1. Pe data de 1 octombrie 2004, două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la penitenciarul pentru minori şi tineri (PMT) de la Craiova pentru a face investigaţii extrajudiciare cu privire la incendiul din camera 36, care s-a produs la 24 septembrie a.c. şi care s-a soldat cu moartea a trei deţinuţi minori şi rănirea gravă a altor doi.
APADOR-CH subliniază de la început că este împotriva pedepselor cu
închisoare aplicate minorilor. Dacă au comis fapte penale grave, ei pot
fi sancţionaţi cu punerea sub (strictă) supraveghere sau, în
cel mai rău caz, cu internarea într-un centru de reeducare. Regimul de
penitenciar, în special în România, unde condiţiile de detenţie
sunt departe de standardele europene iar personalul este şi insuficient
numeric şi nesatisfăcător pregătit profesional, nu poate
avea efecte benefice pentru minorii condamnaţi.
Reprezentantele
asociaţiei au mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova
unde au fost internaţi toţi cei cinci deţinuţi minori,
cu arsuri foarte grave, apoi la PMT, unde au discutat cu conducerea actuală,
cu supraveghetori şi cu al şaselea deţinut minor din camera
respectivă, care a scăpat nevătămat. De asemenea, au văzut
camera în care s-a produs incendiul.
2. Din
coroborarea relatărilor, au rezultat următoarele:
2.1. Pachetul
cu articole de îmbrăcăminte al deţinutului minor Ionuţ
Dumitru Pleşa
Ionuţ
Dumitru Pleşa (născut la 8 ianuarie 1987, decedat la Spitalul judeţean
în urma arsurilor), condamnat la 4 ani închisoare cu executare în PMT, primise
un pachet de la familie, ce conţinea, între altele, o pereche de pantofi
sport şi un trening. Conform procedurii, pachetul a fost depus la magazie,
pe numele deţinutului. Insă, dintr-o eroare – afirmă cadrele
– plutonierul de serviciu la magazie a înregistrat coletul pe numele Florea
în loc de Pleşa. Eroarea s-ar fi datorat ortografierii greu
lizibile a numelui destinatarului de către expeditor. Pare totuşi
ciudat că nu numai primele litere (F şi P) au fost confundate ci
mai multe, rezultând două nume diferite. Conducerea PMT a afirmat că
pachetul se afla în continuare, neatins, în magazie.
In dimineaţa
zilei de vineri 24 septembrie, Ionuţ Dumitru Pleşa s-a prezentat
la magazie pentru a-şi ridica obiectele. Răspunsul magazionerului
a fost „nu ai nici un pachet”. S-a verificat fişa personală
a lui Pleşa din care rezulta că minorul primise o pereche de „adidaşi”
în august, pe care îi ridicase deja. Numai că era vorba de un
pachet anterior şi nu de cel expediat în septembrie. Crezând că
obiectele îi fuseseră furate – reclamaţii de acest gen au existat
şi din partea altor deţinuţi din diverse penitenciare – minorul
s-a plâns unui supraveghetor, care l-ar fi asigurat că „se rezolvă”
până la ora 15.00 – 15.30 după unii, până la ora 19.00, după
alţii. Din motive neclare, Ionuţ Dumitru Pleşa nu a mai avut
răbdare şi s-a decis să protesteze.
2.2. Deţinuţii
minori din camera 36
In afara
lui Pleşa, care era reprezentantul camerei (adică „şeful”),
în camera 36 se mai aflau încă 5 minori:
– Constantin
Viorel Stamatie (născut la 1 septembrie 1987, decedat în Spitalul de
urgenţă din cauza arsurilor). Fusese internat la Centrul de reeducare
Găieşti pentru furt şi apoi transferat la PMT Craiova, pe 9
iunie 2004, pentru un alt proces penal aflat pe rol;
– Szasz
Nika Attila (născut la 1 decembrie 1986). Execută o condamnare de
2 ani şi 6 luni pentru furt. A supravieţuit incidentului, dar la
momentul vizitei era încă în stare gravă;
– Marius
Poienar (născut la 23 martie 1987, decedat în Spitalul de urgenţă
în urma arsurilor);
– Florin
Marin Gălan (născut la 25 iulie 1988). Execută o condamnare
de 3 ani şi 6 luni pentru tâlhărie. Ca şi Szasz, a supravieţuit
incidentului, dar la momentul vizitei era încă în stare gravă;
– Constantin
Lucian Mititelu (născut la 18 aprilie 1987). Fusese condamnat la 5 ani
închisoare pentru omor. A scăpat din incendiu cu vătămări
minore, care nu au necesitat internarea. Totuşi, la momentul vizitei,
era ţinut sub observaţie, în infirmeria PMT.
