Arhiva tag-ul pentru: abuzuri politie

Sunteți aici: / abuzuri politie

Articole

Patru cetățeni bătuți de poliție în ultimele două luni, în centrul Bucureștiului

/în , , /de
APADOR-CH cere pedepsirea bătăușilor în uniformă de la secția de poliție din Centrul istoric și închiderea sediului vechi al Secției 10 din sectorul 3

APADOR-CH a sesizat, în urmă cu câteva zile, Inspectoratul General de Poliție și instituția Avocatului Poporului să ia măsuri ferme privind comportamentul abuziv al polițiștilor de la Secția 10 București, care au făcut numai în acest an mai multe victime printre cetățenii conduși la secție.

politisti-bataie

Cot la cot cu polițiștii de la secția amintită, însă, bat și polițiștii de la secția din Centrul istoric, cele două filiale „colaborând” în materie de abuzuri asupra cetățenilor, pe care-i ridică din centrul orașului și-i conduc la anumite sedii unde agenții nu sunt supravegheați de superiori. Cel mai recent caz este al ziaristului Ștefan Mako, dus la secția de pe strada Șelari nr.22 și bătut de polițiști chiar în timp ce documenta un articol despre comportamentul abuziv al agenților din Centrul Istoric. APADOR-CH îi acordă sprijin juridic ziaristului în demersurile pe care le va face împotriva polițiștilor care l-au agresat.

Amintim că numai în ultimele două luni, APADOR-CH a fost sesizată de alți trei cetăţeni în legătură cu purtarea abuzivă a lucrătorilor Secţiei 10 poliţie. Aceștia au afirmat că au fost conduși la sediul vechi din strada Stelea Spătaru nr. 10,  unde a fost bătuți şi privați de libertate. În urma sesizărilor făcute de APADOR-CH către Direcţia Control Intern a IGPR, două dintre aceste cazuri au ajuns şi în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, în prezent, efectuează urmărirea penală în dosarul nr. 3516/P/2014.

Comportamentul abuziv al polițiștilor de la Secția 10 continuă în mod inexplicabil, deși după cazul Gabriel-Daniel Dumitrache – decedat în incinta aceluiaşi sediu vechi al Secţiei 10 poliţie în data de 4 martie a.c. – a fost, de asemenea, deschis dosarul penal nr. 920/P/2014 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosar în care este cercetat un lucrător de poliţie din cadrul acestei secţii.

Faptul că autoritățile interne refuză să trateze cu seriozitate astfel de derapaje ale polițiștilor , înregistrate tot mai des în ultimii ani, conduce la procese pierdute de România la CEDO. Cel mai recent caz este Flămânzeanu contra României, din 4 noiembrie 2014, în care statul român a fost condamnat pentru că nu i-a anchetat pe polițiștii care l-au bătut pe cetățeanul Flămânzeanu. Alte cazuri similare sunt pe rolul instanței europene, în lipsa unor anchete efective în țară.

APADOR-CH a cerut IGPR închiderea sediului vechi al Secției 10 poliţie din strada Stelea Spătaru nr. 10, sector 3, iar activitatea de conducere adiministrativă să se desfăşoare numai la actualul sediu principal al Secţiei 10, din Bd. Unirii, nr. 72, bl. J3C, et. 5-6, sector 3 Bucureşti. De asemenea asociația solicită autorităților române să investigheze și modul de operare al agenților de poliție din Centrul istoric, al căror comportament se află de mai multă vreme în atenția organizațiilor neguvernamentale care monitorizează abuzurile organelor de ordine. Considerăm că numai tragerea la răspundere a vinovaților poate preveni repetarea acestor abuzuri.  

Filmul făcut de ziaristul Ștefan Mako, înainte de a fi el însuși dus la secție de polițiști:

Încă un român bătut de poliție își câștigă dreptatea la CEDO, în țară poliția bate în continuare

/în , , /de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat la 4 noiembrie în cauza Flămânzeanu c. României (12717/09) şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus unui tratament inuman si degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.

Reclamantul Marian Flămânzeanu, născut în 1981, s-a plâns Curţii Europene de faptul că a fost supus la tratamente inumane şi degradante atunci când a fost bătut de poliţiştii din satul său Letca Nouă (jud Giugiu) cu ocazia reţinerii şi cercetării. De asemenea, poliţiştii care l-au anchetat din cadrul Inspectoratului de poliţie Teleorman l-au bătut pentru a recunoaşte faptele ce îi erau imputate.

Curtea Europeană a constatat, atunci când reclamantul s-a plâns că a fost supus unui tratament degradant, că autorităţile statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă pentru pedepsirea vinovaților, în consecinţă a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural. Statul trebuie să-i plătească lui Marian Flămânzeanu 7.500 de euro pentru prejudiciul moral suferit.

Textul integral al hotărârii.

 

Aceasta nu este prima și nici ultima cauză a unui român care se plânge la CEDO pentru tratamentele inumane primite în țară din partea organelor de ordine. APADOR-CH a mai reprezentat în fața Curții europene cazuri precum: Olteanu contra României, Carabulea contra României sau Cobzaru contra României.

Deși CEDO a condamnat statul român de fiecare dată, în țară comportamentul poliției rămâne neschimbat. Polițiștii continuă să agreseze cetățenii, iar justiția internă pare incapabilă să oprească aceste abuzuri.

Fenomenul este departe de a fi unul izolat. APADOR-CH este sesizată săptămânal de cetățeni care vin în contact „contondent” cu poliția și solicită sprijin juridic pentru plângerile penale. Chiar la începutul acestui an tânărul Daniel Dumitrache a fost omorât în bătaie în garajele Secției 10 Poliție din București.

