Raport asupra cazului Laurenţiu Capbun

1. Pe
data de 3 noiembrie 2004, reprezentantele APADOR-CH s-au deplasat la Constanţa
pentru a face investigaţii cu privire la decesul lui Laurenţiu Capbun.

2. Circumstanţele
cazului

Laurenţiu
Capbun s-a născut pe 6 septembrie 1967 şi a decedat pe 6 septembrie
2004 în Spitalul judeţean Constanţa. Locuia în Constanţa, era
necăsătorit şi avea un copil în vârstă de 4 ani. Era bolnav
de diabet zaharat – boală depistată în urmă cu 14 ani – şi
era dependent de insulină, pe care o lua de trei ori pe zi. Era extrem
de conştiincios în administrarea medicaţiei şi nu pleca nicăieri
fără doza de insulină. LC suferea şi de o gangrenă
la piciorul drept, veche de vreo 5-6 ani. S-a pus chiar problema amputării,
dar riscul era prea mare din cauza diabetului. LC era pensionat pe caz de
boală şi avea certificat de persoană cu handicap gradul II.

Pe 1 septembrie
a.c., Laurenţiu Capbun s-a dus la un mic bar din complexul „Intim”
(zona I.C.Brătianu) pentru a sărbători liberarea din penitenciar
a unui prieten, Marin Nicolae. Li s-a alăturat un al treilea prieten,
Toni Perju. In jurul orei 23.30, patronul barului i-a anunţat că
închide localul şi a refuzat să-i mai servească. A urmat o
scurtă altercaţie între Marin Nicolae şi patron, în care a
intervenit şi un prieten al celui din urmă, poliţistul DIAS
(Detaşamentul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale)
Cornel Carapcea, aflat acolo în afara orelor de program. Cei trei au fost
daţi afară din local, după care s-au aşezat pe o bancă
de pe bulevard, la circa 20 de metri de bar şi au continuat să bea
ce le rămăsese dinainte de incident. Nimeni nu a fost lovit şi
nu s-au produs pagube.

Impreună
cu ei erau şi doi minori care locuiesc în blocurile din apropiere. După
vreo 20-30 de minute, patru poliţişti DIAS cu cagule, însoţiţi
de poliţistul Carapcea, au năvălit peste ei, i-au trântit la
pământ şi i-au lovit cu picioarele pe unde nimereau, inclusiv la
cap. Unul din minori a fugit chiar la începutul „operaţiunii”.
Celălalt a fost lovit de poliţişti, la „rând” cu
cei trei adulţi. Se pare că sora minorului (în prezent plecată
din România) a văzut scena şi a început să strige la poliţişti.
Aceştia l-au lăsat să plece, după care i-au încătuşat
pe cei trei adulţi şi i-au transportat la secţia a 4-a de poliţie
cu o dubă albă marca Mercedes. Potrivit unor martori, poliţistul
Carapcea s-a dus, chiar în acea noapte, la domiciliul minorului bătut
şi i-a avertizat pe el şi pe sora lui „să aibă grijă
ce vorbesc”.

Laurenţiu
Capbun şi Marin Nicolae au fost bătuţi şi în secţia
de poliţie. Toni Perju nu a mai fost lovit. Diferenţa de „tratament”
s-ar putea datora faptului că primii doi avuseseră câte o condamnare
pentru furt. Or, foştii deţinuţi sunt adesea primii „suspecţi”
în ochii poliţiştilor care se şi comportă cu ei mai brutal
decât cu cei fără cazier. Şi Marin Nicolae şi Toni Perju
i-au rugat insistent pe poliţişti să nu-l mai lovească
pe Laurenţiu, pentru că starea lui de sănătate era extrem
de precară.

La un
moment dat, pe la 2.00 noaptea, lui Laurenţiu i s-a făcut rău.
Nu este clar de ce nu a putut să-şi ia insulina (ori îşi pierduse
doza în timpul primei intervenţii violente a poliţiştilor,
ori a fost în imposibilitatea de a-şi administra medicamentul). A fost
chemată ambulanţa, medicul i-a dat o pilulă şi i-a cerut
să meargă la spital, ceea ce LC ar fi refuzat. Interesant este faptul
că, potrivit comunicatului IPJ Constanţa din 7 septembrie, medicul
de pe ambulanţă ar fi pus diagnosticul „cunoscut cu diabet
insulino-dependent, prezintă vărsături şi greţuri,
fără să se constate prezenţa vreunei leziuni de violenţă”
(subl.n.). Pe de o parte, nu este deloc clar cum a putut constata medicul
absenţa leziunilor pe corp, nerezultând de nicăieri
că Laurenţiu ar fi fost supus unui examen atent şi complet,
ceea ce ar fi presupus dezbrăcarea. Pe de alta, absenţa leziunilor
nu înseamnă că LC nu fusese bătut, ştiut fiind că
echimozele nu devin vizibile imediat. Ar mai fi varianta că doctorul,
din proprie iniţiativă sau la solicitarea poliţiştilor,
a făcut menţiunea respectivă tocmai pentru că ştia
– sau bănuia – că LC şi ceilalţi doi fuseseră bătuţi,
încercând să preconstituie o dovadă în apărare pentru poliţişti.