Dintre
toţi, Stamatie avusese cele mai multe probleme disciplinare. In aproape
6 luni cât a fost internat la Centrul de Re-educare Găieşti, a fost
sancţionat de 5 ori: de 4 ori cu „mustrare în faţa colectivului”,
la care se adaugă 3 zile „izolare de colectiv” (adică
mutare în altă cameră). Motivele sancţionării cu mustrare
au fost: distrugerea unui scaun, deţinerea sumei de 100.000 de lei (deţinuţii
nu au voie să aibă bani asupra lor în timpul privării de libertate;
banii deţinuţilor sunt păstraţi în conturi nominale de
către unitate), fumat şi, în sfârşit, ameninţare cu blocarea
uşii de la camera de detenţie. Sancţionarea cu „izolare
de colectiv” s-a datorat faptului că minorul a blocat uşa
camerei în care era cazat. Prin urmare, atât cadrele din PMT cât şi lucrătorii
SIPA (Serviciul Independent pentru Pază şi Antitero – în fapt mult
discutatul „serviciu secret” al Ministerului de Justiţie) ştiau
că Stamatie practicase deja blocarea uşii camerei ca formă
de protest. Mai mult, după transferarea la PMT, minorul a mai primit
două sancţiuni pentru încălcarea regulamentului. Prima sacţiune
a fost aplicată pentru lovirea şi violarea unui alt deţinut
– fapte extrem de grave pentru care, afirmă comandantul actual al PMT,
ar fi fost sesizat parchetul. Trebuie menţionat că, în discuţia
cu psihologul şi cu asistentul social ai PMT cu privire la Stamatie,
nu s-a pomenit nimic despre viol ci doar de lovire. Ulterior, cei doi au confirmat
şi acuzaţia de viol, dar cu jumătate de gură. Reprezentantele
asociaţiei au rămas cu impresia că acuzaţia deosebit de
gravă ar fi fost o exagerare, menită să-l „înveţe
minte” pe recalcitrant. A doua sancţiune i s-a dat pentru „atitudine
necuviincioasă faţă de şeful de tură” şi
datează din 19 septembrie a.c., deci cu doar 5 zile înainte de incendierea
camerei. APADOR-CH consideră că cel puţin 4 din cele 7 pedepse
(în special ultima) au fost aplicate cu prea mare uşurinţă
de cadrele de la Găieşti şi de la PMT. Este posibil ca Stamatie
să fi fost un deţinut-problemă. Dar tocmai de aceea cadrele
de la Găieşti şi de la PMT ar fi trebuit să găsească
metodele potrivite pentru a-l ajuta pe minor. La PMT, singurul „ajutor”
a venit din partea psihologului care ar fi încercat să-l determine pe
Stamatie „să îşi schimbe atitudinea”. Sancţiunile
repetate, mai ales dacă sunt aplicate pentru fapte mărunte, nu pot
avea decât un efect negativ asupra deţinutului minor. APADOR-CH constată
din nou că numai deţinuţii „buni” (care nu crează
probleme cadrelor) sunt antrenaţi în programele/proiectele educative
din sistemul penitenciar iar cei „răi” rămân în camere
23 de ore din 24, fără nici un fel de activitate. Or, normal este
ca aceştia din urmă să beneficieze de mai multă atenţie.
Chiar şi în proiectele desfăşurate de organizaţii neguvernamentale
în penitenciare participă tot deţinuţii selectaţi de administraţia
penitenciară, pe baza aceloraşi criterii.
