Raport asupra vizitei in penitenciarul Bacau
In ziua de 31 octombrie 2002, doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul
din Bacau.
1. Aspecte generale
Unitatea deserveste judetele
Bacau si Neamt si are ca profil detinerea persoanelor condamnate la pedepse
cu inchisoarea pana la zece ani. Numarul total al detinutilor era, la data
vizitei, de 1541, din care 1481 de barbati si 60 de femei (numarul detinutilor
minori era de 53). Penitenciarul Bacau este unul dintre cele mai aglomerate
din tara. La o “capacitate legala” de 468 de locuri (la 6 m.c.
de aer pentru o persoana) erau instalate 1117 paturi, in care erau cazati
1541 de detinuti, rezultand un “indice de ocupare” de aproape
330%. Conducerea unitatii nu intrevedea ameliorarea supraaglomerarii intr-o
perspectiva apropiata. Reprezentantii APADOR-CH s-au interesat de posibilitatea
folosirii ca spatii de detinere a unor cladiri dezafectate, in garnizoane,
ca urmare a reorganizarii unitatilor militare. Loctiitorul pentru paza al
comandantului, cu care reprezentantii APADOR-CH au stat de vorba, a fost de
acord ca o asemenea varianta ar trebui luata in calcul atat in Bacau cat si
la nivelul judetului Neamt (pe teritoriul caruia exista destule disponibilitati
de acest fel, de exemplu la Piatra Neamt si Roman, care ar trebui avute in
vedere inclusiv in ideea infiintarii unui penitenciar in acest judet).
In ziua vizitei, la munci
erau folositi 319 detinuti (197 – cu plata, la beneficiari externi,
mai ales in constructii iar 112 la GAZ si la deservire in interiorul penitenciarului).
Din discutiile cu reprezentantii unitatii a reiesit ca in situatiile in care
sunt folositi la munca cu plata sub salariul minim pe economie, detinutii
nu pot sa castige si zile care sa se deduca din pedeapsa. Reprezentantii asociatiei
au inteles ca ar exista reglementari ale DGP care nu permit asa ceva. APADOR-CH
considera ca si in asemenea situatii detinutii ar trebui incurajati sa indeplineasca
si sa depaseasca normele de munca iar daca o fac sa beneficieze si ei, ca
toti ceilalti detinuti care muncesc, de reducerea pedepselor.
De la vizita precedenta,
din 1998, unitatea a reusit sa reamenajeze spatiile de detinere (au fost modernizate
grupurile sanitare din toate camerele, au fost marite ferestrele etc) si sa
renoveze blocul alimentar.
In privinta sanctiunilor
disciplinare, in general sunt respectate reglemetarile specifice in vigoare.
Reprezentantii APADOR-CH au retinut, totusi, ca in cazurile in care se preconizeaza
aplicarea unor pedepse mai mici, detinutii nu sunt audiati de comisia de disciplina.
Date fiind mai ales consecintele pe care pedepsele disciplinare – chiar
si cele mai putin grave – le au asupra situatiei detinutilor, APADOR-CH insista
si cu aceasta ocazie ca toti detinutii fata de care au fost puse in miscare
procedurile disciplinare sa fie audiati de comisie, dandu-li-se astfel posibilitatea
sa se apere, in mod efectiv, cu privire la comportamentul sau faptele care
le sunt imputate. Detinutii considerati periculosi sunt tinuti impreuna cu
ceilalti detinuti, neexistand camere amenajate special pentru ei. Situatia
acestora este analizata lunar. Si in acest penitenciar, reprezentantii asociatiei
au constatat ca sunt inca probleme cu criteriile dupa care detinutii sunt
categorisiti drept “periculosi”, mai ales in situatiile in care
acestia vin din aresturile politiei cu diferite adnotari la dosar. Reprezentantii
APADOR-CH au insistat si de data aceasta ca in categorisirea ca “periculos”
a unui detinut trebuie sa conteze inainte de orice comportamentul in penitenciar
al acestuia si evaluarea, cat mai temeinica si mai obiectiva, a acestui comportament
de catre cadrele unitatii. Daca pe durata catorva luni se dovedeste ca adnotarile
de la politie sunt contrazise de comportamentul de zi cu zi al detinutului,
comisia de resort ar trebui sa nu aiba nici o retinere si sa decida ca respectivul
detinut sa fie scosi din categoria “periculosi”.