În prezent, pe rolul CEDO se mai află alte două cazuri de cetățeni agresați de poliție, cazurile Șerban Marinescu și Stanciu, ambele reprezentate de APADOR-CH.

Găsiți aici și alte cazuri similare  de abuzuri ale forțelor de ordine.

Protestăm față de presiunile la care este supus polițistul-avertizor de integritate din Poliția Piatra Neamț

/în , /de

APADOR-CH protestează față de presiunile la care este supus polițistul care a făcut publică înregistrarea camerei de supraveghere din sediul Poliției Municipiului Piatra Neamț, din 8 martie 2014, în care este surprins comisarul-șef Cezar Filip lovind o tânără.

Potrivit informațiilor din presă, un subofițer este anchetat disciplinar și penal pentru divulgarea acestei înregistrări.

APADOR-CH consideră că anchetarea polițistului pentru faptul că a făcut publice imagini din care rezultă, în mod evident, săvârșirea unei fapte penale (purtare abuzivă) nu are decât rolul de a intimida și alte persoane „tentate” să facă publice abuzuri sau alte încălcări ale legii.

Potrivit Legii nr. 571/2004, privind protecţia personalului din instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (cunoscută și ca „Legea avertizorilor de integritate”), avertizorii de integritate nu pot fi sancționați disciplinar sau administrativ ca urmare a unei avertizări în interes public pe care au făcut-o. În articolul 5 lit. a din legea amintită constituie avertizare în interes public semnalarea unor fapte de încălcare a legii prevăzute ca infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Printre acestea se numără și infracțiunea de purtare abuzivă (art. 296 al. 2 Cod penal), pentru care comisarul-șef Cezar Filip este cercetat penal. Iar conform articolului 8 din aceeași lege, instanţa va putea dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă avertizarea a fost făcută în interes public și cu bună-credinţă.

De asemenea, în cazul infracțiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevazută în articolul 304 al. 1 Cod penal, este sancționată penal numai divulgarea făcută fără drept și care afectează interesele sau activitatea unei persoane. Or, interesele/activitatea protejate de Codul penal nu pot fi decât interese și activități legale. Lovirea unei tinere de către șeful poliției, în sediul poliției, nu constituie o activitate legală. Așadar persoana care practica acea activitate ilegală (lovirea) și instituția din care face parte agresorul nu pot fi protejate de lege, prin interzicerea dezvăluirii ilegalităților.

În plus, atât dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cât și cele ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, prevăd că divulgarea ilegalităților comise de autorități constituite dezvăluiri făcute „cu drept”, nu „fără drept”. Conform articolului 13 din Legea nr. 544/2001, își pierd caracterul de informații clasificate și sunt de interes public, informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică. Articolul 24 al. 5 și articolul 33 din Legea nr. 182/2002 interzic expres clasificarea ca secrete de stat sau ca secrete de serviciu a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii.

În consecință, APADOR-CH cere public încetarea oricăror presiuni la adresa persoanelor care dezvăluie activități ilegale din cadrul autorităților publice și solicită minstrului de interene și conducerii parchetului să efectueze verificări urgente privind justificarea legală a anchetelor disciplinare și penale inițiate împotriva avertizorilor de integritate din cadrul Ministerului de Interne

Citiți și APADOR-CH a făcut un denunț penal împotriva șefului Poliției Piatra Neamț

Raport asupra cazului Gabriel-Daniel Dumitrache, decedat în incinta garajelor Secției 10 Poliție

/în , /de

Pe 4 martie 2014, Gabriel-Daniel Dumitrache, zis Dinte, în vârstă de 26 de ani, domiciliat fără forme legale în București, sector 3, a plecat în jurul orei 19 din casa unde locuia împreună cu mama sa și mulți alți membri ai familiei spre zona Unirii, la lucru. De etnie romă, Daniel n-avea studii, nici loc de muncă, dar pentru a-și câștiga existența lucra ca „parcagiu ” și „ om bun la toate”. În aceeași noapte (4 spre 5 martie), mai mulți polițiști s-au prezentat la mama lui acasă și i-au cerut un act de identitate al lui Daniel. La aproximativ 20 de minute după ce au plecat cu certificatul lui de naștere, polițiștii au anunțat familia că Daniel e mort.

 Familia acuză poliția că l-ar fi bătut până l-a omorât. Conform documentelor oficiale, decesul s-a produs în str. Stelea Spătaru nr. 15, fost sediu al Secției 10 Poliție – unde acum funcționează Secția de Poliție pentru Centrul Vechi, care găzduiește și sala unde sunt conduși la secție “suspecţii” depistați de angajații Secției 10, precum și garajele Secției 10. Certificatul constatator consemnează drept cauze ale decesului anemia acută, hemoperitoneul masiv și ruptura de splină patologică. Actul este înregistrat cu data 05.03.2014, consemnează ca dată a decesului 4 martie 2014, dar rubrica destinată orei decesului nu este completată. 

Reprezentanții APADOR-CH au discutat cu familia și vecinii lui Gabriel-Daniel Dumitrache, cu ultimele persoane care l-au văzut înainte să fie condus la sediul poliției, cu comandantul Secției 10 Poliție și cu comandantul Secției de Poliție pentru Centrul Vechi. De asemenea, au consultat comunicatul de presă emis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe această temă, pe 7 martie 2014.

1. Familia și vecinii lui Gabriel-Daniel Dumitrache

Gabriel-Daniel Dumitrache locuia împreună cu mama sa, imobilizată la pat, într-o cameră de la demisolul unei clădiri situată în sectorul 3 într-o zonă în care sunt multe construcții dărăpănate, foarte apropiate, astfel că e aproape imposibil să nu se audă de la o clădire la alta orice zgomot mai intens. Conform rudelor, Daniel avea aproximativ 1,75 m înălțime și în jur de 75 de kilograme, constituție atletică. Era sănătos, deși în urmă cu aproximativ 6-7 ani consumase droguri, motiv pentru care a și executat 1 an și 3 luni de închisoare. A fost tratat pentru toxicomanie la Penitenciarul-Spital Rahova și se eliberase într-o stare de sănătate foarte bună, pe care și-a menținut-o. Ca „ om bun la toate” executa și munci grele, de exemplu mutări de mobilier.

