Media – Pagina 8 – APADOR-CH

Un Parlament avem și trebuie să-l ascultăm orbește

07/07/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

După ce i-am cerut să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la faptul că noua lege a avertizorilor de integritate este neconstituțională, Avocatul Poporului ne-a răspuns că nu a făcut asta întrucât, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale”.

În răspunsul transmis APADOR-CH, Instituția Avocatului Poporului susține că argumentul cum că articolul 1 din noua lege ar fi neclar nu e de natură să încalce Legea fundamentală. În plus, argumentul invocat de APADOR-CH ar fi preluat din avizul Consiliului legislativ.

Întrucât Constituția spune că e obligatoriu să respectăm legile țării, se pare că numai noi și Consiliul legislativ mai credem că pentru a fi respectată o lege trebuie să fie în primul rând clară, ca să fie înțeleasă.

Analizând aspectele sesizate, precizăm că acestea reprezintă, mai degrabă, opţiunea legiuitorului în materia protecţiei avertizorilor în interes public, ceea ce ţine de oportunitatea reglementării, element de natură subiectivă, legiuitorul fiind în drept să stabilească condiţiile şi criteriile în acest sens.

În privinţa puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.

Alegerea celor mai potrivite abordări pentru a se ajunge la protecţia avertizorilor în interes public este o problemă exclusiv de oportunitate politică, iar Curtea Constituţională nu poate cenzura aspecte de oportunitate legislativă.”

În privința celui de-al doilea argument de neconstituționalitate pe care l-am semnalat AVP, acela că prin transpunerea Directivei noua lege diminuează standardul de protecție oferit avertizorilor, Avocatul Poporului susține că alegerea modului în care vor fi protejați avertizorii e o chestiune de „oportunitate politică” și nu e treaba CCR, ci a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să tragă România de mânecă atunci când nu respectă directivele europene.

Asta deși tot în Constituție scrie că legislația europeană are prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În răspunsul transmis APADOR-CH, AVP încheie spunând că oricum CCR a fost sesizat deja cu privire la Legea avertizorului, iar termenul de discutare a acestei sesizări este 13 iulie, deci nu mai e nevoie să depună eforturi pentru asta. Sesizarea a fost depusă de USR.

Prin urmare, am aflat azi de la Avocatului Poporului, singura instituție „a poporului” (în afară de politicieni) abilitată să atace legi strâmbe la Curtea Constituțională, că Parlamentul are dreptul să facă legi, fie ele și neclare, iar noi trebuie să le respectăm, chiar dacă nu le înțelegem. Atacarea legilor la CCR devine, astfel, inutilă. Iar AVP a avut nevoie de 7 zile ca să ne scrie asta.

Citește răspunsul Avocatului Poporului

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace legea avertizorului la CCR

29/06/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noua lege a avertizorului de integritate, votată astăzi în Parlament, este neconstituțională întrucât ea diminuează nivelul actual de protecţie acordat persoanelor care fac avertizări publice, ignorând astfel directiva europeană în materie, pe care se presupune că ar transpune-o în legislația națională

APADOR-CH a cerut astăzi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională noua lege a avertizorului de integritate, proaspăt votată în Camera Deputaților și trimisă la promulgare. Noua lege are mai multe hibe, pe care APADOR-CH le-a semnalat în ultimul an și jumătate, de când proiectul se află în procedura de elaborare și adoptare, însă forma finală ieșită din Parlament are cel puțin două aspecte neconstituționale. Acestea se regăsesc în articolul 1, alineatele 4,6 și 7, și articolul 19, alineatele 1 și 2.

Cum poate ști avertizorul care sunt interesele esențiale de securitate ale statului?

Articolul 1 al noii legi îi interzice avertizorului de integritate să facă dezvăluiri publice despre încălcări ale legii în privința achizițiilor în domenii considerate de stat esențiale pentru securitatea națională. Încă de la avizarea proiectului, Consiliul Legislativ a precizat că este necesar ca art. 1 al. 4 să descrie în mod concret, explicit, clar și previzibil, care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidența legii avertizorilor. Textul legal nu stabileşte în mod clar şi previzibil graniţa dintre permis şi interzis în materia avertizărilor privind apărarea şi securitatea naţională, graniţă pe care avertizorul este obligat să o respecte, deşi nu o poate cunoaşte în mod cert.

Cum poate cunoaște o persoană (un avertizor) care sunt interesele pe care statul le consideră, la un moment dat, esențiale pentru securitatea națională și, în special, cele privind dotarea de război? Achiziționarea de fier vechi pe post de tehnică militară constituie sau nu, la un moment dat, o chestiune esențială pentru securitatea națională, care nu va putea fi dezvăluită de un avertizor? Se pare că da, potrivit actualului art. 1 al. 4 din lege.

Întrucât sunt lipsite de claritate și previzibilitate, textele art. 1 al. 4, 6 și 7 din lege încalcă art. 1 al. 5 din Constituție, deci sunt neconstituționale.

O înrăutățire a situației față de vechea lege – Avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa

Legea încă în vigoare, privind avertizările în interes public, Legea 571/2004, conţine o prevedere potrivit căreia o avertizare (dezvăluire) poate fi adresată direct presei, fără a mai fi necesar ca, în prealabil, avertizorul să fi sesizat alte autorităţi sau organisme. Legea veche acordă astfel avertizorului dreptul de a alege calea şi procedura prin care face avertizarea: ori foloseşte mai întâi calea sesizărilor ierarhice sau către diverse autorităţi, după care se adresează presei, ori se adresează direct presei, în paralel cu sesizarea altor autorități/organisme sau chiar fără a mai face, în prealabil, sesizări către alte organisme/autorităţi.

În articolul 19 din noua lege, pentru transpunerea directivei 2019/1937, se prevede că nu beneficiază de protecţia legală acordată avertizorilor orice persoană care se adresează direct presei cu o avertizare, ci doar cel care se adresează presei după ce a făcut o raportare internă sau cel care nu face în prealabil o raportare internă, dar are motive temeinice (pe care tot el trebuie să le dovedească) pentru care nu face raportarea internă, în sensul că raportarea internă ar fi fost inutilă, adică nu ar fi produs urmări (nu s-ar fi putut remedia încălcările de lege semnalate). Deci, acordarea sau nu a protecţiei prevăzute de lege pentru avertizorul care s-a adresat direct presei va depinde, în cele din urmă, în mod substanţial de o apreciere pur subiectivă a unei/unor persoane. Şi este foarte posibil ca motivele pe care avertizorul le-a apreciat ca fiind întemeiate pentru a se adresa direct presei să fie considerate ulterior, de alte persoane, cu drept de decizie, ca nefiind întemeiate.

Acest element subiectiv introdus, al existentei „motivelor intemeiate”, care este destul de instabil şi destul de greu de dovedit în practică, va descuraja pe avertizori să se adreseze direct presei, deoarece ei nu vor mai avea siguranţa (care există în prezent, în regimul Legii 571/2004) că în toate cazurile în care se vor adresa direct presei vor beneficia de protecţia acordată de lege.

Această prevedere face ca noua lege să ofere mai puțină protecție avertizorilor, în condițiile în care directiva europeană în materie dorește exact contrariul, adică să le ofere o protecție mai mare avertizorilor pentru a stimula avertizările. Articolul 25 al. 2 din directivă interzice ca, prin transpunerea sa în legislația internă a unui stat membru, să se diminueze nivelul de protecție acordat deja unui avertizor printr-o lege națională care există deja în respectivul stat membru. Din acest motiv, art. 19 este o prevedere neconstituțională, deoarece a fost adoptat cu încălcarea art. 25 al. 2 din directivă, ceea ce constituie și o încălcare a art. 148 al. 2 din Constituţie, care consacră prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne (prioritatea dreptului comunitar).

În plus, același articol 19, prin alineatul 2, contrazice primul alinat, spunând că totuși avertizorul nu poate să facă dezvăluiri publice decât la trei luni după ce a făcut o raportare prealabilă. Este evident că aceste contradicții dintre al. 1 şi 2 ale art. 19 duc la inaplicabilitatea textului legal: al. 1 prevede posibilitatea divulgării publice şi în anumite cazuri în care nu s-a făcut o raportare în prealabil, dar al. 2 nu mai permite acest lucru şi condiţionează strict divulgarea publică de efectuarea prealabilă a unei raportări şi de trecerea unui termen de 3 luni de la ea.

