Posts

„Taxa Oxigen” nu are avizul poliţiei rutiere. Era necesar?

20/02/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Peste câteva zile, la 1 martie 2020, îşi va produce efectele Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539 din 24 octombrie 2019, prin care a fost introdusă “Taxa Oxigen”. Probabil, de la 1 martie 2020 vor urma zile de neuitat în capitală, pline de încărcătură pozitivă şi bună dispoziţie generală, pentru că o problemă serioasă a fost rezolvată cu multă simplitate, deosebită înţelepciune şi extraordinară pricepere. În fine…

Pe lângă problemele de legalitate ale acestei hotărâri pe care le-am prezentat anterior, se ridică şi o altă problemă din aceeaşi categorie, şi anume nesolicitarea avizului poliţei rutiere cu privire la proiectul acestei hotărâri.

Astfel, potrivit art. 5 al. 7 şi art. 128 al. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002 privind Codul rutier, orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice, precum și organizarea circulaţiei pentru localităţile urbane se dispun de către administratorul drumului/autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul poliţiei rutiere.

Din textele legale citate mai sus, rezultă că solicitarea avizului poliţiei rutiere cu privire la proiectul Hotărârii nr. 539/2019 este obligatorie, întrucât prin această hotărâre se organizează şi se restricţionează circulaţia autovehiculelor pe raza municipiului Bucureşti.

Ce se întâmplă dacă proiectul unei hotărâri de consiliu local/general nu a fost avizat de către entitățile prevăzute de lege (de exemplu, de poliţia rutieră)? Potrivit art. 3 al. 2, art. 9 al. 1 şi art. 81 al 2 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, hotărârea poate fi considerată ca adoptată ilegal şi, ca urmare, poate fi desfiinţată de către instanţa de judecată.

Pentru a verifica dacă poliţia rutieră a avizat sau nu proiectul Hotărârii nr. 539/2019, am solicitat informaţii atât de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), cât şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMP).

Atât IGPR, cât şi DGPMB au răspuns că nu li s-a solicitat şi nici nu au emis aviz pentru proiectul Hotărârii nr. 539/2019, privind “Taxa Oxigen”.

Vezi răspunsul poliției la întrebarea APADOR-CH

În plus, DGPMB a precizat că „Măsurile prevăzute de Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539/2019 nu presupun instalarea de indicatoare rutiere de restricţie conform Normativului SR 1848/1 – 2011 „Semnalizarea rutieră. Indicatoare şi mijloace de semnalizare rutieră. Clasificare, simboluri şi amplasare”, motiv pentru care considerăm că acestea nu constituie măsuri de restricţie în sensul prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.”

Primăria a amplasat, fără avizul poliției, indicatoare pentru delimitara zonei ZACA

Sunt discutabile argumentele prezentate de către DGPMB, întrucât art. 5 al. 7 şi art. 128 al. 1 lit. c Codul rutier prevăd că avizul poliţei rutiere este obligatoriu ori de câte ori se dispune orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice sau de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane, fără ca legea (Codul rutier) să limiteze obligaţia de a solicita avizul poliţiei rutiere numai în cazurile care presupun instalarea de indicatoare rutiere de restricţie.

Astfel, art. 5 al. 7 din OUG 195/2002 (Codul rutier) prevede:

(7) Orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliţiei rutiere.”

De asemenea, art. 128 al. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002 (Codul rutier) prevede:

Art. 128. – (1) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:

…

c) întocmesc şi actualizează planurile de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurării fluenţei şi siguranţei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul poliţiei rutiere;”

Pe de altă parte, zona ZACA prevăzută în Hotărârea nr. 539/2019, este deja delimitată prin instalarea pe drumurile publice de panouri care se referă la circulaţia rutieră şi care indică restricții de circulaţie pentru anumite categorii de autovehicule, care au interdicţia de a circula în acea zonă dacă nu au plătit vinieta.

Dar, răspunsul final la întrebarea dacă Hotărârea nr. 539/2019 trebuia sau nu avizată de poliţia rutieră, şi dacă lipsa avizării proiectului acestei hotărâri are sau nu ca efect nulitatea respectivei hotărâri, nu va fi dat însă de DGPMB sau de altcineva, ci doar de instanţa de judecată, dacă şi după ce va fi sesizată cu această problemă de către o persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539/2019.

Ce demersuri a mai făcut APADOR-CH pe acest subiect:

Ce zice AVP despre „taxa oxigen” și cum poate fi ea contestată

14/01/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În răspunsul către APADOR-CH, Avocatul poporului susține că taxa e bună și nediscriminatorie, dar că o să mai corespondeze cu primăria pe tema categoriilor de vehicule exceptate de la plată. În același timp omite să facă vreun comentariu despre ilegalitatea articolelor care prevăd interzicerea totală a unor mașini în București. Ce se mai poate face?

De la 1 martie 2020, începe aplicarea în Bucureşti a „taxei oxigen”. Această „taxă” are cel puţin 4 componente:

taxarea unor autovehicule pentru accesul în zona centrală a oraşului, zonă denumită ZACA (Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului)
interzicerea relativă a accesului (fără plata unei taxe) a unor autovehicule în municipiul Bucureşti
interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în zona ZACA (nu au acces nici dacă plătesc taxă)
interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în întregul municipiu Bucureşti (nu au acces nici dacă plătesc taxă)

Nu toate aceste componente se aplică de la 1 martie 2020, unele fiind eşalonate pentru anii următori.

APADOR-CH a contestat încă din octombrie 2019 legalitatea unor articole din hotărârea primăriei, cerând Avocatului poporului să sesizeze instanța de contencios în această privință. În răspunul primit de asociație, AVP spune puține în multe cuvinte. Pe scurt, taxa ar fi bună, dar mai e de lucrat la implementarea ei. În luările de poziţie pe această temă, asociaţia nu a contestat oportunitatea unor măsuri pro mediu (deși ar fi multe de discutat despre lipsa unui ansamblu rezonabil de măsuri antipoluare şi despre reducerea lor la simpla introducere a unei taxe şi a unei interdicţii în plus pentru cetăţeni), ci numai legalitatea (conformitatea cu legea) măsurilor adoptate.

Este adevărat că, cetăţenii au aşteptări legitime în privinţa unor măsuri eficace pentru reducerea poluării, iar aşteptări similare are şi APADOR-CH. Dar, în aceleaşi timp, există aşteptări, la fel de legitime, ca măsurile ce se iau să respecte atât Constituţia, cât şi celelalte legi ale ţării.

Suntem îndreptățiți să privim cu scepticism „taxa oxigen” după ilegala „taxă de primă înmatriculare”?

