POZIŢIA APADOR-CH CU PRIVIRE LA RECENTA MODIFICARE A CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ
APADOR-CH constată cu
  îngrijorare că ultimele modificări aduse Codului de Procedură
  Penală includ prevederi ce restrâng dreptul la apărare, dreptul la
  viaţa privată şi dreptul la libertatea persoanei. Asociaţia cere Ministerului Justiţiei să
  iniţieze de urgenţă un act normativ prin care să
abroge/modifice articolele referitoare la următoarele aspecte:
1.         Camera Deputaţilor a menţinut posibilitatea supravegherii persoanelor chiar şi
  în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă
  penală, ci doar  “pregătesc”
  săvârşirea ei (art.91/1 alin.1). Termenul de “pregătire” este
  vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale
  dreptului la viaţa privată. Mai mult, Camera Deputaţilor a
  dublat, nejustificat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană
  poate fi supravegheată fără autorizaţie de la
  judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nicio limitare a acestei
  măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit (art.91/2
alin.1).
2.         Prin adoptarea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a
  înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, (art.91/1
  alin.6) Camera Deputaţilor a încălcat în mod vădit Legea nr.
  51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi
  exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat
în Monitorul Oficial nr. 45/2005.  
Legea nr. 51/1995 prevede că
  nici un organ al statului nu poate stânjeni sau controla, nici direct şi
  nici indirect, contactul dintre avocat şi clientul său (art. 34 al.
  1), iar Statutul prevede caracterul confidenţial al oricărei
  comunicări dintre avocat şi client (art. 10 al. 1), imposibilitatea
  folosirii ca probă a corespondenţei şi informaţiilor
  transmise între avocat şi client (art. 10 al. 4), precum şi dreptul
  avocatului de a refuza contactul cu clientul dacă are
  cunoştinţă că există un sistem de control al acestui
contact (art. 212). 
Practic, eliminarea prin lege a caracterului confidenţial al
  convorbirilor ar putea genera blocarea sistemului judiciar, în special în
  situaţia cauzelor penale, întrucât asistenţa juridică nu poate
  fi acordată fără contacte cu clientul. Astfel va fi
  afectată însăşi substanţa dreptului la apărare al
persoanelor bănuite de comiterea unor fapte penale.
3.         Camera Deputaţilor a restrâns total nejustificat
  dreptul la apărare  în cursul
  urmăririi penale, deoarece avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care
  implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului (art.172
  alin.1).  Astfel se crează un
  dezechilibru evident în defavoarea persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni, afectându-i dreptul la un proces corect. 
4.         La art.144 (durata reţinerii) s-a introdus un alineat
  nou – 1/1 – prin care se precizează că dacă reţinerea se
  dispune după audierea învinuitului
    citat de către organul de urmărire penală,  “termenul de 24 de ore se calculează de
  la ora emiterii ordonanţei (de reţinere – n.n.)”. Or, reţinerea
  unei persoane trebuie calculată din
    momentul în care aceasta îşi exprimă dorinţa de a
    părăsi sediul organului de urmărire penală şi nu i se permite să facă
    acest lucru. Aceasta este chiar definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional
    la Convenţia ONU împotriva Torturii, semnat de România. APADOR-CH cere
  modificarea  alin.1/1, nou introdus, în
sensul acestei definiţii.
