Abonează-te la newsletter!

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cazul Tarău împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat cu privire la plângerea înaintată de reclamanta Daniela Tarău împotriva României şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă precum şi a dreptului la un proces echitabil. Reclamanta a fost susţinută în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH.

INVITAŢIE

APADOR-CH şi Fundaţia Motivation România invită organizaţiile neguvernamentale care promovează drepturile persoanelor cu dizabilităţi să participe la seria de seminare de formare cu tema „Transparenţa decizională în ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi” ce vor fi organizate în lunile aprilie-mai 2009 la Bucureşti, Craiova, Braşov şi Bacău.

Comunicat

Un grup de opt organizaţii neguvernamentale din România, incluzând APADOR-CH, s-a adresat, marţi, 17 februarie 2009, unor membri ai Parlamentului European, cerându-le să intervină pentru a opri deteriorarea situaţiei libertăţii de exprimare şi a libertăţii de asociere în Republica Moldova.

COMUNICAT CU PRIVIRE LA PROIECTELE DE COD PENAL SI COD DE PROCEDURA PENALA

În urma declaraţiilor publice ale preşedinţilor celor două Camere conform cărora proiectele Codului penal şi Codului de procedură penală vor intra în dezbatere parlamentară, APADOR-CH a transmis acestora, precum şi liderilor grupurilor politice din Parlament, preşedinţilor Comisiilor juridice, primului-ministru şi ministrului justiţiei comentariile sale pe marginea proiectelor.

Apel către avocatul poporului împotriva transformării cetăţenilor în suspecţi

Asociaţia Pro Democraţia (APD), Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS) solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională privind limitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, adusă de Legea 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

Apel către Avocatul Poporului

Apel către Avocatul Poporului

COMUNICAT PRIVIND HOTĂRÂREA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ÎN CAUZA L.Z. C. ROMÂNIEI

Astăzi, 3 februarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza L.Z. c. României şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.

Drept la replică

În ediţia cotidianului Jurnalul Naţional din 28 ianuarie 2009, în articolul „Moartea subită a societăţii civile” se afirmă că APADOR-CH nu a „suflat o vorbă” despre adoptarea Legii nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii şi este criticată o pretinsă lipsa de poziţie a organizaţiei noastre faţă de o măsură legislativă care încalcă dreptul la viaţă privată.