România, condamnată la CEDO în cazul Al Nashiri

31/05/2018/în Comunicate, Procese CEDO /de Rasista

Statul român a fost condamnat pentru complicitatea sa cu CIA în cazul acuzațiilor privind acte de tortură în închisori secrete.

București, 31 mai 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, prin hotărârea pronunțată astăzi, că în România a existat cel puțin un centru secret de detenție al CIA (așa numitul Black Site) și că cetățeanul din Arabia Saudită Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri a fost deținut în acel centru. În prezent acesta este deținut de SUA în închisoarea de la Guantanamo, Cuba.

Dincolo de orice dubiu, spune CEDO, România a cunoscut natura și scopurile activităților derulate de CIA pe teritoriul său și că prin acordul încheiat cu CIA, de găzduire a centrului de detenție Black Site, a permis CIA să utilizeze spațiul aerian al țării, aeroporturile și să camufleze traseele aeronavelor americane, furnizând servicii și logistică pentru securizarea și transportul echipelor CIA la centrele de interogare.

Dat fiind că România cunoștea natura activităților CIA pe teritoriul său, știa de asemenea și faptul că, permițând CIA să dețină suspecți de terorism pe teritoriul său, îi expune pe aceștia la potențiale tratamente contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe aceste considerente, Curtea a condamnat România pentru numeroase violări ale drepturilor lui Al Nashiri printre care dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil.

Al Nashiri s-a plâns la CEDO în 2011 împotriva Poloniei și în 2012 împotriva României, pe motiv că a fost deținut de către CIA în locații secrete din cele două țări europene, unde ar fi fost interogat și torturat pentru presupuse acte de terorism. CEDO a condamnat Polonia în 2014 și România azi, a obligat fiecare stat să-i plătească lui Al Nashiri câte 100.000 de euro despăgubiri. Curtea a cerut statului român și să deruleze o anchetă efectivă în cazul lui Al Nashiri.

Dincolo de aspectul spectaculos al deciziei CEDO care statuează implicarea României în acest caz, APADOR-CH atrage atentia asupra faptului că și de această dată CEDO condamnă statul român din cauza lipsei unei anchete efective, așa cum a mai făcut-o în numeroase cazuri, începând de la celebrele dosare Revoluția și Mineriadele, până la cele legate de abuzuri ale poliției sau violența domestică.

APADOR-CH consideră că lipsa de eficiență a anchetelor este o problemă sistemică ce trebuie abordată de statul român cu responsabilitate. În lipsa unor investigații eficiente, apte să identifice și să tragă la răspundere pe toți cei vinovați, sistemul de justiție nu poate asigura respectarea drepturilor omului.

Cazul Bălșan contra României la Comitetul de Miniștri

30/05/2018/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

Cazul Bălșan contra României reprezintă cauza unei femei agresată în repetate rânduri de soțul ei, atât pe durata căsniciei cât și după divorț. Doamna Bălșan s-a plâns autorităților române și ulterior CEDO. Curtea europeană s-a pronunțat asupra cazului, identificând fenomenul violenței domestice ca fiind unul de natură sistemică în România, și a constatat că, atât la nivel de anchetă cât și în fața instanțelor naționale s-a considerat că actele de violență în familie au fost provocate și că nu au fost suficient de grave pentru a intra în sfera de aplicare a legii penale.

Cazul va fi discutat în luna iunie 2018 de Comitetul de Miniștri, iar în pregătirea acestui eveniment Georgiana Gheorghe, expert APADOR-CH, a fost azi la Strasbourg, în fața Comitetului de Miniștri, cu o prezentare în legătura cu cazul Bălșan c. Românei. Ea s-a întâlnit și cu reprezentanți ai Departmentului pentru Executarea hotărârilor CEDO din cadrul Comitetului de Miniștri, care apreciază punctul de vedere al APADOR-CH referitor la problema violenței domestice și au declarat că vor urmări cazul cu atenție.

Multumiri Centrul Filia pentru feedback și referirile la cazul DMD contra României, reprezentat la CEDO de avocata APADOR-CH Nicoleta Popescu.

APADOR-CH este membru fondator al EIN – European Implementation Network, care urmărește cazurile examinate de Comitetul de Miniștri și organizează astfel de briefing-uri în prregătire, la care sunt invitați reprezentanți ai părților interesate.

Prezentarea APADOR-CH pentru Comitetul de Miniștri – varianta engleză

De ce tot amână România ratificarea Protocolului 16 la CEDO?

14/05/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Întrebare pentru miniștrii justiției și de externe:

Domnule ministru al justiției, Tudorel Toader,

Domnule ministru de externe, Teodor Meleșcanu,

APADOR-CH a făcut o serie de demersuri oficiale pe lângă ministerele pe care le conduceți, pentru a afla care este stadiul procesului de ratificare de către România a Protocolului 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care va intra în vigoare la 1 august 2018, întrucât a fost ratificat de 10 state părţi la CEDO.