Aşteptările privind legalitatea măsurilor pentru îmbunătăţirea mediului (de regulă, măsuri doar de natură fiscală) sunt cu atât mai îndreptăţite la noi în ţară, cu cât există experienţele nefericite ale numeroaselor variante de taxe auto „de mediu” introduse de diferite guverne, aflate în permanentă căutare de bani. Acele măsuri (taxele de „primă înmatriculare” scl.) au început prin a fi triumfale şi pline de oxigen fiscal revigorant, dar au sfârşit prin a fi declarate nelegale şi au fost urmate de restituirea – aproximativă – a banilor încasaţi nelegal, vreme de ani de zile, de la cetăţeni.

Deci, dacă guvernele au mai greşit (cam des) în probleme legate de taxele „de mediu”, există o presupunere rezonabilă că şi primăriile mai pot să greşească atunci când se apucă de rezolvat, tot prin introducerea unor taxe, problemele legate de mediu/reducerea poluării.

Taxa oxigen a fost introdusă prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539/2019 (pentru simplificare, Hotărârea 539/2019). Ea restrânge exerciţiul dreptului de proprietate personală asupra unui autovehicul, prin introducerea unor interdicţii de acces, care împiedică folosirea liberă a autovehiculului.

Astfel de restrângeri ale dreptului de proprietate, prin interdicții de folosire a autovehiculelor, sunt posibile şi sunt chiar prevăzute în Constituție, inclusiv pentru motive de protecţie a mediului. Totuşi, aceeaşi Constituţie care prevede posibilitatea restrângerii drepturilor fundamentale, prevede şi condiţiile stricte în care aceste drepturi pot fi restrânse. O condiţie esenţială este ca restrângerea dreptului să se facă numai prin lege.

De ce este ilegală „taxa oxigen”? Pentru că interzice accesul în tot orașul, în timp ce legea permite restricții doar pe zone

În încercarea de a simplifica discuţia, să admitem că există o lege care prevede în ce constau restrângerile dreptului de proprietate asupra autovehiculelor şi că acea lege delegă autorităţile locale (să zicem, primăriilor) să adopte nişte hotărâri prin care să pună în practică, în fiecare localitate (de exemplu, în Bucureşti) interdicţiile de acces/circulaţie pe care le prevede legea.

Problema este că primăriile care pun în aplicare ceea ce prevede legea, nu pot interzice prin hotărârile pe care le adoptă mai mult decât interzice legea pe care o aplică.

În speţă, este vorba despre Hotărârea 539/2019, care a reuşit să interzică mai mult decât interzice legea mediului (OUG 195/2005).

Avem o lege a mediului (OUG 195/2005) care, în art. 70 lit. g, prevede pentru autorităţile publice locale (de exemplu, cele din Bucureşti) posibilitatea interzicerii accesului autovehiculelor numai în anumite zone ale unei localităţi (în anumite zone din Bucureşti), şi nu în întreaga localitate.

Iată ce prevede, mai exact, art. 70 lit. g din OUG 195/2005:

“Art. 70. – Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

…….

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;”

De asemenea, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă prevede:

“Art. 80. – Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale [aici se includ și hotărârile de consiliu general/local] se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale.”

După cum se poate lesne observa, textul legal din OUG 195/2005 nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate (întregul Bucureşti), ci doar în anumite zone din aceasta.

Cu toate acestea, prin încălcarea evidentă a articolului de lege menţionat mai sus, Hotărârea 539/2019 prevede în art. 9 ai 10 interdicţii de acces ale unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul localităţi (Bucureşti): din 2022 – cele Euro 0, 1 și 2; din 2024 – cele Euro 3.

Deci, art. 9 şi 10 din Hotărârea CGMB 539/2019 contravin legii, respectiv contravin art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005, care nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate.

Cu alte cuvinte, dacă legea nu restricţionează accesul autovehiculului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate, un act inferior legii (o hotărâre de consiliu general) nu poate interzice mai mult decât interzice legea, adică nu poate extinde interdicţia, stabilită prin lege la anumite zone din localitate, la întreaga localitate. Aceasta pentru că, potrivit Constituţiei, dreptul de proprietate nu poate fi restrâns decât prin lege/în baza legii şi nu printr-o simplă hotărâre a autorităţilor locale.

Legea nu permite primăriilor să introducă taxe de acces în întreaga localitate

Pentru aceleaşi considerente, care privesc depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru interdicţii, se poate aprecia că şi prevederile art. 2 al. 1 lit. b, c – teza II şi al. 2 din Hotărârea 539/2019 sunt nelegale, deoarece interzic accesul unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti şi nu doar în anumite zone ale municipiului. În cazurile prevăzute în art. 2 din hotărâre, interdicţia accesului este relativă, în sensul că ea este ridicată numai în cazul achitării unei taxe. Chiar dacă este relativă, interdicţia folosirii autovehiculului, ca restrângere a dreptului de proprietate există în sine, deoarece accesul liber al respectivelor categorii de autovehicule nu mai este permis, iar interdicţia este extinsă la întreg teritoriul municipiului Bucureşti. Astfel cum am mai precizat, legea (OUG 195/2005) nu permite interzicerea accesului autovehiculelor pe întreg teritoriul unei localităţi, ci doar în anumite zone din localitate.

Cu alte cuvinte, art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005 nu permite stabilirea de către autorităţile locale a unor taxe de acces pentru anumite categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti, ci doar pentru accesul în anumite zone ale municipiului, cum, de exemplu, este zona ZACA, stabilită prin art. 1 din Hotărârea CGMB 539/2019. În aceleaşi timp, extinderea taxării accesului de la o zonă delimitată din cadrul municipiului (zona ZACA) la întreg teritoriul municipiului are caracter nelegal, deoarece legea nu permite interdicţii de acces, relative sau absolute, care să se refere la întreaga localitate.

Dacă legea (OUG 195/2005) ar fi prevăzut posibilitatea interzicerii unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul unei localităţi (şi nu doar pe anumite zone, cum o face în prezent), nu ar mai fi existat problemele de legalitate ale art. 2, 9 şi 10 din hotărârea 539/2019, probleme generate de faptul că, cele 3 articole extind interzicerea accesului liber de la anumite zone la întreaga localitate. Dar, legea nu prevede această posibilitate, astfel că problema nelegalităţii art. 2, 9 şi 10 din hotărârea 539/2019 persistă.

Cum poate fi atacată „taxa oxigen” și de către cine?

