Drepturile omului în România 2022

10/03/2023/în Anuale /de Rasista

Doi ani de pandemie s-ar fi cerut urmați măcar de un an de pauză, pentru ca lucrurile să se reașeze într-o oarecare normalitate. În loc de asta, 2022 a debutat în forță printr-un război la graniță, cu mii de refugiați, cu declarații belicoase, cu teama că ar putea fi mai rău și, previzibil deja, cu încercări de modificări legislative dubioase, sub pretextul pregătirii patriei, în contextul geo-strategic sensibil. 2022 a fost, așadar, un an cu noi „normalități”: războiul și criza energetică (criza facturilor la energie).

APADOR-CH a continuat să facă ce știe mai bine: monitorizarea respectării drepturilor omului în spațiile de deținere, advocacy legislativ pentru transpunerea unor directive europene în legislația națională și încercarea de a ține o privire permanentă asupra procesului legislativ intern, în care s-a înregistrat o concentrație mai mare decât de obicei de testosteron militar. De exemplu, anul a debutat cu un proiect de lege în domeniul securității naționale, care a circulat neoficial în spațiul public și a stârnit rumoare. Apoi a fost bagatelizat de autorități, sub pretextul lipsei de actualitate. Rețeta a devenit deja o normă în România. Deși avem legi care prevăd procese de consultare publică, autoritățile preferă să scoată „pe surse” câte un proiect cu care testează opinia publică, apoi se prefac surprinse că „un draft a fost scurs prematur în spațiul public”. Așa s-a întâmplat cu:

proiectul care inventa o nouă stare excepțională – adică „situația de criză în domeniul securității și apărării naționale”, stare care putea fi declarată doar de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Parlamentul ar fi fost eludat astfel din schema care parafa intrarea țării într-un eventual război;
legile care vizau organizarea serviciilor de informații, „scăpate” în spațiul public, neasumate și ulterior „uitate” pentru o vreme
legea securității cibernetice, care dă Internetul civil pe mâinile capabile ale armatei și SRI.

În pofida luărilor de poziție multiple din societate, legea securității cibernetice a trecut până la urmă prin Parlament într-o formă pe care s-a pronunțat și Curtea Constituțională. A găsit-o constituțională.

Au existat totuși și cazuri „fericite” în care, după demersuri care au durat doi ani de zile, am reușit să îndreptăm o lege strâmbă. Cazul Legii poliției, adoptată în 2020, care prevedea că un cetățean poate fi condus și ținut la poliție pe o perioadă nedeterminată, a fost un exemplu școală de cât de greu se îndreaptă o eroare într-o lege adoptată greșit de la bun început. Nu la fel de bine au mers lucrurile în privința legii privind răspunderea magistraților, pentru care APADOR-CH a făcut câteva propuneri de clarificare și îmbunătățire, dar fără succes. Celebrul pachet al legilor justiției a fost adoptat în ultima lună a lui 2022 fără ca recomandările venite din partea societății civile să fie luate în considerare de Ministerul Justiției și Parlament. Nu ni s-a oferit vreo explicație, așa cum prevede legea. Unele aspecte mai controversate au fost contestate în fața Curții Constituționale de partidele politice și de Avocatul Poporului, dar CCR nu a găsit nimic neconstituțional nici acolo. Rămâne de văzut cum vor funcționa în practică aceste legi.

Experiența din 2022 a APADOR-CH, alături de alte organizații ale societății civile, în cadrul proceselor legislative a trei mari proiecte de lege (Legile justiției, Legea securității cibernetice și Legea privind protecția avertizorilor de integritate) a arătat eșecul net al consultărilor publice în materie de elaborare de legi. Aceste consultări, atunci când există, sunt formale și nu influențează deloc modul în care parlamentarii văd și adoptă respectiva lege.

În privința activității multianuale, APADOR-CH a continuat sau finalizat în 2022 proiectele începute în anii din urmă:

1.SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate – a vizat conștientizarea publică asupra rolului avertizorilor de integritate în societatea românească și a monitorizat procesul legislativ de transpunere în legislația românească a Directivei europene privind avertizorii.

2.Egalitatea în sistemele de justiție penală în UE – a presupus intervievarea a peste 1.000 de deținuți din toată țara, în cadrul primei cercetări cantitative făcute în România, despre modul în care deținuții au perceput trecerea prin procesul penal și gradul în care sunt respectate drepturile procedurale în justiția penală din România și nu numai.

3.Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică – Deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, practica arată că există diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților în secțiile de poliție, cum ar fi: dreptul la un avocat, informarea suspecților și inculpaților, privind drepturile pe care le au, iar audierile sunt rareori înregistrate audio-video.

O altă activitate importantă a asociației a fost contribuția la raportul Comisiei Europene privind statul de drept în 2022. Printre informațiile transmise Comisiei, vizând disfuncționalitățile statului de drept în România anului 2022 s-au numărat:

Aspecte problematice cuprinse în legile justiției, cum ar fi nesancționarea magistraților pentru nerespectarea deciziilor CCR sau ICCJ (inclusiv a celor care nu intră în conflict cu hotărârile CJUE) sau răspunderea patrimonială (financiară) a acestora pentru daunele cauzate de erori judiciare;
Percepția publicului asupra independenței justiției și asupra Curții Constituționale, în urma deciziei acesteia referitoare la întreruperea prescripției, decizie care a aruncat în aer dosare mari de corupție ale unor politicieni;
Existența unor prevederi discutabile în noua lege privind protecția avertizorilor (care transpune Directiva europeană în domeniu), adoptată cu greu de Parlament în decembrie 2022;
Subminarea rolului presei într-o democrație, prin finanțarea masivă a presei mainstream, de către partidul unic (coaliția stânga-dreapta aflată la guvernare), cu bani din subvențiile bugetare. La asta se adaugă intimidarea jurnaliștilor de investigație independenți, prin metode de kompromat care au implicat instituții ale statului;
Limitarea libertății de exprimare prin adoptarea unei legi privind securitatea cibernetică, prin care o opinie contrară celei oficiale a statului ar putea fi considerată atingere adusă securității naționale și chiar incriminată ca infracțiune;
Restricționarea accesului la justiție prin proiecte de legi care încearcă să împiedice ONG-urile să conteste în instanță acte administrative problematice.

La 10 decembrie 2022, zi în care se celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, APADOR-CH a făcut un bilanț al condamnărilor României la CEDO, pentru încălcarea diverselor drepturi: protecția proprietății, dreptul la viață, la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, dreptul la viață privată, dreptul de a te exprima liber și a nu fi discriminat – peste 60 de condamnări și un million de euro daune pe care le-am plătit cu toții, de la buget.

Drepturile omului au fost, în 2022, aparent eclipsate în discursul public de informațiile și dezbaterile despre războiul din Ucraina și de criza energetică și economică. Un fel de a ni se spune că se poate și mai rău, deci să zicem mersi că suntem în UE și că încă mai avem drepturi și libertăți, așa cum sunt ele, și mai ales pace.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Citiți mai multe despre activitățile APADOR-CH în raportul de activitate 2022.

Raportul de activitate al APADOR-CH 2022

Raportul de activitate al APADOR-CH 2021

29/03/2022/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România 2021

Al doilea an de pandemie nu a fost mai ușor decât primul, în ciuda faptului că eram deja familiarizați cu restricțiile de tot felul. Sau poate tocmai de aceea, această prelungire pe perioadă foarte mare a restrângerilor de drepturi și libertăți, permanentizarea stării de alertă și știrile despre încă o mutație a virusului și încă un val de îmbolnăviri, toate au contribuit la sporirea anxietăților personale și generale, la apariția tot mai multor teorii ale conspirației legate de pandemie și la accentuarea divizării societății.

De fapt, anul 2021 a fost perceput ca încă unul pierdut. Încă un an în care am așteptat să treacă pandemia, să ne reluăm viața normală. Încă un an care, deși începuse aparent promițător, cu un nou parlament, un nou guvern și mai multe vaccinuri salvatoare, s-a dovedit încă un an cu lupte politice sterile, care au pus între paranteze interesul real al societății, combaterea pandemiei și redresarea economică, pe fondul unei crize economice mondiale care se simte în toate buzunarele.

Și în 2021 au avut loc proteste la adresa restricțiilor, au fost contestate măsurile de combatere a pandemiei (care oricum nu au excelat prin coerență), iar campania de vaccinare împotriva Covid 19 a fost sabotată atât din interior (prin așa numitele vaccinări la chiuvetă), cât și din exterior, chiar de politicienii care nu au putut ajunge la un consens în privința impunerii certificatului verde la nivel national. La mijloc, cetățenii au fost pradă ușoară conspirațiilor și știrilor false, într-un stat în care funcționarea instituțiilor gâfâie, în cel mai bun caz, acolo unde nu e mimată.

România nu a fost singura țară afectată de disputele pandemice, dar combinate cu starea economică a țării, procentul mic de vaccinați și problemele cronice ale sistemului medical, toate au făcut ca valul 4 de îmbolnăviri, în toamna anului 2021, să ne situeze pe locuri fruntașe la nivel european și chiar global, în privința numărului de decese raportate la îmbolnăviri și la milionul de locuitori.