Directiva nu prevede niciun termen de aşteptare între data raportării şi data divulgării publice, nici de 3 luni, nici de 1 lună, nici de 1 zi, deci permite avertizorului să facă o divulgare publică de îndată ce a făcut raportarea. Însă legea de transpunere a directivei, prin sintagma menţionată mai sus, introduce un termen de 3 luni şi adaugă la directivă, în mod neconstituţional, o condiţie restrictivă suplimentară, neprevăzută în directivă, pentru efectuarea unei divulgări publice. Din cauza acestor contradicţii logice APADOR-CH consideră că articolul 19 este neconstituţional şi prin lipsa de claritate şi previzibilitate.

Pentru acest motive, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind aspectele de neconstituționalitate din noua lege. Fiind o lege adoptată în procedura de urgență, sesizările de neconstituționalitate trebuie făcute în maximul două zile de la adoptarea legii, înainte de promulgare.

Citește solicitarea APADOR-CH adresată Avocatului Poporului

UPDATE 7 iulie 2022 – Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Domnule președinte, ați citit legea avertizorului de integritate pe care urmează să o promulgați? E un draft aproape final!

08/06/2022/în Blog /de Rasista

„Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să-l dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că este un prim draft” – Klaus Iohannis, președintele României, țară membră UE, secolul 21

Poziția președintelui țării, pe tema proiectelor de legi privind securitatea și siguranța națională, exprimată după o săptămână în care societatea a fiert în suc propriu pe tema asta, arată că lucrurile pot sta și mai rău decât ne imaginam. Președintele ne-a servit ieri o declarație clasică, în care ne-a spus să stăm liniștiți, la locurile noastre, că nu ne vrea nimeni răul, că legile alea „scurse” în presă nu sunt decât niște drafturi, cum s-ar zice, niște mâzgălituri pe un șervețel pe marginea mesei, la care au petrecut potenții țării într-o seară, și că atunci când va ajunge șervețelul în Guvern și Parlament, ehei abia acolo începe treaba serioasă. Acolo (poate) vom fi chemați și noi să ne dăm cu părerea.

Dar acum nu avem de ce să ne batem capetele cu trebușoara asta, că nu e pentru noi, iată, ba chiar ne poate face rău să știm atâta și să ne îngrijorăm. Îngrijorarea dăunează la productivitate. De aceea domnul președinte joacă în aceeași propoziție și rolul tătucului protector cu poporul, și al zbirului, pentru cei care îl necăjesc pe numitul popor. De vină nu sunt cei care au scris legile alea, ci cel care – știm noi cine, o să avem grijă de el – le-a dat în presă ca să îngrijoreze poporul.

Conform legii în vigoare de 18 ani în România (571/2004), ceea ce a făcut persoana/sursa care a scurs informațiile astea către presă s-ar putea încadra la avertizare de integritate în interes public. În termeni legali, un avertizor „este o persoană care face, cu bună-credință, o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței”. Mai pe românește, e o persoană care avertizează public că în domeniul în care activează se petrece ceva ilegal, neetic, netransparent etc, care poate dăuna bunei guvernări, democrației, știți, principiile alea cu care umblă toți politicienii în gură pe la televizor.

Legea asta ar trebui să-i protejeze pe avertizori de repercusiuni de genul celei insinuate de președinte – știm noi cine e, avem noi grijă – dar evident că în viața reală aceste protecții nu funcționează, ca orice lucru în România educată a formelor fără fond. Sunt zeci de avertizori care și-au pierdut job-urile sau liniștea în urma unor acte de avertizare în interes public. APADOR-CH a documentat cazurile unora dintre ei în cadrul unui proiect derulat în ultimul an împreună cu ActiveWatch.

Desigur, momentan nu știm dacă persoana care a „scurs” informațiile către presă este un avertizor sau doar o sursă. Dar ce șanse sunt ca această sursă să devină avertizor cu nume și prenume, având în vedere declarațiile formulate de la maxima înălțime democratică a discursului prezidențial, într-o țară membră UE în care, ironic, se discută de mai bine de un an despre cum să fie transpusă directiva europeană privind protecția avertizorilor de integritate și îmbunătățită astfel legea noastră națională, veche de 18 ani?

În proiectul legii, aflată pe ultima sută de metri în dezbaterea Parlamentului, sunt mai multe prevederi care nu numai că nu protejează avertizorii de integritate, ci le pun și mai multe piedici ca să-i descurajeze. De exemplu, oamenii care vor divulga ilegalități din domeniul „securității și apărării” vor fi făcut ceva ilegal, spune proiectul legii. Degeaba ne-am agitat noi, APADOR-CH și o serie de experți în domeniul avertizării de integritate, să atragem atenția asupra hibelor legii, căci parlamentarii nu le-au luat în seamă. Dar măcar ne-au dat iluzia că au dezbătut public proiectul de lege.

Și dacă nu era suficientă descurajarea prin lege, a avertizării de integritate, a mai pus și președintele țării acum o piatră pe mormântul avertizorului, transmițând un mesaj public către cei cărora le-o mai da prin cap să dea din casă. Nu putem să nu ne întrebăm, domnule președinte, oare ați citit proiectul legii privind protecția avertizorului, pe care urmează să-l promulgați în curând? E un draft aproape final și reflectă într-o oarecare măsură atitudinea exprimată de dumneavoastră ieri.

APADOR-CH, ca întreaga societate, așteaptă totuși punerea „adevăratelor” proiecte de legi (dacă astea scurse nu sunt decât niște drafturi) în dezbatere publică, adică măcar mimarea democrației, căci după cum se vede doar atât ne-a mai rămas din statul ăla de drept.

Dreptul la avocat în secția de poliție – cum s-a făcut de a ajuns România un model în Europa

26/05/2022/în Blog, Slider /de Rasista

Cum este respectat dreptul la avocat în secția de poliție, în diverse țări din Europa, și ce ar trebui făcut ca să fie mai bine – o întâlnire regională cu avocați, polițiști, profesori universitari și specialiști în drept din Austria, Belgia, Olanda, UK, Irlanda și Spania, găzduită de APADOR-CH în cadrul proiectului „Drepturile în secția de poliție, de la lege la practică”

Două directive europene, din 2013 și 2016, prevăd că cetățenii UE ar trebui să aibă dreptul la un avocat atunci când sunt suspectați, anchetați și mai ales privați de libertate în cadrul unui proces penal. Țările membre ale Uniunii ar fi trebuit să implementeze aceste directive și să le acorde respectivele drepturi cetățenilor lor, dar, cum se întâmplă adesea, practica este diferită de ceea ce prevede legislația națională sau directivele europene.

Timp de două zile, 17 și 18 mai, la București, s-a dezbătut această diferență dintre lege și practică, în cadrul proiectului „De la lege la practică – întărirea drepturilor procedurale în custodia poliției”. Proiectul este derulat sub coordonarea Institutul Ludwig Boltzman din Austria și are ca parteneri mai multe organizații neguvernamentale europene, printre care și APADOR-CH. Aceasta este relatarea dezbaterii găzduită de APADOR-CH, la care au participat avocați, polițiști și specialiști în drept din Austria, Belgia, Olanda, UK, Irlanda și Spania.

Nora Katona, cercetător la Institutul Ludwig Boltzman din Austria: „Nu există un model unic bun, de aceea e important să cunoaștem practicile utile la nivel național

Cercetările efectuate în diverse proiecte precedente au arătat că deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, în practică continuă să existe diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților în secțiile de poliție. Nora Katona, cercetător la Institutul Ludwig Boltzman din Austria, a explicat în mare care au fost premisele proiectului și cum s-a făcut schimb de experiențe în cadrul lui prin prezentarea exemplelor de bune practici din Belgia, Irlanda, România, Spania, Olanda și Austria.

Proiectul a vizat un grup țintă format din polițiști, avocați, instituții care se ocupă de drepturi ale copiilor, specialiști ai dreptului și membri ai societății civile.

Concluzia preliminară a acestor întâlniri, spune Nora Katona: „Nu există un model unic bun, de aceea e important să cunoaștem practicile utile la nivel național”.

