APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania
Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org
Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.
Din păcate acest articol este disponibil doar în Engleză Americană. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
In the first half of 2009, APADOR-CH’s activity was aimed at contributing to the organization’s overall objective, which is for the organization to successfully carry out its mission to raise the level of awareness on, and respect of human rights and the rule of law. In this respect, APADOR-CH followed to meet a number of seven specific objectives:
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
More political actors support human rights | Meetings with leading politicians and MPs, especially members of the human rights and legal committees of the two Chambers of Parliament | 2009 | At least 50% of the MPs in the human rights and legal committees of the two Chambers of Parliament meet with APADOR-CH representatives |
Round-tables with political actors on important human rights issues (topics to be decided according to existing initiatives at the material time) | 2009 -2011 | – At least 2 round-tables per year are organized;
– – At least 10 politicians participate in each meeting |
|
More journalists include a human rights perspective in their work | Meetings with journalists in charge with justice and human rights issues for the main media outlets | 2009 | Representatives of at least 2 TV stations, 2 newspapers and 2 radio stations, all with national coverage, participate |
Issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public | 2009-2011 | At least 10 newsletters are issued each year | |
More citizens show interest and support to human rights | Updating APADOR-CH web-site with relevant information on human rights and create newsletter to be dispatched to those registered in a database of contacts | 2009-2011 | – At least 1,000 visitors of APADOR-CH web-site per month;
– At least 50 individuals redirect 2%of their income tax to APADOR-CH each year – At least 12 RSS feeds for the website per year; |
Involving volunteers in APADOR-CH’s activity | 2009-2011 | At least 3 volunteers get involved in APADOR-CH’s activity, for a period of at least 3 months each, per year | |
Publishing an annual Human Rights Report for Romania | 2009-2011 | – At least 50 national/intl organizations receive the report
-At least 500 visitors read the report on-line |
In the first half of 2009, APADOR-CH activity was mostly aimed at ensuring that human rights and the rule of law are respect in relation with the adoption of four new legislative codes: the Criminal Code, the Civil Code, the Criminal Procedure Code and the Civil Procedure Code. Therefore, the meetings with political actors and media were centered on this topic.
On 9 January 2009, APADOR-CH was the first NGO in Romania to publicly protest against the initiative of the Government to pass the four draft codes without a parliamentary debate. APADOR-CH also pointed out the flaws in the procedure of adopting the drafts, which did not included a real public consultation, as well as problematic material provisions affecting human rights and called for the withdrawal of the drafts and the organization of a real public consultation. Detailed comments on problematic provisions related to human rights in the draft Criminal Code and draft Criminal Procedure Code were prepared in the course of January 2009. After the authorities decided that a parliamentary debate would take place, on 13 February 2009, APADOR-CH sent its comments to the Ministry of Justice, to the chairs the two Chambers of the Parliament, to the members of the legal commissions in the Parliament and to the prime-minister and drawn the public attention to the issue once more. In addition, on 27 February 2009, APADOR-CH issued a public protest regarding the proposed provision that illegally obtained evidence, including through torture, can be used in the criminal proceeding provided certain conditions are met. On 9 March 2009 APADOR-CH publicly contradicted the incorrect clarifications provided by the Ministry of Justice on this topic.
In the course of March 2009, APADOR-CH participated to several informal meetings with representatives of other NGOs which resulted in the birth of the coalition “Stop the Codes!” which included 22 NGOs and was officially launched on 30 March 2009. As a member of the coalition, in April and May 2009, APADOR-CH participated to weekly press conferences, radio and TV broadcastings, as well as in several meetings with the President of Romania, the Prime-minister of Romania, the President of the Senate, MPs members of the special commissions debating the Civil Code and the Criminal Code. In addition, APADOR-CH provided assistance to media NGOs in correcting provisions of the Civil Code posing serious threats to freedom of expression. Such assistance included participating in several debates with the members of the drafting commission as well as MPs working on the draft Civil Code and resulted in correcting some of the most problematic provisions. Therefore the indicators for the first three planned activities for 2009 were met.
As regards issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public no specific activities for creating a formal newsletter were undertaken in the first half of 2009, as most of the time and energy of the APADOR-CH staff was devoted to the draft codes. Nevertheless, between January and June 2009, APADOR-CH issued newsletters regarding cases decided by the ECHR in which APADOR-CH was involved, explaining the way the judgements affect the legal order. Six such newsletters were issued, regarding the following cases: Tatar (27 January), L.Z. (3 February), Tarau (24 February), Greek-Chatolic Parish Sf Vasile Polona (7 April), Olteanu (14 April) and Damian-Burueana & Damian (25 May). They were distributed to the media and posted on APADOR-CH’s web-page.
In the first half of 2009, APADOR-CH updated the content of its site and improved accessibility, which resulted in an increased traffic compared with 2008. According to www.trafic.ro, the number of visitors increased as follows:
Month | Nov 2008 | Dec 2008 | Jan 2009 | Feb 2009 | Mar 2009 | April 2009 | May 2009 | June 2009 |
No of unique visitors | 494 | 408 | 591 | 1,660 | 1,795 | 1,668 | 1,721 | 1,489 |
No of visits | 842 | 621 | 1,857 | 5,596 | 5,200 | 4,139 | 4,369 | 3,925 |
The other indicators for success of this activity were not designed to be met during the reporting period.
In the first half of 2009, three volunteers were involved, on a regular basis, for more than three months, in APADOR-CH activity: Adelina Bobosatu (student in social assistance), Catalina Filote (student in law) and Bogdan Carpan (lawyer). They were involved in answering letters from individuals addressing APADOR-CH, organizing events and administrative matters.
*
In the second half of 2009, APADOR-CH continued to monitor the debates on the new Criminal Code and the new Criminal Procedure Code in the Parliament and participated in several meeting of the special commission debating it. APADOR-CH was in constant dialogue with both the members of the parliamentary commission and the staff, and was weekly updated on the decisions of the commission. As a result, almost all amendments proposed by APADOR-CH to the Criminal Procedure Code were adopted.
As regards issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public no formal newsletter was issued in the second half of 2009. Nevertheless, between July and December 2009, APADOR-CH continued to issue newsletters regarding cases decided by the ECHR in which APADOR-CH was involved, explaining the way the judgements affect the legal order. One such newsletters was issued in November 2009, regarding two cases on freedom of expression (Ieremeiov v. Romania). It was distributed to the media and posted on APADOR-CH’s web-page.
In the second half of 2009, two volunteers were involved, on a regular basis, for more than three months, in APADOR-CH activity: Alexandra Savencu (student in European Studies), and Bogdan Carpan (lawyer). They were involved in answering letters from individuals addressing APADOR-CH, organizing events and administrative matters. Adelina Bobosatu, who previously worked as a volunteer for APADOR-CH for about one year, joined the staff in September 2009.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
NGOs’ are better prepared to meet the advocacy and legal needs of vulnerable groups susceptible of discrimination | Training and assistance on human rights and rights based advocacy for social services NGOs working with the vulnerable groups susceptible of discrimination | 2009 | At least 15 NGOs receive training/assistance on human rights issues |
Updating a resources web-page dedicated to NGOs working with vulnerable groups | 2009-2011 | At least 300 unique visitors of the web-page per month | |
Expanding a network of trained lawyers and experts available for NGOs working with vulnerable groups | 2009-2011 | – At least 100 lawyers and experts, covering at least 75% of counties, are included in the public APADOR-CH database
– At least 35 lawyers are trained on human rights each year |
|
Challenges of vulnerable groups susceptible of discrimination are documented | Monitoring access of drug users in detention (prisons, prison hospitals and police lockups) to HIV prevention and drug treatment services | 2009 | -a policy-paper, including proposals to improve the system, is drafted and is included in the strategy of public authorities
|
Monitoring access of religious minorities to public services, including public cemeteries | 2009 | All local councils are informed on their obligation to ensure access to public services though a policy paper to be distributed | |
Improving Roma access to housing | Strategic litigation | 2009-2010 | At least one case is brought before the ECHR |
**
As regards the project aimed at increasing transparency of authorities when taking decisions involving individuals with disabilities, in the second half of 2009, APADOR-CH offered training assistance to the 20 NGOs trained at the beginning of the year. Together with these NGOs, APADOR-CH addressed 100 requests for information to asses the degree in which the authorities have respected their legal obligations in respect of individuals with disabilities. The responses were the base of an assessment report, which also included recommendations and practical tools for the authorities (such as a check list on their obligations towards the disabled). The report was launched in a public conference which took place in 13 October 2009 and then distributed to the relevant authorities.
In the second half of 2009, APADOR-CH continued to implement the project started on 1 May 2009 and aimed at strengthening the capacity of social service NGOs working with disadvantaged groups to defend the rights of their beneficiaries, including in the field of anti-discrimination. The guide on discrimination for individuals was published in 7800 copies and distribute via 20 NGOs working with vulnerable groups. In August and September a manual for lawyers on human rights and discrimination was published. The manual was further used in training sessions for lawyers who could support NGOs in defending their beneficiaries’ rights. Between October and December 2009, 5 such sessions were held in Iasi, Craiova, Cluj and Bucuresti with the participation of a total of 107 lawyers. NGOs also participated in the sessions in order to present to their lawyers the problems of their beneficiaries.
As regards the monitoring of access of drug users in detention (prisons, prison hospitals and police lockups) to HIV prevention and drug treatment services, during the reporting period APADOR-CH visited the Targsor prison for women (on 10 September 2009) and continued monitoring the legislative process regarding National Antidrug Agency prerogatives.
During the reporting period, APADOR-CH also secured funding for another project aimed at transferring APADOR-CH’s experience on advocacy to ARAS, the lead Romanian NGO in providing assistance to individuals infected with HIV/AIDS. The project started on 14 November 2009 and shall contribute to ARAS implementing an advocacy campaign for the taking over of funding HIV/AIDS services by local authorities.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
Romania ratifies and implements the Optional Protocol to the UN Convention against Torture (OPCAT) | Providing technical support (access permits, know-how etc) to existing pilot mechanism monitoring places of detention, set up by APADOR-CH and Centre for Legal Resources | 2009-2011 | -At least 5 volunteers continue to carry out monitoring visits in places of detention, each releasing at least 2 reports per year |
Meetings with relevant decision-makers (Ministry of Justice, Ministry of Interior, Ministry of Foreign Affairs, the Presidency) for informing them on the activity of the pilot mechanism and raise awareness on the need to ratify and implement the OPCAT | 2009-2011 | At least 3 decision-makers are met each year until the Protocol is implemented | |
Public statements on the need to ratify and implement the OPCAT | 2009-2011 | At least 2 statements are released each year until the Protocol is implemented | |
Exchange of information on best practices and advocacy methods with NGOs and authorities in other countries | 2009-2011 | The experience of at least 5 other countries in implementing the OPCAT is documented | |
Increasing the transparency of prison budgets and financial management | Addressing requests for information on the prison budgets (allocations v. expenditures) | 2009-2011 | All prisons and the National Administration of Penitentiaries answer the requests for information |
Promoting best practices to prison administration | 2009-2011 | All prison administrations are informaed on the best practices | |
Improving efficiency of judges supervising places of detention | Training judges on human rights | 2009-2011 | At least 10 judges per year are trained |
Promoting best practices among judges | 2009-2011 | All judges supervising detention places are informed on the best practices | |
Advocating the Ministry of Justice to modify the Law on prisons toward increased capacity of judges to apply sanctions to prison administration | 2009-2011 | MJ promotes the amendments to the Government | |
Informing persons deprived of liberty on the role of the judges | 2009-2011 | The number of admissible complaints increases with 5% each year |
**
In the second semester of 2009 APADOR-CH secured funding for a project aimed at implementing the OPCAT by the national authorities.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
Citizens gain direct access to information on decision taken by the local administration | Advocacy campaign to promoting best practices in publishing county official gazettes | 2009-2011 | At least 20 councils publish comprehensive county official gazettes by the end of 2011 |
The prefect becomes active in enforcing the Law on decisional transparency in the administration | Lobbying the prefects on their role in enforcing Law on decisional transparency in the administration | 2009 | 40 perfects are informed on their role
|
Promoting best practices to prefects | 2009 | At least 15 prefects start to challenge decisions taken without observing transparency requirements | |
The Law on decisional transparency is amended by introducing sanctions | Lobbying decision makers to promote APADOR-CH’s amendments to the Law on decisional transparency | 2009-2011 | The legal commissions of the Parliament support APADOR-CH’s amendments |
**
During the reporting period, APADOR-CH continued to implement a project aimed at lobbying the prefects to become more active in enforcing the Law on decisional transparency in the administration. The 14 NGOs previously trained replicated the lobbying effort in their respective counties (6 counties). In September 2009, the experience of all NGOs involved was summed up in a report on the role of the prefect in enforcing the Law on decisional transparency in the administration. The report was released in October 2009, and later distributed to all relevant institutions.
In the second semester of 2009 APADOR-CH secured funding for a project aimed at involving the youth organizations and the young people in using the transparency laws. The project started in December 2009.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
The judgements are subjected to public scrutiny | Lobbying with the Ministry of Justice and the Superior Council of Magistrates on fulfilling their obligations to launch the electronic system of publishing all court decisions | 2009 | The system is officially launched |
Monitoring the courts on fulfilling their obligations to publish decision | 2009-2011 | All courts not publishing their decisions are identified | |
Round-tables with representatives of courts | 2010-2011 | At least one court per each Court of Appeal participates | |
Promoting best practices | 2009-2011 | At least 10% of the courts publish their decisions in the first year the system is implemented
The number of courts publishing their decisions increases with 10% of the courts each year
|
No specific activities were implemented during the reporting period.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
The Law on associations and foundations is amended by eliminating abusive provisions on organizations’ allowed names | Monitoring the implementation of new problematic provisions on organizations’ names | 2009-2010 | A data-base with all identified cases is available on-line |
Meetings with decision-makers | 2009-2010 | At least one MP successfully supports the amendment to the law in the Parliament | |
Strategic litigation | 2009-2010 | At least one case is brought before the ECHR | |
Promoting amendments to the Law | The amendments are debated in the Parliament | ||
The requirement to obtain and file fiscal records by founding members/new members of an association is eliminated | Monitoring practices of courts | 2009 | At least 75% of courts provide information on their practices |
Strategic litigation | 2009-2010 | At least one case is brought before domestic courts
At least one case is brought before the ECHR |
|
Round-table with judges and decision-makers | 2009-2010 | At least one MP successfully supports the amendment to the law in the Parliament | |
The procedure for donations is simplified in respect of NGOs | Monitoring practices of NGOs in receiving donations in Romania and in other 5 countries | 2009-2010 | At least 75 NGOs answer APADOR-CH’s questionnaire |
Meetings with decision makers (Chamber of Notaries Public, Ministry of Justice, MPs) for identifying and promoting solutions in the form of a draft law | 2009-2010 | The Ministry of Justice successfully promotes the amendment of the law | |
Challenges in setting up and running an NGO in Romania are documented | Publishing a practical guide on setting up and running an NGO in Romania | 2009-2010 | At least 500 active NGOs receive/buy/ the guide or access it on-line |
**
APADOR-CH started to implement a project on identifying and removing legal and practical obstacles in exercising the freedom of associations via NGOs in November 2009. The main activities of the project shall be implemented in 2010.
As the initial financial support for the above activities was not received from CEE Trust, during the reporting period APADOR-CH concentrated on committing such support for a different donor. A proposal for a project aimed at the above results was drafted and submitted for the approval of EEA Grants Programme in Romania. An answer is expected for the fall of 2009.
Results | Activities | Time-frame | Indicators |
Draft laws/initiatives with negative impact on human rights are criticised | Monitoring the web-sites of central administrative bodies, with a special emphasis on the Ministry of Justice and the Ministry of Interior and Administrative Reform, the Parliament, plus the media | 2009 – 2011 | At least 75% of the draft laws/initiatives with negative impact on human rights are identified in due time |
Drafting and submitting comments on draft laws with negative impact on human rights | 2009 – 2011 | Comments on all identified draft laws are submitted to the relevant decision-makers | |
Generating and participating in public debates over draft laws/initiatives with negative impact on human rights | 2009 – 2011 | Public debates are organized in respect to all important draft laws/initiatives with negative impact on human rights (where possible according to the law) | |
Issuing press releases | 2009 – 2011 | At least 6 press releases are issued each year | |
Human rights violations are documented | Monitoring the media | 2009 – 2011 | At least 2 media outlets are monitored on daily basis |
Meetings with victims of human rights violations | 2009 – 2011 | Meetings with at least 50% of the identified victims | |
Addressing freedom of information requests to the authorities | 2009 – 2011 | All relevant authorities receive FOI requests in identified cases | |
Issuing reports on human rights violations | 2009 – 2011 | The relevant authorities receive reports in all documented cases | |
Public authorities violating human rights are held liable for their actions | Litigation in selected strategic cases | 2009 – 2011 | At least 2 cases per year are initiated |
**
In the second part of the year most reactions of APADOR-CH related to the new Codes (see under Objective #1 above).APADOR-CH continued to provide support to previous victims of police abuse, especially to Mr. Marinescu, who was ill-treated by the police in 2007 and started legal proceedings with the help of APADOR-CH’s lawyers. His case was still pending by the end of the reporting period.
La data de 14 decembrie 2006, două reprezentante ale Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Baia Mare. Ultima vizită în acest penitenciar a avut loc la data 14 iulie 2005.
1. Aspecte generale
Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din
judeţul Maramureş şi nu are secţii exterioare.
1.1. Efective deţinuţi şi cadre
La data vizitei, în penitenciar se aflau 566 deţinuţi, dintre care 545 de bărbaţi şi 21 de femei.
Intre deţinuţii de la Baia Mare, 36 erau arestaţi preventiv şi 27 condamnaţi doar în primă instanţă.
Faţă de capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 6 m.c.aer/deţinut, care este de 540 de locuri, numărul paturilor rămâne în continuare foarte mare, la data vizitei fiind instalate 760 de paturi, chiar dacă se înregistrează o scădere faţă de iulie 2005. Dacă se ia în considerare faptul că suprafaţa efectivă a spaţiilor de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 1200 m.p., aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m.p.
necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 300 de persoane. Întrucât în prezent numărul acestora este aproape dublu, rezultă că supraaglomerarea rămâne o
problema la Baia Mare, chiar dacă a scăzut faţă de cea existentă la data ultimei vizite a Asociaţiei.
Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind audiaţi de comisia de clasificare. 4 deţinuţi fuseseră încadraţi în categoria regim de maximă siguranţă iar alţi 186 la regim închis, în timp ce numai 5 persoane fuseseră
încadrate la regimul semi-deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007. Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.
Circa 40 % din efectivul de persoane deţinute erau scoase la muncă. Majoritatea lucrau la
reparaţii curente (23 de persoane) şi deservire (48) în interior şi la confecţionat încălţăminte, în camerele de deţinere, pe baza unui contract pe care penitenciarul l-a încheiat cu firma RILUG. Zece femei lucrau într-un atelier instalat pe secţia lor, la confecţionat cabluri electrice pentru maşini de spălat, ca urmare a unui contract cu firma DIETER EIFLER, firma care le-a pus la dispoziţie utilajele. Contractul urma să fie extins la alte 15 deţinute de la 1 ianuarie 2007 In decembrie a fost încheiat un contract cu o firmă de confecţionat ansamble metalice, pentru care urma să lucreze 20 de deţinuţi, cu posibilitatea de a obţine şi calificare.
25 de deţinuţi au lucrat în exterior la ecologizarea râului Săsar, pe baza unui contract u Primăria Baia Mare care urma să fie reînnoit pentru 2007.
Ca şi în alte penitenciare, nici la Baia Mare nu exista o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare ale deţinuţilor. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful biroului de organizare a muncii, dacă solicită să fie informaţi verbal. Directorul penitenciarului a
acceptat sugestia reprezentantelor asociaţiei de a comunica în scris fiecărei persoane care munceşte, suma primită lunar.
Din 201 cadre, 140 lucrează în sectorul operativ, din care 28 la pază perimetru. Sunt vacante 59 de posturi. In aceste condiţii, la care se adaugă faptul că cei din sectorul operativ lucrează în schimburi, raportul dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este mult mai mare de 5 deţinuţi (aproximativ dublu) pentru fiecare cadru, cum prevede recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii.
1.2. Spaţiile destinate deţinuţilor
Spaţiile destinate deţinuţilor au rămas cam aceleaşi din anii ’70. Renovările şi amenajările demarate relativ recent sunt doar parţial finalizate. Insă camerele vizitate de reprezentantele
asociaţiei, sala de duşuri, blocul alimentar aveau, în general, un aspect cel puţin impropriu locuirii sau destinaţiei prevăzute pentru acestea.
Potrivit directorului penitenciarului, chiar în ziua vizitei se ţinea licitaţia pentru proiectarea unui nou pavilion modern, cu o capacitate de 700 de locuri, investiţie pentru care s-au obţinut deocamdată primele 100 de milioane de lei vechi.
Asociaţia apreciază iniţiativa demarării acestor lucrări de renovare, ca şi rezultatul obţinut care oferă condiţii acceptabile de cazare pentru deţinuţi în ce priveşte igiena şi spaţiul disponibil. Potrivit administraţiei penitenciarului, există deja un plan de reparaţii capitale care va cuprinde toate secţiile.
Perspectivele de ameliorare a calităţii mediului de viaţă al peroanelor deţinute la Baia Mare ţin şi de apropiata desfiinţare a fermei zootehnice (GAZ), care se află la numai 30 de metri de spaţiile de cazare din penitenciar. Desfiinţarea GAZ de la 1 ianuarie 2007 ar rezolva, potrivit directorului penitenciarului, şi problema şobolanilor. Perimetrul destinat în prezent GAZ ar urma să fie reamenajat ca ateliere de producţie pentru deţinuţi.
Potrivit conducerii, s-a refăcut licitaţia pentru magazinul alimentar din incinta penitenciarului, chioşcul urmând să fie mutat în sectorul de deţinere pentru a uşura accesul persoanelor deţinute. Directorul a avut, de asemenea, iniţiativa constituirii unei comisii care va monitoriza preţurile practicate de punctul comercial.
2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006
Si la Baia Mare s-au înregistrat proteste, în aceeaşi perioadă cu cele din alte penitenciare din România, după ce, în luna septembrie 2006, mai avuseseră loc alte proteste ale deţinuţilor, puse pe seama numirii noului director, proteste de care o parte din cadre nu ar fi fost străine.
Potrivit directorului penitenciarului, circa 120 de persoane au refuzat hrana oferită de
penitenciar şi s-au manifestat gălăgios, cerând “dreptate şi libertate” dar şi “condiţii europene de detenţie”. Unul din deţinuţi, T.M., a dorit să intre în refuz de hrană şi a fost audiat de judecătorul delegat.
In ziua de duminică, câţiva deţinuţi au incendiat câlţii din saltea şi bucăţi de pătură. La apelul de seară, deţinuţii de la camera 17 au blocat accesul în camera de detenţie, folosindu-se de paturile metalice. După discuţii purtate cu deţinuţii, aceştia au permis accesul în cameră directorului şi şefului de tură.
