Cum să vorbești despre drepturile omului și să fii înțeles
Lucrezi într-un ONG și te chinui să le explici oamenilor de ce e important să-și cunoască drepturile și să lupte pentru ele? E greu, știm, că și noi ne luptăm cu asta. De aceea te invităm la un curs în care vei învăța cum e mai bine și mai eficient să comunici mesajele ca să ajungă la public.
Când și cum se va derula cursul
La 1 noiembrie 2023 va fi un atelier de 90 de minute, online, în limba engleză, ținut de Israel Butler, un trainer cu experiență și studii aprofundate în domeniul comunicării. Veți afla despre limbajul persuasiv, despre cum își formează oamenii opiniile, despre obiceiurile care dăunează în comunicare și ce ar trebui să conțină un mesaj care să ajungă la țintă.
Cursul este gratuit.
Cine poate participa
Sunt bineveniți oamenii care se ocupă de comunicare în organizațiile neguvernamentale, dar și alți colegi care vor să afle tainele comunicării eficiente. Deși cursul se ține online, există o limită de 15 locuri pentru participanți, pentru ca trainerul să poată lucra cât mai aplicat cu fiecare. Cunoașterea limbii engleze este necesară întrucât cursul nu va avea traducere.
Cine este trainerul
Israel Butler (foto) este șeful departamentului Narrative and Framing la Uniunea pentru Libertăți Civile (Liberties), unde ajută oengiști și funcționari publici să se exprime mai bine pentru ca munca lor să fie cunoscută. A condus, de asemenea, echipele de advocacy ale Liberties și ale Institutului de Politică Europeană pentru Societatea Deschisă și a redactat discursuri pentru directorul Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale. Este doctor în drept internațional și și-a început cariera ca lector. A publicat două cărți și numeroase articole de opinie în media, axate pe problematica UE.
Cursul ținut de Butler, de comunicare strategică și narativă, are la bază zeci de ani de cercetare academică în știința creierului și psihologia socială, așa că vă poate oferi un unghi neașteptat din care să abordați comunicarea organizației din care faceți parte.
Hai să te învățăm cum să le vorbești oamenilor despre munca ta!
Trimite un email la office@apador.org, până la 15 octombrie cel târziu, și hai să ne vedem online cu Israel la cursul ce se va ține pe 1 noiembrie 2023. Întrucât locurile sunt limitate, vom accepta participanți pe sistemul primul venit-primul servit.