Reprezentantii unitatii
au avut unele retineri privind accesul nelimitat al detinutilor la dosarele
lor de penitenciar. APADOR-CH considera ca nu trebuie sa existe absolut nici
un motiv pentru care detinutii sa nu-si poata vedea, atunci cand vor, dosarele
personale. Ei trebuie sa aiba inclusiv posibilitatea de a face fotocopii de
pe oricare din actele de la dosar (inclusiv de pe hotararile judecatoresti,
fara ca responsabilii penitenciarului sa stea cu grija ca instantele
de judecata “ar putea sa nu fie de acord” cu o asemenea practica).
Prin efectele recentei
legi de gratiere colectiva au fost pusi in libertate 174 de detinuti, dintre
care 83 de contravenienti.
2. Vizita in penitenciar
2.1.
Blocul alimentar
Fata de vizita precedenta,
starea blocului alimentar s-a ameliorat sensibil. A fost pusa in functiune
instalatia de ventilatie, cazanele de preparare a hranei sunt, toate, in stare
buna de functionare si exista, in general, toate conditiile tehnice si igienico
– sanitare necesare pregatirii hranei detinutilor.
Masa de dimineata constase
din margarina, biscuiti, ceai si paine, la comun, iar la regim se servise,
in plus, branza. La pranz se pregatea ciorba de zarzavat si varza cu carne
si slanina, la comun, iar la regim – bors taranesc si pilaf de orez
cu carne. Seara urma sa se serveasca, atat la comun cat si la regim, tocana
de cartofi cu carne.
Pentru masa de pranz si
seara fusesera scoase de la depozit 229 kg de carne de porc, 19,6 kg de subproduse
si 78,2 kg de slanina.
Varza cu carne si slanina
de la comun arata destul de bine dar “carnea” de la felul doi
de la regim era mai mult coasta si slanina (iar aceasta in conditiile in care
personalul de la blocul alimentar a precizat ca pentru cele doua feluri de
mancare se folosisera circa 140 de kg de carne).
Din pacate, datorita supraaglomerarii,
sala cu mese a penitenciarului, una din foarte putinele care exista in sistem,
a fost desfiintata iar spatiul respectiv a fost amenajat pentru cazarea detinutilor.
Tot aici se pregatea hrana
pentru persoanele din arestul politiei (109 portii la data vizitei).
2.2. Cabinetul medical
Spre deosebire de vizita
precedenta, cand penitenciarul nu avea decat un medic, acum numarul acesta
este de 3 (1 “generalist” si 2 “internisti”). Numarul
asistentilor medicali este de 7, dintre care 1 este asistent de farmacie.
In ziua vizitei, asistenta medicala a detinutilor era asigurata, ca o exceptie
de la regula, de medicul generalist intrucat ceilalti doi lipseau din unitate
(unul avea “zi de spital” iar celalalt era invoit). Incadrarea
a inca doi medici este in mod evident un lucru cat se poate de benefic. Din
pacate, insa, faptul ca unul dintre medici (“generalistul”, care
are si calitatea de “medic de familie”) se ocupa exclusiv de cadre
continua sa greveze calitatea asistentei medicale asigurata detinutilor. Pe
langa sarcinile din penitenciar, “generalistul” urmeaza sa se
ocupe, nu peste mult timp, si de magistratii din Bacau.
Zilnic, medicul consulta
in medie 50 de detinuti, dar se ocupa de controale la blocul alimentar, de
detinutii nou veniti etc, ceea ce reduce si mai mult timpul afectat consultarii
detinutilor.
Serviciul medical are
o buna colaborare cu spitalele din reteaua Ministerului Sanatatii si Laboratorul
de medicina legala Bacau. Singura problema este ca actualul sistem de decontare
a platilor catre unitatile “civile” (prin casa proprie de asigurari
de sanatate) este inca destul de greoi.
Unitatea are un cabinet
stomatologic si un medic de specialitate. O problema exista si aici, in sensul
ca se simte nevoia punerii in functiune a unui laborator de tehnica dentara
(exista incaperea necesara insa ar fi nevoie de deblocarea postului de tehnician
dentar, prevazut deja in statul de organizare).
Reprezentantii APADOR-CH
au gasit complet justificata propunerea ca analizele destinate sa diagnosticheze
luesul (testul VDRL) sa fie facute inca de la arestarea de catre politie.
Argumentele sunt intr-adevar convingatoare: cu cat depistarea bolii este mai
timpurie, cu atat durata tratarii ei este mai scurta, costurile tratamentului
sunt mai reduse iar suferinta celor bolnavi este si ea mai mica si de mai
scurta durata.
