Arhiva pentru categoria: Advocacy Legislativ

Sunteți aici: / Advocacy Legislativ

Scrisoare deschisă împotriva acțiunilor de intimidare privind libertatea de exprimare

/în , /de

Zeci de organizații, cetățeni și jurnaliști solicită Ministerului Justiției protecție reală împotriva diferitelor acțiuni de intimidare exercitate prin justiție la adresa celor care îndrăznesc să apere drepturile comunității

 

30 de organizații ale societății civile, cetățeni și jurnaliști au transmis Ministerului Justiției o scrisoare deschisă în care solicită introducerea, în proiectul legii de transpunere a Directivei anti SLAPP, a prevederii că garanțiile din această directivă se vor aplica și cazurilor naționale, nu numai celor transfrontaliere. 

Conform cercetării realizate de APADOR-CH, în România au loc, de ani de zile, acţiuni de intimidare a celor care acționează într-un fel sau altul în chestiuni de interes pentru întreaga comunitate (denumite în directivă „acţiuni de mobilizare publică”). Aceștia sunt fie cetățeni simpli, jurnaliști, specialiști ai dreptului sau organizații neguvernamentale/civice.

În România am identificat trei modalități de intimidare a activiștilor în interes public și a jurnaliștilor (prin procese de tip SLAPP, prin obligarea la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum foarte mare și prin inițierea unor proceduri penale). Chiar dacă nu toate se încadrează exact în definiția SLAPP din Directivă, efectele acestor metode de intimidare sunt aceleași: limitează libertatea de exprimare și drepturile civile ale cetățenilor.

Studiile europene arată că peste 90% din acțiunile de tip SLAPP sunt exercitate în cauze naționale, nu în cauze transfrontaliere. Având în vedere acest argument, precum și obligația de a respecta principiul egalității în drepturi și a nu discrimina persoanele intimidate prin acțiuni exercitate în cauze naționale, în România, extinderea domeniului de aplicare a garanțiilor prevăzute de Directiva anti SLAPP este necesară.

Semnatarii acestei scrisori solicită pe această cale Ministerului Justiției și Parlamentului să fie invitați la toate dezbaterile care vor avea loc pe marginea proiectului de lege de transpunere a Directivei.

Semnatari:

APADOR-CH

Asociația AER Muntenia Sud

Fundatia Eco-Civica

Maxim-Samuilă Aristide, grupul de cetățeni Valea Putnei 

Diana Ionescu, avocat coordonator SCA Plopeanu&Ionescu

Grupul Floreasca Civică

Defapt.ro

Asociația Rădăuțiul Civic

Societatea Academică din România

Mihai Goțiu (România Curată)

Asociația MozaiQ LGBT

Centrul de Resurse Juridice

Freedom House România

Miliția Spirituală

Asociația Human Rights Research Centre

Comunitatea Declic

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) 

Rețeaua Mining Watch România

Asociația Bankwatch România

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Fundația Greenpeace CEE România

Agent Green

Emilia Șercan, jurnalistă

PressOne

Asociația de Investigații Media în Balcani (BIRN Romania)

Context.ro

Asociația LiderJust

Free Press for Eastern Europe

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Asociația Eurolife

Textul scrisorii, integral:

Către,

MINISTERUL JUSTIȚIEI

În atenția partidelor politice parlamentare

 

Ne adresăm dumneavoastră în legătură cu transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2024/1069 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică („acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice”).

Conform calendarului comunicat, până la finele lunii ianuarie 2025, Ministerul Justiției va elabora proiectul de lege pentru transpunerea Directivei Anti SLAPP.

În acest context, vă adresăm solicitarea ca în cuprinsul proiectului legii de transpunere să introduceţi o prevedere în sensul că procedura și garanţiile prevăzute în directivă, pentru cazurile din categoria SLAPP (în esenţă, cazuri în care, prin acţionarea în justiţie, se urmăreşte intimidarea celor care pun în discuţie chestiuni de interes public), să se aplice şi în cazul litigiilor civile naţionale, nu doar pentru litigiile civile transfrontaliere.

Deși Directiva anti SLAPP prevede că se aplică doar în cazul litigiilor transfrontaliere, Articolul 3 al. 1 prevede expres faptul că garanțiile prevăzute în Directivă sunt un standard minim. În acest sens, fiecare Stat Membru are dreptul de a reglementa un standard de protecție mai ridicat și de a extinde aplicarea garanțiilor prevăzute de Directivă și pentru cauzele naționale. Deci şi pentru cazurile în care domiciliul părților se află în aceeaşi ţară cu sediul instanţei (de exemplu, și pentru cazurile care se judecă de instanțele din România, cu reclamantul și pârâtul având domiciliul/sediul în România).

În acest sens, art. 3 al. 1 din directivă prevede: „Statele membre pot introduce sau menține dispoziții mai favorabile pentru a proteja persoanele implicate în acțiuni de mobilizare publică împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive inițiate împotriva mobilizării publice în materie civilă, inclusiv dispoziții naționale prin care sunt stabilite garanții procesuale mai eficace privind dreptul la libertatea de exprimare și de informare.” Este evident că atât timp cât garanțiile prevăzute de Directiva Anti SLAPP nu vor fi extinse și la cauzele naționale, libertatea de informare și de exprimare nu sunt protejate eficient. Persoanele implicate în acțiuni de mobilizare publică vor fi în continuare amenințate, intimidate, supuse presiunilor specifice acțiunilor de tip SLAPP, în cauzele naționale.

Potrivit unui studiu realizat de Coaliția Anti-SLAPP în Europa (CASE), pentru perioada 2010-2022, marea majoritate a litigiilor de tip SLAPP, circa 90,5% din ele, sunt declanșate la nivel naţional (părţile şi instanţa sunt în aceeaşi ţară). Doar o foarte mică parte a litigiilor de tip SLAPP, circa 9,5%, sunt declanșate la nivel transnațional (cel puţin o parte nu are domiciliul în ţara în care are sediul instanţa). 

Acest studiu ne arată, așadar, faptul că peste 90% din totalul acțiunilor civile introduse la instanță, ca mijloc de intimidare a celor care pun în discuţie chestiuni de interes public, sunt declanșate la nivel naţional, nu transnaţional, adică la nivelul litigiilor în care şi părţile şi instanţa se află în aceeaşi ţară.

În acest context, protecția contra intimidărilor de tip SLAPP, a discursului şi acţiunilor publice care vizează probleme de interes general, nu poate fi cu adevărat eficientă dacă ea nu se aplică în peste 90% din acțiunile de acest tip declanșate la nivel național. Reamintim faptul că directiva permite fiecărui stat să extindă garanțiile pe care aceasta le conține și la litigiile naționale.

În cazul României, extinderea garanțiilor prevăzute de directivă şi la litigiile naţionale este cu atât mai necesară cu cât, din exemplele care urmează mai jos, rezultă că în ultima perioadă au avut loc mai multe acţiuni de intimidare a celor care, fie ca „simpli” cetăţeni, fie ca specialişti ai dreptului, fie ca forme organizate ale societăţii civile, au ridicat public şi au acţionat în legătură cu chestiuni de interes pentru întreaga comunitate (acţiuni denumite în directivă „acţiuni de mobilizare publică”).

Conform cercetării realizate de APADOR-CH aceste acțiuni de intimidare sunt de trei feluri:

1. Intimidare prin procese încadrate în definiția SLAPP

Câteva exemple:

Litigiul ONE United Properties S.A – Floreasca Civică și alții

În 2017 a început o serie de procese în care unii cetățeni din Floreasca contestau avizele de mediu emise de autorități pentru niște construcții ale dezvoltatorului imobiliar One United Properties S.A. În procese au intervenit de partea cetățenilor două organizații neguvernamentale cunoscute – Asociația Salvați Bucureștiul și Miliția Spirituală – iar de partea autorităților statului au intervenit beneficiarii acelor construcții. În 2022 cetățenii au pierdut procesele, iar rezultatul a dus la dizolvarea în instanță a uneia dintre organizații – Miliția Spirituală – pentru incapacitatea de a achita cheltuielile de judecată. 

Dar dezvoltatorul imobiliar One United Properties S.A. nu s-a oprit aici. În 2023 a deschis un nou proces în care cere daune de 1 milion de euro de la câțiva dintre cetățenii din grupul Floreasca Civică și de la membrii asociațiilor care i-au ajutat în procesele precedente. Printre faptele imputate de dezvoltator se numără „proferarea” pe rețelele de socializare de „acuzații nefondate” la adresa One, acuzația că pârâții au formulat  petiții către autorități, prin care ar fi adus acuzații nefondate față de One și că aceștia ar fi inițiat mai multe litigii la adresa dezvoltatorului în scop șicanator. 

Cristina Vanea, membră a grupului Floreasca Civică:

Ne-am trezit dați în judecată pe persoană fizică pentru că ne-am exercitat niște drepturi constituționale, ceea ce este de o gravitate extremă. One United Properties ne-a acuzat că am șicanat autoritățile statului cu petițiile pe care le-am făcut, că am organizat proteste, că am făcut campanie de strângere de fonduri pentru susținerea proceselor, că am arătat cetățenilor deranjați de acest proiect cum să se adreseze autorităților, spunând că toate aceste acțiuni fac parte din <sfera ilicitului civil>. Deci, acțiunile pe care în mod obișnuit le fac grupurile de inițiativă civică și organizațiile neguvernamentale, în viziunea One United Properties, sunt ilicite, drept pentru care acestea trebuie desființate iar cetățenii hărțuiți, plimbați prin instanțe și astfel descurajați să mai atace un act administrativ, cu toate că singura modalitate prin care se poate face acest lucru este prin intermediul instanțelor de judecată”. 

AER Muntenia vs. Clean Tech International SRL 

Aerul și apa celor 50.000 de locuitori din Slobozia și Ciulnița (Ialomița) sunt disputate de câțiva ani în justiție, după ce mai mulți cetățeni au format o asociație pentru a se lupta cu Clean Tech, o fabrică de neutralizare a deșeurilor de natură animală, despre care ei spun că poluează zona și emană un miros insuportabil. Dorina Milea, inițiatoare a Asociației Ecologice Regionale AER Muntenia, spune că instituțiile statului nu au răspuns la apelurile cetățenilor, dimpotrivă, au emis noi autorizații pentru fabrică. Prin urmare asociația a fost nevoită să dea în judecată fabrica, pentru a-i anula autorizația de mediu și acordul de mediu pentru o nouă linie de producție pe care o plănuia. În 2023 și Clean Tech a chemat în garanție Asociația AER Muntenia, în vederea obligării în solidar a membrilor persoane fizice la plata sumei de 20 de milioane de euro, reprezentând prejudiciul cauzat societății, în eventualitatea suspendării autorizației de mediu contestate de asociație. În urma acestei cereri, litigiul a fost notat în cărțile funciare ale membrilor asociației, împiedicându-i pe aceștia să mai dispună de propriile bunuri imobile. Procesul este în curs de desfășurare.

