Media – Pagina 6 – APADOR-CH

Sancțiunile disciplinare pentru elevi constând în „detenţia şcolară” și „mutarea într-un centru de reeducare” sunt neconstituţionale

12/04/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, așadar detenția școlară, fie ea și de scurtă durată, sau mutarea într-un centru de reeducare, propuse de sindicatele din învățământ, nu pot fi constituționale

Circulă în spaţiul public o propunere a Federaţiei sindicatelor din învăţământ „Spiru Haret” privind introducerea, în proiectul Legii învăţământului preşcolar, a „detenţiei şcolare” ca sancţiune disciplinară care ar putea fi aplicată elevilor care comit abateri disciplinare.

Potrivit propunerii Federaţiei sindicatelor, care a fost trimisă Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor prin scrisoarea nr. 189 din 10 aprilie 2023, prin „detenţie şcolară…se înţelege faptul că elevii stau într-o sală, după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, folosind acest timp ca să reflecteze asupra faptelor comise”

Din denumirea sancţiunii („detenţie”) şi din scurta sa descriere, rezultă că este vorba de o sancţiune privativă de libertate, întrucât elevul nu poate părăsi liber, după voia sa, spaţiul (sala) în care trebuie să reflecteze, după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, asupra faptelor rele pe care le-a comis.

APADOR-CH subliniază că introducerea în lege a unei astfel de prevederi este vădit neconstituţională.

În acest sens, art. 23 din Constituţie, care garantează libertatea individuală, prevede în alineatul 13 că: „Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.”

Aceasta înseamnă că nicio sancţiune care implică privarea de libertate nu poate fi dispusă pentru o abatere administrativă sau disciplinară, ci numai pentru comiterea unei fapte de natură penală (infracţiune). Constatarea comiterii unei fapte de natură penală (infracţiune) se face numai prin hotărâre judecătorească definitivă.

Cu privire la înţelesul noţiunii de „privare de liberate” este de menţionat că acesta este precizat în art. 4 al. 2 din Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (OPCAT). Acest protocol opţional a fost ratificat de România prin Legea nr. 109/2009.

Astfel, art. 4 al. 2 din OPCAT prevede: „…privarea de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură.”

Faţă de definiția legală a privării de libertate, cuprinsă în Legea nr. 109/2009 şi prezentată mai sus, este evident că sancţiunea disciplinară a „detenţiei şcolare” este o sancţiune privativă de libertate. Ca atare, o astfel de sancţiune nu ar putea fi dispusă de un cadru didactic, ci doar de o instanţă de judecată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi numai dacă fapta comisă de elev constituie infracţiune (adică, numai dacă fapta este prevăzută ca infracţiune în Codul penal sau într-o lege specială).

Cu privire la propunerea, formulată de Federaţia sindicatelor, prin aceeaşi scrisoare, privind înfiinţarea de centre de reeducare în care vor fi „mutaţi” elevii care comit fapte deosebit de grave, trebuie precizat că există deja centre educative pentru minori, fiind prevăzute în art. 115, 124 din Codul penal. În aceste centre educative sunt internaţi, ca măsura educativă privativă de libertate, aplicată prin hotărârea unei instanțe de judecată (nu a unui cadru didactic), unii minori care au comis fapte penale (nu abateri disciplinare). Minorii care nu comit fapte penale (infracţiuni), ci abateri disciplinare, oricât de grave ar fi abaterile disciplinare, nu pot fi privaţi de libertate, prin „mutare” sau internare în centre educative sau de reeducare. Aceasta deoarece, după cum am precizat mai sus, art. 23 al. 13 din Constituţie interzice prevederea unor sancţiuni privative de libertate pentru comiterea altor fapte decât cele de natură penală. Cu alte cuvinte, este neconstituţional să se prevadă sancţiuni privative de libertate pentru comiterea de abateri disciplinare.

În consecinţă, APADOR-CH adresează parlamentarilor un apel public de a nu vota introducerea în lege a unor prevederi vădit neconstituţionale, în speţă, introducerea „detenţiei şcolare” și a „mutării într-un centru de reeducare” ca sancţiuni pentru abaterile disciplinare comise de elevi.

Cum se mai poate abuza/frauda fără pușcărie, până în 10.000 sau chiar 100.000 de euro

05/04/2023/în Comunicate, Slider /de Rasista

Pragul pentru abuzul în serviciu a fost aparent înlăturat, să vedem ce praguri prevăd Directiva europeană care pedepsește furtul banilor europeni și chiar Legea noastră privind evaziunea fiscală

Aparent am scăpat ieri de amenințarea pragului pentru abuzul în serviciu, după ce Comisia juridică din Camera Deputaților a făcut dovada independenței și profesionalismului parlamentar și a dat ascultare telefonului primit de la șefu’ Guvernului. Concret, deputații au eliminat complet orice prag pentru abuzul în serviciu, și pe cel de 50.000 de euro propus de senatori, și pe cel de 3 salarii minime brute pe economie, băgat pe ultima sută de metri de ministrul justiției. Astăzi ar urma să se dea votul final în Camera Deputaților (camera decizională) pentru modificările Codului Penal în varianta propusă inițial de Guvern – adică fără prag pentru abuz în serviciu – variantă care nu respectă decizia Curții Constituționale, care a cerut prag – și cu interceptările realizate de serviciile secrete, care vor putea fi utilizate din nou ca mijloace de probă inclusiv în dosarele de corupție – dar ăsta este un subiect separat asupra căruia poate vom reveni.

Adversarii pragului sunt probabil mulțumiți, rămâne de văzut ce se va întâmpla la primul dosar în care un inculpat-persoană importantă va invoca neconstituționalitatea art. 297 din Codul Penal, întrucât nu are prag pentru abuz, și asta va arunca în aer toate dosarele aflate pe rol.

Dar de focurile care se vor aprinde în viitor ne vom preocupa atunci, ca să le stingem. Deocamdată să ne uităm puțin prin alte legi și chiar directive europene, ca să vedem pe unde se mai poate fura fără să faci pușcărie, ca să fim siguri că stârpim răul din toate găurile în care s-a ascuns.

Fraudele din banii europeni până la 10.000 de euro

Directiva UE nr. 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, spune la articolul 7 ce sancțiuni pot stabili statele europene la adresa persoanelor fizice care fraudează banii europeni:

(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 sunt sancționate cu o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare atunci când implică un prejudiciu sau avantaj semnificativ.

Prejudiciul sau avantajul rezultat în urma săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) și la articolul 4 este considerat a fi semnificativ atunci când prejudiciul sau avantajul implică mai mult de 100 000 EUR.

Statele membre pot prevedea, de asemenea, o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare în alte circumstanțe grave definite în dreptul lor intern.

(4) Atunci când o infracțiune menționată la articolul 3 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) sau la articolul 4 implică un prejudiciu mai mic de 10 000 EUR sau un avantaj mai mic de 10 000 EUR, statele membre pot să prevadă sancțiuni de altă natură decât penală.”

Deși am căutat și noi prin actele premergătoare adoptării Directivei 1371 din 2017 nu am reușit să găsim raționamentul instituirii acestor praguri valorice, dincolo de care UE consideră că un hoț de bani europeni poate să nu fie pedepsit cu închisoarea. Pragul există din 2017, iar Directiva ar fi trebuit transpusă din 2019. Statele membre au făcut demersuri legislative pentru a o transpune, inclusiv România a adoptat nu mai puțin de 40 de acte normative pentru asta.

Evaziune fiscală sub 100.000 de euro – dai banii înapoi și o iei de la capăt

O modificare a legii privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, făcută prin ordonanță de urgență în 2021, prevede un prag sub care evaziunea fiscală nu se mai pedepsește. Mai exact, articolul 10 al. 1/1 din Legea 241/2005 (după modificarea din 2021 prin OUG 130/2021) spune că dacă evazionistul dă banii furați înapoi, plus 20%, plus dobânzi și penalități, atunci fapta nu se pedepsește. Legea nu prevedea niciun fel de prag înainte de modificare.

Sunt și două conditii suplimentare:

– să nu fi mai comis în ultimii 5 ani o infracțiune similară (adică nu merge decât o dată la 5 ani)

– să achite tot prejudiciul, plus 20% din valoarea lui

Art. 10 (11) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul 16 lit. h din Codul de procedură penală prevede, în esență, că se va dispune clasarea dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Tot la articolul 10 din legea evaziunii se mai oferă o reducere și o scutire de pedeapsa cu închisoarea, pentru evaziuni la jumate din prag: „Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.”

