Drepturile omului în România 2025
În 2025 România a traversat o perioadă de instabilitate politică fără precedent în istoria postdecembristă. Debutul anului a fost marcat de consecințele anulării alegerilor prezidențiale din 2024, apoi de demisia președintelui Klaus Iohannis, la 10 februarie 2025, și organizarea unui nou scrutin prezidențial, în luna mai. Observatorii internaționali au evaluat procesul de vot din mai 2025 ca fiind eficient și transparent, însă au semnalat prezența masivă a dezinformării online și a interferențelor externe pe platforme sociale.
În urma alegerilor generale din 2024 la guvernare a rămas în esență aceeași asociere politică, reunită sub stindardul „pro-european”, o coaliție cu o majoritate fragilă în parlament (formată din PSD, PNL, USR și UDMR) și marcată de veșnice neînțelegeri interne între partidele cu viziuni diferite, silite să coabiteze „de frica extremismului”. Prin raportare la voința exprimată de electorat, a fost ținută astfel în viață, în mod artificial, o coaliție nefirească de dreapta-stânga, care în mod conceptual reprezintă un oximoron, o construcție toxică pentru democrație, prin încercarea de a ocupa și spațiul cuvenit opoziției.
O guvernare dreapta-stânga este o contradicție prin ea însăși, întrucât dreapa sau stânga ar fi trebuit să fie alternative doctrinare. Prin comasarea unor orientări doctrinare clasice diametral opuse, a rezultat un amalgam caracterizat prin lipsa de orizont sau de perspectivă. Rezultatul practic a fost că partidele de dreapta și stânga „clasice” riscă să piardă monpolul spațiului politic (pe care și-l imaginau că va dura zeci de ani) și sunt pe cale să devină formațiuni minoritare, care asistă mirate la ascensiunea unor forțe politice generate ca reacție tocmai la experimentul toxic de comasare a dreptei cu stânga.
O promisiune comună a acestei coaliții improbabile a fost reformarea din temelii a statului, ca urmare a faptului că în sfârșit clasa politică „înțelesese mesajul” poporului. Nu se mai putea continua ca până atunci… Și totuși anul 2025 a arătat nu numai că se poate ca până atunci, ba chiar mai rău, dar și că zisa clasă politică rămasă la guvernare a uitat rapid ce „înțelesese” imediat după încheierea votului.
Nicușor Dan – noul președinte ales în mai 2025, dintr-o listă curatoriată de Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională – a numit un prim ministru pe care, în campania electorală, se băteau aproape toți candidații: pe Ilie Bolojan (PNL), urmând ca din 2027 să se facă, din nou, o rotativă guvernamentală cu PSD. În numai un an de mandat, după ce a luat în general măsuri nepopulare (creșteri de taxe și impozite, neindexarea pensiilor etc.), mult-doritul premier a devenit cel mai criticat om politic, inclusiv în coaliția de guvernare și chiar în propriul partid.
Din punct de vedere economic, țara s-a confruntat cu cea mai mare inflație din UE și cu cel mai mare deficit financiar, ceea ce a dus la implementarea unor măsuri fiscale dure, motivate de necesitatea consolidării bugetare. Creșterea cotei de TVA la 21%, majorarea impozitelor pe afaceri și pe proprietăți, concomitent cu anularea scutirilor și beneficiilor pentru unele categorii de persoane, au sporit nemulțumirile populare, mai ales că măsurile de austeritate au început și s-au concentrat mai degrabă pe taxarea suplimentară a cetățenilor și a mediului privat, nereușind să atingă decât declarativ subiectul promisei eficientizări a administrației locale și centrale. Guvernul s-a dovedit și de data asta viguros cu oamenii simpli și nevolnic cu puternicii care ar fi trebuit reformați.
Tot la nivel declarativ a rămas și publicarea cauzelor care au dus la anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Mai multe persoane din anturajul „candidatului problemă” au fost reținute și acuzate de constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob. În martie 2025, înainte de reluarea alegerilor prezidențiale, autoritățile au arestat șase suspecți acuzați de complot pentru răsturnarea guvernului, acuzați că ar fi avut legături cu Rusia. Gruparea „Vlad Țepeș” , un grup coordonat de un general în rezervă nonagenar, ar fi urmărit schimbarea numelui țării în „Geția” , ieșirea din NATO și abolirea Constituției. Dosarul a dispărut din atenția publică după alegeri, la fel de subit cum a apărut.
