Arhiva tag-ul pentru: dreptul la avocat la poliție

 

Cum este respectat dreptul la avocat în secția de poliție, în diverse țări din Europa, și ce ar trebui făcut ca să fie mai bine – o întâlnire regională cu avocați, polițiști, profesori universitari și specialiști în drept din Austria, Belgia, Olanda, UK, Irlanda și Spania, găzduită de APADOR-CH în cadrul proiectului „Drepturile în secția de poliție, de la lege la practică”

Două directive europene, din 2013 și 2016, prevăd că cetățenii UE ar trebui să aibă dreptul la un avocat atunci când sunt suspectați, anchetați și mai ales privați de libertate în cadrul unui proces penal. Țările membre ale Uniunii ar fi trebuit să implementeze aceste directive și să le acorde respectivele drepturi cetățenilor lor, dar, cum se întâmplă adesea, practica este diferită de ceea ce prevede legislația națională sau directivele europene.

Timp de două zile, 17 și 18 mai, la București, s-a dezbătut această diferență dintre lege și practică, în cadrul proiectului „De la lege la practică – întărirea drepturilor procedurale în custodia poliției”. Proiectul este derulat sub coordonarea Institutul Ludwig Boltzman din Austria și are ca parteneri mai multe organizații neguvernamentale europene, printre care și APADOR-CH. Aceasta este relatarea dezbaterii găzduită de APADOR-CH, la care au participat avocați, polițiști și specialiști în drept din Austria, Belgia, Olanda, UK, Irlanda și Spania.

Nora Katona, cercetător la Institutul Ludwig Boltzman din Austria: „Nu există un model unic bun, de aceea e important să cunoaștem practicile utile la nivel național

Cercetările efectuate în diverse proiecte precedente au arătat că deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, în practică continuă să existe diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților în secțiile de poliție. Nora Katona, cercetător la Institutul Ludwig Boltzman din Austria, a explicat în mare care au fost premisele proiectului și cum s-a făcut schimb de experiențe în cadrul lui prin prezentarea exemplelor de bune practici din Belgia, Irlanda, România, Spania, Olanda și Austria.

Proiectul a vizat un grup țintă format din polițiști, avocați, instituții care se ocupă de drepturi ale copiilor, specialiști ai dreptului și membri ai societății civile.

Concluzia preliminară a acestor întâlniri, spune Nora Katona: „Nu există un model unic bun, de aceea e important să cunoaștem practicile utile la nivel național”.

Gwen Jansen, avocat penalist în Olanda: „Aveam un coleg care spunea că o audiere fără puțină violență nu e audiere”

Am devenit avocat acum 19 ani și pe vremea aceea rolul avocatului nu însemna mare lucru: mergeam la poliție cu un pachet de țigări, îi explicam suspectului ce drepturi are, îl întrebam ce mai face, și nu aveam voie să spun ceva în timpul interogatoriului decât dacă-mi dădea voie polițistul. Polițistul putea fi violent, putea să țipe la suspect. Aveam un coleg care spunea că o audiere fără puțină violență nu e audiere. Era greu să-ți imaginezi că poți avea avocat la interogatoriu și că avocatul acela chiar poate să spună ceva, să intervină”, povestește Gwen Jansen, avocat penalist din Amsterdam.

Ea spune că acum nu mai este permisă violența în timpul anchetei, în Olanda, și s-a întâmplat asta și datorită faptului că poliția a ajuns să înțeleagă că dacă îi permite avocatului să participe la audiere, are șanse să discute mai bine cu suspectul, care se simte mai în siguranță. Acum la audieri participă pe lângă polițiști și avocați, ofițeri de probațiune, procurori, și se discută civilizat. Calea olandeză e una de urmat.

Totuși, dreptul la un avocat nu este garantat oricui în Olanda și multă vreme acest drept a părut o utopie, în ciuda existenței directivelor europene în domeniu. Curtea Supremă olandeză a susținut mult timp că un suspect/inculpat are dreptul la un avocat, dar numai înaintea audierii în vederea reținerii. Abia după mai multe cauze ajunse la CEDO, în 2019 a ajuns și Curtea Supremă să accepte dreptul suspecților la avocat în timpul audierii.

