Sunteți de acord cu testarea HIV, forțată, a prostituatelor? Dar cu violul și bătaia?
Zece femei care practică sexul comercial în București au fost săltate de polițiști în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2011, duse la secțiile 1, 6, 8 și 11, amprentate, fotografiate, apoi duse la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș unde au fost forțate să se testeze pentru HIV. La Secția 8 de Poliție unele prostituate au făcut chiar obiectul unui reportaj de presă, difuzat apoi la posturile de știri.
Asociația Română Anti SIDA (ARAS) a reclamat acest abuz la Ministerul Administrației și Internelor și la Autoritatea pentru Supravegherea prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Legile românești spun că persoanele au dreptul la imagine și la viață privată, asta incluzând dreptul de a nu fi filmate și date la știri pentru presupuse contravenții, precum și dreptul de a păstra confidențialitatea asupra testărilor medicale.
Ministerul nu a răspuns în vreun fel sesizării ARAS, dar ANSPDCP a precizat în scris că organele de ordine ar fi îndreptățite să comită astfel de acțiuni, sub pretextul interesului public. „Prevederile Codului Penal incriminează atât Prostituția, cât și Contaminarea venerică și transmiterea sindromului imunodeficitar”, spune autoritatea care veghează la protecția datelor personale în România. Aceasta consideră că poliția poate facilita difuzarea la știri a imaginii prostituatelor, precum și aflarea rezultatelor analizelor medicale ale acestora, deoarece „Legea 218/2002 permite polițistului să legitimize și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă penală”.
16% dintre fete sunt bătute de polițiști, 6,5% sunt obligate să întrețină raporturi sexuale
Înainte de a vă grăbi să aprobați comportamentul poliției, din unghiul „prostituția e ilegală, și foarte bine că le obligă să se testeze, ca să se țină cumva sub control transmiterea bolii”, trebuie să aflați și rezultatele unui sondaj făcut de APADOR-CH și ARAS, printre prostituatele din mai multe județe ale țării.
La întrebări au răspuns peste 170 de prostituate, din București și din județele Neamț, Timiș, Constanța, Cluj, Brașov, Iași, Arad și Dolj. Răspunsurile fetelor arată o mică parte din mizeriile pe care le fac polițiștii, sub pretextul aplicării legii și „descurajării prostituției”:
[box type=”info”]– un tânăr care practica sexul comercial a fost reținut de forțele de ordine din zona gării din Timișoara, urcat înt-un vagon și obligat să întrețină sex oral cu altă persoană, în timp ce era filmat;
– o tânără povestește că atunci când practica sexul comercial pe o stradă din Cluj a fost luată de polițiști, urcată în mașină și – deși ea credea că va fi dusă la secție – a fost dusă într-o pădure unde a fost violată și lăsată acolo, fără haine;
– o tânără din Iași a fost de asemenea dusă într-o pădure și violată de reprezentanții forțelor de ordine (fata spune că nu știe de unde erau), sub amenințarea că i se va face dosar penal;
– o altă tânără spune că a fost forțată în mai multe rânduri să facă sex oral în Secția 8 de poliție din Capitală, sub amenințarea dosarului penal.
– majoritatea celor care recunosc că au fost forțate de polițiști să întrețină raporturi sexuale spun că agresiunile se petrec chiar pe stradă, sub amenințarea dosarelor penale. Unii polițiști își fac un obicei din asta, se „abonează” la unele fete pe care le forțează, le bat sau le duc chiar la secție unde sunt violate. Unele spun că sunt puse să facă curat în secția de poliție
[/box]
Totuși, nu foarte multe femei au acceptat să vorbească deschis despre ce li se întâmplă în relația cu forțele de ordine, chiar sub protecția anonimatului și în fața lucrătorilor ARAS, care derulează de peste zece ani programe de consiliere și protejare a persoanelor vulnerabile. Asta pentru că ele știu că și dacă se plâng sau reclamă abuzurile, nimeni nu le ia în seamă. Abia după ce „acced” într-o treaptă superioadă de lucru – de pe stradă într-un apartament, de exemplu – femeile acceptă să spună deschis ce li se întâmpla când lucrau pe stradă. Prin urmare, rezultatele în urma răspunsurilor la chestionar reflectă parțial adevărul:
[box type=”alert”]– 16% dintre fetele chestionate recunosc că au fost lovite de forțele de ordine;
– 6,5% spun că au fost forțate să întrețină relații sexuale cu forțele de ordine;
– 2 cazuri de viol – deși recunosc mai multe că au fost forțate să întrețină raporturi sexuale, ceea ce poate fi interpretat ca și viol;
– 23% spun că sunt forțate să le dea bani polițiștilor pentru a nu fi amendate/arestate. Un procent și mai mare recunosc că sunt forțate să dea bani proxeneților care probabil îi „cumpără” pe polițiști pentru ca fetele să fie lăsate în pace.
– 5,8% spun că au fost forțate să accepte testarea HIV
[/box]
ARAS – Asociaţia Română Anti-SIDA – îşi exprimă îngrijorarea cu privire la capacitatea Poliţiei Române de a proteja drepturile cetăţenilor, în special cel la viaţă privată şi imagine, aceasta în condiţiile în care chiar secţiile de poliţie, împreună cu unele posturi TV, încalcă public drepturi elementare. Vedem adesea la știri reportaje despre cohorte de prostituate ridicate de pe stradă în urma raziilor poliției. Chiar dacă ele prestează o activitatea ilegală, sancționarea lor cu amendă este o pedeapsă suficientă și legală, nu trebuie dublată de prezentarea la rubrica moralizatoare „așa nu”, cu atât mai puțin de bătăi, violuri sau alte abuzuri săvârșite de polițiști după ce pleacă ziariștii cu camerele de filmat.
Legalizarea sau eradicarea fenomenului prostituției pare să fie o măsură imposibil de luat de autoritățile române, de ani de zile. În aceste condiții, a lăsa la cheremul polițiștilor o întreagă categorie socială și a-i nega drepturile cetățenești este o practică inacceptabilă.
De aceea APADOR-CH derulează de aproape un an de zile proiectul de modificare a legii în privința conducerii administrative la secție, pentru identificare. Dacă legile ar fi mai explicite în privința drepturilor civile ale persoanelor, atunci când sunt conduse la secția de poliție, indiferent de pretext, abuzurile săvârșite de forțele de ordine ar fi limitate sau mai ușor de demonstrat. Citiți aici mai multe despre demersul APADOR-CH.
***
În Franța, unde recent se desfășoară un nou proces în care Dominique Strauss-Khan, fostul lider FMI, este acuzat de participare la orgii sexuale cu prostituate, avocatul acestuia a avut o intervenție grăitoare despre fenomenul prostituție: „(DSK)Nu avea cum să ştie că erau prostituate. La aceste petreceri, femeile nu erau îmbrăcate. Nu putea face distincţia între prostituate şi alte femei”.