Dorina Milea, membru fondator AER Muntenia:

Nu cred că s-au mai cerut la noi în țară 20 de milioane de euro despăgubiri. Nici nu știu să fac socoteala în lei la atâția bani. Mai ales că nu a venit împotriva ONG-ului, ci împotriva noastră, ca persoane fizice. Ar trebui să-i dăm și noi în judecată că ne-au provocat atâta stres. Și unii membri au renunțat, de frică să nu-și piardă casa. Însă toți trăim din salariu. Am plătit deja două acțiuni importante și două recursuri și probabil vom mai plăti și altele. Am avut colegi care nu au avut serviciu câteva luni, nu poți să le ceri bani pentru avocat. E complicat. Și toate astea pentru că vrem să respirăm aer curat”.

Cristina Trăilă vs. SAR și Mihai Goțiu

În august 2024, deputata Cristina Trăilă i-a dat în judecată pe activistul Mihai Goțiu și organizația Societatea Academică din România (SAR), cerând daune morale de 10.000 de euro  și ștergerea mai multor articole pe care Goțiu le-a scris și publicat pe site-ul România Curată și Libertatea.ro. În articole se vorbește despre activitatea doamnei Trăilă de avocat al firmei de exploatare a lemnului Schweinghofer, care ar fi în conflict de interese moral cu calitatea sa de parlamentar.

Mihai Goțiu:

Consider că este o legătură între proces și faptul că (doamna Trăilă – na) știa că va veni noul Cod Silvic în comisiile din Camera Deputaților. Vine exact într-o perioadă în care timpul și energia ar fi trebuit implicate în dezbaterea din Parlament, nu în procesul cu ea.  Mai mult de jumătate din timpul din ultimele două luni l-am folosit pentru pregătirea procesului, timp care ar fi fost folosit în alte proiecte restante, la care a trebuit să renunț pentru că nu mai aveam timp. Deci e timpul pierdut, pe de-o parte, și pe de altă parte temerea colegilor din organizație – legitimă pentru ce se întâmplă în justiția din România – temerea că va fi afectată organizația de acest proces, prin blocarea unor sume de bani care ar fi fost folosite pentru activitatea proiectelor.”

Procesele Eco-Civica

Eco-Civica, una dintre cele mai vechi organizații de protecție a patrimoniului, mediu și urbanism din țară, intervine în procese alături sau în numele unor cetățeni care se luptă pentru drepturile lor cu mari dezvoltatori imobiliari. Din această cauză, de-a lungul timpului a fost implicată în peste 400 de procese, iar în prezent are pe rol 43 de procese. În unele dintre ele i se cer despăgubiri sau cheltuieli de judecată de zeci de mii de euro. Dan Trifu, președintele organizației, spune că înainte de 2017 Eco-Civica reușea să câștige peste 70% dintre procese, însă în ultimii ani abia dacă mai câștigă 50%, deși spețele sunt mult mai clare. Daunele solicitate Eco-Civica în astfel de litigii au un cuantum împovărător. De exemplu, într-un proces în care s-a judecat cu un dezvoltator imobiliar, din 1998, pentru salvarea a 20 de hectare retrocedate în Parcul Tineretului, li s-au cerut cheltuieli de judecată de circa 30.000 de euro. Într-un alt proces, cu un dezvoltator care construiește la limita Deltei Văcărești, li s-au cerut 1.000.000 euro daune în solidar cu Asociația Salvați Bucureștiul și alții (reprezentând prejudiciul material cauzat reclamantului, ca urmare a împiedicării realizării proiectului imobiliar), plus cheltuieli de judecată în jur de 20.000 euro. În procesul pentru salvarea părții retrocedate din Parcul IOR, proprietarii zonei cer de la Eco-Civica daune de 50.000 de euro, pentru că activiștii organizației au încălcat proprietatea și au intrat în zona retrocedată ca să documenteze distrugerile din zonă. Și dezvoltatorul Greenfield Băneasa, a dat în judecată Eco-Civica, pentru afirmațiile făcute în mai multe articole, despre dezvoltarea imobiliară și drumul de acces către ea, cerând daune de 300.000 de lei și ștergerea articolelor de presă. Acest din urmă proces a fost câștigat de Eco-Civica.

Dan Trifu, președinte Eco-Civica:

În general dezvoltatorii lucrează cu cele mai mari case de avocatură și își întocmesc niște facturi de cheltuieli uriașe. Lucrurile s-au agravat când au apărut și alți doi dezvoltatori imobiliari mari pe harta Bucureștiului, și au apărut aceste probleme cu dizolvarea ONG-urilor pentru imposibilitate de plată. E o ambiguitate legislativă, pentru că din moment ce ești ONG, organizație non-profit, cum poți fi dizolvat pentru neplată, nu? Sunt la limita legii. Iar noi avem 3-4 procese și pe răspundere delictuală. În afară de faptul că ne cer dizolvarea, ne dau în judecată pe răspundere delictuală, că le-am afectat imaginea”.

Ameco Renewable Energy SRL vs. Agent Green

Compania Ameco, cu sediul în Joseni și capital elvețian, care produce peleți și brichete din lemn, a acționat organizația ecologistă Agent Green în instanță în urma apariției unui articol în New York Times, la a cărui documentare au ajutat și câțiva membri ai organizației ecologiste, după cum explică Gabriel Păun, fondatorul Agent Green. În articolul în care este menționată și Ameco se spune că România își sacrifică pădurile seculare pentru obținerea energiei. Potrivit Agent Green, Ameco pretinde ștergerea articolului din NYT, precum și 200.000 de euro daune morale de la Agent Green și 3 milioane de euro daune materiale pentru pierderile pe care le-ar fi contabilizat în urma apariției articolului, plus plata a 6.000 de euro zilnic până când The New York Times va șterge articolul și își va cere scuze.

Gabriel Păun, președinte Agent Green:

Trebuie să recunosc că e cel mai mare stres pe care l-am avut, pentru că am văzut și cine sunt acționarii din spate. Niște oameni foarte periculoși care au multe afaceri pe planetă. E scary, e un proces care nici nu ar fi trebuit acceptat de curte, pentru că noi nu avem nicio treabă cu asta. Nu are logică, e clar intimidare. Organizația are probleme financiare pentru că avem multe procese, iar rata de recuperare a cheltuielile de judecată este sub 1%. Am cheltuit peste 1 milion de euro, toți banii noștri din ultimii 5 ani s-au dus pe procese. E foarte grav, sunt bani cu care puteam să facem altceva”.

One United Properties SA. vs. Defapt.ro

În aprilie 2024 site-ul media www.defapt.ro a fost dat în judecată de compania One Properties, un dezvoltator imobiliar, care a cerut, prin ordonanță președințială, ștergerea de pe site a trei articole. Printre acestea: o investigație despre unul dintre acționarii companiei și două articole informative despre procesele în care compania a fost implicată cu mai multe ONG-uri și cetățeni din Floreasca, locuitori care contestau unul dintre proiectele dezvoltatorului imobiliar. Cătălin Prisăcariu, unul dintre fondatorii site-ului media, spune că Defapt.ro a câștigat primul proces (fond și apel) însă compania One a deschis un al doilea proces, în care cere pe lângă ștergerea articolelor respective și daune morale de 100.000 de euro, pentru prejudicii de imagine pe care articolele în cauză le-au provocat companiei. Al doilea proces încă se judecă.

Cătălin Prisăcariu, cofondator Defapt.ro:

Observ că ei fac asta pe bandă rulantă, mai sunt vreo două publicații date în judecată. E definiția clasică a SLAPP-ului ce fac ei, se duc direct în instanță fără să încerce măcar să tranșeze chestiunea înainte, cu un drept la replică etc. Mizează pe puterea lor financiară de a susține ani de zile <n> procese, când ei știu foarte bine că publicațiile nu au aceleași arme. Acum aștept să văd loteria judecătorilor la acest proces. Cei de la primul proces au fost evident nepărtinitori și profesioniști. Probabil va dura câțiva ani acest proces. Dar e întotdeauna un risc, dacă se va ajunge la plata acestor sume în mod evident, ca și în cazul altor ONG-uri, neexistând sumele alea în conturi, se vor îndrepta împotriva bunurilor deținute, iar cel mai important este domeniul defapt.ro, și astfel pierzi tot ce ai construit”.

Jurgen Faff vs. Context.ro

Site-ul de investigații jurnalistice Context.ro a fost dat în judecată de un om de afaceri din Sibiu, care a cerut 3,4 milioane de euro drept daune, după ce o investigație Context.ro a arătat că statul român a investit 2 milioane de euro, bani europeni, într-un teren de golf care nu a fost realizat niciodată. În urma publicării investigației, DNA a deschis un dosar penal pentru a investiga cazul, dar l-a și închis ulterior. 

Omul de afaceri Jurgen Faff susține că una dintre companiile sale a pierdut un contract comercial estimat la peste 3,3 milioane de euro în urma investigației noastre. Alți 100.000 de euro sunt ceruți pentru „stresul cauzat de investigațiile jurnalistice”.

Biro Attila, cofondator și redactor-șef Context.ro:

Acesta este un caz SLAPP clasic (proces de intimidare), menit să împiedice jurnaliștii să urmărească fondurile publice și să îi facă pe cei responsabili să răspundă pentru pierderea banilor munciți cu greu de cetățenii UE. Vom continua să lucrăm în beneficiul oamenilor și să ne asigurăm că taxele și impozitele sunt cheltuite corespunzător și nu fraudate.”

BZI.ro vs. Reporter de Iasi 

Publicația Reporter de Iași a fost data în judecată de publicația BZI.ro (Bună ziua Iași) pentru defăimare. Daunele solicitate se ridică la 100.000 de euro. Procesul nu este soluționat definitiv. 

Asociația WorldTeach România vs. Freedom House România si PressHUB (presshub.ro)

În 2022, Freedom House România, deținătoarea publicației PressHUB, a fost dată în judecată de către Asociația WorldTeach România pentru publicarea unei anchete, pe site-ul PressHUB, privind existența unui centru fantomă pentru victimele traficului de persoane. În cadrul procesului, reclamanta a solicitat daune morale în valoare de 350.000 lei (aproximativ 70.000 euro).