Protestele au continuat şi luni, când deţinuţii de la camera 17 au blocat din nou accesul în cameră. Grupa specială de intervenţie a pătruns în forţă, pentru imobilizarea unui deţinut care ar fi refuzat
transferul la instanţă. Intervenţia a fost filmată cu camera video portabilă.
Ca principală cauză a protestelor din decembrie 2006, cadrele au indicat mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie.
Nici cu ocazia protestelor din septembrie 2006, nici la cele mai recente, nu s-au înregistrat
agresiuni, deţinuţii cu care au stat de vorbă reprezentantele Asociaţiei, confirmând acest lucru.
3. Vizita in penitenciar
3.1. Blocul alimentar
Blocul alimentar nu a mai fost renovat din anii ’90 si avea un aspect absolut impropriu destinaţiei sale. Pereţii şi tavanul de la bucătărie şi spălător erau negrii de funingine şi de mucegai iar faianţa era grav deteriorată. Administraţia penitenciarului a recunoscut că centrala termică care ar trebui
să deservească şi blocul alimentar cu apă caldă este subdimensionată. Pentru dezinfectare se foloseau 10 kg de sodă caustică, pe lună. Vesela era spălată în jgheaburi de ciment, în condiţii nerecomandate din punct de vedere igienico-sanitar .
In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere.Meniul consta în ciorbă ţărănească cu carne (pentru care se folosiseră 50,6 kg de carne de porc, în carcasă, degresată) şi iahnie de fasole (pentru care se folosiseră 18,5 kg de subproduse). Carnea era
pregătită şi distribuită separat, fiecare deţinut primind câte o bucată, pentru a se evita astfel nemulţumirile legate de absenţa cărnii din felurile de mâncare distribuite. Pentru persoanele
care necesită regim hipercaloric („norma 18”) – erau prevăzute în total 15,5 kg de carne.
Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar există 15 deţinuţi cu regim musulman, comun cu cel pentru diabetici. Aceştia urmau să primească la prânz ciorbă de varză şi cartofi fierţi
cu brânză. Carnea de vită lipsea complet din meniu dar direcţiunea penitenciarului nu fusese
informată despre lipsa din stoc a acestui produs.
Pentru seară, meniul conţinea ghiveci, la comun şi griş cu lapte, pentru regim, cu tocăniţă de cartofi. Deţinuţii la regim mai primeau la ora 16.00 un supliment de mămăligă cu brânză.
In magazia de alimente se afla depozitat şi detergentul, pe lângă conserve de pastă de roşii şi saci cu cereale (orez) care nu aveau termenul de valabilitate marcat.In magazie mai existau saci cu cartofi „trataţi”, având coaja acoperită de un praf verde-albăstrui. Pâinea urma să sosească la ora 15.00 şi să fie distribuită deţinuţilor fără a fi stocată în magazie.
Condiţiile în care se pregăteşte hrana deţinuţilor sunt total improprii şi pun în pericol starea de sănătate a acestora. APADOR-CH cere măsuri urgente pentru eliminarea deficienţelor semnalate.
3.2. Secţia de femei
In camera 5, erau cazate 6 persoane, fiind instalate 12 paturi Camera era curată, călduroasă, dar urmele de condens erau vizibile, deşi fusese igienizată (văruită) în urmă cu aproximativ o lună.
Camera era dotată cu grup sanitar separat, cu WC turcesc si chiuvetă numai cu apă rece. Până în urmă cu câteva luni, apa rece era oprită în timpul nopţii, situaţie de care deţinutele se plângeau şi care a fost remediată o dată cu schimbarea directorului penitenciarului.
Deţinutele au spus că merg la duş de două ori pe săptămână, câte 15 minute. Ele primesc o jumătate de săpun pe lună, o cană de detergent, 100 g de vată şi o pastă de dinţi o dată la
3 luni. Ele au voie să deţină parfumuri şi deodorante. In ce priveşte asistenţa medicală de specialitate obstetrică-ginecologie, deţinutele au spus că sunt prezentate la spitalul judeţean, cu programare prealabilă.
Deţinutele au un program zilnic de plimbare de 3 ore. Ele au dreptul lunar, la 8 apeluri telefonice şi la 3 vizite din partea familiei. Cele care muncesc, au dreptul la vizite la masă.
Curăţenia în sectorul de detenţie la secţia de femei, nu este remunerată, însă deţinutele primesc recompense în suplimentarea dreptului la pachet sau la vizită. Ele primesc plicuri cu timbre de 4 ori pe lună, dacă solicită.
Sâmbăta, se primesc vizite din partea cultelor religioase la care participă cine doreşte fără să fie nevoie de o programare prealabilă. Deţinutele au primit de două ori şi vizita judecătorului delegat – care nu era în penitenciar la data vizitei – şi au avut posibilitatea să consulte noua lege a executării pedepselor.
Accesul la programele TV este fără întrerupere, aparatele de recepţie fiind însă aduse de persoanele aflate în detenţie. Femeile de la camera 6 au declarat că au fost scoase şi în afara penitenciarului, la teatru, la spectacol de colinde şi la căminul de bătrâni. Pentru duminica
următoare, era programată o vizită la biserica baptistă, împreună cu un grup de deţinuţi.
In cadrul secţiei de femei există şi un punct de lucru, unde lucrau patru deţinute, în tura de dimineaţă, cu program între 6.30 şi 14.30, având pauză de masă la ora 12.00.
3.3. Baia deţinuţilor
In afara secţiei pentru femei, penitenciarul Baia Mare dispune, pentru cei peste 500 de
deţinuţi, de o singură sală unde funcţionează 15 duşuri. Aceasta avea un aspect extrem de critic: faianţa era în bună parte distrusă, instalaţia de duşuri se compunea de fapt dintr-o reţea de ţevi suspendate sub nivelul plafonului, robinetul de apa caldă, unic pentru toată instalaţia de 15
duşuri, fiind acţionat din exteriorul încăperii, de către agenţii de pază.
3.4. Sala de forţă
Din august 2006, penitenciarul dispune de o sală de forţă acoperită, în care erau instalate mai multe aparate. La sală pot lucra până la 14 deţinuţi pe şedinţă, sub supravegherea unui monitor,
fost sportiv de performanţă. In sală, erau afişate vizibil regulile de securitate a folosirii aparatelor.
In cursul vizitei în penitenciar, deţinuţii şi-au exprimat satisfacţia cu privire la noua sală de forţă şi la activităţile sportive, sub coordonarea monitorului.
3.5. Camerele 16 şi 17
La camera 16, una din cele mai aglomerate din penitenciar, erau cazate 37 de persoane, fiind instalate 39 de paturi iar la camera 17 erau cazaţi 20, fiind instalate 26 de paturi, fără ca să mai rămână, practic, nici un pic de loc, în afara unor culoare înguste, între paturi, astfel încât deţinuţii sunt obligaţi să stea în pat şi ziua şi noaptea. Paturile erau dotate cu saltele vechi de 20 de ani ,
adevărate focare de infecţii.
Fiecare camera era dotată cu grup sanitar izolat de restul camerei, cu un singur WC, insuficient pentru numărul mare de deţinuţi din camere şi cu un jgheab de ciment, la care curgea numai apă rece, pe post de chiuvetă.
Camerele erau călduroase şi luminate natural. Deţinuţii din aceste camere care nu lucrau şi îşi petreceau tot timpul stând în paturi şi uitându-se la televizor.
Unul din deţinuţii de la camera 17, Istvan Vinto David s-a plâns că nu e scos la cabinetul medical şi nu primeşte medicamente. De asemenea, el s-a plâns că nu poate frecventa cursurile pe timpul iernii pentru că în şcoală este frig, fapt care nu a fost infirmat nici de responsabilii penitenciarului. Deţinutul a recunoscut că s-a înscris la şcoală „de plictiseală”.
Mai mulţi deţinuţi de la camera 17 s-au plâns că nu au doctor în permanenţă şi indiferent ce afecţiuni ar acuza primesc invariabil paracetamol. Deţinutul Mihalca Ştefan, bolnav de ulcer şi gastrită s-a plâns că nu a primit tratament în luna august. Un alt deţinut, pe nume Ciurar Alexandru, a reclamat că nu a primit niciun tratament pentru afecţiunea sa la nivelul urechii, deşi
s-a plâns de mai multe ori de senzaţii supărătoare de zgomot în ureche. Medicul penitenciarului le-a precizat reprezentatelor asociaţiei că acest deţinut are nevoie de o proteză auditivă însă
până în prezent nu a fost iniţiat nici un demers.
Cele mai multe plângeri ale deţinuţilor de la camerele 16 şi 17 priveau lipsa asistenţei medicale. Aceştia erau relativ mulţumiţi de hrană, de calitatea pâinii şi de activitatea cu monitorul sportiv.
3.6. Asistenţa medicală
Asistenţa medicală este asigurată de un medic, pentru peste 500 de deţinuţi, medicul-şef fiind în concediu medical pentru o perioadă mai lungă, şi 6 asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 60 de deţinuţi iar după programul de consultaţii de 7 ore consacrat deţinuţilor,
examinează şi cadrele timp de o oră – o oră şi jumătate, pe zi.
Confruntată cu problema insuficienţei asistenţei medicale, administraţia penitenciarului a găsit soluţia detaşării unuia din medicii de la Gherla, care urma să devină efectivă în scurt timp.
Cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Baia Mare sunt tulburările psihice, gastritele
şi dermatitele – toate, boli legate de condiţiile materiale (de supraaglomerare, igienă şi hrană), deosebit de precare.
In anul 2006 s-a înregistrat un deces care a avut ca diagnostic infarctul, deţinutul figurând în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. După ce i s-a făcut rău, acesta a fost transportat la spital de urgenţă, unde a şi decedat Autopsia s-a realizat la spital, cu participarea medicului din penitenciar.
La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. Cabinetul avea sub observaţie
şi două cazuri de suspecţi TBC nou transferaţi în penitenciar. 12 foşti consumatori de drog sunt ţinuţi sub observaţie, împreună cu centrul anti-drog de la Cluj.
La cabinetul medical s-au înregistrat şi patru cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, unitatea fiind cea care a achitat costul expertizelor medico-legale şi care a sesizat parchetul. Pe parcursul detenţiei se distribuie prezervative, la cerere, fapt confirmat şi de deţinuţi. APADOR-CH sugerează din nou ca prezervativele să fie plasate într-un loc accesibil tuturor deţinuţilor fără ca beneficiarii să fie nevoiţi să facă vreo cerere. Noua lege privind regimul executării pedepselor, include distribuirea gratuită a prezervativelor, fără nicio condiţie sau limitare sau control, ca metodă de prevenire a contaminării cu HIV
In infirmerie, erau internate, la data vizitei, 24 de persoane, majoritatea cu boli cronice.
3.7. Activitatea social – educativă
Personalul
compartimentului de asistenţă psihologică şi educaţie
este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi:
unul, angajat de la 1 decembrie 2006, iar celălalt, plătit cu ora
şi lucrând exclusiv pe testarea deţinuţilor.
În prezent întreg personalul compartimentului este implicat în Comisia de individualizare a regimului de detenţie impus de noua lege a executării pedepselor.
Numai circa 30% din deţinuţi participă la programele realizate în penitenciar. Compartimentul
educativ organizează şi un curs de limba engleză. Cele mai multe dintre programe sunt orientate către femei şi tinerii din penitenciar. Problema principală rămâne, în continuare, faptul că un număr foarte mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei rămân niciun fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.
Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este
insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.
Asociaţia apreciază că departamentul socio-educativ a organizat şi activităţi în afara spaţiului de deţinere, însă numai pentru minorii care, între timp, au plecat din penitenciar. Ei au beneficiat de
vizite la muzeul de minerale, muzeul de artă, grădina zoologică, Planetarium şi biblioteca
judeţeană. În cursul anului 2006, trei minori şi-au expus lucrările de pictură în holul Prefecturii.
Compartimentul colaborează cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie.
In fiecare duminică are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar, fără dificultăţi. Cu colaborarea cultelor, se
organizează şi ieşiri cu deţinuţii în colectivitate, de exemplu la biserica baptistă din oraş.
4. Concluzii
Recomandările asociaţiei ca urmare a celor constatate cu ocazia vizitei în penitenciar se află cuprinse în textul prezentului raport.
Nicoleta Popescu
Adriana Dăgăliţă
La data de 12 decembrie 2006, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Aiud din judeţul Alba. Ultima vizită în acest penitenciar avusese loc la data de 20 iulie 2000.
1. Accesul în penitenciar
Iniţial, reprezentantelor asociaţiei li s-a refuzat accesul în penitenciar, motivul invocat fiind că autorizaţia de acces în penitenciare pentru anul 2006 era semnată de fostul şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şi nu de directorul actual. Este prima dată în ultimii 12 ani când asociaţiei nu i se permite intrarea într-un penitenciar. In plus, motivul refuzului este ridicol deoarece autorizaţia nu putea fi anulată decât printr-o nouă dispoziţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi în niciun caz prin simpla plecare din post a persoanei care a semnat în numele instituţiei.
A fost nevoie de intervenţia conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pentru a li se permite reprezentantelor asociaţiei accesul în penitenciar în dimineaţa aceleiaşi zile.
Pentru început, ele au discutat cu mai multe cadre din conducerea penitenciarului, fară ca directorul să fie prezent. Mai întâi li s-a comunicat că acesta este în concediu, apoi că va veni în cursul zilei, ceea ce nu s-a întâmplat până la părăsirea incintei penitenciarului, după ora 18.00. Prin urmare, a rămas neclar cine a dispus interzicerea accesului în penitenciar. Reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că motivul real al refuzului iniţial a fost teama de a nu se afla că şi la Aiud au fost proteste în decembrie şi că agenţii de penitenciar au folosit forţa împotriva deţinuţilor.
2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006
Deşi Penitenciarul Aiud nu a figurat public în rândul penitenciarelor unde s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006, în realitate, deţinuţii au manifestat şi aici.
Potrivit cadrelor din conducerea penitenciarului, în seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2006, 36 de persoane deţinute, din 2 camere s-au manifestat zgomotos, „au strigat şi au bătut în uşi” şi au spart geamurile de la camere, reuşind să strice şi sistemele de închidere ale acestora. Potrivit aceloraşi cadre, s-a intervenit cu grupa specială de intervenţie pentru imobilizarea şi scoaterea deţinuţilor din camere şi mutarea pe alte secţii, în camere mici. Cadrele au precizat că se are în vedere deschiderea unei anchete disciplinare, deşi la data vizitei, procedura nu fusese încă declanşată.
Duminică, 10 decembrie, protestele au continuat, 160 de deţinuţi refuzând hrana oferită de penitenciar, pentru micul-dejun. 95 de persoane au făcut acelaşi lucru în ziua următoare, luni, 11 decembrie. Persoanele care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană au fost audiate de judecătorul delegat, tot în cursul zilei de luni. La data vizitei, marţi 12 decembrie, niciun deţinut nu mai refuzase hrana.
În ce priveşte motivul protestelor deţinuţilor, cadrele din conducerea penitenciarului s-au referit la zvonurile care ar fi existat cu privire la pregătirea unei legi de graţiere, care ar fi trebuit să fie adoptată imediat după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor. Ca principal factor de instigare, cadrele au indicat presa şi mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi
condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie pentru recentele proteste. Mai mult, persoanele audiate de judecătorul delagat cu ocazia protestelor, au acuzat, în principal, condiţiile de detenţie,
lipsa asistenţei medicale şi lipsa activităţilor.
Potrivit deţinuţilor cazaţi pe secţia a IV-a cu care reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă în timpul vizitei, grupa de intervenţie ar fi reprimat violent protestele celor de pe secţia a V-a.
3. Aspecte generale
Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din judeţele Sibiu şi Alba, dar serveşte şi ca penitenciar „de tranzit” pentru deplasările de deţinuţi între sudul şi nordul ţării. Penitenciarul nu are secţii exterioare. In privinţa deţinuţilor aflaţi în tranzit, responsabilii penitenciarului consideră că pun probleme deosebite întrucât nu există informaţii utile despre aceştia, cum ar fi eventualele afecţiuni sau stări de vulnerabilitate, care să le poată permite să ia masuri pentru a evita anumite incidente. Astfel, Penitenciarul Aiud s-a confruntat recent cu un caz de suicid, un deţinut aflat în tranzit spânzurându-se.
La data de 12 decembrie 2006, în penitenciar se aflau 959 deţinuţi, dintre care 972 bărbaţi şi 33 de femei. 15 deţinuţi erau minori. Potrivit cadrelor din conducere, ultimii ar reprezenta o mare problemă, pentru că au „distrus camerele şi echipamentele”. De altfel, într-una din camerele vizitate (camera 329, a se vedea infra, 4.2), în care erau cazaţi minori, nu exista geam la fereastră de mai multă vreme, temperatura din cameră fiind cam aceeaşi cu cea de afară, de numai câteva grade peste 0oC.
In penitenciar se afla un condamnat la detenţie pe viaţă şi 212 persoane condamnate la pedepse mai mari de 10 ani de închisoare. La data vizitei, se mai aflau şi 92 de persoane arestate preventiv şi alte 37 condamnate în primă instanţă.
Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind prezentaţi în faţa comisiei de clasificare. Incadrarea acestora pe categorii era deocamdată doar scriptică nerealizându-se practic cazarea în regim deshis sau semi-deschis. 160 dintre persoanele deţinute fuseseră deja încadrate la categoria în regim de maximă siguranţă, în timp ce numai aproximativ 15-20 de persoane fuseseră încadrate la regimul deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007.
Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim „restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.
Capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 8 m.c./deţinut ar fi de 1264 de locuri, dar suprafaţa spaţiilor efective de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 2536 m.p. Aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m2 necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 634 de persoane.
Intrucât în prezent numărul acestora este de 959, rezultă un grad ridicat de supraaglomerare de aproximativ 150%.
In ce priveşte spaţiile destinate cazării deţinuţilor, un corp nou de clădire a fost dat în folosinţă în 2002-2003, fiind destinat cazării deţinuţilor în camere de 2-3 persoane, în regim de maximă siguranţă. Un alt corp de clădire se afla în construcţie, cu finalizare în iunie 2007. Lucrări de modernizare a centralei termice erau, de asemenea, prevăzute pentru primul trimestru al anului 2007, fiind alocată deja prima tranşă din investiţie. Potrivit administraţiei penitenciarului, centrala care funcţioneză în prezent operează cu trei cazane vechi, cu un randament de sub 50% faţă de valoarea normală. De altfel, căldura este furnizată după un program, dimineaţa şi seara, câteva ore.
O altă investiţie recentă o reprezintă un atelier de tâmplărie destinat calificării persoanelor aflate în detenţie. Utilajele fuseseră deja achiziţionate din fonduri PHARE şi aşteptau amenajarea halei de producţie în care urmează să fie montate, tot în cursul anului 2007. La data vizitei, construcţia halei se afla la stadiul de fundaţie.
Pentru lucrări de reparaţie şi igienizare a camerelor se cheltuiseră în 2006, 300 de milioane de lei vechi.
Un număr de 324 persoane erau scoase la muncă, adică aproximativ o treime din numărul deţinuţilor. Majoritatea lucrau în exterior, în construcţii dar şi la confecţionat încălţăminte, în atelierele din penitenciar (83 de persoane lucrau în cele 5 ateliere amenajate în penitenciar) sau chiar în camerele de deţinere (22 de persoane). Explicaţia pentru lucrul în camere a fost că solicitarea de a munci din partea deţinuţilor este mai mare decât capacitatea atelierelor.
Deţinuţii lucrează 10 ore pe zi, între 7 şi 17, cu pauză sâmbăta şi duminica şi sunt plătiţi în funcţie de norma pe care o realizează (la număr de perechi de încălţăminte), primind 30% din câştig. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful punctului de lucru, dacă solicită să fie informaţi verbal. Nu există o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare şi nu a
fost clar cum se rezolvă eventualele divergenţe legate de cuantumul sumei cuvenite. Deţinuţii care muncesc mai câştigă până la 7 zile de reducere din pedeapsă, în fiecare lună.
Alţi deţinuţi lucrează în folosul comunităţii, la Mânăstirea Râmeţi şi la ferma zootehnică (20 de deţinuţi). Ferma dispune de 36 ha de teren şi 70 de bovine. Patru deţinuţi lucrau la modernizarea
penitenciarului, fiind angajaţi de o firmă de construcţii. In prezent, toţi deţinuţii care lucrează sunt remuneraţi, chiar dacă sunt repartizaţi la lucrări în interior.
Numărul total al cadrelor este de 373 fiind prevăzute însă 439 de posturi (66 de posturi sunt vacante). Dintre aceştia, 311 lucrează în sectorul operativ, din care 65 la escortă şi 30 în grupa de intervenţie. Dar cele 311 persoane din sectorul operativ lucrează în schimburi, astfel încât media raportului dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este de mai mult de 9 deţinuţi pentru fiecare cadru, aprope dublu faţă de recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii (un cadru pentru fiecare 5 deţinuţi).
In penitenciar nu există sistem de supraveghere cu camere video şi nici sistem de semnalizare audio-vizuală.
Deţinuţii nu sunt încătuşaţi în momentul în care sunt transportaţi în afara penitenciarului, la instanţă, pentru afaceri judiciare ori la spital decât cu aprobarea directorului. Potrivit cadrelor din conducere, în penitenciar nu există alte dispozitive de imobilizare în afară de cătuşe. Tinuta penală nu mai este obligatorie în nicio situaţie.
Penitenciarul dispune de 6 curţi de plimbare, câte una pe fiecare secţie. Cea vizitată de reprezentantele asociaţiei avea dimensiuni mari însă nu dispunea de nici un fel de amenajări, cu excepţia a două bănci metalice.
4. Vizita in penitenciar
4.1. Blocul alimentar
Deşi blocul alimentar a fost renovat în 2002 şi reparat din nou în 2004, condensul era vizibil la nivelul plafonului. In corpul de clădire nou construit erau prevăzute şi trei săli de mese care ar urma să fie amenajate la ultimul etaj.
In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere. Meniul consta în ciorbă de cartofi cu carne (pentru care se folosiseră 67 kg de carne de porc, în carcasă) şi fasole cu jumări (pentru care se folosiseră 9 kg de subproduse). Intr-una din marmitele cu ciorbă, carnea era aproape inexistentă, tot ce s-a putut găsi după câteva minute de căutare fiind două-trei oase. Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar nu ar exista nici un deţinut musulman, nefiind deci prevăzut un meniu special. Meniul pentru regim conţinea ciorbă de orez cu morcov şi tocăniţă de legume.
In magazia de alimente se aflau depozitate paste făinoase, brânză, biscuiţi şi alte conserve, precum şi câteva zeci de pachete pregătite pentru deţinuţii care urmau să plece la instanţă, pachete care conţineau slănină, brânză şi biscuiţi. Frigiderul era gol, dar cu urme de sânge, deşi
responsabilii cu aprovizionarea explicaseră că în fiecare zi carnea este livrată direct la bucătărie, şi că nu se păstrează în blocul alimentar.