Deși acest protocol a fost semnat de România în anul 2014, deci în urmă cu 4 ani, documentarea a scos la lumină faptul că procesul de ratificare se află într-un impas. Grupul de lucru, constituit din reprezentați ai celor două ministere pe care le conduceți, a fost nevoit să reia, în 28 septembrie 2017, lucrările la cele două proiecte de acte normative necesare ratificării, ce fuseseră deja elaborate în 2016.

În această etapă, arată răspunsul primit de APADOR-CH de la MAE, nimeni nu poate spune exact data la care procedura de ratificare ar putea fi finalizată de Guvern.

Vă reamintim că la nivel guvernamental și parlamentar se afirmă, în mod repetat, existenţa unei mari preocupări legată de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Or, în afară de simplele afirmaţii de bune intenţii este nevoie și de fapte concrete, printre care se află, deloc de neglijat, și ratificarea actelor internaţionale care dezvoltă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adică şi a Protocolului nr. 16 la această convenţie.

De aceea vă solicităm, domnule ministrul Tudorel Toader și domnule ministru Teodor Meleșcanu, să vă implicați în deblocarea situației, identificând problemele ce stau în calea Grupului de lucru, astfel încât România să poată ratifica Protocolul 16, așa cum s-a angajat odată cu semnarea lui în 2014.

Ce este protocolul 16 la CEDO

Amintim că cea mai recentă modificare adusă CEDO, care va intra în vigoare la 1 august 2018, este Protocolul 16 care prevede că instanțele naționale pot solicita, în anumite cazuri, avize consultative de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului în probleme de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale.

Scopul acestui protocol este unificarea jurisprudenței statelor părți în chestiunile privind drepturile prevăzute în CEDO și, prin aceasta, reducerea semnificativă a numărului de plângeri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Instanţele naţionale vor putea cere avizul Curţii doar în cadrul unei cauze care se află pe rolul lor, spre soluţionare. Odată cu semnarea Protocolului 16, România a desemnat și instanțele din țară care vor putea „pune întrebări” Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv: Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel. Dar, pentru ca Protocolul 16 să fie aplicabil și în cazul României, el va trebui ratificat de parlamentul național, pe baza unui proiect de lege elaborat de guvern. Proiect așteptat de 4 ani.

UPDATE septembrie 2018 Ministerul Justiției susține că grupul de lucru …lucrează și că termenul până la care trebuie să transmită Guvernului proiectul de lege de ratificare și respectiv punere în aplicare a Protocolului 16 este luna decembrie 2018. Așadar ar fi posibil ca prevederile Protocolului 16 să se aplice și României începând cel mai probabil din ianuarie 2019.

Același lucru a venit și de la MAE, o săptămână mai târziu.

Citiți răspunsul complet al Ministerului justiției Citiți și răspunsul primit de la Ministerului Afacerilor Externe

UPDATE 2020

APADOR-CH a întrebat din nou la Ministerul Afacerilor Externe, în mai 2020, care mai e stadiul ratificării Protocolului 16 de către România. Răspunsul a venit rapid: stadiul a rămas același din 2017. Dar MAE ne îndeamnă să mai întrebăm și la Ministerul Justiției.

Citiți și răspunsul primit în 2020 de la Ministerului Afacerilor Externe

Ministerul Justiției confirmă că stadiul ratificării e același din 2017, dar avansează un nou termen limită: iunie 2020.

Citiți răspunsul Ministerului justiției din 2020

Parlamentul întărește prezumția de nevinovăție instituind prezumția de vinovăție

10/05/2018/în Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH solicită Comisiei speciale pentru modificarea Codurilor penale să lucreze transparent și să implice în dezbaterea proiectelor toți actorii importanți din domeniul justiției și ai societății civile

București, 10 mai 2018

Noile modificări la Codul penal și la Codul de procedură penală, discutate săptămâna aceasta în Comisia specială din Parlament, pentru „sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției”, au stârnit din nou nemulțumire și dezbateri aprinse în rândul opiniei publice și între profesioniști.

APADOR-CH a identificat cel puțin două aspecte problematice între amendamentele propuse de unii parlamentari, așa cum au fost ele publicate în media. Primul dintre ele este modificarea propusă la articolul 277, privind „Compromiterea intereselor justiţiei”, amendamentul adăugat prin alineatul 5 având următorul cuprins:

(5) Divulgarea oricăror date privind desfășurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați, a induce în opinia publică ideea vinovăției lor sau a zdruncina în orice fel prezumția de nevinovăție, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă.

Dacă informațiile date publicității sunt neadevărate, pedeapsa este de la un an la trei ani sau amendă.

