Se înființează prima asociație a lucrătorilor sexuali din România
Asociația Maria Magdalena este o inițiativă a unui grup de femei, printre care și lucrătoare sexual, care au participat la seminarul organizat de ARAS, Formarea educatorilor între egali în rândul femeilor vulnerabile, în 2011. Două reprezentante ale rețelei europene TAMPEP au arătat atunci importanta organizării lucrătoarelor sexuale și a implicării lor active în respectarea drepturilor omului. Numele asociației, „Maria Magdalena”, este un semn al dorinței lucrătoarelor sexual de a nu mai fi discriminate și a fost dat de una dintre reprezentantele acestor femei, „Profesoara”.
Azi, 17 decembrie, este Ziua internațională împotriva violențelor la care sunt supuși lucrătorii sexuali. Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), Romanian Harm Reduction Network (RHRN )și Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) oferă ajutor și asistență juridică unor lucrătoare sexuale din București să înființeze prima asociație de profil din România, după modele deja existente și care și-au demonstrat eficiența în modificarea legislației în alte țări. Un exemplu este Asociația lucrătorilor sexuali din Ungaria, Szexe, despre care puteți afla mai multe urmărind interviul video cu Boglárka Fedorkó, project manager.
Asociația Maria Magdalena se poate înființa legal dacă are 3 membri. Ea poate fi o asociație reală și puternică dacă lucrătoarele sexual se înscriu ca membre și se implică activ în activitățile ei. De aceea Asociația Maria Magdalena caută membre. Dacă doriți să vă înscrieți, trimiteți scrisoare de intenție la adresa maria.magdalena.romania@gmail.com
Cum e legislația în Europa
În Europa există mai multe feluri de a legaliza, incrimina sau tolera prostituția. Găsiți o hartă interesantă aici. Germania, Austria, Grecia au legalizat prostituția și reglementat funcționarea bordelurilor de aproape două decenii. În alte țări precum Spania, Portugalia, Marea Britanie, Italia, Polonia, Cehia, Ungaria prostituția e legală, însă nu și bordelurile sau proxenetismul.
În 1998 a făcut furori modelul țărilor nordice, inițiat de Suedia, care a incriminat solicitarea de servicii sexuale. În loc să pedepsească prostituatele i-a pedepsit pe clienți. Poliția suedeză susține că de atunci a scăzut cu două treimi numărul prostituatelor din stradă. Modelul a fost preluat și de Finlanda, Norvegia, Irlanda, și luna aceasta chiar de Franța.
România nu se decide încă dacă și ce model să aleagă. Deși există avantaje în ambele modele, legalizarea prostituției rămâne în continuare un subiect delicat din considerente moral-pudibonde.
ARAS și APADOR-CH militează de câțiva ani pentru modificarea legilor astfel încât prostituția să nu mai fie incriminată. Anul trecut am făcut un sondaj privind abuzurile la care sunt supuse prostituatele, iar rezultatele nu s-au schimbat de atunci.
Chiar dacă noul Cod Penal nu va mai incrimina oferirea de servicii sexuale, lucrătorii sexuali sunt în continuare la cheremul forțelor de ordine care îi hărțuiesc. Legea 61/1991 le permite polițiștilor să amendeze prostituatele și chiar să le conducă la secție unde le pot tine toată noaptea sub pretextul identificării.
Puteți citi și un interviu cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București, despre condiția acestei bresle în România.