COMUNICAT DE PRESĂ Conferinţa finală a proiectului „Organizaţii neguvernamentale puternice pentru persoane vulnerabile”
Astăzi,
    23 aprilie 2010, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în
    România – Comitetul Helsinki organizează la Bucureşti conferinţa finală a proiectului „Organizaţii neguvernamentale puternice pentru persoane vulnerabile”, proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului
    Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului
  Economic European. 
Proiectul
  şi-a propus să contribuie la consolidarea capacităţii
    ONGurilor care reprezintă sau oferă servicii sociale persoanelor care
    fac parte din grupuri vulnerabile de a reprezenta şi de a promova
    interesele acestor grupuri şi de a interveni activ în combaterea
    discriminării. Proiectul are ca scop creşterea gradului de
    cunoaştere a problematicii discriminării în rândul persoanelor
    vulnerabile şi al ONGurilor reprezentative sau de servicii sociale, precum
  şi creşterea numărului avocaţilor specializaţi în
  domeniul combaterii discriminării.
În cadrul
    proiectului a fost editată o broşură tematică
  intitulată „Ce pot face dacă sunt
    discriminat?”cu scopul transmiterii cunoştinţelor şi
    informaţiilor de bază cu privire la combaterea discriminării
    atât ONGurilor care reprezintă sau oferă servicii grupurilor
    vulnerabile cât şi direct persoanelor ce fac parte din aceste grupuri.
    Broşura urmăreşte creşterea nivelului de cunoaştere a
    problematicii discriminării în rândul persoanelor vulnerabile susceptibile
    de a fi supuse discriminării pentru a încuraja iniţierea demersurilor
  legale de valorificare efectivă a drepturilor fundamentale.
Au fost de
    asemenea instruiţi 107 avocaţi din cadrul a 15 barouri din
  ţară precum şi din Baroul Bucureşti. Cele 5 sesiuni de instruire
    organizate în acest scop au avut ca tematică problematica respectării
    drepturilor omului în general şi a combaterii discriminării în
    special precum şi problemele specifice grupurilor vulnerabile. O bază
  de date cu avocaţii astfel pregătiţi precum şi cu
    avocaţi interesaţi de această problematică este
  disponibilă pe pagina de Internet www.drepturicivile.ro.
Scopul
    conferinţei finale este de a facilita accesul grupurilor dezavantajate la
    informaţiile referitoare la avocaţii specializaţi. Întâlnirea
    aceasta se vrea a fi un cadru formal în care membri ai grupurilor vulnerabile
    sau reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de servicii
    sociale să poată intra în contact direct cu avocaţii care au
    fost instruiţi în cadrul proiectului. În cadrul conferinţei vor fi
    identificate principalele probleme concrete ale persoanelor vulnerabile
    susceptibile de a fi supuse discriminării şi vor fi prezentate câteva
  exemple de succes în rezolvarea acestor probleme.
Persoana
  de contact Raluca Stăncescu, expert APADOR-CH, 0733 078 722