Observăm, așadar, că legiuitorul a fost mărinimos cu evazioniștii mărunți care nu-și plătesc dările către stat, admițând ca, dacă se căiesc și dau banii înapoi, să nu-i bage la pușcărie, ci cel mult să le dea o amendă. Nu reușește, însă, să aplice același tratament indulgent și față de reprezentanții statului care abuzează de pozițiile lor și prejudiciază astfel interesele statului sau ale altora prin abuzurile săvârșite. Acelora le tărăgănează procesele până când se prescriu faptele.

Guvernele au continuat să sape la temelia democrației și în 2022

21/02/2023/în Comunicate /de Rasista

Doi ani de pandemie și unul de război, guvernele din unele țări UE au continuat să submineze statul de drept, inclusiv în România, arată Raportul Liberties 2023, la care a contribuit și APADOR-CH

Berlin-Brussels-București 21.02.2023

Majoritatea țărilor UE au făcut puține eforturi pentru a rezolva problemele privind statul de drept, au permis ca deficiențele existente în anii anteriori să rămână nerezolvate și în 2022 sau chiar au înrăutățit lucrurile în domeniile evaluate. Aceasta este concluzia celui mai recent Raport Liberties privind statul de drept, un audit ce reunește informații transmise de 45 de organizații neguvernamentale din 18 țări, și care a fost transmis Comisiei Europene, în cadrul exercițiului de consultare publică 2023, privind statul de drept în 2022.

Raportul Liberties prezintă cele mai importante evoluții în ceea ce privește justiția, corupția, libertatea presei, spațiul civic și problemele sistemice ale drepturilor omului în 2022, realizat de o rețea independentă de organizații de libertăți civile din UE. APADOR-CH este membră Liberties și a contribuit și în acest an la raport cu o serie de informații cheie privind evoluția statului de drept în România.

Printre acestea se află:

Aspecte problematice cuprinse în legile justiției, cum ar fi nesancționarea magistraților pentru nerespectarea deciziilor CCR sau ICCJ sau complicatul mecanism de răspundere financiară a acestora pentru daunele cauzate de erori judiciare;
Percepția publicului asupra independenței justiției și asupra Curții Constituționale, în urma deciziei acesteia referitoare la întreruperea prescripției, decizie care a aruncat în aer dosare mari de corupție ale unor politicieni;
Sabotarea luptei anticorupție prin transpunerea minimală a Directivei europene privind protecția avertizorilor de integritate într-o lege adoptată cu greu de Parlament, în decembrie 2022;
Subminarea rolului presei într-o democrație, prin finanțarea masivă a presei mainstream, de către partidul unic (coaliția stânga-dreapta aflată la guvernare), cu bani din subvențiile bugetare. La asta se adaugă intimidarea jurnaliștilor de investigație independenți, prin metode de compromitere care au implicat instituții ale statului;
Limitarea libertății de exprimare prin adoptarea unei legi privind securitatea cibernetică, prin care o opinie contrară celei oficiale a statului ar putea fi considerată atingere adusă securității naționale și chiar incriminată ca infracțiune;
Restricționarea accesului la justiție prin proiecte de legi care încearcă să împiedice ONG-urile să conteste în instanță acte administrative problematice.

Citiți pe larg contribuția APADOR-CH la raport în limba română Read APADOR-CH contribution

Pe scurt din Raportul Liberties, privind alte state:

DEVIAȚII: UNGARIA și POLONIA rămân cele mai mari infractoare ale statului de drept. Deși UE și-a declanșat mecanismul de condiționare a fondurilor, pentru Ungaria, acest lucru nu a produs încă îmbunătățiri reale pe teren. Similar, reformele negociate cu Polonia, în schimbul eliberării fondurilor UE pentru COVID, ar duce doar la îmbunătățiri modeste, care nu eliberează judecătorii de controlul politic. Aceste guverne continuă să pună în aplicare o serie de măsuri menite să centralizeze puterea, să-și reducă la tăcere opozanții, să controleze opinia publică și să facă foarte dificilă pierderea viitoarelor alegeri;
ÎNVĂȚĂCEI: ITALIA și SUEDIA. Primele semne de la noile guverne formate în Italia și Suedia în 2022 indică riscul ca, dacă mecanismele de control nu rămân puternice, coalițiile de guvernământ să se îndrepte către autoritarism. De exemplu, s-a observat deja o creștere bruscă a atacurilor retorice împotriva ONG-urilor și a mass-media din partea acestor două noi guverne. Cu toate acestea, aceste țări au instituții independente puternice, care, pe termen scurt, împiedică o întoarcere către autoritarism la scara Ungariei și Poloniei;
RECUPERARE: În schimb, evoluțiile din Slovenia, de la înlocuirea guvernului de extremă dreapta, arată că țările își pot reabilita democrațiile. De exemplu, Raportul înregistrează eforturile de a restabili independența unor instituții precum radioul public și de a revoca și rambursa amenzile care au fost emise ilegal în timpul guvernului anterior de extremă dreapta, cetățenilor, pentru că au participat la proteste;
REZULTATE MIXTE: UE. În timp ce situația din statele membre continuă în direcția greșită, UE a avut succese mixte în exercitarea unei influențe pozitive. Pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, UE a decis să ia măsuri mai ferme împotriva Ungariei (care s-a izolat politic prin sprijinirea Rusiei) decât a Poloniei (care a făcut tot posibilul să sprijine Ucraina). În același timp, reacția UE la amenințările emergente la adresa democrației a stârnit îngrijorare. De exemplu, interzicerea de către UE a Russia Today și Sputnik, ca o modalitate de combatere a dezinformarii sponsorizate de statul rus, a stârnit îngrijorări serioase prin crearea unui precedent periculos. Iar dezvăluirile șocante ale scandalului de corupție din Qatargate, care zguduie Parlamentul European, afectează probabil credibilitatea și statutul moral al UE.

Citiți aici Raportul Liberties integral – eng

Guvernele europene ar trebui să realizeze că, nereușind să-și hrănească democrațiile, ele deschid calea politicienilor extremiști, care nu vor ezita să dărâme întregul sistem. În ciuda faptului că Bruxelles-ul și-a permis să fie șantajat, luând doar jumătăți de măsuri, vrem să vedem că UE folosește pe deplin mecanismul de condiționare a fondurilor, atât pentru regimul polonez, cât și pentru cel maghiar. Atunci când fondurile sunt suspendate, trebuie să fie la un nivel care să nu le dea lui Orban și lui Kaczynski altă opțiune decât să readucă democrația pentru cetățenii lor, deoarece Polonia și Ungaria au nevoie de UE pentru a face față consecințelor războiului Rusiei în Ucraina”, a declarat Balazs Denes, director executiv al Uniunii Libertăților Civile pentru Europa – Liberties

Sinteza Raportului, pe capitole:

LIBERTATEA PRESEI: În multe țări, a devenit mai greu pentru jurnaliști să-și facă treaba. Guvernele Poloniei și Ungariei au continuat să-și folosească radiodifuzorii publici pentru a disemina propagandă iar în Slovacia și Suedia independența media față de guvern e în pericol. În multe țări, un număr mic de proprietari continuă să dețină majoritatea instituțiilor media private, permițându-le să influențeze ceea ce aude publicul, de exemplu în Italia, Țările de Jos, Republica Cehă, Franța și Slovenia. Jurnaliştii care încercau să raporteze despre corupţie s-au văzut hărţuiţi prin procese false (SLAPP), de exemplu în Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Italia, Olanda şi Polonia. Iar reporterii au fost, de asemenea, atacați verbal și fizic în întreaga UE, de către public sau de către stat, de exemplu în Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Franța, Ungaria, Germania, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Polonia, România, Suedia și Spania. Într-o evoluție pozitivă remarcabilă, noul guvern al Sloveniei a început o serie de reforme pentru a depolitiza mass-media din serviciul public și a-i restabili independența după ce a fost preluată de guvernul anterior de extremă dreapta.

JUSTIȚIA: În 2022, multe instanțe nu și-au putut face treaba. De exemplu, în Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia și Spania, s-au găsit politicieni care au un cuvânt de spus în alegerea, promovarea și disciplinarea judecătorilor. Presiunea politică asupra judecătorilor a rămas puternică în Ungaria și Polonia, iar în 2022 aceștia s-au confruntat și cu campanii de defăimare. De asemenea, s-a constatat că țările fac puțin pentru a facilita accesul oamenilor la justiție. De exemplu, guvernele nu acordă suficiente resurse sistemelor judiciare din Belgia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Italia, Irlanda și Polonia. Asta înseamnă că este nevoie de un timp nerezonabil de lung pentru a judeca un proces, deoarece, de exemplu, nu există finanțare pentru a angaja suficienți judecători.

