Anunț scoatere la concurs a postului de director executiv al asociaţiei
APADOR-CH anunţă scoaterea la concurs a postului de director executiv al asociaţiei
Condiţii pentru candidaţi:
Cunoaşterea domeniului drepturilor omului
Cunoaşterea obligatorie a limbii engleze şi, eventual, a unei alte limbi de circulaţie internaţională
Experinţă în managementul de program
Candidaţii vor trimite până la data de 31 mai a.c. inclusiv, la adresa angajari@apador.org, un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţii cât se poate de concisă care să cuprindă următoarele:
Interes faţă de domeniul drepturilor omului şi de APADOR-CH (categorii de drepturi cunoscute – civile, politice, culturale, educative, economice; diplome sau cursuri de specialitate)
Experienţă de manager de program (prezentarea a cel puţin un proiect pentru care candidatul a obţinut fonduri şi pe care l-a desfăşurat şi finalizat)
Persoane care ar putea da referinţe despre activităţile în domeniu (nume, prenume, adresa de email şi/sau număr de telefon fix/mobil)
Contacte ale candidatului (telefon mobil, adresă de e-mail, adresă poştală )
Data de la care ar putea prelua efectiv funcţia de director executiv al APADOR-CH, dar nu mai mult de o lună de la data comunicării rezultatului concursului
După selecţia pe baza CV-ului şi a scrisorii de intenţii, urmează interviurile individuale în perioada 5-10 iunie a.c. Data, ora şi locul prezentării vor fi comunicate din timp fiecărui candidat selecţionat. Rezultatul concursului va fi anunțat pe 15 iunie.
Candidaţii care vor fi invitaţi la interviuri sunt rugaţi să aibă asupra lor diplome/atestate (original şi copie) de participare la cursuri de drepturile omului, copii ale publicațiilor sau articolelor la care au contribuit, dacă este cazul, precum şi copii ale rapoartelor finale la terminarea proiectelor pentru care au obţinut fonduri şi la care au lucrat efectiv.