Raport asupra decesului deţinutului Ionel Garcea în Penitenciarul spital Rahova
Pe data de 27 iulie 2007,
două reprezentante ale APADOR-CH au discutat cu conducerea Penitenciarului
spital Rahova despre decesul deţinutului Ionel Garcea survenit pe 19 niulie
a.c. Ionel Garcea (născut în 1973) executa o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru o faptă pe care nu a
recunoscut-o niciodată. Ionel Garcea a fost mulţi ani în atenţia
APADOR-CH, în primul rând din cauza relelor tratamente la care a fost supus în
detenţie, de care s-a plâns în mod repetat.
Prezentarea cazului
Ionel Garcea a avut numeroase conflicte cu poliţişti, cadre de
penitenciar şi chiar procurori. A avut un temperament impulsiv, pe fondul
unei epilepsii şi altor afecţiuni diagnosticate (tulburare
organică de personalitate de tip impulsiv exploziv, psihopatie
polimorfă, tromboflebită la ambele membre inferioare etc.), ceea ce
i-a creat mari probleme în
detenţie. A fost bătut, imobilizat, în mod repetat, cu
cătuşe şi/sau lanţuri, s-a automutilat în câteva rânduri
(şi-a bătut cuie în frunte). A primit foarte multe sancţiuni (mustrare
sau retragerea drepturilor la vizite şi/sau pachete, precum şi
izolare), cele mai multe pentru "injurii aduse cadrelor" şi
"autorănire".
Ionel Garcea a mai fost condamnat anterior. După liberare, a fost din
nou reţinut de poliţie şi apoi arestat sub acuzaţia de
tâlhărie. Insă probele aduse de acuzare au fost atât de
"subţiri", încât toate instanţele de judecată l-au
achitat. La ieşirea din arest, Ionel Garcea a dat în judecată
autorităţile pentru privare de libertate ilegală şi a
câştigat despăgubiri pentru daune morale şi materiale (77 de
milioane de lei; sentinţa a fost executată în 2004). In acea
perioadă, I.G. lucra ca brancardier la spitalul Bagdasar din Bucureşti
şi, cu acordul directorului, locuia într-o cămăruţă
din subsolul instituţiei. In 2002, Garcea a fost acuzat de comiterea unei
infracţiuni de viol, reclamanta fiind o persoană internată în
spitalul respectiv cu diagnosticul "psihoză discordantă". A
fost arestat, eliberat, judecat în stare de libertate şi condamnat la 7
ani închisoare cu toate că şi-a susţinut constant şi
vehement nevinovăţia. A cerut insistent să fie supus testului
ADN dar, din păcate, fără succes (testul este costisitor şi
presupune implicarea unui procuror care să ceară IML efectuarea
examenului medical). Majoritatea gesturilor disperate din această ultimă
perioadă de detenţie (automutilări repetate, inclusiv o
tentativă de sinucidere la începutul anului 2005 soldată cu comă
de gradul IV) se datoresc tocmai credinţei că i s-a făcut o
imensă nedreptate.
Mai trebuie menţionat faptul că, pe durata acestei ultime
detenţii, Ionel Garcea a reclamat că a fost bătut de trupa de intervenţii ("mascaţii"),
apoi legat cu cătuşe şi lanţuri de pat timp de două
săptămâni, în vara anului 2004, în spitalul penitenciar Jilava (cazul a fost prezentat în raportul
APADOR-CH, întocmit după vizita la această unitate). O altă
intervenţie brutală a „mascaţilor” împotriva lui Garcea a avut
loc în 2005, de data aceea la Penitenciarul Rahova (vezi raportul APADOR-CH din
august 2005). Din 2005 până în 2007 inclusiv, Ionel Garcea a fost
transferat în mod repetat de la Jilava la Rahova şi invers, cu întreruperi
la Spitalul Bagdasar pentru „extracţii de corpuri metalice” (cuie pe care
şi le bătea în frunte).
Trebuie amintită o constatare a APADOR-CH din august 2005: fişa
medicală la transferul de la Jilava la Rahova nu cuprindea nicio referire
la tromboflebită. Rezulta deci că nu i se dăduse niciun
tratament pentru această afecţiune, lucru de care bolnavul s-a plâns
în mod repetat. Prima menţiune a acestei boli în fişa medicală
de la Rahova apare în octombrie sau noiembrie 2005, sub titulatura
„insuficienţă venoasă cronică cu ulceraţii”. Conform
medicilor de penitenciar, tromboflebita este o formă agravată a
insuficienţei venoase, dar ambele pot fi tratate şi ameliorate. In
lipsa tratamentului, se pot produce cheaguri de sânge care pot migra prin corp
cu efecte letale, în special la plămâni. Este de menţionat că,
potrivit informaţiilor APADOR-CH, înainte de încarcerare Ionel Garcea
fusese diagnosticat cu „tromboflebită profundă”, nu cu „insuficienţă
venoasă cronică”.