Deși au promis transparență, nici președinția, nici guvernul nu au livrat nimic pentru a clarifica în vreun fel anularea alegerilor. Acesta a rămas un subiect neclar și un punct nevralgic atât în plan intern, slăbind și mai mult încrederea cetățenilor în instituțiile statului, cât și în plan extern, România fiind adesea dată ca exemplu de practici nedemocratice cu acest subiect.
În acest climat, de nemulțumire și neîncredere, tabloul social românesc a devenit un puzzle spart în piese puternic polarizate și antagonice, incapabile să mai formeze un tot. O parte a societății a continuat să-l susțină pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, de teama căruia au fost anulate alegerile în 2024. Fostul candidat a fost pus sub control judiciar și ulterior inculpat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și sprijinirea unor grupări fasciste. „Turul doi înapoi” a devenit strigătul acestei tabere, în timp ce din partea opusă s-a strigat, în replică: „Marș la Moscova”. La mijloc se află o vastă majoritate a populației care nu găsește repere în niciuna dintre tabere, și care este profund nemulțumită de modul în care statul funcționează, mai degrabă în pofida cetățenilor, decât în slujba lor.
Un rol important în această polifonie îl joacă și justiția, percepută în ultima vreme mai degrabă ca o injustiție, pentru că tărăgănează cu anii puținele dosare de corupție care au ajuns în instanțe, sfârșind prin a-i elibera sau exonera pe acuzați, pe motiv că faptele s-au prescris. Conform bilanțului de final de mandat al procurorului șef DNA, din sutele de dosare prescrise în ultimii ani, numai în 2025 au fost închise 64 de astfel de dosare. Un fenomen care a indus în rândul publicului sentimentul impunității celor puternici, al existenței unei caste care face legile și regulile, în timp ce majoritatea e împovărată de taxe, impozite și prețuri, și e lipsită și de ultima putere, aceea a votului.
La această impresie se adaugă și subiectul mult discutat în ultimii ani, al pensiilor speciale ale magistraților, care a ținut țara încordată și în 2025. După ce și-a încercat puterile discreționare pe anularea alegerilor și pe interzicerea unor candidați, Curtea Constituțională a ținut în șah câteva luni de zile și tentativele guvernului de a reglementa nivelul pensiei și vârsta de pensionare a magistraților. În cele din urmă, la începutul anului 2026, cu o majoritate destul de strânsă, CCR și-a dat OK-ul pentru inițiativa guvernului.
Într-un documentar Recorder, apărut la finalul anului 2025, se spune că justiția a fost capturată de anumite formațiuni cu conexiuni politice, care pe de-o parte îi scapă pe corupți, prin diverse tertipuri de întârziere a proceselor, și pe de altă parte le asigură judecătorilor „spatele politic” și beneficiile financiare importante, cum ar fi pensiile speciale și vârsta de pensionare anticipată. Documentarul jurnalistic a fost suținut de un număr important de magistrați (peste 800), care au denunțat public corupția internă, dar a fost contrazis de la vârful sistemului, de conducerile CSM și ICCJ, care au replicat că altele ar fi cauzele disfunționalităților din justiție, printre ele fiind personalul insuficient și legislația imprevizibilă și neactualizată cu anii de către Parlament, în acord cu deciziile CCR.
Președintele însuși a chemat la consultări la Cotroceni reprezentanți ai sistemului de justiție care au dorit să semnaleze disfuncționalitățile, dar rezultatul nu a fost concludent și criza s-a prelungit. La nivelul guvernului a fost format un „grup de lucru” cu o componență neclară și cu scopul declarat de a schimba, din nou, legile justiției.
Pe acest fundal, pare aproape un moft să mai vorbești despre drepturi civile, dar evident că în timp ce oamenii sunt ținuți în priză cu ochii pe mai multe „mingi” în același timp, exact în astfel de perioade dificile apar și tentativele de încălcare sau suprimare a drepturilor și libertăților civile.
