Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Dreptul include respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei persoanei.
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Jurisprudenţa CEDO a stabilit că unele probleme de mediu pot fi considerate că fac parte din conţinutul dreptului la respectarea vieţii private şi de familie.