Raport asupra vizitei făcută în data de 1 octombrie 2003 la secţia de minori a penitenciarului Bucureşti-Rahova

Cu
o cazia deplasării la penitenciarul Bucureşti-Rahova, pentru verificarea
unei sesizări făcută de familia deţinutului Dan Bejinaru,
reprezentanţii APADOR-CH au făcut o vizită şi în secţia
de minori a penitenciarului.

La data vizitei, în secţia
de minori (numărul 1) se aflau 93 de persoane. Toţi minorii aveau
„afaceri judiciare” pe rolul instanţelor din Bucureşti, urmând ca
la încheierea lor să fie transferaţi la centrele destinate acestei
categorii de deţinuţi.   

Într-unul din cele
două cluburi ale secţiei se aflau 8 minori (2 erau la cursul
de alfabetizare iar 6 desenau; activitatea celor din urmă făcea
parte dintr-un program permanentde „educaţie artistică prin desen”).
Împreună cu minorii, la club se aflau 2 educatoare. Minorii erau interesaţi
de activităţile la care participau, declarând reprezentanţilor
APADOR-CH că programele care sunt organizate cu ei la club sunt atractive
şi utile. Ei au apreciat ca „destul de bună” mâncarea din penitenciar,
mai ales în comparaţie cu cea din alte penitenciare.

Cu minorii sunt organizate,
între altele: programul de educaţie a bunului cetăţean, destinat
să acopere carenţele de “educaţie civică” pe care minorii
le au (în săptămâna în care a avut loc vizita tema, aleasă
de minori, a fost „De ce trebuie să mergem laşcoala”); programul
de educaţie pentru sănătate, în care sunt cuprinşi toţi
minorii din penitenciar; programul INSTAD, de adaptare instituţională
pentru minorii nou depuşi în penitenciar;programul „7 paşi”, care
îşi propune să producă schimbări în comportamentul delincvent
al minorilor; în cadrul programului sunt organizate 7 grupuri, cuprinzând
fiecare 10-12 participanţi, exclusiv dintre minorii care sunt condamnaţi
cel puţin în primă instanţă. Aproximativ 70 de minori
au fost deja cuprinşi în acest program, care constă într-o serie
de 7 întâlniri care au ca scop cunoaşterea propriei persoane de către
minori. Programul se încheie prin elaborarea unui plan personal de prevenţie
de către fiecare minor în parte.

O dată pe săptămână
minorii joacă fotbal iar de două ori pe săptămână
joacă, la club, tenis de masă. Plimbarea zilnică, de luni până
duminică, durează în jur de o oră, o oră şi jumătate.

Ei pot să dea 4 telefoane
pe lună, folosind cartele proprii; celor care nu au cartele le este interzis
să împrumute de la colegi. Reprezentanţii penitenciarului au precizat
că uneori minorilor care nu au posibilităţi financiare le sunt
puse la dispoziţie cartele cumpărate de cadre.

Aparatele telefonice sunt
instalate pe holul secţiei, personalul putând să audă ce se
vorbeşte la telefon.

În camera 102 erau
7 minori şi 8 paturi. Minorii au apreciat, şi aici, că activităţile
organizate de compartimentul socio-educativ sunt atractive. Din orele de educaţie
sanitară ei aveau cunoştinţe teoretice, de exemplu, despre
HIV şi SIDA. Şi totuşi, deşi era clar că la orele
respective li se spusese că SIDA se poate transmite pe cale sexuală
sau prin plăgi deschise, unii dintre minori au devenit foarte crispaţi
când reprezentanţii asociaţiei i-au întrebat dacă ar fi dispuşi
să primească în cameră un coleg având SIDA (unul dintre ei
a spus că nu ar fi deloc de acord cu aşa ceva întrucât „SIDA se
transmite şi prin aer”). Discuţia cu minorii a arătat că
orele de educaţie sunt uneori deficitare sub aspect formativ.

Penitenciarul colaborează
bine cu serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
reprezentanţii serviciului vin în unitate şi stau de vorbă
cu minorii în vederea întocmirii „referatelor presentenţiale”, referate
care sunt puse la dispoziţia judecătorilor în vederea individualizării
pedepselor şi pentru stabilirea formei sub care acestea sunt executate.

