PROTESTUL APADOR-CH ÎMPOTRIVA ÎNCĂLCĂRII LIBERTĂŢII DE EXPRIMARE ÎN CAZUL ZIARISTULUI RALU FILIP
APADOR-CH protestează împotriva recentei obligări a ziaristului
RALU FILIP la plata de daune morale în cuantum de 90.000 de RON (900.000.000 de
lei vechi) pentru publicarea unor afirmaţii şi opinii ce au rezultat
din ancheta jurnalistică pe care a efectuat-o într-o chestiune de interes
public, privind conduita persoanelor care ocupă importante funcţii
publice.
Obligarea jurnalistului la plata unei sume exorbitante este o sancţiune vădit disproporţionată şi are ca efect direct restrângerea până la anulare a libertăţii
de exprimare. Oricine ar dori să iniţiteze o dezbatere cu privire la
chestiuni de interes public, în special presa, este intimidat şi descurajat
prin astfel de măsuri dispuse de instanţă.
Prin stabilirea daunelor morale, instanţa nu trebuie să-l
pedepsească pe ziarist, ci numai să acorde despăgubiri care să
compenseze în mod adecvat şi proporţional prejudiciul moral suferit. Trebuie să existe garanţii reale,
efective în lege şi la nivelul instanţelor împotriva acordării
unor despăgubiri disproporţionate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe hotărâri
că esenţa societatii democratice este discutarea libera, neinhibata,
in spatiul public a oricarei chestiuni de interes public. Iar aplicarea unor
sanctiuni disproportionate, chiar in cazul in care ar exista o culpa a
ziaristului, constituie o incalcare distincta a Articolului 10 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, intrucat ele au un efect intimidant, inhibant,
care anuleaza posibilitatea dezbaterii libere specifice societatii democratice.