CORUPȚIA: Raportul arată că regulile și mecanismele create de multe guverne sunt prea slabe pentru a opri corupția. Corupția e profundă în Ungaria, deși guvernul a făcut unele îmbunătățiri superficiale pentru a asigura primirea fondurilor COVID și a fondurilor structurale. Dar multe țări se confruntă cu probleme. De exemplu, în Republica Cehă și Țările de Jos este foarte dificil pentru public să afle cum decide guvernul să încheie contracte, iar în Franța și Croația guvernele au atribuit contracte aliaților de afaceri, în timp ce în Belgia și Irlanda, mecanismele pentru combaterea corupției nu au primit resursele de care au nevoie pentru a funcționa. De asemenea, multe țări nu au reușit să ofere avertizorilor nivelul de protecție pe care îl cere noua directivă a UE, precum Țările de Jos și Croația, sau încă nu au adoptat legislație națională, precum Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Italia, Slovacia și Spania.

SPAȚIUL CIVIC: În 2022, multe guverne au îngreunat viața organizațiilor nonprofit. Un număr de țări au menținut, introdus sau propus noi legi care fie au acordat guvernului puteri mai mari de a dizolva ONG-urile, fie au fost în mod deliberat vagi cu privire la activitățile care ar putea duce la închiderea sau pierderea statutului lor de utilitate publică, făcând ONG-urile mai puțin înclinate să vorbească despre subiecte pe care politicienii preferă să nu le discute. De exemplu, în Republica Cehă, Franța, Germania, Țările de Jos și Spania. Au existat campanii de calomnie și hărțuire a ONG-urilor din Croația, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Slovenia și Suedia. Mai ales în privința ONG-urilor care lucrează cu migranți sau pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, mai multe țări și-au folosit puterile pentru a restrânge dreptul la protest, de exemplu în Belgia, Estonia, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos și Suedia. În unele cazuri, autoritățile au acționat pe baza competențelor create pentru a face față pandemiei, care sunt încă în vigoare.

DREPTURILE OMULUI: Unele guverne continuă să atace anumite grupuri din societate. Adesea, acesta este un instrument de a distrage atenția publicului de la propria incapacitate de a rezolva problemele, dând vina pe oricine, în afară de politicienii cu putere de decizie. În 2022 au existat atacuri retorice și, adesea, măsuri restrictive și punitive împotriva persoanelor care migrează (în Croația, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Irlanda, Lituania, Slovenia și Spania), a minorităților etnice (Bulgaria, Franța, Suedia) și a persoanelor LGBTQ (Republica Cehă, Ungaria, Irlanda și Slovacia).

LEGIFERARE: Guvernele au abuzat în ultimii ani și continuă să abuzeze de procedurile accelerate de legiferare, ingorând obligația legală de consultare publică. În mai multe țări, acesta este un efect rămas după pandemie, când guvernele au accelerat procesul de creare a unor noi legi și politici, astfel încât să poată reacționa rapid pentru a proteja sănătatea publică. În unele cazuri pare a fi o încercare deliberată de a împiedica cetățenii să își spună cuvântul. Astfel de probleme sunt în Croația, Cehia, Franța, Germania, Irlanda, Ungaria, România și Slovacia. În 2022, multe țări nu le-au oferit instituțiilor independența, resursele sau puterile de care au nevoie pentru a-și face treaba, de exemplu, pentru a se asigura că guvernele respectă regulile corecte atunci când legiferează. În Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria și Irlanda.

Despre Raportul Liberties

Acest Raport anual privind statul de drept este al patrulea exercițiu pe care Liberties îl publică, din 2019. Pe lângă reunirea rapoartelor individuale de țară, elaborate de organizațiile membre și partenere, Raportul include o prezentare a tendințelor generale privind statul de drept în UE, compilată de Liberties. De asemenea, formulează recomandări detaliate adresate atât guvernelor naționale, cât și instituțiilor UE, cu privire la modul de abordare a deficiențelor identificate în fiecare dintre domeniile acoperite și sugerează modul în care Comisia Europeană ar putea îmbunătăți impactul exercițiului său de monitorizare.
Fiind un „raport din umbră”, Raportul Liberties reflectă temele exacte ale raportului propriu al Comisiei Europene despre statul de drept: sistemul de justiție, media, probleme sistemice ale drepturilor omului, corupție și spațiul civic. Nu toate organizațiile care au contribuit la raport au colectat informații despre toate domeniile acoperite de raport.
Raportul 2023 include trimiteri din 18 state membre ale UE, din partea a 45 de organizații pentru drepturile omului, și anume:

League of Human Rights (Belgium),

Bulgarian Helsinki Committee (Bulgaria),

Centre for Peace Studies (Croatia),

League of Human Rights, Glopolis (Czech Republic),

Human Rights Center (Estonia),

Vox Public (France),

the Society for Civil Rights, FragDenStaat, LobbyControl (Germany),

the Hungarian Civil Liberties Union (Hungary),

the Irish Council for Civil Liberties, Irish Congress of Trade Unions, Trinity College Dublin School of Law, The Immigrant Council of Ireland, Inclusion Ireland, Intersex Ireland, Community Law and Mediation, Justice for Shane, Mercy Law Resource Centre, Irish Penal Reform Trust, The National Union of Journalists, Age Action Ireland, The Irish Network Against Racism, Outhouse, Irish Traveller Movement, Pavee Point, FLAC-Free Legal Advice Centres, Mental Health Reform (Ireland),

Antigone Association, Italian Coalition for Civil Liberties and Rights (CILD), A Buon Diritto Onlus, Association for Juridical Studies on Immigration or ASGI,Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa (OBCT) (Italy),

Human Rights Monitoring Institute (Lithuania),

Netherlands Helsinki Committee, Free Press Unlimited, Transparency International Nederlands (Netherlands),

the Helsinki Foundation for Human Rights (Poland),

APADOR-CH (Romania),

Via Iuris (Slovakia),

Peace Institute (Slovenia),

Rights International Spain (Spain),

Civil Rights Defenders, International Commission of Jurists (Sweden).

Despre APADOR-CH – Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) este o organizație neguvernamentală, non-profit, înființată în 1990, care acţionează pentru protecţia drepturilor omului şi pentru stabilirea echilibrului atunci când acestea sunt în pericol sau sunt încălcate.

Despre Liberties – Uniunea Libertăților Civile pentru Europa (Liberties) este un grup de organizații civile cu sediul la Berlin, având 19 ONG-uri membre din întreaga UE. Liberties desfășoară campanii pe probleme legate de drepturile omului și drepturi digitale, statul de drept, libertatea presei (inclusiv SLAPP), confidențialitatea, publicitatea direcționată, AI, supraveghere și multe altele.

Contact media:

Valentin Toth, Responsabil Comunicare Liberties, +4915734590281 (Signal, Whatsapp)

valentin.toth@liberties.eu

www.liberties.eu

Trei măsuri pe care premierul trebuie să le ia în problema câinilor și a funcționarilor fără stăpân

26/01/2023/în Articole, Comunicate, Slider /de Rasista

În actualul scandal al câinilor sunt încă trei instituții care poartă o vină și au o responsabilitate uriașă, dar tac asurzitor: ANSVSA, premierul și ministrul de interne; Câteva întrebări și propuneri de la APADOR-CH

Încă un om a murit mușcat de câini în România. Al patrulea doar în București, în 20 de ani. Ca de fiecare dată opinia publică s-a împărțit și acum în tabere, luând partea câte unei haite de politicieni și funcționari publici, hrăniți atâta vreme de la buget doar ca să furnizeze scuze și acuze la nevoie. La final, ca de fiecare dată, vina va rămâne exclusiv a câinilor, nu a oamenilor care i-au aruncat pe câmpuri, ca pe gunoaie.

Deși evenimentele tragice de acest fel fac vâlvă mai degrabă când se petrec în Capitală, realitatea este că situația câinilor fără stăpân sau cu stăpâni iresponsabili este aceeași la nivel național. Dar cazul recent petrecut la București arată că nu s-a schimbat mare lucru nici în mentalitățile noastre, nici în (dez)organizarea instituțională, în ciuda faptului că din 2001 încoace avem deja mai multe legi și ordonanțe care ar fi trebuit să reglementeze domeniul protecției animalelor și drepturile lor și să prevină tragedii.

Concret, avem trei acte normative principale, care privesc gestionarea animalelor:

Ordonanţa de urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi
Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor

Acestea au fost amendate în diverse rânduri, culminând cu normele metodologice la OUG 155/2001 care au fost aprobate în 2013, la 12 de ani după ordonanță. O perioadă de timp care arată interesul legiuitorului pentru aplicarea unei legi atât de necesare în orice societate civilizată.

