Societatea civilă solicită organizarea unei dezbateri publice pe marginea proiectului de lege privind retenţia datelor personale la operatorii de comunicaţii electronice
Cinci organizaţii neguvernamentale solicită Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informatice organizarea unei întâlniri pe marginea proiectulului de Lege privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. Proiectul a fost afişat în vederea dezbaterii publice pe pagina de internet a instituţiei la data de 23 iunie 2010. Conform legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, instituţiile publice au obligaţia să organizeze astfel de întâlniri în perioada dezabterii publice a actelor normative dacă acestea sunt solicitate expres de organizaţii legal constituite.
Solicitarea a fost iniţiată de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (APTI), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Societatea de Ştiinţe Juridice (SSJ).
Legea privind retenţia datelor personale şi de trafic reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a unei directive europene. Prima formă a legii a fost considerată neconstituţională. Organizaţiile semnatare consideră că această a doua formă reia elementele neconstituţionale anterioare şi menţine mecanismele care pot conduce la violarea dreptului la viaţă privată.
Pentru detalii ne puteţi contacta la tel: 0733.078.721, nandreescu@apador.org
Persoana de contact: Maria-Nicoleta Andreescu