Autoritățile locale vând informațiile publice cu adaos de boutique
Ipoteza principală de lucru a fost aceea că unele instituții restricționează accesul publicului la documente prin practicarea unor tarife descurajante. Ipoteza a fost confirmată, iar tarifele descoperite ca urmare a acestei cercetări au depășit, pe alocuri, cu mult orice așteptări. În plus am descoperit să tarifele sunt cu atât mai restrictive cu cât instituțiile care le percep sunt mai mici sau mai puțin vizibile publicului larg.
În cadrul proiectului au fost trimise solicitări de informații de interes public unui număr de 89 de autorități publice locale după cum urmează: 41 de consilii județene, Consiliul General al Municipiului București, 41 de consilii locale ale municipiilor reședință de județ și 6 consilii locale ale sectoarelor Municipiului București. Colectarea datelor s-a realizat în mai-iunie 2014.
Numai 79 dintre adresanți au răspuns. Întrebările au vizat costul stabilit pentru fotocopierea unei file A4 de pe un document solicitat în baza Legii 544/2001, actul normativ local în baza căruia a fost stabilit respectivul cost, și sumele încasate de instituție ca urmare a perceperii acestor tarife.
În urma procesării informațiilor primite am aflat că media tarifelor solicitate de autoritățile incluse în analiză este de 1,41 lei/pagină A4, mult peste prețul pieței care se situează sub 0,5 lei.
În hărțile de mai jos puteți vedea situația pe județe și consilii locale, dând click pe fiecare județ în parte
Campionul absolut al exagerării tarifelor practicate – Consiliul local Drobeta Turnu-Serverin care a stabilit o taxă de 18 lei pentru orice document solicitat cu excepția celor solicitate de instanțele de judecată, parchet și alte autorități.
La polul opus, avem o listă de nouă instituții care nu percep niciun fel de tarif – consiliile județene Bihor, Maramureș, Satu Mare și Vaslui și consiliile locale Botoșani, Brăila, Cluj-Napoca și Satu Mare. Iar justificarea este rezonabilă:
Municipiul Botoșani nu a solicitat și nu solicită sume cu destinația fotocopiere documente solicitanților de informații publice. Motivul pentru care s-a hotărât acest fapt este acela că s-a constatat că pentru o pagină format A4 costul este de 0,04 lei, documentele solicitate sunt în număr foarte mic, astfel că suma încasată ar fi nesemnificativă în raport cu disconfortul produs solicitantului.
Sumele totale încasate pe parcursul anului 2013 și până în luna mai a anului 2014 se ridică la 236.638 de lei. Din această sumă mai mult de trei sferturi – 192.000 lei – o reprezintă sumele încasate de Consiliul local Drobeta Turnu-Severin, campionul prețurilor mari care încasează 18 lei/document. Sume semnificativ mai mari decât celelalte instituții a încasat și Consiliul local Sibiu – 27.154 lei. Restul de bani – 17.485 lei – reprezintă veniturile realizate de pe urma copierii documentelor de către 62 de instutuții. Reiese că, în medie, o instituție a realizat pe parcusul anului 2013 și în primele cinci luni din 2014 venituri totalizând 282 de lei. Suma este insignifiantă în raport cu bugetele autorităților respective. Mai mult, se poate estima că simpla procesare contabilă a acestor sume costă mai mult decât încasările.
*Hărțile au fost făcute cu ajutorul cercetătorilor de la geo-spatial.org, în cadrul laboratorului media experimental Sponge.
Recomandările APADOR-CH:
- la nivel normativ – eliminarea taxei privind eliberarea de fotocopii pentru documentele solicitate în temeiul legii liberului acces la informații de interes public, prin hotărâre de guvern, cel puțin pentru un număr de pagini (de exemplu 30) și stabilirea unui tarif maximal pentru restul de pagini. Rațiunea menținerii unui tarif pentru fotocopierea documentelor mari are în vedere două aspecte: neîmpovărarea instituțiilor fără resurse financiare consistente și descurajarea abuzului de drept;
- la nivel de practică – renunțarea la perceperea de taxe pentru fotocopierea documentelor solicitate, cel puțin pentru un număr rezonabil de pagini, și încurajarea comunicării din oficiu, dar și a furnizării de informații prin mijloace electronice.
Acest studiu a fost realizat şi publicat în cadrul unui proiect al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), finanțat de Balkan Trust for Democracy. Proiectul țintește îmbunătățirea accesului la informații de interes public precum și a procesului de consultare publică.