Intr-o cameră frigorifică, reprezentantele asociaţiei au descoperit totuşi o bucată de carne de câteva zeci de kilograme, despre care nu au primit explicaţii clare cu privire la destinaţia sa, cu atât mai mult cu cât pentru masa de seară era prevăzut un meniu fară carne (paste cu brânză la comun şi griş cu lapte pentru cei cu regim).
In magazia de pâine exista o „rezervă” de câteva zeci pe pâini, pentru deţinuţii aflaţi în tranzit, care ar putea să sosească oricând în cursul zilei. O altă explicaţie pentru prezenţa rezervei de pâine a fost refuzul deţinuţilor, cu ocazia recentelor proteste, de a primi mâncarea oferită de penitenciar. In magazia de pâine se aflau lădiţe pentru depozitare de o igienă cel puţin îndoielnică.
In cursul vizitei în camerele de detenţie, reprezentantele asociaţiei au primit plângeri de la deţinuţi în legătură cu calitatea mâncării, care ar lăsa de dorit. APADOR-CH reaminteşte că hrana deţinuţilor este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O soluţie pe care asociaţia o susţine şi care s-a aplicat, pare-se cu succes, la secţia externă de la Cluj a Penitenciarului Gherla, este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).
Spălătorul prezenta condens, nu curgea apa caldă şi nu se vedea nici urmă de detergent. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat cu greu un bidon cu capacitatea de 5 litri, gol, care ar fi servit pentru curăţarea veselei în ultima săptămână.
Vestiarul destinat persoanelor deţinute care lucrau la blocul alimentar era prevăzut cu o sală comună pentru duş, unde din cele 10 duşuri nu erau funcţionale decât trei, dar şi cu trei cabine de toaletă, toate încuiate cu cheia sau fără clanţă.
4.2. Camera 329 – deţinuţi minori
In camera 329, de mici dimensiuni, erau cazaţi cinci minori în trei paturi supraetajate. Grupul sanitar nu era izolat, WC-ul nu funcţiona, camera era foarte murdară, saltele şi păturile erau rupte şi murdare, nu exista lenjerie de pat. Minorii au dreptul la duş o singură dată pe săptămână, timp de 5 minute.
La data vizitei, nu fuseseră scoşi la plimbarea zilnică. Urma să fie duşi la club între orele 15.00 şi 17.30, unde puteau viziona programe la televizor. Niciun minor nu era şcolarizat, deşi în penitenciar aceştia sunt în număr suficient pentru a organiza o grupă. Obiecţia că timpul în care ei rămân în penitenciar ar fi prea scurt nu este întemeiată întrucât bună parte dintre ei petrec acolo luni întregi (S.P. era de 2 luni în Penitenciarul Aiud). In plus, minorii au spus că nu au fost scoşi la nicio activitate, cu excepţia zilei de Sfântul Nicolae, când au primit dulciuri. In cameră nu aveau niciun fel de jocuri. In aceste condiţii, afirmaţia cadrelor că deţinuţii minori pun cele mai mari probleme prin faptul că „distrug camerele şi echipamentele” trebuie coroborată cu realitatea : minorii, care, de altfel, nu ar avea ce căuta în penitenciare, nu au nicio ocupaţie specifică vârstei, nu sunt angrenaţi în programe educative sau de susţinere psihologică şi, ceea ce este cel mai grav, indiferenţa cu care sunt trataţi se reflectă în lipsa unor condiţii minimale de trai în detenţie – nu au geamuri la fereastră, nu au lenjerie curată şi nici posibilitatea de a face duş zilnic.
Minorii s-au plâns că nu primesc pâine suficientă, că o termină chiar în seara zilei în care o primesc şi nu le mai rămâne nimic pentru mesele de a doua zi dimineaţa şi la prânz.
Minorii au dreptul la vizită din partea membrilor familiei o dată pe săptămână şi la telefon, timp de 10 minute pe săptămână, în prezenţa supraveghetorului.
In privinţa agenţilor de pază, minorii s-au plâns că au fost recent supuşi la rele tratamente de către agenţi din grupa de intervenţie („mascaţii”), în urma unor simple bătăi în uşă. Astfel, în data de 22 iulie 2006, „mascaţii” au intrat în cameră, le-au cerut minorilor să se aşeze cu faţa la perete şi i-au bătut „la grămadă”. Un alt incident soldat cu bătaia unui minor de către agentul de pază a fost cauzat de faptul că acesta s-a urcat să stingă becul din celulă care stă aprins în permanenţă, în timpul nopţii. Intrebaţi fiind cine i-a bătut, singurul nume indicat de minori a fost „domnul Liviu”. Cadrele care însoţeau reprezentantele asociaţiei nu au infirmat acest lucru. Acestea nu au putut consulta dosarele de penitenciar ale minorilor în cauză întrucât responsabilul serviciului evidenţă nu mai era prezent în unitate la momentul încheierii vizitei.
4.3. Alte camere de detenţie
La camera 340 erau cazaţi 10 deţinuţi în 15 paturi, dintre care doar 2 erau scoşi la muncă. Mai mulţi deţinuţii prezenţi în cameră s-au plâns că nu lucrează. Camera avea o fereastră mică iar plafonul prezenta urme evidente de condens. Pe tavan erau vizibile picături mari de apă. Nici în această cameră nu exista geam la fereastă, din luna iunie a anului curent, au spus deţinuţii. Ei lipiseră o bucată de plastic transparentă care, evident, nu îi proteja împotriva frigului.
In cameră se afla şi C.A., cu semipareză, despre care colegii de cameră au spus că nu este prezentat la infirmerie. Asociaţia solicită internarea acestuia într-o unitate medicală specializată.
Deţinuţii s-au plâns că nu primesc lenjerie de pat şi că s-au îmbolnăvit de scabie din cauza condiţiilor de igienă deosebit de precare. Ei s-au mai plâns că la cabinetul medical nu sunt consultaţi corespunzător, de cele mai multe ori primind paracetamol indiferent de afecţunile pe care le acuză.
Calitatea mâncării a fost, de asemenea, criticată şi faptul că reţeaua de transmisie prin cablu a semnalului tv funcţionează după un program strict, în condiţiile în are deţinuţii petrec 23 de ore din 24 în camere, nu dispun de sală de sport şi nu participă la nici un fel de programe educative.
Aceştia s-au mai plans că nu cunosc regulamentul penitenciarului şi că fondul de carte al bibliotecii este vechi, exemplarele fiind incomplete.
4.4. Asistenţa medicală
Medicul-şef a prezentat reprezentantelor asociaţiei activitatea celor două cabinete medicale, dintre care unul este destinat asistenţei medicale pentru cadre şi celălalt, pentru deţinuţi. Asistenţa medicală este asigurată de doi medici şi 10 asistenţi, fiind vacante trei posturi de medic şi patru de
asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 40 de deţinuţi iar un asistent este în permanenţă prezent în penitenciar.
Examenul medical are loc, de cele mai multe ori, în prezenţa agentului de pază şi a asistentului care, potrivit medicului, ar servi şi ca martor, dacă deţinutul ar face o plângere (!). Totuşi, în aceste condiţii, este imposibil de respectat confidenţialitatea actului medical şi este încălcată sfera vieţii private a persoanei deţinute.
Medicul şef a dat asigurări că declaraţiile persoanei examinate potrivit cu care ar fi suferit violenţe fizice se consemnează în fişa medicală. In ultima vreme, s-au înregistrat multe solicitări (2-3 pe săptămână) pentru eliberarea de copii ale fişelor medicale, acestea fiind aprobate de director.
Punctul farmaceutic deschis timp de 12 ore pe zi şi deservit de doi asistenţi de farmacie este, de asemenea, destinat asigurării urgenţelor în materie de medicaţie, atât pentru deţinuţi cât şi pentru cadre. Potrivit responsabililor punctului farmaceutic, 70% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor, care apelează la punctul farmaceutic în special pentru medicamentele necompensate.
Reprezentantele asociaţiei au solicitat serviciului financiar comunicarea evidenţei cu cheltuielile pe medicamente în 2006 pentru deţinuţi, dar şi pentru cadre. In lipsa şefului serviciului, salariata de la biroul financiar a refuzat să comunice aceste date, în ciuda argumentului că informaţiile solicitate sunt de interes public, deoarece vizează modul de alocare a banilor publici, accesul la aceste informaţii fiind îndreptăţit în baza Legii nr. 544/2001.
Mai mult, potrivit spuselor medicului-şef, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către casa OPSNAJ în primele 6 luni ale anului 2006 majoritatea deţinuţilor au rămas fără tratament pentru lungi perioade de timp, care s-au întins până la câteva săptămâni. Efectele negative ale întreruperilor de tratament s-au resimţit mai ales în cazul bolnavilor epileptici şi a celor cu boli cardio-vasculare (peste 100 de bolnavi în evidenţă). De altfel, cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Aiud sunt bolile cardio-vasculare şi tulburările psihice.
Cele două decese înregistrate în anul 2006 au avut ca diagnostic infarctul deşi niciunul din deţinuţii decedaţi nu figura în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. Aceştia aveau vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Autopsia s-a realizat în penitenciar, de către un medic legist din laboratorul de la Alba Iulia, cu participarea medicului din penitenciar.
La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. In penitenciar se derulează un program de consiliere pre-testare. Un singur caz de TBC în curs de stabilizare era în evidenţă iar numărul cazurilor de lues ar fi scăzut mult în ultima vreme.
Dintre bolile acute, cele mai frecvente cazuri în evidenţă erau de scabie (2-3 cazuri săptămânal) din cauza cazarmamentului vechi şi a condiţiilor extrem de precare de igienă, recunoscute chiar de către personalul medical. De altfel, în penitenciar, nu există dotarea necesară pentru a spăla lenjeria de pat!
Alte afecţiuni acute des întâlnite de medicul de penitenciar ar fi tulburările degestive şi ulcerul, dar şi cefaleele şi nevralgiile dentare, în mare parte generate de condiţiile improprii de hrană .
La cabinetul medical s-au înregistrat şi câteva cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, victimele fiind internate la infirmerie sau izolate de agresori. Conducerea penitenciarului a fost informată despre aceasta. Pe parcursul detenţiei nu se distribuie prezervative, acestea fiind date numai persoanelor care se liberează.
Potrivit medicului şef, au scăzut, în schimb, cazurile de automutilări, fiind în prezent înregistrate circa 2-3 asemenea cazuri lunar, în majoritate, tăieturi superficiale. In penitenciar sunt şi câţiva foşti consumatori de droguri, niciunul în faza în care să intre în stare de sevraj, pentru care există un program special realizat în colaborare cu centrul judeţean antidrog.
Deţinuţii care intră în refuz de hrană nu sunt internaţi în infirmerie, din lipsă de spaţiu. Medicul şef a dat însă asigurări că ei sunt cazaţi într-o cameră specială sub supraveghere medicală.
Penitenciarul dispune de un cabinet de stomatologie care asigură asistenţa medicală pentru urgenţe (extracţii şi pansamente), pentru 10-12 persoane, în medie, pe zi. Cabinetul stomatologic are şi un laborator propriu în care se realizează lucrări protetice ale căror costuri sunt suportate de deţinuţi (cam 70 de lucrări pe an).
Reprezentantele asociaţiei au vizitat şi infirmeria, în care se aflau internate patru persoane. Intr-o cameră de 6 paturi erau internaţi trei deţinuţi. Camera prezenta urme de condens, umiditatea fiind accentuată şi de rufele întinse la uscat. Caloriferul era rece la momentul vizitei, căldura fiind furnizată numai seara şi dimineaţa. Camera era bine luminată natural, dar lumina artificială nu se închidea nici în timpul nopţii. Nu erau prevăzute dispozitive de semnalizare sonoră sau vizuală. Grupul sanitar era izolat de restul camerei, prevăzut cu duş, programul de apă caldă fiind de 2-3 ore zilnic. Persoanele internate au spus că primesc medicamente, dar unul dintre deţinuţi s-a plâns de nepăsarea cu care era tratat de personalul medical.
4.5. Activitatea social – educativă
Personalul compartimentului educativ este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi şi doi asistenţi sociali. Alte 2 posturi erau vacante. Numai circa 10% din deţinuţi
participă la cele câteva programe realizate în penitenciar (de exemplu, la programul de combatere a violenţei participau doar 8 deţinuţi).
Problema principală rămâne, deci, faptul că un număr foare mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei nu au nici un fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.
Compartimentul educativ organizează şi cursuri de iniţiere – formare profesională şi a beneficiat recent de o donaţie de calculatoare (15 bucăţi) pe care le va folosi pentru iniţierea persoanelor deţinute.
Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. A fost elaborat şi un ghid pentru cei care se liberează.
În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.
Compartimentul colaborează şi cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie. Cu minorii, au loc ieşiri o dată pe lună organizate de penitenciar (de exemplu, la patinoar, la Mânăstirea Râmeţi).
Zilnic are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar în urma unei aprobări din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Responsabilii serviciului educativ s-au plâns de dificultăţile pe care le-ar genera faptul că deţinuţii nu mai sunt obligaţi să îşi declare confesiunea, ceea ce face ca oricare dintre ei să poată ieşi la activităţile desfăşurate, indiferent de cultul religios, făcând astfel greu de anticipat numărul de participanţi la respectivele activităţi.
4.6. Sectorul vizite şi corespondenţa
In penitenciar există un perimetru amenajat pentru vizite la masă, în care se aflau 4 mese destinate întâlnirilor deţinutelor cu familia, în special cu copiii. Sectorul vizite mai dispune de 10 locuri la vorbitor, dintre care trei în cabine. Nu există un loc separat pentru întâlnirile cu avocatul, acestea desfăşurându-se în sala de pregătire a cadrelor, în prezenţa unui agent de pază.
In penitenciar sunt instalate 7 telefoane şi o cutie poştală mobilă. Deţinuţii au acces la telefoane pe bază de programare, ei putând telefona o dată pe săptămână, timp de 10 minute. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice între deţinuţi şi nici nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei care nu au posibilitatea să şi le cumpere.
Pachetele primite se desfac în faţa persoanei deţinute, iar plicurile de corespondenţă sunt înregistrate la intrare şi desfăcute de către persoanele deţinute, în prezenţa supraveghetorului.
5. Judecătorul delegat
Reprezentantele asociaţiei au purtat o discuţie şi cu judecătorul delegat, cu privire la modul şi condiţiile concrete în care îşi exercită noile atribuţii conferite de Legea nr. 275/2006.
In Penitenciarul Aiud, judecătorul delegat şi-a început activitatea la data de 19 octombrie 2006, fiind delegat pentru un an. Din punct de vedere organizatoric, acesta a invocat dificultăţile legate
de lipsa unui grefier, a unui arhivar şi a unor norme de organizare şi funcţionare care să asigure exercitarea normală a atribuţiilor conferite de lege.
Principalele atribuţii pe care acesta a avut ocazia să le exercite până la data vizitei au constat în soluţionarea plângerilor deţinuţilor faţă de sancţiunile disciplinare primite (9 plângeri dintre care fuseseră admise 3); soluţionarea plângerilor pentru nerespectarea drepturilor şi rele tratamente precum şi audierea persoanelor care îşi exprimă intenţia de a intra în refuz de hrană. Cu ocazia recentelor proteste, persoanele audiate de judecătorul delegat au acuzat, în principal, condiţiile de
detenţie, lipsa asistenţei medicale adecvate şi faptul că nu sunt scoşi la muncă.
Soluţionarea plângerilor se face de fiecare dată după audierea persoanei deţinute, şi după administrarea probelor, încheierea comunicându-se persoanei care a făcut plângerea şi penitenciarului. Până în prezent nu au existat probleme cu punerea în executare a încheierilor date.
Judecătorul delegat are şi program de vizită pe secţii, unde urmăreşte verificarea condiţiilor de detenţie în camere alese prin sondaj. De asemenea, persoanele deţinute pot solicita să fie audiate de judecătorul delegat, chiar fără să fie autorii unei sesizări. Astfel, cele mai frecvente plângeri ale celor care cer audienţă privesc lipsa de tratament medical şi calitatea proastă a mâncării – de exemplu, absenţa cărnii, constatată, de altfel, şi de d-na judecător. Pentru rezolvarea acestor plângeri, judecătorul delegat se adresează direct sau în scris responsabililor penitenciarului.
6. Concluzii
Recomandările asociaţiei ca urmare a celor constatate cu ocazia vizitei în penitenciar se află cuprinse în textul prezentului raport. Pe lângă recomandările din cuprinsul raportului, APADOR-CH subliniază încă o dată necesitatea de a fi montate fără întârziere geamuri la ferestrele tuturor camerelor în care sunt cazaţi deţinuţi, inclusiv la camerele 329 şi 340.
Nicoleta Popescu și Adriana Dăgăliţă
La data de 15 iulie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Satu Mare.Vizita anterioară a avut loc la data de 4 noiembrie 1999.
1. Date generale
Penitenciarul Satu Mare are regim de penitenciar închis. Aici ar trebui să fie încarceraţi doar deţinuţii care execută pedepse privative de libertate de până la 10 ani, dar, datorită „afacerilor judiciare”, se află şi deţinuţi ce execută pedepse de peste 10 ani şi chiar un deţinut condamnat pe viaţă. Penitenciarul primeşte deţinuţi din două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, ceea ce explică supra-aglomerarea unităţii.
Lucrările de reamenajare, aflate în curs de desfăşurare la vizita anterioară, au fost finalizate. Sala de sport, două cluburi şi biblioteca au fost date în folosinţă. Spaţiile de plimbare au fost reîmpărţite şi au fost montate băncuţe. Însă, datorită suprafeţei mici a spaţiilor de plimbare în raport cu numărul deţinuţilor, aceştia nu pot practica nici un sport în aer liber. Sala de sport, destul de spaţioasă, este dotată cu aparate de forţă şi 3 mese de tenis de masă. În mod surprinzător, deşi la data vizitei o grupă de deţinuţi tineri se afla în sala de sport, aceştia pur şi simplu stăteau la uşă. Explicaţia a fost că aşteptau un supraveghetor pentru a începe să folosească utilităţile sălii, însă reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că deţinuţii fuseseră aduşi acolo special cu ocazia vizitei.
Camerele de deţinere au fost recompartimentate şi dotate fiecare cu grup sanitar şi duş. Cu toate acestea, nu toţi deţinuţii pot face duş cu apă caldă datorită sistemului vechi de instalaţii şi numeroaselor infiltraţii prin tavan. De aceea, în continuare sunt folosite duşurile comune, la care deţinuţii sunt scoşi o dată pe săptămână. Doar cei care muncesc la punctele de lucru din afara penitenciarului beneficiază de mai multe băi pe săptămână.
În Penitenciarul Satu-Mare deţinuţii muncesc atât în interiorul penitenciarului( la cusut pantofi – 100 deţinuţi, tâmplărie – 35 deţinuţi, reparaţii capitale şi investiţii -10 deţinuţi, deservire – 31deţinuţi, pază perimetru – 3 deţinuţi, alte activităţi – 7deţinuţi ) cât şi în exterior (activitate zootehnică şi de grădinărit la G.A.Z. propriu – 89 deţinuţi şi la puncte de lucru pentru stivuit cherestea, încărcare mobilă, prepare furaje).
Şi Penitenciarul Satu-Mare, alături de alte 9 locuri de detenţie, are un contract cu firma germană de încălţăminte „Rilug”, pentru care deţinuţii cos pantofi. APADOR-CH apreciază colaborarea sistemului penitenciar cu orice firmă care poate da de lucru deţinuţilor. Persoanele private de libertate au atât o activitate în urma căreia beneficiază de scăderea pedepsei (maxim 7 zile pe lună) cât şi de o sumă de bani lunară (10% din salariul negociat de penitenciar, restul de 90% intrând în bugetul A.N.P.) Dar cel mai important este faptul că deţinuţii au o ocupaţie zilnică, nu doar stau în camere 23 de ore din 24. Deţinuţii cos pantofi în cameră după propriul program. Norma fiecărui deţinut este de aproximativ 50 perechi/zi, iar evidenţa muncii este ţinută de şeful de cameră. Şi deţinutele au posibilitatea de a coase pantonfi, dar sunt puţin interesate deoarece au aceeaşi normă ca a deţinuţilor şi consideră că nu o pot realiza. În schimb, o parte dintre deţinute lucrează la popota cadrelor, sistem contestat de APADOR-CH în repetate rânduri.
Pe baza contractului cu firma „Ergolemn” a fost amenajat şi un atelier de tâmplărie unde se realizează spătare pentru scaune. În atelier erau, la data vizitei, mai mulţi deţinuţi care sculptau spătare sub coordonarea unui maistru din partea beneficiarului. Norma fiecăruia era de 32 bucăţi pe zi, deci aproximativ 640 de bucăţi pe lună. Unii dintre deţinuţi au apreciat norma ca fiind realizabilă, alţii au afirmat că este destul de mare, dar dacă nu o îndeplinesc primesc totuşi şi banii şi „zilele”, reduse proporţional.
2. Condiţii de detenţie
2.1. Efective
La data vizitei, erau 798 deţinuţi: 706 condamnaţi definitiv, 21 condamnaţi în prima instanţă şi 62 arestaţi preventiv. Din total, 751 erau bărbaţi, din care 14 minori, şi 38 femei. Situaţia s-a îmbunătăţit nesemnificativ faţă de 1999 când erau 855 deţinuţi, supra-aglomerarea rămânând, în continuare, o problemă. Conform normei de minim 4 metri pătraţi/deţinut recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii, la Satu-Mare ar putea fi cazaţi doar 241 de deţinuţi, suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere fiind de 964 metri pătraţi. Aceasta înseamnă că gradul de ocupare al penitenciarului era de mai bine de 330%. La data vizitei, numărul de paturi instalate era de 717, dintre care 687 în locurile de deţinere şi 30 la infirmerie, deci nici măcar nu se respecta norma de un pat/deţinut.
Numărul personalului operativ era de 122 cadre dintr-un total prevăzut de 133 posturi. Responsabilul cu siguranţa deţinerii a apreciat că ar mai fi necesare aproximativ 50 cadre pentru întreg sistemul operativ, peste locurile prevăzute în schemă. Dar chiar şi aşa, ar reveni mai mult de 4 deţinuţi fiecărui cadru operativ, ceea ce înseamnă că pe fiecare tură, un cadru ar avea în grijă
aproape 13 deţinuţi. APADOR-CH reaminteşte că norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii este de un cadru la 5 deţinuţi. La departamentul cultural-educativ pe cele 9 posturi existente erau 8 angajaţi, un post de psiholog fiind neocupat, iar la serviciu medical era un post vacant de medic. Reprezentanţii penitenciarului au afirmat că au o grupă de intervenţie proprie care este folosită în situaţii speciale, dar că membrii acesteia nu sunt „mascaţii” în timpul intervenţiilor.