2.Intimidare prin solicitarea de cheltuieli de judecată disproporționate 

Tot acțiuni de intimidare, similare ca scop acțiunilor de tip SLAPP, a celor care pun în discuție chestiuni de interes public sunt și cele prin care se solicită cetățenilor sau organizațiilor din societatea civilă sume foarte mari cu titlu de cheltuieli de judecată.

Câteva exemple:

Comunitatea din Pojorâta vs. Consiliul județean Suceava

De 17 ani, locuitorii din Valea Putnei – Pojorâta se opun punerii în functiune a unui depozit de deșeuri construit în vârful muntelui, aproape de pasul Mestecăniș. În primii șapte ani, comunitatea locală a inițiat numeroase demersuri pentru a determina autoritățile publice să renunțe la amenajarea gropii de gunoi, la câteva sute de metri de casele oamenilor. Nici petițiile, nici articolele publicate în presă sau participarea cetățenilor la ședințele de consiliu nu le-au atras atenția decidenților, prin urmare o mână de localnici s-a mobilizat să-și ceară dreptatea în instanță.

După alți zece ani de procese (unele câștigate, unele pierdute), în care Consiliul Județean Suceava a cheltuit sume imense din bani publici pentru a acoperi vocile cetățenilor contestatari, șase dintre localnicii care n-au abandonat lupta sunt somați acum să plătească cheltuieli de judecată în valoare de aproximativ 60.000 euro.

Aristide Maxim, unul dintre cetățenii cei mai vocali, care s-a opus proiectului:

Am avut tenacitatea să nu renunț. În statul român dreptatea este facultativă”.

Societatea civilă de avocați Popleanu&Ionescu vs. Consiliul Județean Suceava

Societatea de avocați a dat în judecată Consiliul Județean Suceava pentru anularea planului urbanistic zonal și a autorizatiei de construire emise de autorități pentru amenajarea depozitului de gunoi de la Pojorâta. Consiliul județean Suceava a alocat fonduri pentru plata firmei de avocatură care l-a reprezentat în proces, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, conform documentelor publice accesate de către reclamantă. Acțiunea introdusă de reclamantă a fost respinsă ca inadmisibilă. Consiliul Județean Suceava a declarat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. 

Fundația Valea Bistriței vs. Agenția pentru Protecția Mediului Gorj și Explocarb SRL

Cetățenii din comuna Pestișani, Gorj, reuniți într-o fundație, au dat autoritățile în judecată pentru anularea autorizațiilor de mediu acordate unei firme care urma să exploateze o carieră de calcar din zonă. În urma pierderii procesului, cetățenilor li s-au cerut cheltuieli de judecată în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

Procesele Eco-Civica

Conform mențiunilor de mai sus, Organizația Eco-Civica a fost obligată în procese diferite, la cheltuieli de judecată în sumă de: 30.000 de euro în Procesul pentru zona retrocedată din Parcul Tineretului, 20.000 de euro în procesul cu dezvoltatorul imobiliar din zona Deltei Văcărești, 15.000 de euro într-un proces pentru Serele Berceni.

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu vs. Deva Gold

În procesul inițiat de CIDRM, ca parte a rețelei Mining Watch România, având ca obiect suspendarea licenței pentru proiectul auro-argintifer de la Certej, compania minieră a solicitat cheltuieli de judecată de 84.000 de euro. Aceasta sumă reprezintă onorariile achitate de către Deva Gold SA avocaților care îi reprezintă. De menționat că, CIDRM are în prezent litigii care cer atât anularea licenței Deva Gold, cât și a licenței pentru proiectul minier Roșia Montană.

Luminița Dejeu, președinta CIDRM:

Avem un istoric îndelungat de contestare a proiectelor industriale toxice în instanță. Cele mai multe dintre acestea s-au soluționat în favoarea organizației pe care o reprezint și a comunităților locale vizate. În ultimii ani, din pricina aplicării neunitare a prevederilor din Codul Administrativ, suntem nevoiți, potrivit practicii instanțelor clujene, să atacăm și beneficiarul actelor emise de autorități. Astfel, companiile vizate, folosesc cheltuielile de judecată ca pe o metodă de descurajare și pedepsire a organizațiilor care acționează pentru protejarea interesului public.”

Asociația Agent Green și Asociația Bankwatch România vs. Agenția pentru protecția mediului Hunedoara și SC Hidro Clear SRL

Reclamantele au solicitat în 2021 anularea autorizației de mediu și desființarea lucrărilor de la amenajarea hidroenergetică de pe râul Taia. În 2017 Tribunalul Hunedoara anulase deja decizia etapei de încadrare și autorizația de mediu aferente acestui proiect, hotărârea rămânând definitivă în urma recursului. În urma pierderii noului proces în 2023, reclamantele au fost obligate la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de aproximativ 36.000 de euro, Tribunalul București admițând integral suma solicitată de pârât.

3. Intimidare prin formularea de plângeri penale

 

Deși directiva prevede expres că nu se aplică în materie penală, sunt de semnalat exemple de intimidare, similare ca scop acțiunilor de tip SLAPP, a celor care pun în discuție chestiuni de interes public, prin intermediul formulării de plângeri penale împotriva acestora. 

De exemplu, în octombrie 2024, presa a relatat, pe surse, despre o plângere penală formulată de Ministrul Energiei împotriva unor ONG-uri ce au drept scop protejarea mediului, a patrimoniului natural și combaterea poluării. Tot presa a anunțat că procurorii DIICOT au deschis un dosar penal ca urmare a acestei plângeri care vizează mai mulți activiști de mediu, inclusiv Greenpeace. Cu toate acestea, nu există deocamdată nicio informație oficială pe acest subiect. DIICOT refuză să ofere informații despre existența acestei plângeri, iar Ministerul Energiei și ministrul oferă declarații contradictorii și proferează acuzații nefondate la adresa societății civile.

Și jurnaliștilor sau publicațiilor li se deschid dosare penale în scop de intimidare. Numai în ultimii zece ani DIICOT a deschis șase dosare penale unor jurnaliști care documentau cazuri grave, după cum reiese dintr-o analiză realizată de Context.ro, care arată apetența procurorilor în a hărțui reporterii care documentează corupția sau crima organizată. Într-unul din cazuri, de exemplu, procurorii au decis că o jurnalistă de la Radioul public, devenită avertizor de integritate, trebuie să fie anchetată și trimisă în fața judecătorilor. Ea fusese acuzată că ar fi divulgat „informații secrete de serviciu sau nepublice”. În final, s-a dovedit că era vorba de informații de interes public, respectiv despre documente care arătau costurile deplasărilor cu avionul la business class, ale președintelui Radioului public.

Astfel de mecanisme au un efect real de intimidare și discreditare a muncii societății civile, în special atunci când sunt netransparente și angrenează actori statali importanți cum ar fi ministere și parchete specializate.

* * *

În concluzie, vă adresăm solicitarea ca în cuprinsul proiectului legii de transpunere a Directivei Anti-SLAPP să introduceţi o prevedere în sensul că procedura și garanţiile prevăzute în directivă pentru cazurile din categoria SLAPP să se aplice şi în cazul litigiilor civile naţionale, nu doar pentru litigiile civile transfrontaliere.

De asemenea, reiterăm solicitarea ca la toate dezbaterile publice privind adoptarea legii de transpunere a directivei să fie invitați semnatarii acestei scrisori deschise.

Semnatari,

APADOR-CH

Asociația AER Muntenia Sud

Fundatia Eco-Civica

Maxim-Samuilă Aristide, grupul de cetățeni Valea Putnei 

Diana Ionescu, avocat coordonator SCA Plopeanu&Ionescu

Grupul Floreasca Civică

Defapt.ro

Asociația Rădăuțiul Civic

Societatea Academică din România

Mihai Goțiu (România Curată)

Asociația MozaiQ LGBT

Centrul de Resurse Juridice

Freedom House România

Miliția Spirituală

Asociația Human Rights Research Centre

Comunitatea Declic

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) 

Rețeaua Mining Watch România

Asociația Bankwatch România

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Fundația Greenpeace CEE România

Agent Green

Emilia Șercan, jurnalistă

PressOne

Asociația de Investigații Media în Balcani (BIRN Romania)

Context.ro

Asociația LiderJust

Free Press for Eastern Europe

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Asociația Eurolife

APADOR-CH întreabă, unii candidați răspund: Silviu Predoiu – „Ca președinte pot garanta că România nu va intra în război”

/în , /de

Întrucât nici în această campanie electorală nu vom avea parte de o dezbatere reală între candidații la alegerile parlamentare și mai ales prezidențiale – judecând și după cum au tratat autoritățile propunerile noastre repetate de a schimba legile pentru stimularea participării la dezbateri – APADOR-CH a făcut un set de întrebări pe care le-a transmis tuturor candidaților la președinție, precum și partidelor care și-au depus listele de candidați pentru Parlament.

Prin aceste întrebări am încercat să aflăm câteva dintre concepțiile despre lume și viață ale candidaților. Poate ajută în formarea deciziei de vot, care în acest ciclu electoral pare tot mai confuză.

Ne-am propus să publicăm aceste răspunsuri în ordinea în care le primim de la candidați. Primul care a răspuns este Silviu Predoiu, zis și „spionul” – poate pentru că a lucrat la SIE – situat la poziția 14 pe buletinele de vot. Mai multe despre Silviu Predoiu aflați de pe pagina personală a candidatului.

1. Puteți garanta că, în următorii 5 ani, România nu va intra în război?

Da, ca președinte pot garanta că România nu va intra în război. Tensiunile internaționale se acumulează în timp și îmi propun să acord o importanță accentuată cunoașterii anticipative și prevenției. De asemenea, diplomația și negocierile pot reprezenta ”arme” mult mai eficiente decât rachetele, dacă știi cum să le folosești.

Citesc și eu, ca și dumneavoastră, tot felul de alerte și de predicții privind posibilitatea unei confruntări devastatoare cu Rusia în următorii ani. Nu cred că, în secolul XXI, putem privi cu atâta nonșalanță și apatie perspectiva unui război nuclear sau a unui război generalizat pe teritoriul Europei. Iar liderii europeni, cei ai NATO și ai UE ar trebui să își aducă aminte că obligația lor primordială este față de securitatea și bunăstarea propriilor cetățeni și să ia aminte de la lecțiile istoriei nu foarte îndepărtate, care ne arată că dacă există determinare și inteligență, poziții aparent ireconciliabile pot găsi o cale de soluționare acceptabilă pentru ambele părți.