Din discutia avuta la
cabinetul medical a rezultat ca asigurarea de prezervative pentru detinuti
ramane in continuare o masura dezirabila. Pentru ca luarea ei pare sa nu mai
depinda decat de gasirea banilor necesari, APADOR-CH considera ca DGP ar trebui
sa aiba in vedere aceasta situatie ca pe una a carei rezolvare va evita in
viitor transmiterea de boli grave intre detinuti. La data vizitei, se aflau
in tratament pentru sifilis in jur de 18 detinuti (din cauza spatiilor insuficiente
ei nu puteau fi tinuti separati de alti detinuti).
In camera 3 de la infirmerie
(“inapti”) erau internati 23 de bolnavi, cazati in 14 paturi.
Din toate camerele vizitate de reprezentantii asociatiei, aceasta se prezenta
de departe cel mai rau. Probleme serioase erau nu numai cu supraaglomerarea,
dar si cu starea igienico – sanitara (pe jos era mizerie, lenjeria de pat
era foarte murdara etc). Un detinut avand un picior amputat, Gabriel Barliga,
dormea pe jos pe o saltea din care mai ramasese aproape numai dosul, cearsaful
detinutului era pur si simplu negru, la fel ca si perna. Un alt detinut dormea
pe cambuza (un spatiu, amenajat in interiorul camerei, unde detinutii isi
tin lucrurile personale). Starea igienico – sanitara complet necorespunzatoare
se datora, in opinia reprezentantilor APADOR-CH, dezinteresului personalului
medical. Este usor de inteles ce atentie da personalul medical problematicii
igienico – sanitare din penitenciar daca chiar la infirmerie lucrurile
stateau atat de rau. In camera nu exista televizor. Detinutii s-au declarat
in general multumiti de mancare, insa au sesizat ca sunt scosi prea rar la
plimbare (de 2 – 3 ori pe saptamana si chiar mai rar). Grupul sanitar
consta dintr-o camera separata in care erau doua chiuvete cu oglinzi, un dus
si o cabina cu un WC turcesc.
Detinutul Mihai Ivanciu
s-a plans, in urma cu sapte luni, Parchetului militar Bacau ca a fost cercetat
abuziv de un ofiter de la politia din Roman. Pentru ca Parchetul din Bacau
a dat solutia de neincepere a urmaririi penale, Ivanciu s-a adresat Parchetului
de pe langa Tribunalul militar teritorial Bacau. El s-a plans ca este persecutat
de cadrele penitenciarului si ca medicii il trateaza superficial. Detinutul
Petru Draghia, nevazator, condamnat la 10 ani pentru omor, s-a plans ca i-a
fost respinsa cererea de liberare conditionata deoarece penitenciarul, fara
a tine cont ca el este nevazator, ar fi comunicat instantei ca “nu are
zile castig” prin munca. Din discutia cu reprezentantii penitenciarului
a reiesit ca detinutul facea confuzii cu privire la conditiile stabilite de
legea penala in materie de liberare conditionata (loctiitorul pentru paza
al comandantului a precizat ca in zilele urmatoare va avea o discutie cu detinutul
si va clarifica problemele pe care el le-a ridicat). Detinutul Ilascu Androne,
bolnav de arterita la ambele picioare, s-a plans ca a trebuit sa stea in refuz
de hrana timp de patru zile pentru a i se da tratament medical. El era, si
la data vizitei, nemultumit de felul in care medicii se ocupau de el (pe gamba
piciorului drept, avea o plaga supurand). Detinutul Mihai Andrei “a
dat statul roman in judecata” pentru o pedeapsa care i-a fost aplicata
anterior (si in legatura cu care in final a fost declarat nevinovat de Curtea
Suprema de Justitie). El a semnalat ca in dosarul respectiv ii este necesara
fisa medicala pe care a avut-o la penitenciarul Jilava iar acest penitenciar
ii comunica constant ca fisa respectiva nu se mai gaseste.
2.3. Sectiile de detinere
In camera 4, pentru
regim restrictiv, nu se afla nici un detinut (erau 4 paturi iar
grupul sanitar avea o cabina cu un WC turcesc, o chiuveta si un dus).
La izolatorul de
pedeapsa erau doi detinuti (la momentul vizitei ei se aflau la instanta).
Camera avea doua paturi. Caloriferul era rece iar in camera, foarte frig.
Grupul sanitar era identic cu cel de la regim restrictiv.
Sectia pentru femei.