Minorii care au comis
abateri de la regulamentul de ordine interioară sunt audiaţi de
comisia de disciplină numai în cazul în care pedeapsa preconizată
să li se aplice este izolare ?severă?. Reprezentanţii asociaţiei
au reiterat opinia că audierea deţinuţilor de către comisie
ar trebui să se facă indiferent de pedeapsa care urmează să
le fie aplicată. O asemenea practică este necesară pe de o
parte pentru că pedepsele disciplinare, indiferent de gravitatea lor,
au consecinţe asupra deţinuţilor inclusiv în cazul discutării
cererilor lor de liberare condiţionată iar pe de altă parte
audierea lor (şi a eventualilor martori) poate să clarifice în mai
bune condiţii împrejurările în care s-au produs abaterile (dacă
s-au produs într-adevăr), măsura în care culpa aparţine numai
deţinutului învinuit sau şi altcuiva, inclusiv cadrelor implicate
în incident.

Minorii ies la plimbare
zilnic, de luni până duminică, pentru circa o oră şi jumătate.
Joia ei pot să joace fotbal, timpul la dispoziţie fiind de trei
ore, iar la club merg cam de două, trei ore pe săptămână.
De curând, la club au avut ore dedicate „educaţiei împotriva drogurilor”.
În cameră exista un televizor, minorii fiind mulţumiţi că
pot să se uite la televizor pe toată durata zilei în care nu au
alte activităţi. Nu sunt organizate activităţi cultural-educative
în afara penitenciarului, în colaborare cu instituţiile de profil ale
comunităţii.

Grupul sanitar avea o
cabină cu WC turcesc şi un spălător (un duş cu cădiţă
şi o chiuvetă; de aproape o săptămână a doua chiuvetă
lipsea, fiind spartă, se pare, de un minor). Apă caldă există
o dată pe săptămână, marţea, minorii făcând
baie la duşul din cameră. O problemă care se impune neapărat
rezolvată este aceea a lamelor de ras (aparatelor „Bic”), în special
pentru minorii care nu au posibilitatea să le primească de acasă
(lor le sunt asigurate toate celelalte articole pentru igiena individuală,
mai puţin lamele de ras).

O doleanţă formulată
de minori a fost aceea ca la vizite să poată merge în hailnele de
acasă. 

În camera 104
se aflau 10 minori, cazaţi în 8 paturi (situaţia aceasta dura de
circa două săptămâni).

Minorii erau în general
mulţumiţi de condiţiile din penitenciar (mâncarea mai bună
ca în alte locuri, activităţile socio-educative şi sportive
le ocupă o bună parte a timpului zilnic). Şi minorii de aici
erau prinşi în programele de educaţie sanitară, a bunului cetăţean
şi în cel intitulat „7 paşi”. Pentru ei sunt organizate, de două
ori pe săptămână, ore de cultură generală (geografie,
istorie, “lucruri inedite” etc).  La plimbarea zilnică ies şi ei
în fiecare zi, de luni până duminică, pentru circa o oră şi
jumătate, iar la club de două ori pe săptămână, unde
pot să joace şi tenis de masă. Fotbal joacă joia iar baie
fac marţea. Tot joia sunt duşi şi la cabinetul medical.APADOR-CH
sugerează conducerii penitenciarului să analizeze posibilitatea
ca ziua de baie să fie adusă cât mai aproape de cea în care minorii
au activităţile sportive, mai ales de cea în care joacă fotbal.
Minorii primesc lunar săpun, detergent, hârtie igienică, pastă
de ras însă nu şi lame sau aparate de ras. În cameră exista
un televizor, adus de acasă de unul din minori, emisiunile TV putând
fi vizionate pe întreaga durată a zilei. În ziua vizitei, minorii nu
primiseră ziare, lucrul acesta întâmplându-se ultima oară în urmă
cu circa două săptămâni. Lunar, ei pot să dea cel mult
4 telefoane. Nu sunt probleme cu corespondenţa scrisă. Ulterior
intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr 56/2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative
de libertate, în unitate au fost instalate cutii poştale aparţinând
Companiei Naţionale “Poşta Română”, cutii în care deţinuţii
îşi pot pune personal corespondenţa pe care vor s-o expedieze. Reprezentanţii
penitenciarului au susţinut că această măsură va
elimina suspiciunea deţinuţilor că scrisorile lor, expediate
până acum prin personalul penitenciarului, ar putea fi reţinute
sau deschise de către acesta.

De Ziua Copilului, la
clubul unităţii a fost prezentat un spectacol tematic de către 
formaţii artistice de la Palatul Copiilor din Bucureşti iar de Ziua
Femeii minorii au oferit mărţişoare şi un spectacol artistic
deţinutelor din unitate.                                                       

Deşi nu sunt condamnaţi
definitiv, minorii sunt obligaţi să poarte hainele de penitenciar
inclusiv la vizite şi la instanţe.

