, indiferent de revendicări și de cei care le susțin, fie chiar și organizate și susținute de actuala opoziție. Experiența ultimilor ani ne arată că, în momente cheie, autoritățile nu au ezitat să apeleze la forțele de represiune pentru a înăbuși protestele sau pentru a descuraja cetățenii să participe la acțiuni de stradă.
Dreptul la întrunire și libertatea de exprimare sunt garantate prin Constituție tuturor cetățenilor, inclusiv membrilor unor partide politice sau liderilor acestora. Obligația autorităților este de a proteja cetățenii care își exercită drepturile fundamentale în condițiile legii. Din păcate, guvernul Ponta pare hotărât să facă exact contrariul, amenințându-și oponenții nu numai cu acțiuni penale, dar și cu contra-manifestații după modelul consacrat de FSN în 1990**.
Facem un apel la membrii guvernului să se abțină de la astfel de declarații prin care forme ale libertății de exprimare sunt considerate infracțiuni, și de la eventuale acțiuni care limitează drepturi cetățenești și pot pune în pericol însăși ordinea publică pe care pretind că o apără. De asemenea, solicităm Jandarmeriei să acționeze cu maximă prudență în eventualitatea unor proteste de stradă, cu respect pentru dreptul cetățenilor de a se întruni și exprima în mod pașnic în spațiile publice. Totodată atragem atenția că Legea privind adunările publice este anacronică și nedemocratică și solicităm să fie aplicată cu deplină bună credință iar în paralel să ia măsuri pentru îmbunătățirea și democratizarea cadrului legal privind libertatea de întrunire.
Mircea Toma, Președinte ActiveWatch Maria-Nicoleta Andreescu, Director executiv Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
—-
* Articolul din Codul Penal la care face referire Victor Ponta spune că „Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
**„Lucrurile nu se tranşează în stradă, cu forţa. Au spus că ies în stradă cu 1.000 de oameni. Noi putem să venim cu 10.000. Dacă ei vor veni cu 10.000, noi aducem 100.000. Nu poţi să dai foc ţării. O să ne adresăm Procurorului General. O să-i declare suspecţi şi o să îi cerceteze.”
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/06/piata-constitutiei.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-06-09 17:32:552015-06-09 17:35:25Guvernul vrea să transforme bătălia politică într-un război împotriva drepturilor cetățenești
The project Know and claim your rights will consolidate the human rights protection system in Romania. On one hand it aims at a better understanding regarding the main concerns of the larger public concerning the human rights protection system (national sociological study). On the other hand it aims to develop the capacity to know and claim individual rights through the consolidation of the http://drepturicivile.ro/ website.
Furthermore, it will develop the capacity of a network of 10 NGOs to protect the rights of their beneficiaries by learning to use legal means before national judicial bodies and the ECHR system. Also, it will improve the knowledge of 50 legal professionals (judges, prosecutors, lawyers) regarding the human rights protection system enshrined in the European Convention on Human Rights. In collaboration with the Norwegian partners the project will contribute to the improvement of the system of implementation of the ECHR rulings in Romania, through an analysis of the de facto situation, a comparative study with the Norwegian equivalent mechanism and the implementation of a pilot advocacy strategy.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/06/free-information.jpg200345Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-06-08 18:15:142017-03-22 10:50:27Know and claim your rights!
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
București, 25 mai 2015
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a făcut public azi raportul realizat în comuna Racoș, județul Brașov, cu privire la acuzațiile pe care mai mulți cetățeni din localitate le aduc polițiștilor.
Concret, polițiștii din Racoș sunt acuzați că în ultimii trei ani ar fi bătut mai mult de 40 de cetățeni din comună, bătăi soldate cu certificate medico-legale și multe zile de spitalizare, dar rămase nesancționate în plan legal.
Oamenii spun că sunt bătuți de organele de ordine, în secția de poliție, în pădure sau pe câmp. Reclamațiile lor au rămas până acum nesoluționate, procurorii din Brașov clasând plângerile pe motiv că reclamanții nu au avut martori.