2.2. Blocul alimentar
În ziua vizitei, meniul era alcătuit din: ciorbă de legume (singura legumă fiind varza) şi fasole cu
carne (carnea era în realitate slănină) la comun, orez cu carne (jumări) pentru cei 70 de deţinuţi cu regim, şi supă de oase şi mazăre cu carne (în realitate şi cu foarte mult orez) pentru cei 9 diabetici şi 8 distrofici. Pentru cină deţinuţii aveau mâncare de cartofi. Pentru acea zi au fost scoase din
magazie 93 Kg. carne de porc, 400gr. carne de vită (pentru deţinuţii musulmani), 38 kg slănină şi 13 kg subproduse. Blocul alimentar prezenta urme de infiltraţii şi necesita reparaţii.
2.3. Activităţi cultural educative
Serviciul cultural-educativ desfăşoară atât programele A.N.P. (cum ar fi clasicul INSTAD, adică programul de carantină) cât şi programe proprii. În luna ianuarie a acestui an a fost finalizat un program de calificare în meseria de bucătar pentru un număr de 6 deţinuţi, iar în luna martie s-a încheiat calificarea a 12 deţinuţi în meseria de tâmplar. Cursurile au fost ţinute de personalul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, iar penitenciarul a asigurat selecţia participanţilor, informarea acestora şi spaţiul de desfăşurare a cursurilor. La finalizarea cursurilor deţinuţii susţin un examen în urma căruia primesc o diplomă ce le atestă calificarea şi care nu conţine nici o referire la starea de detenţie a absolventului.
Criteriile impuse unui deţinut pentru a participa la un astfel de curs de calificare sunt cele general aplicabile tuturor cursanţilor ANOFM, la care se adaugă cele specifice deţinuţilor:
– să fie condamnat definitiv;
– să fie absolvent a 8 clase;
– să nu fie angrenat în „afaceri juridice”;
– să mai aibă de executat cel mult 9 luni până la eliberarea din penitenciar
(dar nu mai puţin de 6 luni – durata cursului).
În prezent, au mai fost selecţionaţi 14 deţinuţi pentru a urma un curs de calificare în meseria de zidar, dar începerea cursului a fost amânată din lipsa fondurilor AJOFM.
Deţinuţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru a urma cursurile de calificare ale AJOFM-ului se pot totuşi iniţia în meseriile de tâmplar şi sculptor în lemn în atelierele penitenciarului şi primesc la liberare o adeverinţă care să le ateste aptitudinile (dar rămân totuşi muncitori necalificaţi). Programul este continuu, iar pentru a participa, un deţinut trebuie să mai aibă 6 luni până la liberare şi să dovedească existenţa unor aptitudini, în urma unei perioade de probă. În prezent, la iniţierea în meserie participă 16 deţinuţi, iar alţi 6, care s-au liberat, au primit deja adeverinţe.
În penitenciar se organizează atât cursuri de şcolarizare intensivă, clasele I-IV (anul acesta au fost 12 absolvenţi), cât şi cursuri cu frecvenţă redusă pentru clasele V-VIII (anul acesta au fost 21 de absolvenţi, dintre care 6 de clasa a VIII-a). Cursurile sunt ţinute prin inspectoratul şcolar de către un profesor al Colegiului Doamna Stanca. Atât diplomele cât şi foile matricole sunt eliberate de această instituţie de învăţământ fără ca pe documente să se menţioneze că respectivele cursuri au fost urmate în penitenciar. La Satu-Mare nu se organizează cursuri de alfabetizare..
Juristul din cadrul departamentul cultural-educativ a desfăşurat pe parcursul a 3 luni, o dată pe săptămână, un curs de educaţie juridică pentru deţinuţi (EDUCOLEX). La acesta se adaugă consiliere juridică pentru deţinuţi, din partea filialei locale a LADO, în 12 domenii. Iniţial programul avea loc de două ori pe săptămână , câte două ore, dar în prezent reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale nu mai vin decât de două ori pe lună.
În colaborare cu Serviciului de Reintegrare Socială şi Supraveghere Satu-Mare s-au desfăşurat programele „7 paşi”la care au participat 18 deţinuţi, şi „Managementul furiei”, care se încheiase de numai o săpămână şi la care au participat tot 18 deţinuţi, timp de o lună. Serviciul urma să înceapă un nou proiect de terapie prin teatru în penitenciar, pentru care au fost deja selecţionaţi
8 deţinuţi şi care va dura 3 săpămâni. Pentru toate programele, grupul ţintă l-au constituit minorii şi tinerii.
APADOR-CH apreciază implicarea continuă şi diversă a serviciului în activităţile din penitenciar, acesta fiind unul dintre puţinele cazuri în care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit un interes atât de mare al consilierilor de supraveghere şi reintegrare socială pentru munca cu deţinuţii. În general, consilierii plasează activităţile cu deţinuţii pe ultimul loc în lista priorităţilor, rezultatul fiind neglijarea lor, uneori totală.
Cu toate acestea, nici serviciul de reintegrare socială şi nici compartimentul socio-educativ al penitenciarului nu desfăşoară clasicul program de pregătire pentru liberare (PROLIB). Doar o dată
la două luni, un angajat al AJOFM-ului vine în penitenciar şi le vorbeşte deţinuţilor despre ceea ce trebuie să facă pentru a obţine un loc de muncă.
Minorii beneficiază de un program special de menţinere a legăturii cu familia, „Dificil”, în cadrul căruia au loc discuţii pe diferite teme cu privire la familie. Anul trecut, programul cuprindea şi întâlniri lunare între minori şi familiile acestora, în care deţinuţii prezentau un program artistic (recitau poezii). Însă interesul familiilor a scăzut, nu au mai venit la penitenciar, astfel încât întâlnirile au fost abandonate. APADOR-CH consideră binevenită ideea de a organiza întâlniri între minori şi familiile lor. Compartimentul cultural-educativ nu ar trebui pur şi simplu să renunţe la ea, ci să încerce să găsească teme variate şi de interes pentru întâlniri, care să motiveze familiile să vină (recitarea unor poezii, de fiecare dată, nu are cum să fie atractivă) . Tot pentru minori a fost
organizată şi o vizită la Muzeul judeţean cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ieşirea deţinuţilor din penitenciar la diferite activităţi cultural-educative este o altă ideea bine-venită care, după părerea APADOR-CH, ar trebui extinsă şi la deţinuţii adulţi. Pentru minori s-au mai organizat şi concursuri de cultură generală; câştigătorii au fost recompensaţi cu suplimentarea dreptului la pachete şi vizite. Un alt program numit „Educaţie pentru viaţa de familie”, destinat atât minorilor cât şi celor 76 de tineri, a avut ca temă prevenirea abandonului familial.
Programele destinate femeilor au fost desfăşurate în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Satu-Mare: programul de educaţie sanitară EDUCOSAN (timp de 6 luni) şi „Combaterea traficului de carne vie”, acesta din urmă fiind o iniţativă locală. Totuşi femeile cu care au stat de vorbă reprezentantele asociaţiei nu îşi aminteau să fi participat la astfel de programe.
O altă activitate pe teme de sănătate este cea iniţiată de ANP, prin care deţinuţii sunt instruiţi ca formatori pentru alţi deţinuţi, în cadrul programului de prevenire HIV/SIDA. Programul durează 3 luni şi se adresează unor serii de câte 10 deţinuţi. În Penitenciarul Satu-Mare 10 deţinuţi au fost
deja instruiţi despre modalităţile de îmbolnăvire şi metodele de prevenire a infectării cu HIV, urmând ca aceştia să îşi informeze colegii de cameră şi să le prezinte pliantele primite. O nouă serie este în curs de instruire. În urma acestui program un număr de 30 deţinuţi au solicitat săli se facă testul HIV.
Săptămânal, unicul psiholog al penitenciarului (al doilea post este vacant) alocă două ore pentru consilierea individuală a deţinuţilor periculoşi. Ideea de a acorda o atenţie specială acestora este bună, dar două ore pe săptămână pentru mai bine de 20 de deţinuţi periculoşi este prea puţin . Evident, un singur psiholog nu poate face faţă în mod eficient tuturor necesităţilor deţinuţilor. APADOR-CH cere ANP să găsească o modalitate de a angaja cât mai repede al doilea psiholog
pe postul vacant. Dacă angajarea unei persoane nu este posibilă, în condiţiile blocării temporare a tuturor angajărilor în sistemul bugetar, s-ar putea găsi o soluţie de colaborare, cu plata pe oră, aşa cum se practică în cazul unor medici sau profesori.
Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu deţinuţii realizează revista penitenciarului numită „Gândul”, cu un tiraj de 6 exemplare, care poate fi citită la bibliotecă. Penitenciarul are o staţie de radio-amplificare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de cadre (nu de deţinuţi, ca în alte penitenciare) şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”, „Jurnalul Naţional” şi „Evenimentul Zilei”), pe care reprezentantele asociaţiei le-au şi găsit în camerele de deţinere.
Pe lângă L.AD.O., penitenciarul mai colaborează şi cu alte organizaţii neguvernamentale: CARITAS ( oferă deţinuţilor cadouri cu ocazia sărbătorilor precum şi haine pentru momentul liberării), Hans Linder (oferă adăposturi temporare pentru persoanele care se eliberează din penitenciar şi nu au unde să locuiască), „Stânca Veacurilor” (program de educaţie civică, o dată la
două-trei luni), Prison Fellowship (educaţie pentru minori, tineri şi femei, de două ori pe lună).
Penitenciarul reînnoieşte anual şi colaborarea cu Facultatea de psihologie Vasile Goldiş, în cadrul căreia 13 studenţi îşi fac practica în locurile de deţinere. Studenţii realizează studii de caz iar 6
deţinuţi sunt subiecţi ai unor lucrări de diplomă.
În privinţa activităţilor religioase, preotul ortodox este prezent la toate serviciile religioase indiferent de cult. APADOR-CH consideră inoportună prezenţa preotului ortodox la astfel de întâlniri şi solicită renunţarea la acest sistem.
2.4. Asistenţa medicală
Doi medici generalişti (din care unul lucrează în baza unui contract de colaborare cu plata cu ora, deoarece postul de medic-şef este vacant), un medic stomatolog şi 6 asistenţi medicali ( 4 asistenţi generalişti, 1 asistent farmacie şi 1 asistent igienă) răspund de sănătatea deţinuţilor. Conform afirmaţiilor administraţiei, cadrele penitenciarului, familiile acestora şi pensionarii sistemului penitenciar au ca medic de familie tot pe unicul medic angajat al penitenciarului. În această privinţă, APADOR-CH doreşte să sublineze că în timpul vizitelor anterioare a reieşit că medicul din penitenciar nu acorda consultaţii numai cadrelor, ci şi judecătorilor de la tribunal şi procurorilor de la parchet. Deşi reprezentantele asociaţiei au primit asigurări că acest sistem nu se mai practică, explicaţiile oferite nu au fost suficient de convingătoare, mai ales că asociaţia a
întâlnit de curând şi alte situaţii asemănătoare (de exemplu, la Spitalul Penitenciar Dej).
Celălalt medic, plătit cu ora, nu are contract cu Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ), ceea ce înseamnă că nu poate
acorda consultaţii cadrelor şi familiilor acestora, ci numai deţinuţilor. În medie, în fiecare zi sunt consultaţi 50-60 deţinuţi şi 6-7 cadre.
Penitenciarul s-a confruntat cu lipsa medicamentelor deoarece, anul trecut, singura farmacie care
a încheiat un contract cu Casa OPSNAJ nu a onorat reţetele pentru că nu i s-au decontat costurile. În prezent, există contracte cu două farmacii şi situaţia s-a ameliorat.
Potrivit medicului angajat al penitenciarului, principala afecţiune de care suferă deţinuţii este „tulburarea de personalitate”, care s-ar manifesta la peste 50% dintre aceştia. Procentul este suprinzător, mai ales că, în timpul vizitei în penitenciar, reprezentantele asociaţiei nu au remarcat ca situaţia să fie mai gravă ca în alte penitenciare. O posibilă explicaţie ar fi că medicul a confundat tulburările de natură psihologică cu afecţiunile psihice, lucru grav pentru o persoană cu pregătire de specialitate.
Medicul a mai susţinut că deţinutele sunt trimise la consulturi ginecologice la spitalul civil, ori de câte ori acestea solicită, însă afirmaţia a fost contrazisă vehement de deţinute, care s-au plâns că sunt ignorate cu desăvârşire. Deţinutele nu îşi explicau acest comportament, cu atât mai mult cu cât medicul este tot femeie.
Cabinetul stomatologic era închis la data vizitei, medicul generalist ne-a precizat că nu se acordă nici un tratament stomatologic, se fac doar extracţii deoarece există o dotare minimă.
În infirmerie se aflau 14 bolnavi de TBC (medicul nu a putut preciza câţi dintre aceştia sunt în TSS; 3 sau 4), 2 hipertensivi, 8 diabetici, dintre care 2 insulino-dependenţi (din nou, medicul era nesigur de cifrele respective), precum şi alţi bolnavi cronici.
În ultimul an, în Penitenciarul Satu-Mare au avut loc două decese: o sinucidere şi un infarct. În cazul sinuciderii (prin spânzurare), care a avut loc în decembrie 2004, a existat o investigaţie a parchetului, care s-a finalizat printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, deşi din puţinele informaţii oferite de cadrele penitenciarului reieşea că decesul a fost suspect (deţinutul nu avea nici un motiv să se sinucidă).
APADOR-CH solicită ANP să-i comunice care au fost concluziile Comisiei mixte de analiză a deceselor din penitenciare în acest caz.
2.5. Vizite, corespondenţă, telefoane
Camera de vizite, unde se primesc şi pachetele pentru deţinuţi, era folosită şi pentru întâlnirile dintre avocaţi şi clienţii acestora. Este drept, masa la care aveau loc discuţiile era plasată oarecum excentric faţă de restul camerei (pe un piedestal), însă confidenţialitatea discuţiilor dintre avocaţi şi deţinuţi nu putea fi asigurată.
În privinţa programului de vizite, mai multe deţinute din camera 60 (printre care Popa Ana şi Horvath Lucia) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de stricteţea cu care se respecta sistemul programării alfabetice. Deţinutele aveau programată joia ca zi de vizită dar de cele mai multe ori nu puteau fi vizitate de familii într-o zi lucrătoare; vizitele în alte zile ale săptămânii nu le-au fost aprobate, nici măcar cu titlu excepţional. O altă nemulţumire a deţinutelor din aceeaşi cameră este legată de obligativitatea purtării unei basmale albe, atunci când merg la vizită şi, în general, când ies din camere. Explicaţia supraveghetoarei a fost că basmaua face parte din ţinuta de penitenciar şi de aceea purtarea ei este obligatorie. APADOR-CH subliniază că reprezentanţii săi nu au mai întâlnit în nici un alt penitenciar această obligaţie care părea să le deranjeze foarte tare pe deţinute.
Deţinuţii au dreptul la o convorbire telefonică, săptămânal, a cărei durată este de 10 minute. În intervalul de 10 minute deţinutul poate vorbi la 2 numere de telefon. Cele 7 telefoane cu cartelă instalate aveau semicabine, ceea ce creează măcar impresia că se respectă confidenţialitatea convorbirilor.
3. Deţinuţi clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate
Potrivit conducerii penitenciarului, peste 20 de deţinuţi erau încadraţi ca periculoşi, la data vizitei. Clasificare se aplică inclusiv pentru „intenţii de evadare” sau „natura faptei”, criterii contestate de asociaţie. În opinia APADOR-CH, principalul criteriu pentru clasificarea unui deţinut trebuie să fie comportamentul din timpul executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară). Deţinutul Tolvai Jozsef este un exemplu că „natura faptei” nu constituie un criteriu adecvat pentru stabilirea gradului real de periculozitate. El fusese depus în Penitenciarul Satu-Mare din octombrie 2003 şi nu a avut nici un fel de probleme disciplinare. În martie 2005 a fost transferat la Oradea, unde, datorită naturii faptei comise, a fost clasificat drept periculos. La întoarcea în Penitenciarul Satu-Mare, clasificarea a fost menţinută, deţinutul fiind mutat într-o cameră destinată periculoşilor. Este de neînţeles cum acelaşi deţinut, al cărui comportament nu pune probleme şi nu s-a schimbat în timp, a putut fi „nepericulos” 2 ani, iar acum a devenit brusc un pericol pentru alţii. Este, de asemenea, evident că Tolvai a fost în mod nejustificat clasificat din cauza faptei comise, în condiţiile în care comportamentul său este bun. „Cazul” Tolvai arată cât de formală este activitatea comisiilor, atât la clasificare, cât şi la reviziuirea clasificării.
Deţinuţii clasificaţi drept periculoşi sunt ţinuţi în camere separate. Din discuţiile cu unii dintre aceştia (cei de la camera 26) a rezultat că sunt imobilizaţi cu cătuşe simple atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical, vorbitor sau spre locul de plimbare, cât şi la transportul în afara penitenciarului. Penitenciarul are în dotare „mijloace sigure de imobilizare” (lanţuri) de tip centură, însă acestea nu sunt folosite pentru transportul tuturor deţinuţiilor periculoşi, ci numai al condamnaţilor pe viaţă. APADOR-CH cere din nou ANP să renunţe la folosirea lanţurilor, indiferent de împrejurare, de clasificarea deţinuţilor sau de natura faptei. Conform standardelor europene, imobilizarea deţinuţilor se poate face numai cu cătuşe de mâini şi numai până la calmarea stării de agitaţie. Prin urmare, nici măcar încătuşarea „periculoşilor” sau condamnaţilor pe viaţă nu se justifică dacă aceştia nu se manifestă violent.
4. Concluzii
– În general, condiţiile de detenţie din penitenciar sunt acceptabile deşi sunt necesare reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia instalaţiei de aerisire.
– APADOR-CH apreciază implicarea consilierilor SRSS în activităţile cu deţinuţii precum şi eforturile sectorului socio-educativ de diversificare a programelor. Scoaterea deţinuţilor minori din penitenciar pentru a participa la activităţi din afara sistemului ar trebuie continuată şi în alte ocazii decât cele festive. Asociaţia sugerează ca astfel de acţiuni să cuprindă şi deţinuţi tineri sau chiar adulţi, care ar putea fi selectaţi pe baza comportamentului în detenţie.
– APADOR-CH cere ANP revizuirea urgentă a sistemului de clasificare a deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate. Totodată, comisia de disciplină din fiecare penitenciar trebuie să analizeze periodic, cu seriozitate fiecare caz de deţinut „periculos” în parte. Asociaţia este convinsă că audierea acestor deţinuţi în comisii ar evita încadrarea eronată a multora în această categorie. – APADOR-CH cere insistent renunţarea la lanţuri („mijloace de imobilizare sigură”). Folosirea acestora, indiferent de denumire, este în contradicţie cu standardele internaţionale.
– Asociaţia solicită ca toţi deţinuţii şi, în primul rând, deţinutele şi minorii să poarte hainele proprii cu ocazia vizitelor. Si, în nici un caz, nu trebuie adaugate accesorii inutile de genul basmalei obligatorii, care nu fac decât să sporească inconfortul persoanelor private de libertate.
– APADOR-CH cere insistent ca angajaţii penitenciarului să renunţe la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
Alte
constatări şi recomandări sunt incluse în raport.
Diana Călinescu
Nicoleta Popescu
Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005
Pe data de 14 iulie 2005, reprezentantele APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Baia Mare, judeţul Maramureş. Vizita precedentă a avut loc în 1999.
Date generale
Penitenciarul a fost trecut la categoria „maximă siguranţă” şi nu mai cazează decât deţinuţi din judeţ. Până acum aproape două luni, penitenciarul acoperea şi judeţul Sălaj
care a fost transferat la Satu Mare.
Ultimele reparaţii capitale la Penitenciarul Baia Mare au avut loc în 1974. De atunci şi până în prezent s-a recurs numai la lucrări curente de întreţinere şi la reparaţii mărunte, din lipsă de fonduri. Conform spuselor directorului, în curând (poate chiar anul acesta sau în 2006), va începe construirea unui nou pavilion de detenţie, cu o capacitate de 720 de locuri. Practic, toţi deţinuţii ar fi mutaţi în „casă nouă” (la data vizitei, numărul total era de 705). Din explicaţiile directorului, reprezentantele asociaţiei au înţeles că fie partea veche, fie cea nouă a penitenciarului ar urma să fie destinată numai celor aflaţi în arest preventiv din judeţul Maramureş, preluându-se din nou şi deţinuţii proveniţi din Sălaj, dar numai pe durata acestei faze a procesului
penal.
Penitenciarul Baia Mare face parte din cele 10 locuri de detenţie care lucrează cu o firmă germană de încălţăminte („Rilug”). Directorul a afirmat că 230 de deţinuţi şi deţinute cos pantofi. Numărul lor scăzuse la 184 la data vizitei asociaţiei deoarece producătorul german intrase în vacanţă.
APADOR-CH consideră binevenită această colaborare între sistemul penitenciar şi firma germană, prin care deţinuţii şi deţinutele câştigă „zile” (adică, în funcţie de numărul de zile lucrate, beneficiază de o scădere a pedeapsei de până la 7 zile pe lună), bani (10% din salariu, restul de 90% intrând în bugetul penitenciarelor) şi, mai ales, au ceva de făcut.
Deţinuţii lucrează în camere, teoretic până la ora 15.00 dar practic, şi după această oră. In fiecare zi, primesc feţe şi tălpi de pantofi pe care le asamblează prin coasere manuală. Norma lor era de 430 de perechi de pantofi pe lună dar de la 1 ianuarie a.c. a crescut la 470. Acelaşi lucru îl fac şi
deţinutele, cu diferenţa că ele pot lucra şi în curtea de plimbare a secţiei iar norma lor este de zece perechi de pantofi pe zi. De notat că deţinuţii şi deţinutele nu sunt
obligaţi să facă această muncă.
Totuşi, asociaţia ridică o problemă ce ar trebui elucidată: deţinuţii şi deţinutele nu semnează nici un stat de plată, nu ştiu ce bani li se cuvin pentru munca prestată şi nu au nici o posibilitate de control asupra sumelor ce li se comunică – la cerere – de serviciul de contabilitate al penitenciarului. Adevărat, deţinuţii şi deţinutele sunt mai interesaţi în
„zile/câştig” decât în bani. Totuşi, cumpărăturile de la chioşcul din incinta penitenciarului – care, în cazul Baia Mare, practică preţuri cam „pipărate”, după spusele deţinuţilor – se plătesc în bani. Abia când fac cumpărături, află câţi bani au în cont.
Riscul cel mare este, din punctul de vedere al asociaţiei, ca firma germană să continue să crească norma zilnică iar administraţia penitenciară să nu obiecteze de teamă să nu piardă
contractul, indiferent de consecinţele suportate de deţinuţi.
Penitenciarul Baia Mare a reuşit să asigure locuri de muncă pentru jumătate din numărul deţinuţilor. Pe lângă „Rilug”, deţinuţii mai muncesc în construcţii şi la stivuit cherestea. 44 de deţinuţi lucrează la solarul penitenciarului şi încă 44, la deservire. Ei câştigă doar „zile”, nu şi bani.