Din 2021 a fost introdus în Olanda și dreptul la un avocat pentru toți minorii audiați de poliție și pentru persoanele vulnerabile:

Ca avocat poți vedea dacă un anumit suspect e persoană vulnerabilă, dacă are probleme mintale sau pur și simplu nu înțelege întrebările”, explică Gwen Jansen.

Ce prevede Directiva 2013/48/UE și cum o interpretează statele membre

Directiva 2013/48/UE privește dreptul de acces la un avocat în procedurile penale și în procedurile privind mandatul european de arestare și dreptul de a informa un terț cu privire la privarea de libertate și de a comunica cu terțe persoane și cu autoritățile consulare în timp ce sunt private de libertate.

• Directiva se aplică persoanelor suspecte sau acuzate, din momentul în care sunt anunțate de calitatea pe care o au, indiferent dacă sunt sau nu private de libertate – stabilirea exactă a acestui moment diferă, însă, în legislațiile statelor membre, unele prevalându-se efectiv de existența unui act formal;
• Accesul la avocat trebuie acordat fără întârziere, înainte de audiere și după arestare;
• Discuția suspectului/inculpatului cu avocatul trebuie să fie privată – În unele state sunt prevăzute derogări de la regula discuției private, altele au prevăzut un termen de 30 de minute pentru asta, altele prezumă că dacă acuzatul a primit o invitație la audiere a discutat deja cu avocatul înainte și nu mai acordă acest drept la poliție;
• Statele membre trebuie să se asigure că avocatul este prezent și poate participa efectiv în timpul audierii – dar în 16 state membre participarea avocatului la audiere nu este efectivă. În unele este limitată la finalul audierii, în altele avocatul nu poate pune întrebări suspectului decât prin organul de cercetare penală, în altele nu poate face observații sau cereri către procuror;
• Directiva stabilește și excepții de la aceste reguli, doar atunci când asigurarea unui avocat este imposibilă, din cauza unor condiții geografice (nu are cum să ajungă un avocat în timp util) și numai în perioada de cercetare penală – dar această excepție ar trebui să fie proporțională, limitată în timp, să nu se bazeze pe gravitatea faptei și să nu prejudicieze corectitudinea procesului. Derogările temporare pot fi autorizate numai printr-o decizie motivată în mod corespunzător, luată de la caz la caz, fie de către o autoritate judiciară, fie de către o altă autoritate competentă – În unele state membre legislația extinde aceste derogări, ceea ce creează riscul ca suspecții și acuzații să rămână fără nicio garanție că interogarea sau strângerea probelor ar avea loc numai în absența unui avocat;

Legile din diferite state membre mai prevăd că absența avocatului în timpul anchetei nu împiedică efectuarea actelor de procedură, dacă există dovada că avocatul a fost informat cu privire la data și ora acelui act. Cu alte cuvinte, noi l-am anunțat, dar dacă nu a venit, mergem mai departe.

De asemenea, unele state membre au stabilit termene limită (1-2 ore) în care avocatul să se prezinte, legislația din acele țări permițând ca audierea sau strângerea de probe să aibă loc și fără avocat. Acest lucru lasă o marjă de manevră substanțială la îndemâna organelor de anchetă, rezultând astfel o derogare largă care nu este prevăzută de directivă.

• Statele membre trebuie să se asigure că în cazul în care suspectul/inculpatul renunță la dreptul său la avocat, acesta a fost informat corespunzător privind drepturile pe care le are și în orice moment poate să revină asupra acestei renunțări.

 

Ce spune CEDO despre dreptul la avocat: poliția trebuie să se abțină să audieze, până când avocatul e prezent, dacă suspectul a cerut un avocat

Există câteva cauze judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care au contribuit mai mult decât directivele europene la „convingerea” guvernelor membre UE .

Cauza Soytemiz vs. Turcia (2018) – avocatul trebuie să fie prezent și să asiste activ la audiere, să intervină și să se asigure că drepturile suspectului sunt respectate, în timpul audierii și după ce declarația este citită și suspectului/inculpatului i se cere să confirme că este conformă și să semneze; poliția trebuie să se abțină să audieze dacă suspectul/acuzatul a cerut un avocat, până când avocatul e prezent.

Cauza Elif Nazan Șeker vs. Turcia (2022) – Directiva europeană 2016/1919 – se aplică arestaților – Statele membre se asigură că suspecții și persoanele acuzate care nu dispun de resurse suficiente pentru a plăti pentru asistența unui avocat au dreptul la asistență judiciară atunci când interesele justiției o impun.