In sectie fusese instalat de curand un sistem electronic de acces si supraveghere
(urma sa devina functional in cateva zile). Asemenea sisteme urmau sa fie
montate la toate sectiile de detinere din penitenciar si la curtile de plimbare.
Interesandu-se de criteriile dupa care se face selectia detinutelor care lucreaza
la popota cadrelor, reprezentantii asociatiei au aflat ca printre altele (in
general cele stabilite pentru detinutii folositi la munca in interior) se
afla si acela ca detinutele sa nu fie din oras. Explicatia a fost ca detinutele
de la popota (ca si cele care ar iesi la lucru in interiorul penitenciarului)
ar putea fi tinute din treaba de rudele si cunoscutii lor care ar veni la
gardurile unitatii. Reprezentantii asociatiei au fost mirati de explicatia
primita si au solicitat sa se renunte la un asemenea criteriu, destul de lipsit
de pertinenta si de netemeinic.
In camera 56 erau cazate,
in 6 paturi, cele 6 detinute care deservesc popota cadrelor. Grupul sanitar
avea 1 dus, 2 chiuvete cu oglinda si 1 cabina cu WC turcesc (reprezentantii
asociatiei au avut surpriza sa constate, pentru prima oara intr-un penitenciar
din Romania, ca grupul sanitar de aici avea instalatie de ventilatie). La
momentul vizitei, nu era nici apa calda, si nici rece. De altfel, in intreg
penitenciarul furnizarea apei se intrerupe intre anumite ore.
In camera 55 erau 12 detinute
(recidiviste) si 10 paturi; 6 dintre detinute erau la instanta. Camera nu
avea televizor, detinutele avand posibilitatea sa mearga uneori la club pentru
vizionarea unor emisiuni tv. Existau, in schimb, aparate de radio pe baterii.
Reprezentantii asociatiei au aflat ca este inca in vigoare un ordin al DGP,
al carui sens nu l-au inteles, care interzice detinutilor sa primeasca de
acasa casetofoane. Nici la camera 55 nu curgea apa, cadrele explicand ca la
acea ora era posibil sa fi aparut o defectiune la instalatia de apa. Detinutele
au apreciat ca destul de buna calitatea hranei si erau multumite de faptul
ca li se permite sa aiba asupra lor crosete si andrele (o parte din ele faceau
goblenuri si macrameuri, timpul neocupat cu alte activitati trecand astfel
mult mai usor si mai cu folos). Cu o saptamana in urma, in camera se facuse
dezinsectie. Detinutele primesc lunar 1 sapun, 100 de gr de vata si detergent.
Plimbarea zilnica, de luni pana duminica, dureaza in jur de o ora iar detinutele
primesc, de asemenea in fiecare zi, ziare. Doua din foarte putinele nemultumiri
ale detinutelor tineau de faptul ca la vizite trebuie sa mearga in uniformele
de penitenciar si ca pot sa dea telefoane numai in ultimele trei zile din
luna. Reprezentantii APADOR-CH au insistat si cu ocazia aceasta ca cel putin
la vizite, unde se intalnesc cu copiii, cu parintii si cu sotiile (sotii),
detinutilor ar trebui sa li se permita sa mearga in hainele de acasa. In privinta
restrictiilor privind telefoanele, cadrele au precizat ca telefoane se pot
da numai la sfarsitul lunii (in ultimele 3 – 4 zile) deoarece in restul
zilelor se primesc vizite iar daca s-ar da si telefoane, dat fiind ca aparatele
sunt montate in sala de vizite, nu s-ar mai intelege nimeni cu nimeni. Reprezentantii
APADOR-CH nu au mai intalnit nicaieri o asemenea regula, care nu este deloc
formula prin care detinutii sa beneficieze, in conditii optime, de drepturile
pe care le au de a primi vizite si de a da telefoane. Dealtfel, chiar si loctiitorul
pentru paza al comandantului a fost de acord cu aceasta concluzie si a asigurat
ca va propune conducerii unitatii reanalizarea acestei reguli. Activitatile
cultural – educative se organizeaza mai ales de sarbatori. In restul
timpului, detinutele merg cam de 2 – 3 ori pe luna la biserica si la
clubul unitatii, unde vizioneaza filme si au diferite activitati cu psihologa.