Mama lui Daniel, pe care acesta o îngrijea, a relatat că băiatul a plecat de acasă în seara de 4 martie pe la ora 19, perfect sănătos, către parcările din zona Piața Unirii. În aceeași noapte, la ora 1 și 10 minute (deci deja în 5 martie), la geamul camerei, femeia a auzit bătăi și a văzut lumina unei lanterne. Erau polițişti de la Secţia 10 care i-au solicitat un act de identitate al lui Daniel. La întrebarea acesteia dacă l-au reţinut, poliţiştii ar fi răspuns că Daniel este reţinut, dar nu de ei, ci de Poliţia Capitalei. După aproximativ 10 minute, interval în care o rudă (Vasilica Marin, cumnata mamei) a adus un dosar cu acte în care a fost găsit certificatul de naştere al lui Gabriel-Daniel Dumitrache, poliţiştii ar fi luat actul şi ar fi plecat. Conform membrilor familiei şi vecinilor, aproximativ 20 de poliţişti, în patru maşini, au venit să ia actul de identitate.
După alte 20 de minute au revenit trei maşini de poliţie, iar un poliţist i-a dat Vasilicăi Marin certificatul de naştere şi i-a spus acesteia că Daniel e mort – „îl găsiți la IML, mergeți să-l luați mâine la 10 ”. Conform rudelor şi vecinilor, aceasta a început să strige de durere, astfel că toţi locatarii au ieşit din case şi au început să pună întrebări poliţiştilor. Aceştia ar fi dat răspunsuri contradictorii, ba că l-ar fi lovit o maşină, ba că ar fi fost reţinut la Poliţia Capitalei, după care au plecat. Rudele au relatat că s-au interesat în aceeași noapte la Poliția Capitalei dar și la Poliția Rutieră și că la aceste două instituții nu figurează niciun incident în care să fi fost implicat Daniel.

Un văr primar, Dan Ionescu, și alți doi apropiați au mers la IML să ridice cadavrul în dimineața zile de 5 martie între orele 10 și 11. Dan Ionescu a povestit reprezentanților APADOR-CH că pe corpul neînsuflețit se vedeau urme clare de violență: piciorul drept ar fi fost rupt mai jos de genunchi, maxilarul ar fi fost tumefiat, abdomenul umflat, pe tot corpul erau nenumărate răni mai superficiale sau mai profunde. Un prieten al lui Daniel, care a dorit să rămână anonim, a afirmat că e convins că piciorul drept era rupt, bazându-și afirmația pe experianța sa de lucrător la pompe funebre. Mai mulți membri ai familiei, care au văzut corpul decedatului în coșciug, au relatat că au văzut maxilarul rupt și urme de arsuri (ca de electroșocuri) pe piept.

Familia și apropiații lui Gabriel-Daniel Dumitrache consideră că acesta a fost victima violențelor comise de un anume polițist (cu complicitatea mai multora) de la Secția 10, polițist al cărui nume nu îl cunosc, dar care este poreclit „Moldoveanu”. Ei afirmă că acesta a lovit și umilit în alte rânduri cunoscuți ai familiei, tot romi, tot în incinta din strada Stelea Spătaru.

Familia crede că Daniel era deja mort când polițiștii au venit la mama lui, după miezul nopții, ca să îi ceară certificatul de naștere. De altfel data decesului, consemnată pe certificatul de deces este de 4 martie , ceea ce ar confirma suspiciunile familiei, în condițiile în care polițiștii au venit la ei acasă puțin după miezul nopții, deci pe 5 martie.

2. Ultimele persoane care l-au văzut pe Gabriel-Daniel Dumitrache, înainte să fie condus la sediul poliției – „parcagiii 1”

Parcagiii sunt acei oameni care le indică șoferilor un loc de parcare disponibil, în schimbul unei recompense bănești. Se cunosc între ei, „fac parcare ” în locuri oarecum stabilite, fără a intra unul pe locul celuilalt. Unii sunt de etnie romă, alții sunt sau au fost consumatori de droguri, mulți dintre ei nu au acte de identitate, o parte sunt oameni ai străzii. Singura trăsătură comună tuturor e sărăcia extremă.

Reprezentanții asociației au discutat cu cinci „parcagii ” care lucrează în zonele Unirii și Decebal. Toți știau că Dinte (Daniel) a murit și s-au declarat convinși că a fost omorât de un polițist blond zis „Moldoveanu ”. Au afirmat că și ei au fost bătuți de același polițist.
Unul dintre ei, „Chelie ”, a relatat că s-a întâlnit cu „Dinte ” (Daniel) în seara zilei de 4 martie, în jurul orei 19, în parcarea din fața magazinului Careffour Unirea, și că pe la ora 21.00 Daniel a plecat spunându-i că merge pe Decebal, ca să se întâlnească cu „Căpățână ”.
„Căpățână ” – Cristian Tudor – a confirmat că Daniel a venit pe Buleverdul Decebal în jur de ora 21.00, dar în scurt timp ar fi plecat să cumpere niște sendvișuri. Cât timp Dumitrache era plecat a venit o mașină de poliție cu un echipaj format din doi polițiști care a oprit și l-a amendat. Aceeași mașină de poliție a revenit în zonă după ce Daniel s-a întors de la cumpărături. Cei doi polițiști l-au luat pe Daniel, l-au suit în mașină și au plecat cu el. După spusele lui Cristian Tudor acest lucru s-a întâmplat între 21,30 și 22 pe Bulevardul Decebal la numărul 17 (e o zonă unde sunt multe cafenele și restaurante). Tudor i-ar fi întrebat pe polițiști de cel îl iau pe „Dinte” și i s-ar fi răspuns: „Taci, că te luăm și pe tine! ”.