Atunci când făptuitorul nu poate fi identificat este antrenată răspunderea pentru neglijență a persoanelor competente să efectueaze urmărirea penală în cazul respectiv, pedeapsa fiind amendă penală și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

O primă problemă a acestui amendament este că în formularea textului de lege se folosesc exprimări echivoce, care nu au claritatea și previzibilitatea cerute de Constituție unei legi.

Astfel, sintagma: “Divulgarea oricăror date privind desfășurarea urmăririi penale” poate însemna orice. De asemenea, ambiguitatea redactării sintagmei „de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați” permite interpretarea că orice informații despre stadiul urmăririi penale, altele decât cele favorabile suspectului/inculpatului, pot fi „de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați”.

În consecință, dacă un astfel de amendament ar fi adoptat, în loc de informarea corectă și obiectivă a opiniei publice cu privire la stadiul urmăririi penale, vor putea fi publicate doar știri pozitive despre suspecți/inculpați sau opinii glorificatoare la adresa acestora, în caz contrar existând riscul comiterii unei infracțiuni.

În plus, acest amendament, care se dorește a fi dedicat consolidării prezumției de nevinovăție, introduce, în premieră, în Codul penal, prezumția de vinovăție, în cazul organelor de anchetă, care vor fi prezumate vinovate că au divulgat informații dintr-un dosar, în cazul în care nu poate fi identificată sursa acelor informații. Această prevedere încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută în Constituție la articolul 23, alineatul 11. Orice persoană (chiar și un anchetator) este prezumată nevinovată până la condamnarea definitivă, iar în realitate acele scurgeri de informații pot avea și alte surse implicate în faza de urmărire penală (părți, martori, avocați, experți etc.).

Un alt amendament discutabil este cel prin care se propune modificarea Articolului 290, privind Darea de mită. Se dorește ca simpla promisiune de dare de mită, incriminată în prezent, să nu mai constituie infracțiune. Va exista infracțiunea de dare de mită numai dacă promisiunea va fi urmată de niște acte materiale de îndeplinire, măcar parțială, a acesteia.

Potrivit textului propus,

Pentru ca fapta să constituie infracțiune, promisiunea trebuie să fie reală, serioasă, explicită, efectivă și conștientă. Nu este astfel promisiunea neurmată de acte materiale de natură a transpune în viață, cel puțin cu caracter incipient și parțial, înțelegerea frauduloasă.

Modificarea este cel puțin discutabilă întrucât integritatea presupune respingerea chiar și a simplei promisiuni.

Acestea sunt numai două exemple de modificări propuse la Codul penal, dar este posibil să mai existe și altele despre care societatea nu a aflat, de vreme ce lucrările comisiei nu sunt transparente.

Ca și în decembrie 2017, când aceeași Comisie a încercat să facă modificări la Codul de procedură penală, justificate de transpunerea în legislația națională a directivei europene privind prezumția de nevinovăție, se constată în continuare același stil de lucru opac și un refuz de a dezbate deschis proiectele cu toate părțile implicate.

APADOR-CH face din nou un apel către Comisia specială pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției să-și respecte propriul regulament, precum și regulamentele celor două camere ale Parlamentului și să lucreze transparent, cu publicarea proiectelor și a amendamentelor propuse la ele, astfel încât dezbaterile publice să se facă pe articole concrete, nu pe zvonuri și supoziții „scăpate” în presă, care inflamează inutil opinia publică.

E posibil să greșească șefa ICCJ?

03/05/2018/în Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

În cazul faptelor ce privesc siguranța națională, România are din 2004 un cadru legal prin care judecătorii pot să dispună interceptările. Cristina Tarcea, președinta ICCJ, spune că „cel mai probabil” instituția pe care o conduce a încheiat în 2009 un protocol secret cu SRI tocmai pentru că n-ar fi existat acest cadru legal. E posibil ca ea să greșească? Cel mai probabil da!

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), doamna Cristina Tarcea, a declarat recent, în luna aprilie 2018, că, „cel mai probabil”, protocolul secret din anul 2009, dintre SRI şi ICCJ a fost încheiat deoarece după o decizie CEDO din anul 2007, privind încălcarea dreptului la viaţă privată prin efectuarea unor interceptări pe siguranţă naţională dispuse de procurori, „nu a existat un cadru legal în baza căruia instanţele să dispună autorizarea înregistrării, iar nu parchetul.”

Cu toate acestea, începând cu anul 2004 există un cadru legal complet care prevede că toate mandatele de supraveghere pe motive de siguranţă naţională se emit de către judecător, nu de procuror.