Gwen Jansen, avocat penalist în Olanda: „Aveam un coleg care spunea că o audiere fără puțină violență nu e audiere”

Am devenit avocat acum 19 ani și pe vremea aceea rolul avocatului nu însemna mare lucru: mergeam la poliție cu un pachet de țigări, îi explicam suspectului ce drepturi are, îl întrebam ce mai face, și nu aveam voie să spun ceva în timpul interogatoriului decât dacă-mi dădea voie polițistul. Polițistul putea fi violent, putea să țipe la suspect. Aveam un coleg care spunea că o audiere fără puțină violență nu e audiere. Era greu să-ți imaginezi că poți avea avocat la interogatoriu și că avocatul acela chiar poate să spună ceva, să intervină”, povestește Gwen Jansen, avocat penalist din Amsterdam.

Ea spune că acum nu mai este permisă violența în timpul anchetei, în Olanda, și s-a întâmplat asta și datorită faptului că poliția a ajuns să înțeleagă că dacă îi permite avocatului să participe la audiere, are șanse să discute mai bine cu suspectul, care se simte mai în siguranță. Acum la audieri participă pe lângă polițiști și avocați, ofițeri de probațiune, procurori, și se discută civilizat. Calea olandeză e una de urmat.

Totuși, dreptul la un avocat nu este garantat oricui în Olanda și multă vreme acest drept a părut o utopie, în ciuda existenței directivelor europene în domeniu. Curtea Supremă olandeză a susținut mult timp că un suspect/inculpat are dreptul la un avocat, dar numai înaintea audierii în vederea reținerii. Abia după mai multe cauze ajunse la CEDO, în 2019 a ajuns și Curtea Supremă să accepte dreptul suspecților la avocat în timpul audierii.

Din 2021 a fost introdus în Olanda și dreptul la un avocat pentru toți minorii audiați de poliție și pentru persoanele vulnerabile:

Ca avocat poți vedea dacă un anumit suspect e persoană vulnerabilă, dacă are probleme mintale sau pur și simplu nu înțelege întrebările”, explică Gwen Jansen.

Ce prevede Directiva 2013/48/UE și cum o interpretează statele membre

Directiva 2013/48/UE privește dreptul de acces la un avocat în procedurile penale și în procedurile privind mandatul european de arestare și dreptul de a informa un terț cu privire la privarea de libertate și de a comunica cu terțe persoane și cu autoritățile consulare în timp ce sunt private de libertate.

Directiva se aplică persoanelor suspecte sau acuzate, din momentul în care sunt anunțate de calitatea pe care o au, indiferent dacă sunt sau nu private de libertate – stabilirea exactă a acestui moment diferă, însă, în legislațiile statelor membre, unele prevalându-se efectiv de existența unui act formal;
Accesul la avocat trebuie acordat fără întârziere, înainte de audiere și după arestare;
Discuția suspectului/inculpatului cu avocatul trebuie să fie privată – În unele state sunt prevăzute derogări de la regula discuției private, altele au prevăzut un termen de 30 de minute pentru asta, altele prezumă că dacă acuzatul a primit o invitație la audiere a discutat deja cu avocatul înainte și nu mai acordă acest drept la poliție;
Statele membre trebuie să se asigure că avocatul este prezent și poate participa efectiv în timpul audierii – dar în 16 state membre participarea avocatului la audiere nu este efectivă. În unele este limitată la finalul audierii, în altele avocatul nu poate pune întrebări suspectului decât prin organul de cercetare penală, în altele nu poate face observații sau cereri către procuror;
Directiva stabilește și excepții de la aceste reguli, doar atunci când asigurarea unui avocat este imposibilă, din cauza unor condiții geografice (nu are cum să ajungă un avocat în timp util) și numai în perioada de cercetare penală – dar această excepție ar trebui să fie proporțională, limitată în timp, să nu se bazeze pe gravitatea faptei și să nu prejudicieze corectitudinea procesului. Derogările temporare pot fi autorizate numai printr-o decizie motivată în mod corespunzător, luată de la caz la caz, fie de către o autoritate judiciară, fie de către o altă autoritate competentă – În unele state membre legislația extinde aceste derogări, ceea ce creează riscul ca suspecții și acuzații să rămână fără nicio garanție că interogarea sau strângerea probelor ar avea loc numai în absența unui avocat;

Legile din diferite state membre mai prevăd că absența avocatului în timpul anchetei nu împiedică efectuarea actelor de procedură, dacă există dovada că avocatul a fost informat cu privire la data și ora acelui act. Cu alte cuvinte, noi l-am anunțat, dar dacă nu a venit, mergem mai departe.

De asemenea, unele state membre au stabilit termene limită (1-2 ore) în care avocatul să se prezinte, legislația din acele țări permițând ca audierea sau strângerea de probe să aibă loc și fără avocat. Acest lucru lasă o marjă de manevră substanțială la îndemâna organelor de anchetă, rezultând astfel o derogare largă care nu este prevăzută de directivă.

Statele membre trebuie să se asigure că în cazul în care suspectul/inculpatul renunță la dreptul său la avocat, acesta a fost informat corespunzător privind drepturile pe care le are și în orice moment poate să revină asupra acestei renunțări.

Ce spune CEDO despre dreptul la avocat: poliția trebuie să se abțină să audieze, până când avocatul e prezent, dacă suspectul a cerut un avocat

Există câteva cauze judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care au contribuit mai mult decât directivele europene la „convingerea” guvernelor membre UE .

Cauza Soytemiz vs. Turcia (2018) – avocatul trebuie să fie prezent și să asiste activ la audiere, să intervină și să se asigure că drepturile suspectului sunt respectate, în timpul audierii și după ce declarația este citită și suspectului/inculpatului i se cere să confirme că este conformă și să semneze; poliția trebuie să se abțină să audieze dacă suspectul/acuzatul a cerut un avocat, până când avocatul e prezent.

Cauza Elif Nazan Șeker vs. Turcia (2022) – Directiva europeană 2016/1919 – se aplică arestaților – Statele membre se asigură că suspecții și persoanele acuzate care nu dispun de resurse suficiente pentru a plăti pentru asistența unui avocat au dreptul la asistență judiciară atunci când interesele justiției o impun.

Ed Cape, profesor de drept penal la Universitatea de vest Bristol, a dat exemplul Scoției și Irlandei, unde în continuare Directiva europeană nu este implementată:

În UK avem dreptul la un avocat din 1986, dar nu și în Scoția. În 2010, Curtea Supremă a spus Scoției că nu mai poate fi ignorat acest drept, iar guvernul a introdus într-o săptămână dreptul la avocat. Directiva nu e implementată nici în Irlanda, însă, în cauza Salduz v. Turcia (2014) CEDO a spus că atunci când un acuzat cere un avocat, trebuie să primească indiferent dacă legislația națională prevede sau nu asta”.

Nadia Cantemir Stoica, avocat: Modelul românesc de asistență juridică obligatorie – since 1936

Modelul românesc a fost prezentat de avocata și profesoara de drept Nadia Cantemir Stoica. România are de ani buni asistență juridică obligatorie pentru anumite cazuri, ceea ce, după cum s-a observat din acest proiect, este un caz rar. Deși pentru noi pare ceva de la sine înțeles, multe state europene dezvoltate nu au această asistență juridică obligatorie, de aceea prezentarea sistemului a fost necesară și urmărită cu interes de invitații străini.

În România, potrivit art. 90 din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:

a) când un suspect sau inculpat este minor;

b) când suspectul/inculpatul este privat de libertate;

c) când un organ judiciar consideră că un suspect sau inculpat nu și-ar putea pregăti singur apărarea;

d) în cazurile în care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pentru infracțiunea săvârșită.

Din punct de vedere istoric, asistența juridică obligatorie a fost menționată în România pentru prima dată în Codul de procedură penală din 1936 și se referea la minorii care aveau calitatea de suspecți/inculpați. Ulterior, în C.p.p. 1969 legiuitorul a reglementat și alte cazuri, respectiv, suspecți/inculpați privați de libertate, sau care nu își pot face singuri apărarea”, a spus Nadia Cantemir Stoica.