Efective
La data vizitei, erau 705 deţinuţi: 625 condamnaţi definitiv, 29, condamnaţi în prima instanţă şi 51 arestaţi preventiv. Din total, 680 erau bărbaţi, din care 33 minori, şi 25, femei. Situaţia s-a îmbunătăţit substanţial faţă de 1999 când erau peste o mie de deţinuţi, însă supraaglomerarea rămâne o problemă. Conform normei clasice de 6 metri cubi de aer/deţinut, la Baia Mare ar putea fi instalate 540 de paturi (la data vizitei erau 942 de paturi din care peste 200 erau neocupate şi aglomerau inutil camerele de detenţie). Prin urmare, gradul de ocupare era de 150%. Pe de altă
parte, recomandarea repetată a Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei este de minimum 4 metri pătraţi/ deţinut.
La suprafaţa totală de detenţie (1200 mp, inclusiv grupurile sanitare) ar fi trebuit cazaţi maximum 300 de deţinuţi. Deci, după acest criteriu, gradul de ocupare este de aproape 250%, fiecărui deţinut revenindu-i sub 2 mp.
202 angajaţi, din care 187 la operativ se ocupă de deţinuţi. Pur statistic, ar însemna o proporţie bună de circa 4 deţinuţi la un cadru. In practică, se lucrează pe ture, ceea ce creşte substanţial numărul deţinuţilor la un supraveghetor. In plus, penitenciarul are un singur doctor care, potrivit unor reguli constant criticate de APADOR-CH, se ocupă şi de cadre şi familiile lor.
Asistenţa medicală
Un doctor (schema prevede doi), trei asistenţi, un farmacist, un stomatolog şi asistentul său se ocupă de sănătatea deţinuţilor (şi cadrelor).
Medicul penitenciarului (Buşcă) este un generalist transferat de la Penitenciarul Aiud cu un an şi jumătate înainte de vârsta pensionării, din motive strict financiare (ca medic-şef la Baia Mare are un salariu mai mare). Conform celor spuse de el, media consultaţiilor acordate deţinuţilor ar fi de 70 pe zi, între orele 10.30 şi 15.30, ceea ce ar însemna o medie de patru minute pe deţinut, evident insuficient. 3 ore pe zi, între 7.30 şi 10.30, de luni până vineri inclusiv, sunt rezervate cadrelor, familiilor acestora precum şi altor beneficiari ai Casei de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ). Toţi aceştia figurează pe lista de „medic de familie” a unicului doctor al penitenciarului.
APADOR-CH repetă că deţinuţii depind integral de medicii de penitenciar. Ordonanţa 56/2003 le-a dat, într-adevăr, posibilitatea de a fi consultaţi şi de un doctor din afara sistemului, dar contra plată. Foarte puţini cunosc că au acest drept şi şi mai puţini îşi pot permite o astfel de cheltuială.
Asociaţia consideră nefiresc ca mai mult de o treime din programul zilnic să fie rezervat pentru cadre care ar putea apela la alţi doctori din sistem (clinici sau spitale militare) sau din afara lui. Consultarea personalului de către medicul de penitenciar este justificată numai în cazuri de urgenţă.
Bolile cele mai frecvente la Baia Mare sunt cele ale aparatului respirator (40%). Oarecum surprinzător, în 2005 se înregistrase un singur caz de pneumonie. In legătură cu acesta, s-a ridicat din nou problema încătuşării deţinuţilor bolnavi, atât pe durata transportului cât şi a internării în spitale „civile”. Asociaţia reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu cătuşe (de lanţuri nici nu poate fi vorba). In cazul unui bolnav agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât cătuşele (de pildă, bandaje elastice).
In opinia medicului, aproape o sută de deţinuţi prezintă tulburări psihice din care 19 au probleme serioase. Singura secţie de psihiatrie din sistemul penitenciar este la spitalul Jilava. Deţinuţii bolnavi ajung, eventual, la acest spital iar după un tratament sumar (în general, sedative) sunt retrimişi la penitenciarul de unde au venit. Evident, o posibilă ameliorare nu poate fi decât temporară, în absenţa unei supravegheri continui şi a terapiilor speciale (inclusiv terapia ocupaţională).
Există şi o doză de nepăsare faţă de deţinuţi şi de problemele lor. Deţinutul Georgel Vereş a făcut zeci de reclamaţii împotriva medicului, cu toate că problema lui ar fi putut fi rezolvată cu puţină înţelegere. In esenţă, deţinutul a fost examinat la Spitalul Militar Cluj iar doctorul de acolo i-a recomandat un medicament (Seroxat) fără a-i elibera şi reţeta. Seroxatul este inclus pe lista medicamentelor cu restricţii iar medicul de penitenciar a refuzat să i-l prescrie, susţinând că aceasta era obligaţia specialistului de la Cluj. In schimb, i-a propus deţinutului să-l transfere la spitalul Jilava ceea ce acesta a refuzat, rămânând cu convingerea că medicul nu vrea să-l trateze. Reprezentantele asociaţiei au înţeles cu greu explicaţiile ezitante şi alambicate ale medicului. Dar şi mai greu este pentru un deţinut să priceapă de ce medicul de penitenciar nu îi dă medicamentul recomandat de un doctor specialist. A rămas neclar motivul pentru care medicul de penitenciar refuza să prescrie Seroxatul: pentru că este pe lista medicamentelor
restricţionate şi se teme de răspundere? Din cauza costului?
Un alt exemplu de nepăsare este cel al deţinutului Teodor Lupuţu, aflat la infirmerie (camera 29). Acesta avea abdomenul foarte umflat şi dureros şi deşi stătea în infirmerie de peste o lună, medicul nu ştia încă de ce suferă deţinutul dar s-a grăbit să dea asigurări că îi va face toate analizele necesare. Reprezentantele APADOR-CH au rămas cu impresia unui dezinteres marcat al
medicului de penitenciar faţă de deţinuţii de care răspunde.
In aceeaşi cameră cu Lupuţu mai erau doi deţinuţi cu situaţii deosebite. In aprilie 2004, Gavrilă Toma, care execută o pedeapsă de 15 ani, a fost călcat pe picior de un alt deţinut. I s-a învineţit degetul cel mare, apoi i-a căzut unghia şi s-a declanşat infecţia. In mai 2004 a fost dus la Spitalul Penitenciar Dej unde i s-a amputat piciorul stâng de la şold. Este imposibil de înţeles de ce nu s-a intervenit medical în timp util pentru a preveni amputarea. Până la un punct, s-ar putea invoca neglijenţa deţinutului dar de când infecţia a luat proporţii apare problema dezinteresului (sau lipsei de profesionalism) a cadrelor medicale din penitenciar. Gavrilă Toma este, desigur, şocat de cele întâmplate, dar nu a învinuit pe nimeni. Ar dori doar o proteză şi, eventual, un însoţitor dat fiind că se deplasează cu foarte mare dificultate şi numai cu ajutorul celorlalţi deţinuţi bolnavi din cameră.
Al doilea caz este cel al deţinutului Gheorghe Feer, care execută o pedeapsă de 17 ani. El a fost operat la gât în 1992 şi i-au fost afectate coardele vocale. Dorinţa lui este să i se monteze un dispozitiv cu ajutorul căruia să poată vorbi (în prezent, scoate doar sunete aproape ininteligibile). Feer mai are o problemă: şi-a pierdut aproape toţi dinţii şi deşi s-a oferit să plătească, cabinetul stomatologic a refuzat să-i facă lucrarea din motive de lipsă de dotare tehnică. Reprezentantele asociaţiei au înţeles că aceasta ar fi o problemă şi pentru alte cabinete stomatologice din penitenciare. Asociaţia propune Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor următoarele variante de rezolvare: a) dotarea unor cabinete stomatologice din sistem cu aparatura necesară pentru lucrări dentare, care ar urma să fie executate contra cost. Deţinuţii care dispun de sumele necesare ar urma să fie transferaţi temporar într-unul din aceste penitenciare; sau b) efectuarea lucrărilor dentare pentru deţinuţii cu posibilităţi financiare la cabinete din afara sistemului. Amprentarea şi fixarea protezelor presupun doar două ieşiri. In schimb, degradarea masivă a danturii – cum este cazul la Feer – este sursă sigură de boli ale aparatului digestiv, pe care sistemul penitenciar
este oricum obligat să le trateze gratuit.
Programul anti-SIDA ce se desfăşoară în întreg sistemul penitenciar nu a dus, până la data vizitei asociaţiei la Baia Mare, şi la rezultate concrete. Nici un deţinut nu s-a arătat interesat să facă testul HIV/SIDA. APADOR-CH a insistat şi de această dată asupra distribuirii prezervativelor pe durata detenţiei (nu cum se întâmplă acum, când deţinuţii primesc prezervative la liberare). Pe lângă riscul transmiterii HIV, la Baia Mare sunt şi 15 deţinuţi bolnavi de lues, toţi transferaţi din aresturile poliţiei. (Persoanele ajunse în aresturi sunt supuse unui examen medical general şi fac doar radiografie pulmonară dar nu şi RBW.)
Activitatea socio-educativă
Prin contrast cu asistenţa medicală, sectorul socio-educativ merită o notă bună, judecând după numărul de programe desfăşurate şi, mai ales, cele iniţiate în afara programelor obligatorii venite de la ANP. O juristă, un asistent social şi o studentă la facultatea de asistenţi sociali, ajutaţi de un agent tehnic se ocupă de cei peste 700 de deţinuţi. Penitenciarul a avut un psiholog care a plecat din România pentru o perioadă, a revenit şi ar dori să-şi reia postul dar toate posturile libere din sistem sunt blocate până la sfârşitul anului.
Diferenţele dintre situaţia la cultural-educativ în 1999 şi cea din 2005 sunt şi de substanţă şi de implicare a personalului. Este drept că unele programe, neschimbate de ani de zile, au primit denumiri cripto-pompoase. De pildă, perioada de carantină de trei săptămâni prin care trec toţi deţinuţii nou-veniţi în sistem, se numeşte acum „Instad” dar conţinutul este acelaşi: analize medicale şi familiarizarea cu regulamentul de ordine interioară. „Conis” este de fapt şcolarizarea (clasele I-IV comasate), iar „Alfaz” – programul de alfabetizare. Staţia de radio a penitenciarului difuzează emisiunea făcută de deţinuţi după acelaşi program ca şi în 1999: o dată pe săptămână – vinerea – timp de o oră şi jumătate. Nu a fost deloc clar de ce nu ar putea creşte frecvenţa şi/sau durata acestor emisiuni.
Alte programe au fost impuse de câţiva ani de ANP : „Educolex” (educaţie pe teme juridice), în desfăşurare, cu participarea a 59 de deţinuţi împărţiţi în 4 grupe; „Educosan” (educaţie sanitară), în desfăşurare pe tema „O viaţă fără droguri”, cu participarea a 40 de deţinuţi; „Educosport” (în principal se joacă fotbal, iar minorii „bat mingea” de patru ori pe săptămână, 30 până la 60 de minute de fiecare dată; s-au organizat deja două cupe de fotbal între camere, iar a treia este în derulare).
Serviciul pentru Reintegrare Socială şi Supraveghere (devenit de curând Serviciul pentru Protecţia Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor) a avut un program cu un titlu cam ciudat – „Educaţie în sprijinul muncii” – pe durata a 3 luni, cu participarea a 29 de deţinuţi.
Un alt program de 3 luni s-a numit „Educaţia bunului cetăţean”. 33 de deţinuţi au învăţat regulile elementare ale unui comportament civilizat.
Deţinutele au beneficiat de un program separat, intitulat „Femeia mileniului” (!), un fel de mixtum compositum ce a inclus de la consiliere familială până la sfaturi cu privire la machiaj, toate binevenite. Deţinutele mai au un program permanent de hobby. După toate aparenţele, în întreg sistemul penitenciar, femeile au acelaşi hobby – cusutul şi tricotatul. Diferă doar regimul „ustensilelor” folosite: în unele penitenciare andrelele şi/sau acele rămân permanent în camere, în altele, se distribuie dimineaţa şi se ridică seara. La Baia Mare, pentru unele deţinute hobby-ul s-a transformat în muncă. Ele cos în continuare, dar pantofi.
Cei 32 de minori au, pe lângă şcolarizare şi educaţia bunului cetăţean, două programe speciale, cu caracter permanent : „Lumea prin ochii noştri” (pictură, desen) şi „Şcoala aşa cum ne place” (discuţii libere de cultură generală).
Progresul în domeniul socio-educativ este evident dar, în opinia asociaţiei, nu reprezintă decât un prim pas. După cum s-a menţionat, unele activităţi de rutină – carantina, alfabetizarea/şcolarizarea
– au devenit „programe” dar conţinutul nu s-a schimbat. Majoritatea programelor se desfăşoară pe durata a 3 luni. Insă practic, aceasta înseamnă cam o oră şi jumătate, maximum două, pe săptămână, deci în total, doar 24 de ore.
Cu excepţia educaţiei juridice şi activităţilor sportive, participarea deţinuţilor la programe este redusă numeric. Pe de o parte, toate activităţile se desfăşoară la club, în principal dimineaţa şi, desigur, ar fi greu de lucrat cu grupuri mari. O posibilitate ar fi ca aceste activităţi să fie organizate şi în alte spaţii. De pildă, într-o cameră de detenţie cu puţini deţinuţi din care să se scoată numeroasele paturi neocupate. Sau în curtea de plimbare, dacă vremea o permite. Sau chiar în spaţiul administrativ, pentru deţinuţii „cuminţi”. Este nevoie şi de mai mulţi angajaţi pregătiţi pentru aceste activităţi. In prezent, există în sistemul penitenciar o mare disproporţie între personalul de pază, siguranţă, escortare şi cel din sectorul socio-educativ. Desigur, executarea pedepsei este prioritară dar reintegrarea în societate şi implicit reducerea riscului de recidivă sunt în sarcina educatorilor. APADOR-CH cere ANP să regândească schema personalului de penitenciar în sensul creşterii cu prioritate a numărului angajaţilor de la sectorul socio-educativ.
Pe de altă parte, este posibil ca deţinuţii să nu fie interesaţi de subiectele propuse. APADOR-CH crede că ar fi utilă şi consultarea lor prin chestionare, sondaje etc., măcar orientativ, pentru viitoare programe.
Pe lângă activităţile organizate de penitenciar, deţinuţii sunt vizitaţi cu regularitate de reprezentanţi ai unor asociaţii sau fundaţii (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Prison Fellowship, The Family, Institutul Internaţional Biblia din Danemarca) precum şi ai unor culte religioase. In legătură cu acestea din urmă, trebuie precizat că reprezentanţii lor au nevoie de aprobarea Capelanului-şef din cadrul Ministerului Justiţiei pentru a intra în penitenciare. Iar preoţii angajaţi ai ANP – exclusiv ortodocşi – au obligaţia să asiste la întâlnirile reprezentanţilor altor culte cu deţinuţii. APADOR-CH consideră că ambele procedee aduc atingere libertăţii
religioase, care este garantată integral de Constituţie, fără nici o excepţie. La Penitenciarul Baia Mare, preotul ortodox nu asistă la întâlnirile deţinuţilor cu reprezentanţii altor culte. Adică procedează corect. Un alt lucru bun în acest penitenciar este numărul apreciabil al cererilor aprobate de director pentru trecerea unor deţinuţi de la un cult religios la altul (cam 80, dar nu a fost clar pe ce perioadă).
Camere de detenţie
Minorii (camera 24, 17 deţinuţi la 18 paturi) s-au plâns de calitatea mâncării (ceaiul de dimineaţă este apă colorată şi amară, brânza este este ca o talpă, pastele şi orezul sunt doar fierte, fără nici un gust), de faptul că uneori sunt scoşi la aer doar câteva minute şi, mai ales, că au gândaci în cameră. Ultima dezinsecţie se făcuse în urmă cu mai bine de două luni. In plus, unicul WC era defect iar peste noapte (de la 22.00 la 5 dimineaţa) nu curge nici un strop de apă.
La o cameră de „periculoşi” (în total sunt 17) erau 5 deţinuţi la 15 paturi. Cele 10 paturi nefolosite menţineau senzaţia de supraaglomerare, deşi, evident, în camera respectivă (nr.7) nu era cazul. Cel puţin doi deţinuţi păreau a avea probleme de sănătate mentală pentru că nu înţelegeau
întrebări simple iar răspunsurile lor erau confuze.
La camera 14 (28 de deţinuţi la 39 de paturi) mai toţi au reclamat mâncarea foarte proastă (în ziua vizitei avuseseră ciorbă de varză cu gulii (?) şi fasole „cu pietre”) şi calitatea asistenţei medicale. Carol Gherebeu a spus că varsă tot ce mănâncă şi a arătat o scrisoare medicală datată 15 martie 2005 pe care figura diagnosticul de ulcer duodenal. Doctorul penitenciarului nu a luat în consideraţie actul medical şi nu i-a dat medicaţia adecvată, a susţinut el. Pe lângă aceasta, la ultima ieşire la cabinetul medical au fost 10 deţinuţi care au „beneficiat” de un minut de examinare, fiecare. Iosif Hausi este foarte slab şi crede că suferă de anemie. A cerut în mod repetat să i se facă analizele necesare, dar fără succes.
Camera are un singur WC care era foarte murdar.
Unica sală de baie pentru 4 secţii de bărbaţi (a 5-a este secţia de femei cu sală de baie proprie) are 18 duşuri, evident insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale.
Izolarea – neocupată la data vizitei – are trei „paturi” duble suprapuse într-o parte şi trei „paturi” suprapuse de o persoană în cealaltă, toate din piatră (deşi fostul director general al ANP susţinea la începutul lui 2005 că astfel de structuri nu mai există în nici un penitenciar din România). Potrivit cadrelor, trei deţinuţi ar fi fost sancţionaţi cu izolare severă în 2005. APADOR-CH a criticat în mod repetat prevederea din regulament cu privire la ridicarea cazarmamentului (pături, cearceafuri, perne) de la trezire (ora 5.00 dimineaţa) şi până la stingere (ora 22.00). Aceasta înseamnă că deţinuţii de la izolare stau pe piatra goală 17 ore, riscul de îmbolnăvire fiind evident.
La Baia Mare nu se folosesc lanţuri („mijloace sigure de imobilizare”), nu pentru că s-ar încălca standardele europene ci pentru că penitenciarul nu are aşa ceva în dotare.
Secţia a 5-a este destinată exclusiv femeilor şi este formată din 5 camere de detenţie, o sală de baie cu 15 duşuri, o spălătorie şi o curte de plimbare. Din cele 25 de deţinute, 4 erau în arest preventiv. Celelalte 21 – cu condamnări definitive – ar urma să fie transferate la Târgşor, unicul penitenciar pentru femei din ţară. Dar, pe de o parte, la Târgşor este şantier iar pe de alta, unele deţinute au familii în zona Baia Mare, cărora le-ar fi extrem de dificil să parcurgă sute de kilometrii pentru o vizită de una-două ore. De aceea este de preferat ca deţinutele cu familii în zonă să execute pedepsele în Penitenciarul Baia Mare. Insuşi directorul penitenciarului este de acord cu această soluţie pe care o şi aplică.
Ca şi în restul penitenciarului, secţia de femei nu are apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa pentru că nu funcţionează hidrofoarele. Nu este clar dacă restricţia vizează şi oraşul, sau unele zone ale sale, sau numai penitenciarul.
Deţinutele sunt scoase zilnic în curte, între o oră şi două ore. Si tot în curte, sau pe hol dacă este vreme rea, se desfăşoară activităţile socio-educative. După cum s-a menţionat mai sus, unele deţinute cos încălţăminte pentru firma germană însă norma de 10 perechi pe zi nu le mai lasă timp pentru alte activităţi. De notat că nici o deţinută nu lucrează la popota cadrelor, practică, din păcate, curentă în alte penitenciare. Pentru a elimina orice suspiciuni, APADOR-CH cere să se renunţe la folosirea deţinutelor la popotă în întreg sistemul penitenciar.
Hrana, vizite, corespondenţă
Meniul la prânz consta din ciorbă de legume pentru toate categoriile de deţinuţi şi felul doi, iahnie de fasole cu carne (pentru cei care muncesc) şi pilaf cu carne la regim. Pentru cei 20 de bolnavi de TBC şi cei 6 diabetici, felul doi era ghiveci cu carne. Evident, carne puţină, mai mult slănină (cu excepţia porţiilor pentru TBC şi diabet) iar pilaful semăna cu ciorba, adică multă zeamă.
Conform registrului, se folosiseră 50 kg de carne de porc (celebra „carne în carcasă”), 9 kg de subproduse şi 31 kg de slănină. Deţinuţii bolnavi de TBC sau diabet au două suplimente zilnice (ouă, brânză). Pentru prima oară de mulţi ani de când vizitează penitenciarele, reprezentantele
asociaţiei au văzut în frigider organe de porc (rinichi, ficat, inimă, în total 23 kg) ce urmau a fi folosite pentru masa de regim din ziua următoare, potrivit celor spuse de şeful blocului alimentar. Au rămas, totuşi, două semne de întrebare: de ce se aduseseră produsele cu o zi înainte şi de ce numai carnea pentru regim?
Bazinele pentru spălat vase erau din ciment vizibil deteriorat şi trebuie urgent înlocuite.
Deţinuţii au la dispoziţie 5 telefoane publice cu cartelă şi două cutii poştale. Nu au existat plângeri cu privire la corespondenţă dar şi la Baia Mare – ca în toate penitenciarele – funcţionează o metodă ciudată: nu se ţine nici o evidenţă a scrisorilor expediate de deţinuţi, care se depun direct în cutia poştală, ceea ce este normal. In schimb, se înregistrează corespondenţa primită (fără a se
citi). Explicaţia ar fi că, în acest fel, deţinuţii nu s-ar mai putea plânge că nu primesc răspunsuri la scrisori pe motiv de cenzură din partea administraţiei penitenciare.
La secţia „vizite”, predarea pachetelor se face printr-un ghişeu plasat oblic faţă de cel la care aşteaptă deţinutul. Pentru a vedea ce primeşte, acesta trebuie să vină la geamul ce separă sala de vizite propriu-zisă de camera de supraveghere. Sigur, distanţa este de doar un metru şi ceva dar nu este deloc clar de ce deţinutul nu ar putea primi conţinutul pachetului prin acest geam în loc să se ducă înapoi la ghişeu.