In iunie 2007, când se afla la Penitenciarul spital Jilava, Ionel Garcea
şi-a mai bătut un cui în frunte. Pe 7 iunie, a fost internat la
Spitalul Bagdasar unde a fost operat iar pe 16 iunie a fost adus la
Penitenciarul spital Rahova cu menţiunile „post extracţie”, stare
septică („sepsis cronic”) şi bronhopneumonie acută. Cum se
explică instalarea bronhopneumoniei (şi încă şi acută)
câtă vreme Ionel Garcea şi-a executat ultimii doi ani de
detenţie numai în spitale? Cum a contractat boala în condiţii de supraveghere medicală
permanentă? In opinia asociaţiei, nu poate fi exclusă
posibilitatea formării unui cheag de sânge – ca urmare a tromboflebitei
netratate sau prost tratate – ce a
ajuns în plămâni şi a produs infecţia.
In perioada 16 – 26 iunie, starea bolnavului s-a înrăutăţit
constant şi, drept urmare, Penitenciarul spital Rahova l-a trimis din nou
la Spitalul Bagdasar pentru încă o eventuală intervenţie
chirurgicală care nu a mai avut loc. I s-a aplicat numai un tratament
medicamentos şi a fost retrimis la Rahova pe 4 iulie, cu menţiunea
„ameliorat” dar tot cu stare septică (nu este clar în ce fază era bronhopneumonia).
Din 4 până în 19 iulie – data decesului – Garcea a rămas internat la
Rahova, la secţia de terapie intensivă dar starea sa s-a agravat de
la o zi la alta. APADOR-CH are următoarele întrebări: dacă timp
de două săptămâni starea bolnavului devenea din ce în ce mai
gravă şi era evident că nu mai răspundea la tratament de ce nu i s-a schimbat medicaţia? De
ce medicii de la Rahova – depăşiţi de situaţie – nu au
cerut fie sfatul altor medici, fie transferul lui Garcea la un spital „civil”? Este
ca şi cum deţinutul-problemă Ionel Garcea ar fi fost lăsat să moară sub privirile indiferente ale
medicilor de la Rahova.
Corpul decedatului a fost dus la morga IML. După ştiinţa
asociaţiei – şi lucrul pare să se confirme – Ionel Garcea nu
avea părinţi sau rude apropiate. Secţia 11 Poliţie, în raza
căreia se află adresa din actul de identitate al decedatului, nu a
găsit niciun membru de familie la acel domiciliu. In prezent, se
aşteaptă rezultatul necropsiei, obligatorie în cazul morţii unui
deţinut.
Mai trebuie precizat că, prin Ordinul comun al Ministerului
Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii nr.995/2007
din 6.06.2007, publicat în Monitorul Oficial nr.421, partea I, din 25.06.2007
şi intrat imediat în vigoare, se prevede constituirea unei comisii comune a celor două ministere
pentru analizarea deceselor survenite în sistemul penitenciar. La 19 iulie,
data decesului lui Ionel Garcea, nu se
înfiinţase nicio comisie de acest gen. Potrivit conducerii Penitenciarului
spital Rahova, vina ar aparţine Ministerului Sănătăţii
care nu ar fi reuşit încă să-şi desemneze
reprezentanţii. Prin urmare, nimeni nu
s-a preocupat de cauzele medicale ale decesului şi nici de corectitudinea
tratamentului aplicat anterior. De menţionat că o astfel de comisie
mixtă exista încă din 2003 (Ordinul comun al celor două
ministere nr.1883/737/2003), noul Ordin nr.995 modificând unele proceduri
şi structura dar păstrând rolul
esenţial de investigare a circumstanţelor deceselor în detenţie. Este greu de înţeles de ce durează
atâta vreme constituirea noii comisii câtă vreme baza exista deja.
APADOR-CH cere nu numai intrarea imediată în legalitate prin
înfiinţarea comisiei comune a Ministerului Justiţiei şi
Ministerului Sănătăţii dar şi ca primul caz analizat să fie cel al decesului lui Ionel Garcea atât
cu privire la cauza morţii cât şi, sau mai ales, a tratamentului
medical aplicat anterior. De asemenea, asociaţia solicită să
fie informată cu privire la rezultatele necropsiei, date fiind, pe de o
parte, lipsa familiei decedatului, iar pe de alta, semnalele anterioare ale
APADOR-CH cu privire la dificultăţile întâmpinate de Ionel Garcea în
detenţie, de-a lungul anilor.
Manuela
Stefănescu
Nicoleta Popescu
Raspunsul ANP in acest caz