APADOR-CH îşi continuă demersurile legale în
vederea apărării drepturilor cetăţeneşti cu toate că Ministerul Sănătăţii a
refuzat până în prezent să dialogheze în mod real cu societatea civilă.
Asociaţia formulează aceste comentarii precizând că, în urma intrării în
vigoare la data de 10 decembrie 2010 a Legii nr. 242/2010 pentru completarea
Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
(iniţiativă legislativă a guvernului), autorităţile sunt obligate să justifice
în scris nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris de cetăţeni
şi asociaţiile legal constituite ale acestora.
Cu privire la
conţinutul proiectului:
1. Referitor la
acoperirea costurilor, în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se precizează
că actul reglementează mecanismul prin care asiguratul participă cu o cotă
parte. Forma propusă nu numai ca nu reglementează
acest mecanism ci, dacă se va menţine, va produce numai confuzie.
Astfel, alineatele
(1) şi (2) ale art. 4 conţin dispoziţii contradictorii, în sensul că
alin. (1) prevede “Contravaloarea
cardului naţional se suportă atât de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,
cât şi de asigurat.”,
iar alineatul următor, alin. (2) prevede că numai asiguratul suportă contravaloarea
cardului (“Asiguratul
suportă cheltuielile reprezentând contravaloarea cardului naţional de asigurări
sociale de sănătate respectiv
a documentului propriu-zis prin care se atestă calitatea de asigurat precum şi
costurile aferente distribuţiei acestuia.”).
Având în vedere că în
alin. (3) nu se prevede contribuţia Casei la
contravaloarea cardului, ci la implementarea sistemului naţional al cardului,
rezultă că prevederea din alin. (1) este anulată de prevederile din alin. (2)
si (3).
APADOR-CH
consideră că acest tip de reglementare, prin copierea (şi aceea, inexactă) a
textului art. 332 alin. 1 si 2 din Legea 95/2006, modificată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 133/2010, poate conduce la confuzii.
2. Un grav
pericol pentru viaţa privată îl reprezintă prevederile art. 7 alin. (1) al
proiectului, care, pe lângă dreptul la viaţă privată, încalcă şi normele de
tehnică legislativă, întrucât adaugă la lege. Alineatul propus are
următorul conţinut: “Entităţile care au acces la informaţiile înscrise pe
cardul naţional sunt:
a) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin unitatea de management a
cardului naţional, în calitate de administrator unic al sistemului informatic;
b) medicul de familie la care este înscris asiguratul;
c) medicii specialişti care au sub observaţie şi acordă servicii medicale
titularului cardului, precum şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale;
d) farmaciile cu privire la medicamentele şi datele de identificare ale
asiguratului – titularul cardului, înscrise pe prescripţia medicală.”
Legea nu prevede
că entităţile care au acces la informaţiile înscrise pe cardul naţional vor fi
nominalizate prin normele metodologice, ci doar că prin aceste norme se va
detalia modalitatea concreta prin care persoanele (prevăzute în lege sau care
trebuiau prevăzute în lege) pot accesa informaţiile de pe card. Astfel, art.
331 alin (6) din Legea nr. 95/2006, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 133/2010 prevede:
“(6) Accesul personalului medical la informaţiile înregistrate pe
cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va fi stabilit prin Norme
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX “Cardul european şi cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate” al Legii nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătaţii". Din acest text de
lege rezultă în mod clar că normele nu pot introduce noi categorii de persoane
care pot accesa cardul, ci doar pot stabili modalitatea concretă prin care
persoanele abilitate prin lege pot accesa cardul.
APADOR-CH
solicită respectarea normelor de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr.
24/2000, prin care se interzice adăugarea la lege cu ocazia întocmirii normelor
metodologice şi reglementarea condiţiilor concrete care justifică necesitatea
accesării cardului, detalierea/explicarea modalităţilor concrete de a accesa
datele, precum şi garanţiile pentru respectarea dreptului la viaţă privată,
inclusiv posibilitatea cetăţeanului de a limita accesul la datele medicale.
3. Asociaţia
solicită modificarea art. 9 alin (2) în vederea punerii în acord a reglementării
cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul la viaţă privată, ceea ce
implică şi garantarea dreptului de opţiune între formatul obişnuit şi cel
electronic al cardului. APADOR-CH propune următoarea formulare: “Termenul de la care folosirea exclusivă a cardului
naţional în scopul dovedirii calităţii de asigurat este obligatorie, se
stabileşte prin lege”.
Aşteptam
răspunsul dvs. scris, potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 52/2003, modificată
prin Legea nr. 242/2010.
Cu consideraţie,
Diana-Olivia
Hatneanu
Director Executiv
Cerere dezbatere publica