Instituții multe, fără stăpân

Pe scurt, aceste legi prevăd că pentru gestionarea câinilor fără stăpân consiliile locale sunt obligate să înființeze servicii de gestionare a câinilor fără stăpân. Aceste servicii vor aduna câinii de pe străzi, îi vor trata, steriliza, microcipa și adăposti până la adopție sau până la eutanasierea lor, dacă nu îi adoptă nimeni. Aceleași servicii vor ține și un registru al câinilor care le-au trecut prin gestiune. În paralel, populația care deține câini de rasă comună este obligată să îi sterilizeze, microcipeze și să-i înscrie într-un registru al animalelor cu stăpân, ținut de Asociația Medicilor Veterinari. În felul ăsta ar trebui să fie controlat și fenomenul aruncării câinilor nedoriți din gospodării și formării haitelor necontrolate de pe maidane.

Acesta este cadrul legislativ care în teorie ar fi acoperitor, dar în practică se dovedește nefuncțional din cauza cunoscutei boli naționale de aruncare a pisicii dintr-o curte în alta. Lăsând la o parte câteva probleme de redactare care lasă loc la interpretări, aceste legi enumeră totuși concret câteva instituții care au sarcini destul de clare în gestionarea câinilor în România.

Aceste instituții sunt:

autoritățile locale (consiliul local/general, primarul, serviciul de protecție a animalelor);
poliția națională care îi amendează pe posesorii de animale care încalcă legile (nicăieri în aceste legi nu apare cu atribuții și poliția locală. Deși instituția a tot fost vehiculată în recentul scandal, ea nu are, totuși, vreo atribuție în acest caz);
și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), o instituție publică centrală aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. ANSVSA este mandatată de lege să facă planuri de acțiune și să verifice dacă autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile legale pentru gestionarea animalelor de pe teritoriul lor.

Constatăm, însă, că în scandalul ultimelor zile lipsește cu desăvârșire ANSVSA, această autoritate centrală cu rol determinant în gestionarea fenomenului. Nu este luată la întrebări și se mulțumește să tacă comod, așteptând să treacă furia populară.

Prefectul, un alt personaj care ar trebui să aibă un rol important de coordonare a autorităților locale care, iată, se dovedește că se comportă ca niște găini fără cap sau ca niște instituții fără stăpân, ca să rămânem în temă, prefectul așadar tace și el la fel de comod, fericit că prin noul Cod administrativ nu i-au fost trasate atribuții care să-i smulgă prea multe eforturi.

Chiar dacă aparent această temă nu face obiectul nostru de activitate, considerăm că la baza nerezolvării cronice a fenomenului animalelor fără stăpân în România stă de fapt o nefuncționare a statului de drept, o nerespectare legilor existente, fapt care încalcă până la urmă drepturile omului. În virtutea rolului asumat de watchdog (ironie asumată!), APADOR-CH a trimis solicitări primului ministru, ANSVSA, ministrului de interne și a făcut câteva propuneri de modificări legislative menite să facă mai aplicabile legile de protecție a animalelor și implicit a oamenilor, prin funcționarea lor.

Cerem premierului să trimită Corpul de control la ANSVSA

APADOR-CH îi solicită prim ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, să trimită Corpul de control la ANSVSA pentru a afla dacă și în ce mod și-a îndeplinit instituția obligațiile prevăzute în art. 1 al. 4 din OUG 155/2001, de a verifica modul de aplicare a acestei ordonanțe de către consiliile locale, adică verificarea faptului dacă, consiliile locale și-au îndeplinit sau nu obligația legală de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și de înființare a Registrului de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi.

Cerem ANSVSA să facă publice informații despre:

Ce acțiuni a întreprins din 2015 (data limită de implementare a OUG 155/2001) până acum pentru aplicarea legilor din domeniu?
Câte autorități locale din România nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG 155/2001 și ce sancțiuni au primit din cauza asta?

Cerem ministrului de interne, domnul Lucian Bode, să publice câte amenzi a dat poliția națională/sau a animalelor pentru nerespectarea OUG 115/2001, din 2015 până la zi?
Cerem prefectului Capitalei, domnul Toni Greblă, să organizeze o masă rotundă cu toate autoritățile responsabile de la nivelul municipiului București și chiar cu cele ale județelor limitrofe, pentru a pune la punct împreună un plan de măsuri integrate prin care să rezolve problema câinilor fără stăpân la nivel regional.

Propunerile APADOR-CH de modificări legislative, pentru „Codul animalelor”:

Există cel puțin două probleme de redactare chiar în primul articol din OUG 155/2001 care fac ca obligativitatea prevăzută de lege să fie sabotată mai ales la nivelul Capitalei. Textul ordonanței spune așa:

Art1. al 1. Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Înlocuirea lui „respectiv” cu „și”

Sintagma „Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti” permite interpretarea că obligația din acel text legal revine consiliilor locale din țară, iar în cazul Bucureștiului, doar CGMB, nu și consiliilor locale de sector. Textul era clar dacă în loc de „respectiv” era folosit „și”, adică dacă sintagma ar fi fost: „Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

Obligație sau „la nevoie”?

Sintagma „au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi” este neclară și contradictorie. Dacă s-a dorit institutirea unei obligații legale, ea nu trebuia relativizată prin introducerea unei condiții care ține de aprecierea celui în sarcina căruia se instituie obligația („în funcție de necesități”), pentru că, în acest mod, obligația care s-a dorit instituită este tranformată în posibilitatea celui vizat de textul legal. Îndeplinirea unei obligații nu se lasă la aprecierea celui vizat, pentru că în acest fel nu mai e vorba de o obligație, ci de un drept al celui vizat de a face ceva atunci când consideră necesar. Deci, în funcție de ce vrea legiuitorul să instituie prin acel text de lege, el ar trebui să arate așa:

„au obligaţia de a înfiinţa” (eliminarea conditiei: „în funcție de necesități”) – dacă se dorește instituirea unei obligații în sarcina consiliilor locale/CGMB
„au dreptulde a înfiinţa, în funcţie de necesităţi”- dacă nu se dorește instituirea unei obligații, ci doar prevederea unui drept, care se va exercita atunci când consiliul local/CGMB apreciază că este necesar.

De asemenea, întrucât protecția animalelor se dovedește un domeniu greu de gestionat și cu prea multe instituții implicate, dar necoordonate sau care nu vor să colaboreze pentru un scop comun, ar fi utilă reunirea tuturor legilor aferente domeniului într-o singură lege, de ce nu un Cod al protecției animalelor, așa cum Codul administrativ îi protejează pe funcționarii publici.

Un prefect mai implicat, pe alocuri:

O modificare necesară a Codului administrativ cu privire la atribuțiile prefectului ar fi aceea care să prevadă că prefectul poate avea, pe perioade limitate în timp, și rol de conducător, în anumite situații concrete, pentru asigurarea siguranței cetățenilor din județul respectiv, așa cum este și acest caz.

APADOR-CH propune o completare a Art. 253 din Codul administrativ, care prevede atribuțiile prefectului, cu o literă g care să prevadă următoarele:

g) prefectul organizează și conduce, la nivel de județ, acțiuni în scopul respectării ordinii publice și asigurării siguranței cetățenilor, ocazie cu care emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate din raza sa teritorială de competență.

S-ar asigura astfel o acțiune coerentă a tuturor entităților locale care, de atâta independență și autonomie, nu mai ascultă de nimeni și nici nu sunt în stare să coopereze de unele singure, fiecare considerându-se mult prea importantă față de celelalte. Se vede treaba că este necesară o conducere unică atunci când e vorba de acțiuni importante pentru comunitate, și de amploare, care implică participarea și cooperarea mai multor entități locale, fiecare cu toanele și aerele ei. Iar un astfel de caz este, cu siguranță, gestionarea câinilor fără stăpân.

APADOR-CH precizează că uciderea câinilor aflați în adăposturi, pe motiv că așa se face economie la bani publici, este o măsură barbară. Câinii fără stăpân trebuie capturați, fără excepție, dar nu trebuie uciși. Despre uciderea câinilor din adăposturi, ca măsură de economisire a banului public, ar trebui să se discute doar după ce vor fi eliminate toate exagerările prin care banii publici sunt risipiți. Este mult mai uman și adecvat pentru o societate civilizată ca o parte din banii publici să fie alocați ținerii în viață a câinilor din adăposturi, decât subvenționării chiriilor imposibile plătite de stat unor directori sau funcționari cu pretenții exagerate. De exemplu, este de preferat subvenționarea din bani publici a unui adăpost canin subvenționării unei chirii lunare de 6.500 lire, la Londra. Sau plății unor pensii mai mari decât salariul avut de cel pensionat. Sau plății unor evenimente „cultural”-electorale gen „Zilele orașului…”. Sau acordării de vouchere pentru achiziționarea de biciclete, ochelari sau alte dispozitive de împachetare a mitei electorale. Este adevărat, câinii nu votează.