Procedura reținerii și comunicarea drepturilor, în România, se face, așadar, numai în prezența unui avocat – cine ar fi crezut că tocmai România să fie un model aici:

Măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului/ inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu;
Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința suspectului/inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales/ numit din oficiu și dreptul de a nu face nicio declarație cu excepția furnizării de informații referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa;
Suspectul/ inculpatul are dreptul să-și anunțe personal avocatul ales sau să ceară organului de cercetare penală să îl anunțe;
Avocatul ales are obligația să se prezinte la poliți/parchet în cel mult două ore de la înștiințare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul numește un avocat din oficiu; avocatul suspectului/ inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea;

Admițând că în realitate nu se întâmplă întotdeauna întocmai ca în teorie, Nadia Cantemir Stoica enumeră și beneficiile prezenței unui avocat la secția de poliție:

este o garanție pentru toate celelalte drepturi procesuale ale suspectului/inculpatului și pentru o anchetă desfășurată echitabil;
asistența juridică obligatorie pentru toți suspecții/inculpații aflați în custodia poliției se datorează poziției vulnerabile a acestora întrucât sunt sub custodia autorităților și uneori comportamentul ofițerilor de poliție poate fi subiectiv;
este de salutat poziția legiuitorul român, care a reglementat chiar stoparea oricărei activități judiciare până la venirea avocatului ales sau numit din oficiu, dar nu mai târziu de două ore;
comunicarea în condiții de confidențialitate în prealabil audierii, asigură sporirea șanselor ca organul de urmărire penală să nu mai considere oportună măsura preventivă a reținerii;
accesul la un avocat cât mai curând posibil înaintea reținerii oferă o oportunitate de a descuraja și de a limita cazurile de violență a poliției în timpul anchetelor;
există o excepție când acuzatului nu i se asigură dreptul la un avocat, prealabil luării măsurii preventive a reținerii, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de audiență, adică orice infracțiune săvârșită în cursul ședinței de judecată (inculpatul înjunghie un martor), îi conferă procurorului de ședință posibilitatea să îl rețină pe loc pe autorul infracțiunii;

Asistența juridică este obligatorie pentru minori

în cazul infracțiunilor săvârșite de minorii care răspund penal (14 – 16 ani – dacă se dovedește printr-o expertiză medico-legală că a săvârșit fapta cu discernământ; 16-18 ani), asistența juridică este imperios necesară, în toate procedurile care se desfășoară în cursul procesului penal;
sub vârsta de 18 ani se presupune că persoana nu are o dezvoltare cognitivă și emoțională deplină pentru a se apăra, nu are capacitate deplină pentru anumite acțiuni (de exemplu, nu pot semna unele acorduri), au nevoie de autorizarea părinților sau a altor reprezentanți. Avocatul trebuie, de asemenea, să se asigure că la orice ascultare sau confruntare a minorului este citată una dintre următoarele persoane: părinții minorului/tutore, curator, sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul/direcția generală de asistență socială și protecție a copilului/alt adult desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar;
toate comunicările către suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu şi accesibil, adaptat vârstei acestuia;

Ca o observație la sistemul românesc, avocata Gwen Jansen a atras atenția că CEDO spune că persoana privată de libertate are dreptul să aștepte oricât avocatul ales, nu doar 2 ore, și nu este obligat să accepte un avocat din oficiu. Cu alte cuvinte, chiar așa avansată cum e, legislația noastră încalcă jurisprudența CEDO. Nadia Cantemir a admis că CEDO e mai generoasă decât legislația noastră națională, dar că și în acest caz suspectul se poate prevala de dreptul la tăcere și să-și aștepte avocatul.

Gautam Gulati, psihiatru criminalist, profesor la Universitatea Limerick Irlanda: „Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”

Profesorul și psihiatrul Gautam Gulati spune că este greșit pus semnul egal între persoană vulnerabilă și o persoană care are o boală psihică. În primul rând că nu e nicăieri clar definită vulnerabilitatea, nici în legislația internațională, nici în cea europeană.

Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”, spune profesorul Gulati.

Din diverse studii și cercetări făcute de-a lungul anilor a reieșit că multe țări europene (Austria, Bulgaria, Lituania, Cehia, Slovenia) nu prevăd garanții pentru a asigura reprezentarea consecventă de către un avocat pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale. Toate țările admit că e necesară o apărare obligatorie dacă suspectul/inculpatul nu este capabil să se apere din cauza dizabilităților sale fizice sau psihice, dar în practică apar lacune uriașe de protecție pentru acele persoane ale căror dizabilități nu sunt foarte evidente, astfel încât să necesite o expertiză medicală.

Există lacune și în ceea ce privește persoanele cu dizabilități intelectuale. Toate aceste persoane pot deseori să nu aibă apărare juridică. Persoana cu dizabilitate intelectuală poate avea dificultăți să înțeleagă pe deplin situația în care se află. Această înțelegere limitată se poate manifesta într-o varietate de moduri, inclusiv incapacitatea de a înțelege gravitatea crimei și impactul acesteia asupra celorlalți, o perspectivă limitată asupra modului în care propriile răspunsuri pot conduce la dificultăți suplimentare pentru ei și dificultăți de înțelegere a instrucțiunilor și informațiilor, de exemplu o avertizare. Această dificultate de înțelegere poate crea, de asemenea, o vulnerabilitate la sugestie, ei pot fi de acord cu afirmațiile și pot accepta sugestii mai ușor”, spune profesorul Gulati.

E nevoie, așadar, mai mult decât în alte cazuri, de prezența unui avocat care să asiste persoanele cu dizabilități intelectuale, dar chiar și avocatul, dacă nu este bine pregătit pentru astfel de cazuri, poate face mai mult rău decât bine, spune profesorul Gulati.

El a prezentat și câteva statistici oficiale, menționând, totuși că în realitate procentele ar putea fi mult mai mari: în custodia poliției, în UK sunt 9% persoane cu dizabilități intelectuale, în Olanda sunt 27%, iar în Irlanda 5%. „Persoanele cu dizabilități intelectuale sunt văzute ca excepții, dar în practică arată invers, că persoanele sărace și cele cu dizabilități intelectuale sunt suprareprezentate în sistemul de justiție. Ar trebui să vedem ce nevoi au aceste persoane pornind de la ele, nu de la lege”, conchide profesorul Gulati.

Daniela Zaharia Mănescu, șefa serviciului de asistență judiciară din Baroul București: Avocații din oficiu, chemați mai ușor datorită unei aplicații informatice

În București, în ultimii ani, chemarea unui avocat din oficiu a devenit mai facilă datorită informatizării. Se face printr-o aplicație pe telefon și este transparentă și eficientă, spune Daniela Zaharia Mănescu, șefa serviciului de asistență judiciară din Baroul București. Serviciul condus de ea gestionează asistența judiciară obligatorie, asistența extrajudiciară (în cauze civile) și asistența gratuită.

Cum funcționa mecanismul de desemnare a avocaților din oficiu înainte de implementarea acestei aplicații informatice: organul judiciar suna sau trimitea o solicitare scrisă la Barou, spunând că e nevoie de un avocat din oficiu într-o anumită cauză. Baroul desemna un avocat de pe niște liste organizate pe zile, instanțe și obiectul procesului. La urmărirea penală existau cereri și pentru 50 de avocați/zi. Avocații știau că sunt „de serviciu” și verificau singuri listele. Era un mechanism greoi și a generat adesea discuții și nemulțumiri, explică Mănescu.

Cum funcționează în prezent sistemul informatic de repartizare aleatorie.

Serviciul de repartizare a cauzelor se face informatic, transparent și eficient;
Fiecare avocat se înscrie online în serviciul de asistență judiciară și scrie în aplicație când e sau când nu e disponibil;
Are voie să nu fie disponibil maximum 7 zile/lună sau dacă e indisponibil pe perioade mai lungi trebuie să se suspende temporar din aplicație;
Bifează singur ce cauze alege/optează;
Emiterea delegațiilor se face tot informatic;
Avocații sunt anunțați prin SMS sau telefonic (pentru cazuri urgente) și au posibilitatea să ia sau nu o cauză;

Din 2021 s-a implementat și aplicația telefonică ce poate fi descărcată din google store, ca orice aplicație;
Aplicația trimite notificări prin care furnizează informații despre cauză și rulează până când găsește un avocat disponibil care acceptă cauza;
Aplicația publică transparent informații despre numărul cauzelor repartizate și banii plătiți avocaților pe ultimele 6 luni;
Sistemul ține cont de opțiunile avocaților și de refuzurile acestora;
Un avocat poate fi solicitat de 3 ori pe zi;
Un avocat poate să rămână în acea cauză pe toată durata ei, cu acordul clientului și al decanului baroului;
Dacă un avocat refuză cauze nejustificat, de 30 de ori în 3 luni, există sancțiuni care merg până la suspendarea lui din registru.