În acest context tulbure, drepturile omului au fost o temă permanentă în spațiul public, o discuție purtată din păcate cu accente stridente, despre necesitate versus abuz în restrângerea anumitor drepturi. Iar în această dispută, argumentele raționale și legale și-au găsit locul greu sau deloc.

Printre drepturile fundamentale care au fost afectate și în 2021, prin restrângeri temporare, s-au numărat: libertatea de circulație, dreptul la învățătură, la viață privată, la întrunire. Călătoriile au fost condiționate de vaccinare sau testare, cursurile s-au derulat mai mult online decât fizic, afectând cu precădere copiii din mediile sărace, iar dreptul de a protesta în stradă a rămas restricționat numeric, în timp ce Guvernul a permis desfășurarea unor evenimente cu public mai numeros, de exemplu nunți, botezuri sau congrese de partid.

La 10 decembrie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, APADOR-CH a făcut un sondaj online, în comunitatea urmăritorilor asociației din social media, cu întrebarea „Restricționarea căror drepturi și libertăți v-a afectat cel mai mult în pandemie?” Din răspunsurile primite, s-a conturat ideea că oamenii au resimțit cel mai acut restrângerea libertății de mișcare. Pe locurile următoare s-au situat libertatea de întrunire și dreptul la ocrotirea sănătății. Au fost însă destui care au comentat că nu li s-a părut că pandemia le-a afectat vreun drept, în condițiile în care au înțeles necesitatea modificării stilului normal de viață pentru combaterea bolii.

Mai vocali decât cei care s-au supus regulilor, acceptând că ele sunt necesare pentru binele comunității, au fost cei care au văzut în restricțiile pandemice încă un semn al unui plan mondial diabolic. Teoriile conspirației și nerespectarea regulilor de combatere a pandemiei au fost alimentate și de stilul opac al autorităților de a gestiona comunicarea publică, o manieră de altfel clasică de funcționare a statului român, dar care s-a dovedit în acest caz criminală, pentru că a sporit neîncrederea populației în vaccinuri, în actul medical și implicit a produs decese care puteau fi prevenite.

Accesul la informaţiile de interes public a fost și el limitat sub diverse forme și pretexte. În 2021 s-au împlinit 20 de ani de când România are o lege a informațiilor de interes public (Legea 544/2001), dar autoritățile nu au deprins încă obiceiul comunicării oneste către public, dimpotrivă, încurajate și de lipsa din lege a sancțiunilor eficiente, unele instituții au dezvoltat metode de sustragere de la obligația legală de a răspunde cererilor făcute de cetățeni.

Un pretext folosit adesea de autorități în refuzul lor de a publica informații a fost Regulamentul privind protecția datelor personale (GDPR). Încercarea de a afla cine sunt membrii diverselor comitete și comisii, înființate pentru gestionarea „luptei cu pandemia”, s-a lovit de un răspuns absurd al autorităților, cum că numele și pregătirea oamenilor care iau decizii vitale pentru comunitate ar fi date personale și nu pot fi divulgate. Cetățeni, ziariști sau ONG-uri, toți s-au izbit de același refuz motivat prin GDPR, când au făcut solicitări conform Legii 544/2001. De aceea, APADOR-CH a recomandat ca în Legea 544/2001 să fie introdusă obligaţia entităţilor publice de a comunica, din oficiu, componența nominală a diferitelor organisme, înfiinţate pe lângă autorităţi sau instituţii publice, îndeplinind astfel cerinţele de transparență în activitate, conform art. 6 lit. f) din GDPR, care spune că datele personale pot fi dezvăluite și atunci când e necesar în scopul intereselor legitime urmărite de o parte terță.

Pe lângă refuzul de a comunica cine se află în diversele comitete și comisii, autoritățile au mai găsit o cale de a refuza să ofere informații despre pandemie, prin metoda plimbării petentului de la o instituție la alta, până când se descurajează și renunță să mai ceară informațiile care-l interesează.

De exemplu, o altă cerere de informaţii formulată de APADOR-CH, privind dozele de vaccin anticovid, a fost redirecţionată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătății a redirecționat-o la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a răspuns că nu deţine informaţiile solicitate și recomandă ca ele să fie cerute de la Ministerul Sănătăţii. În cele din urmă, APADOR-CH a chemat în judecată CNCAV și a obţinut în instanţă obligarea CNCAV la comunicarea informaţiilor solicitate, dar chiar și așa ele au fost transmise abia în 2022 și mai degrabă incomplete.

Deși aparent, după un an, acele informații cerute la începutul lui 2021 nu mai sunt de actualitate, ele continuă să fie necesare în spațiul public: de exemplu cu cât a plătit România dozele de vaccin reprezintă o informație care ne privește pe toți, fie că suntem pro sau anti vaccinare. În răspunsul primit de la CNCAV nu figurează și această informație, deși a fost cerută și ar fi util de știut câți bani aruncăm pe apa Sâmbetei prin nefolosirea vaccinurilor. Între timp, cadre medicale acuzate că au emis certificate false de vaccinare au fost trimise în judecată. Numai într-un centru de vaccinare din județul Iași, de exemplu, ar fi fost făcute zilnic peste 400 de vaccinări la chiuvetă, după cum reiese din rechizitoriul publicat în presă.

Un episod care a avut mai degrabă substrat politic, dar cu implicații asupra drepturilor omului a fost revocarea din funcție a Avocatului Poporului, de către noua majoritate parlamentară stabilită după alegerile din decembrie 2020 (PNL-USR-UDMR). Revocarea a avut loc la 16 iunie 2021, a fost atacată de PSD și câștigată la CCR, și chestionată prin scrisori oficiale chiar de Comisia de la Veneția.

Avocatul Poporului, singura autoritate publică care poate ataca direct la Curtea Constituţională orice lege sau ordonanţă, se remarcase prin atacarea unor măsuri de combatere a pandemiei, luate de fosta guvernare PNL în 2020. Un caz de rezonanță publică a fost cel al atacării legii în baza căreia erau amendate persoanele care încălcau măsurile de prevenire a pandemiei, situație care a generat și mai multă neîncredere în instituțiile statului. Momentul a fost catalogat drept un catalizator al curentului „negaționist”, care vede în orice măsură de combatere a pandemiei un atac ilegitim la adresa drepturilor cetăţeneşti.

Desigur, nu se poate imputa AVP sau CCR generarea acestei crize de încredere în autorităţi, întrucât culpa este exclusiv a autorităţilor, care ar fi trebuit să adopte și să aplice reglementări conforme cu Constituţia, și nicidecum anticonstituţionale. Totuși, Guvernul de la data respectivă, susţinut de majoritatea parlamentară, a afirmat că AVP acţionează împotriva măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei și astfel s-a născut și finalizat procedura de revocare din funcţie a AVP.

Avocatul Poporului a fost repus în funcție, la 29 iunie 2021, tot după o decizie a CCR care a declarat că hotărârea de revocare este un act arbitrar, lipsit de fundament constituţional. Avocatului Poporului nu i-au fost imputate încălcări ale legii, sau Constituţiei, ci doar îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, unele dintre ele mai vechi decât pandemia.

Cu această ocazie, CCR a constatat că Legea nr. 35/1997 (de funcționare a AVP) are deficiențe constituţionale grave, care ar trebui remediate de Parlament, lucru care nu s-a întâmplat încă.

Acest exercițiu inutil, de flexare a mușchilor politici, nu a ajutat în vreun fel păgubiții. Amenzile declarate neconstituționale nu au fost anulate automat, nici la propunerea APADOR-CH și nici la inițiativele unor parlamentari, ci au rămas să fie contestate individual și să aglomereze astfel inutil instanțele.

Organizational, și în 2021 APADOR-CH a monitorizat modul în care sunt respectate drepturile omului în general și pe câteva direcții în special, cu limitările setate deja din 2020 de pandemie. APADOR-CH a demarat și susținut trei mari proiecte în 2021:

SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate – vizează conștientizarea publică asupra rolului avertizorilor de integritate în societatea românească și consolidarea acestui rol prin crearea unui sistem de protecție eficient, astfel încât avertizarea publică să nu echivaleze cu autosabotarea vieții personale și profesionale.
Egalitatea în sistemele de justiție penală în UE – timp de un an am intervievat peste 1000 de deținuți din toată țara despre modul în care au perceput trecerea prin procesul penal. Rezultatul cercetării, derulate concomitent în mai multe țări europene, este un tablou inedit al modului în care sunt respectate drepturile procedurale în justiția penală din România.
Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică – Deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, practica arată că există diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților adulți și minori în secțiile de poliție. Proiectul s-a concentrat pe necesitatea introducerii unui formular simplificat de drepturi pentru adulți și minori, informarea într-un limbaj accesibil și clar și înregistrarea audio-video a audierilor în secțiile de poliție. În cadrul proiectului a fost creat un grup de lucru, format din reprezentați ai IGPR, Parchetului General, Ministerului Justiției, avocați, ANDCPA cu scopul de a găsi soluții la probleme de implementare rămase.