Detinuta Cristiana Lin, recidivista, condamnata la 2 ani si 10 luni pentru
trecerea frauduloasa a frontierei, s-a plans ca nu a fost anuntata ca a murit
mama ei si nu i s-a permis nici sa mearga la inmormantare. Reprezentantii
unitatii au precizat ca, potrivit reglementarilor in vigoare, detinutii recidivisti
nu pot primi invoiri, insa nu au putut justifica de ce Cristiana Lin nu a
fost nici macar anuntata ca membri ai familiei sale venisera, in acele zile,
sa-i spuna de cele intamplate; argumentul ca vizitatorii venisera intr-o alta
zi decat cea a “literei” detinutei, asa cum se pare ca s-a intamplat,
ar fi fost – si este, daca despre asa ceva a fost intr-adevar vorba
– de neacceptat.
In camera 53 erau cazate
detinute condamnate definitiv, nerecidiviste (25 in 18 paturi). Detinutele
de aici s-au declarat si ele multumite de calitatea mancarii, de asistenta
medicala, de programul zilnic de plimbare (in jur de o ora, doua), de comportamentul
cadrelor si de posibilitatea de a avea asupra lor crosete si andrele. Reprezentantii
asociatiei s-au interesat si au aflat ca si pe timpul cat au fost arestate
preventiv detinutele au fost obligate sa poarte uniformele de penitenciar.
Nici in camera 53 nu exista televizor (din 6 camere de pe sectie, 4 au televizoare).
Activitatile cultural – educative constau in principal din cele mentionate
la camera anterioara (in urma cu putin timp, psihologa solicitase colaborarea
catorva detinute la realizarea revistei penitenciarului).
Camera 51 era destinata
detinutelor aflate in carantina (existau 8 paturi si 5 detinute, din care
la momentul vizitei 3 erau la instanta). Caloriferul era rece iar camera –
cea mai friguroasa din toate cele vizitate. Aproape singura activitate zilnica
era “prelucrarea regulamentului de ordine interioara” (se pare
ca lipsa de activitate se datora si faptului ca psihologa si o educatoare
se aflau in concediu medical). Exista un televizor si un aparat de radio,
pe baterii, aduse de detinute de acasa.
Toate camerele au grupuri
sanitare formate din WC-uri, dusuri si chiuvete.
Sala de dusuri a sectiei
avea 5 dusuri si era renovata, avand faianta pe pereti si gresie pe jos. Nu
existau gratare din lemn (loctiitorul pentru paza al comandantului a dat asigurari
ca in scurt timp vor fi confectionate gratarele necesare).
In camera 8, recidivisti,
condamnati definitiv, erau cazate 57 de persoane in 30 de paturi,
dispuse pe trei randuri. Problema supraaglomerarii este de departe cea mai
serioasa, detinutii dormind si cate 5 in 2 paturi. In camera exista un televizor,
la care detinutii pot sa se uite practic intreaga zi, si aparate de radio
(din vara anului trecut, casetofoanele au fost interzise printr-un ordin al
DGP). Plimbarea zilnica dureaza circa 1 ora, de luni pana vineri (sambata
si duminica sunt zile de “program administrativ”). Grupul sanitar
consta dintr-o camera separata in care exista 3 chiuvete cu oglinzi, 1 dus
si 2 cabine cu WC-uri turcesti. Joia este apa calda in camera iar martea detinutii
sunt dusi la baia comuna (conducerea unitatii se asigura astfel ca toti detinutii
fac macar o data pe saptamana baie). In urma cu cateva zile in camera se facuse
dezinsectie. Mancarea este buna iar telefoane se pot da o data pe luna, in
ultimele 3 – 4 zile (in cazuri deosebite, detinutilor le este permis
sa sune si in afara zilelor respective).
Baia sectiilor 1 si 2
avea 28 de dusuri, cele mai multe fara site (sala de baie avea faianta pe
pereti si gresie pe jos). Nu existau gratare din lemn.
In camera 13, detinuti
recidivisti, erau 53 de persoane si 30 de paturi. Detinutii
erau nemultumiti de faptul ca aveau paduchi, ca sunt scosi cu greu la cabinetul
medical si ca, in general, asistenta medicala este deficitara. Ei au apreciat,
in schimb, ca mancarea este buna, ca pot sa se uite cat vor la televizor si
ca le-au fost suplimentate drepturile la pachete, vizite si tigari. La plimbare
sunt scosi de luni pana vineri, circa o ora iar baie fac in fiecare marti.
La club iesisera in urma cu aproximativ o luna, unde au avut o activitate
privind “reintegrarea in societate”. Grupul sanitar era identic
cu cel de la camera 8.
In camera
20 erau cazati 30 de arestati preventivi in 15 paturi.