In afară
de Stamatie, numai Pleşa a mai fost pedepsit o dată, pentru lovirea
unui alt deţinut. Restul minorilor din camera 36 nu aveau rapoarte de
incident.
In aceste
condiţii, nu este greu de imaginat că Stamatie şi Pleşa
erau „durii” camerei 36.
Mai trebuie
reţinut şi faptul că Pleşa îşi exprimase indignarea
cu privire la pachet cu voce tare, în sala de mese, în timpul prânzului. Sigur
că nimeni nu şi-a imaginat amploarea şi natura protestului
dar se putea încerca prevenirea printr-o verificare promptă, în prezenţa
minorului, a existenţei şi traseului coletului. Până la urmă
este vorba de atitudinea de nepăsare şi dispreţ a cadrelor
faţă de deţinuţi şi de problemele lor, mărunte
doar în aparenţă.
2.3. Incendierea
camerei 36
Vineri
24 septembrie, minorii au revenit în cameră după masa de prânz.
Pleşa era extrem de nervos din cauza incidentului de la magazie şi
a decis să protesteze cât mai „spectaculos” cu putinţă.
Foarte probabil, Stamatie i-a sugerat ideea blocării uşii. Nici
unul din ceilalţi patru minori nu s-a opus ideii, sau nu a îndrăznit
să se opună. In jurul orei 14.30, au scos o placă mare de lemn,
ce servea drept cuier şi au pus-o în dreptul uşii de metal (din
păcate, placa s-a potrivit perfect în cadrul uşii), apoi au scos
uşile de la sala de baie şi de la cambuză (o nişă
în care se ţin obiecte personale) şi le-au proptit tot în uşa
de acces. Au dat saltelele jos de pe paturi şi le-au stivuit în dreptul
ferestrei ce ocupă tot peretele dintre grupul sanitar şi cambuză.
Apoi au tras paturile de metal, consolidând „baricada” din dreptul
uşii de acces. Pentru a atrage atenţia cadrelor, au spart toate
geamurile. Imediat, a venit un supraveghetor, a constatat că uşa
camerei era blocată, i-a întrebat pe minori ce revendicări au iar
aceştia i-au răspuns că nu discută decât cu comandantul
(de fapt, directorul). Conform procedurilor, în astfel de cazuri se anunţă
conducerea, au loc „negocieri” cu deţinuţii iar dacă
nu se ajunge la o înţelegere, cadrele pot interveni în forţă.
Supraveghetorul şi-a anunţat colegii şi superiorii (directorul
PMT nu era în penitenciar, el ajungând acolo pe la ora 15.00, după consumarea
evenimentelor), totul durând – susţine el – „un minut”. Când
a revenit în dreptul camerei 36 a auzit ţipete, deoarece minorii dăduseră
foc saltelelor[1], ceea ce l-a determinat să acţioneze
imediat. Minorul Mititelu a susţinut că tot Stamatie ar fi venit
cu ideea incendierii saltelelor şi că iniţial Pleşa s-ar
fi opus, dar ar fi cedat foarte repede. Reprezentantele asociaţiei consideră
că toţi cei şase au fost de acord şi cu blocarea uşii
şi cu incendierea saltelelor, fiind convinşi că vor putea ţine
incendiul sub control. Altfel nu se explică de ce au dat saltelele jos
de pe paturi şi le-au aşezat la fereastră (dacă intenţia
era doar de blocare cu paturile a uşii camerei) şi nici de ce aveau
sticle cu apă de rezervă.
Din cauza
potrivirii perfecte a plăcii groase de lemn în cadrul uşii, tot
ce au reuşit cadrele a fost să o împingă parţial, creând
un spaţiu îngust în formă de „v” prin care care au reuşit
să iasă toţi cei şase minori. Insă, în acelaşi
timp, s-a produs şi fenomenul de „tiraj”, adică, din cauza
curentului între uşă şi fereastră, focul s-a înteţit
iar flăcările, căldura şi fumul şi-au schimat direcţia
spre interiorul camerei. Fumul gros a invadat coridorul şi a intrat şi
în camerele de detenţie învecinate, stârnind panică printre ceilalţi
deţinuţi. Toţi cei din camera 36 au ieşit pe picioarele
lor.Surprinzător, hainele cu care au fost îmbrăcaţi au rămas
intacte, explicaţia – destul de alambicată – fiind că minorii
au fost arşi de căldura extraordinară şi nu de flăcări.