Baroul București are 1260 de avocați. Aplicația este funcțională doar în Baroul București, alte județe, cum este Clujul de exemplu, au un sistem informatic de repartizare, dar mai puțin elaborat, după cum a explicat avocata Anca Iuga.

Modelul belgian – încă în teste

Nathalie Vandervelde (de la Fair Trials Europa) și Weitchune Tsai, (comisar de poliție în Bruxelles), au prezentat împreună modelul belgian de chemare a unui avocat la poliție.

Aplicația belgiană are un call center care sună avocatul și îi propune o cauză. Acesta trebuie să se prezinte la caz în maximum două ore. Polițistul completează în aplicație date despre suspect/inculpat (numele, vârsta, limba și infracțiunea), dacă acesta dorește sau nu un avocat sau vrea doar să se consulte telefonic cu unul. Durează câteva minute completarea acestor informații apoi avocatul este sunat automat de call center. Apasă tasta 1 dacă acceptă cazul sau 2 dacă îl refuză.

În 2017 sistemul a început să fie implementat în zona flamandă a Belgiei, s-a extins apoi la nivel național, dar încă funcționează în probe.

În Belgia nu există reprezentare obligatorie și doar 54% dintre suspecți/inculpați cer un avocat.

În 2010, avocații din oficiu chemați la poliție ca să asiste la audieri erau pro-bono. Apoi au început discuțiile despre plata acestora, deși niciodată nu se găseau bani pentru asta de la buget. „Dacă nu plătim suficient avocații, criminalii vor ajunge la pușcărie”, s-a comentat din sală.

În 2012 avocații belgieni au început să facă greve și astfel s-a găsit și un buget pentru plata acestora.

Weitchune Tsai, una dintre puținele comisar de poliție femeie din Belgia, spune că parteneriatul poliție-avocați e o soluție necesară pentru a face bine pentru oameni.

Ce înseamnă să ai un avocat la poliție – viziunea irlandeză

Vicky Conway, profesor de drept la Universitatea din Dublin, a prezentat pe scurt care sunt atributele esențiale ale avocatului bun, care asigură un serviciu efectiv în secția de poliție:

Să-și cunoască bine rolul;
Să comunice bine. Comunicare înseamnă: ascultare activă, empatie, limbaj adaptat la suspect/inculpat;
Să fie activ, dar să nu intervină mereu, să nu se limiteze la a observa și să nu aștepte doar momentele critice ca să intervină;
Să înțeleagă și să fie conștient de vulnerabilitățile clientului său, de faptul că acesta își înțelege drepturile și consecințele lor

Dosarul, dosarul, ce conține dosarul?!

O altă durere a avocaților din fiecare țară, prezenți la dezbatere, a fost accesul la dosar. Cât de rapid au acces la dosar și ce birocrație trebuie să facă pentru asta.

Mihai Enache, coordonator al unui proiect derulat de Terre des Hommes, pentru accesul minorilor la asistență juridică, spune că „e dreptul avocatului de a cere consultarea dosarului, dar nu și obligația polițistului de a-l pune la dispoziție”. Din această relație se naște realitatea – că nu toți avocații primesc dosarele spre consultare la timp sau integral.

Polițiștii vor de multe ori ca avocatul să facă o cerere scrisă pentru asta. Iar cererea trebuie aprobată de procuror. Uneori asta se întâmplă după audiere, ceea ce îl pune pe avocat în fața unui caz despre care nu știe mai nimic. În faza de judecată, însă, dosarul poate fi consultat oricând la arhivă.

În cazuri de infracțiune flagrantă, când acuzatul nu recunoaște infracțiunea, timpul e limitat și procedurile multe de făcut, atunci nu se acordă consultarea dosarului.

În Spania, spune o avocată prezentă, primești doar un sumar al faptelor, nu ai acces la dosarul complet. În România e și așa și altminteri, ca în toate:

Depinde de tipul de infracțiune. Dacă e minoră, dosarul e prezentat avocatului integral. Dacă e o infracțiune mai gravă, cu înregistrări, percheziții, se restricționează accesul la transcrierea conversațiilor telefonice sau la rapoartele de cercetare”, explică Ionuț Maican, avocat în București.

Anca Iuga, avocată în Cluj, spune că acces la dosar primește, dar nu suficient de repede.

O altă problemă discutată a fost modul în care văd suspecții/inculpații avocatul din oficiu. Într-un studiu realizat în ultimul an de APADOR-CH, care urmează să fie publicat în curând, o mare parte dintre deținuții consultați cu privire la modul în care au receptat ei prestația avocatului au afirmat că avocatul din oficiu este „omul sistemului”, în niciun caz nu ține cu cei pe care trebuie să-i apere.

Și în Bruxelles acuzații văd în avocatul din oficiu omul sistemului și nu au încredere în el. Gwen Jansen spune însă că în Olanda lucrurile nu sunt atât de alb-negre. „Unii acuzați consideră că, dimpotrivă, dacă avocatul e familiar cu polițistul asta e un lucru bun, înseamnă că are „trecere” la poliție. Contează ce background au suspecții/inculpații”.

Despre modul în care e văzut avocatul a vorbit și Mihai Enache, reprezentantul Terre des Hommes, organizație care face training-uri cu avocați tocmai pentru a-i pregăti să combată în practică astfel de prejudecăți:

Multe probleme ale minorilor aflați în conflict cu legea încep de la secția de poliție. În aceste situații, ei au drepturi procedurale specifice, care, din păcate, sunt adesea ignorate în practică și nu cunosc aceste drepturi sau nu au o bună înțelegere a situației cu care se confruntă. În calitate de reprezentant legal, avocatul este specialistul care se opune unor astfel de încălcări (potențiale) în numele clientului său”, spune Enache.

Iată și câteva dintre sfaturile pentru avocați, date de Terre des Hommes:

Conferința a continuat a doua zi cu câteva ateliere aplicate, în care experții din țările participante au făcut schimb de practici și experiențe, încercând astfel să împrumute bunele și să evite relele din fiecare sistem.

România, condamnată la CEDO pentru încălcarea libertății de exprimare manifestată prin protest în poarta Guvernului

03/05/2022/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Curtea Europeană spune că aplicarea regulii notificării prealabile pentru diverse forme de exprimare a opiniei – și nu doar la manifestările publice cu participare largă – restrânge libertatea de exprimare a cetățenilor – decizia CEDO în cazul Bumbeș vs.România

România a fost condamnată azi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea Articolului 10 din Convenție (libertatea de exprimare) în lumina Articolului 11 (libertatea de întrunire), în cazul Bumbeș versus România.

Cazul a fost susținut la CEDO de avocata Diana Hatneanu, membru APADOR-CH.

Faptele – un protest spontan din 2013

Cazul se referă la amenda primită de Mihai Bumbeș, activist civic, membru fondator al Asociației Mișcarea Civică Miliția Spirituală, pentru un protest din august 2013. Împreună cu alte trei persoane, Bumbeș s-a legat cu cătușe de una dintre porțile de acces în curtea Guvernului, în semn de protest față de hotărârea executivului de a aproba exploatarea minieră de la Roșia Montană. Întregul protest a durat câteva minute, până când jandarmii au tăiat cătușele și i-au condus pe cei patru la secția de poliție, unde i-au amendat. Un video cu protestul poate fi văzut aici.

Mihai Bumbeș a argumentat atunci că Guvernul a câștigat alegerile promițând că nu va autoriza proiectul de la Roșia Montană, dar a făcut contrariul în ședința din 27 august 2013, fără o dezbatere publică prealabilă. Protestul celor patru a fost spontan, în aceeași zi în care aflaseră din presă de adoptarea proiectului de către Guvern – pe 28 august 2013.