3. Comandantul Secției 10 Poliție

Reprezentanții APADOR-CH au dorit să se informeze cu privire la anumite chestiuni de procedură care ar putea clarifica circumstanțele decesului lui Gabriel-Daniel Dumitrache în timp ce se afla în custodia polițiștilor angajați ai Secției 10.

Mai exact, comandantul a fost întrebat dacă în Secția 10 există registrul de evidență a persoanelor conduse administrativ la secția de poliție, registru prevăzut de procedurile interne ale poliției, și dacă a fost întocmit un proces verbal de contravenție sau alte acte din care să reiasă pentru ce motiv și cât timp a fost privată de libertate persoana în cauză. Comandantul a refuzat să răspundă la aceste întrebări care, în mod evident, nu ar fi putut periclita în vreun fel vreo anchetă în desfășurare. Acesta a solicitat ca întrebările să-i fie adresate în scris.
Singurele informații concrete furnizate au fost că: s-a deschis un dosar de moarte suspectă, că a fost sesizată Direcția Control Intern a IGPR și că în incinta din strada Stelea Spătaru nu există un sistem de supraveghere video. Comandantul a mai afirmat și că multe dintre declarațiile familiei și prietenilor decedatului sunt false.

4. Comandantul Secției de Poliție pentru Centrul Vechi

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat şi Secţia de Poliţie pentru Centrul Vechi (în curtea căreia au avut loc evenimente soldate cu decesul lui Daniel, și unde se află garajele și o sală pe care o utilizează polițiștii Secției 10) şi au discutat cu comandantul secţiei. Acesta a spus că Secţia 10 de poliţie încă are la această adresă o sală pentru instructaj, vestiarele poliţiştilor, situate la subsolul clădirii, și garajele, dar că activităţile celor două secţii nu se suprapun.
Comandantul a afirmat că sala de instructaj aflată în clădirea Secției de Poliție pentru Centrul Vechi este folosită de angajații Secției 10 atunci când aplică măsura conducerii administrative asupra unor persoane, dar că nu poate da detalii asupra activităţii acestora, fiind o unitate separată.

5. Comunicatul de presă emis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

APADOR-CH consideră că informațiile conținute de comunicatul de presă emis2 de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe tema decesului lui Gabriel-Daniel Dumitrache sunt insuficiente și tardive. Comunicatul a fost emis pe 7 martie 2014, după ora 18, la trei zile de la deces, și nu face nicio referire cu privire la ora la care s-a produs decesul. Acest lucru este cu atât mai suspect cu cât nici certificatul constatator nu conține această informație.

Concluzii
  1. APADOR-CH consideră că informațiile disponibile până la momentul redactării acestui raport conduc la ideea că în cazul decesului lui Gabriel-Daniel Dumitrache au fost încălcate atât art. 3 al Convenției europene a Drepturilor Omului – Nimeni nu poate fi supus torturii ori tratamentelor inumane ori degradante cât și art. 2 al Convenției – Dreptul la viață, articol care consacră și obligația pozitivă a statului de a proteja acest drept;
  2. Decesul lui Gabriel-Daniel Dumitrache în incinta unei secții de poliţie confirmă din nou vulnerabilitatea persoanei conduse “administrativ” la sediul politiei. O astfel de persoană, deși este privată de libertate la fel ca un arestat sau reținut, este lipsită de orice mijloc legal de apărare (dreptul de a nu da declaraţii, dreptul de a fi asistat de un avocat, informarea imediată a familiei asupra locului în care se află etc.). Este absolut necesar ca garanțiile privind respectarea drepturilor persoanelor în perioada conducerii la secția de poliție să fie reglementate prin lege, în cel mai scurt timp;
  3. Întârzierea cu peste 3 zile a publicării comunicatului DGPMB privind decesul lui Gabriel-Daniel Dumitrache este un indiciu – după opinia APADOR-CH – că se încearcă muşamalizarea cazului;
  4. Întrucât în legătura cu decesele survenite în sediile poliţiei parchetul are obligația legală de a efectua o anchetă, APADOR-CH solicită ca ancheta să fie rapidă, temeinică și eficientă, urmând ca publicul să fie informat asupra soluţiei adoptate.

Maria-Nicoleta Andreescu
Dollores Benezic
Adelina Boboșatu
12 martie 2014

_________

1 Mulțumim în mod special lui Marian Ursan, Președinte Carusel – www.carusel.org dar şi activiștilor din alte organizații: www.rhrn.org, https://www.facebook.com/badd.org, http://www.senspozitiv.ro/ , pentru sprijinul acordat în realizarea acestei secțiuni a raportului.


2 http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/03/07/comunicat-de-presa-dgpmb-18-32-02
http://b.politiaromana.ro/index.php?limitstart=3

Armonizarea cadrului legal intern privind tortura și tratamentele inumane cu prevederile ONU

/în /de

Scopul proiectului este identificarea, documentarea și raportarea cazurilor de abuz împotriva persoanelor în timpul intervențiilor poliției/jandarmeriei și acordarea de suport victimelor pentru a iniția demersurile legale împotriva abuzatorilor.
În cadrul proiectului se urmărește și monitorizarea condițiilor de detenție și susținerea persoanelor care se plâng de condițiile de detenție pentru a se adresa CEDO.
Scopul final al proiectului este determinarea autorităților publice de a îmbunătăți condițiile de detenție pentru a se evita orice formă de tortură.