Si aici aproape singura nemultumire a detinutilor era supraaglomerarea. In
rest, apreciau ca mancarea este buna, ca au apa calda si in camera (si in
afara zilei de miercuri, cand sunt scosi la baia comuna), ca pot sa-si vada,
atunci cand cer, dosarele de penitenciar. Doua doleante ale detinutilor tineau
de posibilitatea de a da mai multe telefoane si de a iesi mai des la biserica
(detinutii ortodocsi). In camera existau aparate de radio, televizor (cu program
pe toata durata zilei), difuzor, jocuri de remy si ziare. Grupul sanitar era
identic cu cel de la camera 8 (cu singura deosebire ca cel de aici avea numai
o cabina cu WC).
In camera 36,
minori, 37 de persoane erau cazate in 20 de paturi, dispuse
pe trei randuri. Cu exceptia supraaglomerarii, una dintre cele mai serioase
din intreg penitenciarul, minorii s-au declarat in general multumiti de conditiile
de detentie. Mancarea este buna, plimbarea zilnica, de luni pana vineri, dureaza
in jur de doua ore, doua ore si jumatate, la club sunt scosi saptamanal iar
la biserica pot sa mearga sambata si duminica. In camera existau televizor,
difuzor, aparate de radio, carti si jocuri de remy (pana la ora vizitei nu
se primisera ziarele). Grupul sanitar consta dintr-o camera separata avand
3 chiuvete cu oglinzi, 1 dus si 2 cabine cu WC-uri turcesti. Ziua de baie,
la baia comuna, este joia iar detinutii primesc lunar lame de ras, pasta de
dinti, sapun si detergent. Din cei 36 de minori, 20 erau cuprinsi in programul
de scolarizare. Minorii pot sa se intalneasca cu avocatii lor intr-o incapere
amenajata la sectorul pentru vizite (aici vin din cand in cand avocatii alesi
si practic niciodata cei din oficiu). Minorii sunt si ei obligati sa poarte
in permanenta uniformele penitenciare, inclusiv pe timpul vizitelor si chiar
si in perioada in care nu sunt condamnati definitiv.
In camera 37
erau cazati, de asemenea, minori. Detinutii venisera de
putin timp de la baie. Si cei de aici erau in general multumiti de conditiile
de detentie: apreciau drept buna calitatea hranei, la plimbare ies zilnic
cam o ora, martea au activitati cultural – educative la clubul unitatii,
le sunt cunoscute si respectate noile drepturi la vizite si pachete. Camera
avea televizor si difuzor. Grupul sanitar era identic cu cel de la camera
36, cu deosebirea ca avea numai o cabina de WC. O chiuveta era sparta de circa
o saptamana iar in grupul sanitar era un vas mare cu gunoi, care nu fusese
evacuat pentru ca lucrul acesta “se poate face numai dimineata”
(situatie pe care reprezentantii asociatiei au gasit-o drept inacceptabila).
2.4. Clubul unitatii
La momentul vizitei, la
club era in curs de desfasurare o activitate organizata de compartimentul
cultural – educativ cu 25 de detinuti aflati in carantina (pregatirea
pentru detentie, prelucrarea regulamentului de ordine interioara, informarea
asupra drepturilor si obligatiilor detinutilor etc). Asemenea activitati se
desfasoara zilnic, de luni pana sambata, timp de aproximativ 2 – 3 ore
pe zi. Reprezentantii asociatiei au constatat ca toti cei 25 de detinuti erau
tunsi complet. Explicatia cadrelor unitatii a fost ca Legea nr 23/1969 stabileste
ca la primirea in penitenciar detinutii sunt tunsi complet. Reprezentantii
APADOR-CH au considerat ca la o asemenea practica, instituita printr-o lege
mai veche de 30 de ani si depasita aproape in totalitate de ce se intampla
astazi in sistemul penitenciar romanesc, trebuie renuntat neconditionat. La
primirea in unitate un detinut ar trebui tuns “zero” exclusiv
in situatiile in care medicul unitatii constata ca asa ceva se impune din
motive igienico – sanitare (iar masura si motivarea ei ar trebui consemnate
in fisa medicala a detinutului). Unul dintre detinutii prezenti a semnalat
un fapt pe care reprezentantii asociatiei l-au mai intalnit si in alte penitenciare,
anume ca la venirea in penitenciar, desi a avut o leziune serioasa cauzata
de bataia primita in arestul politiei, nu a raportat medicului unitatii din
teama de a nu fi trimis din nou la politie. APADOR-CH considera ca pentru
a preveni situatiile de acest gen se impune ca penitenciarele sa nu refuze
in nici un caz primirea unor astfel de detinuti, ci sa-i primeasca, sa faca
mentiunea in fisa, sa le asigure asistenta medicala necesara si sa sesizeze
de indata organele competente sa investigheze agresiunile suferite de detinuti.