Ultimul bătut în gara Racoș, de către patru indivizi, a fost un student activist venit în comună ca să-i învețe pe oameni cum să scrie plângeri pentru purtarea abuzivă a polițiștilor. Înainte cu câteva minute de bătaie, tânărul fusese “avertizat” de polițiști că se află într-o zonă periculoasă.
Conducerea IJP Brașov, cu care reprezentanții APADOR-CH au discutat, nu crede ce spun oamenii din localitate, dar se face că cercetează.
Un raport complet al situației din Racoș puteți citiți aici . Povestea în format video poate fi vizionată aici.
APADOR-CH cere Inspectoratului General al Poliției Române să ancheteze serios și cât mai rapid situația care mocnește în comuna Racoș și să dispună măsurile legale care se impun.
De asemenea, asociația cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsuri pentru redeschiderea tuturor dosarelor penale pentru care, în ultimii 3 ani, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, privind plângeri ale locuitorilor din Racoș despre abuzurile poliției.
***
Acest demers face parte din proiectul “Cu ochii pe abuzurile poliției” , realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/05/aurica-borzos.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-25 15:41:252015-05-26 10:57:40APADOR-CH cere anchetarea situației din Racoș, Brașov, unde cetățenii spun că sunt terorizați de poliție
Consiliul Național de Integritate (CNI) a pus în dezbatere publică noul regulament ce va sta la baza organizării concursurilor de ocupare a posturilor de conducere ale Agenției Naționale de Integritate (ANI). În prezent este vacant postul de președinte ANI, în urma demisiei domnului Horia Georgescu. După adoptarea noului regulament, în această vară, va fi organizat concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI.
În clipul de mai jos aflați pe scurt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat și calitățile pe care ar fi de dorit să le aibă – în opinia președintelui CNI, domnul Ciprian Ciucu.
APADOR-CH împreună cu Asociația Pro Democrația și cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au formulat câteva puncte de vedere în legătură cu proiectul de regulament aflat în dezbatere publică, pe care le puteți citi mai jos.
Nr. 161 din 15 mai 2015
Către CONSILIUL NAȚIONAL DE INTEGRITATE
Stimate doamne/Stimați domni,
Vă transmitem mai jos opiniile noastre cu privire la Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2017. Punctele noastre de vedere sunt susținute de Asociația Pro Democrația și de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Vă solicităm să ne comunicaţi în scris răspunsul la prezentele comentarii şi observaţii.
Cu considerație,
Maria-Nicoleta Andreescu,
Director Executiv APADOR-CH
*
[box type=”download”]
COMENTARIILE ŞI OBSERVAŢIILE APADOR-CH
CU PRIVIRE LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA
HOTĂRÂRII NR. 2 DIN 16 IULIE 2007
PRIVIND MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA REGULAMENTULUI DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI SAU EXAMENULUI PENTRU OCUPAREA FUNCŢIILOR DE PREŞEDINTE ŞI VICEPREŞEDINTE AI AGENŢIEI NAŢIONALE DE INTEGRITATE
APADOR-CH consideră că modificările şi completările prevăzute în proiectul de hotărâre întocmit de Consiliul Naţional de Integritate (CNI) corespund unei necesităţi reale şi actuale, având scopul pozitiv de a debloca principala activitate a CNI (asigurarea ocupării funcţiilor vacante din ANI), în condiţiile în care CNI funcţionează cu un număr incomplet de membri.
Comentariile şi observaţiile APADOR-CH se referă la următoarele aspecte:
1. O problemă de denumire. Proiectul de hotărâre postat pe site-ul CNI şi aflat în dezbatere publică este intitulat: “Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2007 privind modificarea şi completarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate”.
În realitate, Hotărârea nr. 2 din 16 iulie 2007 nu priveşte modificarea şi completarea Regulamentului pentru concurs/examen, ci chiar aprobarea acestui regulament. Astfel, pe site-ul CNI este publicată Hotărârea nr. 2 din 16 iulie 2007, care are denumirea: “HOTĂRÂRE Nr. 2 din 16 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate “
De aceea, pentru identificarea exactă a hotărârii care se propune a fi modificată şi completată, considerăm necesar că titlul proiectului de hotărâre să fie următorul:
” Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate.”