Proiectul este finanțat prin United Nations Voluntary Fund for Victims of Torture.

Raport asupra cazului Ion Cucăilă, din Târgu Jiu, bătut de doi polițiști de la Poliția Municipiului Târgu Jiu.

/în /de

Două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat miercuri, 23 octombrie, la Târgu Jiu, la domiciliul cetățeanului Ion Cucăilă, care a reclamat că a fost bătut de doi polițiști de la Poliția Municipiului Târgu Jiu în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2013, o parte a agresiunii având loc în prezența unui jandarm.

Ion Cucăilă, în vârstă de 38 de ani, locuiește în aceeașă curte cu părinții săi în Târgu Jiu. El susţine că a petrecut seara de 4 septembrie în oraș, în compania unui prieten pe nume Georgian Petrache, cu care a cumpărat o sticlă de bere pe care intenționau s-o bea într-un bar. Când au intrat în respectivul local au constatat că acolo erau și doi polițiști, iar ei nu doreau să bea în «compania poliţiei».

Cucăilă crede că a fost auzit de agentul de pază al barului când i-a spus prietenului său că nu vrea să stea cu poliția acolo, și de aceea polițiștii l-ar fi abordat imediat după ce a ieșit din local. Cei doi polițiști nu s-au legitimat, în schimb le-au cerut celor doi – Cucăilă și Petrache – să prezinte actele de identitate. Pentru că niciunul nu avea la el cartea de identitate, polițiștii le-au cerut să meargă la secție. Cucăilă a întrebat ce a făcut ca să trebuiască să meargă la secție, moment în care, spune el, unul dintre polițiști l-ar fi lovit peste față cu o agendă și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. În tot acest timp cei doi poliţişti erau însoţiti de un jandarm.

S-a iscat o altercație verbală între Cucăilă și cei doi polițiști, la care prietenul Petrache a fost doar martor, fără să intervină. Cucăilă spune că a fost bruscat și imobilizat de polițiști, care au chemat prin stație o dubă de poliție ca să-l transporte la secție. În dubă, susţine Cucăilă, aceiași doi polițiști l-ar fi bătut cu pumnii, iar odată ajuns la Inspectoratul județean de Poliție ar fi fost dus într-o cameră situată la parter, vizavi de biroul ofițerului de serviciu. Era în jur de miezul nopții, estimează Cucăilă.

Acolo, în acea încăpere, Cucăilă spune că a fost pus pe podea, cu fața în sus, iar cei doi polițiști au continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele. Omul zice că „a văzut stele verzi” în momentul în care unul dintre polițiști i-a dat un bocanc în burtă, și a simțit că îi plesnește ceva în abdomen. De atunci s-a simțit foarte rău și le-a cerut polițiștilor să-i dea apă.

Polițiștii au refuzat să-i dea apă, spunându-i că nu are nimic, în schimb l-au urcat din nou în dubă și l-au dus în apropierea podului peste Jiu, unde l-au abandonat. Cucăilă apreciază că a stat în sediul poliției în jur de jumătate de oră, maxim o oră. În timpul petrecut în clădirea poliției, Cucăilă a încercat să-și folosească telefonul mobil, spunându-le polițiștilor că vrea să sune un avocat, însă aceștia i-au luat telefonul din mână și l-au bătut în continuare. Abia a doua zi, când a ajuns acasă, și-a dat seama ce făcuseră polițiștii cu telefonul lui, pentru că a găsit în el cartela și bateria întoarse invers, prin urmare telefonul nu putea fi folosit.

Abandonat de polițiști pe stradă, Cucăilă susține că s-a târât cu greu în căutarea unui taxi, dar la ora aceea din noapte nu trecea nimic prin zonă. A văzut o mașină a poliției rutiere, și i-a rugat pe agenți să-l ajute să ajungă acasă, pentru că se resimţea de pe urma loviturilor aplicate de polițişti. Agenții nu l-au crezut și nu i-au acordat niciun ajutor, spune Cucăilă, probabil și pentru că nu se vedeau urme de agresiune pe fața lui, însă el abia se mișca din cauza durerilor abdominale cauzate de loviturile cu bocancii.

Ulterior, Cucăilă a ajuns acasă fiind dus până în apropiere de un autobuz care transporta muncitori. S-a întins în pat și sperând că îi va trece durerea.

A doua zi la ora 10.00 dimineața, mama domnului Cucăilă – Ioana Bălășoiu – care locuiește în aceeași curte cu fiul ei, l-a găsit pe acesta în pat, cu buzele vinete și neputând să se miște. Ea declară că fiul i-a spus doar că a fost bătut de poliție și că simte că va muri. Femeia a telefonat la 112 și în scurt timp a venit salvarea care l-a transportat pe Cucăilă la Spitalul județean unde a fost operat de urgență, doctorii spunându-i doamnei Bălășoiu că dacă mai întârzia câteva minute fiul ei ar fi murit.

Diagnosticul pus de medici lui Cucăilă a fost: „ruptură de mezenter ileal, cu hemiperitoneu masiv (avea aproximativ 2 litri de sânge în cavitatea abdominală), contuzie de mezenter ileal cu ansă la limită”. Cucăilă a fost supus unei operații prin care i s-a cusut intestinul rupt, dar după paisprezece zile de terapie intensivă situația lui s-a înrăutățit, și a trebuit operat a doua oară de ocluzie intestinală. Conform certificatului medico-legal nr. 1132/04.10.2013, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, „leziunile traumatice suferite de Ion Cucăilă i-au pus viața în primejdie, salvarea lui datorându-se intervenției medico-chirurgicale oportun efectuate”.