O altă activitate importantă a asociației a fost contribuția, și în 2021, la raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Împreună cu alte constatări privind funcționarea statului de drept în perioada pandemiei, în România, APADOR-CH a transmis Comisiei Europene, în cadrul exercițiului de consultare a societății civile, precum și MJ, câteva propuneri de modificare a reglementărilor privind răspunderea patrimonială a magistraților, aflate în dezbatere publică în pachetul numit „Legile justiției”, format din: proiectul Legii privind statutul magistraţilor din România, proiectul Legii privind organizarea judiciară și proiectul Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Legile justiției, rămase neînnoite și în 2021, au stat aparent în centrul scandalului politic care a încheiat și anul, și coaliția de guvernare PNL-USR-UDMR. România a virat spre o altă majoritate parlamentară la finele anului 2021, PNL-PSD-UDMR, și odată cu ea au fost reînnoite diverse jurăminte promițătoare de bunăstare pentru popor.

Drepturile omului au fost și în 2021 sub asalt, în întreaga lume, autoritățile alegând mai degrabă să-și consolideze puterile în pandemie decât să respecte drepturile cetățenilor, după cum a arătat și raportul Liberties, privind starea democrației europene, la care a contribuit și APADOR-CH. Diferența a fost dată și de data asta de vechimea democrației. Statele europene mai tinere, mai din est (Bulgaria, România, Ungaria, Slovenia, Polonia) au fost mai degrabă abuzatoare ale drepturilor și libertăților, decât democrațiile vechi, consolidate ale Europei.

Anul 2020 s-a încheiat cu promisiunea vaccinului, care trebuia să pună capăt pandemiei și să ne readucă la normalitate. Nu a fost așa, prin urmare anul 2021 nu s-a mai încheiat cu promisiuni. Nici măcar cu tradiționale rezoluții, pentru că oamenii au învățat inutilitatea planurilor în fața arbitrariului vieții.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Citiți mai multe despre activitățile APADOR-CH în raportul de activitate 2021

Raportul de activitate al APADOR-CH 2020

15/02/2021/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România 2020

Debutând sub auspicii normale, cu discuții despre alegeri anticipate, în contextul schimbării majorității din Parlament, cu un nou guvern instalat și cu un nou mandat prezidențial, anul 2020 s-a dovedit în scurtă vreme unul complicat, cu provocări neașteptate și greu de gestionat de toate guvernele lumii.

Pandemia de Covid-19 a afectat toate economiile, a restrâns drepturile tuturor cetățenilor într-un mod greu de imaginat până atunci și a trecut în plan secund orice alte preocupări care nu aveau legătură cu protecția populației împotriva coronavirusului.

Ca și alte state, România a fost prinsă nepregătită pentru o astfel de situație, atât din punct de vedere medical, dar și legislativ și logistic. Președintele țării a instituit starea de urgență la 16 martie 2020, pentru o perioadă de 30 de zile, apoi aceasta a fost prelungită cu încă un termen. Ulterior s-a trecut la starea de alertă, iar restricțiile au continuat, într-o formă mai relaxată, pe toată durata anului.

Printre drepturile fundamentale care au fost restrânse temporar s-au numărat: libertatea de circulație, dreptul la învățătură, la viață privată, la întrunire – iar România a notificat și CEDO privind derogarea temporară de la Convenție, pe perioada stării de urgență.

Au fost închise școlile, restaurantele, mall-urile, circulația a fost interzisă pe timp de noapte, iar pe timp de zi oamenii aveau nevoie de o declarație pe proprie răspundere, privind deplasarea pentru motive esențiale în afara locuinței. Patrule mixte formate de poliția națională și poliția locală au asigurat pe străzi respectarea noilor reguli care au stârnit, firește, neliniște în rândul populației. Pentru scurt timp, în prima zi de stare de urgență, au fost scoase pe străzi chiar și câteva tancuri și militari au fost văzuți alături de polițiștii care verificau documentele cetățenilor surprinși pe străzi.

Au existat unele incidente soldate cu abuzuri ale forțelor de ordine la adresa unor cetățeni care au încălcat noile reguli și zeci de mii de persoane au fost amendate pentru diverse abateri de la regimul nou impus.

Starea de urgență a avut un impact major și asupra libertății de exprimare, deși oficial aceasta nu a fost restrânsă. Totuși, au fost interzise mitingurile și protestele, a fost dublată perioada de răspuns la solicitările de informații publice și au apărut sancțiuni noi pentru propagarea de informații false, sancționată prin cenzurarea site-urilor care găzduiesc astfel de informații.

Noul guvern PNL, instalat în luna noiembrie 2019, a gestionat această perioadă dificilă prin ordonanțe militare și de urgență, adoptate fără o minimă consultare publică și cu aceeași lipsă de transparență manifestată de majoritatea guvernelor dinaintea pandemiei. Codul penal a fost modificat. Au fost prevăzute noi infractiuni unele fapte de îngreunare sau împiedicare a combaterii pandemiei, au fost majorate unele pedepse. De asemenea, în materie contravențională, au fost majorate substanțial amenzile pentru încălcarea regimului carantinei sau a altor măsuri de prevenire și combatere a pandemiei.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională unele acte normative emise pe durata pandemiei și a obținut invalidarea unora, cel mai cunoscut caz fiind cel al declarării neconstituționale, pe motiv de neclaritate și descriere incompletă, a prevederilor legale care stabileau contravențiile pentru nerespectarea măsurilor instituite pe durata stării de urgență. Astfel că, la ieșirea din starea de urgență s-a pus problema anulării amenzilor neconstituționale. APADOR-CH a cerut o amnistie fiscală, pentru a nu aglomera și mai mult instanțele judecătorești cu contestarea amenzilor, însă în cele din urmă nu s-a făcut nici una nici alta, cetățenii amendați fiind nevoiți să-și susțină singuri în instanță solicitările de anulare a amenzilor. Au existat și câteva cazuri de cetățeni condamnați la închisoare pentru fuga din carantină, în general pedepse cu suspendare, dar și una cu executare, în primă instanță.

După dezbateri aprinse, în iulie 2020 Parlamentul a votat în cele din urmă o nouă lege a carantinei și izolării, la care APADOR-CH a avut câteva contribuții importante.

Din punct de vedere al urmăririi agendei proprii, APADOR-CH a fost la fel de afectată ca și alte organizații, și ca societatea în ansamblu, de restricțiile impuse de pandemie, așa că multe din proiectele și activitățile derulate în mod normal de asociație au fost restrânse, amânate sau realizate online.

Un domeniu care a suferit mult din acest punct de vedere a fost cel privind monitorizarea condițiilor de detenție, care nu a mai putut fi făcut în mod tradițional, prin vizite în aresturi și penitenciare. Asociația a continuat să monitorizeze stadiul realizării promisiunilor guvernamentale în privința îmbunătățirii condițiilor de detenție, mai ales după abrogarea Legii recursului compensatoriu, la finele anului 2019. Concomitent, am urmărit și modul în care Administrația Națională a Penitenciarelor a gestionat pandemia de Covid-19.

Au existat, de asemenea, reușite importante de advocacy legislativ ale asociației pe anul 2020, ce merită amintite:

– Decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională ordonanța de urgență care voia să schimbe statutul cartelelor telefonice preplătite – fusese adoptată în 2019 după cazul Caracal și era încă o tentativă de restrângere a dreptului la viață privată printr-o ordonanță de urgență.

– Corectarea Legii poliției în Parlament, la cererea APADOR-CH și a Avocatului poporului, în sensul introducerii duratei maxime a privării de libertate – o scăpare în noua lege făcea ca șederea la poliție, fie și numai pentru o simplă legitimare, să dureze atât cât voia polițistul.

– Adoptarea de către Parlament a propunerilor APADOR-CH pentru simplificarea vieții ONG-urilor – am scos avocatul și notarul din circuitul birocratic al avizării actelor asociațiilor și fundațiilor.

– Am cerut Avocatului Poporului să atace la CCR opt din cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul Orban într-o seară, înainte de demitere. Trei dintre ele au fost declarate neconstituționale.

– Am cerut ministrului de interne o anchetă în cazul amenzii pentru o postare pe Facebook, primită de o studentă din Florești, Cluj, care îl criticase pe primarul localității. Ministrul a pasat răspunderea tot la primărie, iar amenda a fost în cele din urmă anulată în instanță, dar acest demers ne-a arătat că Poliția locală, autoarea abuzului, are nevoie de reformare, poate chiar prin desființare.

O altă activitate tradițională a APADOR-CH, militarea pentru transparență instituțională, s-a derulat și în pandemie, prin solicitări de informații publice conform Legii 544/2001 și prin apeluri la transparență în privința datelor și a persoanelor care gestionează combaterea pandemiei. Din păcate, deși apelurile noastre au fost dublate și de ale altor organizații neguvernamentale sau instituții media, comunicarea publică la nivelul statului în anul 2020 a rămas deficitară și chiar militarizată.

După luni de restricții, viața nu a revenit la normal, însă o altfel de „normalitate” i-a luat locul. În toamna anului 2020 au avut loc și alegeri locale, apoi alegeri parlamentare care au schimbat majoritatea în Parlament și au instalat un nou guvern.