Concluzii
1. Faţă de 1999, situaţia din penitenciar s-a îmbunătăţit sub aspectul reducerii gradului de supraaglomerare. Insă condiţiile igienico-sanitare lasă, în continuare, de dorit: un WC – uneori defect – şi o chiuvetă pentru aproape 20 de deţinuţi sunt insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale. Unica sală de baie cu 18 duşuri nu poate corespunde nevoilor celor 680 de deţinuţi bărbaţi. Se adaugă şi întreruperea furnizării de apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa;
2. Asistenţa medicală este nesatisfăcătoare. Pe lângă faptul că singurul medic se ocupă de deţinuţi, de cadre şi familiile lor, plus alţi beneficiari ai Casei de asigurări, există şi un dezinteres evident faţă de primii, cu consecinţe uneori dramatice (a se vedea cazul deţinutului căruia i s-a amputat un picior);
3. Activităţile socio-culturale s-au diversificat substanţial faţă de 1999. Există acum şi implicare din partea personalului de specialitate ale cărui iniţiative trebuie încurajate. Este însă nevoie de o mai judicioasă folosire a timpului de lucru (sunt rare activităţile care se desfăşoară după-amiezele, deşi se lucrează şi în ture de 12 ore) şi de găsirea unor spaţii noi pentru organizarea simultană a mai multor activităţi. Consultarea deţinuţilor cu privire la preferinţe ar putea fi un indicator folositor pentru stabilirea programelor. Dar la fel de important este, în opinia asociaţiei, creşterea numărului de personal prin angajarea unor persoane cu pregătire în domeniul asistenţei sociale;
4. APADOR-CH apreciază faptul că deţinuţii au de lucru prin contractul cu firma germană de pantofi, dar cere ca partenerul străin să nu poată creşte normele decât cu aprobarea expresă a administraţiei penitenciare. De asemenea, deţinuţii şi deţinutele care lucrează – nu numai pentru această firmă – să fie informaţi, de preferinţă în scris, cu regularitate asupra sumelor ce li se cuvin; 5. Asociaţia cere anularea ordinului prin care se interzice deţinuţilor să treacă de la un cult religios la altul, precum şi a dispoziţiei prin care preoţii ortodocşi au obligaţia de a asista la întrunirile dintre deţinuţi şi reprezentanţii altor culte. Alte constatări/recomandări sunt incluse în raport.
Manuela Ştefănescu
Diana Călinescu
Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005
1. Pe
data de 3 noiembrie 2004, reprezentantele APADOR-CH s-au deplasat la Constanţa
pentru a face investigaţii cu privire la decesul lui Laurenţiu Capbun.
2. Circumstanţele
cazului
Laurenţiu
Capbun s-a născut pe 6 septembrie 1967 şi a decedat pe 6 septembrie
2004 în Spitalul judeţean Constanţa. Locuia în Constanţa, era
necăsătorit şi avea un copil în vârstă de 4 ani. Era bolnav
de diabet zaharat – boală depistată în urmă cu 14 ani – şi
era dependent de insulină, pe care o lua de trei ori pe zi. Era extrem
de conştiincios în administrarea medicaţiei şi nu pleca nicăieri
fără doza de insulină. LC suferea şi de o gangrenă
la piciorul drept, veche de vreo 5-6 ani. S-a pus chiar problema amputării,
dar riscul era prea mare din cauza diabetului. LC era pensionat pe caz de
boală şi avea certificat de persoană cu handicap gradul II.
Pe 1 septembrie
a.c., Laurenţiu Capbun s-a dus la un mic bar din complexul „Intim”
(zona I.C.Brătianu) pentru a sărbători liberarea din penitenciar
a unui prieten, Marin Nicolae. Li s-a alăturat un al treilea prieten,
Toni Perju. In jurul orei 23.30, patronul barului i-a anunţat că
închide localul şi a refuzat să-i mai servească. A urmat o
scurtă altercaţie între Marin Nicolae şi patron, în care a
intervenit şi un prieten al celui din urmă, poliţistul DIAS
(Detaşamentul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale)
Cornel Carapcea, aflat acolo în afara orelor de program. Cei trei au fost
daţi afară din local, după care s-au aşezat pe o bancă
de pe bulevard, la circa 20 de metri de bar şi au continuat să bea
ce le rămăsese dinainte de incident. Nimeni nu a fost lovit şi
nu s-au produs pagube.
Impreună
cu ei erau şi doi minori care locuiesc în blocurile din apropiere. După
vreo 20-30 de minute, patru poliţişti DIAS cu cagule, însoţiţi
de poliţistul Carapcea, au năvălit peste ei, i-au trântit la
pământ şi i-au lovit cu picioarele pe unde nimereau, inclusiv la
cap. Unul din minori a fugit chiar la începutul „operaţiunii”.
Celălalt a fost lovit de poliţişti, la „rând” cu
cei trei adulţi. Se pare că sora minorului (în prezent plecată
din România) a văzut scena şi a început să strige la poliţişti.
Aceştia l-au lăsat să plece, după care i-au încătuşat
pe cei trei adulţi şi i-au transportat la secţia a 4-a de poliţie
cu o dubă albă marca Mercedes. Potrivit unor martori, poliţistul
Carapcea s-a dus, chiar în acea noapte, la domiciliul minorului bătut
şi i-a avertizat pe el şi pe sora lui „să aibă grijă
ce vorbesc”.
Laurenţiu
Capbun şi Marin Nicolae au fost bătuţi şi în secţia
de poliţie. Toni Perju nu a mai fost lovit. Diferenţa de „tratament”
s-ar putea datora faptului că primii doi avuseseră câte o condamnare
pentru furt. Or, foştii deţinuţi sunt adesea primii „suspecţi”
în ochii poliţiştilor care se şi comportă cu ei mai brutal
decât cu cei fără cazier. Şi Marin Nicolae şi Toni Perju
i-au rugat insistent pe poliţişti să nu-l mai lovească
pe Laurenţiu, pentru că starea lui de sănătate era extrem
de precară.
La un
moment dat, pe la 2.00 noaptea, lui Laurenţiu i s-a făcut rău.
Nu este clar de ce nu a putut să-şi ia insulina (ori îşi pierduse
doza în timpul primei intervenţii violente a poliţiştilor,
ori a fost în imposibilitatea de a-şi administra medicamentul). A fost
chemată ambulanţa, medicul i-a dat o pilulă şi i-a cerut
să meargă la spital, ceea ce LC ar fi refuzat. Interesant este faptul
că, potrivit comunicatului IPJ Constanţa din 7 septembrie, medicul
de pe ambulanţă ar fi pus diagnosticul „cunoscut cu diabet
insulino-dependent, prezintă vărsături şi greţuri,
fără să se constate prezenţa vreunei leziuni de violenţă”
(subl.n.). Pe de o parte, nu este deloc clar cum a putut constata medicul
absenţa leziunilor pe corp, nerezultând de nicăieri
că Laurenţiu ar fi fost supus unui examen atent şi complet,
ceea ce ar fi presupus dezbrăcarea. Pe de alta, absenţa leziunilor
nu înseamnă că LC nu fusese bătut, ştiut fiind că
echimozele nu devin vizibile imediat. Ar mai fi varianta că doctorul,
din proprie iniţiativă sau la solicitarea poliţiştilor,
a făcut menţiunea respectivă tocmai pentru că ştia
– sau bănuia – că LC şi ceilalţi doi fuseseră bătuţi,
încercând să preconstituie o dovadă în apărare pentru poliţişti.
Primul
eliberat de poliţişti a fost Marin Nicolae („azvârlit pe scări”,
spune Toni Perju), apoi Perju şi, după ora 2.30 noaptea, şi
Laurenţiu, trimis acasă, se pare, cu un taxi comandat de poliţişti.
Nu s-a întocmit nici un proces verbal de amendare sau vreun act din care
să rezulte că cei trei ar fi comis o faptă sancţionată
de lege. (Nici măcar „clasica” amendă pentru tulburarea
liniştii publice.) Mai mult, nici unul din cei trei implicaţi
în incindentul minor de la bar şi nici minorii nu au fost legitimaţi
înainte de intervenţia în forţă, complet nejustificată
(cei cinci stăteau, pur şi simplu, pe bancă). „Conducerea”
la secţia de poliţie – în sine, măsură neconstituţională
– ar putea fi „justificată” doar dacă persoanele vizate
nu ar fi avut acte de identitate asupra lor şi ar fi comis sau
ar fi fost pe cale să comită o infracţiune. In mod clar, poliţiştii
constănţeni nu au respectat nici una din condiţii. Prin urmare,
APADOR-CH consideră că intervenţia în forţă (inclusiv
împotriva unuia dintre minori) a fost nejustificată şi disproporţionată
iar „conducerea” la secţia de poliţie a însemnat privare
ilegală de libertate.
Pe 2 septembrie,
Laurenţiu Capbun s-a simţit foarte rău şi a chemat salvarea.
A fost internat în secţia medicală – diabetici a Spitalului judeţean
Constanţa. Pe 4 septembrie, a intrat în comă şi a fost transferat
la reanimare unde s-a recurs la metoda empirică a înfăşurării
în cearceafuri ude pentru combaterea febrei. Rudele cred că de fapt prin
împachetarea în carceafuri ude s-a dorit eliminarea urmelor de lovituri de
pe corp. Laurenţiu Capbun a murit pe 6 septembrie. Certificatul medical
constatator al decesului, eliberat de Serviciul de medicină legală
Constanţa pe 7 septembrie conţine următoarele: a) cauza directă
– stare toxico septică; b) cauze antecedente – bronhopneumonie; c-d)
cauze determinante – diabet zaharat insulino-dependent şi comă acidocetozică.
Fratele
lui Laurenţiu, Cristinel Capbun, soţia sa, precum şi rude sau
prieteni, au stat practic permanent în spital în perioada 2-6 septembrie.
Cristinel Capbun a declarat că a văzut urmele de lovituri
pe corpul fratelui lui (echimoze mari pe părţile laterale ale toracelui,
precum şi o contuzie la cap) şi că, în fişa medicală
de internare, se menţionează că Laurenţiu „prezintă
contuzii toraco-abdominale”. Din comunicatul de presă al IPJ, rezultă
că lui LC i s-a făcut, în spital, examenul radiologic iar concluzia
a fost „fără leziuni toraco-pulmonare şi abdominale”.
O radiografie pulmonară arată dacă o persoană suferă
– sau a suferit – de o boală de plămâni şi nu contuzii
pe torace. In mod ciudat, examenul radiologic nu semnalează nici o
bronho-pneumonie. Diagnosticul la internare – aşa cum se precizează
în comunicatul de presă al IPJ – este „HDS – hematemeză (conform
definiţiei din DEX – ” hemoragie pe traiectul tubului digestiv,
eliminată pe gură, frecventă în ulcerul gastroduodenal şi
în cancerul gastric”), gangrenă gambă dreaptă, diabet
zaharat tip I – insulino-dependent.” Pe 6 septembrie, un medic legist
de la Laboratorul Medico-Legal Constanţa l-a examinat pe Laurenţiu,
concluzionând că „nu prezintă leziuni de violenţă
obiective primare…” şi că este internat „pentru
o afecţiune patologică gravă – comă acidoctozică
– diabet zaharat neglijat şi bronho-pneumonie bilaterală”.
In sfârşit, pe 7 septembrie LML a făcut necropsia, la care
familia nu a fost lăsată să asiste. (Explicaţia inspectorului
de poliţie Dinulescu cum că familia trebuia să facă cerere
oficială pentru a i se permite acest lucru este doar un pretext. Laurenţiu
a murit pe 6 septembrie la ora 21.30 iar necropsia a avut loc a doua zi. Prin
urmare, familia nu ar fi avut timpul material de a obţine aprobarea în
discuţie.) Cu referire din nou la comunicatul de presă al IPJ Constanţa,
concluziile medico-legale sunt următoarele: „Moartea lui Capbun
Laurenţiu a fost neviolentă. Ea s-a datorat stării
toxico-septice urmare a unei bronho-pneumonii, complicaţie a unui diabet
zaharat insulino-dependent, decompensat cu acidocetoză. Pe cap, trunchi,
membre şi la nivelul organelor interne nu s-au constatat leziuni de violenţă.”
(subl.n.).
Prin urmare,
dacă la internare nu s-a menţionat bronho-pneumonia – care
a devenit „personaj principal” în necropsie – rezultă fie
că examenul radiologic de la internare a fost superficial şi deci
şi precizarea că nu există leziuni trebuie pusă sub semnul
întrebării, fie că Laurenţiu Capbun a contractat bronho-pneumonia
în spital, evoluţia fiind atât de rapidă încât bărbatul
a decedat în patru zile. Împachetarea în cearceafuri ude în perioada
4 – 6 septembrie este de natură, prin ea însăşi, să determine
îmbolnăvirea de bronho-pneumonie. Cât despre lipsa „leziunilor
de violenţă” din cele două certificate medico-legale
(cel din 6 septembrie şi necropsia din 7 septembrie), aceasta se poate
datora tot faptului că Laurenţiu Capbun a fost înfăşurat
permanent în cearceafuri ude, în perioada 4 – 6 septembrie, pentru „combaterea
febrei”, foarte probabil pentru „combaterea echimozelor”.
In opinia
APADOR-CH, înrăutăţirea galopantă a stării de
sănătate şi decesul lui Laurenţiu Capbun sunt consecinţele
directe ale violenţei şi brutalităţii cu care au acţionat
poliţiştii atât pe stradă cât şi în secţia a 4-a
de poliţie în noaptea de 1-2 septembrie. Faptele comise de aceştia
reprezintă încălcări ale dreptului la viaţă (art.2
din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale) şi dreptului de a nu fi torturat sau tratat inuman sau
degradant (art.3 din Convenţie).
APADOR-CH
cere Parchetului să cerceteze cu promptitudine şi imparţialitate
circumstanţele care au dus la moartea lui Laurenţiu Capbun şi
să tragă la răspundere penală făptaşii. Asociaţia
aminteşte că, potrivit Convenţiei europene şi jurisprudenţei
Curţii europene a drepturilor omului (vezi hotărîrile CEDO în cazurile
Anghelescu v. România şi Bursuc v. România, ambele din octombrie 2004,
precum şi decizia de admisibilitate în cazul Carabulea v.România din
septembrie 2004) autorităţile competente au obligaţia de
a efectua cercetări prompte, aprofundate şi imparţiale,
fără de care apare riscul condamnării statului român pentru
violarea prevederilor Convenţiei europene.
Pe 6 septembrie,
înainte de decesul lui Laurenţiu, Cristinel Capbun a depus o plângere
la IPJ Constanţa (nr.înregistrare 1214/6.09.04) în legătură
cu tratamentul la care fusese supus fratele său. Pe 7 septembrie, a mai
depus o completare la plângere. Până pe data de 3 noiembrie, nu primise
nici un răspuns. Cristinel Capbun este hotărît să facă
revenire la plângerea adresată IPJ Constanţa şi să trimită
plângere şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Din nou
conform comunicatului de presă al IPJ Constanţa din 7 septembrie,
poliţistul Cornel Carapcea, lucrător DIAS, a fost mutat la secţia
a 5-a poliţie, unde îndeplineşte atribuţiile agentului „de
stradă”. Cei patru poliţişti DIAS implicaţi în incidentul
din 1-2 septembrie urmează să fie trimişi (sau au fost trimişi)
în faţa Consiliului de Disciplină „pentru că nu au raportat
evenimentul conducerii Poliţiei Municipiului Constanţa şi nu
au avut aprobarea de a interveni în acest incident” (citat din comunicatul
IPJ). Prin urmare, poliţiştii DIAS au intervenit abuziv şi
ilegal.
APADOR-CH
mai semnalează un aspect îngrijorător al activităţilor
desfăşurate de poliţie (dar şi de jandarmerie): înmulţirea
cazurilor de intervenţii în care se folosesc poliţişti/jandarmi
cu cagule, chiar şi dacă este vorba de eventuale contravenţii
sau fapte ce nu prezintă vreun pericol. Purtarea cagulelor de către
forţele de ordine ar putea fi justificată doar în cazul intervenţiilor
împotriva unor infracţiuni foarte grave, comise de grupuri periculoase
de tipul crimei organizate. In opinia asociaţiei, purtarea cagulelor,
care fac imposibilă identificarea autorilor unor posibile abuzuri (vezi
şi cazul din primăvara acestui an când un adolescent din Bucureşti,
prins întâmplător într-un conflict de stradă, a fost bătut
de un „cagulat” rămas neidentificat), încurajează brutalitatea
şi violenţa poliţiştilor/jandarmilor. APADOR-CH cere
Ministerului Administraţiei şi Internelor să limiteze drastic,
prin ordin al ministrului, situaţiile în care se folosesc cagulele în
intervenţiile forţelor de ordine. De asemenea, asociaţia cere
din nou introducerea plăcuţelor matricole pe care poliţiştii
şi jandarmii să le poarte obligatoriu la vedere. Cele două
măsuri ar contribui la responsabilizarea poliţiştilor/jandarmilor
şi la îmbunătăţirea relaţiei dintre aceştia
şi persoane.
Manuela
Stefănescu Diana Călinescu
1. Pe data de 1 octombrie 2004, două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la penitenciarul pentru minori şi tineri (PMT) de la Craiova pentru a face investigaţii extrajudiciare cu privire la incendiul din camera 36, care s-a produs la 24 septembrie a.c. şi care s-a soldat cu moartea a trei deţinuţi minori şi rănirea gravă a altor doi.
APADOR-CH subliniază de la început că este împotriva pedepselor cu
închisoare aplicate minorilor. Dacă au comis fapte penale grave, ei pot
fi sancţionaţi cu punerea sub (strictă) supraveghere sau, în
cel mai rău caz, cu internarea într-un centru de reeducare. Regimul de
penitenciar, în special în România, unde condiţiile de detenţie
sunt departe de standardele europene iar personalul este şi insuficient
numeric şi nesatisfăcător pregătit profesional, nu poate
avea efecte benefice pentru minorii condamnaţi.
Reprezentantele
asociaţiei au mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova
unde au fost internaţi toţi cei cinci deţinuţi minori,
cu arsuri foarte grave, apoi la PMT, unde au discutat cu conducerea actuală,
cu supraveghetori şi cu al şaselea deţinut minor din camera
respectivă, care a scăpat nevătămat. De asemenea, au văzut
camera în care s-a produs incendiul.
2. Din
coroborarea relatărilor, au rezultat următoarele:
2.1. Pachetul
cu articole de îmbrăcăminte al deţinutului minor Ionuţ
Dumitru Pleşa
Ionuţ
Dumitru Pleşa (născut la 8 ianuarie 1987, decedat la Spitalul judeţean
în urma arsurilor), condamnat la 4 ani închisoare cu executare în PMT, primise
un pachet de la familie, ce conţinea, între altele, o pereche de pantofi
sport şi un trening. Conform procedurii, pachetul a fost depus la magazie,
pe numele deţinutului. Insă, dintr-o eroare – afirmă cadrele
– plutonierul de serviciu la magazie a înregistrat coletul pe numele Florea
în loc de Pleşa. Eroarea s-ar fi datorat ortografierii greu
lizibile a numelui destinatarului de către expeditor. Pare totuşi
ciudat că nu numai primele litere (F şi P) au fost confundate ci
mai multe, rezultând două nume diferite. Conducerea PMT a afirmat că
pachetul se afla în continuare, neatins, în magazie.
In dimineaţa
zilei de vineri 24 septembrie, Ionuţ Dumitru Pleşa s-a prezentat
la magazie pentru a-şi ridica obiectele. Răspunsul magazionerului
a fost „nu ai nici un pachet”. S-a verificat fişa personală
a lui Pleşa din care rezulta că minorul primise o pereche de „adidaşi”
în august, pe care îi ridicase deja. Numai că era vorba de un
pachet anterior şi nu de cel expediat în septembrie. Crezând că
obiectele îi fuseseră furate – reclamaţii de acest gen au existat
şi din partea altor deţinuţi din diverse penitenciare – minorul
s-a plâns unui supraveghetor, care l-ar fi asigurat că „se rezolvă”
până la ora 15.00 – 15.30 după unii, până la ora 19.00, după
alţii. Din motive neclare, Ionuţ Dumitru Pleşa nu a mai avut
răbdare şi s-a decis să protesteze.
2.2. Deţinuţii
minori din camera 36
In afara
lui Pleşa, care era reprezentantul camerei (adică „şeful”),
în camera 36 se mai aflau încă 5 minori:
– Constantin
Viorel Stamatie (născut la 1 septembrie 1987, decedat în Spitalul de
urgenţă din cauza arsurilor). Fusese internat la Centrul de reeducare
Găieşti pentru furt şi apoi transferat la PMT Craiova, pe 9
iunie 2004, pentru un alt proces penal aflat pe rol;
– Szasz
Nika Attila (născut la 1 decembrie 1986). Execută o condamnare de
2 ani şi 6 luni pentru furt. A supravieţuit incidentului, dar la
momentul vizitei era încă în stare gravă;
– Marius
Poienar (născut la 23 martie 1987, decedat în Spitalul de urgenţă
în urma arsurilor);
– Florin
Marin Gălan (născut la 25 iulie 1988). Execută o condamnare
de 3 ani şi 6 luni pentru tâlhărie. Ca şi Szasz, a supravieţuit
incidentului, dar la momentul vizitei era încă în stare gravă;
– Constantin
Lucian Mititelu (născut la 18 aprilie 1987). Fusese condamnat la 5 ani
închisoare pentru omor. A scăpat din incendiu cu vătămări
minore, care nu au necesitat internarea. Totuşi, la momentul vizitei,
era ţinut sub observaţie, în infirmeria PMT.
Dintre
toţi, Stamatie avusese cele mai multe probleme disciplinare. In aproape
6 luni cât a fost internat la Centrul de Re-educare Găieşti, a fost
sancţionat de 5 ori: de 4 ori cu „mustrare în faţa colectivului”,
la care se adaugă 3 zile „izolare de colectiv” (adică
mutare în altă cameră). Motivele sancţionării cu mustrare
au fost: distrugerea unui scaun, deţinerea sumei de 100.000 de lei (deţinuţii
nu au voie să aibă bani asupra lor în timpul privării de libertate;
banii deţinuţilor sunt păstraţi în conturi nominale de
către unitate), fumat şi, în sfârşit, ameninţare cu blocarea
uşii de la camera de detenţie. Sancţionarea cu „izolare
de colectiv” s-a datorat faptului că minorul a blocat uşa
camerei în care era cazat. Prin urmare, atât cadrele din PMT cât şi lucrătorii
SIPA (Serviciul Independent pentru Pază şi Antitero – în fapt mult
discutatul „serviciu secret” al Ministerului de Justiţie) ştiau
că Stamatie practicase deja blocarea uşii camerei ca formă
de protest. Mai mult, după transferarea la PMT, minorul a mai primit
două sancţiuni pentru încălcarea regulamentului. Prima sacţiune
a fost aplicată pentru lovirea şi violarea unui alt deţinut
– fapte extrem de grave pentru care, afirmă comandantul actual al PMT,
ar fi fost sesizat parchetul. Trebuie menţionat că, în discuţia
cu psihologul şi cu asistentul social ai PMT cu privire la Stamatie,
nu s-a pomenit nimic despre viol ci doar de lovire. Ulterior, cei doi au confirmat
şi acuzaţia de viol, dar cu jumătate de gură. Reprezentantele
asociaţiei au rămas cu impresia că acuzaţia deosebit de
gravă ar fi fost o exagerare, menită să-l „înveţe
minte” pe recalcitrant. A doua sancţiune i s-a dat pentru „atitudine
necuviincioasă faţă de şeful de tură” şi
datează din 19 septembrie a.c., deci cu doar 5 zile înainte de incendierea
camerei. APADOR-CH consideră că cel puţin 4 din cele 7 pedepse
(în special ultima) au fost aplicate cu prea mare uşurinţă
de cadrele de la Găieşti şi de la PMT. Este posibil ca Stamatie
să fi fost un deţinut-problemă. Dar tocmai de aceea cadrele
de la Găieşti şi de la PMT ar fi trebuit să găsească
metodele potrivite pentru a-l ajuta pe minor. La PMT, singurul „ajutor”
a venit din partea psihologului care ar fi încercat să-l determine pe
Stamatie „să îşi schimbe atitudinea”. Sancţiunile
repetate, mai ales dacă sunt aplicate pentru fapte mărunte, nu pot
avea decât un efect negativ asupra deţinutului minor. APADOR-CH constată
din nou că numai deţinuţii „buni” (care nu crează
probleme cadrelor) sunt antrenaţi în programele/proiectele educative
din sistemul penitenciar iar cei „răi” rămân în camere
23 de ore din 24, fără nici un fel de activitate. Or, normal este
ca aceştia din urmă să beneficieze de mai multă atenţie.