In plus, au inhalat acel fum gros şi fierbinte degajat de bureţii
de plastic din saltele. Potrivit afirmaţiilor conducerii actuale a PMT,
ei au fost duşi imediat la infirmerie de unde s-a solicitat serviciul
de urgenţă Smurd. Intreaga operaţiune de la prima încercare
de deblocare a uşii până la transportarea la spital a cinci din
cei şase minori[2] din
camera 36 la Spitalul judeţean de Urgenţă ar fi durat 15-20
de minute.
2.4. Urmări
După
ce minorii au ieşit din camera 36, cadrele prezente au decis să
îi scoată în curte pe toţi deţinuţii din secţia respectivă
(în total 8 camere). Nu numai fumul care făcea atmosfera irespirabilă
sau panica deţinuţilor au fost determinante ci şi faptul că
luase foc şi instalaţia electrică din camera incendiată,
ceea ce provocase un scurt circuit pe secţie.
Drept
urmare, toţi deţinuţii din secţie au fost scoşi în
spaţiul de plimbare. Directorul PMT, sosit pe la ora 15.00, a dispus
curăţirea imediată a camerei, repararea instalaţiei electrice
şi reintroducerea deţinuţilor în celelalte camere din secţie.
In consecinţă, uşile, cuierul şi bunurile deţinuţilor
din camera 36 au fost scoase pe coridor. S-au folosit un extinctor, un furtun
racordat la o … chiuvetă (reprezentantele APADOR-CH au putut constata
că la etajul unde s-a produs incendiul nu exista hidrant) şi găleţi
cu apă, după care s-a reparat şi instalaţia electrică.
Din cei
cinci minori afectaţi de incendiu, trei au decedat la Spitalul judeţean
de Urgenţă. Ceilalţi doi erau încă în stare gravă,
la momentul vizitei reprezentantelor APADOR-CH.
Ca
urmare a incidentului, directorul Marinel Candidatu a fost demis. Mai exact,
pus la dispoziţia DGP. Maiorul Fulga, şeful Serviciului Pază,
a fost şi el pus la dispoziţia DGP dar a şi fost trimis la
penitenciarul Pelendava. Cinci cadre din PMT vor compărea în faţa
Consiliului de onoare sau de disciplină (nici măcar cei de la PMT
nu ştiau exact). Fostul locotenent-colonel (până la demilitarizare)
Najap, actualul director temporar, a fost sancţionat cu „mustrare”,
pe linie administrativă.
3. Probleme
identificate de APADOR-CH
3.1. Atmosfera
din PMT Craiova
La data
vizitei reprezentantelor APADOR-CH, tensiunea din PMT Craiova era „palpabilă”,
atât între deţinuţi, cât şi între aceştia şi cadre.
Una din cauze, aparent minoră dar foarte importantă pentru deţinuţi,
este teama de îngrădire a trocului, larg practicat în toate penitenciarele
din România dar şi în închisorile din ţări democratice.
Deţinuţii cumpără şi vând orice, acolo unde pot
avea bani asupra lor, sau schimbă orice pe orice, cum se întâmplă
în România, unde nu au dreptul să aibă bani cash. Singura
problemă este ca aceste operaţiuni să fie ţinute sub control.
Altfel, se ajunge la situaţii de criză (bătăi şi
violenţe între deţinuţi) sau chiar la tragedii (cum s-a întâmplat
la PMT Craiova sau la Penitenciarul Iaşi unde, în vara acestui an, a
fost omorât un tânăr de 23 de ani). Trocul nu poate şi nu
trebuie oprit, cel puţin nu atâta vreme cât administraţia penitenciarelor
nu poate asigura deţinuţilor hrană şi îmbrăcăminte
decente, aparate de radio şi televizoare, lenjerie de pat şi obiecte
sanitare absolut necesare etc.