Dacă o hotărâre a autorităţilor publice locale încalcă o lege, ea va putea fi anulată, total sau în parte (anumite articole din hotărâre), de instanţa de contencios administrativ. Pentru că instanţa să ia în discuţie anularea hotărâri, ea trebuie să fie sesizată, de cel puţin de o persoană care a suferit o vătămare/atingere a unui drept al său în urma adoptării acelei hotărâri (de exemplu, un proprietar de autovehicul, domiciliat în Bucureşti, care face parte din categoriile la care se referă interdicţiile de acces pe întregul teritoriu al Bucureştiului: atât cei care trebuie să plătească o taxă pentru a avea acces în Bucureşti, cât şi cei care nu vor mai avea acces în Bucureşti, nici dacă plătesc taxă).

Procedura începe cu o plângere prealabilă formulată de persoana care se consideră vătămată, plângere care se motivează şi se adresează emitentului hotărârii (în speţă, CGMB). Prin această plângere se cere remedierea/înlăturarea elementelor nelegale din hotărâre. În cazul actelor administrative normative (cum este şi hotărârea în discuţie), plângerea prealabilă se poate formula oricând. Plângerea trebuie rezolvată de autoritatea sesizată în 30 de zile de la înregistrare. În caz de respingere sau de nesoluţionare în termen a plângerii prealabile, persoana se poate adresa cu o cerere de anulare a hotărârii instanţei de contencios administrativ (în speţă, Tribunalul Bucureşti) în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului negativ sau, după caz, de la data expirării termenului de 30 de zile în care trebuia soluţionată plângerea. Cererea adresată instanţei trebuie timbrată (taxa de timbru – 50 lei, conform art. 16 din OG 80/2103).

Dar, din momentul luării deciziei de a începe procedurile care pot duce la anularea hotărârii de consiliu, începe munca fiecăruia şi, desigur, a avocaţilor. Nimeni nu poate garanta câştigul în instanţă. Se poate câştiga, dar se poate pierde la fel de bine, asta e măreţia dreptului de la noi. Este doar o încercare, dar, urmând o vorbă mai veche, prima condiţie ca să câştigi la LOTO este să joci.

Avocatul Poporului, sesizat cu acesta problemă, a preferat să ne răspundă că măsurile luate în cadrul taxei oxigen sunt oportune (deşi, nu oportunitatea lor a fost contestată, ci legalitatea), fără a mai explica de ce o hotărâre de primărie (consiliu) e mai tare decât o lege. Cu privire la discriminarea dintre persoanele fizice (supuse taxei) şi persoanele juridice (exceptate de la taxă), acelaşi avocat al poporului a apreciat că nu există discriminare, dar a adăugat că va formula o solicitare primăriei ca să clarifice ce este cu exceptările de la taxă. Păi, dacă a constatat că nu e discriminare, de ce mai întreabă primăria, după aia, cum e cu exceptarea unor categorii de autovehicule de la taxă? Nu ar fi trebuit ca Avocatul Poporului să clarifice mai întâi cum e cu motivul pentru care s-a discutat despre discriminare, şi anume exceptările de la „taxa oxigen” (stabilite pentru stat şi pentru flota de autovehicule a primăriei – STB) şi abia după această clarificare să concluzioneze că nu e discriminare? Adica, nu e discriminare, dar mai vedem?

Noi am făcut o revenire la AVP, în urma primirii acestui răspuns, dar n-ar trebui să ne punem mari speranțe în asta. O concluzie grăbită şi superficială ar fi: stimate popor, ai un avocat, devenit instituţie publică, dar, până la urmă, dacă vrei cu adevărat să-ţi rezolvi nişte probleme, trebuie să o faci tot de unul singur şi tot prin apelarea la avocaţi care nu sunt ai poporului, ci ai baroului.

Citiți mai jos:

Răspunsul Avocatului Poporului la demersul APADOR-CH

Răspunsul APADOR-CH la motivarea Avocatului Poporului

Al doilea răspuns de la AVP pe tema constituționalității taxei oxigen Al treilea răspuns al AVP – în care ne spune că nu am făcut dovada că Taxa oxigen ar afecta pe cineva

Raport asupra vizitei în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 4, București

29/07/2016/in Aresturi, Monitorizare condițiilor de detenție /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 11 iulie 2016, doi reprezentanți APADOR-CH au vizitat Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 4 (CRAP 4) care funcționează în incinta Secției 6 Poliție cu sediul în București, str. Paul Greceanu, nr. 36, sector 2.

Particularități, efective, investiții

Centrul de Reținere si Arestare Preventivă nr. 4 este unul dintre cele 12 Centre de reținere și arestare preventivă care se află pe raza Capitalei. Centrul, situat la demisol, are 3 camere în care sunt cazate persoane private de libertate și o cameră dezafectată care nu poate fi folosită drept cameră de deținere deoarece este prea aproape de stradă. Cele 3 camere au următoarele suprafețe: camera 1 are 27,70 mp și sunt instalate 10 paturi; camera 2 are 14,36 mp și sunt instalate 6 paturi; camera 3 are 7,48 mp și sunt instalate 2 paturi;

La data vizitei în incinta Centrului nr. 4 se aflau 15 deținuți, toți bărbați majori, 14 erau arestați preventiv și un condamnat definitiv repartizați astfel: 7 persoane în camera 1, 6 persoane în camera 2 și 2 persoane în camera 3. Condamnatul definitiv își executa pedeapsa în arest la solicitarea Parchetului pentru a fi protejat de anumite persoane din penitenciar.

Suprafețele camerelor de deținere, așa cum ne-au fost furnizate de conducerea Centrului nu respectă standardul internațional de 4 mp / deținut. Raportat la numărul de persoane aflate în arest la data vizitei, în camera nr.1 fiecare deținut dispunea de 3,95 mp alocați, în camera 2 fiecare deținut dispunea de 2,39 mp iar în camera 3 fiecărui deținut îi revenea 3,74 mp. Fiecare cameră are alocat un spațiu situat la o înălțime de 2 trepte, extrem de mic, impropriu, unde se află WC turcesc, deasupra acestui WC este dușul iar alături este o chiuvetă.

Conform afirmațiilor responsabilului arestului și șefului secției de poliție nr. 6 în Centrul nr. 4 au fost realizate în ultimii ani următoarele investiții: în anul 2014 a fost realizată o renovare generală când Centrul a fost închis timp de 6 luni iar deținuții au fost repartizați la alte centre, în anul 2015 au fost montate, în fiecare cameră, aparate de aer condiționat în cadrul proiectului finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, iar în anul 2016 a fost înlocuită vechea tâmplărie a geamurilor cu tâmplărie termopan.