Anul 2020 a fost dificil și provocator. A arătat că drepturile omului sunt construcții fragile, sacrificate adesea în numele unor deziderate înălțătoare precum protecția populației în fața unor amenințări diverse. Unii au învățat în acest fel cât de importante sunt drepturile, mai ales atunci când le pierzi. Destul de mulți au ratat și lecția asta, invocând drepturile exact atunci când nu era cazul, și dovedind că în continuare e nevoie de educație în acest domeniu, pentru a înțelege ce înseamnă drepturile omului cu adevărat.

Nu în ultimul rând, pandemia și provocările ei ne arată că drepturile omului, așa cum le știm din 1950 încoace, încep să-și arate limitele și poate că va fi nevoie în viitorul apropiat să discutăm despre aducerea lor în vremurile pe care le trăim. Anul 2020 s-a încheiat cu promisiunea vaccinului care va pune capăt acestei pandemii și ne va întoarce la normalitate, dar rămâne de văzut cât de „normală” va fi viața mai departe.

Georgiana Gheorghe,

Director executiv

Citește raportul de activitate al APADOR-CH pe anul 2020

Raportul de activitate APADOR-CH 2019

10/02/2020/în Anuale, Slider /de Rasista

Drepturile omului în România, context 2019

Două rânduri de alegeri – europarlamentare și prezidențiale – un referendum pe teme de justiție și o președinție a Consiliului Uniunii Europene au fost cele mai importante evenimente din România anului 2019. A fost încă un an cu convulsii politice și sociale, de luptă continuă între cele două tabere erijate în „apărători” și „reformatori” ai justiției și cu puține dezbateri despre nevoile reale ale societății.

Alegerile europarlamentare, din mai 2019, au fost pierdute de PSD, pe fondul erodării încrederii populației în partidul aflat la guvernare din 2016, dar și „ajutat” în bună măsură de convocarea, de către președintele țării, a unui referendum național pe teme de, cum altfel, justiție, concomitent cu alegerile. APADOR-CH a atras atenția atunci că practica amestecării temelor, deși constituțională, trebuie folosită mai degrabă pentru situații cu adevărat importante care necesită consultarea populației și nu pentru un simplu sondaj de opinie, așa cum s-a dovedit acest referendum, al cărui unic beneficiu a fost sporirea participării la vot – un soi de autobuz electoral – în favoarea anumitor partide și în detrimentul altora.

Condamnarea și închiderea, chiar a doua zi după alegeri, a liderului PSD Liviu Dragnea, a influențat soarta partidului și implicit parcursul evenimentelor electorale din toamnă, aducând în cursa pentru președinție candidați care nu au reușit să pună probleme președintelui în exercițiu. Acesta a fost reales cu un scor reconfortant. Campania electorală a fost marcată de refuzul îndârjit al președintelui de a participa la dezbateri electorale, în ciuda insistențelor contracandidaților săi și a semnalelor venite din societatea care cerea și avea dreptul la acest minim efort democratic.

O majoritate de conjunctură în Parlament a reușit, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, să schimbe și guvernul PSD cu unul PNL și să relanseze discuțiile despre anticipate. PNL nu a promis nimic altceva decât repararea neajunsurilor provocate de fosta guvernare. Președinția Consiliului UE, deținută de România în prima jumătate a anului 2019, nu a ridicat problemele catastrofale prezise de opozanții puterii, mandatul fiind unul banal, în ton cu capacitatea României de a performa în colectivul european.

Dincolo de vânzoleala politică, România a fost zguduită în iulie 2019 de cazul revoltător petrecut la Caracal, unde o adolescentă de 15 ani a fost răpită și ucisă de un bărbat care o luase la ocazie. Adolescenta a reușit să sune de câteva ori la 112 de pe telefonul răpitorului, și să ceară ajutorul poliției, dar autoritățile au fost incapabile s-o găsească în timp util și s-o salveze. Moartea fetei și prinderea criminalului au scos la iveală alte victime și multe neajunsuri sistemice, generate de sărăcia din zonele rurale, de lipsa mijloacelor de transport adecvate între localități, de legături între capi ai rețelelor de trafic de carne vie și lideri locali și chiar cu reprezentanți ai sistemului de justiție.

Tabloul sumbru al României, relevat de cazul Caracal, a fost desăvârșit de incapacitatea tehnică și organizatorică a sistemului de urgențe 112 de a răspunde prompt nevoilor populației. Acest neajuns a fost „remediat” printr-o ordonanță de urgență dată pe genunchi, în iulie 2019 sub emoția momentului. Actul a instituit câteva măsuri, printre care o mai veche dorință a statului de a avea acces la datele cetățenilor: vânzarea cartelelor de telefon preplătite doar cu buletinul. Motivația a fost aceea că serviciul de urgență va reuși să-i repereze mai rapid pe cetățenii care-și dau datele din buletin atunci când cumpără o cartelă, putând de asemenea să-i și amendeze mai ușor dacă sună abuziv la 112.

APADOR-CH a atras atenția Avocatului Poporului asupra neconstituționalității noii prevederi, a transmis un Amicus curiae la CCR în sprijinul AVP și a transmis MAI câteva propuneri de îmbunătățire a legii privind căutarea persoanelor dispărute. La începutul anului 2020, Guvernul a amânat intrarea în vigoare a ordonanței, așteptând decizia CCR la contestația noastră.

O problemă recurentă și aparent greu de rezolvat a rămas și în 2019 situația aglomerării penitenciarelor. În ciuda eliberării a peste 14.000 de deținuți, prin Legea „recursului compensatoriu”, gradul de ocupare în penitenciare s-a menținut constant la 111% iar condițiile de detenție au fost parțiale ameliorate. În anul 2019, al doilea din cei șapte în care România ar fi trebuit să-și îndeplinească angajamentele față de CEDO, în urma condamnării în decizia pilot, Guvernul a făcut mai puțin de jumătate din ce a promis (pentru această etapă) în privința penitenciarelor.

În plan intern, APADOR-CH a cerut abrogarea legii recursului compensatoriu și adoptarea unei politici penale diferite, care să nu mai încurajeze infracţionalitatea, plus intensificarea eforturilor de construire de noi locuri de detenţie şi modernizarea celor existente. În decembrie 2019 Parlamentul a abrogat Legea „recursului compensatoriu”, urmând ca Guvernul să prezinte Comitetului de Miniștri un nou plan de acțiune pentru rezolvarea problemelor sistemice (inclusiv supraaglomerearea). În măsura în care Legea „recursului compensatoriu” a fost piesa centrală a planului de reducere a supraaglomerării din penitenciare, nedublată de măsurile complementare de reabilitare a locurilor de detenție și de construirea altora noi, rămâne de văzut cu ce alternative se va prezenta noul Guvern în fața Comitetului de Miniștri.

În plan extern, APADOR-CH a transmis către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (responsabil pentru supravegherea executării hotărârilor CEDO) o informare in cauza Rezmiveș c. României în care a menționat gravitatea situației și măsurile care se impun. De asemenea, în urma vizitelor în penitenciare efectuate pe parcursul anului 2019, APADOR-CH a comunicat Comitetului de Ministri în cauza Ticu c. României (comunicarea 1 și comunicarea 2) situația îngrijorătoare a serviciilor medicale pentru deținuții cu probleme de sănătate mintală, o altă lacună majoră a sistemului penitenciarelor pentru care Romania a suferit o serie de condamnari la CEDO.

2019 a adus și schimbări în legislația ce guvernează activitatea organizațiilor neguvernamentale, prin intrarea în vigoare a unor acte normative îndelung criticate în anii anteriori pentru atingerile pe care le aduc libertății de asociere. Sub pretextul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei împotriva spălării banilor, a fost adoptată o lege care prevede obligaţia ONG-urilor de a declara/raporta autorităţilor toţi „beneficiarii reali”. În directiva europeană, obligaţia declarării beneficiarilor reali există numai pentru bănci şi instituţii financiare, nu şi pentru ONG-uri. Legea a fost declarată neconstituţională, dar numai pentru un motiv minor (greşita excludere a organizaţiilor minorităţilor naţionale de la obligaţia raportării), nu şi pe motivul că adaugă în mod nepermis la Directiva europeană. Legea a intrat în vigoare dar aplicarea ei este o nebuloasă. APADOR-CH a făcut demersuri atât la Ministerul Justiției, cât și la Oficiul Național Pentru Prevenirea Spălării Banilor, pentru a obține lămuriri cu privire la modalitatea concretă de raportare, dar niciuna dintre instituții nu a reușit să lămurească procedura, în vreme ce sancțiunea pentru neraportarea beneficiarilor reali este desființarea organizației.

În 2019 APADOR-CH și-a continuat activitatea în cadrul rețelelor internaționale LEAP și JUSTICIA. LEAP (Legal Experts Advisory Panel) reprezintă o rețea europeană de experți în justiție penală și drepturile omului și promovează dreptul la un proces echitabil în Europa. Rețeaua are aproximativ 200 de membri: avocați, organizații ale societății civile și instituții academice din toate cele 28 de state membre ale UE. JUSTICIA este o rețea de organizații neguvernamentale din Europa, în special organizații care se ocupă cu protejarea libertăților civile la nivel național, creată pentru promovarea dreptului la un proces echitabil în Europa. În context, APADOR-CH a derulat și în 2019 proiecte menite să întărească dreptul la un proces echitabil, a constituit câteva grupuri de lucru cu specialiști în justiție (polițiști, avocați, procurori) în care s-au elaborat propuneri concrete de îmbunătățire a legislației penale și a procedurilor de lucru în și între instituții pentru o mai bună informare a suspectului/inculpatului în procesul penal și pentru îmbunătățirea asistenței juridice din oficiu.