Răspunsul ANSVSA la interpelarea APADOR-CH

Șase întrebări pentru ministrul Predoiu și pentru șeful CSM

20/01/2023/în Comunicate, Slider /de Rasista

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a dat „pe surse” ca sigură achitarea unui cetățean într-un proces în care judecătorii nu au deliberat și pronunțat oficial decizia. S-a întâmplat într-o emisiune de radio și a transmis întregii țări faptul că ministrul justiției, un om politic, are acces privilegiat la deciziile instanțelor înainte ca acestea să fie pronunțate.

A fost o eroare, a revenit a doua zi ministrul, cu un comunicat de scuze:

Eroarea comisă a fost fără intenție, de bună-credință am crezut în adevărul celor afirmate, dar, regretabil, nu am verificat în prealabil informația pe care o aveam din surse neoficiale”.

Desigur, oameni suntem și facem erori, dar în cazul ministrului eroarea nu este aceea că nu a verificat informația înainte de a o da mai departe public, ci că a avut acces la ea, deși n-ar fi trebuit. Faptul că o sentință judecătorească poate fi cunoscută „pe surse” înainte de pronunțare era până acum doar o bănuială, judecând după numeroșii fugari celebri ai nației, care au ales calea exilului exact înainte de a fi condamnați definitiv la închisoare.

Dar când însuși ministrul justiției recunoaște public asta, se cuvine ca ministrul și o seamă de instituții cu rol de control și garantare a independenței justiției să răspundă la câteva întrebări esențiale.

Așadar, domnule ministru Predoiu:

Care sunt sursele neoficiale care v-au transmis informația că Dan Hosu a fost achitat?
Care este mecanismul legal prin care un ministru al justiției poate avea acces la deciziile și sentințele instanțelor înainte de deliberare și pronunțare?
Câți alți membri ai guvernului sau ai partidului din care faceți parte beneficiază de același gen de informații din surse neoficiale?

Domnule Daniel Grădinaru, președinte al CSM:

Este legal ca decizia unei instanțe să fie cunoscută înainte de pronunțare de către un membru al guvernului?
Considerați că declarația ministrului justiției afectează independența justiției și buna desfășurare a actului de justiție?
Ce măsuri veți lua pentru a investiga cum au ajuns aceste informații în posesia ministrului justiției?

Organizațiile semnatare consideră că societatea are dreptul să pună aceste întrebări și să primească răspuns la ele, câtă vreme autoritățile statului, de la președinte, prim-ministru până la ministrul justiției afirmă cu fiecare ocazie că trăim într-un stat de drept, în care principiul legii primează, justiția este independentă și nu judecă în funcție de interese politice, de partid sau de grup.

Într-o țară democratică o astfel de „eroare” nu poate fi reparată cu un simplu comunicat de scuze, ci are nevoie de o anchetă serioasă, care să restabilească, dacă se mai poate, încrederea publicului în justiție.

Semnatari

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki

Asociația ActiveWatch

Miliția Spirituală

Asociația Respiro

CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică

Răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii

Moș Parlament vine cu amenzi uriașe și pușcărie pentru cine amenință cu vorba securitatea cibernetică a statului

21/12/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noua lege a securității cibernetice, discutată azi în Senat, instituie amenzi mai mari decât cele de circulație, pentru o simplă virusare a unui laptop, și ani de închisoare pentru opinii contrare cu cele oficiale, exprimate în mediul online. Plus alte prevederi aberante, care vor militariza Internetul civil și vor da posibilitatea MApN să „cheme la oaste” orice furnizor privat de Internet din România

Proiectul de Lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României a fost adoptat de Camera Deputaților în urmă cu două zile, în forma propusă de Guvern, deși mai multe voci din societatea civilă, inclusiv APADOR-CH, au atras atenția asupra câtorva prevederi aberante din proiectul supus dezbaterii. Această variantă se discută azi în Senat, unde pare puțin probabil să se mai schimbe ceva, judecând după viteza cu care se dorește adoptarea acestei legi așa cum a fost concepută de inițiatori, ignorând complet propunerile venite de la societate.

Pe lângă militarizarea întregului spațiu virtual românesc, sub pretextul securizării sale, legea conține o serie de termeni neclari care lasă loc arbitrariului în aplicarea ei (de la entitățile cărora li se aplică până la definirea neclară a ceea ce înseamnă incident de securitate) și amendează cu sume exorbitante nerespectarea unor prevederi neclare. Iar în final, legea conține și un articol care modifică altă lege, 51/1991 privind securitatea națională, incriminând transmiterea online de opinii contrare cu acțiunile statale. De exemplu niște opinii antivacciniste, exprimate pe Facebook, ar putea fi încadrate ca amenințări la securitatea națională și pedepsite cu dosar penal și eventual închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform Codului penal.

1Pe cine vizează legea? Pe noi toți

Legea se aplică rețelelor naționale (gestionate de autorități), dar vizează și orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice din mediul privat, considerate de interes public, așadar orice instituție de presă, ONG sau entitate privată care furnizează servicii publice ori de interes public vor cădea sub incidența legii. În acest context, APADOR-CH a transmis luna trecută cinci amendamente la forma propusă de Ministerul Cercetării, prin care ceream modificarea sau înlăturarea articolelor care instituie o militarizare a Internetului național, sub pretextul securizării. APADOR-CH consideră că a introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a pretins că e de datoria lui să apere fruntariile virtuale ale Internetului, inclusiv pe cel civil, la fel cum apără spațiul aerian și maritim al țării. Totuși, ca o concesie făcută societății civile, a promis că va renunța la articolul 30 din proiect, care prevedea că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere. Nu s-a ținut de cuvânt, prevederea a rămas și în forma adoptată de Camera Deputaților, dar la articolul 31, iar, în loc de lege, acele criterii se vor stabili prin HG.

APADOR-CH consideră că legea are nevoie de o mai mare precizie la stabilirea domeniului de aplicare, prin evitarea formulărilor ambigue (de la articolul 3), pentru a putea fi stabiliți foarte clar destinatarii legii, mai ales că în sarcina acestora sunt prevăzute obligații, însoțite de sancțiuni severe, în caz de nerespectare a obligațiilor.

2 Ce înseamnă incident de securitate cibernetică? Se notifică sau se comunică?

Conform noii legi, orice incident de securitate trebuie „notificat” către Platforma naţională pentru raportarea incidentelor de securitate – PNRISC în termen de 48 de ore. În caz contrar sunt prevăzute amenzi usturătoare. Legea nu este clară, însă, nici la definirea incidentelor de securitate cibernetică. Acestea sunt definite aparent la art. 2 lit. n din proiect, dar definiția nu este clară, fiind făcută prin trimitere la noțiunea de „securitate cibernetică”, definită și ea la art. 2 lit. y din proiect, dar care suferă tot de lipsa clarității.

Ambiguitatea celor două definiții legale poate duce la situația din practică în care orice nefuncționare a unui laptop să poată fi considerată incident de securitate cibernetică. Este nevoie ca în proiect să fie definite mult mai clar și previzibil cele două noțiuni, de care sunt legate multe și importante obligații ale deținătorilor de laptopuri.

De exemplu, în timpul dezbaterii publice organizate de Ministerul Cercetării pe marginea acestui proiect de lege, a avut loc un incident de securitate: un participant la dezbatere a afișat mai multe imagini porno chiar pe ecranul din spatele prezidiului oficial, profitând de posibilitatea de share screen uitată activă pentru participanții online la dezbatere. Un astfel de incident, pentru care ministerul a acuzat întreaga audiență, în loc să-și găsească vinovații în propriul departament IT, ar putea fi, conform legii care trece azi prin Senat, un incident de securitate care trebuie notificat autorităților în termen de 48 de ore. Sau poate nu este decât o încercare a societății civile inconștiente, de a duce în derizoriu eforturile susținute ale autorităților de a ne apăra chiar și împotriva voinței noastre…

La fel de ambigue sunt și cele două noțiuni folosite pentru anunțarea incidentului de securitate cibernetică: omisiunea de „notificare” și omisiunea de „comunicare completă” sunt în același timp și contraventii diferite (art. 48 din proiect). Numai noțiunea de „notificare” este definită (la art. 22 din proiect, prin trimitere la o altă lege L362/2018), dar noțiunea de „comunicare completă” nu este definită, astfel că nu se poate ști dacă, atunci când ai raportat un incident, acea raportare a fost „notificare” sau „comunicare completă” și deci dacă ești absolvit de amendă.

3 Ce presupune notificarea?

Aparent, sesizarea PNRISC de către victima unui incident de securitate cibernetică pare a fi benefică, deoarece respectiva platformă este special destinată rezolvării unor astfel de incidente. Dar, din cauza definirii neclare a noțiunii de incident de securitate cibernetică, se poate ajunge la situația în care pentru o simplă virusare sau pentru o aparentă virsuare (o nefuncționare normală) a unui laptop, orice persoană care are o activitate ce poate fi considerată (nu se știe de către cine?) ca fiind de interes public să fie obligată să sesizeze PNRISC.