Cea
mai „valoroasă” marfă de schimb rămâne ţigara.
Indiferent de tendinţe europene/restricţii/recomandări, foarte
mulţi deţinuţi sunt fumători. Din păcate, şi
mulţi deţinuţi minori. Toţi cei şase din camera 36
din PMT erau fumători. Reprezentantele APADOR-CH cred că „adidaşii”
şi treningul din coletul lui Pleşa erau monedă de schimb între
deţinuţi, în principal pentru ţigări. De aici, iritarea
lui Pleşacare nu şi-a putut „onora contractul”. Asociaţia
este de acord cu principiul interzicerii fumatului la deţinuţii
minori, dar situaţia reală arată că se creează în
acest fel două mari pericole: a) pentru sănătatea minorilor,
deoarece în lipsa ţigărilor ajung să „fumeze” orice
(cârpe, rumeguş din parchet sau de la uşi şi ferestre, câlţi
din saltele etc.), lucru mult mai nociv decât tutunul propriu-zis; b) pentru
siguranţa deţinuţilor şi a locului de deţinere, pentru
că se acumulează tensiuni ce se pot manifesta violent, cum s-a şi
întâmplat la PMT Craiova.
3.2. Lipsa
unor preocupări reale în domeniul reeducării
După
cum s-a arătat, deţinuţii „răi” sunt, în genere,
neincluşi în programe/proiecte educative. In plus, acestea sunt, de multe
ori, neinteresante şi neatractive, mai ales pentru minori. Organizaţiile
neguvernamentale care desfăşoară proiecte în penitenciare (terapia
prin teatru, proiect GRADO, este un exemplu foarte bun) nu pot suplini absenţa
unor programe permanente, care să antreneze toţi deţinuţii.
Desigur, resursele umane şi materiale de care dispune administraţia
penitenciară sunt reduse dar chiar şi cele care există nu sunt
folosite integral (săli care rămân goale deşi ar putea fi folosite
pentru diverse acţiuni, program de lucru al celor de la cultural-educativ
până la ora 15.00 – prin urmare, după-amiezele nu se organizează
activităţi – plus pauza de prânz de circa două ore, în care
iarăşi nu se lucrează). APADOR-CH solicită DGP restructurarea
întregului program cultural-educativ în sensul folosirii mai judicioase a
spaţiilor, a timpului liber al deţinuţilor şi, mai ales,
a încurajării unor iniţiative ale cadrelor de specialitate care
să facă activităţile mai atractive pentru toţi deţinuţii,
mai ales pentru minori. Fără îndoială, este absolut necesară
creşterea numărului de angajaţi, cu pregătire de specialitate.
La PMT
Craiova există un singur psiholog şi un singur asistent social pentru
cei peste 330 de deţinuţi (peste o sută de minori, restul tineri
– 18-21 de ani, dar şi peste 21). Organizaţia World Vision care
lucrează cu deţinuţii are şi ea un psiholog şi un
asistent social. Dar, evident, patru oameni nu pot lucra efectiv cu 330 de
minori şi tineri. De menţionat că psihologul angajat nu
colaborează cu WV, cel puţin nu pe activităţi concrete.
Mai trebuie
adăugată şi ineficienţa cadrelor de la pază şi
siguranţă dar şi a angajaţilor SIPA (rebotezat DGPA).
Este lucru ştiut că, în toate penitenciarele (foarte probabil şi
în centrele de reeducare) se lucrează cu „sifoane” (informatori
dintre deţinuţi). Dacă practica trocului a scăpat
de sub control, ajungându-se la violenţe aceasta este vina cadrelor
din penitenciar şi DGPA. De altminteri, APADOR-CH a contestat în mod
repetat însăşi necesitatea existenţei SIPA/DGPA, serviciu (devenit
„direcţie” dar cu exact aceleaşi atribuţii) secret
militarizat, a cărui utilitate rămâne un mister.