Ed Cape, profesor de drept penal la Universitatea de vest Bristol, a dat exemplul Scoției și Irlandei, unde în continuare Directiva europeană nu este implementată:

În UK avem dreptul la un avocat din 1986, dar nu și în Scoția. În 2010, Curtea Supremă a spus Scoției că nu mai poate fi ignorat acest drept, iar guvernul a introdus într-o săptămână dreptul la avocat. Directiva nu e implementată nici în Irlanda, însă, în cauza Salduz v. Turcia (2014) CEDO a spus că atunci când un acuzat cere un avocat, trebuie să primească indiferent dacă legislația națională prevede sau nu asta”.

Nadia Cantemir Stoica, avocat: Modelul românesc de asistență juridică obligatorie – since 1936

Modelul românesc a fost prezentat de avocata și profesoara de drept Nadia Cantemir Stoica. România are de ani buni asistență juridică obligatorie pentru anumite cazuri, ceea ce, după cum s-a observat din acest proiect, este un caz rar. Deși pentru noi pare ceva de la sine înțeles, multe state europene dezvoltate nu au această asistență juridică obligatorie, de aceea prezentarea sistemului a fost necesară și urmărită cu interes de invitații străini.

În România, potrivit  art. 90 din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:

a) când un suspect sau inculpat este minor;

b) când suspectul/inculpatul este privat de libertate;

c) când un organ judiciar consideră că un suspect sau inculpat nu și-ar putea pregăti singur apărarea;

d) în cazurile în care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pentru infracțiunea săvârșită.

Din punct de vedere istoric, asistența juridică obligatorie a fost menționată în România pentru prima dată în Codul de procedură penală din 1936 și se referea la minorii care aveau calitatea de suspecți/inculpați. Ulterior, în C.p.p. 1969 legiuitorul a reglementat și alte cazuri, respectiv, suspecți/inculpați privați de libertate, sau care nu își pot face singuri apărarea”, a spus Nadia Cantemir Stoica.

Procedura reținerii și comunicarea drepturilor, în România, se face, așadar, numai în prezența unui avocat – cine ar fi crezut că tocmai România să fie un model aici:

• Măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului/ inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu;
• Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința suspectului/inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales/ numit din oficiu și dreptul de a nu face nicio declarație cu excepția furnizării de informații referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa;
• Suspectul/ inculpatul are dreptul să-și anunțe personal avocatul ales sau să ceară organului de cercetare penală să îl anunțe;
• Avocatul ales are obligația să se prezinte la poliți/parchet în cel mult două ore de la înștiințare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul numește un avocat din oficiu; avocatul suspectului/ inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea;

Admițând că în realitate nu se întâmplă întotdeauna întocmai ca în teorie, Nadia Cantemir Stoica enumeră și beneficiile prezenței unui avocat la secția de poliție:

• este o garanție pentru toate celelalte drepturi procesuale ale suspectului/inculpatului și pentru o anchetă desfășurată echitabil;
• asistența juridică obligatorie pentru toți suspecții/inculpații aflați în custodia poliției se datorează poziției vulnerabile a acestora întrucât sunt sub custodia autorităților și uneori comportamentul ofițerilor de poliție poate fi subiectiv;
• este de salutat poziția legiuitorul român, care a reglementat chiar stoparea oricărei activități judiciare până la venirea avocatului ales sau numit din oficiu, dar nu mai târziu de două ore;
• comunicarea în condiții de confidențialitate în prealabil audierii, asigură sporirea șanselor ca organul de urmărire penală să nu mai considere oportună măsura preventivă a reținerii;
• accesul la un avocat cât mai curând posibil înaintea reținerii oferă o oportunitate de a descuraja și de a limita cazurile de violență a poliției în timpul anchetelor;
• există o excepție când acuzatului nu i se asigură dreptul la un avocat, prealabil luării măsurii preventive a reținerii, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de audiență, adică orice infracțiune săvârșită în cursul ședinței de judecată (inculpatul înjunghie un martor), îi conferă procurorului de ședință posibilitatea să îl rețină pe loc pe autorul infracțiunii;