În cazul faptelor care afectează/interesează siguranţa naţională, pot fi emise 2 categorii de mandate de supraveghere:

1. Mandat de supraveghere pentru infracţiuni contra siguranţei naţionale (trădare, spionaj etc.). Aceste infracţiuni sunt prevăzute expres şi limitativ în Codul penal. Emiterea de către judecător a acestor mandate de supraveghere este reglementată în Codul de procedură penală (art. 91/1 al. 1 şi 2 din vechiul Cod de procedură penală, care a fost în vigoare şi în anul 2007, şi în anul 2009, până în anul 2014 – deci, multă vreme înainte şi după încheierea protocolului secret din 2009). În actualul Cod de procedură penală, o astfel de prevedere există în art.139 al. 1 și 2.

2. Mandat de supraveghere pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Ameninţările la adresa siguranţei naţionale sunt definite, evaziv, în art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea (fosta siguranţă) naţională.

Până în anul 2004, aceste mandate de supraveghere, pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale, erau emise de procuror, potrivit legii de atunci. Odată cu adoptarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, s-a prevăzut în mod expres, în art. 20-22, că şi mandatele de supraveghere pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale vor fi emise numai de către judecător, nu de procuror.

Astfel, în art. 20 și 21 al. 6 din Legea nr. 535/2004 se prevedea, și în anul 2004, și în anul 2009 (când a fost încheiat protocolul secret cu SRI), și în anii următori că mandatele de supraveghere pentru ameninţările la adresa siguranţei naţionale, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991, se emit de către “judecători anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Procurorul doar face propunerea de emitere a mandatului pe siguranţă naţională, iar cel care decide este judecătorul. Aceasta este reglementarea legală existentă încă din anul 2004.

Cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, a fost adoptată Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului cod şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Prin art. 29 şi art. 76 din Legea nr. 255/2013, dispoziţiile legale care existau în legea „antitero” (Legea nr. 535/2004) cu privire la emiterea de către judecător a mandatelor pe siguranţă naţională au fost transferate din Legea nr. 535/2004 în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională. Asta deoarece s-a apreciat că din punct de vedere al tehnicii legislative, aceste reglementări privind mandatul emis pe motive de siguranţă naţională trebuie să-şi aibă locul în Legea nr. 51/1991 care este legea cadru în materie de siguranţă/securitate naţională.

Concluzia este că, în materia celor două categorii ale mandatelor de supraveghere pe motive de siguranţă naţională, din anul 2004 şi până în prezent a existat în mod continuu, „un cadru legal în baza căruia instanţele să dispună autorizarea înregistrării, iar nu parchetul.”

Deci, „cel mai probabil”, preşedinta ICCJ s-a aflat în eroare când a făcut declaraţia citată mai sus.

Desecretizarea tuturor protocoalelor secrete încheiate între ICCJ/instanțe, parchete, CSM, SRI, indiferent de justificarea încheierii lor, rămâne în continuare necesară pentru reintrarea într-un cadru normal a activităţii judiciare.

False scrisori trimise Parlamentului în numele APADOR-CH

02/05/2018/în Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a făcut azi plângere penală în legătură cu mai multe scrisori trimise celor două camere ale Parlamentului, în numele asociației, de către persoane necunoscute

București, 2 mai 2018

Președintele Camerei Deputaților, precum și Comisiile juridice, de drepturile omului și pentru egalitate de șanse din Camera Deputaților și Senat au primit în luna martie 2018 mai multe scrisori cu antetul și semnătura olografă falsificate, ale APADOR-CH și conducerii asociației, prin care erau contestate aspecte din activitatea unor candidați la un loc în Colegiul Director al CNCD.

APADOR-CH nu a derulat în anul care a trecut și nici în acest an proiecte în legătură cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și nu a trimis acele scrisori. Asociația a semnalat atât Parlamentului, că respectivele înscrisuri sunt false, și a făcut azi o plângere penală în acest sens, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Asociația solicită organelor de anchetă să verifice cu atenție elementele acestui fapt deosebit de grav, și se constituie parte civilă, cerând daune morale pentru afectarea imaginii organizației.

În 2014 APADOR-CH a mai făcut o plângere penală în legătură cu o altă infracțiune de fals, respectiv fals privind identitatea – o persoană a participat la o conferință la IGPR, prezentându-se ca fiind din partea APADOR-CH. Patru ani mai târziu acea plângere zace probabil prin vreun sertar uitat al poliției, fără niciun rezultat, deși persoana respectivă a fost identificată încă din plângerea penală. Asociația solicită acum Parchetului urgentarea anchetei (și în cazul de față și în cel din 2014), știut fiind faptul că răspunderea penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată se prescrie în 5 ani.

Întrucât nu putem ști dacă și câte astfel de luări de poziție făcute în mod fals în numele asociației ar putea exista, menționăm că întotdeauna pozițiile oficiale ale APADOR-CH sunt publicate pe site-ul propriu sau difuzate în media și sunt asumate de conducerea asociației.