3.3. Transferarea
temporară a minorilor în penitenciare
Se mai
pune şi problema transferării temporare în penitenciare a minorilor
cărora li s-a aplicat de către instanţă măsura
educativă a internării într-un centru de reeducare, pe durata
desfăşurării altor procese penale în care sunt implicaţi.
APADOR-CH precizează că transferul se efectuează la penitenciarul
de minori sau adulţi aflat pe raza instanţei de judecată,
iar şederea minorilor poate dura luni de zile. Se întrerupe astfel activitatea
de reeducare din centru (care are regim diferit faţă de penitenciar),
ajungîndu-se chiar la anularea eventualelor progrese ale minorilor. O soluţie
ar fi ca minorii din centrele de reeducare să fie aduşi direct
la instanţe, la data la care au fost citaţi (în prezent, sunt
transferaţi în penitenciarul din raza instanţei pe durata procesului).
Sigur, soluţia presupune eforturi umane şi materiale, dar asociaţia
are convingerea că efectul ar fi benefic pentru minori. O altă soluţie
ar fi strămutarea tuturor proceselor penale cu minori la instanţe
din apropierea centrelor de reeducare. Poate că, la înfiinţarea
viitoarelor tribunale pentru minori se va ţine cont de această posibilitate.
3.4. Eficienţa
SRSS
La fel
de importantă este dezvoltarea Serviciilor pentru Reintegrare Socială
şi Supraveghere (SRSS). In prezent, ele funcţionează doar la
nivel de judeţe şi sunt formate din doi-trei consilieri care, evident,
nu pot face faţă tuturor sarcinilor. Practic, activitatea lor se
rezumă la redactarea rapoartelor solicitate de instanţe şi
supravegherea persoanelor cărora li s-a suspendat executarea în penitenciar
a pedepselor (numai minori şi în număr redus). Implicarea serviciilor
în activităţile de reeducare din centre şi penitenciare este
aproape inexistentă (SRSS Arad este excepţia pozitivă). Dat
fiind că, prin lege, SRSS trebuie să se ocupe şi de deţinuţii
adulţi care le solicită asistenţa pre- şi post-liberare,
APADOR-CH cere Ministerului Justiţiei, în subordinea căruia se află
SRSS, să ia măsuri urgente pentru sporirea numărului de angajaţi
şi pentru asigurarea mijloacelor materiale de care aceştia au nevoie
pentru a-şi face, cu adevărat, datoria. Altfel, sistemul SRSS rămâne
o „bifare pe hârtie” a îndeplinirii cerinţelor standardelor
europene, lipsită de eficienţă.
4.
Probleme concrete cu privire la incendiul din 24 septembrie a.c.
a) Inexistenţa
unor dotări adecvate de prevenire şi stingere a incendiilor la PMT
Craiova
APADOR-CH
consideră inacceptabil faptul că într-un penitenciar în care stau
sute de oameni privaţi de libertate nu există hidranţi şi
furtunuri speciale pe fiecare etaj al spaţiilor de deţinere.
Astfel de echipamente există în şcoli, spitale etc. indiferent
de numărul de etaje al clădirilor respective. Incendiul din camera
36 a fost stins cu un extinctor, un furtun simplu racordat la o chiuvetă
şi găleţi cu apă. Asociaţia cere DGP să analizeze
dotarea cu utilităţi eficiente de stingere a incendiilor a tuturor
penitenciarele. Incidentul de la PMT Craiova a demostrat că dotările
existente sunt insuficiente şi lipsite de eficienţă.
b) Pe
24 septembrie, nu au fost chemaţi pompierii.