Asistența juridică este obligatorie pentru minori

• în cazul infracțiunilor săvârșite de minorii care răspund penal (14 – 16 ani – dacă se dovedește printr-o expertiză medico-legală că a săvârșit fapta cu discernământ; 16-18 ani),  asistența juridică este imperios necesară, în toate procedurile care se desfășoară în cursul procesului penal;
• sub vârsta de 18 ani se presupune că persoana nu are o dezvoltare cognitivă și emoțională deplină pentru a se apăra, nu are capacitate deplină pentru anumite acțiuni (de exemplu, nu pot semna unele acorduri), au nevoie de autorizarea părinților sau a altor reprezentanți. Avocatul trebuie, de asemenea, să se asigure că  la  orice ascultare sau confruntare a minorului este citată una dintre următoarele persoane: părinții minorului/tutore, curator, sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul/direcția generală de asistență socială și protecție  a copilului/alt adult desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar;
• toate comunicările către suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu şi accesibil, adaptat vârstei acestuia;

Ca o observație la sistemul românesc, avocata Gwen Jansen a atras atenția că CEDO spune că persoana privată de libertate are dreptul să aștepte oricât avocatul ales, nu doar 2 ore, și nu este obligat să accepte un avocat din oficiu. Cu alte cuvinte, chiar așa avansată cum e, legislația noastră încalcă jurisprudența CEDO. Nadia Cantemir a admis că CEDO e mai generoasă decât legislația noastră națională, dar că și în acest caz suspectul se poate prevala de dreptul la tăcere și să-și aștepte avocatul.

Gautam Gulati, psihiatru criminalist, profesor la Universitatea Limerick Irlanda: „Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”

Profesorul și psihiatrul Gautam Gulati spune că este greșit pus semnul egal între persoană vulnerabilă și o persoană care are o boală psihică. În primul rând că nu e nicăieri clar definită vulnerabilitatea, nici în legislația internațională, nici în cea europeană.

Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”, spune profesorul Gulati.

Din diverse studii și cercetări făcute de-a lungul anilor a reieșit că multe țări europene (Austria, Bulgaria, Lituania, Cehia, Slovenia) nu prevăd garanții pentru a asigura reprezentarea consecventă de către un avocat pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale. Toate țările admit că e necesară o apărare obligatorie dacă suspectul/inculpatul nu este capabil să se apere din cauza dizabilităților sale fizice sau psihice, dar în practică apar lacune uriașe de protecție pentru acele persoane ale căror dizabilități nu sunt foarte evidente, astfel încât să necesite o expertiză medicală.

Există lacune și în ceea ce privește persoanele cu dizabilități intelectuale. Toate aceste persoane pot deseori să nu aibă apărare juridică. Persoana cu dizabilitate intelectuală poate avea dificultăți să înțeleagă pe deplin situația în care se află. Această înțelegere limitată se poate manifesta într-o varietate de moduri, inclusiv incapacitatea de a înțelege gravitatea crimei și impactul acesteia asupra celorlalți, o perspectivă limitată asupra modului în care propriile răspunsuri pot conduce la dificultăți suplimentare pentru ei și dificultăți de înțelegere a instrucțiunilor și informațiilor, de exemplu o avertizare. Această dificultate de înțelegere poate crea, de asemenea, o vulnerabilitate la sugestie, ei pot fi de acord cu afirmațiile și pot accepta sugestii mai ușor”, spune profesorul Gulati.

E nevoie, așadar, mai mult decât în alte cazuri, de prezența unui avocat care să asiste persoanele cu dizabilități intelectuale, dar chiar și avocatul, dacă nu este bine pregătit pentru astfel de cazuri, poate face mai mult rău decât bine, spune profesorul Gulati.

El a prezentat și câteva statistici oficiale, menționând, totuși că în realitate procentele ar putea fi mult mai mari: în custodia poliției, în UK sunt 9% persoane cu dizabilități intelectuale, în Olanda sunt 27%, iar în Irlanda 5%. „Persoanele cu dizabilități intelectuale sunt văzute ca excepții, dar în practică arată invers, că persoanele sărace și cele cu dizabilități intelectuale sunt suprareprezentate în sistemul de justiție. Ar trebui să vedem ce nevoi au aceste persoane pornind de la ele, nu de la lege”, conchide profesorul Gulati.