APADOR-CH a avut diverse implicări în viața publică, luări de poziție față de încălcări ale drepturilor civile, propuneri de modificări legislative, solicitări de informații și inițieri de acțiuni juridice în sprijinul unor acțiuni ale Avocatului Poporului etc. Printre acestea se numără: propunerile de modificare a legii privind persoanele dispărute (după cazul Caracal), propuneri de modificări ale legislației electorale, sesizarea Avocatului Poporului în privința neconstituționalității ordonanței privind achiziționarea cartelelor prepay sau a modului în care Primăria Capitalei a adoptat Taxa oxigen, impusă posesorilor cu autoturisme poluante.

Organizațional, în 2019 APADOR-CH și-a completat colectivul cu o nouă colegă – Livia Popa, și doi membri noi: Laura Orlescu și Ștefan Voinea.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Citiți raportul de activitate al APADOR-CH în 2019

Raportul de activitate al APADOR-CH 2018

19/02/2019/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2018

După un 2017 marcat de frământări politice și proteste de stradă, anul 2018 a debutat printr-o criză guvernamentală, a doua în numai șase luni, și a continuat să adâncească zona de neîncredere din societate. Atât între taberele concurente din politică, dar și în mentalitatea cetățeanului, devenit tot mai neîncrezător și debusolat după ultimii ani de frământări socio-politice, amăgiri și dezamăgiri. Un sondaj INSCOP realizat în toamna lui 2018 arăta că 74% dintre români credeau că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.

Cel de-al treilea guvern al coaliției de guvernare, instalat chiar în prima lună a anului 2018, a rezistat neschimbat pe tot parcursul anului. Totuși stabilitatea socială a țării a lipsit, fiind zdruncinată de două proteste de stradă majore, de declarații contradictorii, de demiterea unor personaje cheie din justiție, toate sub atenția manifestă a Uniunii Europene.

Justiția a acaparat și în 2018 discursul public și atenția, eclipsând alte subiecte care influențează viața cotidiană, și care au fost astfel afectate de luarea unor măsuri pripite, în lipsa unor dezbateri necesare între putere, opoziție și societate. Parlamentul și Guvernul au continuat să lucreze la modificarea legislației de bază a sistemului de justiție și au fost vizate:

schimbarea conducerii în parchetele importante – cea mai răsunătoare a fost aceea a șefei DNA;
elaborarea unui act normativ care să permită revizuirea sentințelor pronunțate pe baza unor interceptări SRI;
operaționalizarea secției de investigare a magistraților;
noi trageri la sorți a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, complete care, în materie penală, judecă, în ultimă instanţă, persoanele cu cele mai importante funcţii publice: parlamentari, miniştri etc.

Această din urmă măsură a venit pe fondul deciziei Curții Constituţionale (CCR) nr. 685/2018 prin care a declarat ca nelegal constituite şi lipsite de imparţialitate şi independență completele de 5 judecători de la ICCJ, constituite în perioada 2014-2018. Drept consecinţă, CCR a stabilit că toate actele întocmite de acele complete, inclusiv hotărârile judecătoreşti prin care au fost finalizate respectivele dosare penale, sunt lovite de nulitate absolută. Ca urmare a acestei decizii a CCR, executarea unor pedepse cu închisoarea a fost suspendată, iar cei deţinuţi au fost puşi în libertate. După rejudecarea procesului, aceştia vor putea fi achitaţi sau condamnaţi (inclusiv la închisoare).

Această decizie a CCR a creat dispute puternice în societate, în special legate de faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare din Codul de procedură penală (cpp), doar unele persoane dintre cele judecate de completele de 5, declarate ca nelegal compuse şi ca lipsite de imparţialitate, pot contesta hotărârile lovite de nulitate absolută. Aceasta deoarece cpp prevede un termen foarte scurt pentru atacarea unor astfel de hotărâri, termen care expirase în majoritatea dosarelor (soluţionate în perioada 2014-2018) la data la care CCR a constatat existenţa nelegalităţii compunerii completelor.

Au fost opinii în spaţiul public conform cărora o hotărâre nelegală a completului de 5 judecători ar trebui menţinută, chiar dacă este lovită de nulitate absolută, atunci când există riscul ca, în urma rejudecării, să se ajungă la situaţia în care se va aplica prescripţia răspunderii penale pentru acea persoană, care, astfel „va scăpa”. Opinii criticabile, întrucât prescrierea răspunderii penale este un beneficiu legal şi este consecinţa conduitei culpabile a agenţilor statului (nu a persoanei trimise în judecată), care nu au putut definitiva un proces, în condiţii legale şi în termenul maxim fixat de lege. Până la finele anului 2018, nu s-a ajuns la o rezolvare legislativă a acestei probleme.

În Parlament, majoritatea parlamentară a modificat consistent Codurile penale, în pofida avertismentelor făcute atât de sistemul de justiție cât și de diversele mecanisme europene de supraveghere. Spre finalul anului, peste o sută dintre articolele modificate au fost declarate neconstituționale de către CCR, iar Comisia de la Veneția și Comisia Europeană au recomandat revenirea la legislația dinainte de 2017.

În decembrie 2018, conducerea PSD a cerut insistent ca ambele Coduri penale să fie adoptate de Guvern prin Ordonanță de urgență și să se adopte deja celebra ordonanță a amnistiei și grațierii, care a continuat să tensioneze climatul public și în 2018 și probabil va continua în 2019, câtă vreme pe perioada sărbătorilor de iarnă Guvernul nu a emis niciuna dintre ordonanțele controversate.

Două proteste majore au avut loc pe 20 ianuarie și pe 10 august 2018, cel din urmă fiind soldat cu violențe ale forțelor de ordine, pentru care au fost declanșate o serie de anchete și au prilejuit o rezoluție a Parlamentului European la adresa României și a modului în care respectă drepturi fundamentale cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de a protesta pașnic etc.

În materie de proteste de stradă, anul 2018 a fost marcat de o decizie controversată a ICCJ. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (RIL) a stabilit, prin decizia nr. 19/2018, faptul că există obligația de declarare prealabilă („notificare”) a adunărilor publice ori de câte ori adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public său privat. Deci, practic, toate adunările publice trebuie declarate în prealabil. Decizia instanţei supreme a rămas definitivă şi obligatorie de la data de 13 decembrie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial) și va trebui respectată şi de toate instanţele, la soluţionarea cauzelor privind adunările publice. APADOR-CH a publicat un punct de vedere cu privire la regimul ce ar trebui să fie aplicabil adunărilor publice spontane („mitingul spontan”), în condiţiile în care din legislaţie lipseşte o astfel de reglementare.

Încă un motiv de disensiuni majore în societate, cel puțin la nivel de dezbatere publică, a fost referendumul pentru modificarea Constituției și redefinirea căsătoriei. Deși a antrenat mari părți din societate, a fost susținut și promovat de partidele importante, de Biserica Ortodoxă și de celelalte culte recunoscute, referendumul a înregistrat o prezență la vot de doar 21,2%, record absolut de absenteism la vot din ’89 încoace.

Rămâne de văzut dacă toate aceste frământări, care au caracterizat și anul 2018, se vor reflecta în vreun fel în prezența la scrutinurile electorale din 2019 (alegerile europarlamentare și prezidențiale) și în rezultatele acestora. O prezență mai mare la vot, față de 40% cât s-a înregistrat la ultimele alegeri din 2016, ar reprezenta cu adevărat câștigul acestor ani, în care oamenii ar fi trebuit să învețe că cetățenia activă presupune atât prezența la urne, cât și monitorizarea politicienilor aleși. Doar una fără alta fiind de natură să nască frustrări atât de partea celor care au votat, cât și a celor care nu au făcut-o.

Altfel, așa cum remarcam și în 2017, pierderea rămâne faptul că pe fondul activării civice a tot mai multor cetățeni și a fluxului uriaș de informație generat, în societate s-a instalat o stare de confuzie generală. Cauzată de natura specială, greu accesibilă maselor, a informațiilor juridice vehiculate în spațiul public, dar întreținută și de știrile false, de campaniile de dezinformare, manipulare și propagandă, debusolarea generală dăunează chiar spiritului civic și demobilizează o mare parte a populației. În final societatea românească se găsește tot mai radicalizată, punctele de vedere moderate și informațiile factuale fiind adesea respinse sau trecute cu vederea de toate taberele.

În planul activismului pentru drepturile civile, APADOR-CH a militat și în acest an pentru dezbaterea publică a oricăror demersuri de modificare a legislației, a formulat propuneri de îmbunătățire a Codurilor penale sau a legilor justiției, s-a implicat în campania de prevenire a legiferării unor măsuri de natură a limita dreptul la liberă asociere și de control abuziv al ONG-urilor, iar la nivel european a făcut parte din coaliții civice de stopare a directivei privind copyright-ul.