Desigur,
instituţii precum penitenciarele nu au obligaţia aceasta, deoarece
se presupune că într-un sistem până de curând militar, există
oameni pregătiţi în caz de incendiu şi, bineînţeles, echipamentele
necesare. Or, s-a dovedit că la PMT nu aceasta era situaţia. Poate
că o intervenţie rapidă a pompierilor, care ar fi acţionat
cu scările din exteriorul clădirii, ar fi limitat – sau evitat –
tragedia. Din dorinţa absolut firească de a salva minorii, cadrele
din penitenciar au forţat uşa de acces şi s-a creat fenomenul
de „tiraj” cu consecinţele cunoscute. În aceeaşi
măsură, cadrele care au intervenit pentru scoaterea minorilor nu
păreau a avea pregătirea necesară pentru a acţiona în
caz de incendiu.
c)
Curăţarea camerei 36
Reprezentantele
APADOR-CH au putut constata la faţa locului că nu s-a procedat
la curăţarea camerei 36 ci la stingerea incendiului, cu mijloacele
precare descrise mai sus. Fumul gros şi foarte nociv invadase şi
coridorul şi camerele de pe secţie, ceea ce a dus la evacuarea deţinuţilor.
In plus, nimeni nu putea pătrunde în camera 36 (singurul care a intrat
câţiva paşi a fost supraveghetorul care a manevrat extinctorul şi
care aproape s-a sufocat), nu se cunoşteau dimensiunile catastrofei şi
ar fi fost, evident, imposibil să se repare instalaţia electrică
(luase foc lampa de neon şi se produsese un scurt circuit datorită
căruia curentul electic era întrerupt pe toată secţia). Chiar
dacă Parchetul ar fi fost chemat imediat, procurorii nu ar fi
putut nici măcar intra în cameră. Singura soluţie era scoaterea
pe coridor a obiectelor care continuau să blocheze uşa de acces,
permiţându-se astfel stingerea focului. De altfel, toate obiectele
(inclusiv îmbrăcămintea pe care o purtau deţinuţii minori)
au fost readuse în camera 36, desigur nu exact pe aceleaşi amplasamente.
Prin urmare, în opinia asociaţiei, acuzaţia de „distrugere
de probe” a fost excesivă. In plus, incidentul a fost reconstituit
pas cu pas, din relatările minorilor supravieţuitori şi ale
cadrelor prezente în acea zi. După ştiinţa asociaţiei,
nu există nici o îndoială cu privire la faptă şi făptaşi.
Fără
îndoială că demiterea directorului şi a ofiţerului
responsabil cu paza şi siguranţa este justificată dar pentru
alte motive, din care multe au fost deja menţionate mai sus.
In
concluzie:
–
Este necesară modificarea Codului penal, în sensul eliminării pedepselor
cu închisoarea pentru minori;
– Trebuie
restructurată şi revizuită întreaga activitate cultural-educativă
din sistemul penitenciar, în primul rând, cea care se adresează minorilor;
– Este
nevoie de o schimbare pe fond a atitudinii cadrelor faţă de deţinuţi.
Orice problemă a deţinuţilor trebuie tratată cu seriozitate,
chiar dacă pare neînsemnată;
– Nu
ar fi deloc binevenită o înăsprire a regimului de detenţie.
Este însă necesar ca administraţia penitenciară să aibă
controlul asupra focarelor de tensiune între deţinuţi;
– Toate
penitenciarele trebuie imediat dotate cu echipamentele necesare unei intervenţii
imediate şi eficiente în stingerea incendiilor. De asemenea, cadrele
din penitenciare trebuie pregătite în mod real în privinţa modului
în care trebuie să acţioneze în momentul producerii unui incendiu.
Manuela
Stefănescu Diana Călinescu
[1]
Reconstituirea a demonstrat că o saltea cu burete arde într-un minut
şi 50 de secunde iar temperatura şi fumul degajate sunt insuportabile.
Experimentul a avut loc pe câmp. Camera 36 măsoară cam 24 de m.p.
[2]
Constantin Lucian Mititelu a scăpat cu vătămări minore
pentru că s-a întins pe jos, sub unul dintre paturi. Datorită
timpului scurt în care s-a derulat incidentul, fumul şi flăcările
nu s-au întins până la partea inferioară a camerei, astfel încât
nu l-au afectat pe Mititelu. Reprezentantele asociaţiei au putut constata
acest lucru: pereţii camerei erau înnegriţi de fum numai în partea
superioară, culorile iniţiale ale zugrăvelii fiind intacte
până la o înălţime de aproximativ un metru de la sol.