În mare impas a fost și în 2025 dreptul la liberă exprimare, cel mai adesea atacat sub pretextul luptei cu dezinformarea. Dar de-a lungul anului au apărut diverse tentative de restrângeri de drepturi, ambalate în explicații altruiste despre cum totul vine în sprijinul și spre binele poporului.
Ca organizație de apărare a drepturilor omului, APADOR-CH a semnalat de fiecare data pericolele, a cerut public renunțarea la unele propuneri legislative sau modificarea lor și a explicat care ar putea fi consecințele.
Iată câteva dintre demersurile pe care le-am făcut în 2025:
- Încercând să învățăm ceva din complicatul an 2024, am propus o modificare legislativă care să permită atacarea hotărârilor CCR în materie electorală. Constituția nu interzice asta, ci doar o prevedere abil introdusă în legea de funcționare a CCR face din hotărârile acestei curți politizate niște „bule papale”, de care nimeni nu se poate atinge;
- Am cerut demiterea unui membru CNA pentru că a încercat să cenzureze un jurnalist, și ne-am solidarizat cu un cetățean „călcat” de poliție acasă, pe motiv că-l făcuse milițian pe ministrul de interne, în campania electorală;
- Am făcut mai multe încercări de a afla de la președinție și Guvern care e definiția dezinformării și cum intenționează statul să ne pună pumnul în gură din cauza asta;
- Am militat împotriva legii „majoratului digital” care, sub pretextul protejării minorilor de maleficele rețele sociale, ne va restrânge de fapt drepturile tuturor, instituind o supraveghere generalizată a tuturor celor care intră pe Internet;
- Am cerut Inspecției Judiciare să cerceteze modul în care Parchetul „saltă” oamenii de pe stradă ca în anii 50;
- Am continuat să monitorizăm cazurile de hărțuire, prin procese de tip SLAPP, a activiștilor sau jurnaliștilor care mai îndrăznesc să se pună cu diverșii baroni locali sau de la centru;
- Am cerut instituțiilor statului transparență în privința ajutoarelor oferite de România Ucrainei și Republicii Moldova. Ca și în 2024, ne-am lovit de aceeași opacitate greu de înțeles, așa că am ajuns să-l dăm în judecată pe Ilie Bolojan pentru asta. Nu e pentru prima dată;
Uneori am avut și succes cu cererile noastre. De exemplu când am cerut și obținut eliminarea din proiectul unei legi a prevederii că autoritățile ar urma să ne împartă în „fruntași” și „codași”, publicând liste cu bunii platnici pe Internet. Sau când am cerul eliminarea dintr-un proiect de lege a unei prevederi absurde, care spunea că cetățenii care nu se apleacă suficient de mult în fața funcționarilor de la ghișeu vor fi amendați cu sume astronomice. Sau când am câștigat procesul cu Poliția Română, care refuzase să ne dea procedura internă dedicată protejării avertizorilor de integritate.
Dar din păcate succesele în lupta cu tendințele autoritare sunt aproape la fel de rare precum eclipsele de soare. Am continuat să ne derulăm proiectele începute în anii trecuți – privind protejarea spațiului civic din România – și am început altele noi, despre care puteți citi în curprinsul raportului, și veți auzi de ele în anul care vine.
Am scris, ca în fiecare an, Comisiei Europene, cu date și fapte, arătând continua erodare a statului de drept și a instituțiilor sale, corupția, degradarea presei și a spațiului civic. Ca să folosim un termen la modă, anul 2025 a testat reziliența democrației românești.
Deși criza politică a fost aparent rezolvată prin alegeri validate, statul rămâne vulnerabil în fața dezinformării și a presiunilor economice, două realități care nu fac decât să adâncească neîncrederea oamenilor în instituții, mai ales atunci când din partea instituțiilor nu vine nimic care să le contracareze.
Georgiana Gheorghe,
Director executiv APADOR-CH
Citiți mai multe despre activitățile APADOR-CH în Raportul de activitate pe 2025