Chiar şi în proiectele desfăşurate de organizaţii neguvernamentale
în penitenciare participă tot deţinuţii selectaţi de administraţia
penitenciară, pe baza aceloraşi criterii.
In afară
de Stamatie, numai Pleşa a mai fost pedepsit o dată, pentru lovirea
unui alt deţinut. Restul minorilor din camera 36 nu aveau rapoarte de
incident.
In aceste
condiţii, nu este greu de imaginat că Stamatie şi Pleşa
erau „durii” camerei 36.
Mai trebuie
reţinut şi faptul că Pleşa îşi exprimase indignarea
cu privire la pachet cu voce tare, în sala de mese, în timpul prânzului. Sigur
că nimeni nu şi-a imaginat amploarea şi natura protestului
dar se putea încerca prevenirea printr-o verificare promptă, în prezenţa
minorului, a existenţei şi traseului coletului. Până la urmă
este vorba de atitudinea de nepăsare şi dispreţ a cadrelor
faţă de deţinuţi şi de problemele lor, mărunte
doar în aparenţă.
2.3. Incendierea
camerei 36
Vineri
24 septembrie, minorii au revenit în cameră după masa de prânz.
Pleşa era extrem de nervos din cauza incidentului de la magazie şi
a decis să protesteze cât mai „spectaculos” cu putinţă.
Foarte probabil, Stamatie i-a sugerat ideea blocării uşii. Nici
unul din ceilalţi patru minori nu s-a opus ideii, sau nu a îndrăznit
să se opună. In jurul orei 14.30, au scos o placă mare de lemn,
ce servea drept cuier şi au pus-o în dreptul uşii de metal (din
păcate, placa s-a potrivit perfect în cadrul uşii), apoi au scos
uşile de la sala de baie şi de la cambuză (o nişă
în care se ţin obiecte personale) şi le-au proptit tot în uşa
de acces. Au dat saltelele jos de pe paturi şi le-au stivuit în dreptul
ferestrei ce ocupă tot peretele dintre grupul sanitar şi cambuză.
Apoi au tras paturile de metal, consolidând „baricada” din dreptul
uşii de acces. Pentru a atrage atenţia cadrelor, au spart toate
geamurile. Imediat, a venit un supraveghetor, a constatat că uşa
camerei era blocată, i-a întrebat pe minori ce revendicări au iar
aceştia i-au răspuns că nu discută decât cu comandantul
(de fapt, directorul). Conform procedurilor, în astfel de cazuri se anunţă
conducerea, au loc „negocieri” cu deţinuţii iar dacă
nu se ajunge la o înţelegere, cadrele pot interveni în forţă.
Supraveghetorul şi-a anunţat colegii şi superiorii (directorul
PMT nu era în penitenciar, el ajungând acolo pe la ora 15.00, după consumarea
evenimentelor), totul durând – susţine el – „un minut”. Când
a revenit în dreptul camerei 36 a auzit ţipete, deoarece minorii dăduseră
foc saltelelor[1], ceea ce l-a determinat să acţioneze
imediat. Minorul Mititelu a susţinut că tot Stamatie ar fi venit
cu ideea incendierii saltelelor şi că iniţial Pleşa s-ar
fi opus, dar ar fi cedat foarte repede. Reprezentantele asociaţiei consideră
că toţi cei şase au fost de acord şi cu blocarea uşii
şi cu incendierea saltelelor, fiind convinşi că vor putea ţine
incendiul sub control. Altfel nu se explică de ce au dat saltelele jos
de pe paturi şi le-au aşezat la fereastră (dacă intenţia
era doar de blocare cu paturile a uşii camerei) şi nici de ce aveau
sticle cu apă de rezervă.
Din cauza
potrivirii perfecte a plăcii groase de lemn în cadrul uşii, tot
ce au reuşit cadrele a fost să o împingă parţial, creând
un spaţiu îngust în formă de „v” prin care care au reuşit
să iasă toţi cei şase minori. Insă, în acelaşi
timp, s-a produs şi fenomenul de „tiraj”, adică, din cauza
curentului între uşă şi fereastră, focul s-a înteţit
iar flăcările, căldura şi fumul şi-au schimat direcţia
spre interiorul camerei. Fumul gros a invadat coridorul şi a intrat şi
în camerele de detenţie învecinate, stârnind panică printre ceilalţi
deţinuţi. Toţi cei din camera 36 au ieşit pe picioarele
lor.Surprinzător, hainele cu care au fost îmbrăcaţi au rămas
intacte, explicaţia – destul de alambicată – fiind că minorii
au fost arşi de căldura extraordinară şi nu de flăcări.
In plus, au inhalat acel fum gros şi fierbinte degajat de bureţii
de plastic din saltele. Potrivit afirmaţiilor conducerii actuale a PMT,
ei au fost duşi imediat la infirmerie de unde s-a solicitat serviciul
de urgenţă Smurd. Intreaga operaţiune de la prima încercare
de deblocare a uşii până la transportarea la spital a cinci din
cei şase minori[2] din
camera 36 la Spitalul judeţean de Urgenţă ar fi durat 15-20
de minute.
2.4. Urmări
După
ce minorii au ieşit din camera 36, cadrele prezente au decis să
îi scoată în curte pe toţi deţinuţii din secţia respectivă
(în total 8 camere). Nu numai fumul care făcea atmosfera irespirabilă
sau panica deţinuţilor au fost determinante ci şi faptul că
luase foc şi instalaţia electrică din camera incendiată,
ceea ce provocase un scurt circuit pe secţie.
Drept
urmare, toţi deţinuţii din secţie au fost scoşi în
spaţiul de plimbare. Directorul PMT, sosit pe la ora 15.00, a dispus
curăţirea imediată a camerei, repararea instalaţiei electrice
şi reintroducerea deţinuţilor în celelalte camere din secţie.
In consecinţă, uşile, cuierul şi bunurile deţinuţilor
din camera 36 au fost scoase pe coridor. S-au folosit un extinctor, un furtun
racordat la o … chiuvetă (reprezentantele APADOR-CH au putut constata
că la etajul unde s-a produs incendiul nu exista hidrant) şi găleţi
cu apă, după care s-a reparat şi instalaţia electrică.
Din cei
cinci minori afectaţi de incendiu, trei au decedat la Spitalul judeţean
de Urgenţă. Ceilalţi doi erau încă în stare gravă,
la momentul vizitei reprezentantelor APADOR-CH.
Ca
urmare a incidentului, directorul Marinel Candidatu a fost demis. Mai exact,
pus la dispoziţia DGP. Maiorul Fulga, şeful Serviciului Pază,
a fost şi el pus la dispoziţia DGP dar a şi fost trimis la
penitenciarul Pelendava. Cinci cadre din PMT vor compărea în faţa
Consiliului de onoare sau de disciplină (nici măcar cei de la PMT
nu ştiau exact). Fostul locotenent-colonel (până la demilitarizare)
Najap, actualul director temporar, a fost sancţionat cu „mustrare”,
pe linie administrativă.
3. Probleme
identificate de APADOR-CH
3.1. Atmosfera
din PMT Craiova
La data
vizitei reprezentantelor APADOR-CH, tensiunea din PMT Craiova era „palpabilă”,
atât între deţinuţi, cât şi între aceştia şi cadre.
Una din cauze, aparent minoră dar foarte importantă pentru deţinuţi,
este teama de îngrădire a trocului, larg practicat în toate penitenciarele
din România dar şi în închisorile din ţări democratice.
Deţinuţii cumpără şi vând orice, acolo unde pot
avea bani asupra lor, sau schimbă orice pe orice, cum se întâmplă
în România, unde nu au dreptul să aibă bani cash. Singura
problemă este ca aceste operaţiuni să fie ţinute sub control.
Altfel, se ajunge la situaţii de criză (bătăi şi
violenţe între deţinuţi) sau chiar la tragedii (cum s-a întâmplat
la PMT Craiova sau la Penitenciarul Iaşi unde, în vara acestui an, a
fost omorât un tânăr de 23 de ani). Trocul nu poate şi nu
trebuie oprit, cel puţin nu atâta vreme cât administraţia penitenciarelor
nu poate asigura deţinuţilor hrană şi îmbrăcăminte
decente, aparate de radio şi televizoare, lenjerie de pat şi obiecte
sanitare absolut necesare etc.
Cea
mai „valoroasă” marfă de schimb rămâne ţigara.
Indiferent de tendinţe europene/restricţii/recomandări, foarte
mulţi deţinuţi sunt fumători. Din păcate, şi
mulţi deţinuţi minori. Toţi cei şase din camera 36
din PMT erau fumători. Reprezentantele APADOR-CH cred că „adidaşii”
şi treningul din coletul lui Pleşa erau monedă de schimb între
deţinuţi, în principal pentru ţigări. De aici, iritarea
lui Pleşacare nu şi-a putut „onora contractul”. Asociaţia
este de acord cu principiul interzicerii fumatului la deţinuţii
minori, dar situaţia reală arată că se creează în
acest fel două mari pericole: a) pentru sănătatea minorilor,
deoarece în lipsa ţigărilor ajung să „fumeze” orice
(cârpe, rumeguş din parchet sau de la uşi şi ferestre, câlţi
din saltele etc.), lucru mult mai nociv decât tutunul propriu-zis; b) pentru
siguranţa deţinuţilor şi a locului de deţinere, pentru
că se acumulează tensiuni ce se pot manifesta violent, cum s-a şi
întâmplat la PMT Craiova.
3.2. Lipsa
unor preocupări reale în domeniul reeducării
După
cum s-a arătat, deţinuţii „răi” sunt, în genere,
neincluşi în programe/proiecte educative. In plus, acestea sunt, de multe
ori, neinteresante şi neatractive, mai ales pentru minori. Organizaţiile
neguvernamentale care desfăşoară proiecte în penitenciare (terapia
prin teatru, proiect GRADO, este un exemplu foarte bun) nu pot suplini absenţa
unor programe permanente, care să antreneze toţi deţinuţii.
Desigur, resursele umane şi materiale de care dispune administraţia
penitenciară sunt reduse dar chiar şi cele care există nu sunt
folosite integral (săli care rămân goale deşi ar putea fi folosite
pentru diverse acţiuni, program de lucru al celor de la cultural-educativ
până la ora 15.00 – prin urmare, după-amiezele nu se organizează
activităţi – plus pauza de prânz de circa două ore, în care
iarăşi nu se lucrează). APADOR-CH solicită DGP restructurarea
întregului program cultural-educativ în sensul folosirii mai judicioase a
spaţiilor, a timpului liber al deţinuţilor şi, mai ales,
a încurajării unor iniţiative ale cadrelor de specialitate care
să facă activităţile mai atractive pentru toţi deţinuţii,
mai ales pentru minori. Fără îndoială, este absolut necesară
creşterea numărului de angajaţi, cu pregătire de specialitate.
La PMT
Craiova există un singur psiholog şi un singur asistent social pentru
cei peste 330 de deţinuţi (peste o sută de minori, restul tineri
– 18-21 de ani, dar şi peste 21). Organizaţia World Vision care
lucrează cu deţinuţii are şi ea un psiholog şi un
asistent social. Dar, evident, patru oameni nu pot lucra efectiv cu 330 de
minori şi tineri. De menţionat că psihologul angajat nu
colaborează cu WV, cel puţin nu pe activităţi concrete.
Mai trebuie
adăugată şi ineficienţa cadrelor de la pază şi
siguranţă dar şi a angajaţilor SIPA (rebotezat DGPA).
Este lucru ştiut că, în toate penitenciarele (foarte probabil şi
în centrele de reeducare) se lucrează cu „sifoane” (informatori
dintre deţinuţi). Dacă practica trocului a scăpat
de sub control, ajungându-se la violenţe aceasta este vina cadrelor
din penitenciar şi DGPA. De altminteri, APADOR-CH a contestat în mod
repetat însăşi necesitatea existenţei SIPA/DGPA, serviciu (devenit
„direcţie” dar cu exact aceleaşi atribuţii) secret
militarizat, a cărui utilitate rămâne un mister.
3.3. Transferarea
temporară a minorilor în penitenciare
Se mai
pune şi problema transferării temporare în penitenciare a minorilor
cărora li s-a aplicat de către instanţă măsura
educativă a internării într-un centru de reeducare, pe durata
desfăşurării altor procese penale în care sunt implicaţi.
APADOR-CH precizează că transferul se efectuează la penitenciarul
de minori sau adulţi aflat pe raza instanţei de judecată,
iar şederea minorilor poate dura luni de zile. Se întrerupe astfel activitatea
de reeducare din centru (care are regim diferit faţă de penitenciar),
ajungîndu-se chiar la anularea eventualelor progrese ale minorilor. O soluţie
ar fi ca minorii din centrele de reeducare să fie aduşi direct
la instanţe, la data la care au fost citaţi (în prezent, sunt
transferaţi în penitenciarul din raza instanţei pe durata procesului).
Sigur, soluţia presupune eforturi umane şi materiale, dar asociaţia
are convingerea că efectul ar fi benefic pentru minori. O altă soluţie
ar fi strămutarea tuturor proceselor penale cu minori la instanţe
din apropierea centrelor de reeducare. Poate că, la înfiinţarea
viitoarelor tribunale pentru minori se va ţine cont de această posibilitate.
3.4. Eficienţa
SRSS
La fel
de importantă este dezvoltarea Serviciilor pentru Reintegrare Socială
şi Supraveghere (SRSS). In prezent, ele funcţionează doar la
nivel de judeţe şi sunt formate din doi-trei consilieri care, evident,
nu pot face faţă tuturor sarcinilor. Practic, activitatea lor se
rezumă la redactarea rapoartelor solicitate de instanţe şi
supravegherea persoanelor cărora li s-a suspendat executarea în penitenciar
a pedepselor (numai minori şi în număr redus). Implicarea serviciilor
în activităţile de reeducare din centre şi penitenciare este
aproape inexistentă (SRSS Arad este excepţia pozitivă). Dat
fiind că, prin lege, SRSS trebuie să se ocupe şi de deţinuţii
adulţi care le solicită asistenţa pre- şi post-liberare,
APADOR-CH cere Ministerului Justiţiei, în subordinea căruia se află
SRSS, să ia măsuri urgente pentru sporirea numărului de angajaţi
şi pentru asigurarea mijloacelor materiale de care aceştia au nevoie
pentru a-şi face, cu adevărat, datoria. Altfel, sistemul SRSS rămâne
o „bifare pe hârtie” a îndeplinirii cerinţelor standardelor
europene, lipsită de eficienţă.
4.
Probleme concrete cu privire la incendiul din 24 septembrie a.c.
a) Inexistenţa
unor dotări adecvate de prevenire şi stingere a incendiilor la PMT
Craiova
APADOR-CH
consideră inacceptabil faptul că într-un penitenciar în care stau
sute de oameni privaţi de libertate nu există hidranţi şi
furtunuri speciale pe fiecare etaj al spaţiilor de deţinere.
Astfel de echipamente există în şcoli, spitale etc. indiferent
de numărul de etaje al clădirilor respective. Incendiul din camera
36 a fost stins cu un extinctor, un furtun simplu racordat la o chiuvetă
şi găleţi cu apă. Asociaţia cere DGP să analizeze
dotarea cu utilităţi eficiente de stingere a incendiilor a tuturor
penitenciarele. Incidentul de la PMT Craiova a demostrat că dotările
existente sunt insuficiente şi lipsite de eficienţă.
b) Pe
24 septembrie, nu au fost chemaţi pompierii.
Desigur,
instituţii precum penitenciarele nu au obligaţia aceasta, deoarece
se presupune că într-un sistem până de curând militar, există
oameni pregătiţi în caz de incendiu şi, bineînţeles, echipamentele
necesare. Or, s-a dovedit că la PMT nu aceasta era situaţia. Poate
că o intervenţie rapidă a pompierilor, care ar fi acţionat
cu scările din exteriorul clădirii, ar fi limitat – sau evitat –
tragedia. Din dorinţa absolut firească de a salva minorii, cadrele
din penitenciar au forţat uşa de acces şi s-a creat fenomenul
de „tiraj” cu consecinţele cunoscute. În aceeaşi
măsură, cadrele care au intervenit pentru scoaterea minorilor nu
păreau a avea pregătirea necesară pentru a acţiona în
caz de incendiu.
c)
Curăţarea camerei 36
Reprezentantele
APADOR-CH au putut constata la faţa locului că nu s-a procedat
la curăţarea camerei 36 ci la stingerea incendiului, cu mijloacele
precare descrise mai sus. Fumul gros şi foarte nociv invadase şi
coridorul şi camerele de pe secţie, ceea ce a dus la evacuarea deţinuţilor.
In plus, nimeni nu putea pătrunde în camera 36 (singurul care a intrat
câţiva paşi a fost supraveghetorul care a manevrat extinctorul şi
care aproape s-a sufocat), nu se cunoşteau dimensiunile catastrofei şi
ar fi fost, evident, imposibil să se repare instalaţia electrică
(luase foc lampa de neon şi se produsese un scurt circuit datorită
căruia curentul electic era întrerupt pe toată secţia). Chiar
dacă Parchetul ar fi fost chemat imediat, procurorii nu ar fi
putut nici măcar intra în cameră. Singura soluţie era scoaterea
pe coridor a obiectelor care continuau să blocheze uşa de acces,
permiţându-se astfel stingerea focului. De altfel, toate obiectele
(inclusiv îmbrăcămintea pe care o purtau deţinuţii minori)
au fost readuse în camera 36, desigur nu exact pe aceleaşi amplasamente.
Prin urmare, în opinia asociaţiei, acuzaţia de „distrugere
de probe” a fost excesivă. In plus, incidentul a fost reconstituit
pas cu pas, din relatările minorilor supravieţuitori şi ale
cadrelor prezente în acea zi. După ştiinţa asociaţiei,
nu există nici o îndoială cu privire la faptă şi făptaşi.
Fără
îndoială că demiterea directorului şi a ofiţerului
responsabil cu paza şi siguranţa este justificată dar pentru
alte motive, din care multe au fost deja menţionate mai sus.
In
concluzie:
–
Este necesară modificarea Codului penal, în sensul eliminării pedepselor
cu închisoarea pentru minori;
– Trebuie
restructurată şi revizuită întreaga activitate cultural-educativă
din sistemul penitenciar, în primul rând, cea care se adresează minorilor;
– Este
nevoie de o schimbare pe fond a atitudinii cadrelor faţă de deţinuţi.
Orice problemă a deţinuţilor trebuie tratată cu seriozitate,
chiar dacă pare neînsemnată;
– Nu
ar fi deloc binevenită o înăsprire a regimului de detenţie.
Este însă necesar ca administraţia penitenciară să aibă
controlul asupra focarelor de tensiune între deţinuţi;
– Toate
penitenciarele trebuie imediat dotate cu echipamentele necesare unei intervenţii
imediate şi eficiente în stingerea incendiilor. De asemenea, cadrele
din penitenciare trebuie pregătite în mod real în privinţa modului
în care trebuie să acţioneze în momentul producerii unui incendiu.
Manuela
Stefănescu Diana Călinescu
[1]
Reconstituirea a demonstrat că o saltea cu burete arde într-un minut
şi 50 de secunde iar temperatura şi fumul degajate sunt insuportabile.
Experimentul a avut loc pe câmp. Camera 36 măsoară cam 24 de m.p.
[2]
Constantin Lucian Mititelu a scăpat cu vătămări minore
pentru că s-a întins pe jos, sub unul dintre paturi. Datorită
timpului scurt în care s-a derulat incidentul, fumul şi flăcările
nu s-au întins până la partea inferioară a camerei, astfel încât
nu l-au afectat pe Mititelu. Reprezentantele asociaţiei au putut constata
acest lucru: pereţii camerei erau înnegriţi de fum numai în partea
superioară, culorile iniţiale ale zugrăvelii fiind intacte
până la o înălţime de aproximativ un metru de la sol.
În ziua de 5 februarie 2004, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Centrul de reeducare pentru minori Tg. Ocna.
1. Aspecte generale
Centrul de reeducare Tg. Ocna a fost reînfiinţat la 1 august 2001 şi funcţionează în aceeaşi incintă cu Şcoala de subofiţeri Tg. Ocna. Elevii şcolii şi minorii din Centru sunt cazaţi la cele două nivele ale clădirii dormitoarelor, învaţă în aceeaşi clădire şi impart sala de masă. Centrul deserveşte toate judeţele Moldovei, precum şi judeţele Bihor, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Buzău. La data vizitei, în Centru se aflau 71 minori (toţi băieţi) faţă de care instanţele de judecată au dispus, în conformitate cu dispoziţiile art 104 din Codul penal, măsura educativă a internării într-un centru de reeeducare. Dintre aceştia, 11 aveau vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, 59 între 16 şi 18 ani, iar unul avea peste 18 ani. În anul 2003 au fost rulaţi un număr de 89 de minori, dintre care 44 au fost puşi în libertate.
În toate cazurile în care de la internarea în Centru s-a împlinit un an, Consiliul profesoral analizează situaţia minorilor iar în cazul în care constată că aceştia au făcut dovada corectării comportamentului, că au fost sârguincioşi la învăţătură şi în însuşirea pregătirii profesionale propun instanţelor de judecată (acelora care au dispus măsura internării) liberarea minorilor înainte de a deveni majori. Situaţia fiecărui minor este de asemenea analizată la sfârşitul fiecărui an şcolar şi cu 2 luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. În anul 2003, 21 de minori au fost puşi în libertate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Instanţele de judecată au acceptat în proporţie de 100% propunerile de punere în libertate promovate de Consiliul profesoral. În cazul minorilor care împlinesc vârsta de 18 ani şi care nu au probleme disciplinare sau şcolare, Centrul îi pune în libertate fără a mai fi nevoie de încuviinţarea instanţei de judecată. La discuţiile din cadrul Consiliului profesoral minorii nu sunt invitaţi să participe. Situaţia lor le este prezentată în discuţii directe, anterior luării unei decizii de către Consiliul profesoral. Cei care urmează să fie puşi în libertate sunt mutaţi într-un dormitor separat şi incluşi într-un program special de pregătire pentru liberare – „Prolib” -, cu aproximativ o lună înainte de aceasta.
