Țara în care nici barourile de avocați nu respectă legea
Evenimentele petrecute în ultimul timp în România ne arată tuturor un stat de drept fără drept, în care legile sunt încălcate sistematic de aparent toată lumea, de la cetățeni la instituțiile care ar trebui să le aplice. Cu riscul de a turna gaz pe foc, venim cu un nou exemplu de nerespectare a legii, chiar din domeniul justiției.
Legea avertizorului de integritate (Legea 361/2022) a intrat în vigoare la finele anului trecut și prevede (la articolele 22 și 23), printre altele, că avertizorii de integritate vor primi asistență judiciară gratuită în procesele prin care se vor apăra de hărțuielile la care vor fi supuși pentru actele lor de avertizare. De asemenea, potrivit art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, în astfel de cazuri, asistența judiciară gratuită se acordă indiferent de situația materială a avertizorului.
Cu toate astea, un avertizor de integritate ne-a sesizat în urmă cu câteva luni că Baroul Bacău îi refuză acest ajutor, cerându-i dovezi că e … foarte sărac, ca să merite un avocat din oficiu. Domnul M.M., care sesizase unele încălcări ale legii în Primăria Bacău, e hărțuit la locul de muncă de însuși primarul orașului, nemulțumit firește de sesizările avertizorului. M.M. a cerut ajutorul Baroului Bacău pentru a se apăra în instanță de represaliile la care era supus.
În răspunsul pe care i l-a trimis inițial, Baroul Bacău i-a cerut să facă dovada represaliilor la care e supus (o solicitare corectă, pentru a stabili ce fel de asistență îi e necesară), dar și să transmită documente din care să reiasă situația sa financiară. Așadar, pare că Baroul Bacău a citit selectiv Legea avertizorului, care îi dă dreptul la asistența gratuită, dar și OUG 51/2008, care întărește acest lucru, prin prevederea că ajutorul judiciar gratuit se acordă indiferent de statutul financiar al petentului, dacă o lege specială prevede asta. E și cazul avertizorilor de integritate.
În luna iulie a acestui an, când ne-a scris avertizorul de integritate, APADOR-CH a sesizat la rându-i, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Agenția Națională de Integritate (ANI).
La UNBR am întrebat dacă au informat toate barourile județene despre prevederile noii legi, pentru a asigura o aplicare unitară a acesteia. NU am primit vreun răspuns.
ERATĂ: Dintr-o eroare, emailul primit de la UNBR nu a fost găsit la data redactării acestui articol, ci mult mai târziu, după ce o membră UNBR ne-a atras atenția că el fusese transmis la 31 iulie 2023. În acest răspuns, UNBR ne-a dat dreptate și a admis că va analiza opțiunea de a informa toate barourile județene despre prevederile noii legi și de modalitatea de aplicare unitară.
La ANI am transmis sesizarea avertizorului, cerându-i ca, în calitate de autoritate competentă cu privire la aplicarea Legii 361/2022, care oferă asistență avertizorilor în interes public, să facă demersurile necesare pentru ca Baroul Bacău să reintre în legalitate şi să respecte drepturile prevăzute de lege pentru avertizorii în interes public. Totodată am sugerat ANI să elaboreze o metodologie unică pentru toate barourile din țară, în care să se prevadă în mod unitar condițiile și procedura pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite pentru avertizori. Căci chiar dacă se rezolvă punctual cazul M.M. de la Bacău, e foarte posibil ca să apară altele prin alte județe.
În urmă cu câteva zile ANI ne-a dat dreptate, într-un răspuns în care subliniază prevederea legală – că avertizorii de integritate au dreptul la asistență judiciară gratuită, indiferent de starea lor materială – și atașează adresa pe care a transmis-o și către UNBR, cerându-i să se asigure că barourile județene respectă legea.
Este surprinzătoare „ignoranța” Baroului Bacău în această situație. Despre Legea avertizorului s-a făcut mult caz în spațiul public, pe de-o parte pentru că forma inițială, agreată în urma dezbaterilor publice, a fost masacrată în Parlament, de către politicienii care nu doresc să avem avertizori de integritate. Pe de altă parte, la presiunea publică, venită inclusiv de la Bruxelles, legea s-a întors în Parlament pentru a fi corectată pe ici pe colo, ca să protejeze cu adevărat avertizorii de hărțuielile inerente. În cele din urmă o formă relativ acceptabilă a fost promulgată. Este, deci surprinzător să constatăm, la nici un an de la intrarea ei în vigoare, că tocmai un barou de avocați, o asociație a celor care ar trebui să cunoască foarte bine orice lege, nu o respectă.
UPDATE: La finele lunii august, Baroul Bacău a revenit la sentimente mai bune față de lege, acceptând în cele din urmă, după a treia încercare, solicitarea avertizorului M.M. și i-a desemnat un avocat, fără a-i mai cere dovezi despre starea materială. Acesta ne-a informat că nu a fost singurul avertizor din Bacău refuzat inițial de Barou. Putem deci să presupunem că a ajuns și la uniunea avocaților vestea despre Legea 361/2022 și art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Mai târziu, dar e bine că a ajuns.
Și poate că, așa cum am solicitat, UNBR va răspândi această veste și către toate barourile din țară, pentru ca legea să fie aplicată unitar și ca avertizorilor în interes public să nu li se mai ceară de barouri dovada stării materiale atunci când solicită asistență judiciară gratuită pentru litigii privind presiunile și represaliile la care sunt supuși.