Deși jandarmii care i-au ridicat de la poarta guvernului au aplicat procedurile prevăzute în Legea 60/1991 (privind adunările publice), acuzându-i pe cei patru că participă la un protest neautorizat, în procesul verbal încheiat la secția de poliție s-a consemnat că protestatarii au fost amendați cu 500 de lei pentru huliganism, conform Legii 61/1991 (privind tulburarea ordinii publice).

Ce a spus instanța națională – protestele spontane trebuie anunțate cu 3 zile înainte

În septembrie 2013, Mihai Bumbeș a contestat în instanță amenda. El a susținut, citând jurisprudența CEDO, că protestul spontan este protejat de dreptul la libertatea de întrunire și a subliniat că protestul său a fost pașnic.

Judecătoria sectorului 1 i-a respins contestația, argumentând că atâta vreme cât reclamantul și-a asumat participarea la un protest neanunțat cu 3 zile înainte, așa cum prevede Legea 60/1991, înseamnă că făcut o faptă antisocială, deci ar fi fost corect amendat conform Legii 61/1991. Instanța națională a apreciat astfel că protestele spontane nu fac excepție de la regula anunțării cu 3 zile înainte, prevăzută de lege, și nu a făcut vreo referire la încălcarea dreptului la liberă exprimare.

Mihai Bumbeș a făcut apel la această hotărâre, în noiembrie 2014, la Tribunalul București, apel care a fost respins.

Ce spune CEDO – aplicarea normelor nu trebuie să devină un scop în sine

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în hotărârea publicată astăzi, 3 mai 2022, că evenimentul din poarta guvernului a fost o formă de exprimare a nemulțumirii față de autorități, mai ales că a implicat doar patru persoane și a durat foarte puțin. În plus, întrucât a fost rezultatul unei decizii spontane și nu a avut o popularizare prealabilă, este greu de conceput că un astfel de eveniment ar fi putut genera prezența altor participanți sau adunarea unei mulțimi semnificative, care să justifice măsuri specifice din partea autorităților, și deci să necesite o notificare.

Curtea observă că, în ceea ce privește susținerea instanțelor naționale, de solicitare a unei notificări prealabile a evenimentului organizat de reclamant, aceasta nu a fost însoțită de nicio considerație aparentă a faptului dacă, având în vedere numărul de participanți, o astfel de o notificare ar fi servit scopul de a permite autorităților să ia măsurile necesare precum cele descrise, pentru a garanta buna desfășurare a evenimentului. Curtea observă, de asemenea, că aplicarea acestei reguli la diverse forme de exprimare – mai degrabă decât doar la adunări – ar crea o restrângere care este incompatibilă cu libera comunicare a ideilor și ar putea submina libertatea de exprimare.”

CEDO a constatat că instanțele interne nu au căutat să găsească acest echilibru între cerințele Articolului 11 și respectarea dreptului la exprimare, ci s-au concentrat doar pe lipsa notificării prevăzută de lege fără să examineze perturbarea reală pe care a provocat-o reclamantul cu protestul său. Prin urmare, nu au echilibrat dreptul la liberă exprimare cu necesitatea menţinerii ordinii publice. În mod efectiv, doar aplicarea normelor care reglementează adunările publice a fost un scop în sine în acest caz.

Acțiunile autorităților nu au luat în considerare accentul pus în mod repetat de CEDO pe faptul că aplicarea normelor care reglementează întrunirile publice nu trebuie să devină un scop în sine” – se mai spune în hotărârea CEDO

Curtea consideră că libertatea de exprimare și libertatea de întrunire pașnică sunt strâns legate în acest caz și a stabilit că acțiunile reclamantului și ale colegilor săi protestatari au fost de a atrage atenția publicului și a funcționarilor asupra proiectului minier Roșia Montană, un subiect de interes general.

CEDO a reiterat că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, care cuprinde nu numai ideile exprimate, ci și modul în care acestea sunt exprimate, și că uneori acest mod de exprimare poate fi mai neobișnuit, tocmai pentru a atrage atenția.

În sfârșit, Curtea a constatat că amenda aplicată protestatarilor, deși nu a fost mare, a avut un efect de descurajare asupra discursului public.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a decis că ingerința în dreptul reclamantului la libera exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”, conducând la o încălcare a Articolului 10 interpretat în lumina Articolului 11.

Cazul a fost susținut la CEDO de avocata Diana Hatneanu, membru APADOR-CH.

Diana Hatneanu – Faptul că te aduni cu doi prieteni și te duci în față la Guvern cu o pancartă – nu e adunare publică

Avocata Diana Hatneanu consideră că hotărârea CEDO clarifică distincția dintre exprimarea unor opinii în chestiuni de interes public și ce înseamnă o adunare publică, manifestare care are nevoie de notificare prealabilă conform legii. Notificarea se justifică administrativ numai când e vorba de adunări adevărate, care pot, de exemplu, să afecteze traficul.

Faptul că te aduni cu doi prieteni și te duci în față la Guvern cu o pancartă – nu e adunare publică. Atunci când există două-trei persoane care își exprimă opinia într-o chestiune de interes public, cu greu se poate vorbi de o adunare publică și atunci sancționarea lor, că nu a existat o notificare prealabilă a protestului, nu are justificare și nu poate fi un scop în sine. În cazul adunărilor publice, manifestațiilor mai largi, notificarea are scop administrativ – să permită autorităților să ia măsurile necesare pentru ca ordinea publică să nu fie deranjată, de exemplu traficul. În cazul unei forme de manifestare în care câteva persoane, în mod pașnic, și-au exprimat opinia, nu lipsa notificării trebuie să fie justificarea, iar o eventuală sancționare, chiar și cu amendă mică, are rolul de a descuraja participarea la viața cetății și trebuie luată numai în caz excepțional și bine justificată. În niciun caz lipsa notificării prealabile nu o transformă într-o activitate ilegală. Ca urmare, autoritățile naționale, poliția, jandarmeria dar și instanțele trebuie să aplice sau să mențină sancțiuni numai dacă există motive serioase cu privire la ordinea publică sau drepturile altor persoane, care depășesc ca importanță exercitarea dreptului la liberă exprimare. Dacă guvernul apreciază că pentru a respecta această hotărâre a CEDO se impune o clarificare a Legii adunărilor publice, rămâne să vedem.

Mihai Bumbeș – Orice cetățean care va merge în instanță poate invoca această decizie istorică

Mihai Bumbeș spune că este satisfăcut de hotărârea CEDO, pe care o consideră una istorică pentru mișcarea civică românească și nu numai:

Mi se pare o mare victorie pentru orice cetățean care vrea să manifesteze într-un fel sau altul în spațiul public. Pe de altă parte sper ca această decizie să conducă la modificarea Legii adunărilor publice și, mai practic, îmi doresc ca notificarea adunărilor publice să devină o excepție și nu o regulă cum e acum. În al doilea rând mi-aș dori să nu se mai suspende o manifestație pentru că un cetățean-doi-trei din grup sunt recalcitranți sau disturbă ordinea publică, ci să fie extrași aceștia din grup și nu suspendată adunarea. Consider că aceste amendamente ar trebui făcute imediat la Legea 61/1991. Chiar dacă în decizia CEDO nu e explicit Articolul 11, ci doar Articolul 10, cumva e destul de clar cum a gândit CEDO. Orice cetățean care va merge în instanță poate invoca această decizie istorică.”

Citește hotărârea CEDO integral (în engleză) Citește și modificările propuse de APADOR-CH la Legea 61/1991

Guvernul vrea să ne bage într-un Nor neconstituțional

26/04/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Curtea Constituțională a spus încă din 2015 că SRI, STS și alte instituții din domeniul apărării, informațiilor sau aplicării legii nu pot fi implicate în securizarea rețelelor cibernetice naționale; APADOR-CH cere ca prin actul de înființare a Cloud-ului Guvernamental să fie înființată și o entitate civilă nouă care să-l gestioneze, constituțional

Ordonanța de urgență prin care Guvernul dorește să cheltuiască banii de la PNRR, pentru viitorul Cloud Guvernamental, a stârnit mai multe reacții negative chiar de la instituții publice care ar trebui să îmbrățișeze ideea. Conform informațiilor din presă, mai multe instituții importante din România (Evidența Persoanelor, Pașapoartele, Permise și Înmatriculări, Poliția de Frontieră, Poliția Română, Imigrările, Registrul Comerțului, Curtea Constituțională, DNA, DIICOT) ar fi reticente să pună în viitorul Cloud Guvernamental datele cu care lucrează. Explicațiile vehiculate țin de implicarea SRI și STS în gestionarea acestui cloud, două instituții militarizate și cu activitate secretizată, împreună cu care Guvernul dorește să facă Cloud-ul, conform proiectului de Ordonanță de Urgență.