Condiţiile în care trăiesc şi învaţă minorii sunt bune. Cele 7 dormitoare ale minorilor se află la etajul I al clădirii în care sunt cazaţii şi elevii şcolii. Pentru viitor se doreşte amenajarea dormitoarelor elevilor într-un corp separat, astfel încât întreaga clădire să fie destinată cazării minorilor din Centrul de reeducare. Camerele sunt spaţioase, bine încălzite şi cazează aproximativ 10-11 elevi fiecare (deşi numărul de paturi suprapuse instalate în fiecare cameră este de 14-18 paturi). Două camere dispun de spălătoare proprii. Minorii au acces la un spălător cu 21 de chiuvete, o sală baie cu 11 duşuri, două toalete cu mai multe cabine, o sală de lectură, o cameră pentru activităţi educaţionale (unde sunt instalate şi două computere), un club, o cămară de alimente (unde pot depozita alimentele primite prin pachet sau cumpărate din incinta Centrului) şi un oficiu cu mese şi scaune unde pot servi în condiţii civilizate alimentele proprii. Toate dotările acestor anexe sunt în perfectă stare de funcţionare şi curăţenie. Minorii pot circula nestingheriţi între camere şi anexele lor, situate toate pe acelaşi nivel, şi sunt însoţiţi de cadre numai când părăsesc etajul.
Minorii au acces la o cutie poştală, instalată la intrarea sălii de masă şi la un telefon, instalat la sectorul vizite, neexistând limitări în privinţa folosirii telefonului. Potrivit noilor reglementări, cartelele telefonice nu pot fi împrumutate între minori. La solicitarea minorilor cadrele îi însoţesc la telefon sau la cutia poştală, precum şi pentru a realiza cumpărături în incinta Centrului. Orele de clasă se desfăşoară într-o clădire separată, unde minorii şi elevii şcolii militare învaţă pe acelaşi etaj. De altfel, există un parteneriat cu şcoala militară, în cadrul căruia fiecare elev al şcolii are grijă de câte un minor. În interiorul Centrului, minorii poartă o ţinută obligatorie, inclusiv în timpul vizitelor cu familia. La vizitele în exteriorul centrului, minorii sunt îmbrăcaţi într-un costum de velur. De asemenea, pe perioada iernii, la vizitele în exterior poartă geci standard, obţinute de Centru prin intermediul unei asociaţii neguvernamentale.
În privinţa pedepselor aplicate pentru abateri de la regulamentul Centrului, în anul 2003, 11,5% din efectivele de minori au fost pedepsiţi cu mustrare sau izolare. Conducerea Centrului i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că, de obicei, pedepsele cu izolarea se aplică în cazul violenţelor fizice asupra altor colegi. De exemplu, statistica abaterilor disciplinare din semestrul II al anului 2003 arată că s-au aplicat trei pedepse cu mustrare (doi minori au fost mustraţi pentru confecţionarea de obiecte interzise şi unul pentru instigare la lovire) şi patru pedepse cu izolare (în trei cazuri pentru lovirea altor minori şi într-un caz pentru instigare la lovire).
În acelaşi timp, în anul 2003, minorii au fost evidenţiaţi în 125 de cazuri, în 7 cazuri au fost învoiţi cu familia şi în 19 cazuri au fost în oraş cu familia, ca formă de recompensare. În luna ianuarie 2004, au fost aplicate două pedepse cu izolarea.
În luna ianuarie 2003 a existat un caz în care un minor s-a plâns că a fost lovit cu bastonul de către trei subofiţeri. Aceştia au fost sancţionaţi cu câte 5, 4 şi respectiv 3 zile de arest, executat la locul de muncă, abaterea a fost consemnată în fişa lor şi au fost schimbaţi din serviciul de supraveghere. Personalul care încadrează Centrul numără 97 de cadre. În cadrul compartimentelor de învăţământ, calificare şi asistenţă socială/psihologie sunt încadraţi: 3 profesori, 1 învăţător, 3 maiştri instructori, 1 bibliotecar, 1 ofiţer psiholog, 1 asistent social, 6 educatori, 3 ofiţeri specialişti, 4 maiştri militari, 10 subofiţeri tehnici. Din discuţiile cu cadrele penitenciarului a reieşit nevoia ca numărul educatorilor să fie dublu, de 12 persoane.
2. Discuţia cu directorul adjunct pentru învăţământ
În Centru funcţionează „Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Tg. Ocna” şi „Şcoala profesională nr.2 Tg. Ocna”.
În cadrul şcolii cu clasele I-VIII există un curs de alfabetizare (clasele I-IV) în care sunt cuprinşi 17 minori, o clasă a V-a (12 minori), o clasă a VI-a (12 minori), o clasă a VII-a (13 minori), o clasă a VIII-a (7 minori). Cursurile claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a sunt cu frecvenţă redusă. Pe lângă pregătirea şcolară, minorii din clasele cu frecvenţă redusă, participă şi la cursurile de profesionalizare cu durata de un an astfel: cei din clasele a VI-a şi a VII-a la cursurile de lăcătuş mecanic (25 de minori) şi cei din clasa a VIII-a la cursurile de tâmplar universal (7 minori). La Şcoala de arte şi meserii (profil lăcătuş mecanic), 7 minori sunt înscrişi la cursurile clasei a IX-a. În plus, în cadrul disciplinei de învăţământ „activităţi de profesionalizare”, minorii din clasele a V-a şi a VI-a sunt iniţiaţi în meseria de frizer, iar elevii claselor a VII-a şi a VIII-a în meseria de ospătar.
Pentru viitor, în colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, Centrul doreşte să organizeze cursuri de calificare de scurtă durată (4 luni) pentru sectorul servicii: legumicultori, pomicultori, îngrijitori spaţii verzi, instalatori instalaţii sanitare.
Cursurile şcolare sunt asigurate de către cei 3 profesori şi un învăţător încadraţi, la care se adaugă 2 profesori de istorie/geografie şi un profesor care predă educaţie civică/psihologie, cu plata cu ora. „Activităţile de profesionalizare” sunt organizate de către personalul Centrului (frizerul unităţii şi subofiţerul care se ocupă de bucătărie).
Şcoala şi orele de atelier se desfăşoară lunea, marţea şi miercurea, până la ora 14. De joi până dumnică au loc activităţi recreative şi educaţionale. Joia şi vinerea după-amiază minorii au timp la dispoziţia lor. Cei care participă la cercurile Clubului elevilor din Tg. Ocna au posibilitatea de a o face vinerea după-amiază. Deficitul de material didactic al şcolii şi dotarea atelierelor vor fi acoperite dintr-o finanţare Phare în valoare de 100.000 euro, pe parcursul anului 2004. Conducerea şcolii a apreciat această sumă ca fiind suficientă pentru nevoile de material didactic şi dotarea atelierelor.
3. Discuţia cu personalul compartimentului de asistenţă socială şi psihologie
Din discuţia cu psihologul şi aistentul social a reieşit că la internarea minorilor în centru are loc o evaluare a lor psihologică şi socio-familială (pe bază de teste şi interviu cu minorul). În funcţie de nevoile identificate, minorul este inclus în programe socio-educative şi terapeutice. În cadrul programelor socio-educative, în semestrul II al anului 2003, 8 minori au fost în tabăra Vânătorul din jud. Dâmboviţa (cu sprijinul Fundaţiei Terre des hommes), 34 de minori au participat la diferite excursii (de exemplu, la Muzeul de istorie din Oneşti, la Borzeşti, la Mausoleul de la Mărăşeşti etc.), iar 15 minori au participat la un meci de fotbal cu Centrul de reeducare de la Găeşti.
De asemenea, în colaborare cu Asociaţia Familia, în cadrul programului „O casă pentru fiecare”, un minor care s-a liberat din Centru (fost „copil al străzii”) a beneficiat de o locuinţă. În noiembrie 2003, în Centru a fost organizată o masă rotundă la care au participat atât minori internaţi, cât şi elevi ai Şcolii nr.2 din localitate. De asemenea, minorii au participat la Balul Mărţişorului, împreună cu elevii din localitate. Opt minori ai Centrului au participat în luna decembrie 2003 la o expoziţie de pictură organizată la un liceu economic din Bucureşti. Cu această ocazie minorii au vizitat şi oraşul. În luna decembrie 2002, alţi doi minori au participat cu icoane pe sticlă la o expoziţie de pictură organizată de Ministerul Justiţiei.
La data vizitei în Centru a reprezentanţilor APADOR-CH, erau în desfăşurare mai multe programe socio-educative. De exemplu, în cadrul programului „Educaţia prin influenţă” fiecare elev al şcolii militare are în grijă un minor. În programul „Educaţie integrată”, minorii participă la programele educaţionale ale Clubului elevilor din Tg. Ocna, Şcolii generale nr.2 Tg. Ocna şi ale Şcolii profesionale din Tg. Ocna. La Clubul elevilor, o dată pe săptămână, 30 de minori din Centru participă alături de copiii din localitate la cercurile de karting, muzică, pictură şi electronică. Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere Bacău desfăşoară în Centru programul „7 paşi”.
În cadrul programului „Pregătire pentru liberare”, cei care urmează să se libereze din Centru sunt mutaţi într-o cameră specială cu o lună înainte de acest eveniment. Tot cu o lună înainte de liberare se trimit scrisori, după caz, către Serviciile de Reintegrare Socială şi Supraveghere, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, autoritatea tutelară, Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Copilului, bisericile din localităţile de domiciliu ale persoanelor ce urmează să se libereze. Instituţiile vizate sunt informate despre liberarea persoanei şi le este solicitat ajutorul pentru sprijinirea sa în vederea reintegrării sociale. pe baza protocolului închieiat cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Bacău, un consilier de la această instituţie vine la Centru şi îi informează pe cei ce urmează să se libereze că pot solicita asistenţă post penală Serviciului. Personalul compartimentului de asistenţă socială şi psihologie se implică şi în restabilirea relaţiilor cu familia ale minorilor necăutaţi. Ei încercă să localizeze şi să contacteze familia, iar în unele cazuri acest lucru a dus la o reluare a legăturilor de familie.[/su_note]
4. Vizita în Centru
La momentul vizitei, la clubul din clădirea unde sunt cazaţi minorii se aflau elevii clasei I-IV (15 minori), care desfăşurau activităţi educative sub supravegherea unuia dintre educatori. Minorii au spus că participă la asemenea activităţi în fiecare dimineaţă a zilelor de joi şi de vineri. După-amiezele zilelor de joi şi vineri, minorii au timp la dispoziţia lor, iar cei care participă la cercurile de la Clubul copiilor din localitate o fac vinerea după-amiază. Minorii au spus că pot circula liber între dormitoare, club şi celelalte facilităţi de pe etajul unde sunt cazaţi, lucru apreciat ca fiind foarte bun de către cei care au fost anterior internaţi în Centrul de reeducare de la Găeşti, unde nu aveau această posibilitate.
La telefon se pot duce ori de câte ori solicită, însoţiţi de către un cadru. La televizoarele din cameră (racordate la reţeaua de cablu) se pot uita fără restricţii, până la stingere, care are loc la orele 22. Vinerea şi sâmbăta se pot uita la televizor până la orele 23.
Baie fac de două ori pe săptămână. În privinţa ţinutei de interior, minorii şi-au expirmat dorinţa de a fi lăsaţi să poarte hainele de acasă şi numai în măsura în care nu au asemenea haine să poarte ţinuta.
Reprezentanţii APADOR-CH au intrat în trei dintre cele 7 dormitoare, minorii cazaţi în acestea nefiind prezenţi la momentul vizitei.
În dormitorul nr.1 existau 14 paturi suprapuse în care, conform listei afişate în cameră, erau cazaţi 11 minori. Paturile metalice suprapuse aveau saltele deosebit de uzate, din câlţi. În afară de acestea, în cameră existau fişete de metal, câte unul pentru două persoane, în care minorii îşi pot depozita bunurile personale. Camera avea şi trei chiuvete în stare foarte bună, precum şi un televizor.
Dormitoarele nr.2 (12 minori în 18 paturi) şi nr.3 (11 minori în 18 paturi, aproximativ 50 m2) erau asemănătoare, cu excepţia faptului că dormitorul nr.2 nu avea chiuvete. Toate camerele vizitate erau aerisite, curate şi încălzite corespunzător. Sala de baie era de asemenea curată şi prevăzută cu 10 duşuri separate prin pereţi despărţitori. În anticamera sălii de baie, exista o cameră prevăzută cu dulapuri, unde minorii îşi depozitează încălţămintea. Cele două grupuri sanitare aveau câte 4 cabine WC, 3 pisoare şi 1 chiuvetă, toate instalaţiile sanitare fiind funcţionale şi în stare bună. Pe etaj mai există şi un spălător cu 21 de chiuvete, toate în stare perfectă şi foarte curate.
Cămara unde minorii îşi depozitează alimentele primite de acasă sau cumpărate din banii proprii în interiorul Centrului era încuiată şi pentru a avea acces la alimente era nevoie de ajutorul cadrelor. Oficiul unde minorii pot consuma aceste alimente în condiţii civilizate, era prevăzut cu scaune şi mese şi cu o chiuvetă. Sala de lectură unde există câteva pupitre individuale a fost transformată în cameră de izolare. În acest sens a fost adăugat un pat suprapus metalic. Camera nu are televizor. Camera pentru minorii care urmează să se libereze are mobilier de lemn – patru paturi, nesuprapuse, o masă cu scaune, o mini-bibliotecă şi un şifonier. Există 3 chiuvete în cameră, precum şi o cabină de WC şi un duş, la care au acces numai minorii incluşi în acest program. Într-o clădire separată se află camera de carantină şi infirmeria.
La carantină, într-o cameră destul de mică, se aflau 8 minori, cazaţi în 10 paturi. Există un televizor şi o masă cu 6 scaune. Toţi minorii aflaţi la carantină au fost tunşi „zero” la momentul internării, deşi nici unul dintre ei nu avusese păduchi sau alţi paraziţi. Acest fapt a fost confirmat în discuţia ulterioară cu medicul Centrului, care a apreciat că este o măsură care nu se impune din punct de vedere al igienei. Fără acordul lor, informaţii despre fraţii G.R. (16 ani) şi M.R. (15 ani) au fost publicate în ziarul “Ancheta” din Brăila, la data de 3 noiembrie 2003, când aceştia se aflau în arestul Poliţiei din localitate, practică contravenind regulilor internaţionale în materie.
La infirmerie erau doi minori, fără ca aceştia să prezinte probleme de sănătate. Unul dintre ei K.A.G., solicitase pe 29 ianuarie 2004 să fie separat de colectiv, deoarece se afla în conflict cu nişte colegi şi nu dorea să aibă probleme, urmând a fi liberat în curând. Celălalt minor era separat de colectiv deoarece era inclus într-un program de terapie intensivă pentu diminuarea tulburărilor de comportament. Separarea avea loc numai pentru timpul liber al minorului, el participând în continuare la cursurile şcolare şi la programele educative (de altfel, reprezentanţii APADOR-CH l-au întâlnit anterior la club, participând la programele educative).
Cabinetul medical şi cabinetul stomatologic acordă asistenţă atât minorilor, cât şi elevilor şcolii militare, cadrelor din unitate şi deţinuţilor adulţi care lucrează la GAZ şi sunt cazaţi separat. Cabinetul medical are încadraţi 1 medic generalist şi 5 asistenţi medicali generalişti, dintre care unul este detaşat la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna. În anul 2003, cabinetul medical a acordat în total 6000 de consultaţii, din care 2500 pentru minori (aproximativ 8 consultaţii pe zi). Cabinetul medical colaborează cu Spitalul penitenciar pentru analize, dar ţinând cont de specificul spitalului (TBC activ), recoltarea se realizează la Centru.
Medicul Centrului a afirmat că minorii nu au probleme deosebite de sănătate, ci în general doar simple viroze. De aceea, a apreciat că un singur medic este suficient pentru o asistenţă medicală corespunzătoare. Totuşi, cabinetul medical mai are nevoie de doi asistenţi, dintre care unul de farmacie şi încă un generalist. În acest sens s-a înaintat deja o solicitare către Direcţia Generală a Penitenciarelor. Cabinetul stomatologic are încadraţi un medic, un asistent şi un tehnician dentar, dispunând şi de un laborator de tehnică dentară propriu. Cabinetul stomatologic acordă aproximativ 10 consultaţii pe zi din care 5 pentru minori.
Sala de masă este comună pentru minori şi pentru elevii şcolii militare. La data vizitei în Centru, elevii şcolii militare erau în practică, astfel încât la masă erau prezenţi numai minorii. Masa de prânz se serveşte la orele 14.
Meniul de prânz din ziua vizitei reprezentanţilor APADOR-CH a constat din borş de fasole, cartofi cu carne (din cele constatate, în farfurii existau bucăţi minuscule de carne şi slănină), pâine şi biscuiţi. La micul dejun, meniul a constat în ceai, brânză, margarină, omletă, marmeladă şi salam. Pentru masa de seară, se pegăteau paste cu carne şi biscuiţi. Pentru masa de prânz şi cea de seară, se scoseseră de la magazie 7 kg. de carne (câte 100 g pentru fiecare minor), care fuseseră împărţite în cantităţi egale pentru fiecare masă.
Reprezentanţii APADOR-CH au putut constata direct, prin cântărire, că pentru masa de seară cantitatea de carne era de 3,5 kg.
După masa de prânz, reprezentanţii APADOR-CH s-au întors la dormitoare pentru a discuta cu minorii care au fost pedepsiţi cu izolarea în luna ianuarie 2004. H.D., fost pedepsit cu 5 zile de izolare pe motiv că a bătut un coleg. Minorul a susţinut că nu a agresat pe nimeni, dar cu toate acestea subofiţerul Zamfir i-a întocmit raport de pedepsire. A fost prezent în faţa Comisiei, dar nu a făcut contestaţie împotriva pedepsei. În timpul cât a fost la izolator nu a participat la cursurile şcolare. Minorul D.V.I s-a certat cu un coleg pe data de 16 ianuarie 2004 şi a primit drept pedeapsă 10 zile de izolare (directorul centrului a argumentat că minorul ar fi avut abateri repetate şi din această cauză i s-a aplicat pedeapsa cu izolarea). Până la stabilirea pedepsei, minorul a stat la izolare alte 4 zile, astfel încât în total a petrecut 14 zile la izolator.
Reprezentanţii APADOR-CH au stat de vorbă şi cu minorii de la camera 4, elevi ai clasei a VI-a (11 persoane în 16 paturi). Aceştia au spus că primesc hârtie igienică, periuţe şi pastă de dinţi, precum şi lame de unică folosinţă, o dată pe lună. De asemenea, ei pot face cumpărături din incinta Centrului, cu banii pe care îi câştigă în urma activităţilor de la atelier. Aici ei sunt plătiţi în funcţie de timpul efectiv de lucru. Astfel, minorul H.A a câştigat 347.000 lei într-o lună ca tâmplar, realizând uşi şi paturi de spital. Cel mai mic câştig lunar realizat de unul dintre minorii din această cameră a fost de 138.000 lei. Şi minorii din această cameră şi-au exprimat dorinţa de a purta propriile haine şi nu ţinuta Centrului.
La camera de izolare, reprezentanţii APADOR-CH l-au găsit pe D.C.A., în vîrstă de 15 ani, homosexual. Acesta nu executa o pedeapsă cu izolarea ci, datorită atitudinii colegilor de cameră, solicitase să fie izolat de colectiv. Reprezentanţii APADOR-CH au remarcat că şi în timpul servirii mesei, D.C.A. a stat separat, singur la o masă. Minorul s-a plâns că nu are televizor în cameră, el neputând viziona programe TV decât la club, unde se aflau alţi minori.
5. Concluzii
APADOR-CH apreciază atmosfera destinsă din Centrul de reeducare. Aceasta se datorează atitudinii personalului propriu şi deschiderii pe care o are către problemele minorilor. Este de remarcat faptul că directorul Centrului îi cunoştea pe minori şi problemele lor. Acest lucru este facilitat şi de numărul redus de minori internaţi în Centru.
De asemenea, APADOR-CH consideră benefică pentru menţinerea unei atmosfere bune practica din Centru, conform căreia cadrele sunt îmbrăcate în haine civile. Faptul că atmosfera din Centru nu este ostilă este demonstrată şi de faptul că mobilierul, instalaţiile sanitare, pupitrele şcolare şi materialele didactice sunt păstrate de către minori în stare bună, nefiind consemnate cazuri de distrugere.
De apreciat este şi includerea minorilor din Centru în programe comune cu elevii din localitate, participarea lor la cercurile de la Clubul elevilor din Tg. Ocna, trimiterea lor în tabere şcolare, precum şi faptul că stabilesc relaţii directe cu elevii şcolii militare. Acest gen de activităţi educaţionale integrate sunt esenţiale în vederea unei bune reintegrări sociale, ulterior eliberării din Centru.
APADOR-CH consideră totodată că:
– deşi nu reiese un abuz în aplicarea pedepselor, iar sistemul de recompense este utilizat eficace pentru stimularea minorilor, o atenţie deosebită trebuie avută atunci când se aplică pedeapsa cu izolarea. Aceasta nu poate avea decât un caracter cu totul şi cu totul extraordinar, pentru abateri deosebit de grave şi nu pentru orice conflicte (chiar şi repetate) între minori. De asemenea, în cazul în care se aplică totuşi pedeapsa cu izolarea, este imperios necesar ca perioada pe care minorul o petrece la izolare înainte de a se hotărî durata pedepsei să fie dedusă din totalul zilelor de izolare;
– trebuie avută în vedere posibiliatea ca minorii care urmează să fie discutaţi în Consiliul profesoral în vederea liberării să fie prezenţi pentru a-şi susţine cauza în faţa acestuia. Directorul Centrului şi-a exprimat deschiderea faţă de această propunere;
– minorii ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi purta propriile haine, fără a fi obligaţi să poarte o ţinută anume. Aceasta ar trebui pusă la dispoziţia lor numai în măsura în care nu au haine proprii;
– practica confrom căreia minorii sunt raşi în cap în momentul în care sunt internaţi în Centru, deşi acest lucru nu este impus de raţiuni de igienă, este împotriva standardelor internaţionale în materie şi a jusrisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care o califică drept tratament degradant;
– asociaţia solicită DGP să analizeze posibilitatea renunţării la interdicţia ca minorii să-şi împrumute între ei cartelele telefonice (experienţa de până acum arată că lipsa unei asemenea interdicţii nu a creat probleme de natură disciplinară şi de ordine interioară);
– asociaţia solicită DGP să dea Centrului susţinerea necesară pentru: reparearea acoperişului şcolii, achiziţionării unui cazan nou la centrala termică şi la reparaţia capitală a unui corp de clădire, în prezent în conservare, în care să fie mutaţi elevii şcolii militare; încadrarea a doi noi asistenţi medicali, unul cu specializarea farmacie şi un generalist.
Diana Călinescu
Valerian Stan
APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania
Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org
Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.