2.  Daca ați avea de ales între intrarea României în război și ieșirea din NATO, ce ați alege? (Răspunsul nu poate conține decât una dintre cele două variante)

Într-o situație excepțională, între intrarea României în război și ieșirea din NATO aș alege intrarea în război. Îmi bazez opțiunea pe două considerente majore:

– ca stat membru al NATO, România are drepturi dar și obligații. NATO, ca sistem de securitate colectivă, implică faptul că statele membre s-au angajat să se susțină/ apere reciproc în cazul unui atac al unui stat terț. Intrarea NATO în război implică faptul că unul din statele membre a fost atacat, ca urmare, conform tratatului de aderare pe care l-am semnat, avem obligația și datoria aș spune de a rămâne și lupta alături de aliații noștri.

– dacă situația de securitate ar fi atât de deteriorată încât s-a ajuns la război, o ieșire din NATO nu asigură nicio garanție a neimplicării României într-un război, din contră, ar accentua vulnerabilitatea prin inexistența suportului aliat.

3. În cazul în care România va intra în război, unde ați alege să vă adăpostiți, cât mai repede posibil:

– într-o țară din Europa

– într-o țară din America de Nord

– într-o țară din America de Sud

– într-o țară din Asia

Strict pentru a vă răspunde la întrebare, dintre opțiunile puse la dispoziție aș alege o țară din Europa. În realitate, ca ofițer și /sau ca președinte opțiunea de a ”te adăposti” de războiul prin care trece țara ta nu există. Ca ofițer am jurat ”să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”, ca președinte ești comandantul forțelor armate și președintele CSAT, dar mai ales ai datoria de a fi liderul națiunii tale și la bine dar mai ales la greu.

4. Care dintre cele două variante considerați că este prioritară, în următorii 5 ani, pentru România:

– înarmarea

– dezvoltarea economică

(Răspunsul nu poate conține decât una dintre cele două variante)

Prioritatea este, evident, dezvoltarea economică. Dezvoltarea economică este în măsură să îmbunătățească condițiile de trai, dezvoltarea economică este în măsură să ajute la detensionarea relațiilor sociale, dezvoltarea economică și o clasă de mijloc consolidate sunt garantul democrației. Dezvoltarea economică este cea care permite, la o adică, inclusiv dotarea cu echipamente militare performante.

5. Ce funcție publică, într-o instituție internațională, v-ați dori să ocupați la finalul mandatului?

Nicio funcție. Nu există nicio funcție și nicio onoare mai mare decât a fi președintele țării tale, liderul națiunii tale. După o astfel de funcție, din respect pentru propria națiune, nu poți deveni funcționar internațional, indiferent de statutul/ relevanța/ impactul sau beneficiile pe care o astfel de poziție ți le-ar oferi.

6. Care este opinia dumneavoastră privind legalizarea consumului de canabis?

Sunt de acord cu legalizarea etapizată a consumului de canabis. Într-o primă fază, legalizarea canabisului în scop medical.

Ulterior, se poate proceda la dezincriminarea deținerii unei cantități reduse, reglementate, pentru consum propriu, concomitent cu finanțarea programelor naționale de prevenire şi asistență și cu dezvoltarea infrastructurii medicale pentru gestionarea cazurilor de dependență.

Înăsprirea pedepselor pentru consumatorii drogurilor ușoare nu pare a da rezultatele scontate nicăieri în lume și este neproductivă în lupta contra traficului de droguri, care rămâne o problemă globală majoră.

7. Ce părere aveți despre țări precum SUA, Canada sau Germania, care au legalizat, sub diferite forme, consumul de canabis? Credeți că acest lucru le va afecta evoluția/dezvoltarea?

Decizia de legalizare, în toate cele trei state, a avut la bază argumente comune: legalizarea ar submina traficul de droguri, ar proteja împotriva impurităților dăunătoare și ar permite poliției să urmărească infracțiuni mai grave, oferind în același timp protecție împotriva consumului de către minorii de 18 ani.

Nu există date privind efectele pe termen lung ale legalizării, întrucât măsurile sunt de dată recentă, iar evaluările canadiene, unde canabisul pentru uz recreațional este legal din 2018, relevă consecințe mixte, dar nu, nu cred că legalizarea consumului de canabis va afecta dezvoltarea/ evoluția acestora.

8.  Potrivit studiilor, consumul de alcool afectează sistemul nervos în egală măsură ca un drog. Care este opinia dumneavoastră privind interzicerea consumului de alcool?

Nu sunt de acord cu interzicerea consumului de alcool. Prohibiția nu a rezolvat niciodată nimic legat de consumul de alcool, din contră, a stimulat traficul și contrabanda. Ca și mai sus, cred că accentul trebuie pus pe programele de prevenire şi asistență și pe dezvoltarea infrastructurii medicale pentru gestionarea cazurilor de dependență.

9. Între Ucraina, Uniunea Europeană, SUA, China, Rusia, NATO și România, care vă trezește cea mai mare simpatie și, respectiv, antipatie?

Dintre statele și organizațiile enumerate, am cea mai mare simpatie (sau mai bine spus afecțiune) pentru România și cea mai mare antipatie față de Rusia.

10. Dacă ați fi pus în situația de a oferi cuiva un cadou de 1 miliard de dolari, sub ce formă ați alege să o faceți:

– banii transferați în cont

– obiecte/opere de artă

– bijuterii și alte obiecte de podoabă

– diverse sisteme, echipamente sau instalații

– excursii, cu avion privat și hotel de lux, pe tot globul

– altă formă (indicați care)

În situația neverosimilă în care aș fi în postura de a oferi cuiva 1 miliard de dolari, aș face acest lucru prin transfer bancar.

11. Cum vedeți rolul serviciilor secrete în România și modul în care este exercitat controlul civil asupra lor?

Serviciile de informații sunt componente esențiale ale Sistemului de Securitate Națională, cu un rol determinant în cunoașterea anticipativă, prevenția și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale. Proiectul meu pentru România conține de altfel inițiative vizând rolul, locul și controlul asupra serviciilor de informații, pornind de la nevoia de reconstrucție a încrederii cetățeanului în autoritățile cu atribuții în obținerea de informații.

Din punctul meu de vedere, este imperios necesar ca Serviciile de informații, atât cele două servicii naționale (SRI, SIE) cât și cele departamentale (DGIA, DGPI) să beneficieze de un cadru legal care să le precizeze cu claritate competențele, care să le pună la îndemână mecanismele prin care să poată răspunde eficient amenințărilor actuale și, concomitent, să statueze un control civil real, serios și profesionalizat, care să dea garanții cetățeanului că acestea nu își depășesc atribuțiile, că nu au loc abuzuri. În plus, militez pentru demilitarizarea celor două servicii naționale.

În acest moment nu există practic un control civil coerent, comisiile parlamentare fiind mai degrabă niște forme fără fond, fapt evident și din datele existente pe website-ul Parlamentului României. Comisiile de control nu sunt doar cele care ar trebui să exercite un control real, aprofundat, conform atribuțiilor stabilite prin lege sau hotărâri ale Parlamentului, dar ele trebuie să fie și interfața dintre serviciile de informații și societatea civilă. Componența comisiilor, transparența membrilor acestora referitor la evoluția lor, la probitatea lor morală, la sistemul lor de valori trebuie să dea garanții societății că își vor exercita atribuția de control cu onestitate și seriozitate. Activitatea serviciilor de informații este clasificată, dar rezultatele controalelor nu pot și nu trebuie să fie clasificate ci trebuie comunicate către public, ceea ce în România nu se întâmplă și nu s-a întâmplat niciodată.

Contrar percepției comune, lipsa unui control civil real nu profită serviciilor de informații ci are efecte adverse, adâncind prăpastia de neîncredere dintre acestea și societatea pe care trebuie să o protejeze.

12. Sunteți de acord cu abrogarea legii care permite finanțarea de la stat (cetățeni) a partidelor politice și a campaniilor electorale? Motivați răspunsul.

Da, sunt de acord.

În România, subvențiile au devenit după 2016 principala sursă de finanțare a partidelor politice. Și în alte state europene există subvenții pentru partidele politice și nu le putem considera a priori nocive pentru democrație, dimpotrivă, pot avea un efect pozitiv cu privire la dezvoltarea pieței politice. Subvențiile pot susține partidele noi, contribuind astfel la diversificarea ofertei politice sau pot contribui la reducerea corupției.

Din păcate, modul în care au fost reglementate subvențiile acordate partidelor politice în România nu este de natură să susțină niciunul din beneficiile listate mai sus. Deși condițiile privind înființarea partidelor politice au fost relaxate, prin această subvenție care merge strict către partidele consolidate de pe piață, care au astfel resurse financiare semnificative, se accentuează decalajul dintre formațiunile noi și cele consacrate.

În plus, nu există condiții de transparență, astfel că principalele partide folosesc acești bani pentru a plăti firme care asigură prezența „pozitivă” în diferite publicații online, fără ca cititorii să fie avertizați că citesc un conținut plătit.

Aceste practici afectează atât informarea corectă a publicului prin materialele de presă respective, care nu mai sunt jurnalistice, ci de publicitate, dar și felul în care se face presă în general, încurajând redacțiile să respingă opiniile critice la adresa partidelor care plătesc publicitate mascată și să limiteze popularizarea vocilor critice sau alternativelor.

Distorsionarea pieței politice este foarte evidentă în acest an electoral, fondurile mari alocate unui număr mic de partide creând decalaje insurmontabile pentru partidele noi/ mici și candidații acestora.

În concluzie, da, consider că această lege ar trebui abrogată, întrucât prin anularea mecanismelor de competitivitate, auto-cenzura mass media ca efect al propagandei plătite și transformarea lipsei de transparență a actului politic într-o normalitate, efectul său final constă în alterarea echilibrului democratic.

13. Considerați că România este un stat de drept în care sunt respectate drepturile tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, religie sau orientare sexuală, iar instituțiile statului funcționează? În cazul unui răspuns negativ, vă rugăm să argumentați.

Un stat de drept înseamnă instituții puternice, înseamnă supremația legii, înseamnă o justiție independentă, înseamnă mecanisme de control și echilibrare credibile și eficiente. Deși teoretic România este un stat de drept, există deficiențe în modul în care sunt respectate și aplicate normele care ar transforma teoria în realitate. Nu cred că avem instituții puternice, pentru că politizarea excesivă concomitent cu promovarea mediocrității în politică a făcut ca multe din aceste instituții să ia forma omului/ partidului care conduce la un moment dat. Elaborăm periodic strategii în diverse domenii și acestea nu se implementează niciodată, fiecare nouă strategie începe cu precizarea că obiectivele din vechea strategie nu au fost atinse. Deși entitățile există, în realitate mecanismele de ”checks and balances” se află într-o mare suferință, practic niciuna dintre instituțiile înființate pentru a asigura controlul și echilibrarea nu funcționează la nivelul la care ar trebui, de la controlul civil asupra serviciilor de informații la Curtea de Conturi.