Deoarece respectiva ordonanță încă se află în dezbatere publică, APADOR-CH solicită Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, ca inițiator al proiectului de act normativ privind cloud-ul guvernamental, ca asigurarea securității cibernetice pentru viitorul Cloud guvernamental (care este o infrastructură critică) să nu se facă nici de SRI, nici de STS, ci de către o entitate civilă, care să funcţioneze integral pe baza controlului democratic și care nu desfăşoară activităţi în domeniul informaţiilor, al aplicării legii sau al apărării, precum și nici nu reprezintă o structură a vreunui organism care activează în aceste domenii.

Curtea Constituțională a României (CCR) a precizat încă de acum 7 ani, prin decizia nr. 17/2015, că respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul la inviolabilitatea secretului corespondenţei, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal sunt valori fundamentale care trebuie să reprezinte principii directoare ale politicii de securitate cibernetică la nivel naţional.

În acest sens, CCR a apreciat că

pentru asigurarea unui climat de ordine, guvernat de principiile unui stat de drept, democratic, înfiinţarea sau identificarea unui organism responsabil cu coordonarea problemelor de securitate a sistemelor şi reţelelor cibernetice, precum şi a informaţiei, care să constituie punctul de contact pentru relaţionarea cu organismele similare din străinătate [aşa cum prevede art. 10 alin. (4) din lege], inclusiv al cooperării transfrontaliere la nivelul Uniunii Europene, trebuie să vizeze un organism civil, care să funcţioneze integral pe baza controlului democratic, iar nu o autoritate care desfăşoară activităţi în domeniul informaţiilor, al aplicării legii sau al apărării ori care să reprezinte o structură a vreunui organism care activează în aceste domenii”. (par. 48 din decizia nr. 17/2015 a CCR)

În raport de decizia nr. 17/2015 a CCR, este evident că nici SRI și nici STS, precum și entitățile înființate în cadrul acestor structuri (de exemplu, Centrului Național Cyberint al SRI), nu îndeplinesc condițiile stabilite de CCR, și anume ca organismul care se va ocupa de securtiatea cibernetică a sistemului cloud să fie unul civil și fără legătură cu domeniul informațiilor, al aplicării legii sau al apărării.

Este de menționat că Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) nu poate fi desemnat pentru a asigura securitatea cibernetică a viitorului Cloud guvernamental, întrucât, potrivit legii sale de organizare (OUG nr. 104/2021) este un organism cu rol de supraveghere și control, astfel că nu poate exercita și o activitate nemijlocită de protejare a cloud-ului, activitate pe care tot el ar trebui să o controleze ulterior (ar fi un conflict de interese, executantul și controlorul fiind aceeași persoană).

Având în vedere că entitea civilă care trebuie să asigure securitatea cibernetică pentru viitorul Cloud guvernamental nu există încă, APADOR-CH solicită înființarea unei astfel de entități civile chiar prin actul normativ care reglementează Cloud-ul guvernamental sau printr-un act normativ distinct, care însă să intre în vigoare odată cu reglementarea privind Cloud-ul guvernamental.

UPDATE 20 iunie 2022 – În lunile scurse de la transmiterea acestui punct de vedere către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, proiectul nu numai că nu s-a îmbunătățit, dar conține și alte potențiale încălcări ale drepturilor omului, după cum reiese din draftul publicat pe site-ul ministerului, în ziua dezbaterii publice programate pentru ora 16.00. APADOR-CH a semnat această poziție comună de protest la adresa proiectului, alături de mai multe organizații neguvernamentale.

Justiție amânată și justiție refuzată: nepunerea în aplicare a hotărârilor Curților Europene și statul de drept

19/04/2022/în Comunicate, Executarea hotararilor CEDO /de Rasista

Situația statului de drept în statele membre UE devine o problemă de sancțiuni și controverse politice dure. O piesă lipsă importantă în acest puzzle al statului de drept este nepunerea în aplicare a hotărârilor a două instanțe europene cheie: Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Neexecutarea hotărârilor Curților Europene a devenit o problemă sistemică. 37,5% dintre hotărârile pilot ale Curții Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a statelor UE din ultimii zece ani, nu au fost puse în aplicare. Fiecare dintre aceste hotărâri reprezintă o problemă semnificativă sau structurală, adesea cu consecințe directe pentru mulți cetățeni. Și totuși, autoritățile nu le-au pus în aplicare.

În același timp, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se confruntă cu o contestare tot mai mare. Nepunerea în aplicare a hotărârilor CJUE este un fenomen recurent, statele membre ale UE ignorând hotărârile CJUE încă de la înființarea acesteia. Rezistența împotriva instanței din Luxemburg a crescut în ultimii ani, instanțele și guvernele din statele membre ale UE contestând în mod deschis organul superior al sistemului judiciar al UE.

România se află la coada listei, după cum se vede din acest tabel, cu un scor al neexecutării hotărârilor foarte mare, în fapt cel mai mare dintre toate țările UE.

106 hotărâri pilot așteaptă să fie executate, iar un timp mediu de executare a unei hotărâri pilot în România este de 4 ani și 2 luni

De la începutul anului 2020, CEDO a pronunțat 36 de noi hotărâri pilot în privința României. Printre cele mai recente se află cele referitoare la eșecul autorităților de a efectua investigații eficiente privind rele tratamente din partea unui terț (Toma împotriva României), eșecul în protejarea vieții unei victime a unui accident de metrou (Nedelcu c. României), și internarea psihiatrică ilegală ca măsură de securitate (R.D.și I.M.D. v. România).
Cea mai veche hotărâre pilot care așteaptă executarea este Străin și altii, din 2005 și privește ineficiența mecanismelor de restituire sau compensare a proprietăţilor naţionalizate în perioada comunistă.

Dintre hotărârile pilot pronunțate de CEDO împotriva României în ultimii zece ani, 57% așteaptă încă să fie executate. Doar cinci hotărâri pilot au fost executate de autorități de la începutul anului 2020.

Alte patru exemple de hotărâri ale CEDO în curs de aplicare în România:
1. Revocarea nejustificată a procurorului anticorupție (Kovesi c. României), în așteptarea executării din 2020.
2. Jurnaliştii condamnați pentru defăimarea politicienilor (Ghiulfer Predescu c. România), în curs de executare din 2017.
3. Revocarea nejustificată a prim-procurorului responsabil cu informarea publică despre activitățile anticorupție (Brisc v. România), în așteptarea executării din 2019.
4. Neinvestigarea infracțiunilor motivate de ură LGBT (M.C. și A.C. v. România), în așteptarea executării din 2016.

La douăzeci și opt de ani de la ratificarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului, este timpul să recunoaștem deschis că avem o problemă cu executarea hotărârilor importante ale CEDO, care evidențiază încălcări sistemice ale drepturilor omului. Și trebuie să ne întrebăm de ce? Trebuie să explicăm mai bine oamenilor – ale căror speranțe privind drepturile lor sunt puse mai degrabă în CEDO decât în instanțele naționale – ce înseamnă a executa o hotărâre, cum pot fi evitate viitoarele încălcări ale drepturilor și modul în care fiecare dintre noi poate fi parte din acest proces, fie că este vorba de societatea civilă organizată sau de simpli cetățeni.”

Georgiana Gheorghe, Director Executiv al APADOR-CH

Acest raport, privind situația executării deciziilor Curților Europene în toate statele UE, realizat de European Implementation Network (EIN) și Democracy Reporting International (DRI), ar putea să contribuie la introducerea executării hotărârilor Curților Europene pe agenda UE privind statul de drept, ca o cerință esențială pentru toate statele europene.