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH

Parlamentul lucrează în secret la modernizarea serviciilor secrete

26/04/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

APADOR-CH consideră necesară actualizarea legilor securităţii naţionale, în raport de realităţile existente în prezent, după aproape 30 de ani de la adoptarea lor, şi de problemele apărute în aplicarea acestor legi, în special cele privind încălcările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

APADOR-CH constată însă că procesul de modificare a legilor securităţii naţionale a început cu un pas greşit, de rău augur, şi anume secretizarea lucrărilor primei şedinţe a comisiei speciale, accesul presei fiind interzis.

APADOR-CH consideră că în Parlament, care este o instituţie a dezbaterilor publice şi nu a acţiunilor secrete, toate dezbaterile privind proiectele de legi ar trebui să aibă caracter public.

În acest sens, APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca şi dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

Numai în ţările cu înclinaţii totalitare dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege este transformată într-o activitate secretă, similară celei desfăşurată de un serviciu de informaţii. Mania secretizării ar trebui tratată corespunzător cel puţin la nivel de parlament, al cărui rol, într-o societate democratică, este de a încuraja dezbaterile publice, libere şi neinhibate cu privire la chestiunile de interes public.

Recurgerea la o procedură secretă, nepublică, de dezbatere pentru modificarea legilor securităţii naţionale nu face decât să alimenteze suspiciunea că scopul acestor modificări nu este modernizarea legilor şi a activităţii serviciilor de informaţii, ci acapararea controlului total asupra serviciilor de informaţii, ca parte a unei lupte subterane dintre tabere politice ireconciliabile.

De asemenea, APADOR-CH consideră că demersul de modificare a legilor securităţii naţionale ar trebui să înceapă prin stabilirea unor principii, analiza situaţiei actuale, cu evidenţierea problemelor apărute în aplicarea acestor legi, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 7 al. 3/1 din Legea 24/2000), efectuarea de studii de impact (în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită – art. 30 al. 1 lit. d din Legea 24/2000).

Şi totul trebuie să se desfăşoare sub privirea critică a opiniei publice, adică în condiţii de deplină transparenţă.

Director executiv,

Maria Nicoleta Andreescu

Noi competențe CEDO intră în vigoare din august 2018

18/04/2018/în Comunicate, Consiliere, Drepturi Civile, Resurse Utile, Slider /de Rasista

Atenție! Modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO)!
De la 1 august 2018 va intra în vigoare Protocolul nr. 16 la CEDO

În cadrul unui proces desfăşurat în faţa instanţelor naţionale, părţile (direct sau prin avocat) vor avea la dispoziţie un nou mijloc procedural pentru asigurarea unei calităţi mai ridicate a actului de justiţie: cererea adresată, după caz, Curţii de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, de a solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului formularea unui aviz consultativ asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale.

Ca orice act cu caracter normativ, CEDO a suferit şi va suferi modificări, în funcţie de problemele nou apărute în sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor, precum şi în legătură cu necesitatea creşterii eficienţei activităţii Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv prin reducerea efectului de supraîncărcare cu dosare a instanței europene.

Actele juridice prin care CEDO suferă modificări şi/sau completări sunt denumite protocoale.

Protocolul nr. 16 a fost adoptat, ca text, de Comitetul Miniştrilor în anul 2013 si a fost semnat de Romania în octombrie 2014. El va intra în vigoare la 1 august 2018, întrucât a fost ratificat de 10 state părţi la CEDO, astfel cum se prevede în art. 8 din respectivul protocol.

Protocolul nr. 16 are ca obiect principal extinderea competenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de a formula avize consultative.

Scopul acestui protocol este unificarea jurisprudenței statelor părți în chestiunile privind drepturile prevăzute în CEDO și, prin aceasta, reducerea semnificativă a numărului de cereri (cauze) adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Şi în prezent, potrivit art. 47-49 din CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate să emită, dar numai la cererea şi pentru uzul Comitetului Miniştrilor, avize motivate, cu rol consultativ, asupra problemelor juridice privind interpretarea CEDO şi a protocoalelor sale. Totuşi, aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în art. 2-14 ale CEDO şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea Europeană sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în CEDO.

Protocolul nr. 16 prevede, în esență, că avizele consultative vor putea fi solicitate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de către instanțele supreme și tribunalele din statele părţi, care vor fi nominalizate de fiecare stat parte, printr-o declaratie, asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi în protocoalele sale.

Cu ocazia semnării protocolului, România a depus și o declarație în care a precizat care sunt instanțele romȃne care vor putea solicita un aviz consultativ Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceste instanțe sunt:
-Curtea Constituțională
-Ȋnalta Curte de Casație și Justiție
-Curțile de apel

Instanţele naţionale pot cere avizul Curţii doar în cadrul unei cauze care se află pe rolul lor, spre soluţionare.