În total Cucăilă a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale, iar la data întâlnirii cu reprezentantele APADOR-CH (23 octombrie 2013), deci după aproape 60 de zile de la incident, încă se refăcea de pe urma operațiilor, având o rană purulentă pe abdoment ca urmare a intervenţiei chirurgicale.

Cucăilă spune că a doua zi după internare, a venit un procuror care i-a cerut să declare ce s-a întâmplat. Cucăilă pune acest fapt pe seama scandalului iscat în presa locală, imediat după ce familia sa a chemat mai mulți ziariști la spital. Cucăilă afirmă că nu știa cum îi cheamă pe cei doi polițiști care l-au agresat, dar le-a reținut figurile, după diverse particularități fizice ale acestora – de exemplu unul dintre ei avea chelie. Ulterior i-a identificat în fotografiile pe care i le-a arătat procurorul de caz, aceștia fiind Radu Ionuț și Adrian Popescu, ambii agenți ai Poliției Municipiului Târgu Jiu.

Ulterior, la 27 septembrie 2013, un echipaj de poliție a venit acasă la Cucăilă și a lăsat lipit pe gard un proces verbal de contravenție întocmit de unul dintre polițiștii care l-au agresat – Radu Ionuț – în care se menţionează că Ion Cucăilă ar fi tulburat liniștea publică în noaptea de 5 septembrie 2013, bând bere într-un parc, și a fost amendat cu 500 de ron.

În prezent Ion Cucăilă și-a angajat un avocat care îl reprezintă în plângerea penală formulată împotriva celor doi polițiști şi a jandarmului. Cucăila a contestat şi procesul verbal de contravenţie, cauza fiind în prezent pe rolul judecătoriei Tg. Jiu. Cucăilă afirmă că starea fizică în care se află nu-i permite să muncească, iar medicul care l-a operat i-a spus că pot să mai apară și alte probleme de sănătate pe viitor, din cauza acelui mezenter rupt.

APADOR-CH consideră că acest caz (care nu este singular) ar  trebui să fie un puternic semnal de alarmă pentru Ministerul Afacerilor Interne în privința selectării,  pregătirii și evaluării polițiștilor cu accent deosebit asupra drepturilor fundamentale ale omului: dreptul la viață, dreptul de a nu fi torturat sau tratat inuman sau degradant.

Asociația a luat act de comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin Ministerul Public care a anunţat că «au fost trimişi în judecată inculpaţii Popescu Nelu, Ionuţ Cătălin şi Văduva Alin Ion pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, cu reţinerea circumstanţelor agravante». Asociaţia apreciază celeritatea cu care a fost desfăşurată cercetarea penală şi modul în care procurorul de caz a efectuat o anchetă eficientă în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene.

APADOR-CH solicită Inspectoratului General al Poliţiei Române să îi comunice măsurile interne pe care le-a luat împotriva celor doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu şi respectiv Inspectoratului General al Jandarmeriei cu privire la jandarmul implicat în incidentul din 5 septembrie 2013 a cărui victimă a fost Ion Cucăilă .

Dollores Benezic
Nicoleta Popescu

Raport asupra cazului Florin Urzică, arestat la Secţia 9 Poliţie din Bucureşti

/în , /de

Raport asupra vizitei în centrul de reţinere şi arestare preventivă din incinta Secţiei 9 Poliţie din Bucureşti – cazul Florin Urzică –

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 9 Poliţie din sectorul 2 al municipiului Bucureşti pe data de 6 martie 2012. Scopul principal al vizitei a fost întâlnirea cu Florin Urzică al cărui caz a fost sesizat asociaţiei de o cunoştinţă apropiată care l-a vizitat după arestare şi care a afirmat că Florin Urzică a fost bătut de poliţisti până ”i-au rupt gâtul”.

Pe parcursul vizitei reprezentantele APADOR-CH au discutat cu Florin Urzică, cu alte persoane arestate, cu personalul arestului şi au analizat modificările privind condiţiile de detenţie intervenite după vizita precedentă în acest arest, în data de 9 noiembrie 2011. Referitor la cazul Urzică reprezentantele asociaţiei au încercat să discute şi cu un agent de pază al arestului martor la unul dintre episoadele violente însă acesta nu era în Bucureşti. De asemenea au solicitat verbal informaţii de la registratura Secţiei 9 privind data şi ora conducerii lui Florin Urzică în sediul acestei instituţii însă agentul de serviciu a refuzat comunicarea informaţiilor invocând ordinul comandantului secţiei. Pe data de 12 martie a.c. reprezentantele asociaţiei au revenit la Secţia 9 unde au avut discuţii cu şeful arestului şi cu comandantul secţiei, pentru a clarifica unele aspecte.

Cu privire la condiţiile de detenţie, faţă de constatările anterioare ale asociaţiei se observă o uşoară îmbunătăţire constând în mutarea telefonului (care la 9 noiembrie era defect) folosit de deţinuţi din interiorul biroului agenţilor în holul incintei. Supravegherea deţinuţilor în timpul convorbirilor se face acum de către agentul care supraveghează în acelaşi timp curtea de plimbare dintr-o poziţie care, cel puţin teoretic, asigură confidenţialitatea convorbirilor. O altă îmbunătăţire – constatată pe 12 martie – se referă la respectarea mai strictă a secretului corespondenţei. Astfel, cutia poştală mobilă este dusă din cameră în cameră, dând astfel posibilitatea tuturor arestaţilor să introducă plicurile personal iar poştaşul coboară acum la subsol pentru a prelua direct corespondenţa. Până la precedenta vizită de pe 6 martie, arestaţii înmânau plicurile agenţilor care le puneau în cutie, cutia poştală era dusă sus de agenţi şi apoi preluată de poştaş. S-a eliminat astfel rolul intermediar al agenţilor arestului ceea ce înseamnă o garanţie în plus pentru respectarea secretului corespondenţei.