Descărcați raportul în limba engleză

Cât durează să îndrepți o lacună legislativă

06/04/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Au trecut fix doi ani de la sesizările APADOR-CH, făcute către Parlament și AVP, pentru introducerea în Legea poliției a unei durate maxime a măsurii conducerii unei persoane la sediul poliţiei (măsură privativă de libertate similară, în esență, cu reținerea)

Parlamentul a îndreptat, în sfârșit, lacuna din Legea poliției, care permitea ca durata conducerii la sediul poliției să fie nedeterminată și, prin aceasta, imprevizibilă. Conform proiectului de lege votat la 5 aprilie 2022 de Camera Deputaților, cameră decizională, poliția nu va mai putea ține o persoană la secție pentru identificare și verificări mai mult de 8-12 ore. Această modificare a fost făcută ca urmare a sesizărilor făcute în martie 2020 de APADOR-CH, atât către parlamentari, dar și către Avocatul Poporului.

Cum a fost legiferată privarea de libertate pe perioadă nedeterminată

Precedenta modificare a Legii nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, din ianuarie 2020, aducea noutăți în privința conducerii administrative la sediul poliţiei: procedura conducerii, drepturile persoanei conduse, căile de atac împotriva măsurii etc. Din păcate, legea nu mai prevedea și durata maximă a acestor proceduri administrative, care în vechea variantă a legii, era de 24 de ore.

APADOR-CH a purtat atunci o corespondență cu MAI, din care a rezultat că proiectul plecase din minister cu prevederea ca durata acelei măsuri să fie de maximum 8-12 ore, adoptată ca atare și de Senat, dar la Camera Deputaților fusese scos termenul și înlocuit cu „de îndată”, o sintagmă vagă care putea da naștere la interpretări și deci abuzuri la adresa celui privat de libertate, așa cum spune și CEDO.

Avocatul Poporului dă curs cererii APADOR-CH și atacă legea la CCR

APADOR-CH a semnalat parlamentarilor această scăpare – ei ar fi putut să-și îndrepte greșeala printr-o nouă inițiativă legislativă – dar, pe lângă acest demers, a sesizat și Avocatul Poporului, cerându-i să atace legea la CCR, pe motiv că o măsură privativă de libertate este reglementată evaziv și imprevizibil, întrucât lipsește din lege durata maximă a privării de libertate.

În aprilie 2020, AVP ne-a anunțat că a dat curs solicitării noastre și a sesizat CCR.

Conform fișei care arată traseul legislativ al proiectului în Parlament, abia în septembrie 2021 Senatul a adoptat din nou modificarea Legii poliției, reintroducând durata maximă de 8-12 ore pentru măsura conducereii la sediul poliției. La aceeași dată, proiectul și-a început așteptarea și în Camera Deputaților.

După obținerea avizelor favorabile de la toate comisiile, și o serie de amendamente care ar fi scurtat perioada la 3-4 ore în loc de 8-12 ore, proiectul a fost adoptat și de Camera Deputaților, la 5 aprilie 2022, după doi ani de așteptare.

Conform datelor existente pe site-ul Camerei Deputaților, proiectul a fost adoptat în forma trecută de Senat, amendamentele de scurtare a perioadei, formulate în Comisia de apărare, fiind respinse.

Așadar, după doi ani de așteptare, lacuna legislativă sesizată de APADOR-CH în martie 2020 a fost reparată de Parlament.

Și prin adoptarea acestei legii, care urmează să fie promulgată de președinte, ramâne valabilă regula că, în cazul unei persoane conduse la sediul poliției, trebuie efectuate, de îndată: a) identificarea persoanei; b) verificarea situației de fapt; c) luarea măsurilor legale, după care persoanei trebuie să i se permită să părăsească sediul poliției, de îndată ce identificarea, verificarea situației si luarea măsurilor s-au finalizat.

Cu titlu de exceptie (nu ca regulă), în cazul în care verificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale nu pot fi finalizate de îndată, durata lor poate fi prelungită fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării la sediul poliției.

De asemenea, tot cu titlu de exceptie, dacă identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în maximum 8 ore de la inițierea deplasării la sediul poliției, durata măsurii conducerii se poate prelungi pâna la maximum 12 ore, în vederea finalizării activităților de identificare, verificare a situației de fapt și de luare a măsurilor legale.

Dacă cele treei categorii de activități (identificare, verificare, luare de măsuri) nu pot fi finalizate față de o persoană în maximum 12 ore de la momentul inițierii deplasării la sediul poliției, persoanei va trebui să i se permita să părăsească sediul poliției unde a fost condusă. În caz contrar, persoana va fi victima infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 Cod penal). De asemenea, va fi victimă a acestei infracțiuni orice persoană care este condusă la sediul poliției și care este ținută mai mult decât timpul necesar pentru finalizarea celor 3 activități (identificare, verificare situație de fapt, luare de măsuri legale), chiar dacă, în această situație, termenele de 8 sau 12 ore nu au expirat.

Articolele modificate din lege – forma adoptată de Senat și Camera Deputaților

Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării.”

Dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin.(4’), cu următorul cuprins:

1 ^„(4 ) În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut la alin.(4), acest termen se prelungește cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși un termen de 12 ore de la momentul inițierii deplasării.”

E nevoie de o anchetă rapidă și transparentă în cazul acuzațiilor privind intimidarea jurnalistei Emilia Șercan

04/04/2022/în Comunicate, Slider /de Rasista

În urma informațiilor publicate în această dimineață de jurnalista Emilia Șercan, privind posibile încercări de intimidare și compromitere a acesteia, de către organe ale statului, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) cere Direcției Control Intern din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să ancheteze cu celeritate acuzațiile formulate de jurnalistă și să informeze opinia publică privind rezultatele acestei anchete.

Asociația consideră că sunt deosebit de grave aceste acuzații, la adresa autorităților statului – de intimidare a unei jurnaliste de investigație care a dezvăluit posibile încălcări de lege comise de prim-ministrul în funcție. Prin urmare este nevoie de o anchetă efectivă și de o informare a publicului privind rezultatele și măsurile luate, pentru a nu lăsa să planeze asupra organelor de anchetă ale statului, acuzații care ar putea dăuna încrederii populației în acestea.

Iar cel mai mare interes pentru efectuarea unei anchete rapide, corecte și eficiente ar trebui să-l manifeste chiar prim-ministrul în funcție, vizat de dezvăluirile jurnalistei.

Georgiana Gheorghe,

Director executiv APADOR-CH

Opinia APADOR-CH privind intenția guvern-ONG-uri de a înființa Ministerul Adevărului

11/03/2022/în Blog, Slider /de Rasista

APADOR-CH consideră ca neavenită orice ințiativă de înființare a unei platforme informatice prin intermediul căreia să se stabilească ce e adevărat și ce nu din conținutul postat pe Internet. Aceasta este o formă de cenzură. Numai faptele pot fi sau nu adevărate, opiniile țin de subiectivitatea fiecăruia și nu pot fi catalogate ca adevărate sau nu. Cine, din cadrul unei platforme informatice (sau Minister al adevărului), poate controla sute sau mii de postări și să verifice ce este adevărat și ce nu sau, până la urmă, ce e permis și ce nu? Pe ce criterii și prin ce verificări efective se va stabili ce este (sau trebuie să fie) adevărat și ce nu ? Lumea și viața sunt pline de culori și nuanțe, care, prin cenzură, nu pot fi reduse la doar doua culori, alb și negru.

Reacția asociației vine ca urmare a informațiilor publicate astăzi de Profit.ro, conform cărora „statul face o platformă care va scana dezinformări în online. Cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența e suspect de propagandă rusă în algoritmi propuși”. Știrea a fost ulterior „nuanțată” prin reacțiile celor implicați: Guvernul a dat vina pe „societatea civilă” care ar fi inițiat proiectul, iar ONG-urile implicate au reacționat diferit. Global Focus a făcut o precizare pe Facebook, spunând că ideea a pornit tocmai de la comunicarea deficitară a guvernului și că se lucrează încă la „mecanism” și la termenii ce vor fi scanați pe Internet; ActiveWatch s-a dezis de proiect anunțându-și retragerea. Mai mulți politicieni au reacționat la știre, unii punând prin asta la colț mai degrabă „societatea civilă” în ansamblu, care, iată, are inițiative de cenzurare a libertății de exprimare.

Din păcate, societatea civilă în ansamblul ei iese încă o dată șifonată din această tentativă a unora de a se erija în deținători ai adevărului absolut.