Cum va funcționa în practică noul protocol

Cererea de aviz consultativ este examinată de un colegiu format din 5 judecători ai Marii Camere, care se pronunță asupra admisibilității cererii (apreciază dacă respectiva cerere se referă sau nu la chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale). Dacă solicitarea de aviz este considerată admisibilă, Marea Cameră din cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului va emite un aviz consultativ.

Avizul consultativ este motivat, se comunică instantei nationale care l-a solicitat (de exemplu, instanței române), se publică şi nu are caracter obligatoriu. Cu toate că nu are caracter obligatoriu, în practică, acest aviz va avea, totuşi, o forţă juridică deosebit de puternică, având în vedere că este emis de Marea Cameră, “instanţa supremă” din sistemul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ca urmare, orice cerere individuală adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului care ar fi motivată contrar soluției/argumentaţiei dintr-un aviz consultativ al Marii Camere, va fi, în mod real, lipsită de (orice) şanse de reuşită.

Deci, în cadrul unui proces desfăşurat în faţa instanţelor naţionale, părţile (direct sau prin avocat) vor avea la dispoziţie un nou mijloc procedural pentru asigurarea unei calităţi mai ridicate a actului de justiţie: cererea adresată, după caz, Curţii de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, de a solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului formularea unui aviz consultativ asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale. Acele chestiuni de principiu pentru care se cere avizul trebuie să se afle în legătură directă cu problemele de drept generate de speţa respectivă.

Desigur, instanţele naţionale nu sunt obligate să dea curs, în mod automat, unei cereri formulate de o parte pentru solicitarea unui aviz consultativ de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci vor aprecia, de la caz la caz, dacă sunt întrunite sau nu condiţiile necesare pentru sesizarea instanţei europene.

Mai mult ca sigur, Marea Cameră va crea şi dezvolta o jurisprudenţă care va detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite de o problemă de drept dintr-o anumită speţă pentru ca solicitarea unui aviz să fie considerată admisibilă de către instanţa europeană. Probabil, și pentru a preveni un val de solicitări de avize consultative, prin care s-ar putea ajunge la o supraaglomerare a Marii Camere.

Ţara noastră fiind printre fruntaşii plângerilor adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-ar putea ca o poziţie fruntaşă să-i revină şi cu privire la numărul cererilor de avize consultative care vor fi formulate. Cu o legislaţie naţională atât de confuză şi de contradictorie, nici n-ar fi de mirare.

Când au de gând autoritățile din România să ratifice Protocolul 16

Am întrebat mai multe instituții ale statului, responsabile cu ratificarea, de ce nu a fost încă ratificat Protocolul 16 la Convenție și care este stadiul acestui demers?

UPDATE 8 mai 2018 Primul răspuns a venit de la Ministerul Afacerilor Europene – care spune că a fost creat un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Europene, la care au dat o mână de ajutor și membri CSM și ICCJ. Munca acestui grup de lucru s-a concretizat în două propuneri legislative, agreate de toate părțile și puse în dezbatere publică pe site-ul MJ. Se pare însă că au avut niște hibe, pentru că în septembrie 2017 grupul de lucru a fost convocat din nou ca să mai lucreze la ele. Deocamdată nu se știe data la care vor fi gata.

Citiți răspunsul complet al MAE

Citiți răspunsul complet al Ministerului justiției

Opinia APADOR-CH cu privire la Protocoalele de cooperare între Serviciul Român de Informaţii și instituțiile din sistemul judiciar

04/04/2018/în Comunicate, Slider, Uncategorized /de Rasista

APADOR-CH consideră benefică însă insuficientă recenta desecretizare a protocolului de cooperare încheiat, în anul 2009, între Serviciul Român de Informaţii (SRI) și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

În România persistă încă o tendinţă a autorităţilor publice de a ține secrete documente care, de la bun început, ar trebui să aibă caracter public. În această categorie de documente secretizate în mod excesiv se includ şi protocoalele de colaborare, cooperare etc. dintre diversele instituţii şi autorităţi publice. Procedurile de interacţiune dintre aceste entităţi ar trebui să fie pe deplin transparente, publice, nu doar pentru că aceasta este o cerinţă rezonabilă într-o societate democratică, ci şi pentru că transparenţa are un rol deloc de neglijat pentru prevenirea şi remedierea posibilelor încălcări de lege sau de principii democratice care ar putea exista în reglementările ascunse examenului critic al opiniei publice.

Legislația in domeniul siguranței naționale excelează în conservarea secretomaniei. Astfel:
• Legea privind organizarea şi funcţionarea SRI este îngrijorător de anacronică, iar prevederea din această lege potrivit căreia orice informaţie privind activitatea SRI este secret de stat este un paravan care permite abuzuri. APADOR-CH precizează că a solicitat în mod repetat aducerea la zi (în secolul 21) a legislaţiei privind securitatea naţională;
• Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) permite, prin laxitatea sa, adoptarea de către CSAT de hotărâri cu caracter obligatoriu pentru întreaga societate, dar care au caracter secret, astfel că nu pot fi cunoscute de societate. Din acest motiv, este necesară modificarea legii CSAT, pentru transformarea în excepţie a cazurilor în care hotărârile CSAT sunt secrete (acum, regula este că aceste hotărâri sunt secrete, nu publice).