Aceasta este, totuși, o intruziune importantă în viața privată a persoanei, intruziune asupra căreia deținătorul laptopului nu are, deși ar trebui, un drept de liberă apreciere, adică nu poate opta dacă se adresează sau nu PNRISC, ci există o obligație legală strictă, sancționată sever cu amendă contravențională, de a se adresa PNRISC și, implicit, de a pune la dispoziția unor terți o multitudine de date și informații privind viața sa privată sau profesia sa.

De aceea, ar trebui ca obligația de raportare a incidentelor de securitate cibernetică (art. 22 din proiect), astfel cum sunt ele definite ambiguu la art. 2, să fie prevăzută doar pentru autoritățile/instituțiile din sectorul public, lăsând pentru entitățile din mediul privat doar facultatea (nu obligația) de a sesiza PNRISC.

4 E mai ieftin să mergi pe contrasens pe autostradă decât să ai un laptop virusat și să nu anunți „organul”

În caz de omitere a sesizării PNRISC, amenzile sunt disproporționat de mari. Cea mai mică amendă este de 5.000 lei, iar cea mai mare este de 10% din cifra de afaceri sau, după caz, din totalul veniturilor realizate în anul anterior. Pentru cei fără afaceri (organizații nonprofit), amenda maximă este de 25 de salarii minime brute pe economie (momentan circa 64.000 lei, adica 25×2.550 de lei, deși de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut crește la 3.000 de lei).

Este necesară o reașezare a amenzilor în limite rezonabile, având în vedere că provocarea unor accidente de circulație, generate tot de omisiunea respectării unor obligații legale, accidente care se pot solda cu pierderi de vieți omenești, este mult mai ieftină, din punct de vedere al amenzilor contravenționale, decât afectarea unor sisteme informatice. De exemplu întoarcerea și circulația pe contrasens pe autostradă sau neoprirea la bariera de cale ferată se amendează cu maximum 3.000 de lei.

5 Opiniile contrare se bagă la pușcărie

Bomboana de pe legea asta care ne apără de pericolele Internetului este art. 50 din proiectul de lege, prin care se introduce, oarecum pe șest, o literă (lit. p) la art.3 din Legea 51/1991 privind securitatea națională, unde sunt definite amenințările la adresa securității naționale.

Textul propus (lit. p la art. 3 din Legea 51/1991) este următorul:

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională

Devine astfel infracțiune exprimarea unor opinii pe contrasensul acțiunii statale de vaccinare (de exemplu) sau punerea unor intrebări incomode sau formularea de opinii contrare unei politici oficiale a statului, cum ar fi politica de vaccinare, chiar dacă e vorba de vaccinare cu seruri noi, netestate la data administrării.

Calificarea ca amenințări la adresa securității naționale, a unor poziții publice împotriva cursului politicii oficiale a statului, va face ca autorii acestor poziții critice, îndreptate „împotriva curentului”, să devină autori ai unei infracțiuni contra securității statului, prevăzută la art. 404 din Codul penal, infracțiune denumită „Comunicarea de informații false” și care are următorul conținut:

Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Până acum, din cauză că aceste poziții critice orientate împotriva curentului politicii oficiale nu erau calificate de Legea 51/1991 ca amenințări la adresa securității naționale, aceste critici deranjante pentru putere nu puteau fi încadrare în infracțiunea din art. 404 Cod penal. Acum, după includerea acestor critici în categoria amenințărilor la securitatea națională, va fi relativ simplu de inițiat dosare penale, pentru o infracțiune gravă – privind securitatea națională – criticilor mai mult sau mai puțin înverșunați, ai puterii politice.

APADOR-CH solicită Senatului eliminarea lit. p la art. 3 din Legea 51/1991, precum și amendarea celorlalte articole din proiectul votat deja de Camera Deputaților, menționate în documentul transmis, ce poate fi citit pe larg aici.

O opinie în acest sens a publicat și Asociația Pentru Tehnologie și Internet.

UPDATE 22 decembrie 2022 – Legea a trecut de Senat fără modificări semnificative.

Alături de alte organizații, APADOR-CH a semnat sesizarea către Avocatul Poporului pentru atacarea legii la CCR

UPDATE 27 decembrie 2022

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea Legii securității cibernetice

UPDATE noiembrie 2023 – În martie 2023 CCR a stabilit că Legea securității naționale, modificată prin Legea securității cibernetice, este constituțională. Totuși, în iulie, declarațiile unui general SRI au arătat că există articole problematice în lege, care permit SRI să se implice în alegeri și să le controleze, sub pretextul combaterii dezinformării. APADOR-CH a cerut din nou AVP să atace Legea securității naționale la CCR. După patru luni de gândire, Avocatul Poporului ne-a răspuns că a decis să NU atace din nou legea la CCR, întrucât a mai atacat-o o dată și Curtea a zis că e constituțională și că SRI nu sancționează chiar orice campanie de dezinformare, ci numai pe alea mai grave. În plus, de data asta, AVP a întrebat și SRI ce părere are. Și SRI a zis că nu vede nicio problemă, cine se simte lezat de acțiunile sale e liber (încă) să se plângă de asta justiției și diverselor comitete și comisii de anchetă și control al SRI.

Citește răspunsul integral al AVP în care este inclus „în esență” și răspunsul SRI.

sursa foto

Drepturile nerespectate ale oamenilor din România

10/12/2022/în Comunicate, Slider /de Rasista

Bilanț la 10 Decembrie – Ziua internațională a drepturilor omului – de câte ori a fost condamnată România la CEDO și cât ne-a costat asta, în 2022; Până la urmă ce mai e milionul de euro în ziua de azi?!

Protecția proprietății, dreptul la viață, la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant, dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași faptă, dreptul la viață privată, dreptul de a te exprima liber și a nu fi discriminat.

Acestea sunt drepturi care au fost încălcate în România, după cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cele peste 60 de hotărâri pronunțate împotriva țării noastre doar în acest an.

Desigur, faptele s-au petrecut cu mulți ani în urmă, dar reclamanților li s-a făcut dreptate abia în 2022, de către Curtea Europeană, după ani de zile în care au încercat în zadar să găsească dreptatea în justiția națională.

Am ales să facem acest bilanț realist al respectării drepturilor omului în România, în locul unuia festivist, cum se întâmplă adesea de 10 Decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Am numărat condamnările României la CEDO și am adunat despăgubirile pe care, în cele din urmă, trebuie să le plătim toți, de la buget, deși doar unii au greșit.

De cele mai multe ori, cei care au greșit sunt reprezentanți ai justiției naționale, care fie au refuzat să facă anchete efective în diverse dosare, pentru a stabili vinovății și a trage la răspundere vinovați, fie au judecat strâmb unele lucruri care s-au cerut îndreptate, iată, doar la CEDO.

Pe categorii de drepturi/articole din CEDO, România a fost condamnată în 2022 astfel (hotărârile CEDO pot fi citite dând click pe nume):

Pentru nerespectarea proprietății (Articolul 1 Protocolul 1)

VĂLEANU AND OTHERS v. ROMANIA – Curtea a constatat ineficiența mecanismului de restituire a bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul comunist, în ciuda noilor căi de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013, care impune sarcini excesive solicitanților care nu reușesc să obțină compensații adecvate. Statul trebuie să ia măsuri pentru simplificarea și clarificarea procedurilor de restituire. Despăgubirile plătite de stat către 30 de reclamanți din această cauză au fost de 232.692 de euro.

Alte condamnări pe același articol: MANOLE v. ROMANIA – 40.000 de euro, DĂNOIU AND OTHERS v. ROMANIA – 5.000 de euro , STĂNESCU v. ROMANIA – 5.000 de euro

Încălcarea dreptului la viață (Articolul 2)

PÂRVU v. ROMANIA – Un șofer a fost confundat în trafic cu un urmărit internațional, și împușcat în cap de poliție. 15 ani au trecut fără o anchetă efectivă, fără un vinovat, fără despăgubiri pentru familia victimei. APADOR-CH a sprijinit cazul la CEDO. Cauza face parte din cele trei care au adus României o nouă monitorizare (pe articolul 46 din CEDO), din partea Comitetului de Miniștri, pentru utilizare excesivă a forței din partea poliției – despăgubiri de 73.630 de euro.

Alte încălcări ale articolului 2 – MIHĂILĂ v. ROMANIA – 21.000 de euro, DÂMBEAN v. ROMANIA – 22.500 de euro

Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante (Articolul 3)

30 de cauze care privesc condiții improprii de detenție, supraaglomerare, igienă precară, lipsa îngrijirilor medicale în penitenciare. Peste 300 de reclamanți, foști și actuali deținuți, au primit de la stat despăgubiri în total de 982.500 de euro numai în aceste cauze închise în 2022.

