Camelia Roiu versus SISTEMUL
La nivel individual probabil că se mișcă ceva, se schimbă ceva, dar trebui să știi că ești și protejat. Pentru că chiar să te sacrifici ca un erou nu mai e cazul. Și avem fiecare viața noastră, irepetabilă, și atunci nu e… Eu nu am vrut niciodată să fiu erou. Nu-mi doresc să fiu erou. Vreau să fiu un om normal care să-și facă meseria în condiții normale, fără teamă, fără umilințe, fără hărțuiri.
Camelia Roiu, de peste 20 de ani medic anestezist la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, avertizor de integritate după producerea accidentului de la Colectiv, când multe din victimele incendiului au murit din cauza infecțiilor nosocomiale. Ea este cea care a dat publicității celebra filmare cu viermii care colcăiau pe un pacient din spital.
Doctorița Roiu povestește azi în acest interviu cum i-a schimbat viața decizia de a vorbi public despre lucrurile greșite din sistem, ce urmări au avut aceste avertizări și, la cinci ani distanță, dacă a meritat sau nu acest gest mai degrabă sinucigaș din punct de vedere profesional și personal.
Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.