Apel către comisarului Corina Crețu să se implice pentru îngrijirea răniților din Clubul Colectiv
APADOR-CH a semnat apelul făcut de membri ai comunităților românești din mai multe state europene, împreună cu alte șapte ONG-uri din țară, prin care i se cere comisarului european Corina Crețu să se implice în eforturile de salvare a vieților pacienților răniți grav în incendiul de la Clubul Colectiv. Semnatarii apelului îi cer Corinei Crețu să faciliteze transferul răniților la spitale din străinătate, prin intermediul formularului european E 112 sau prin parteneriate cu spitale europene.
Zeci de răniți, în stare gravă, critică sau ameliorată se află în aceste momente în spitalele bucureștene. Unii dintre ei au plecat în spitale din străinătate, dar pe cheltuiala proprie, după cum au declarat managerii unor spitale.
Stimată doamnă comisar,
Vă scriem pentru a vă solicita, în mod direct, implicarea și sprijinul pentru victimele care au supraviețuit tragediei de la Colectiv. Drama celor care și-au pierdut viața și a celor care încă luptă pentru ea a zguduit Europa.
Sunt peste o sută de oameni spitalizați la București, în condițiile în care îngrijirea unui singur pacient necesită resurse umane și financiare foarte mari. Sunt 34 de tineri internați în stare critică și gravă, la Spitalul Universitar, Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, Spitalul Militar și Spitalul Agrippa Ionescu. Alți 30 sunt intubați la Spitalul Bagdasar, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Elias, Spitalul Sf. Pantelimon și Spitalul Floreasca, iar 70 se află în stare stabilă la clinicile Bagdasar, Sf. Ioan, Elias, Spitalul Militar, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul Gerota, Spitalul Agrippa Ionescu și Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri.
Cazurile medicale cu arsuri pe o suprafață mare a corpului sunt printre cele mai complexe. Specialiști în acest domeniu, foarte puțini. Este clar, în acest moment, că medicii români au nevoie de ajutor și că trebuie intervenit urgent pentru a salva viețile acestor oameni. România este stat-membru al Uniunii Europene. Vă rugăm să purtați mesajul nostru mai departe și să faceți un apel către statele-membre, pentru ca, pe baza formularului european E 112 sau prin cel mai rapid sistem cu putință, o parte dintre acești pacienți să fie transferați pentru îngrijii medicale în străinatate. Se pot stabili parteneriate directe între spitale, suntem cetățeni europeni.
Suntem convinși că în momente precum acesta, solidaritatea celorlalte state din Uniunea Europeană nu va ezita să se manifeste, dacă mesajul nostru și al dumneavoastră va ajunge la ele. Nu avem timp de pierdut, viața este o prioritate absolută și trebuie acționat fără întârziere.
Vă mulțumim !
Semnează :
Români din instituțiile europene, Membri ai comunității românești din Belgia, Franța, Spania, Italia, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Olanda
Organizații non-guvernamentale din România :
Expert Forum
Centrul Român de Politici Europene
Freedom House
Asociatia Română pentru Cultură, Educaţie si Normalitate (ARCEN)
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Centrul pentru Resurse Civice (CRC)
Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CERE)
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR CH)