Cu privire la conținutul protocolului din 2009, recent desecretizat, dintre SRI și PICCJ, APADOR-CH consideră că:

Protocolul conţine prevederi privind constituirea de echipe comune procurori-lucrători SRI (art. 3 lit. g din protocol) şi de planuri comune pentru constatarea, printre altele, de infracţiuni “grave” (art. 17 al. 2 din protocol) ori de planuri comune de acţiune în “cauze complexe”, planuri întocmite pe baza analizei situaţiei operative, deci în raport de speţa concretă (art. 22, art, 25 din protocol). Aceste prevederi justifică presupunerea rezonabilă că lucrătorii SRI au avut acces la conţinutul unor doare penale, cel puţin al dosarelor pentru care au fost instituite respectivele echipe comune şi au fost întocmite planuri comune de acţiune.

În acest context, APADOR-CH reaminteşte faptul că în perioada încheierii protocolului (anul 2009), când era în vigoare vechiul Cod de procedură penală, implicarea SRI într-un dosar penal nu putea depăşi punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, atât pentru infracţiunile contra securităţii naţionale şi de terorism, cât şi pentru orice alte infracţiuni (de “drept comun”) de o anumită gravitate, pentru care Codul de procedură penală prevedea posibilitatea emiterii unor mandate de supraveghere. O implicare în dosarele penale a SRI care excedea executarea mandatelor de supraveghere excedea şi prevederile vechiului Cod de procedură penală. În măsura în care protocolul din 2009 a prevăzut implicarea SRI peste aceste limite (executarea mandatelor de supraveghere), se poate concluziona că a depăşit prevederile Codului de procedură penală în vigoare la acea dată. Constituirea echipelor comune procurori-lucrători SRI şi a planurilor comune de acţiune parchet-SRI ridică probleme sub aspectul depăşirii limitelor Codului de procedură penală.

În prezent (mai precis, începând cu lună martie 2016), potrivit art. 57 al. 2 teza finală, art. 100 al. 1 şi art. 285 din noul Cod de procedură penală, implicarea SRI în cazul unui dosar penal nu poate fi mai mare decât punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică numai pentru infracţiunile contra securităţii naţionale prevăzute limitativ în titlul X din Codul penal şi pentru infracţiunile de terorism. Deci, nu mai este posibilă implicarea SRI, sub nicio formă pentru infracţiunile “grave”, de drept comun (inclusiv infracţiunile de corupţie sau cele de abuz în serviciu, cu toate derivatele sale), deoarece mandatul de supraveghere tehnică în aceste cazuri se execută de parchet, nu de SRI. O implicare a SRI care excede aceste limite va excede şi actualul Codul de procedură penală.

APADOR-CH precizează că dacă fostele sau actualele prevederi legale păreau său par prea restrictive pentru entităţile implicate în combaterea fenomenului infracţional (de exemplu, lupta împotriva corupţiei) soluţia democratică nu este încheierea de protocoale secrete prin care să se adauge la Codul de procedură penală sau la alte legi, ci iniţierea, în mod transparent, a unor modificări legislative, care să fie supuse dezbaterii publice şi, apoi, aprobării parlamentului.

Având în vedere cele de mai sus:

1. APADOR-CH solicită public Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi SRI să precizeze dacă protocolul din 2009 a suferit modificări şi/sau completări prin acte adiţionale (posibilitate prevăzută în art. 62 din protocol), iar, în caz afirmativ, să indice care au fost aceste modificări/completări, prin ce acte adiţionale au fost făcute şi să desecretizeze respectivele acte adiţionale.

2. De asemenea, APADOR-CH solicită public clarificarea regimului juridic actual al protocolului, recent desecretizat, dintre PICCJ şi SRI. O soluţie ar putea fi denunţarea expresă, în scris, a acestui protocol de către ambele părţi care l-au încheiat. Dacă este nevoie de o reglementare a interacţiunii parchet-SRI în cazul punerii în aplicare de către SRI a mandatelor de supraveghere tehnică pentru infracţiunile contra securităţii naţionale prevăzute limitativ în titlul X din Codul penal şi pentru infracţiunile de terorism, noul act trebuie să aibă caracter public, nu secret, şi să nu adauge la Codul de procedură penală. Simpla desecretizare a protocolului din 2009, fără denunţarea sa, nu rezolvă problema.