Scolarizarea detinutilor
din penitenciar este asigurata de Scoala generala nr 12 Bacau, cu dubla subordonare
– Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Justitiei –,
organizata si functionand in interiorul penitenciarului. Cursurile claselor
I – IV erau urmate de 24 de detinuti iar cele ale claselor V –
VIII, de 60 de detinuti. Tot in acest cadru functioneaza si o scoala profesionala,
cu durata de 2 ani, pentru meseriile de tamplar (14 detinuti) si cofetari
– patiseri (16 detinuti). Grupa de cofetari – patiseri se afla
la una din probele practice, reprezentantii asociatiei ramanand cu impresia
unei bune organizari a activitatii. Conducerea Scolii a semnalat dificultatile
pe care le are in asigurarea cu caiete, rechizite si materie prima pentru
cursurile de tamplari si cofetari.
2.5. Sectorul pentru
vizite
Vizite se pot primi numai
intre 1 si 27 ale fiecarei luni, in celelalte zile detinutii putand sa dea
telefoane. Vizite obisnuite se pot primi 8 simultan, la cabina 1 iar la mese
maximum 4. Cele doua aparate telefonice erau instalate in sala destinata vizitelor
la masa si erau, din motive pe care reprezentantii APADOR-CH nu le-au inteles
nici in acest penitenciar, incuiate in doua cutii din lemn. Pe timpul convorbirilor
telefonice, subofiterii stau langa detinuti si aud ce vorbesc acestia. Langa
cele doua aparate era afisat programul dupa care detinutii puteau sa dea telefoane:
in perioada 28 – 31 a fiecarei luni si numai intre orele 9 – 13
si 15 – 18, ceea ce in opinia asociatiei reprezinta o limitare cu totul
excesiva si nejustificata.
Si la Bacau, reprezentantii
APADOR-CH au aflat ca in unele cazuri comandantul unitatii poate sa refuze
vizitarea detinutilor de catre alte persoane de cat cele pe care detinutii
le-au mentionat in fisa, la venirea in penitenciar. Asociatia insista si cu
ocazia aceasta ca detinutii trebuie sa decida ei insisi – si numai ei
insisi – de cine sa fie sau sa nu fie vizitati (in exact aceleasi conditii
in care decid cui scriu, cui dau telefoane ori de la cine vor sa primeasca
pachete). Sala pentru primirea pachetelor de la vizitatori nu asigura detinutilor
o vizibilitate foarte buna in timpul cat continutul pachetelor este verificat
si preluat de catre subofiteri.
2.6. Discutia cu detinutul
Gheorghe Petrea Chisalau (de la camera 20)
Detinutul, transferat
de la penitenciarul Jilava in februarie 2001, a sesizat ca la putin timp dupa
transferare a fost lovit in mai multe randuri de cadre ale penitenciarului
din Bacau (l-a numit pe locotenentul Popescu) si ca in prezent ar fi persecutat
de cadre, inclusiv prin instigarea altor detinuti impotriva sa. Pentru aceste
fapte el s-a plans de fiecare data Parchetului militar din Bacau insa solutia
acestuia a fost de “neincepere a urmariri penale”, apreciindu-se
ca cele semnalate de detinut sunt “neconcludente si nefondate”.
Din discutia cu reprezentantii penitenciarului a rezultat ca Petrea Chisalau
ar fi permanent nemultumit si ca ar fi facut plangeri penale nu doar impotriva
unor cadre militare dar si a catorva detinuti pe care i-a acuzat ca l-ar fi
“calomniat”. Reprezentantii asociatiei au admis ca este posibil
ca detinutul sa fie o fire mai dificila si sa reclame chiar si cele mai mici
nemultumiri insa au si ramas cu impresia ca responsabilii unitatii, inclusiv
compartimentul cultural – educativ, puteau (si ar putea) sa faca mult
mai mult pentru ameliorarea starii de serioasa nemultumire – de revolta,
practic – a acestui detinut.