“Reprezentantul de cameră”
a fost numit de conducerea penitencarului. Reprezentanţii asociaţiei
au rămas cu impresia că relaţiile dintre acesta şi colegii
lui nu ar exista probleme (dimpotrivă, colegii păreau să-i
fie recunscători pentru faptul că el adusese  televizorul şi
că pe cheltuiala familiei lui se făcuseră şi alte dotări
în cameră). Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiei au
fost de părere că atât timp cât se va mai păstra practica desemnării
“reprezentanţilor de cameră” (în dezacord cu care APADOR-CH s-a
declarat în mod constant), alegerea acestor persoane ar trebui să se
facă exclusiv de către deţinuţi.

Grupul sanitar era amenajat
identic cu cel de la camera 102, cu deosebirea că aici dotarea era completă
iar instalaţiile într-o stare mai bună.

Concluzii

APADOR-CH apreciază
că, în general, minorilor le sunt respectate drepturile pe care le au
şi le sunt asigurate condiţii de detenţie satisfăcătoare.
Faptul că printre minori nu există o stare încordată şi
că ei sunt în general mulţumiţi de condiţiile pe care
le au şi de relaţiile cu cadrele este o consecinţă a preocupării
conducerii penitenciarului şi a personalului secţiei 1 pentru această
categorie de deţinuţi.

Asociaţia consideră
totodată că:

–        
întrucât până la momentul unei condamnări judecătoreşti
definitive minorii sunt şi ei beneficiari ai prezumţiei de nevinovăţie,
este necesar să li se asigure dreptul (consacrat inclusiv prin normele
europene şi ale ONU în materie penitenciară) de a purta hainele
proprii; lucrul acesta se impune cu atât mai mult pe timpul prezentării
la instanţe şi la vizite, având în vedere inclusiv faptul că
minorii reprezintă o categorie specială de deţinuţi, cu
mai multe vulnerabilităţi decât oricare alta;

–        
este necesară audirea de către comisia de disciplină a tuturor
minorilor faţă de care s-a dispus începerea procedurilor disciplinare,
indiferent de pedeapsa preconizată a se aplica;

–        
în special din motive de ordin igienico-sanitar, se impune să li se asigure
minorilor, lunar, lame sau aparate de bărbierit; este de asemenea necesar
să li se asigure în mod constant ziare;

–        
din practica întâlnită în alte penitenciare (dar şi din discuţiile
cu minorii din penitenciarul vizitat) rezultă că permisiunea dată
deţinuţilor de a-şi împrumuta între ei cartelele telefonice
este prea puţin susceptibilă să ducă la conflicte inter-persoanle
sau la alte încălcări ale ordinii şi disciplinei din penitenciare;
în sensul acesta, asociaţia recomandă conducerii unităţii
să “liberalizeze” împrumuturile de acest gen.

Din sesizările pe
care asociaţia le-a primit în ultimele luni, ca şi din discuţia
cu responsabilii penitenciarului vizitat, au mai rezultat şi următoarele:

–        
nevoia ca deţinuţilor pe viaţă se li se asigure de către
penitenciare televizoare (în stare de funcţionare şi având posibilitatea
tehnică de a recepţiona şi alte posturi decât pe cele două
ale Televiziunii publice); o asemenea necesitate se justifică mai ales
prin specificul acestei categorii de deţinuţi (condamnaţi la
o asemenea pedeapsă, destui dintre ei fiind necăutaţi şi
ne mai având vreo legătură cu familiile sau cu altcineva din afară
etc);

–        
este necesar ca DGP să analizeze posibilitatea înfiinţării
prin statul de organizare al fiecărei unităţi a unui post de
“jurisconsult”, destinat exclusiv să dea informaţiile şi îndrumările
necesare deţinuţilor – din ce în ce mai numeroşi – care au
neclarităţi cu privire la soluţionarea dosarelor lor dar şi
a altor probleme care îi privesc pe timpul detenţiei (câteva exemple:
căile de atac extraordinare, competenţele şi procedurile în
cazul lor; instituţiile competente să verifice plângerile deţinuţilor
cu privire la “purtarea abuzivă” a organelor de cercetare penală,
a poliţiştilor, personalului penitenciar etc; reglemetările
interne, tot mai numeroase şi mai puţin “codificate”, şi cele
europene şi ale ONU în materie penitenciară; reglementările
privind Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, Curtea Europeană
a Drepturilor Omului – competenţe, proceduri, condiţii de admisibilitate
a cererilor, alte instituţii guvernamentale sau neguvernamentale destinate
apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale
etc etc).

 

Diana-Olivia Călinescu                                                             
Valerian Stan