În anul 2018 au existat cel puţin 3 încercări de adoptare a unor reglementări de natură să îngreuneze substanţial funcţionarea normală a ONGurilor:

Sub pretextul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei împotriva spălării banilor, a fost adoptată o lege care prevede obligaţia ONG-urilor de a declara/raporta autorităţilor toţi „beneficiarii reali”, deci tabele nominale cu datele personale ale fiecărei persoane care beneficiază în vreun fel de activităţile ONG-urilor. Este de menţionat că, în directiva europeană ce trebuie transpusă, obligaţia declarării beneficiarilor reali există numai cu privire la bănci şi instituţii financiare, nu şi cu privire la ONG-uri. Legea a fost declarată neconstituţională, dar numai pentru un motiv minor (greşita excludere a organizaţiilor minorităţilor naţionale de la obligaţia raportării), nu şi pe motivul că adaugă în mod nepermis la Directiva europeană. Deci, este foarte probabil că în anul 2019, după efectuarea corecturii minore cerute de Curtea Constituţională, această lege să intre în vigoare şi să afecteze bună desfăşurare a activităţii ONG-urilor.
Sub pretextul transparentizării finanţării ONG-urilor (obiectiv corect, în sine), partidul majoritar a iniţiat în 2017 un proiect de lege prin care prevedea obligaţii şi sancţiuni disproporţionate în sarcina ONG-urilor, cu privire la raportarea fiecărei finanţări şi a fiecărui finanţator, indiferent cât de mică era suma în discuţie. Activitatea impusă era atât de împovărătoare, încât ar fi trebuit ca ONG-urile să aloce o persoană, din personalul oricum redus, care să se ocupe numai de raportările privind finanţarea. De asemenea, sancţiunile prevăzute în caz de neraportare sau chiar de întârziere a raportării erau vădit disproporţionate, constând în dizolvarea organizaţiei. Acest proiect de lege a fost adoptat tacit în Senat. Până la dezbaterea sa în camera decizională, el a fost examinat de Comisia de la Veneţia şi de OSCE, care, într-o opinie comună, au adus numeroase critici acestui proiect. La finalul anului, proiectul de lege era „în aşteptare” la Camera Deputaţilor, nefiind printre priorităţile zilei, dar oricând poate fi luat în dezbaterea camerei şi adoptat.
Sub pretextul grijii cu privire la cheltuirea banului public, la nivel guvernamental (Ministerul Finanţelor) a fost promovată o iniţiativă de a institui controale la toate ONG-urile pentru a verifica modul în care au fost cheltuite sumele primite ca sponsorizări sau prin redirecţionarea cotei de 2% din impozitul anual pe venit. Această iniţiativă s-a concretizat în Ordonanţa nr.18/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecţiei economico-financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru completarea unor acte normative. Deşi, în mod repetat, autoritățile s-au plâns că personalul din structurile de control economico-financiar este insuficient, preocuparea guvernanţilor a fost redirecţionarea activităţii acestui personal spre controlarea ONG-urilor, în loc de a se concentra pe entităţile economico-financiare cu adevărat relevante.

La începutul lunii septembrie 2018, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei nr. 18/2018, întrucât ea pune în pericol buna funcţionare a ONG-urilor și implicit lezează libertatea de asociere. Răspunsul Avocatului Poporului a fost că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, prin acelaşi răspuns, Avocatul Poporului a făcut unele precizări importante în legătură cu necesitatea neaplicării retroactive a legii civile (în speţă, a Ordonanţei nr. 18/2018).

Singura explicaţie rezonabilă pentru această serie de măsuri anti-ONG iniţiate de guvernanţi în 2018, este că la nivelul coaliţiei majoritare s-a dorit o îngreunare a activităţii ONG-urilor, în scopul diminuării capacităţii de reacţie, desigur, critică, a multora dintre acestea.

În plan organizațional, APADOR-CH și-a continuat proiectele curente, a derulat programe multianuale în parteneriat cu organizații europene și a continuat activități precum consilierea juridică și reprezentarea la CEDO a unor cazuri strategice.

Citiți pe larg raportul activității APADOR-CH din 2018.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Descarcă Raportul de activitate al APADOR-CH 2018

Cuprins

Drepturile omului în România anului 2018 3-5

Proiecte finalizate 7-8

Proiecte în derulare 9

Procese 10-12

În derulare 10

Condamnări ale României la CEDO 11

Reacții și implicări publice 13-14

Advocacy legislativ 15

Comunicare și apariții în presă 16

Blogging 17

Finan țatori 18

Raportul de activitate al APADOR-CH 2017

07/02/2018/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2017

Anul 2017 poate fi caracterizat prin accentuarea radicalizării, atât la nivel de discurs, cât şi de atitudine. În majoritatea chestiunilor de real interes pentru opinia publică, taberele pro şi contra s-au aflat pe poziţii ireductibile, iar dialogul rezonabil, bazat pe argumente, a fost lăsat în plan secund. Practic, fiecare parte a considerat că „ceilalţi” sunt de partea răului absolut, care trebuie combătut cu orice preţ.

Din păcate, la fenomenul radicalizării au contribuit atât partidele politice parlamentare, care nu au găsit mijloacele necesare pentru a purta un dialog calm şi argumentat, precum şi o mare parte a mass-media, care a înlocuit dezbaterile obiective şi echilibrate în legătură cu chestiunile de interes public major, cu susţinerea vădit debalansată, chiar necondiţionată, a unor teze.

Debutul anului 2017 a fost marcat prin ample manifestaţii, în faţa sediului Guvernului, împotriva Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 (cunoscută şi ca „Ordonanţa 13”), despre care participanţii la proteste au susţinut că ar fi fost „dată cu dedicaţie”, în favoarea preşedintelui partidului care câştigase alegerile parlamentare de la finele anului 2016.

Ordonanţa 13, care prevedea, printre altele, introducerea unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi limitarea la 6 luni de la comiterea faptei a termenului în care trebuie făcut un denunţ/autodenunţ pentru ca (auto)denunţătorul să „scape” de răspunderea penală, a făcut obiectul unei epopei de natură juridică, care s-a aflat în atenţia opiniei publice. Astfel:

– înainte de a fi abrogată, Ordonanţa 13 a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională,

– pe fondul protestelor stradale de amploare, Ordonanţa 13 a fost abrogată, prin Ordonanţa 14 (Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017). Ordonanţele 13 şi 14 au fost emise, la interval de 6 zile, de către acelaşi Guvern,

– Curtea Constituţională, care fusese sesizată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa 13, a respins sesizarea, pe motiv că Ordonanţa 13 a fost abrogată prin Ordonanţa 14 şi nu mai era în vigoare (decizia nr. 64/2017),

– parchetul a deschis o anchetă penală împotriva Guvernului pentru adoptarea Ordonanţei 13,

– anchetarea Guvernului de către parchet a fost atacată de preşedintele Senatului la Curtea Constituţională, care a decis că Guvernul nu poate fi anchetat penal pentru legalitatea şi oportunitatea adoptării Ordonanţei 13, întrucât adoptarea de ordonanţe de urgenţă intră în competenţa constituţională a unui guvern (decizia nr. 68/2017).

Pe durata epopeii juridice a Ordonanţei 13, nivelul ridicat de radicalizare la nivelul societăţii a îngreunat foarte mult comunicarea dintre taberele pro şi contra precum şi o dezbatere substanţială şi lipsită de patimă în legătură cu problemele de fond ce ţin de modificarea unor texte din Codul penal şi Codul de procedură penală (spre exemplu: lămurirea opiniei publice cu privire la diferenţa dintre infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de furt, raportul dintre deciziile Curţii Constituţionale şi necesitatea stabilirii unui prag valoric pentru abuzul în serviciu, stabilirea unui cuantum rezonabil pentru pragul valoric al abuzului în serviciu, stabilirea unor sancţiuni nepenale adecvate pentru faptele situate sub pragul valoric al abuzului în serviciu).

La mijlocul anului 2017 a avut loc un incident de natură politică, care poate fi considerat ca un simptom de instabilitate politică: primului-ministru i-a fost retras sprijinul politic de către coaliţia majoritară, acesta a refuzat să demisioneze, astfel că guvernul pe care-l conducea a fost demis printr-o moţiune de cenzură introdusă chiar de partidul de guvernământ. Un incident oarecum similar a avut loc şi la începutul anului următor, 2018, când, după 6 luni de la incidentul precedent, partidul de guvernământ a retras sprijinul politic pentru prim-ministrul în funcţie, care de data aceasta a demisionat, astfel că nu s-a mai ajuns la introducerea unei noi moţiuni de cenzură. Schimbarea guvernului la interval de 6 luni în condițiile în care coaliția de guvernare deține o majoritate confortabilă în Parlament a creat o stare de confuzie în societate.

În a doua parte a anului 2017, protestele de stradă au vizat o altă măsura legislativă, iniţial asumată de Guvern, prin Ministerul Justiţiei, iar ulterior preluată de un grup de parlamentari. Este vorba despre ceea ce s-a numit „modificarea legilor justiţiei” (modificarea a 3 legi din domeniul organizării şi funcţionarii justiţiei, legi cu totul diferite de Codul penal sau Codul de procedură penală).