Primul
eliberat de poliţişti a fost Marin Nicolae („azvârlit pe scări”,
spune Toni Perju), apoi Perju şi, după ora 2.30 noaptea,  şi
Laurenţiu, trimis acasă, se pare, cu un taxi comandat de  poliţişti.
Nu s-a întocmit nici un proces verbal de amendare sau vreun act din care
să rezulte că cei trei ar fi comis o faptă sancţionată
de lege. (Nici măcar „clasica” amendă pentru tulburarea
liniştii publice.) Mai mult, nici unul din cei trei implicaţi
în incindentul minor de la bar şi nici minorii  nu au fost legitimaţi
înainte de intervenţia în forţă, complet nejustificată
(cei cinci stăteau, pur şi simplu, pe bancă). „Conducerea”
la secţia de poliţie – în sine, măsură neconstituţională
– ar putea fi „justificată” doar dacă persoanele vizate
nu ar fi avut acte de identitate asupra lor şi ar fi comis sau
ar fi fost pe cale să comită o infracţiune. In mod clar, poliţiştii
constănţeni nu au respectat nici una din condiţii. Prin urmare,
APADOR-CH consideră că intervenţia în forţă (inclusiv
împotriva unuia dintre minori) a fost nejustificată şi disproporţionată
iar „conducerea” la secţia de poliţie a însemnat privare
ilegală de libertate. 

Pe 2 septembrie,
Laurenţiu Capbun s-a simţit foarte rău şi a chemat salvarea.
A fost internat în secţia medicală – diabetici a Spitalului judeţean
Constanţa. Pe 4 septembrie, a intrat în comă şi a fost transferat
la reanimare unde s-a recurs la metoda empirică a înfăşurării
în cearceafuri ude pentru combaterea febrei. Rudele cred că de fapt prin
împachetarea în carceafuri ude s-a dorit eliminarea urmelor de lovituri de
pe corp. Laurenţiu Capbun a murit pe 6 septembrie. Certificatul medical
constatator al decesului, eliberat de Serviciul de medicină legală
Constanţa pe 7 septembrie conţine următoarele: a) cauza directă
– stare toxico septică; b) cauze antecedente – bronhopneumonie; c-d)
cauze determinante – diabet zaharat insulino-dependent şi comă acidocetozică.

Fratele
lui Laurenţiu, Cristinel Capbun, soţia sa, precum şi rude sau
prieteni, au stat practic permanent în spital în perioada 2-6 septembrie.
Cristinel Capbun a declarat că a văzut urmele de lovituri
pe corpul fratelui lui (echimoze mari pe părţile laterale ale toracelui,
precum şi o contuzie la cap) şi că, în fişa medicală
de internare, se menţionează că Laurenţiu „prezintă
contuzii toraco-abdominale”. Din comunicatul de presă al IPJ, rezultă
că lui LC i s-a făcut, în spital, examenul radiologic iar concluzia
a fost „fără leziuni toraco-pulmonare şi abdominale”.
O radiografie pulmonară arată dacă o persoană suferă
– sau a suferit – de o boală de plămâni şi nu contuzii
pe torace. In mod ciudat, examenul radiologic nu semnalează nici o
bronho-pneumonie. Diagnosticul la internare – aşa cum se precizează
în comunicatul de presă al IPJ – este „HDS – hematemeză (conform
definiţiei din DEX – ” hemoragie pe traiectul tubului digestiv,
eliminată pe gură, frecventă în ulcerul gastroduodenal şi
în cancerul gastric”), gangrenă gambă dreaptă, diabet
zaharat tip I – insulino-dependent.” Pe 6 septembrie, un medic legist
de la Laboratorul Medico-Legal Constanţa l-a examinat pe Laurenţiu,
concluzionând că „nu prezintă leziuni de violenţă
obiective primare…” şi că este internat „pentru
o afecţiune patologică gravă – comă acidoctozică
– diabet zaharat neglijat şi bronho-pneumonie bilaterală”.
 In sfârşit, pe 7 septembrie LML a făcut necropsia, la care
familia nu a fost lăsată să asiste. (Explicaţia inspectorului
de poliţie Dinulescu cum că familia trebuia să facă cerere
oficială pentru a i se permite acest lucru este doar un pretext. Laurenţiu
a murit pe 6 septembrie la ora 21.30 iar necropsia a avut loc a doua zi. Prin
urmare, familia nu ar fi avut timpul material de a obţine aprobarea în
discuţie.) Cu referire din nou la comunicatul de presă al IPJ Constanţa,
concluziile medico-legale sunt următoarele: „Moartea lui Capbun
Laurenţiu a fost neviolentă. Ea s-a datorat stării
toxico-septice urmare a unei bronho-pneumonii, complicaţie a unui diabet
zaharat insulino-dependent, decompensat cu acidocetoză. Pe cap, trunchi,
membre şi la nivelul organelor interne nu s-au constatat leziuni de violenţă.”
(subl.n.).