Alte două cauze în care statul a fost condamnat pentru că autoritățile nu au investigat în mod eficient acuzațiile de abuz sexual asupra unor minore și, prin urmare, și-au încălcat obligația pozitivă de a le proteja de tratamente inumane și degradante: A.Ö. AND H.Ö. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro și A.E.J. v. ROMANIA – despăgubiri de 12.500 euro.

Dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori (Articolul 4 din Protocolul 7)

STĂVILĂ v. ROMANIA – despăgubiri de 5.408 de euro

Dreptul la un proces echitabil (Articolul 6)

În nouă cauze, CEDO a constatat că România a încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil sau că procesul penal a avut proceduri și o durată excesivă: MENA v. ROMANIA – despăgubiri de 5.000 de euro, POSZLER v. ROMANIA – 1.500 euro, GAL v. ROMANIA – 9.000 euro, AGROKUALITA EOOD v. ROMANIA – 1.520 de euro, PAULESCU v. ROMANIA – 24.000 euro, CĂLIN v. ROMANIA – 15.000 euro, FLORIN-IOAN NISTOR AND ADRIAN MARCEL NISTOR v. ROMANIA – 6.000 euro, ANDI MARIUS IONESCU v. ROMANIA (art 6 și art 3) – 9.400 euro, CORNESCHI v. ROMANIA – 8.700 euro.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie (Articolul 8)

Șase cauze în care reclamanții nu au reușit să-și găsească dreptatea în instanțele naționale, deși aveau legea de partea lor: C. v. ROMANIA – hărțuire sexuală la locul de muncă – 7.500 euro; TUSĂ v. ROMANIA – un proces de mal praxis – 9.700 euro; VLAD v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești într-un proces de custodie a copilului – 10.141 euro; LOIRY v. ROMANIA – neaplicarea hotărârilor judecătorești de revenire a copilului la domiciliul stabilit de instanță – 9.900 euro; I.V.Ț. v. ROMANIA – intervievarea unui copil fără acordul părinților și difuzarea pe post a interviului; JIVAN v. ROMANIA – autoritățile naționale au evaluat greșit severitatea dizabilității reclamantului, privându-l astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal – 8.300 euro.

Libertatea de exprimare (Articolul 10)

BUMBEȘ v. ROMANIA – Curtea Europeană a stabilit că dacă vrei să te duci cu doi prieteni și o pancartă, ca să protestezi în fața Guvernului, nu ai nevoie de notificare, că nu e adunare publică și nici huliganism, așa cum au zis jandarmii și justiția română, ci libertate de exprimare – 6.985 euro. Cazul a fost susținut la CEDO de APADOR-CH.

Alte cauze de încălcare a libertății de exprimare: POIENARU v. ROMANIA – a scris pe blogul personal despre nereguli constatate la locul de muncă, la APIA – 8.100 euro; STANCU AND OTHERS v. ROMANIA – doi ziariști de la Lumea justiției au câștigat dreptul de a scrie despre reprezentanți ai justiției – 3.440 euro; PONTA c. ROUMANIE – Fostul prim-ministru fusese condamnat de o instanță națională pentru un comentariu pe Facebook despre un ministru din cabinetul său – 2.200 de euro; RUSU v. ROMANIA o profesoară de geografie a demascat neregulile inspectorului școlar Bistrița și fusese condamnată pentru asta în România – 9.000 euro.

Interzicerea discriminării și dreptul la educație (Art 14 și art 2 din Protocolul 1)

MORARU v. ROMANIA – Nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru refuzul de a permite unei femei, a cărei înălțime și greutate sunt sub limitele cerute candidaților de sex feminin, să susțină examenul de admitere la medicina militară. Eșecul instanțelor naționale de a furniza vreo justificare cu privire la legătura dintre dimensiunea unui candidat și puterea acestuia – 7.500 euro.

1.575.616 euro a plătit statul român pentru condamnările suferite la CEDO în 2022

Am fi tentați să spunem că e o sumă mică – până la urmă ce mai e milionul de euro în ziua de azi? – dar care are prostul obicei de a se multiplica an de an, pentru că din păcate condamnările la CEDO nu se lasă și cu schimbările sistemice cerute deseori de Curte.

Câștigarea unui proces la CEDO e abia începutul. Faptul că un cetățean obține dreptatea prin condamnarea țării sale la CEDO nu înseamnă automat îmbunătățirea situației sale și cu atât mai puțin a altora suferind de aceeași problemă. Vedeți cauzele pilot pe dreptul de proprietate sau pe condiții de detenție. Ba chiar pe dreptul la viață.

CEDO nu poate face legi sau schimba sistemele de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în deciziile de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat nedreptățile.

Dar implementarea deciziilor CEDO e un proces lent și dificil. Debutează cu despăgubirea victimei, o acțiune ce se petrece relativ rapid după condamnarea la CEDO, pentru că banii dați de la buget sunt adesea cea mai ușoară măsură de executat. Schimbările sistemice, însă, nu sunt la fel de ușor de făcut, ele pot dura luni, ani sau decenii. În acest timp alți cetățeni cad victime ale acelorași încălcări de drepturi, unii dintre ei se duc la CEDO și, după alți ani de așteptare, statul le plătește și lor despăgubiri.

Viața merge mai departe (dacă merge, pentru victime), cei care au greșit greșesc în continuare, nefiind trași la răspundere, ba poate chiar sunt avansați sau pensionați pe sume importante.

Numai în 2022, România avea 106 hotărâri pilot de executat și figura pe ultimul loc într-un clasament al țărilor UE, cu cel mai mare scor de neexecutare a hotărârilor CEDO, de 57% față de o medie europeană de 37%.

Un timp mediu de executare a unei hotărâri pilot în România este de 4 ani și 2 luni.

La mulți ani de Ziua Internațională a drepturilor omului! Câteodată ne e greu și nouă, activiștilor, să privim lucrurile cu optimism.

Localnici din Ciucurova vs. șeful de post – ce părere are IGPR?

15/11/2022/în Blog, Buna guvernare /de Rasista

Mai mulți cetățeni din comuna Ciucurova, județul Tulcea, ne-au scris și cerut ajutorul, întrucât se simt hărțuiți de șeful de post din comună. Conform scrisorii primite, semnate de 38 de locuitori ai comunei, comportamentul polițistului din localitate pare mai degrabă din categoria „face legea” decât „aplică legea”:

Foarte mulți localnici au frică să meargă la postul de poliție când au o problemă, deoarece sunt tratați urât, poliția refuză să-i ajute, îi gonește, îi defăimează, iar atunci când depui o plângere la dânsu, acesta în baza declarației pe care o dai face posibil ca să dispară dovezi, nu scrie totul ce declari, încearcă să te intimideze atunci când declari, influențează martorii negativ și avantajează infractorul.

Acest polițist dă amenzi manipulandu-te să crezi că ai omis ceva ilegal, a influențat și poștărița să ducă amezi și să semneze ea. Este foarte rău, dușmănos, se răzbună mai ales dacă cineva cere ajutorul în altă parte, râde de oameni, merge la băut cu infractorul ca să-i înjosească pe reclamanți – se spune în scrisoarea transmisă APADOR-CH.

Localnicii spun că au fost și în audiență la Comandantul Poliției Tulcea, dar că nu s-ar fi luat nici o măsură. Ba mai mult, polițistul din comună s-ar fi răzbunat pe cei care au cerut ajutorul „mai sus”.

Întrucât APADOR-CH este o organizație neguvernamentală, nu este îndreptățită să facă anchete, am direcționat plângerea cetățenilor din Ciucurova către Direcția de Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române, singura instituție obligată să cerceteze și să ia măsuri, dacă aspectele semnalate se verifică.

În același timp nu putem să nu ne amintim un caz similar, cercetat în 2015 de APADOR-CH, în care o comunitate mare de romi din comuna Racoș, Brașov, a fost terorizată de poliție, fără ca autoritățile județene și chiar naționale să ia măsuri împotriva abuzatorilor.

România este de altfel, de multă vreme, restantă la luarea de măsuri eficiente în cazuri de comportament neadecvat sau chiar abuziv al organelor de forță ale statului. Există condamnări ale României la CEDO pe acest subiect, iar Ministerul Public s-a angajat de multe ori în fața organismelor europene că va rezolva aceste lacune – ultimul act emis în acest sens este Ordinul 59/2021 în vederea eficientizării anchetelor în cauzele în care agenții statului sunt cercetați pentru fapte de rele tratamente comise în legatură cu îndeplinirea atribuțiilor profesionale – dar în practică se constată că avem în continuare cazuri în care răspunsul standard al autorității la plângerile cetățenilor este: aspectele semnalate nu se confirmă.