2. A) Introducerea în Regulament a unei prevederi în sensul că, pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ANI, interviul să fie public.
Aceste funcţii publice (preşedinte şi vicepreşedinte ANI) au o importanţă deosebită în prezent, astfel că este necesară o mai mare transparentă a procedurii de selecţie, care se poate realiza prin transformarea fazei finale a procedurii (interviul) într-o fază publică.
Un exemplu în acest sens îl oferă procedura urmată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în legătură cu propunerile de numire a magistraţilor în funcţii de conducere, procedură în cadrul căreia interviul candidaţilor este public (publicitate asigurată prin transmiterea interviului pe internet).
B) O variantă mai largă de transparentizare a procedurii de selecţie constă în introducerea unei prevederi similare și în Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiei de inspector de integritate în cadrul ANI, în sensul că orice interviu pentru ocuparea unei funcţii în ANI, nu doar pentru cea de preşedinte sau vicepreşedinte, să fie public. Importanţa activităţii ANI justifică cerinţa de creştere a transparenţei procedurii de selecţie pentru întregul personal al ANI.
3. Introducerea în Regulament a unei prevederi în sensul că, la interviul organizat pentru ocuparea oricărei funcţii în cadrul ANI, să poată asista, ca invitate, persoane despre care comisia apreciază că au o bună pregătire în domenii relevante (psihologie, management etc.).
Aceste persoane nu vor face parte din comisie şi nu vor avea nicio putere decizională, dar, asistând la interviu, vor putea fi consultate de membrii comisiei, potrivit domeniului lor de expertiză, pentru lămurirea unor aspecte rezultate din răspunsurile la interviu.
Această prevedere ar conferi un spor de profesionalism procedurii de desemnare a persoanelor ce urmează să fie numite în cadrul ANI. Puterea decizională va rămâne integral la membrii CNI, dar decizia va fi de o mai mare calitate dacă decidenţii vor putea apela şi la opinia unor specialişti în domenii relevante pentru selecţia unui personal de calitate în cadrul ANI.
4) O simplificare terminologică. În proiectul de hotărâre, cea de-a doua comisie, are o denumire foarte lungă: “Comisia pentru elaborarea bibliografiei, a tematicii de concurs, a subiectelor și pentru corectarea lucrărilor”. De fapt, denumirea constă în enumerarea atribuţiilor comisiei.
Considerăm că, dacă prima comisie este denumită “comisia de organizare”, cea de a doua comisie poate fi denumită, pe scurt, “comisia de examinare”, iar atunci când sunt prevăzute atribuţiile aceşti comisii se pot face detalierile de genul: elaborează bibliografia, tematica de concurs, subiectele și corectează lucrările.
Astfel, pct. 4 din proiectul de hotărâre, ar putea avea următorul conţinut:
“4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Comisia de examinare are următoarele atribuţii:
A) să elaboreze bibliografia şi tematica pentru concurs, pe care le supune aprobării
Consiliului;
B) să elaboreze trei variante de subiecte pentru proba scrisă a concursului, pe baza
Bibliografiei şi a tematicii de concurs, precum şi criteriile de evaluare şi baremele de
Corectare;
C) să elaboreze planul de interviu şi să îl supună spre aprobare plenului Consiliului;
D) să evalueze şi să noteze lucrările candidaţilor.
(2) Bibliografia şi tematica de concurs se aprobă prin hotărâre a Consiliului şi se
Publică pe pagina de internet a Agenţiei, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 144/2007,
Republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
București, 15 mai 2015
[/box]
Acest demers este parte a proiectului „ Societatea civilă implicată în eficientizarea Consiliului Național de Integritate –CNI”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/04/sigle.jpg221680APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-05-15 11:35:282020-08-12 13:08:44Se caută un șef integru pentru ANI – ce condiții trebuie să îndeplinească
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
București, 5 mai 2015
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai pronunțat azi o condamnare la adresa României, pentru că nu i-a făcut dreptate Ancăi Cătălina Doiciu, o femeie bătută de un polițist, la Predeal, în ianuarie 2001. Cazul a trenat în România timp de 7 ani și s-a încheiat cu achitarea polițistului, pe motiv că ar fi fost provocat de femeia bătută. Polițistul a fost și avansat în funcție câțiva ani mai târziu. Cauza a ajuns la CEDO în 2008, fiind reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Olivia Hatneanu.