Aparatele de aer condiționat deși montate în anul 2015, nu au funcționat până în prezent, deoarece rețeaua electrică a secției de poliției este subdimensionată și nu face față consumului. Până în prezent, de peste 1 an și jumătate, nu au fost alocate fonduri pentru refacerea instalației electrice la parametrii care să permită funcționarea aparatelor de aer condiționat. Funcționarea aparatelor de aer condiționat este imperios necesară, la data vizitei temperatura în camere era extrem de ridicată iar aerul era aproape irespirabil.

Personalul este format din 13 agenţi şi şeful arestului care lucrează în ture. Schema de personal este completă. Responsabilul Centrului a precizat că toți deținuții sunt primiți în centru după ce au efectuat vizita medicală care are loc la arestul central. Tot acolo sunt duși pentru alte controale medicale de rutină, iar în cazul urgențelor este chemată salvarea.

Ca activităţi în CRAP 4 există doar posibilitatea de a ieşi la curtea de plimbare de aproximativ 12 mp (1oră pe zi), sau a te uita la televizor, existent în fiecare cameră. Curtea de plimbare este acoperită cu tablă ondulată pe aproape 90% din suprafață, dublată de sârmă și gratie în care cu greu poți vedea cerul, fără nicio posibilitate de a desfăşura activităţi.

Telefonul este amplasat în singura cameră destinată personalului arestului şi funcţionează cu cartele. Telefonul nu este delimitat de o cabină care să asigure confidenţialitatea convorbirilor, astfel că agentul de pază stă lângă arestat în timpul apelului. În aceeași încăpere se află un spațiu impropriu destinat percheziției corporale în arest. Spațiul este de fapt un cuier improvizat unde se află hainele agenților acoperit de o draperie. Tot în această încăpere este și cutia poștală. Corespondența nu se înregistrează nici primire nici la expediere.

Persoanele private de libertate au în fiecare cameră o broșură care conține documente în care sunt menţionate drepturile şi obligaţiile lor, inclusiv un extras din noul Regulament de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Pe holul Centrului, erau afișate numele a doi judecători de supraveghere a privării de libertate care provin de la Judecătoria sectorului 2 însă nu și datele de contact ale acestora.

Camera unde au loc întâlnirile cu avocatul este o cameră improprie, plină de dulapuri metalice în care se află o masă și 2 scaune, iar agentul care asigură supravegherea vizuală stă pe hol, în afara camerei, cu ușa deschisă aceasta fiind singura posibilitate de a asigura supravegherea vizuală.

CRAP 4 este dotat cu camere de luat vederi care sunt amplasate pe hol, la intrarea în arest şi la curtea de plimbare. Conform responsabilului CRAP 4 imaginile sunt stocate doar pentru o scurtă perioadă de timp din cauza imposibilităţii tehnice.

Hrana provine de la penitenciarul Rahova și le este servită deținuților în camere. Deținuții s-au plâns de calitatea și gustul acesteia și au afirmat că de multe ori este imposibil de mâncat. Bucătăria este dotată cu un cuptor cu microunde, un fierbător de apă, o plită cu butelie care pot fi folosite de arestaţi, patru frigidere, câte unul pentru fiecare cameră unde își pot păstra hrana de la aparţinători şi unul unde sunt păstrate probele din mâncare. Pentru cumpărături personalul centrului întocmeşte liste pe baza cărora se fac cumpărături, deținuții au voie să facă cumpărături o dată la 2 săptămâni, în valoare de 1800 de lei pe lună.

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, aprobat prin Hotărârea nr. 157 din 10 martie 2016, conferă și dreptul la vizită intimă (Articolul 249) pentru persoanele arestate preventiv. În acest CRAP nu există posibilitatea amenajării acestei camere intime din cauza lipsei de spațiu.

Reprezentanții asociaţiei au vizitat toate cele 3 camere de deținere. Spațiul utilizat în CRAP nr.4 este situat în demisolul unei clădiri vechi, care se află într-o stare improprie utilizării ca arest. Atât pe holul arestului cât și în toate camere de deținere există infiltrații pe pereți, pereți scorojiți cu tencuiala căzută, mucegai și o stare precară de igienă. Micul spațiu din fiecare cameră amenajat pe post de toaletă și duș are treptele din gresie spartă (camera nr.2), țevile ruginite și lipsit de ventilație prin urmare aburul de la apa caldă se imprimă pe pereți unde creează condens transformat în mucegai care apoi se răspândește în cameră. Din această cauză toate saltele miros a mucegai. Deținuții nu primesc din partea arestului produse de igienizare a camerelor și își cumpără din banii personali dezinfectant pentru toaletă, astfel încât mirosul din cameră să fie suportabil.

În camera nr.1 mai există 2 paturi amplasate pe 3 niveluri, deținuții plângându-se că este imposibil să poți avea acces și să poți sta în ultimul pat de sus. Asociația recomandă demontarea celui de al treilea rând de paturi.

Concluzii și recomandări

– Asociaţia recomandă cu prioritate refacerea de urgență a instalației electrice astfel încât să poată fi pusă in funcțiune instalația de aer condiționat, deoarece în camere căldura e insuportabilă iar aerul irespirabil;

– Este necesară igienizarea întregului spațiu şi eliminarea igrasiei și a infiltrațiilor de pe pereţi;

– APADOR-CH recomandă amenajarea corespunzătoare a curţii de plimbare.

Nicoleta Popescu

Cristinel Buzatu

Fără „binecuvântarea” lui Oprescu, pe 19 septembrie ieșim în stradă

14/09/2015/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe 19 septembrie 2015, bucureștenii vor ieși din nou în stradă pentru a protesta împotriva modului în care autoritățile locale administrează orașul. Este al 7-lea marș cunoscut sub numele de „Marșul bicicliștilor – Oraș pentru oameni”.

În ultimii ani, Sorin Oprescu, prin funcția pe care o ocupa, a încercat tot timpul ca nemulțumirile bucureștenilor să nu fie auzite și văzute.

Cum băga Oprescu pumnul în gura societății civile

În toamna anului 2012, OPTAR a organizat primul protest care viza ilegalitățile comise în cazul recepției pistelor pentru biciclete din Bucuresti. Acest demers a fost inițiat după ce, timp de un an, Primarul General și Consiliul General al Municipiului București au ignorat petițiile. Nici dupa cel de-al doilea protest, din primăvara anului 2013, administrația locală nu a dat vreun semnal ca i-ar păsa de recuperarea pagubelor provocate prin recepționarea ilegală a pistelor pentru biciclete. În aceeași primăvară, Sorin Oprescu a blocat proiectul ce viza creșterea siguranței pe străzile din București.

În vara anului 2013, după doi ani în care OPTAR a depus petiții către toate instituțiile care ar fi putut interveni pentru recuperarea prejudiciilor, inclusiv către partidele politice, a fost evident faptul că este necesar ca cetățenii să iasă în stradă pentru a-și face auzite nemulțumirile.