Restul constatărilor APADOR-CH ca şi recomandările conţinute de raportul întocmit cu ocazia vizitei anterioare rămân valabile. În esenţă: camerele sunt mici şi lipsite de iluminat natural, (deficienţă semnalată şi în raportul din 2010 al Comitetului european pentru Prevenirea Torturii, care nu şi-a găsit încă rezolvarea) hrana, furnizată de Penitenciarul Rahova, este de calitate foarte proastă, arestul nu furnizează niciun fel de materiale igienico-sanitare, vizitele aparţinătorilor se desfăşoară în condiţii degradante şi fără confidenţialitate. În plus, ca în majoritatea aresturilor, încătuşarea arestaţilor la ieşirea din arest se practică cu regularitate deşi încătuşarea ar trebui să fie o excepţie, potrivit legii.

Raportul vizitei anterioare poate fi consultat aici: http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=229 .

Cazul Florin Urzică

Pe data de 29 februarie a.c. Florin Urzică, în vârstă de 42 de ani, eliberat recent din penitenciar, se afla pe o stradă din Bucureşti în zona Naţional Arena, când, în jurul orelor 10.30 – 11.00 fost trântit la pământ şi lovit de trei persoane care, după cum s-a dovedit ulterior , erau poliţişti de la Secţia 9. Potrivit lui Florin Urzică, nu i-au cerut niciun act de identitate şi nici nu s-au legitimat. Pur şi simplu, doi poliţişti îl ţineau imobilizat pe trotuar, în vreme ce al treilea îl lovea cu bastonul tonfa şi cu picioarele, sub ochii colegilor de breaslă dar şi ai trecătorilor. În cele din urmă, Urzică a fost încătuşat şi „condus” la sediul secţiei din Pantelimon. Acolo a mai încasat lovituri de la acelaşi poliţist (Urzică nu ştie nici cum îl cheamă şi nici ce funcţie are, dar, ca semn distinctiv, poliţistul are mustaţă). Urzică afirmă că la sediul poliţiei i s-a comunicat motivul privării sale de libertate: furtul unui telefon mobil. Urzică susţine că l-a cumpărat de la o persoană căreia nu îi cunoaşte numele dar pe care ar putea-o identifica. Scopul loviturilor administrate de poliţişti ar fi fost – potrivit lui Urzică – să îl determine să „ia nişte spargeri”, adică să admită că a comis infracţiuni rămase cu autori neidentificaţi.

Potrivit relatărilor lui Florin Urzică, au urmat ore bune ( mai exact 8 şi 30 de minute, după cum rezultă din ordonanţa de reţinere de 24 de ore, emise de procuror, din care s-a scăzut perioada menţionată ce reprezenta conducerea la sediu ) în care a fost ţinut încătuşat pe un coridor din sediul Secţiei 9. În tot acest timp poliţiştii ar fi băut şi mâncat în sediu la parastasul unui coleg decedat de curând. APADOR-CH consideră că încătuşarea pe un coridor, timp de peste 8 ore a unei persoane împotriva căreia s-a folosit, în mod excesiv şi nejustificat, forţa echivalează cu tratament inuman şi degradant. Singurele acţiuni din această perioadă au fost semnarea de către Urzică a unui document fără să ştie ce conţinea şi apariţia unei avocate din oficiu pe care nu a mai revăzut-o nici la judecătorie (la emiterea mandatului de arestare) şi nici la tribunal (la recursul împotriva măsurii arestării preventive). Seara, la ora 20.00, Urzică a fost dus la parchet unde a primit ordonanţă de reţinere. Pentru că se simţea din ce în ce mai rău, reclamând dureri puternice la cap, gât şi pe toată partea dreaptă a corpului, parchetul a chemat o maşină a salvării. I s-a făcut o injecţie, salvarea a plecat dar a fost rechemată tot de parchet la puţin timp după aceea. Urzică a fost dus cu salvarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde a fost examinat de doctori de diferite specialităţi (oftalmologie, neurochirurgie, ortopedie, medicină generală de urgenţă). S-au constatat hematom la ochiul stâng, contuzie cu escoriaţii la geniunchiul stâng, traumatisme cu escoriaţii pe pulpa şi gamba piciorului drept, contuzie în zona renală şi, cel mai grav, o contuzie puternică la gât, drept care i s-a montat un guler cervical. Două dintre biletele medicale de la SUUB consemnează şi afirmaţia arestatului că a fost bătut în dimineaţa zilei de 29 februarie (în jurul orei 11.00, se precizează în biletul de la neurochirgie). La ora 3.00 în noaptea 29 februarie – 1 martie Urzică a fost prezentat şi la cabinetul medical de la DGPMB (unde a fost examinat, cel mai probabil, de un asistent). Urzică a ajuns în arestul Secţiei 9 pe la 3.15 a.m. pe 1 martie şi introdus în camera nr. 1 la 3.30, potrivit fişei din arest. Ori, drumul de la cabinetul medical de la DGPMB până la sediul secţiei din şoseaua Pantelimon durează circa 10 minute în condiţii de trafic rutier foarte redus. Concluzia asociaţiei este că examenul medical a durat doar 5-6 minute, ceea ce denotă cel puţin superficialitate din partea cadrelor medicale de la cabinetul DGPMB, unic în Bucureşti, pe la care trebuie să treacă absolut toţi suspecţii din toate secţiile de poliţie, înainte de introducerea lor în aresturi. La aducerea în arest, Urzică i-a spus şefului arestului că fusese bătut de poliţişti, ceea ce a şi fost consemnat în procesul verbal, conform afirmaţiei şefului de arest. Reprezentantele asociaţiei nu pot preciza dacă procesul verbal conţine şi precizarea „de poliţişti” sau menţionează doar agresiuni anterioare aducerii în arest. Pe 1 martie, Florin Urzică a fost din nou dus la cabinetul medical de la DGPMB unde a fost văzut de un medic care i-a prescris un calmant şi un antibiotic. În seara aceleiaşi zile, arestatul a cerut din nou să fie examinat de un doctor pentru că îi curgea sânge din nas. Un agent al arestului l-a dus imediat la Spitalul Pantelimon situat în apropiere de secţia de poliţie. Urzică afirmă că în timp ce se afla în cabinetul medicului de serviciu, poliţistul care îl bătuse cu o zi înainte (cel cu mustaţă) a năvălit în cameră, l-a scos pe pe coridor (unde îl aştepta agentul arestului) şi a rămas să discute (?) cu doctorul. Nu este clar dacă a luat – sau nu – vreun act completat de medic şi nici ce s-a discutat în cabinet. Incredibila acţiune a poliţistului s-a petrecut în văzul agentului arestului. Coincidenţă sau nu, acesta din urmă a plecat din Bucureşti pentru mai multă vreme, la un curs de perfecţionare, reprezentantele asociaţiei neputând discuta cu el.