În privința drepturilor fundamentale, aș spune că acestea nu sunt încălcate dar nici nu cred că sunt cu adevărat respectate, pentru că respectul, protejarea dreptului  implică, în accepțiunea mea, a face ceva, o atitudine pro activă din partea statului.

În plus, finanțarea partidelor parlamentare cu sume enorme de la bugetul de stat și posibilitatea oferită de lege acestora de a cheltui acești bani pe presă și propagandă a afectat major libertatea presei. Problema ”cumpărării” presei a devenit cu atât mai gravă în acest an electoral foarte dificil, fondurile mari alocate unui număr mic de partide afectând echilibrul campaniilor electorale. Vedem cum partidele ”mari” cumpără reclamă pentru a-și vinde imaginea sau pentru a bloca știri negative sau popularizarea contracandidaților, în detrimentul cetățeanului, care este astfel supus dezinformării și manipulării.

Tot tabloul de mai sus sugerează faptul că, pe nesesizate, România a devenit în fapt o democrație iliberală, o democrație cu ”intensitate redusă”, unde deși avem alegeri acestea sunt profund viciate iar cetățenii sunt ținuți în ignoranță privind activitățile celor care exercită puterea, atât prin lipsa de transparență a autorităților cât și prin auto-cenzura mass-media, ceea ce conduce la dezinformare.

Unu-unu-doi, nimeni nu-i ca noi. (Ne)siguranță și exces de zel

/în , , /de

Două știri din ultima săptămână aduc în discuție o imagine problematică a Poliției române, instituția de forță care aplică legile în statul de drept numit România, dar mai mult acolo unde nu simte că ar fi în pericol să supere pe cineva:

  • Știrea despre fata de 22 de ani, acuzată de furt și reținută pentru 24 de ore, pentru că și-ar fi înusușit/aruncat la gunoi o imprimantă pe care polițiștii o pierduseră, în goana lor după alți infractori.
  • Știrea despre non-combatul de la Piața Unirii din București, când primarul general a cerut Poliției române să intervină într-o situație flagrantă de încălcare a legii, și unde Poliția a preferat să stea deoparte, pe motiv că nu e treaba ei.

Aceste recente fapte de „arme” ale Poliției române sunt de natură să ridiculizeze instituția și să-i afecteze și mai mult imaginea, care și așa nu se bucură de prea mare respect în ochii populației. Dacă în cazul Piața Unirii am văzut o poliție indiferentă în fața unui conflict nemaiîntâlnit, iscat chiar între instituții ale statului, deși ar fi trebuit să intervină și să aplaneze situația, în cazul fetei arestate pentru o faptă discutabilă și momentan neelucidată, poliția dă dovadă de exces de zel suspect, care induce mai degrabă aparența de răzbunare a „organelor” umilite de propriul neprofesionalism.

Sunt două fațete ale unei instituții veșnic neadecvate, Poliția română comportându-se deja în prea multe situații precum un adolescent în căutarea identității. Totuși, Poliția Română este o „jună” trecută de 30 de ani (de democrație), care ar trebui să știe deja și ce vrea și cum să se comporte în societate. Iar acțiunile cu exces de zel, așa cum pare ceea ce i se întâmplă tinerei șoferițe de 22 de ani (supusă, conform presei, unor măsuri vădit disproportionate, constând în reținere și percheziție domiciliară, precum și în percheziția domiciliului părinților săi) sau situații precum cea în care poliția a preferat să lase niște oameni, fie ei și polițiști locali, să se încaiere în plin centrul Capitalei, arată din păcate că Poliția română are comportament neunitar, nesigur, ciclotimic, dovadă că e departe de instituția modernă care se pretinde și care ar trebui să fie, că nu lucrează după niște proceduri clare și că este influențată de ingerințe politice.

Ce siguranță și încredere îi transmite Poliția română unui cetățean de rând care vede că la apelul primarului general, de a aplica legea, poliția stă deoparte, nu se bagă, în schimb o hărțuiește cu toată puterea instituțională pe o tânără care a avut ghinionul să-i fi enervat pe niște polițiști neglijenți?

Am lucrat de-a lungul ultimilor 30 de ani cu polițiști din diverse structuri ale instituției și am încercat întotdeauna să sprijimim eforturile de modernizare făcute de instituție. Știm că bunele intenții există, dar ele sunt anulate de apariția unor cazuri precum cele două recente, de aceea cerem conducerii Poliției române să cerceteze atent faptele și să comunice transparent cu publicul în privința soluțiilor găsite pentru remedierea acestor situații semnalate. O imagine publică solidă, bazată pe încredere, se construiește greu și se pierde rapid.

Cum ar putea fi modificată Constituția ca să-i convină și Curții Constituționale

/în , , /de

Pe site-ul Curtii Constituționale a României (CCR) a fost publicată, cu mențiunea „Nepublicată”, „Hotrarea nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”

După cum este cunoscut, candidatura a fost respinsă de CCR, cu o majoritate de 5 la 2, iar 2 judecători au lipsit din complet. Cu alte cuvinte, din totalul de 9 judecători care alcătuiesc completul CCR și participă la judecarea fiecărui caz, doar 5 au votat în favoarea acestei hotărâri. Este un indiciu că problema cu privire la care CCR s-a pronunțat este controversată chiar și printre membrii CCR.

Nu facem parte dintre susținătorii candidatei respinse sau ai exceselor acesteia. Dar, motivarea acestei hotărâri ridică unele probleme de principiu, pe care le prezentăm, mai jos, pe scurt:

1. Restrângerea dreptului de a fi ales s-a făcut de către CCR în cadrul unei proceduri în care persoana vizată a fost lipsită de dreptul la apărare şi de dreptul la o cale de atac (dreptul la recurs), drepturi prevăzute distinct atât în Constituţie, cât şi în CEDO.

2. CCR, soluţionând contestaţiile a două persoane cu privire la o candidatură la preşedinţia ţării, s-a substituit instanţelor de judecată, stabilind răspunderea individuală a unui candidat pentru afirmaţii, comportament şi atitudine care nu au făcut anterior obiectul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată prin care să se stabilească vinovăţia/responsabilitatea acestei persoane şi interdicţia pentru aceasta de a candida. Menţionăm că, în cadrul procedurilor judiciare care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti, sunt asigurate dreptul la apărare şi dreptul la exercitarea unei căi de atac. Iar interdicţia de a candida, ca sancţiune pentru faptele unei persoane fizice, poate fi dispusă doar de instanţele de judecată. Menţionăm că, potrivit Constituţiei, CCR nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti. CCR verifică doar îndeplinirea unor condiţii legale, nu aplică sancţiuni unei persoane fizice pentru comportament şi atitudine.

3. CCR a adăugat, ad-hoc, o nouă condiţie la condiţiile preexistente pentru a candida la preşedinţie, şi anume condiţia „cuminţeniei” candidatului. Motivul central al restrângerii dreptului de a candida a constat în atitudinea/conduita și declaraţiile publice ale candidatului (par. 38 din hotărâre), care intră în categoria „antisistem”. Cu alte cuvinte, CCR nu va accepta, începând cu această hotărâre, decât candidaturile la preşedinţie ale unor persoane care fac declaraţii cuminţi, conformiste, prosistem. Această condiţie nou introdusă de CCR, a „cuminţeniei” candidatului, reprezintă o restrângere substanţială a dreptului la liberă exprimare, drept care protejează nu doar opiniile favorabile, neutre, neconflictuale, ci şi exprimările care şochează, ofensează sau scandalizează. Dacă aceste exprimări depăşesc limitele stabilite prin lege (de exemplu, declaraţii rasiste sau care incită la ură, la violenţă şcl), există proceduri prevăzute în legea penală sau civilă care duc la sancţionarea persoanei care a depăşit limitele legale. Potrivit actualelor reglementări, sancţionarea persoanei fizice pentru astfel de „derapaje” se poate face doar de instanţa de judecată, nu şi de CCR, care nu este instanţă de judecată. În cazul de faţă, astfel de sancţiuni aplicate de instanţele de judecată, prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a candida, nu au fost identificate şi invocate de CCR. În schimb, CCR a procedat direct la sancţionarea candidatului pentru declaraţii şi conduită necorespunzătoare, luând locul instanţelor judecătoreşti competente.

4. CCR asimilează criticile și opoziția exprimate la adresa instituţiilor europene sau organizaţiilor militare internaţionale cu încălcări ale Constituţiei. Astfel, CCR afirmă că „Apartenența la UE și la NATO sunt opțiuni fundamentale constituționale…și, în aceste condiții, reprezintă garanții ale valorilor înscrise în Constituție, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta. Erodarea acestor valori și garanții echivalează cu o respingere a opțiunilor democratice fundamentale…”(par. 39). Desigur că integrarea euroatlantică reprezintă un element pozitiv, dar asimilarea de către CCR a exprimării criticii sau nemulţumirii ori opoziţiei la adresa unor entităţi publice, perfectibile ca orice entitate publică, cu „respingerea opţiunilor democratice fundamentale” şi cu „erodarea valorilor fundamentale constituţionale” reprezintă o exagerare, un exces de zel protector, care are ca efect inhibarea unor dezbateri pe chestiuni de interes public.  Specific societăţii democratice este că îndoielile, rezervele, criticile, nemulţumirile cetăţenilor faţă de entităţile publice, chiar şi cele în curs de deificare la CCR, pot fi exprimate și discutate public, fără inhibare, fără teama de a fi  calificat ca „erodant al societăţii democratice”. Dezbaterea liberă a chestiunilor de interes public este, totuşi, esenţa societăţii democratice. Spre exemplu, în Marea Britanie, ţară în care există un sistem democratic consolidat, dezbaterea privind Brexit nu a fost interzisă sau calificată de vreo autoritate naţională drept un atac la valorile democratice fundamentale. Democratic este să existe cât mai puţine subiecte tabu şi cât mai multă desacralizare.

5. În calitate de parlamentar, naţional şi apoi european, un candidat beneficiază de imunitate pentru orice declaraţii politice, fiind protejat de orice formă de răspundere juridică pentru aceste declaraţii. În consecinţă, parlamentarul este protejat sau ar trebui să fie protejat de orice repercusiuni legate de aceste declaraţii politice, inclusiv de repercusiunile constând în interdicţia de a candida dispusă de CCR în urma evaluării declarațiilor politice pentru care există imunitate. Această imunitate este prevăzută, de asemenea, în Constituţie, în art. 72.