Pe 08 iulie 2013, conform Legii privind organizarea adunărilor publice, OPTAR a depus la registratura Primăriei Municipiului București declarații privind organizarea de proteste în perioada 2013-2020. Au fost alese sâmbetele din preajma Zilei Pământului și a Zilei Fără Mașini, atunci când în toată în lumea se organizează astfel de manifestări, pentru un mediu mai curat.

Conform legii, Primăria poate interzice adunările publice, printr-o decizie, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În termen de două zile, primarul este obligat să comunice organizatorilor decizia de interzicere.

Primăria Capitalei nu a invocat niciodată un temei legal pentru care adunările publice ar putea fi interzise și nici nu a fost comunicată o astfel de decizie, în termenul legal.

De fapt, Sorin Oprescu, prin funcția pe care a ocupat-o, a încercat tot timpul să împiedice protestele împotriva administrației. Deseori ni s-a sugerat că dacă renunțăm să spunem că este protest vor încheia protocol pentru organizarea marșurilor. Cu toate că varianta normală era să rezolve problemele cetățenilor, niciodată administrația nu a răspuns invitațiilor transmise de organizatorii protestelor. În primăvară, am trimis Președinției României o solicitare de a media o întâlnire cu primarul Oprescu, dar nu am primit nici un răspuns.

Astfel, după mai bine de 2 ani de la declararea protestului din 19 septembrie 2015, motivele de protest rămân actuale. Asta demonstrează că organizatorii au intuit perfect faptul că administrația orașului nu este capabilă să rezolve, nici până în 2020, următoarele probleme:

– încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitală europeană;

– neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră;

– lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii;

– menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete;

– neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public, prin asigurarea de benzi dedicate.

Membrii comisiei pentru adunări publice – complicii lui Oprescu

După un tipar care a devenit clasic în ultimii ani, pentru a descuraja oamenii să participe la proteste, Primăria lui Oprescu trimitea către presă comunicate prin care susținea că protestele sunt „ilegale”. În fapt, organizatorii au respectat prevederile legale, singurii care au încălcat legea au fost primarul Oprescu și membrii Comisiei pentru adunări publice. Astfel, aceștia au încheiat, ilegal, protocoale pentru desfășurarea altor evenimente publice pe traseul de desfășurare al „Marșului bicicliștilor – Oraș pentru oameni”.

Pentru a opri abuzurile administrației și ale Comisiei pentru adunări publice, Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a chemat în judecată Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru a soluționa notificarea protestului din 19 septembrie 2015, depusă la primărie încă din 08.07.2013. Procesul a fost deschis la data de 01.07.2015 si este pe rol la Tribunalul București, Secția a ll-a Contencios Administrativ și Fiscal, cu numărul 24591/3/2015.

Pentru a ilustra modul în care Sorin Oprescu, cu complicitatea membrilor Comisiei pentru adunări publice, a încercat să descurajeze cetățenii să-și manifeste nemulțumirile și să împiedice prezența lor la proteste, facem publică înregistrarea sedinței publice din data 20 aprilie 2015.

La acea dată, pe traseul marșului din 19 septembrie 2015 nu exista nicio cerere pentru altă adunare publică. Cu toate acestea, membrii Comisiei au hotărât să aștepte, în speranța că vor apărea și astfel vor putea invoca faptul că marșul bicicliștilor „este ilegal”, pentru că pe traseul marșului „sunt alte evenimente”. De fapt, Sorin Oprescu și membrii comisiei, care semnează împreună protocoalele cu organizatorii adunărilor publice, încalcă legea, deoarece ei doar trebuie să ia act de desfășurarea adunărilor publice și, dacă constată încălcări ale legii, să le interzică în termenul legal de 48 de ore. Practic, prin sistemul de „aprobare” a adunărilor publice, administrația din București hotăra cine are voie să protesteze. Desigur, protestele împotriva administrației erau descurajate și împiedicate.

————————

Traseul evenimentului din 19 septembrie: https://www.google.com/maps/d/u/1/viewer?authuser=1&mid=zHN2bZ-dSBz4.kCZmSBVyGYSA

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/505163342993162/

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.

Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti (CBB) militează pentru dezvoltarea unor politici şi a unei infrastructuri care să încurajeze mobilitatea urbană prin aplicarea normelor europene în domeniu în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecților din România este organizaţia profesională care reprezintă, promovează şi protejează la nivelul Municipiului Bucureşti interesele profesiei de arhitect, având implicit misiunea publică de responsabilizare a locuitorilor capitalei faţă de calitatea mediului construit.

Susținătorii marșului: ActiveWatch, Asociația Peisagiștilor din România – filiala București Ilfov, Atelier Pinion, Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU, Bicicleta Pegas, Biciclisti pentru Rosia Montana, Bike Addict, Bike Fest, BikeLover, BițaColor, Bună dimineața, București!, Casa Jurnalistului , Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Funky Citizens, Hai cu Bicla, I lLove Velo, MaiNoi, Miercurea Bicicletei, Miliția Sprituală, Pista mă-sii, Portocala Mecanica, Pushbike, România Curată, Revista Zeppelin, Sinapseria, Skirtbike, Tribul, Turific!Handmade, Uleiosul,, Uniți Salvăm, Veloprietenii dalmațieni (Made in China).

Când polițiștii te conduc la secție și-ți spun că ai căzut pe scări

15/07/2015/in Articole, /by APADOR-CH

Florin Micu a ajuns la APADOR-CH căutând pe google „ce faci când ești bătut de poliție”. Pățania lui poate fi a oricărui tânăr care se trezește puțin mai vocal într-o seară de vară, în părculețul blocului, la o bere cu prietenii. Pentru că asta a fost greșeala lui, plătită nu numai cu o amendă pentru tulburarea liniștii publice, așa cum ar fi normal, ci cu o vizită la secția de poliție și o bătaie aplicată cu sete de „oamenii legii”.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 27-28 iunie, Florin și prietenii lui au băut bere într-un părculeț din Drumul Taberei și au fost admonestați de poliție pentru asta. Toți ceilalți au primit amendă pe loc, numai el a fost încătușat, băgat cu forța în mașina poliției, tratat cu pumni, palme, picioare și tomfe, pe drum, în mașină și în Secția 25, abia apoi amendat și trimis acasă.

La plecare, cei trei polițiști agresori l-au întrebat cum îl cheamă (că nu avusese buletinul la el) și i-au spus că ochiul vânăt și juliturile de pe brațe și picioare le are pentru că ar fi căzut pe scări, nu pentru că l-a bătut poliția.