Este posibil ca radicalizarea existentă în societate, poziţiile ireductibile ale taberelor pro şi contra, să fie motivul pentru care tabără „contra” a respins, iniţial, orice dialog privind modificările la aceste legi „ale justiţiei” şi chiar ideea în sine de modificare a legilor (a se vedea, spre exemplu, avizul integral negativ, dat de CSM).

Este discutabilă respingerea ab initio a ideii modificării reglementărilor care privesc, printre altele, răspunderea magistraţilor, organizarea inspecţiei judiciare, anchetarea magistraţilor, atâta vreme cât actualele reglementări legale sunt ineficiente.

Astfel, sub imperiul actualelor „legi ale justiției”, în vigoare de circa 14 ani, se poate observa că:

deşi au fost numeroase achitări la instanţele din ţară şi condamnări la CEDO ale României, niciodată, nici un singur magistrat, procuror sau judecător, nu a răspuns material pentru prejudiciile pe care le-a creat şi pentru care despăgubirile au fost plătite de stat (bani publici);
inspecţia judiciară este cunoscută mai mult prin luările de poziţie împotriva criticilor, multe justificate, la adresa funcţionării sistemului judiciar, decât prin rezolvarea problemelor ridicate de persoanele care formulează sesizări;
posibilitatea anchetării judecătorului, pentru solutia dată în dosar, de către procurori din aceeaşi structură din care fac parte procurorii care au întocmit dosarul judecat, creează cel puţin aparenţa unei afectări a libertăţii de decizie a judecătorului.

Justiţia este, în cele din urmă, un serviciu public, susceptibil de îmbunătăţiri, ca orice serviciu public, iar nu o entitate imuabilă şi, de aceea, capricioasă.

Ulterior, în cadrul unei proceduri parlamentare ameţitor accelerată spre finalul lunii decembrie (s-a lucrat în comisii/plen zi-lumină şi ceva în plus), au fost propuse amendamente privind modificarea „legilor justiţiei” şi de CSM, şi de partidele de opoziţie (unul dintre parlamentari a depus chiar câteva mii de amendamente), şi de entităţi din sistemul judiciar.

După ce, la finele anului 2017, „legile justiţiei” au fost adoptate de Parlament, opoziţia parlamentară şi Înalta Curte de Casație și Justiție le-a atacat la Curtea Constituţională, care urmează să se pronunţe în prima parte a anului 2018.

Tot la finele anului 2017, în timp ce „legile justiţiei” se aflau într-o procedură parlamentară accelerată, unii parlamentari din coaliţia majoritară au lansat în spaţiul public noi proiecte legislative de modificare a legislaţiei penale, redactate cel puţin neglijent, prin care, spre exemplu, era periclitată folosirea unor probe importante în cadrul procesului penal (înregistrările camerelor de supraveghere din spaţiul public) sau prin care se interzicea absolut, sub sancţiune penală, informarea opiniei publice cu privire la activitatea de anchetă penală.

Acest procedeu, de a supraîncărca dezbaterea publică privind o temă importantă, cu noi şi noi probleme care trebuie rezolvate în paralel, a avut drept consecinţă accentuarea unei stări de confuzie în opinia publică şi a dus la creşterea neîncrederii, deja bine consolidată, dintre protestatari şi politicienii din coaliţia majoritară. În paralel, modificări nefundamentate temeinic ale legislației în alte domenii esențiale, cum ar fi fiscalitatea, au contribuit și ele la polarizarea societății.

Protestele de stradă împotriva „legilor justiţiei” au continuat şi după atacarea acestora la Curtea Constituţională. De-a lungul anului protestele s-au derulat în mare parte pașnic, cu excepția unor incidente izolate, iar autoritățile nu le-au împiedicat în mod explicit cu excepţia unei încercări, nereuşite de ocupare a locului obişnuit al protestelor (Piaţa Victoriei) cu un târg de Crăciun organizat de Primăria București.

Câștigul acestui an poate fi considerat, așadar, activarea spiritului civic, concretizat în cele mai mari proteste de stradă din ultimii 27 de ani, în februarie 2017, împotriva Ordonanței 13 și ulterior împotriva diverselor măsuri anunțate sau luate de Guvern și Parlament în principal în privința modificării legilor justiției.

Pierderea acestui an, paradoxal, derivă din câștig. Faptul că pe fondul activării civice a tot mai multor cetățeni și a fluxului uriaș de informație generat, în societate s-a instalat o stare de confuzie generală. Cauzată de natura specială, greu accesibilă maselor, a informațiilor juridice vehiculate în spațiul public, dar întreținută și de știrile false, de campaniile de dezinformare, manipulare și propagandă, debusolarea generală dăunează chiar spiritului civic și demobilizează o mare parte a populației. Asta în condițiile în care oricum la alegerile generale din 2016 prezența la vot a fost de numai 40%. În final societatea românească se găsește tot mai radicalizată, punctele de vedere moderate și informațiile factuale fiind adesea respinse sau trecute cu vederea de toate taberele.

2017 a fost și anul în care am decis, împreună cu numeroase alte organizații neguvernamentale dar și cetățeni, să ne coordonăm eforturile pentru a contrabalansa ofensiva conservatoare inițiată de Coaliția pentru Familie prin demersul de modificare a Constituției în sensul redefinirii familiei. APADOR-CH este printre fondatorii Platformei Respect, care militează pentru egalitatea în drepturi și libertăți pentru toți cetățenii.

În planul activismului pentru drepturile civile, APADOR-CH a avut intervenții în 2017 în cazul propunerilor de modificare a codurilor penale, s-a implicat în dezbaterile privind modificarea legilor poliției, a avut câteva reacții pe marginea modificării legislației privind ONG-urile și un punct de vedere în privința proiectului de lege a vaccinării.

Și anul trecut a trebuit să luptăm în justiție pentru apărarea unor drepturi, printre procesele câștigate în 2017 fiind cele în care cerusem informații publice, conform Legii 544/2001, de la instituții precum Poliția Română, Parchetul General sau IRDO. La CEDO am câștigat două procese importante privind libertatea de exprimare și violența în familie.

În plan organizațional, din păcate am pierdut un coleg drag, pe Manuela Ștefănescu, membru APADOR-CH încă de la începuturile activismului nostru din anii 90.

Citiți pe larg raportul activității APADOR-CH din 2017.

Maria-Nicoleta Andreescu

Director executiv APADOR-CH

Descarcă raportul în format PDF

Din cuprins:

Drepturile omului în România anului 2017 2-5

Proiecte finalizate 7

Proiecte în derulare 8

Procese câștigate 9-10

Pentru obținerea de informații publice, Legea 544/2001 9

Condamnări ale României la CEDO 10

Reacții și implicări publice 11-12

Advocacy legislativ 13

Comunicare și apariții în presă 14-16

Blogging 17-18

Finanțatori 19

Raportul de activitate al APADOR-CH 2016

14/02/2017/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2016

Cu două runde de alegeri – locale și generale – și un guvern tehnocrat, instalat la finele anului 2015, ca urmare a protestelor masive de stradă de după incendiul din Colectiv, anul 2016 s-a consumat între promisiuni electorale și măsuri de guvernare luate în general prin ordonanțe de urgență.

Alegerile locale din iunie 2016 au fost un preludiu la cele parlamentare din decembrie. PSD s-a reașezat în aproape toată țara, la cârma primăriilor, a consiliilor locale și generale, și într-o majoritate confortabilă în Parlament, alături de ALDE, care i-a permis să formeze guvernul.

Câștigul acestui an a fost intrarea pe scena politică a unor partide noi, formate după promovarea unei legi ce simplifică într-o oarecare măsură accesul cetățenilor în politică. APADOR-CH a contribuit încă din 2014 la crearea noii legislații electorale (prin „Politică fără bariere”), dar legislația rămâne în continuare departe de a fi perfectă. Unele lacune s-au făcut observate chiar în timpul procesului electoral din vară, când au existat suspiciuni de fraude electorale în dauna unor partide noi, suspiciuni pe care Biroul Electoral Central a refuzat să le înlăture prin renumărarea voturilor. Un partid nou (USB), încurajat de scorul neașteptat de bun obținut în Capitală, s-a extins la nivel național și a reușit să intre chiar în Parlament, obținând un onorant loc trei, după numărul de voturi.

Pierderile sunt legate tot de procesul electoral: absenteismul masiv (aproape 60% dintre cetățenii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne) și discursul naționalist, xenofob, incitarea la ură practicate în timpul campaniei electorale, difuzarea de informații false și lipsa de reacție a instituțiilor publice menite să sancționeze astfel de derapaje.

Guvernul tehnocrat a avut mai multe inițiative legislative pe parcursul anului și a excelat din păcate, ca și precedentele guverne politice, în emiterea de ordonanțe de urgență în domenii deloc urgente, adoptând acte normative numeroase fără dezbatere publică. În acest fel s-au luat, totuși, și măsuri necesare, cum ar fi ordonanța pentru limitarea zilelor câștig acordate deținuților care scriu cărți în penitenciare sau normele de aplicare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate. Dar au existat și modificări ale Condului fiscal sau ale Condului penal ce încălcau drepturi civile.