6. Apetenţa CCR de a se substitui instanţelor de judecată aduce un argument suplimentar în favoarea unei propuneri de revizuire a Constituţiei formulată de APADOR-CH încă din 2013, în sensul că atribuţiile CCR ar trebui exercitate de judecători, în cadrul unei secţii distincte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de persoane numite politic, de Parlament, la propunerea partidelor şi a preşedintelui ţării. Deşi membrii CCR au studii de drept, pare că nu au independenţa şi imparţialitatea judecătorilor de carieră din sistemul instanţelor judecătoreşti. Istoria de până acum a CCR ar fi un argument suficient. Sperăm că această propunere de revizuire a Constituţiei nu va fi interpretată de actualii componenţi ai CCR, cu majoritate de voturi de 5 la 4, drept instigare la încălcarea ordinii constituţionale.

Cerem IGPR să nu mai dezinformeze populația făcând publice rezultatele testelor rapide antidrog

/în , , /de

APADOR-CH a transmis azi o solicitare către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) cerând încetarea practicii de a face publice rezultatele testelor rapide antidrog, aplicate șoferilor în trafic. Procentul mare de rezultate fals pozitive, infirmate de analizele făcute de INML, arată că această practică a poliției rutiere este mai degrabă o dezinformare a publicului, decât o informare, și aduce prejudicii șoferilor nevinovați, lezându-le dreptul la demnitate. Demersul este susținut de criminologul Vlad Zaha și de Comunitatea Declic.

Mai jos textul integral al solicitării transmise IGPR:

 

Către,

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

 

 

Vă adresăm solicitarea ca, în cadrul reglementărilor interne ale IGPR şi unităţilor subordonate privind comunicarea publică, să introduceţi o prevedere în sensul interzicerii comunicării publice a rezultatelor testelor rapide antidrog.

Testele rapide antidrog sunt infirmate, în suficient de multe cazuri, de rezultatele ulterioare ale analizelor de sânge privind prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Datele arată o rată generală de infirmare de 38%, însumând peste 1.000 de persoane, respectiv rată specifică de infirmare de peste 80% în cazul amfetaminelor, în 2023, potrivit comunicatului Consiliului Superior de Medicină Legală. 

Astfel, au fost numeroase cazuri în care organele de poliţie au făcut publice rezultatele unui test rapid antidrog din care rezultă că persoana testată a consumat substanţe psihoactive. Presa a preluat, cu bună-credinţă, informaţiile comunicate de poliţie şi a informat opinia publică despre faptul că persoana vizată de testul rapid a fost indicată de test că a consumat substanţe psihoactive (droguri). Imaginea publică a persoanei testate a fost grav vătămată, prin prezentarea acesteia în faţa opiniei publice drept consumator de droguri. Ulterior, la analizele de sânge, s-a stabilit că persoana respectivă nu a consumat droguri, ci medicamente sau anumite alimente. Răul însă este produs în momentul când este prezentat rezultatul fals pozitiv al testului rapid şi opinia publică percepe acea persoană drept consumator de droguri. Acest rău nu mai poate fi remediat integral, prin prezentarea rezultatelor negative la analiza de sânge, atâta vreme cât, anterior, opinia publică şi-a format o părere, greşită, despre acea persoană. Astfel, este grav vătămat dreptul persoanei la demnitate, drept garantat  prin art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Cartă), art. 8 din CEDO, art. 30 al. 6 din Constituţie şi art. 72 din Codul civil. Potrivit comentariilor oficiale privind art. 1 din Carta, „Demnitatea persoanei nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuşi temeiul drepturilor fundamentale.”

Un caz foarte recent, readuce în discuţie necesitatea ca rezultatele testelor rapide antidrog să nu fie făcute publice. Este vorba de un accident grav, în care a fost implicat un tramvai şi un autoturism. Poliţia a testat rapid antidrog conducătorul tramvaiului (vatmanul), rezultatul fiind pozitiv. Acest rezultat pozitiv la consumul de droguri, în cazul vatmanului, a fost făcut public de poliţie, astfel că a fost preluat de presă, iar vatmanul a fost prezentat opiniei publice drept persoană care a consumat droguri şi a fost implicată în gravul accident. Ulterior, analiza probelor de sânge a infirmat rezultatul fals pozitiv al testului rapid şi a concluzionat că vatmanul, prezentat public, până atunci, drept drogat care conducea tramvaiul, nu consumase nici un drog. În schimb, luase, în seara precedentă testului, un paracetamol.

Constatăm că principala funcție a comunicării rezultatelor acestor teste a devenit dezinformarea publică, tocmai opusul informării publice.

Nu cu multă vreme în urmă, un purtător de cuvânt al IGPR le recomanda conducătorilor auto (testele rapide nu ajunseseră încă la vatmani) ca, în cazul în care nu doresc să iasă pozitivi la testele rapide antidrog, să nu consume alimente sau medicamente care pot influenţa, fals pozitiv, testele rapide antidrog. De exemplu, să nu folosească Nurofen sau alt medicament care conţine ibuprofen. Cu alte cuvinte, ca să te fereşti de erorile fals pozitive ale testelor rapide, soluţia recomandată de purtătorul de cuvânt este să renunţi la medicaţie sau alimentaţie. 

Noi considerăm că primul pas pentru ca un cetăţean să nu sufere prejudicii grave ale demnitatii din cauza comunicării către public a unor rezultate eronate, fals pozitive, ale testelor rapide antidrog nu este renunţarea la medicaţie sau alimentaţie, ci interzicerea comunicării publice a rezultatelor acestor teste rapide. Pot fi comunicate publicului doar rezultatele analizelor de sânge şi, eventual, urină privind prezenţa substanţelor psihoactive în organismul unei persoane testate rapid antidrog de poliţie. Doar aceste rezultate sunt, cu adevărat, relevante şi prezintă gradul necesar de exactitate/corectitudine. Contestăm utilitatea comunicării rezultatelor preliminare și datorită faptului că rezultatele din partea IML sunt eliberate, acum, în maxim 72 de ore.

Ca atare, vă solicităm să faceţi modificările necesare, în sensul celor menţionate mai sus, (interzicerea comunicării publice a rezultatelor testelor rapide antidrog), în reglementările interne privind comunicarea publică.

 

Vă solicităm să ne comunicaţi măsurile dispuse de dvs. în legătură cu această solicitare.

 

Semnatari:

APADOR-CH

Vlad Zaha – criminolog 

Comunitatea Declic

Ce pot face cetățenii împotriva unui primar care-i încurcă

/în , , /de

Cazul parcărilor de reședință din sectorul 3 și programul de curățenie care a enervat multă lume. 3 posibile soluții de la APADOR-CH

 

În mod normal, rolul unui primar este de a face mai uşoară viaţa cetăţenilor, nu de a-i trata ca pe nişte subordonaţi ierarhic, care trebuie educaţi, disciplinaţi şi conduşi, forţat, cu ameninţări şi măsuri agresiv-punitive, spre o viaţă şi o curăţenie stradală exemplare. Primarul îi tratează pe cetăţeni exact în modul în care cetăţenii îi permit primarului să îi trateze.

Acesta pare a fi cazul primarului din sectorul 3, Robert Negoiță, care a reușit în al patrulea mandat să-și ridice în cap o seamă de locuitori care au locuri de parcare de reședință închiriate de la primărie și care sunt amenințați acum, de aceeași primărie, că le vor pierde dacă nu le eliberează de mașini într-o zi anume din săptămână, când serviciul de curățenie al primăriei vine să măture pe sub mașini.

Întrucât am primit mai multe mesaje disperate de la astfel de cetățeni, care ne cer sfatul, ce să facă într-o astfel de situație, prezentăm aici trei posibile soluții, pe care însă numai cetățenii nemulțumiți le pot adopta. Le publicăm pentru ca astfel cei aflați în aceeași situație să se găsească mai ușor și să poată acționa eventual împreună.

Demiterea primarului aflat în funcție

Un primar care se crede stăpânul absolut al comunităţii, şi nu un slujitor al intereselor comunităţii, poate fi demis din funcţie, posibilitate prevăzută de Codul administrativ.

Potrivit art. 162 din Codul administrativ, mandatul primarului poate înceta în urma unui referendum local de demitere a acestuia. Cererea pentru organizarea unui astfel de referendum se adresează prefectului şi trebuie semnată de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.

Cererea trebuie motivată şi poate fi întemeiată pe cel puţin unul dintre următoarele motive:

  • primarul a nesocotit interesele generale ale colectivităţii locale
  • primarul nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile legale ce îi revin

Redăm, mai jos, conţinutul articolului 162 din Codul administrativ:

ARTICOLUL 162 Încetarea mandatului în urma referendumului

 

(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 şi 145, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătură olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.”

 

Rămâne la latitudinea cetăţenilor din sectorul 3 dacă se vor considera lezaţi de acţiunile primarului într-un număr suficient de mare pentru a iniţia un referendum de demitere a primarului (cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale din sectorul 3). Procedura va începe cu redactarea unei cereri motivate pentru organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului. Apoi, va trebui strâns de la cetăţeni numărul de semnături cerut de lege pentru iniţierea referendumului (cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale din sectorul 3), iar, la final, cererea, însoţită de numărul suficient de semnături, va trebui adresată prefectului Capitalei.

Pentru a avea şanse de reuşită, cetăţenii nemulţumiţi de activitatea primarului trebuie să acţioneze unit şi coordonat, începând cu redactarea cererii şi strângerea semnăturilor necesare.

Dacă o asemenea masă critică nu va putea fi atinsă, există cel puţin 2 alte posibilităţi legale pentru ca un cetăţean sau mai mulţi cetăţeni să poată acţiona împotriva abuzurilor unui primar, după cum urmează:

Sesizarea prefectului Capitalei

Sesizarea prefectului capitalei, pentru anularea (în speţă, anularea parţială) a hotărârii de consiliu local prin care a fost aprobat Regulamentul privind parcările din sectorul 3, respectiv HCL S3 nr. 346/2022. Este de menţionat că anularea poate fi cerută numai pe motive de legalitate, nu şi de oportunitate. De exemplu, dacă există prevederi lipsite de claritate şi previzibilitate în acel regulament, se poate susţine că aceste prevederi nu sunt legale şi ar putea fi atacate în instanţă de prefect.

Tot ca exemplu, dacă există prevederi în regulament care contravin unor legi în vigoare, de asemenea, acele prevederi au caracter nelegal. O problemă de legalitate ar consta şi în contradicţia care există între două prevederi din acel regulament: una stabileşte obligaţia fiecărui titular de loc de parcare de a face curat pe acel loc de parcare (sancţiunea fiind amenda) şi alta stabileşte obligaţia fiecărui titular de loc de parcare de a permite unie firme de salubritate de a face curat pe locul său de parcare (sancțiunea nu e clar prevazută în regulament, dar pe panourile din fata blocurilor, amplasate de primărie, cetățenii sunt amenințati cu sancțiuni foarte dure, din care lipsește doar deportarea).