La fel de relaxat a tratat situația și comandantul Secției 25, care l-a chemat a doua zi în audiență, ca să-l vadă și să-i puncteze că „sigur a făcut el ceva”. Că nu degeaba fuseseră trei apeluri de la cetățeni în noaptea cu pricina.

„Nici noi nu suntem uși de biserică, dar dacă mănânci semințe în fața blocului nu trebuie să-ți iei șuturi în fund de la poliție”, e de părere Florin Micu.

Comportamentul polițiștilor de la Secția 25 nu este nici nou, nici diferit de al colegilor lor din alte secții. Din păcate practica săltării oamenilor de pe stradă, chipurile pentru identificare, și bătăile aplicate la secție, departe de ochii lumii, este mai răspândită decât ne place să credem.

Iar mentalitatea de genul „sigur a făcut el ceva” e împărtășită de cetățeni – care de prea multe ori consideră că așa ceva nu li se poate întâmpla decât celor care „nu sunt cuminți” – dar și de comandanți și chiar procurori care refuză să ia măsuri pentru pedepsirea acelora dintre polițiști care comit astfel de infracțiuni.

Florin Micu a fost pentru prima dată în viață pus în această situație. Când ne-a vizitat, la patru zile după incident, era în continuare vizibil șocat de ce i se întâmplase, speriat că și-ar putea pierde locul de muncă din cauza faptului că a trebuit să-și ia concediu medical și că „a avut probleme cu poliția”, și mai ales derutat cu privire la ce trebuie să facă în continuare.

APADOR-CH i-a acordat și lui consultanță, așa cum face de ani de zile cu victimele abuzurilor polițiștilor. Dar dincolo de asta a cerut, pentru a câta oară, responsabililor din poliție să înceapă să trateze cu seriozitate aceste cazuri.

Citiți raportul complet privind cazul Florin Micu.

***

Acest caz a fost tratat în cadrul proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Report on the case of Florin Micu, beaten by three policemen of Station 25 in Bucharest

15/07/2015/in Abuzuri ale forțelor de ordine /by Rasista

On July 2^nd 2015, Florin Micu came to the APADOR-CH office to complain about the ill treatment received at the hands of three cops from Police Station 25 in Bucharest, 6^th district, during the night of June 27 to 28, 2015.

The incident, as described by Florin Micu to the representatives of APADOR-CH

Florin Micu said that on Sunday, June 28, around 2:00-3:00 a.m., he was with a group of about eight friends, among whom three young women, one of them underage, in the area near Drumul Taberei park – Câmpul cu flori. He said he was having an argument with one of the women, named S., when a squad car approached the group and told them to leave, because they were disturbing public peace. Florin Micu admitted he had been drinking a couple of beers with his pals, but said he was not drunk and felt perfectly conscious.

The group did what the police had told them; while walking Florin Micu continued his argument with S. Shortly after, the squad car reappeared by their side and one of the cops addressed Micu directly, saying “You don’t want to calm down, do you?”. The same cop restrained him with a pair of handcuffs and pushed him into the car. While Florin Micu was in the squad car, his hands tied behind his back, the policemen fined his friends for disturbing public peace. This shows that ID-ing and even fining persons for misdemeanors can be done without taking them to the police station.

Then, the cop who had restrained Micu and who sat on his left side, in the back of the car, punched him in the face with his right hand. The other two cops got into the car without any reaction to the beating and drove the Station 25.

Here, two of the cops dragged Florin Micu out of the car and into the lobby of the precinct, where they threw him on the floor, face down, his hands still handcuffed behind his back, and started kicking and punching him. The beating lasted for about five minutes. Florin Micu said that all three squad members were hitting him and the officer on duty witnessed the violence. The shower of punches and kicks made the victim dizzy, so the cops carried him upstairs in a room on the first floor and sat him on a chair.

Another uniformed cop was in this room, which looked like an interrogation room, but he had no reaction seeing a handcuffed victim brought in, hand tied behind his back and visible bruises on his face. Annoyed by the ill treatment, Florin Micu threw a few swear words to the policemen and, as a result, one of them (Florin Micu, who has confused, said it could be the one who drove the car or the one who beat him in the back seat) hit him four or five time with the tonfa over the right leg.

His handcuffs were removed about 40 minutes after arriving at the station and only after Florin Micu insisted, because they were very tight around his wrists and were hurting him. Then, the cops started writing a fine for disturbing public order, which he refused to sign. The policemen started to chat with him friendly, made jokes and finally asked him his name, then told him he was free to go. This type of behavior seemed to be a habit for the cops in question; it indicates that the main purpose of taking a suspect to the police station – which is to determine his/her ID – is frequently ignored. Micu’s keys and phone, the only items he had on him and does not remember being taken by the cops, were returned.

In the end, the three policemen saw Florin Micu out of the building in a peaceful manner and one of them suggested he might have had a fall down the stairs, hence the marks of violence he bore. It was around 5:00 a.m. when he left the building.

At no point during his ordeal at the hands of the police was the victim told why he was handcuffed, taken to the station, ill-treated and deprived of liberty. He was simply picked up from the street and brutalized by representatives of the state, who are supposed to act for the protection of citizens, being hit by them repeatedly and with cruelty while he was handcuffed and defenseless. Moreover, he was unable to inform anyone of his whereabouts or to call a lawyer.

When he got out of the police station, Florin Micu called one of his friends from the park to come and get him home. He arrived shortly in a cab and seeing in what state Micu was (blood running out of his mouth and nose, a blue left eye) suggested they should go to the hospital. The friend, P.I., took some pictures of Micu with his own cell phone. They went to Sfântul Ioan Hospital, where the victim declared he had been beaten by cops, was given a set of X-rays and was redirected to Bagdasar and Colțea Hospitals for further investigations. Meanwhile, the woman who had the argument with Micu before he was taken by the police, S., arrived at the hospital, bringing his ID card from home.

On Sunday morning, around 8:00 a.m., Micu left Sfântul Ioan Hospital accompanied by P.I. and S. and went to Mina Minovici Forensic Institute. The recommendation issued to the Colțea Hospital mentioned head trauma, chest and abdominal trauma and injuries to the right leg. The Bagdasar Hospital patient file mentions marks of aggression with a blunt object (bat) on the head, cervical spine, right arm and right leg, diagnosing the patient as „multiple contusions caused by violence”. The medical letter issued by the Forensic Institute to the Colțea Hospital asked for a specialist examination and mentioned the presence of bruises on both ears, both cheeks, on the back and on the limbs.

In the pictures made by P.I. outside the police station, Florin Micu shows signs of violence and scratches on his whole face and neck, both eyes swollen and blue, bruises on his right leg and deeps marks of handcuffs on both wrists.