Prin urmare,
dacă la internare nu s-a menţionat bronho-pneumonia – care
a devenit „personaj principal” în necropsie – rezultă  fie
că examenul radiologic de la internare a fost superficial şi deci
şi precizarea că nu există leziuni trebuie pusă sub semnul
întrebării, fie că Laurenţiu Capbun a contractat bronho-pneumonia
în spital, evoluţia fiind atât de rapidă încât bărbatul
a decedat în patru zile. Împachetarea în cearceafuri ude în perioada
4 – 6 septembrie este de natură, prin ea însăşi, să determine
îmbolnăvirea de bronho-pneumonie. Cât despre lipsa „leziunilor
de violenţă” din cele două certificate medico-legale
(cel din 6 septembrie şi necropsia din 7 septembrie), aceasta se poate
datora tot faptului că Laurenţiu Capbun a fost înfăşurat
permanent în cearceafuri ude, în perioada 4 – 6 septembrie, pentru „combaterea
febrei”, foarte probabil pentru „combaterea echimozelor”.

In opinia
APADOR-CH, înrăutăţirea galopantă a stării de
sănătate şi decesul lui Laurenţiu Capbun sunt consecinţele
directe ale violenţei şi brutalităţii cu care au acţionat
poliţiştii atât pe stradă cât şi în secţia a 4-a
de poliţie în noaptea de 1-2 septembrie. Faptele comise de aceştia
reprezintă încălcări ale dreptului la viaţă (art.2
din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale) şi dreptului de a nu fi torturat sau tratat inuman sau
degradant (art.3 din Convenţie).

APADOR-CH
cere Parchetului să cerceteze cu promptitudine şi imparţialitate
circumstanţele care au dus la moartea lui Laurenţiu Capbun şi
să tragă la răspundere penală făptaşii. Asociaţia
aminteşte că, potrivit Convenţiei europene şi jurisprudenţei
Curţii europene a drepturilor omului (vezi hotărîrile CEDO în cazurile
Anghelescu v. România şi Bursuc v. România, ambele din octombrie 2004,
precum şi decizia de admisibilitate în cazul Carabulea v.România din
septembrie 2004) autorităţile competente au obligaţia de
a efectua cercetări prompte, aprofundate şi imparţiale,
fără de care apare riscul condamnării statului român pentru
violarea prevederilor Convenţiei europene.

Pe 6 septembrie,
înainte de decesul lui Laurenţiu, Cristinel Capbun a depus o plângere
la IPJ Constanţa (nr.înregistrare 1214/6.09.04) în legătură
cu tratamentul la care fusese supus fratele său. Pe 7 septembrie, a mai
depus o completare la plângere. Până pe data de 3 noiembrie, nu primise
nici un răspuns. Cristinel Capbun este hotărît să facă
revenire la plângerea adresată IPJ Constanţa şi să trimită
plângere şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Din nou
conform comunicatului de presă al IPJ Constanţa din 7 septembrie,
poliţistul Cornel Carapcea, lucrător DIAS, a fost mutat la secţia
a 5-a poliţie, unde îndeplineşte atribuţiile agentului „de
stradă”. Cei patru poliţişti DIAS implicaţi în incidentul
din 1-2 septembrie urmează să fie trimişi (sau au fost trimişi)
în faţa Consiliului de Disciplină „pentru că nu au raportat
evenimentul conducerii Poliţiei Municipiului Constanţa şi nu
au avut aprobarea de a interveni în acest incident” (citat din comunicatul
IPJ). Prin urmare, poliţiştii DIAS au intervenit abuziv şi
ilegal.

APADOR-CH
mai semnalează un aspect îngrijorător al activităţilor
desfăşurate de poliţie (dar şi de jandarmerie): înmulţirea
cazurilor de intervenţii în care se folosesc poliţişti/jandarmi
cu cagule, chiar şi dacă este vorba de eventuale contravenţii
sau fapte ce nu prezintă vreun pericol. Purtarea cagulelor de către
forţele de ordine ar putea fi justificată doar în cazul intervenţiilor
împotriva unor infracţiuni foarte grave, comise de grupuri  periculoase
de tipul crimei organizate. In opinia asociaţiei, purtarea cagulelor,
care fac imposibilă identificarea autorilor unor posibile abuzuri (vezi
şi cazul din primăvara acestui an când un adolescent din Bucureşti,
prins întâmplător într-un conflict de stradă, a fost bătut
de un „cagulat” rămas neidentificat), încurajează brutalitatea
şi violenţa poliţiştilor/jandarmilor. APADOR-CH cere
Ministerului Administraţiei şi Internelor să limiteze drastic,
prin ordin al ministrului, situaţiile în care se folosesc cagulele în
intervenţiile forţelor de ordine. De asemenea, asociaţia cere
din nou introducerea plăcuţelor matricole pe care poliţiştii
şi jandarmii să le poarte obligatoriu la vedere. Cele două
măsuri ar contribui la responsabilizarea poliţiştilor/jandarmilor
şi la îmbunătăţirea relaţiei dintre aceştia
şi persoane.

 

Manuela
Stefănescu                                                Diana Călinescu