3. APADOR-CH consideră ca necesară desecretizarea a, cel puţin, următoarelor hotărâri CSAT invocate în preambulul protocolului care a fost recent desecretizat, deoarece respectivul protocol s-a bazat şi pe aceste hotărâri CSAT (dacă nu era aşa, ele nu ar fi fost invocate în preambul). Este vorba despre:
– Hotărârea C.S.A.T. nr.1712005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor
– Hotărârea C.S.A.T. nr. 0068/2002 prin care Serviciul Român de informaţii a fost desemnat ca autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor şi al relaţiilor cu operatorii de telecomunicaţii
– Hotărârea C.S.A.T. nr. 0023412004 privind cooperarea între Serviciul Român de informaţii şi Ministerul Public pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul siguranţei naţionale
– Hotărârea C.S.A.T. nr. 0237 I 2004 pentru aprobarea Protocolului general de cooperare privind activitatea de informaţii pentru securitatea naţională (nota bene – iată că şi CSAT aprobă protocoale, desigur, secrete).

4. Având în vedere informaţiile existente în spaţiul public privind existenţa unui protocol secret încheiat între SRI şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, APADOR-CH solicită desecretizarea de urgenţă şi a acestui protocol, precum şi a oricărui alt protocol în care este parte o instanţă de judecată. Existenţa oricărei umbre de îndoială cu privire la independenţa şi imparţialitatea instanţelor de judecată este un element de o gravitate deosebită într-o societate democratică. În cazul unui proces penal, eventualele abuzuri ale parchetului, ale “acuzării”, pot fi cenzurate şi remediate de instanţă de judecată. Dar, dacă şi sistemul instanţelor de judecată a fost “virusat” prin diverse protocoale secrete încheiate cu serviciile de informaţii sau cu alte entităţi, atunci problema chiar va atinge punctul maxim de gravitate. Judecătorul nu trebuie să fie nici colaborator, nici cooperant şi, cu atât mai puţin, un partener al parchetului sau al SRI ori al unei alte entităţi. Tot aşa cum, de exemplu, un arbitru al unui meci (de data aceasta desfăşurat între acuzare şi apărare) nu trebuie să fie nici colaborator, nici cooperant şi nici partener al uneia dintre echipele pe care le arbitrează.

*
* *

APADOR-CH precizează că există în lume sisteme judiciare în care funcționează entități care grosso modo, îmbină activitatea de culegere de informaţii cu cea de anchetă penală, de exemplu FBI în SUA. Diferenţa faţă de protocolul clasificat, recent desecretizat, dintre PICCJ şi SRI este că FBI, ca mixtură de culegere de informaţii şi anchetă penală, a fost înfiinţat şi funcţionează în mod transparent, printr-o lege care nu a fost şi nu este niciodată secretă, pe când, la noi, parchetul şi SRI au vrut să funcţioneze ca un FBI sui generis, adică nu pe baza unei legi, a unui act cu caracter public adoptat de parlament, ci pe baza unor acte ascunse (secrete), inferioare legii.

APADOR-CH consideră că, dacă se doreşte înfiinţarea unei structuri în genul FBI, sistemul nostru democratic presupune, în locul unor decizii şi protocoale secrete, infralegale, existenţa unei dezbateri publice pe această temă, urmând ca ultimul cuvânt să-l aibă parlamentul, sigurul abilitat în mod constituţional să adopte o lege pentru înfiinţarea unei structuri cu astfel de atribuţii.

*
* *
Fiind vorba despre acţiuni în desfăşurare, asociaţia precizează că va interveni cu exprimarea poziţiilor publice pe măsură ce evenimentele vor evolua.

APADOR-CH angajează office assistant

30/03/2018/în Comunicate, Uncategorized /de APADOR-CH

Responsabilitățile postului sunt de secretariat, administrație și din domeniul financiar, precum: preluarea și distribuirea corespondenței, primirea facturilor și păstrarea unei evidente financiare, șamd.

Condiții pentru candidați:

aptitudini de comunicare
bun organizator
cunoștințe de contabilitate primară
bun utilizator de MS Office

Experiența în mediul ONG și cunoașterea limbii engleze (nivel mediu) constituie avantaje.

Candidaţii vor trimite până la data de 16 aprilie 2018 ora 12, la adresa office@apador.org, un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie cât se poate de concisă care să cuprindă următoarele:
• Experienţa în activități din domeniul financiar
• Persoane care ar putea da referinţe despre activităţile în domeniu (nume, prenume, adresa de email şi/sau număr de telefon fix/mobil)
• Contacte ale candidatului (telefon mobil, adresă de e-mail, adresă poştală )
• Data de la care ar putea prelua efectiv funcţia este 1 Mai 2018.

După selecţia pe baza CV-ului şi a scrisorii de intenţii, urmează interviurile individuale în zilele de 17 și 18 aprilie a.c. Numai candidații selecționați vor fi contactați pentru interviu.