How Florin Micu’s friends interacted with Police Station 25

After Florin Micu was taken to the station, the group of friends left on the street had an argument during which one of the women was aggressed by a man. The woman called the police, another squad arrived and took the plaintiff to the station to file a complaint, accompanied by the minor.

The minor later told Florin Micu that, while they were at the station, she wanted to use the restroom and found herself at the door of the room where Micu was being beaten by the cops. Hearing the screams of the victim, the minor asked a cop whether her friend was being beaten and he denied it. The woman and the minor who were at Station 25 saw Florin Micu coming out of the building with traces of blood and bruises on his face.

The young woman who went to the station to complain against another young man from the group received, on July 1^st, a fine for disturbing public peace accompanied by a police report saying that she was the one arguing with Micu on the street, on June 28. Micu categorically denied it, especially since the woman had been brutalized while he was already at the station. Micu believed that the cops made a deliberate error, taking advantage of his quarrel with S., that had by no means included any physical violence. The proof was that S., who was a good friend of his, had promptly showed up to the hospital the next day to bring him his ID.

The victim believed that the policemen had intentionally written in the woman’s report that he was the one who attacked her, so they could later justify taking him to the station.

The discussion between Florin Micu and the chief of Police Station 25

While he was at the Forensic Institute, two representatives of Station 25, in plain clothes, came to see Florin Micu, saying they wanted to help and informing him he was invited the next day, on June 29, at 8.00 a.m., to talk to the chief of the station. One of the policemen who came to the Forensic Institute took pictures of Micu and his bruises.

Florin Micu thought this was a good opportunity to file his complaint against the three cops who had beaten him, so he went to the station as summoned, and met both the chief of the station and another superintendent, who introduced himself as part of a control unit of the General Police Inspectorate.

Seeing his visible bruises, especially the black left eye, the chief of station said, on an accusing tone, that he must have done something to be hit. The chief added that there had been three complaints about Florin Micu’s group’s disturbing public peace on the night of June 27-28.

The chief of the station appeared to be covering his men. He didn’t make any mention of them beating Micu, although it was obvious he knew about the incident on the previous night. The superintendent made a document stating that the meeting took place and that Florin Micu wanted to file a complaint “right now”, but Micu did not receive a copy. Micu decided not to file the complaint before consulting with a legal expert on the form it should take.

Conclusions and recommendations:

APADOR-CH notes that the type of abuse committed by the Romanian Police, in the form of punishment for certain behavior, is universal. The Association has seen similar cases of citizens beaten by cops all over the country. Such actions by the police are against the law, they are criminal offences themselves. Therefore, APADOR-CH asks one more time that such abusive and primitive police practices should stop once and for all. This can only be achieved by drastic administrative sanctions, irrespective of the decision taken by prosecutors investigating the cases. It is known that in most cases, prosecutors decide non-indictment for lack of very solid evidence. It does not mean that the cops in cause have not committed abuse, only that it is harder to prove by the victims. But it is not the victims who should bring in unassailable proof, it’s the investigating authorities.

The Association asks the General Police Inspectorate to investigate the ill-treatment of Florin Micu at the hands of Bucharest Station 25 policemen. APADOR-CH expects to be informed of the sanctions taken against those found responsible of the incident.

Dollores Benezic Adelina Boboșatu

Oprescu, chemat în judecată pentru că interzice protestele în București

14/07/2015/in Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Sâmbătă, 19 septembrie 2015, de la ora 14.30, în București se va desfășura al șaptelea marș al bicicliștilor, sub numele ”Oraș pentru oameni”. Ca și la protestele anterioare, administrația locală ignoră și de data asta problemele cetățenilor, dar depune eforturi pentru a-i determina pe organizatori să renunțe să iasă în stradă ca să-și facă cunoscute problemele.

Mai exact, deși a fost notificată din timp (încă din iulie 2013) privind marșurile bicicliștilor în următorii ani, Primăria Capitalei a încălcat legea încheind protocoale cu alți organizatori de adunări publice, pentru aceleași date și pe acelelași traseu precizat în declarația prealabilă.

Din acest motiv , Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), asistată de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a chemat în judecată Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru a soluționa notificarea protestului din 19 septembrie 2015, depusă la primărie încă din 08.07.2013.

OPTAR a respectat toate obligațiile legale privind declararea prealabilă a adunării publice, în termenele prevăzute de lege, în schimb municipalitatea nu și-a respectat îndatoririle.

Conform legii, este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora.

De aceea considerăm că, intenționat sau nu, Comisia pentru adunări publice a încălcat legea atunci când a semnat protocoale pentru noi manifestări, pe un traseu declarat în prealabil de alți organizatori. Reprezentanții OPTAR au aflat despre aceste protocoale de la membrii comisiei pentru adunări publice, cu care s-au întâlnit la 20 și 21 aprilie 2015.

Deși atât membrii comisiei, cât și reprezentantul Primarului General, consilierul personal Solomon Wigler, au promis – la 21 aprilie 2015 – că vor remedia greșeala, acest lucru nu s-a întâmplat încă. OPTAR a primit în schimb un document din partea Primăriei, în care se invocă o rezoluție a Primarului Sorin Oprescu, prin care se dorește interzicerea protestului.

Deoarece această rezoluție nu ne-a fost comunicată, iar OPTAR, organizatorul protestului din data 19 septembrie 2015, a respectat toate procedurile și termenele prevăzute de lege, pe 30 iunie 2015 a fost depusă la tribunal o cerere de chemare în judecată pe numele Primăriei Municipiului București, prin Primarul General.

Mai multe despre conflictul dintre Primărie și OPTAR puteți citi și aici.

***

Date din notificarea depusă de OPTAR la Primăria Municipiului București, la data 08.07.2013:

La adunare vor participa circa 40 000 de persoane.

Traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare vor fi:

– Adunarea participanților va fi la ora 14:30 în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Plecarea în marș va fi la ora 15:30 pe traseul Bdul Mareșal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Șos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pța Victoriei – Șos Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos Grozăvești – Întoarcere la Intrarea Grozăvești – Șos Grozăvești – Pasajul Basarab – Șos Nicolae Titulescu – Pța Victoriei – Calea Victoriei – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenței – Bdul Libertății – Bdul Națiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bdul Libertății – Bdul Unirii – Bdul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului

Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului în legătură cu:

Neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitală europeană, lipsa unei viziuni a administrației orașului pentru creșterea calității vieții, menținerea în funcții a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

_____

OPTAR (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.