2.7. Discutia cu detinutul
Ionut Borcea
Ionut Borcea este condamnat
pentru violarea unei fete. In urma cu mai multe saptamani, tatal detinutului
a sesizat APADOR-CH ca fiul sau este permanent amenintat si “terorizat”
de tatal fetei pe care acesta a violat-o (tatal fetei este si el detinut in
penitenciarul din Bacau). La data vizitei, prin grija responsabililor unitatii,
situatia in care se afla Ionut Borcea se mai ameliorase, in sensul ca tatal
fetei fusese mutat din camera in care se afla initial, vis a vis de cea a
lui Borcea. Cu toate acestea, atunci cand se mai intampla sa-l vada, mai ales
atunci cand iese cu colegii in curtea de plimbare, tatal fetei continua sa-l
ameninte pe Borcea, inclusiv ca “chiar si numai o secunda daca il intalneste,
in penitenciar, ii ia gatul”. Reprezentantii asociatiei au solicitat
conducerii penitenciarului sa ia toate masurile pe care le considera necesare
pentru ca tensiunea sub care este tinut Ionut Borcea sa inceteze complet si,
mai ales, sa se evite o situatie in care tatal fetei ar putea sa se razbune
pe violatorul fiicei sale.
3. Concluzii
APADOR-CH apreciaza progresele
evidente facute la nivelul penitenciarului in comparatie cu vizita precedenta,
din anul 1998. Desi supraaglomerarea a ramas o mare problema, conditiile de
detentie din camere s-au ameliorat sensibil (blocul alimentar si camerele
au fost renovate, ferestrele au fost marite si au fost amenajate grupuri sociale
corespunzatoare). La vizita precedenta detinutii erau nemultumiti intr-o mare
masura de calitatea hranei, de conditiile din camere, de lipsa de activitate,
de comportamentul cadrelor etc. De data aceasta, starea de nemultumire era
sensibil mai mica si viza, mai ales individual, chestiuni de o mai mica gravitate.
Asociatia solicita conducerii
unitatii sa aiba in atentie urmatoarele aspecte, a caror rezolvare ar fi de
natura sa amelioreze situatia actuala:
–
renuntarea la planificarea separata a vizitelor si telefoanelor detinutilor
(de la 1 la 27 ale fiecarei luni – vizite, iar din 28 pana in 31, telefoane);
practica din celelalte penitenciare, complet diferita de cea de la Bacau,
asigura valorificarea aproape optima de catre detinuti a drepturilor pe care
acestia le au;
–
este necesar ca arestatilor sa li se respecte dreptul de a purta propriile
haine;
–
analizarea cu solicitudine a cererii detinutilor de a li se permite ca macar
la vizite (unde isi intalnesc copiii, sotiile, parintii) sa poata imbraca
hainele de acasa;
–
cu toate ca nu a facut obiectul unei nemultumiri generalizate, ar
fi utila analizarea posibilitatilor de ameliorare a asistentei medicale (situatia
de la infirmerie se cere imbunatatita imediat si in mod radical);
–
se impune rezolvarea problemei frigului din camera de carantina pentru femei
si de la izolatorul de pedeapsa;
– penitenciarul
sa renunte la practica de a-i tunde complet pe detinutii nou veniti;
–
desi problema calitatii hranei este una mai mult pozitiva decat negativa,
este necesara o mai mare atentie ca in hrana detinutilor sa se regaseasca
intreaga cantitate de alimente (carne, mai ales) inscrisa in documentele contabile;
–
conducerea unitatii sa urmareasca solutionarea corespunzatoare a unor
cazuri semnalate individual, cum sunt cele ale detinutilor Mihai Andrei, Gheorghe
Petrea Chisalau si Ionut Borcea.
APADOR-CH solicita conducerii
DGP sa sprijine penitenciarul in:
–
ameliorarea supraaglomerarii, prin oricare din caile posibile: demersuri pentru
modificarea Codului penal; investitii pentru inca un pavilion de detentie;
demersuri pentru folosirea ca spatii de detentie a cladirilor din unitatile
militare dezafectate, din Bacau sau de pe raza judetului Neamt – din
orasele Roman sau Piatra Neamt;
–
intreprinderea demersurilor care se impun pentru ca testele pentru diagnosticarea
luesului (VDRL) sa fie facute la introducerea persoanelor in aresturile politiei;
–
deblocarea postului de tehnician dentar;
–
asigurarea caietelor si rechizitelor necesare scolii si a materiei prime pentru
cursurile de tamplari si cofetari;
–
renuntarea la interdictia impusa detinutilor de a primi de acasa casetofoane.
Manuela Stefanescu