Aceste două obligaţii se află în contradicţie logică, deoarece din moment de titularul locului e obligat să-şi facă curat pe acel loc (în caz contrar, e amendat) nu se mai justifică şi obligarea titularului locului de a nu  face el curat pe locul său de parcare şi de a lăsa o firmă de salubritate să-l cureţe. Cel puţin sub acest aspect, regulamentul parcărilor este lipsit de claritate şi previzibilitate.

Sesizarea Avocatului Poporului

Sesizarea Avocatului Poporului, pentru a interveni în conflictul care există între autorităţile publice locale din sectorul 3 şi cetăţeni, în legătură cu obligaţiile vădit disproporţionate şi împovărătoare impuse titularilor de locuri de parcare din sectorul 3. Potrivit art. 1 din  Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice.

În cazul de față este, în mod evident, un conflict între cetățeni și autoritățile adminsitrației publice locale, cetățenilor fiindu-le impusă o obligație disproporţionată şi împovărătoare, care le afectează, cel puțin, dreptul la respectarea și la folosirea liniștiă a proprietății (autoturismul), drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 

Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR donarea sistemului Patriot către Ucraina

/în , /de

APADOR-CH a transmis Avocatului Poporului solicitarea de a ataca la Curtea Constituțională legea votată rapid de Parlament, și promulgată la fel de rapid de președinte, prin care România a donat Ucrainei un sistem de apărare Patriot (Legea nr. 246/2024). Așa cum am semnalat public și în timpul celor 48 de ore în care legea a fost „dezbătută” și aprobată în Parlament, Constituția interzice înstrăinarea (vânzarea sau donarea) bunurilor proprietate publică, așa cum este și acest sistem de apărare Patriot.

Ceea ce ar fi putut face Parlamentul în acest caz, pentru a ajuta Ucraina, ar fi fost transmiterea în folosință gratuită a sistemului de apărare, păstrând în același timp proprietatea asupra lui. Întrucât parlamentarii au încălcat Constituția ne-am adresat Avocatului Poporului.

Cele două motive de neconstituționalitate ce pot fi invocate în sesizarea către CCR ar fi următoarele:

1 Neclaritatea legii – Prin articolul unic din Legea 246/2024 au fost introduse la art. 1 al Legii 222/2017 trei noi alienate. Primul dintre ele este redactat neclar, aproape la limita logicii, neîndeplinind condițiile de claritate și previzibilitate cerute pentru o prevedere legală, în sensul art. 1 al. 5 din Constituție. Astfel, în art. (3/1) se prevede că:

Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT… face obiectul unor acte de donaţie către terţi, în condiţiile legii, prin hotărâre a Guvernului.”

Din redactarea acestui articol nu se înțelege clar dacă sistemul Patriot a fost deja donat sau urmează să fie, întrucât se folosește un verb la timpul prezent „face obiectul” și nici dacă e vorba despre un singur act de donație sau mai multe, întrucât se folosește pluralul „acte de donație”, pentru un singur sistem.

2 Proprietatea publică este inalienabilă – Prevederea din Constituție că bunurile proprietate publică sunt inalienabile înseamnă că bunurile proprietate publică nu pot fi nici vândute și nici donate. Ele pot fi doar: închiriate, concesionate sau date în folosință gratuită. Dar, statul nu poate renunța la proprietatea asupra lor, sub nicio formă (vânzare, donație etc.). Pentru ca statul să poată dona bunul proprietate publică (sistemul de rachete Patriot) nu era suficientă modificarea unei legi (în speță, a Legii 222/2017), ci și a Constituției, respectiv a art. 136 al. 4 din Constituție.

Dacă nu s-ar fi grăbit să adopte această lege în numai 48 de ore (2-3 septembrie 2024), parlamentarii ar fi avut răgazul să recitească Constituția și să afle că ea permite transmiterea spre folosință gratuită a bunurilor proprietate publică, prin urmare ar fi putut să facă această faptă bună către Ucraina în mod legal și constituțional.

APADOR-CH consideră, așadar, că este neconstituțional nou introdusul alineat (3/1) la art. 1 din Legea 222/2017, conform căruia un sistem de rachete Patriot ar putea fi donat. Această prevedere, redactată confuz, este contrară atât art. 1 al. 5 din Constituție (care se referă la condiția de claritate a textului legal), cât și art. 136 al. 4 din Constituție, care interzice ca un bun proprietate publică să fie vândut sau donat.

Am cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea noii Legi 246/2024. Vă vom ține la curent cu răspunsul primit.

Citiți sesizarea integral

Ce ne-a răspuns Avocatul Poporului

Domnule prim ministru Ciolacu, îl lăsați pe candidatul Ciolacu să vină la dezbateri cu ceilalți candidați?

/în , , /de

Scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu și candidatului cu același nume la președinția României

Stimate domnule prim ministru Marcel Ciolacu, revenim la dumneavoastră cu propunerea pe care v-am mai adresat-o și în urmă cu o lună, de a iniția o modificare legislativă pentru a stimula participarea la dezbateri a candidaților la președinție. Această modificare, adusă legii finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, ar putea să prevadă că acei candidați care refuză să participe la dezbaterile electorale ar urma să fie penalizați prin înjumătățirea subvenției publice primite de la stat, adică din banii publici plătiți de cetățeni.

Campania electorală nu a început, oficial, însă după anunțarea primelor candidaturi deja se vorbește în spațiul public de faptul că va urma încă un blat politic (noncombat), pentru ocuparea funcției supreme în stat, iar printre persoanele implicate în acest blat figurați și dumneavoastră.

După cum știți, legea română nu obligă candidații să participe la dezbateri electorale cu contracandidații lor, iar asta a permis ca în ultimele campanii electorale favoriții să refuze, cu aroganță, să participe la dezbateri, știind că nu riscă nimic.

Considerăm că acest refuz, deși îi avantajează pe unii candidați, dezavatanjează profund democrația, limitând un drept fundamental al cetățenilor, dreptul de a alege în mod informat. De aceea, ne adresăm dumneavoastră în dubla, chiar tripla calitate pe care o aveți. Ca prim ministru și ca șef al partidului care a obținut cele mai mari procente la ultimele alegeri, aveți posibilitatea să inițiați un proiect de modificare a legislației chiar înainte de începerea campaniei electorale, întrucât sunteți și la guvernare și aveți majoritate în Parlament.

În postura de candidat la președinție aveți ocazia să demonstrați curajul necesar accederii în funcția de conducător al unei țări, arătând mai întâi că nu vă temeți de o confruntare electorală.

Nu în ultimul rând, pentru că tot căutați la guvern mijloace de a face economie la buget, înaintea unui an post electoral de care ne temem cu toții, modificarea legislativă pe care v-o propunem ar aduce și o economie consistentă, de câteva milioane de euro la bugetul național, prin tăierea subvenției pentru acei candidați care vor refuza participarea la dezbateri electorale. La ultimele alegeri prezidențiale statul, adică noi toți, a cheltuit peste 7 milioane de euro cu subvenționarea candidaților.

Vă cerem, așadar, domnule prim ministru, să nu ne mai pasați și de data asta către AEP, cum ați făcut luna trecută, întrucât această instituție nu are drept de inițiativă legislativă, iar din răspunsul primit de la domnul Toni Greblă a reieșit că nici nu știe cum se face așa ceva. Stă în puterea dumneavoastră, însă, s-o faceți. Dacă parlamentarii din partidul condus de dumneavoastră, partid majoritar în coaliția de la putere, au putut „dezbate” și aproba în numai 48 de ore legea privind donarea către Ucraina a sistemului de apărare Patriot, sigur puteți să adăugați și câteva alineate noi la Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Articolul prin care se completează legea ar putea avea următorul conținut:

„Art. 48/2. – (1) În cazul neparticipării unui candidat, pe durata campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, la cel puțin 3 dezbateri electorale cu alți candidați, pentru fiecare tur de alegeri, organizate de una din primele trei televiziuni situate în topul audiențelor la nivel național, suma totală ce poate fi rambursată pentru cheltuielile din campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României, conform art. 48 al.3 din Legea nr. 334/2006, se reduce cu 1/2.

(2) Cu cel putin 10 zile înainte de data începerii campaniei electorale, Consiliul Național al Audiovizualului va stabili și comunica public, pe baza datelor privind audiențele la nivel național, din ultimele 6 luni, care este ordinea primelor trei televiziuni prevăzute la al. (1).

(3) Reducerea cu 1/2 a sumei rambursabile se face prin decizie a Autorității Electorale Permanente, care poate fi sesizată de orice persoană sau se poate sesiza din oficiu. Decizia de reducere a sumei rambursabile sau decizia de respingere a sesizării se comunică persoanei care a făcut sesizarea și candidatului la care se referă sesizarea, în termen de 5 zile de la adoptarea deciziei.

(4) Decizia de reducere a sumei rambursabile și cea de respingere a sesizării pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă, de către persoana care a făcut sesizarea ori de candidatul la care se referă decizia. Hotărârea instanței este definitivă.”

În așteptarea unui răspuns de la dumneavoastră – deși nu este nevoie de unul formal, suntem mereu cu ochii pe inițiativele legislative – vă asigurăm, domnule prim ministru, de întreaga noastră considerație, mai ales dacă arătați că sunteți un om politic care nu se teme de o confruntare electorală nearanjată.

UPDATE: Primul ministru MArcel Ciolacu nu a răspuns niciodată oficial la această scrisoare, ci a direcționat-o din nou către AEP, care ne-a răspuns, din nou, că nu se poate.

De ce vrea Parlamentul să încalce Constituția în cazul sistemului Patriot donat Ucrainei?

/în , , /de

Parlamentul intenționează să adopte, în regim de extremă urgență, un proiect de lege prin care să fie permisă donarea unui sistem de rachete Patriot. Proiectul de lege, inițiat de Guvern, a fost înregistrat la Senat ieri, 2 septembrie 2024, cu nr. L468/2024, și a fost adoptat de Senat în aceeași zi. Tot ieri, 2 septembrie 2024, proiectul de lege adoptat de Senat a fost trimis și înregistrat la Camera Deputaților (Pl-x 423/2024), unde este programat pentru dezbatere și adoptare în ședința de azi, 3 septembrie 2024. Remarcabilă operativitate.

