Dreptul de a NU fi dezinformat
În fiecare an, la 10 decembrie, marcăm Ziua drepturilor omului, o zi în care mai facem câte un bilanț și constatăm că iar suntem pe minus. Anul trecut pierdusem dreptul de a alege și de a fi ales. Anul ăsta, chipurile l-am recăpătat, dar tot nu știm ce s-a întâmplat atunci, în noiembrie 2024, de a trebuit să ne fie anulate alegerile.
Ni se tot spune că am fost dezinformați, induși în eroare, păcăliți de forțe necunoscute, să votăm pe cine nu merita să ne fie președinte. Dar azi, la mai bine de un an distanță, tot nu știm adevărul. A fost sau n-a fost, cine ne-a manipulat, și de ce?
Dezinformarea părea să fie subiectul acestui an. O realitate palpabilă, pe care o simțim cu toții. Statul s-a bătut cu pumnii în piept că-i va veni de hac, că nu se mai poate așa, că cetățenii au dreptul să NU fie dezinformați. S-au făcut declarații belicoase și promisiuni sforăitoare, ba chiar s-au descoperit strategii naționale, care trebuiau puse în aplicare de ani de zile. În lupta asta generală lipsea însă un singur lucru: definiția dezinformării. Ca să știm totuși, s-o recunoaștem.
Apoi, ca orice subiect efemer, pe la mijlocul anului a căzut în uitare și dezinformarea. Au început să doară mai mult prețurile, taxele, tăierile. Autoritățile și-au văzut de vechile lor obiceiuri: informații publice ținute la secret sau obținute cu țârâita, ziariști împiedicați să-și facă meseria, prea aproape de politicieni. Milioane de lei din bani publici cheltuite discreționar de partide, ca să mituiască o parte a presei. Și în fruntea tuturor, noul președinte care admite, de câte ori are ocazia, că statul trebuie să ne recâștige încrederea.
Dar cum?
În polifonia asta generalizată, dezinformarea continuă să existe și să facă victime. Oamenii sunt lăsați să creadă în cine și ce li se pare lor mai adevărat, exploatați de rețele sociale, de algoritmi, de „actori statali și nestatali” fără scrupule. Statul și politicienii nu se mai numără printre sursele de încredere și, după cum se vede, nici nu fac ceva ca să repare lucrurile.
Așa că am ales ca de acest 10 decembrie să-i întrebăm pe oameni ce cred ei că e dezinformarea și cine ne dezinformează mai mult. Majoritatea răspunsurilor au arătat spre „cei de sus”, „clasa conducătoare”, „politicienii”. Dar oamenii ne-au mai spus și cum încearcă ei să se apere de dezinformare, deși sunt conștienți că în acest război nimeni nu e la adăpost. Vedeți răspunsurile lor în video și lăsați-ne în comentarii și părerile voastre.
Anul ăsta de 10 decembrie marcăm ziua în care avem dreptul de a NU fi dezinformați, dar vedem totodată că nimeni nu ni-l apără și nici nu ni-l garantează. Și aici suntem pe cont propriu, ca în multe alte situații. Așa că, iată și câteva sugestii despre ce putem face ca să fim mai puțin victime, și mai mult cetățeni:
- Să cerem transparență de la autorități – folosiți deștept Legea 544/2001 ori de câte ori aveți vreo întrebare la care ar trebui să vă răspundă autoritățile;
- Să verificăm sursele informațiilor care ajung la noi, să nu dăm share emoțiilor, să nu răspândim zvonuri;
- Să susținem presa independentă și pe jurnaliștii care ne-au demonstrat prin articolele lor că sunt obiectivi;
Dreptul la informare, dreptul de a NU fi dezinformat, este un drept al omului, statul ar trebui să ni-l garanteze, dar între timp nici noi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân.