Daniela Zaharia Mănescu, șefa serviciului de asistență judiciară din Baroul București: Avocații din oficiu, chemați mai ușor datorită unei aplicații informatice

În București, în ultimii ani, chemarea unui avocat din oficiu a devenit mai facilă datorită informatizării. Se face printr-o aplicație pe telefon și este transparentă și eficientă, spune Daniela Zaharia Mănescu, șefa serviciului de asistență judiciară din Baroul București. Serviciul condus de ea gestionează asistența judiciară obligatorie, asistența extrajudiciară (în cauze civile) și asistența gratuită.

Cum funcționa mecanismul de desemnare a avocaților din oficiu înainte de implementarea acestei aplicații informatice: organul judiciar suna sau trimitea o solicitare scrisă la Barou, spunând că e nevoie de un avocat din oficiu într-o anumită cauză. Baroul desemna un avocat de pe niște liste organizate pe zile, instanțe și obiectul procesului. La urmărirea penală existau cereri și pentru 50 de avocați/zi. Avocații știau că sunt „de serviciu” și verificau singuri listele. Era un mechanism greoi și a generat adesea discuții și nemulțumiri, explică Mănescu.

Cum funcționează în prezent sistemul informatic de repartizare aleatorie.

• Serviciul de repartizare a cauzelor se face informatic, transparent și eficient;
• Fiecare avocat se înscrie online în serviciul de asistență judiciară și scrie în aplicație când e sau când nu e disponibil;
• Are voie să nu fie disponibil maximum 7 zile/lună sau dacă e indisponibil pe perioade mai lungi trebuie să se suspende temporar din aplicație;
• Bifează singur ce cauze alege/optează;
• Emiterea delegațiilor se face tot informatic;
• Avocații sunt anunțați prin SMS sau telefonic (pentru cazuri urgente) și au posibilitatea să ia sau nu o cauză;

• Din 2021 s-a implementat și aplicația telefonică ce poate fi descărcată din google store, ca orice aplicație;
• Aplicația trimite notificări prin care furnizează informații despre cauză și rulează până când găsește un avocat disponibil care acceptă cauza;
• Aplicația publică transparent informații despre numărul cauzelor repartizate și banii plătiți avocaților pe ultimele 6 luni;
• Sistemul ține cont de opțiunile avocaților și de refuzurile acestora;
• Un avocat poate fi solicitat de 3 ori pe zi;
• Un avocat poate să rămână în acea cauză pe toată durata ei, cu acordul clientului și al decanului baroului;
• Dacă un avocat refuză cauze nejustificat, de 30 de ori în 3 luni, există sancțiuni care merg până la suspendarea lui din registru.

Baroul București are 1260 de avocați. Aplicația este funcțională doar în Baroul București, alte județe, cum este Clujul de exemplu, au un sistem informatic de repartizare, dar mai puțin elaborat, după cum a explicat avocata Anca Iuga.

Modelul belgian – încă în teste

Nathalie Vandervelde (de la Fair Trials Europa) și Weitchune Tsai, (comisar de poliție în Bruxelles), au prezentat împreună modelul belgian de chemare a unui avocat la poliție.

Aplicația belgiană are un call center care sună avocatul și îi propune o cauză. Acesta trebuie să se prezinte la caz în maximum două ore. Polițistul completează în aplicație date despre suspect/inculpat (numele, vârsta, limba și infracțiunea), dacă acesta dorește sau nu un avocat sau vrea doar să se consulte telefonic cu unul. Durează câteva minute completarea acestor informații apoi avocatul este sunat automat de call center. Apasă tasta 1 dacă acceptă cazul sau 2 dacă îl refuză.

În 2017 sistemul a început să fie implementat în zona flamandă a Belgiei, s-a extins apoi la nivel național, dar încă funcționează în probe.

În Belgia nu există reprezentare obligatorie și doar 54% dintre suspecți/inculpați cer un avocat.

În 2010, avocații din oficiu chemați la poliție ca să asiste la audieri erau pro-bono. Apoi au început discuțiile despre plata acestora, deși niciodată nu se găseau bani pentru asta de la buget. „Dacă nu plătim suficient avocații, criminalii vor ajunge la pușcărie”, s-a comentat din sală.

În 2012 avocații belgieni au început să facă greve și astfel s-a găsit și un buget pentru plata acestora.