În vara anului 2016, pe fondul unor incitări publice și a unor condiții de detenție cronic proaste, au avut loc mai multe proteste în câteva penitenciare din România. APADOR-CH a apreciat atunci faptul că Ministerul justiției a refuzat să ia măsuri populiste și pompieristice (cum ar fi grațierile masive cerute pe diverse canale) și a preferat să se concentreze pe alte măsuri necesare pentru reducerea supraaglomerării și pentru ameliorarea condițiilor de detenție. Bugetele penitenciarelor au fost majorate substanțial în 2015 și 2016 și asta s-a reflectat în anumite schimbări vizibile în privința condițiilor de detenție, pe care APADOR-CH le-a constatat de-a lungul anului în vizitele făcute în penitenciare.

În plan legislativ, Guvernul a mai avut o tentativă de reimpunere a unei legi a securității cibernetice, după ce în 2015 Curtea Constituțională se pronunțase asupra neconstituționalității proiectului precedent, votat „accidental” în Parlament. APADOR-CH a monitorizat procesul și a făcut demersuri, în cadrul dezbaterilor publice, pentru contestarea prevederilor neconstituționale din acest proiect. În final proiectul a fost „uitat” de guvern. Tot în domeniul „Big Brother”, însă, Serviciul Român de Informații a reușit să acceseze fonduri europene pentru achiziționarea unui sistem de monitorizare generalizată a cetățenilor, sub pretextul eGuvernării.

Maria-Nicoleta Andreescu

Director executiv APADOR-CH

Descarcă raportul pe 2016 în format PDF

Din cuprins:

Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile

Avocatului Poporului i se pregătește ceva – poporul îl vrea înapoi

Cu ochii pe abuzurile forțelor de ordine

O societate incluzivă prin reforma închisorilor

Reprezentanții societății civile în organismele colegiale

Monitorizarea condițiilor de detenție

Acțiuni în justiție

Consultanță & Reprezentare CEDO

Procese în instanțele naționale

Cum ne puteți susține

Raportul de activitate APADOR-CH 2015

01/02/2016/în Anuale /de Rasista

72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor pe care le au, dar 80% dintre ei consideră că în România le sunt încălcate drepturile civile. Acestea sunt rezultatele primului studiu sociologic făcut în România, care arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și a instituțiilor naționale menite să le apere. Studiul a fost realizat cu ocazia lansării portalului www.drepturicivile.ro, unul dintre proiectele demarate anul acesta de APADOR-CH, pentru creșterea gradul de cunoaștere a drepturilor civile în rândul populației.

Două evenimente tragice au schimbat lucrurile în ultimele luni ale anului 2015, deși situația politică părea stabilă după alegerile din 2014. Moartea unui polițist care conducea pe motocicletă coloana oficială a ministrului de interne, într-un accident cauzat de viteza excesivă și o groapă în asfalt, a fost scânteia unor dezbateri ample despre folosirea abuzivă a coloanelor oficiale. Accidentul a precedat un incendiu izbucnit la un concert rock într-un club bucureștean, în urma căruia au murit în total 63 de persoane și alte zeci au fost grav rănite. Cauzele tragediei au fost legate, într-o primă fază, de lipsa autorizațiilor de funcționare ale clubului, dar și de unele sincope survenite în procedura de ajutorare a victimelor (sistemul de situații de urgență, serviciile medicale ulterioare care nu au putut să preîntâmpine dublarea în câteva săptămâni a numărului inițial de decese). Ambele evenimente au focalizat nemulțumirea populară la adresa ministrul de interne Gabriel Oprea, căruia i s-a cerut demisia, la început în mediul virtual, iar după incendiul din Colectiv, în manifestații de stradă.

Considerate cele mai ample din ultima decadă, protestele care au durat câteva zile la începutul lunii noiembrie au scos în stradă zeci de mii de oameni în București și în alte orașe din țară, au dus la demisia guvernului Ponta și la numirea unui nou cabinet, format din specialiști fără apartenență politică. „Corupția ucide” a fost sloganul aflat pe buzele tuturor în acele zile, un corolar al celor două tragedii, dar și al situației socio-economice a României.

APADOR-CH a susținut mesajele și revendicările străzii, încercând în același timp să ajute cetățenii cu informații utile privind demersurile democratice necesare în situații de criză guvernamentală.

În plan legislativ a continuat odiseea „legilor Big Brother”, stimulată și de atmosfera internațională de la începutul anului, când, pe fondul atentatelor teroriste de la Paris, mai multe țări au încercat să înăsprească legislația ce prevede monitorizarea comunicațiilor. România trecuse deja prin Parlament, în 2014, Legea securității cibernetice, care încălca grav dreptul la viață privată prin legiferarea accesului discreționar al serviciilor de informații în computerele tuturor românilor. În primele luni ale lui 2015 legea a fost declarată neconstituțională, însă tentativele de legiferare în acest domeniu au continuat. APADOR-CH a monitorizat procesul și a făcut demersuri pentru contestarea prevederilor neconstituționale din aceste legi.

În 2015 asociația a continuat proiectele începute și a inițiat altele noi, privind reprezentarea societății civile în organismele colegiale, cum ar fi Consiliul Național de Integritate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și a demarat un proiect pentru îmbunătățirea eficienței instituției Avocatului Poporului.

Monitorizarea abuzurilor autorităților a fost de asemenea o parte importantă a activității anului 2015. Au continuat să apară cazuri de agresiuni ale polițiștilor, concomitent cu decizii de condamnare la CEDO a României pentru lipsa unor măsuri eficiente de pedepsire a vinovaților în cazurile semnalate în anii trecuți.

În plan intern organizația și-a actualizat strategia pentru următorii trei ani și a marcat împlinirea a 25 de ani de existență printr-o campanie media de conștientizare a faptului că drepturile omului trebuie cunoscute și revendicate permanent.

Raportul de față prezintă pe scurt cele mai importante proiecte și realizări ale APADOR-CH din 2015, precum și actualizări ale programelor multianuale pe care organizația le derulează în domeniile consacrate: supravegherea respectării drepturilor omului, consultanță juridică și advocacy legislativ. Dacă doriți să aprofundați informațiile despre activitatea noastră curentă sau doriți să vă alăturați asociației prin acțiuni de voluntariat sau donații, vizitați site-ul www.apador.org.

Maria-Nicoleta Andreescu

Director executiv APADOR-CH

APADOR-CH

Descarcă raportul pe 2015 în format PDF

Din cuprins:

Proiecte 2015

Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile
Societatea civilă, implicată în eficientizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
Avocatului Poporului i se pregătește ceva – poporul îl vrea înapoi
Cu ochii pe abuzurile poliției
Cursuri pentru avocați
Coaliția antidiscriminare
Politică fără bariere

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Consultanță & Reprezentare
Cazuri câștigate în 2015 la CEDO
Cazuri câștigate în instanțele naționale

Comunicare publică

Advocacy legislativ
Informații utile
Blogging
Ziua Internațională a Drepturilor Omului
Reacții publice
Video advocacy
Apariții în presă

Raportul Mineriada 1990

06/01/2016/în Anuale, Speciale /de Rasista

„Reacțiile alergice la critică ale deținătorilor puterii, înscenările grosolane, învrăjbirea unor categorii socio-profesionale împotriva altora (este emblematică folosirea lozincii „noi muncim, nu gândim”), prezentarea criticismului politic drept tentativă destabilizatoare, revenirea sau rămânerea în funcțiile cheie a nomenclaturii comuniste, lipsa de credibilitate a informațiilor privind desființarea Securității, tergiversarea anchetelor privind vărsările de sânge din timpul revoluției, dispariția fără urmă a „teroriștilor” care făcuseră sute de victime, toate au marcat începutul unei decepții din ce în ce mai adânci, care avea să se instaleze în societatea românească.”

Acesta este un fragment din preambulul raportului despre Mineriada din iunie 1990, întocmit de reprezentanți ai Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) împreună cu Grupul pentru Dialog Social.

După cum veți putea citi în acest raport – care cuprinde mărturii la cald, fapte, date și fotografii despre manifestațiile din Piața Universității și represiunile la adresa protestatarilor – climatul social al vremii era încă puternic influențat de evenimentele din decembrie 1989 și de impresia că noua putere încearcă să zădărnicească dezvăluirea adevărului despre Revoluție.

La 25 de ani de atunci, din păcate ne aflăm cam în aceeași situație. Dosarul Revoluției se zbate între clasare și continuarea anchetei (românii tot nu știu cine a tras în decembrie 1989 și de ce), iar dosarul Mineriadei abia a fost redeschis, ca urmare a unei decizii CEDO la care a contribuit și un avocat APADOR-CH (detalii aici).

Din cuprinsul raportului:

Citiți și distribuiți acest document istoric:

Ce am făcut în ultimii 25 de ani

11/12/2015/în Anuale, Slider, Speciale /de Rasista

Le mulțumim celor care ne-au fost alături în cei 25 de ani, precum și sponsorilor care ne-au ajutat să sărbătorim evenimentul pe 10 Decembrie:
– Brutăria Concordia

– Choco Fashion

– Carusel

– Crama Atelier

– Cutia cu poze

– Electric Brother

– Jaques Pot

– Rogalski&Damaschin

Fotografii de Mihnea Ciulei