Prin proiectul de lege amintit se dorește completarea Legii nr. 222/2017 (lege special dedicată achiziționării sistemului de rachete Patriot) cu o prevedere care să permită înstrăinarea, prin donație către terți, a unui sistem Patriot aflat în proprietatea statului român.

Concret, prin proiectul de lege se propune introducerea la art. 1 al Legii 222/2017 a trei noi alineate, (3/1) – (3/3), cu următorul conținut:

 

(3/1) Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, in configuratia prezentata in anexa*), care face parte integranta din prezenta lege, face obiectul unor acte de donatie catre terti, in conditiile legii, prin hotarare a Guvernului.”

(3/2) Se abiliteaza Guvernul Romaniei sa intreprinda demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol, aferenta programului de inzestrare esential „Sistem de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM)”, prin atribuireaGuvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance-LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achizitionarea, a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuratia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanta, pachetului de suport logistic initial §i a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice si cu regim special, cu incadrarea in valoarea prevazuta la art. 1 alin. (2) din prezenta lege si din fonduri externe nerambursabile.

(3/3) Sumele necesare achitarii taxelor si comisioanelor aferente reconstituirii capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apararii Nationale.”

Deși transferarea sistemului Patriot către Ucraina este un subiect care se discută public de multă vreme, iar tranșarea lui s-a făcut deja în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, constatăm cu surprindere că autoritățile centrale (Guvernul și Parlamentul) legiferează această decizie într-o manieră neconstituțională, deși au avut la dispoziție suficient timp ca să pregătească corespunzător proiectul de lege.

Mai exact, Constituția României (art. 136 al. 4) interzice vânzarea sau donarea bunurilor proprietate publică, bunuri din care face parte și sistemul Patriot pe care Guvernul și Parlamentul vor să-l doneze, conform propusului alineat (3/1) din proiectul de lege amintit. În schimb, Constituția, prin același art. 136 al. 4, permite ca bunurile proprietate publică să fie închiriate (contra cost) sau date în folosință gratuită, în anumite condiții.

Întrebarea care se pune este de ce a dorit legiuitorul să încalce Constituția, prevăzând că poate fi înstrăinat un bun care este inalienabil (adică nu poate fi vândut sau donat), când, la fel de simplu, dar cu respectarea Constituției, putea să prevadă că sistemul Patriot este dat în folosință (eventual gratuită) acelor terți?

 

Scurt memento despre legile țării, pentru parlamentari

 

Ce e aceea proprietate publică: Potrivit articolului 858 din codul civil, „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”

De ce este sistemul Patriot proprietate publică: Potrivit art. 2 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, „Pentru România constituie interes esenţial de securitate realizarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) [sistemul de rachete sol-aer PATRIOT –n.n.], întrucât asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale şi contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.”

Așadar, din textele de lege enunțate, este evident că sistemul de rachete Patriot, achiziționat în condițiile legii de către statul român, prin Ministerul Apărării Naționale și care reprezintă un element esențial pentru securitatea națională, constituie proprietate publică. Prin natura sa, acest bun este de uz și de interes public, în sensul art. 858 din Codul civil.

Potrivit art. 136 al. 4 din Constituție, „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.”

Ce e de făcut?

Pentru ca statul să poată dona bunul proprietate publică nu este suficientă așadar modificarea unei singure legi (în speță, Legea 222/2017), ci și a Constituției, respectiv a art. 136 al. 4 din Constituție.

Subliniem că APADOR-CH NU este împotriva transmiterii către Ucriana a sistemului de apărare Patriot, însă considerăm că este neconstituțională prevederea introdusă în Legea 222/2017, conform căreia sistemul Patriot ar putea fi donat. Această prevedere este contrară art. 136 al. 4 din Constituție. Cel mult, sistemul Patriot poate fi dat în folosință gratuită sau în schimbul unei sume de bani (închiriat).

Darea în folosință înseamnă că, după ce este folosit, bunul (sistemul de rachete) trebuie restituit de către beneficiarul închirierii, iar în cazul în care bunul este distrus, pe durata utilizării, beneficiarul închirierii va trebui să achite proprietarului bunului (statul român) contravaloarea bunului distrus.

Guvernul semnează înțelegeri cu SUA, în numele societății civile și al presei, prin care îngrădește libertatea de exprimare

/în , /de

În luna iunie 2024, ministrul de externe al României, Luminița Odobescu, a semnat în numele Guvernului României, la Washington, un memorandum de înțelegere cu Departamentul de Stat al SUA, pentru „combaterea manipulării informațiilor străine”. Documentul a trecut pe sub radarul opiniei publice. Guvernul nu s-a grăbit să-l facă cunoscut sau măcar să explice ce anume presupune, în clasicul stil opac în care ne-a obișnuit să guverneze.

APADOR-CH a cerut Ministerului de externe o copie a acestui document, ca să vedem la ce s-a angajat Guvernul, până la urmă și în numele nostru. Am primit conținutul Memorandumului: două foi A4 în care se enumeră o serie de principii și bune intenții în legătură cu cooperarea dintre cele două țări, pentru a contracara manipularea „informațiilor străine”:

România și Statele Unite sunt angajate în colaborarea menită să reducă impactul manipulării informațiilor străine și să construiască ecosisteme informaționale rezistente din punct de vedere societal și institutional”, se spune despre scopul acestui memorandum.

Apoi este enunțat cadrul de acțiune, sub forma a cinci puncte, scrise într-un limbaj ambiguu, care pot însemna orice și nimic în același timp.

„Participanții afirmă următorul cadru pentru combaterea manipulării informațiilor străine:

  1. Abordarea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de țările care trec dincolo de abordările de tip „monitorizare și raportare”, pentru a include dezvoltarea și implementarea strategiilor pentru a contracara această amenințare.
  2. Organizarea și administrarea unei abordări la nivel național pentru combaterea manipulării informațiilor străine beneficiază de structurile interagențiilor coordonate.
  3. Combaterea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de deținerea mijloacelor tehnice și a capacității umane necesare pentru a menține conștientizarea amenințării.
  4. Societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic joacă roluri esențiale în sprijinirea și informarea inițiativelor guvernamentale pentru a contracara manipularea informațiilor străine.
  5. Organizațiile multilaterale care valorifică cooperarea internațională pentru a contracara și pentru a consolida rezistența împotriva manipulării informațiilor străine sunt indispensabile pentru a atenua decalajele de informații și capacități din țările partenere.”

Documentul se încheie cu promisiunea unui scop măreț:

Participanții intenționează să stabilească o consultare bilaterală privind combaterea manipulării informațiilor străine, pentru a stabili direcția activității viitoare. Se așteaptă ca participanții să conducă împreună această consultare.”.

Așadar documentul conține o serie de enunțuri din categoria deja celebră „să fie bine ca să nu fie rău”, totuși nu putem să nu ne întrebăm ce anume presupune punctul 4 din memorandum, care pare să angajeze în această acțiune importantă, dar confuză, întreaga societate civilă, mass media independentă și mediul academic. Vom fi obligați, vrem nu vrem, să „sprijinim” și să diseminăm „informările inițiativelor guvernamentale” pentru obiectivul enunțat de contracarare a manipulării?

Întrebarea care se pune este în numele cărui principiu democratic și-a luat Guvernul obligația de a face ca societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic să sprijine inițiativele Guvernului, când acesta își propune să contracareze manipularea informațiilor străine?

Mass-media independentă nu poate fi independentă dacă rolul ei este de a sprijini inițiative ale Guvernului, chiar dacă acele inițiative par generoase și îndreptățite, cum ar fi cazul combaterii manipulării informațiilor străine. O mass-media independentă trebuie să își păstreze întotdeauna spiritul critic și să își rezerve, întotdeauna, dreptul de a critica sau sprijini diverse inițiative, de a fi pro sau contra lor, indiferent de obiectul și sursa acestor inițiative (guvernamentală sau privată).

Aceeași problemă se ridică și în cazul societății civile. Specific societății civile sunt organizațiile neguvernamentale. Aceste organizații ale societății civile, ca și alte forme de manifestare ale societății civile, nu pot fi obligate, mai mult sau mai puțin fățiș, prin demersuri la care Guvernul se obligă prin semnarea de memorandumuri, să sprijine necondiționat anumite demersuri ale Guvernului, numai pe motiv că în acele demersuri Guvernul urmărește un scop nobil/corect.

Căile și metodele de a fi atinse scopurile, chiar și cele nobile/corecte, pot fi dicutabile, de mult ori. Iar singurele căi de a atinge anumite obiective nu sunt doar cele identificate de Guvern. De multe ori, chiar în ultima perioadă, Guvernul a greșit atunci când a ales metodele de a atinge un scop lăudabil (cum ar fi lupta împotriva drogurilor), astfel că a fost nevoie de intervenția societății civile, care nu a sprijinit, ci, dimpotrivă, a contrazis Guvernul și a indicat o cale mult mai rezonabilă de a acționa (de exemplu, în situația permiselor de conducere, suspendate timp de peste un an, pe baza unui drugtest fals poztiv).

De aceea, pare foarte greu de înțeles cum de două guverne semnează o înțelegere prin care își propun să acționeze pentru ca societatea civilă și mass-media independentă (înțelegem din asta că există și o altă mass-media, neindependentă) să sprijine (adică să nu cârtească, să nu critice) inițiativele guvernamentale dintr-un anumit domeniu.

E adevărat că guvernele României cumpără deja presa, cel puțin din pandemie încoace, cu zeci de milioane de euro anual, sub forma contractelor de publicitate politică, plătite la fel de netransparent de partidele politice cu bani de la buget. De banii ăștia o bună parte a presei publică numai „adevărurile” guvernamentale enunțate de partidele aflate la putere, și aproape nimic din realitatea în care trăim.

Cu toate astea dezinformarea și manipularea fac victime sub ochii neputincioși ai statului, prin clipuri publicitare care îndeamnă oamenii să facă investiții înșelătoare, și se folosesc inclusiv de figurile unora dintre oamenii de stat ai țării pentru asta. O investigație Recorder a documentat acest fenomen, pe care statul este incapabil să-l contracareze, în ciuda memodrandumului măreț semnat cu Statele Unite ale Americii.

Mai multe investigații ale presei independente arată cum partidele politice uzează în ultimii ani de sume importante din subvențiile prea generoase de la buget, pentru a face în mod netransparent și lipsit de etică publicitate și propagandă, prin diverse mijloace. În acest context, considerăm că angajamentul semnat de Guvernul României în numele presei și al societății civile în general, este desprins din altă epocă, în care toată comunicarea publică era controlată de aparatul de stat și nu exista libertate de exprimare.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.