Weitchune Tsai, una dintre puținele comisar de poliție femeie din Belgia, spune că parteneriatul poliție-avocați e o soluție necesară pentru a face bine pentru oameni.

Ce înseamnă să ai un avocat la poliție – viziunea irlandeză

Vicky Conway, profesor de drept la Universitatea din Dublin, a prezentat pe scurt care sunt atributele esențiale ale avocatului bun, care asigură un serviciu efectiv în secția de poliție:

• Să-și cunoască bine rolul;
• Să comunice bine. Comunicare înseamnă: ascultare activă, empatie, limbaj adaptat la suspect/inculpat;
• Să fie activ, dar să nu intervină mereu, să nu se limiteze la a observa și să nu aștepte doar momentele critice ca să intervină;
• Să înțeleagă și să fie conștient de vulnerabilitățile clientului său, de faptul că acesta își înțelege drepturile și consecințele lor

Dosarul, dosarul, ce conține dosarul?!

O altă durere a avocaților din fiecare țară, prezenți la dezbatere, a fost accesul la dosar. Cât de rapid au acces la dosar și ce birocrație trebuie să facă pentru asta.

Mihai Enache, coordonator al unui proiect derulat de Terre des Hommes, pentru accesul minorilor la asistență juridică, spune că „e dreptul avocatului de a cere consultarea dosarului, dar nu și obligația polițistului de a-l pune la dispoziție”. Din această relație se naște realitatea – că nu toți avocații primesc dosarele spre consultare la timp sau integral.

Polițiștii vor de multe ori ca avocatul să facă o cerere scrisă pentru asta. Iar cererea trebuie aprobată de procuror. Uneori asta se întâmplă după audiere, ceea ce îl pune pe avocat în fața unui caz despre care nu știe mai nimic. În faza de judecată, însă, dosarul poate fi consultat oricând la arhivă.

În cazuri de infracțiune flagrantă, când acuzatul nu recunoaște infracțiunea, timpul e limitat și procedurile multe de făcut, atunci nu se acordă consultarea dosarului.

În Spania, spune o avocată prezentă, primești doar un sumar al faptelor, nu ai acces la dosarul complet. În România e și așa și altminteri, ca în toate:

Depinde de tipul de infracțiune. Dacă e minoră, dosarul e prezentat avocatului integral. Dacă e o infracțiune mai gravă, cu înregistrări, percheziții, se restricționează accesul la transcrierea conversațiilor telefonice sau la rapoartele de cercetare”, explică Ionuț Maican, avocat în București.

Anca Iuga, avocată în Cluj, spune că acces la dosar primește, dar nu suficient de repede.

O altă problemă discutată a fost modul în care văd suspecții/inculpații avocatul din oficiu. Într-un studiu realizat în ultimul an de APADOR-CH, care urmează să fie publicat în curând, o mare parte dintre deținuții consultați cu privire la modul în care au receptat ei prestația avocatului au afirmat că avocatul din oficiu este „omul sistemului”, în niciun caz nu ține cu cei pe care trebuie să-i apere.

Și în Bruxelles acuzații văd în avocatul din oficiu omul sistemului și nu au încredere în el. Gwen Jansen spune însă că în Olanda lucrurile nu sunt atât de alb-negre. „Unii acuzați consideră că, dimpotrivă, dacă avocatul e familiar cu polițistul asta e un lucru bun, înseamnă că are „trecere” la poliție.  Contează ce background au suspecții/inculpații”.

Despre modul în care e văzut avocatul a vorbit și Mihai Enache, reprezentantul Terre des Hommes, organizație care face training-uri cu avocați tocmai pentru a-i pregăti să combată în practică astfel de prejudecăți:

Multe probleme ale minorilor aflați în conflict cu legea încep de la secția de poliție. În aceste situații, ei au drepturi procedurale specifice, care, din păcate, sunt adesea ignorate în practică și nu cunosc aceste drepturi sau nu au o bună înțelegere a situației cu care se confruntă. În calitate de reprezentant legal, avocatul este specialistul care se opune unor astfel de încălcări (potențiale) în numele clientului său”, spune Enache.

Iată și câteva dintre sfaturile pentru avocați, date de Terre des Hommes:

Conferința a continuat a doua zi cu câteva ateliere aplicate, în care experții din țările participante au făcut schimb de practici și experiențe, încercând astfel să împrumute bunele și să evite relele din fiecare sistem.