Jandarmeria, găsită vinovată pentru abuzuri asupra cetățenilor, dar lăsată nepedepsită

02/04/2014/in Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Acum șase ani, cu ocazia găzduirii summitului NATO, statul român a suspendat pentru câteva zile unele drepturi ale cetățenilor. Dreptul la liberă circulație a fost refuzat unor cetățeni ai Uniunii Europene, pentru că aveau asupra lor pliante sau CD-uri. Mai mulți cetățeni români au fost filați și reținuți abuziv, iar 60 de tineri români și străini au fost agresați și privați de libertate de către jandarmi. Folosim prilejul manifestărilor festiviste, generate de împlinirea a 10 ani de la intrarea României în familia NATO, ca să atragem atenția că s-au împlinit 6 ani de când responsabilii de abuzurile comise cu ocazia summit-ului NATO de la București sunt nepedepsiți, în ciuda faptului că justiția i-a găsit vinovați.

***
Ce spune procurorul de caz

Pe 2 aprilie 2008, aproximativ 60 tineri români și străini au fost agresați și privați de libertate de forțe ale Jandarmeriei Române, deși se aflau pe o proprietate privată, în incinta fostei fabrici Timpuri Noi, departe de locul desfășurării Summit-ului, unde organizau evenimente culturale. După aproape șase ani de plimbări între Parchetele civile și militare, justiția s-a pronunțat, totuși, asupra acestui caz, în decembrie 2013.
Ordonanța Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, nr. 104/P2013 din 16.12.2013 a identificat persoanele vinovate de abuzurile comise în hala de la Timpuri Noi, aceștia fiind lucrători ai Jandarmeriei și un singur angajat al Poliției. Aceștia au fost urmăriți penal pentru purtare abuzivă (art.250 din vechiul Cod Penal). Totuși, nu s-a dispus urmărirea penală pentru Art. 246. (Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor) și nici pentru Art. 189. (Lipsirea de libertate în mod ilegal) în cazul polițiștilor de la Secțiile 10,11,12,13.
Din Ordonanță reiese că verificările interne ale Jandarmeriei au stabilit că în ziua de 2 aprilie 2008 au intervenit în zona Timpuri Noi efectivele Batalionului 3 Jandarmi, sub coordonarea lt.col. Lepădatu Ion. Au fost identificați 12 militari jandarmi prezenți la hala Timpuri Noi, aceștia fiind audiați de procurorul de caz. Aceștia nu și-au recunoscut faptele, procurorul consemnând în Ordonanță că pe parcursul urmăririi penale au avut o atitudine nesinceră, iar declarațiile lor sunt „neverosimile” – „În realitate, învinuiții au încercat să împiedice aflarea adevărului și tragerea lor la răspundere.” (pag.12)
Procurorul a constatat că din declarațiile martorilor și victimelor agresiunii, precum și din certificatele emise de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, s-a confirmat existența unor agresiuni fizice împotriva persoanelor prezente în hală.
În dosar se mai menționează că SRI și MAI au comunicat că nu dețin date sau indicii privind pregătirea unor infracțiuni contra siguranței naționale. În schimb, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române susține că, la data de 2 aprilie 2008, „s-au confirmat date și indicii de pregătire a unor fapte de natură antisocială și infracțională”.
Chiar dacă procurorul care a soluționat acest dosar a considerat că gravitatea faptelor nu impune sanțiuni penale, responsabilitatea faptelor este clar atribuită lucrătorilor Jandarmeriei, aceștia fiind sacționați cu amenzi administrative de 1000 lei și plata cheltuielilor judiciare de 1000 lei/persoană („Având în vedere amploarea concretă, relativ redusă a agresiunilor exercitate asupra părților vătămate și caracterul lor episodic, respectiv modul, condițiile și împrejurările concrete în care au acționat învinuiții și ținând seama și de circumstanțele personale ale acestora, apreciez că faptele nu realizează gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind suficientă pentru îndreptarea acestora aplicarea unei sancțiuni administrative…”).
Pentru lipsirea de libertate a persoanelor conduse și reținute un timp îndelungat la secțiile de poliție s-a considerat că forțele de ordine au acționat legal, în limitele obligațiilor profesionale și fără încălcarea normelor procedurale, astfel încât nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva polițiștilor.
Ordonanța consemnează și una din cauzele pentru care dosarul a stagnat atât de mult. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a transmis, timp de patru ani, niciun act de cercetare. („Nu a fost transmis niciun act de cercetare care să fi fost efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, timp de aproape patru ani, fapt ce a creat dificultăți consecutive în vederea aflării adevărului judiciar, preum și a soluționării operative a cauzei.”)

***

Cu ocazia aniversării a șase ani de la summitul NATO de la București, folosim acest prilej pentru a atrage încă o data atenția asupra practicilor abuzive folosite uneori de Jandarmerie, a lipsei de respect pe care unii responsabili ai acestei instituții o manifestă față de cetățeni și drepturile lor, încurajați și de faptul că, după cum am arătat mai sus, justiția nu le sancționează abuzurile nici măcar atunci când, după ani de zile, ele sunt demonstrate.
Ultimii doi ani au consemnat noi abuzuri comise de jandarmi în timpul unor proteste de stradă sau a unor competiții sportive (dovada acestor abuzuri sunt amenzile anulate de instanțe), abuzuri care demonstrează nevoia unei schimbări radicale de paradigmă în interiorul acestei instituții, precum și a legislației românești privind adunările publice.
Considerăm că este momentul să aducem din nou în discuție necesitatea modificării legii adunărilor publice, demers mereu amânat de autorități, în ciuda declarațiilor de bune intenții ale reprezentanților Jandarmeriei sau MAI. De altfel, cu ocazia unui discurs ținut pe 18 februarie de Ziua Jandarmeriei, conducătorul Jandarmeriei anunța că și instituția pe care o conduce are aceeași intenție de a modifica Legea 60/1991, cu scopul ca aceasta „să devină un document european, care să ducă la o libertate accentuată a cetăţenilor în a-şi exprima o anumită atitudine”.
Organizațiile semnatare solicită Jandarmeriei și MAI să pună în dezbatere publică anunțatul proiect de modificare a legii adunărilor publice și să organizeze consultări cu societatea civilă.

Organizațiile semnatare:

ActiveWatch
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Centrul de Resurse Juridice
Contact : Răzvan Martin, razvan@activewatch.ro, tel : 0729199393

Foto: Gheorghe Zugravu, cetățean al Republicii Moldova, agresat de jandarmi în hala de la Timpuri noi în urmă cu 6 ani.

Credit foto: Teo Zăbavă (ActiveWatch)

Posts

Cum băga Oprescu pumnul în gura societății civile

Membrii comisiei pentru adunări publice – complicii lui Oprescu

*** Ce spune procurorul de caz

***

***
Ce spune procurorul de caz