Faptele s-au petrecut astfel: la 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu a ajuns la Poliția Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercație cu un taximetrist în gară. Pentru că polițiștii se manifestau violent față de logodnic, Cătălina Doiciu, de 19 ani la acea dată, i-a luat apărarea acestuia. Motiv pentru care a luat și ea bătaie de la polițistul L.I, sub privirile altor patru colegi de breaslă. Bătaia a fost suficient de serioasă încât să necesite 14 zile de îngrijiri medicale. Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri și contuzii ale feței și piramidei nazale.
Cătălina Doiciu a făut plângere penală împotriva polițistului care a bătut-o, plângere analizată la acea vreme de Parchetul militar, întrucât poliția nu fusese demilitarizată. Rezultatul cercetării Parchetului militar a fost că tânăra de 19 ani ar fi sărit să-l bată pe polițist, motiv pentru care el i-ar fi dat o singură palmă. În aprilie 2002, după un an jumătate de cercetări, cauza s-a soluționat cu o amendă administrativă aplicată polițistului pentru „lipsa de gravitate a faptelor”. Ulterior amenda a fost anulată, iar în perioada 2003-2004 polițistul L.I. a fost avansat în funcția de agent șef principal. Cătălina Doiciu a făcut numeroase alte demersuri legale naționale, până în 2008, fără succes.
În decizia de azi CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că Anca Doiciu a fost bătută de polițistul respectiv, faptă pentru care nu există nicio scuză. Curtea a afirmat că și în cele mai dificile circumstanțe, când e vorba de lupta împotriva terorismului, Convenția interzice tratamentele inumane și tortura, cu atât mai mult în cazul în care victima l-ar fi „provocat” pe respectivul polițist.
CEDO a mai constatat de asemenea că ancheta statului român a fost ineficientă și că a durat mult, în plus procurorul militar care s-a ocupat de caz nu a avut suficientă independență. Mai mult, Curtea spune că e greu de înțeles cum de polițistul nu a fost tras la răspundere pentru fapta lui, amenda fiind anulată, ba mai mult el a continuat să-și exercite funcția.
După un proces care a durat, și la CEDO, din 27 decembrie 2008 până în mai 2015, Cătălina Doiciu a primit satisfacție, daune morale în valoare de 11.000 de euro, plus cheltuieli de judecată.
„Prin hotărârea de azi, Curtea europeană atrage încă o dată atenția României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenților statului sunt interzise, indiferent de circumstanțe, și că acuzațiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate și seriozitate. Mai mult, hotărârea subliniază că practica de a menține în funcție, în contact direct cu publicul, polițiști acuzați de purtare abuzivă este incompatibilă cu prevederile Convenției europene, Curtea exprimându-și surpriza că, în cazul de față, polițistul nu numai că nu a fost sancționat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câțiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigațiile penale erau încă în curs.”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul APADOR-CH.
Ultimul caz câștigat tot de avocații APADOR-CH la CEDO, privind un cetățean bătut de poliție, a fost Flămânzeanu contra României, din noiembrie 2014. O statistică tristă a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani, găsiți aici.
Găsiți decizia CEDO în cazul Doiciu contra României (varianta în franceză) aici: AFFAIRE DOICIU c. ROUMANIE.
***
APADOR-CH derulează în prezent “Cu ochii pe abuzurile poliției”, un proiect de conștientizare a repercusiunilor abuzurilor poliției asupra cetățenilor, proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/03/cedo.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-05 11:04:182019-05-27 20:37:35Încă o condamnare a României la CEDO pentru un polițist bătăuș nepedepsit