Întâmplarea face ca această sesizare transmisă IGPR să fie urmată de vizita în România a domnului Constantinos Efstathiou, parlamentar cipriot şi raportor al Comisiei pentru afaceri juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). APADOR-CH, alături de alte ONG-uri, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Europei. Punctul de vedere al asociației ajută la documentarea pe care domnul Efstathiou o face pentru realizarea raportului cu tema „Implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului – al 11-lea raport”.

Decesul rudelor deținuților, condiționat de programul de lucru în penitenciar

14/11/2022/în Blog /de Rasista

În timpul vizitelor făcute în penitenciare, în ultima vreme, mai mulți deținuți s-au plâns APADOR-CH că nu li s-a dat voie să participe la înmormântarea rudelor, din diverse motive, majoritatea fiind mai degrabă de natură birocratică. De exemplu, uneori e vorba despre faptul că decesul rudei survine în week-end, când comisia care acordă învoiri nu are program de lucru. Conducerile penitenciarelor se plâng, la rândul lor, că nu pot acorda astfel de învoiri tuturor deținuților, pentru că nu au suficient personal de pază ca să poată aloca și pentru paza deținutului care merge la înmormântare.

Totuși cauza principală a acestor neajunsuri stă în dispozițiile legii executării pedepselor, care lasă la latitudinea unei comisii din penitenciar aprobarea sau nu a participării deținutului la funeraliile rudei de gradul unu.

Potrivit art. 98 şi art. 99 al. 1 lit. e) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, unui deţinut i se poate acorda de către comisia de recompensare, care funcţionează la nivelul fiecărui penitenciar, permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru a participa la înhumarea soţului său soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică.

Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru acest motiv, poate fi acordată, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepţia celor care execută pedeapsă privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, şi numai dacă îndeplinesc condiţia de bună purtare (au o bună conduită şi au întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale)

În actuala reglementare legală, ieşirea din penitenciar pentru a participa la înhumarea unei rude nu este considerată ca fiind un drept absolut al deţinutului, ci doar ca o posibilitate, ce poate fi acordată sau nu de comisia pentru recompense, fiindu-i aplicabil regimul specific recompenselor pentru bună purtare.

APADOR-CH a avut în 2017 o propunere de amendare a Legii 254/2013 în sensul recunoaşterii unui drept absolut al deţinutului de a participa la înhumarea unei rude. Propunerile asociaţiei s-au materializat într-un proiect de lege, care a fost adoptat de Parlament, dar care, pentru deficienţe privind procedura prin care Parlamentul a adoptat această lege (încălcarea principiului bicameralismului), a fost declarat neconstituţional. Din această cauză, ce ţine de o greşeală parlamentară, procedura de adoptare a acestei legi va trebui reluată. Până în prezent, nu a fost finalizată adoptarea noii legi.

Până atunci, îi sfătuim pe deținuții cărora nu li s-a acordat învoirea, pe motiv că în week-end comisia de de recompensare nu avea program, să facă plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate (cunoscut și ca „judecător delegat”), care există în fiecare penitenciar.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie sesizat în termen de maximum 10 zile de la data la care deținutului i s-a refuzat învoirea. Judecătorul poate obliga administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun, în principal de natură organizatorică, pentru ca respectiva comisie să poată soluţiona şi în weekend solicitările urgente, cum ar fi cele privind participarea la înhumarea unei rude.

În cazul în care demersul adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu are rezultat, deținuții se pot adresa şi Ministerului Justiţiei, ca autoritate în subordinea căreia funcţionează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) solicitând ca ministerul să-şi exercite autoritatea pentru a determina ANP să ia măsurile legale care se impun, în principal de natură organizatorică, pentru ca respectivele comisii de recompensare, din orice penitenciar, să poată soluţiona şi în weekend solicitările urgente, cum ar fi cele privind participarea la înhumarea unei rude.

Văzând că se descurcă așa de bine cu guvernarea, armata vrea să preia și Internetul

09/11/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noul proiect de lege privind securitatea cibernetică prevede că MApN va avea atribuții sporite de apărare a fruntariilor virtuale ale patriei, va transforma Internetul național într-un câmp tactic și va chema la instrucție firmele private. APADOR-CH face cinci propuneri de modificare a legii, pentru demilitarizarea Internetului

Noul proiect de lege a securității cibernetice, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Cercetării, conține mai multe prevederi de natură să militarizeze Internetul românesc, punându-l sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Sub pretextul asigurării securității spațiului cibernetic național, MApN obține puteri de coordonare, control și reglementare a spațiului virtual civil, lucru inadmisibil într-o societate democratică. APADOR-CH a formulat cinci propuneri de modificare a proiectului de lege.

1 Legea militarizează Internetul privat sub pretextul securizării

La Art. 3 al. 1 lit. c din proiect se prevede că legea aflată în dezbatere se aplică atât rețelelor și sistemelor informatice deținute de autorități și instituții publice, cât și persoanelor juridice care furnizează servicii publice ori de interes public. Practic, proiectul de lege vizează orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice, pentru că această activitate poate fi considerată ca fiind de interes public.

APADOR-CH cere eliminarea din lege a referirii la persoanele juridice care furnizează servicii publice ori de interes public și lăsarea unui spaţiu liber, care să nu intre sub reglementările cvasi militare ale acestui proiect de lege, pentru reţelele şi sistemele informatice „civile”, care nu interesează securitatea naţională. A introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

2 Un consiliu consultativ va emite hotărâri obligatorii

La art. 8 din proiect se prevede că COSC (Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică) este un organ consultativ, care emite hotărâri obligatorii, ceea ce reprezintă un oximoron, deoarece organele consultative nu ar trebui să poată emite decât recomandări, nu hotărâri obligatorii.

3 Armata vrea să apere cu forța și Internetul civil

Art. 11 din proiect prevede că MApN „este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice” primind atribuții în domeniul apărării cibernetice atât asupra rețelelor și sistemelor informatice militare și de apărare, cât și asupra sistemelor civile.

Aceasta indică o militarizare a spaţiului cibernetic, sub pretextul apărării securităţii acestuia. APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca spaţiul cibernetic să nu fie apărat de militari, ci de civili cu pregătire adecvată. Prin urmare asociația cere eliminarea din art. 11 a formulării „Ministerul Apărării Naționale, denumit în continuare MApN, este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice”. Astfel, se păstrează doar partea din art. 11 care prevede că MApN se ocupă de problemele de securitate cibernetică strict militare.

4 MApN va conduce Internetul național ca pe o unitate militară

La art. 29 din proiect, se prevede că, în domeniul apărării cibernetice, MApN are şi alte atribuţii decât cele de a apăra și proteja sistemele și rețelele informatice aparținând MapN, cum ar fi:

– planifică și conduce operații în spațiul cibernetic prin Centrul Național Militar de Comandă;

– planifică și execută operații defensive în spațiul cibernetic, pe timp de pace, prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– dezvoltă și implementează capabilități militare de execuție a operațiilor în spațiul cibernetic prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– participă la activități de descurajare în spațiul cibernetic;

– elaborează și implementează politici și standarde în domeniul apărării cibernetice, în acord cu interesul național, precum și cu standardele și cerințele instituțiilor sau agențiilor NATO ori ale Uniunii Europene.

Toate aceste atribuţii acordate MApN de proiectul de lege, suplimentar faţă de atribuţia – rezonabilă – privind apărarea și protecţia sistemelor și rețelelor informatice aparținând MApN, vor duce la o implicare excesivă a militarilor în spaţiul cibernetic, care este de nedorit din perspectiva normală că spaţiul cibernetic, ca şi cel geografic, ar trebui să fie un spaţiu predominant civil, în care armata/autorităţile militare să nu aibă un rol central şi dominant, ci să reprezinte o excepţie, ca prezenţă, participare şi implicare.

APADOR-CH cere eliminarea din art. 29 din proiect a atribuţiilor prevăzute pentru MApN la lit. b,c,d,g şi i. Acestea, dacă sunt indispensabile menţinerii securităţii cibernetice, ar putea fi prevăzute pentru autorităţi civile, nu militare.

5 Recrutarea și instruirea furnizorilor de Internet

Art. 30 din proiect prevede că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere.

APADOR-CH consideră că acest drept prevăzut pentru MApN este excesiv, dacă se pleacă de la premisa că societatea în care trăim este preponderent civilă şi că armata, deşi este o componentă indispensabilă a societăţii, nu este totuşi componenta primordială. Asociația cere eliminarea completă a articolului 30 din proiectul de lege.

Citiți propunerile APADOR-CH transmise Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării

Reacția MApN la propunerile APADOR-CH Răspunsul Ministerului Cercetării la propunerile APADOR-CH

Forma legii adoptată de Guvern în decembrie 2022