Pe 6 martie, când reprezentantele asociaţiei au vorbit cu arestatul, acesta purta în continuare gulerul cervical (urmează să fie reexaminat medical după 15 zile de la montarea aparatului), avea ochiul stâng umflat şi vânăt şi prezenta mai multe urme de lovituri pe piciorul drept. În plus, s-a plâns de dureri mari la cap şi gât care nu cedează nici cu calmante puternice.

Florin Urzică a solicitat conducerii secţiei de poliţie să fie prezentat la un medic legist, dar nu a fost posibil pentru că nu dispune de suma pe care ar trebui să o achite potrivit legii.

Arestatul a afirmat că a făcut plângeri cu privire la tratamentele la care a fost supus in timpul privării sale de libertate la data de 29 februarie, precum cu privire la intimidările şi ameninţările ulterioare din partea poliţistului care l-a bătut. Una dintre plângeri a fost predată şefului Serviciului de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB iar cea de-a doua a fost adresată şefului Secţiei 9.

Mai trebuie menţionat faptul că, la plecarea din Secţia 9, reprezentantele asociaţiei au cerut la registratură informaţia privind ora la care a fost adus Urzică la sediul poliţiei, potrivit registrului special pentru persoane conduse. Cererea le-a fost refuzată sub pretextul că ar fi vorba de secret de serviciu. Informaţia solicitată nu se încadrează în prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia datelor clasificate. Potrivit legii informaţii secrete de serviciu sunt „informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat”. Ori, nu există niciun motiv pentru care s-ar putea considera că divulgarea orei la care a fost adusă la secţia de poliţie o persoană ar determina prejudicii unei persoane juridice. Singurele temeiuri legale care ar putea fi invocate pentru a nu comunica informaţii consemnate în registrul pentru persoane conduse ar fi cele prevăzute de Legea nr. 544/2001 la art. 12 alin (1) literele d) şi e) însă nici acestea nu sunt aplicabile în speţă. Mai exact, nu poate fi invocată protecţia datelor personale (litera d) deoarece arestatul însuşi a întreprins demersuri publice şi a fost de acord să discute cu reprezentantele asociaţiei, care l-au informat de la început că acest raport va fi document public. Nici invocarea literei e) nu este întemeiată deoarece simpla comunicare a orei la care Urzică a fost condus la sediul poliţiei nu poate periclita rezultatul vreunei anchete penale sau disciplinare. Mai rămâne doar secretomania de care a suferit – şi suferă – Poliţia Română.

Din discuţia ulterioară cu comandantul secţiei, reprezentantele asociaţiei au înţeles următoarele:

•  Florin Urzică ar fi fost surprins în flagrant delict de spargere. Nu a fost clar dacă suspectul era pe punctul de a comite o spargere sau dacă o făcuse deja. Cert este că imobilizarea lui Urzică, loviturile aplicate cu bastonul tonfa şi cu picioarele, precum şi încătuşarea au avut loc în stradă, pe trotuar;

•  Florin Urzică a depus plângere împotriva poliţiştilor (în fapt, un poliţist, ceilalţi doi „doar” asistând) care l-au lovit pe data de 29 februarie la şeful Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB. Prin urmare, acesta trebuie să transmită plângerea către parchet. Abia după ce parchetul va lua o decizie, poliţia va face, dacă va fi cazul, propriile investigaţii. Cu alte cuvinte, pe durata cercetărilor pe care parchetul ar urma să le facă, poliţiştii implicaţi nu au nicio problemă şi continuă să „lucreze” cu publicul ;

•  Cercetarea penală a potenţialelor infracţiuni comise de Florin Urzică (furt/spargere) este desfăşurată de un alt poliţist decât cei trei implicaţi în privarea de libertate din 29 februarie;

•  Modul în care se gestionează înregistrările în registrul în care se consemnează numele persoanelor, data şi ora la care au fost „conduse” la sediul poliţiei prezintă cel puţin două aspecte discutabile. Primul aspect se referă la clasificarea registrului ca secret de serviciu, detaliat mai sus. Al doilea aspect este legat de conţinutul registrului şi anume de faptul că acesta, potrivit comandantului Secţiei 9 Poliţie, nu conţine informaţii decât cu privire la persoane aduse la sediu ca martore sau reclamante/reclamate pentru fapte minore gen conflicte verbale între vecini sau muzica prea tare. Dacă persoanele „conduse” sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni grave (inclusiv flagrant delict), nu sunt trecute în registru ci se întocmeşte un proces verbal ce cuprinde informaţiile respective, de către aceiaşi poliţişti care le-au privat iniţial de libertate şi care se ataşează la dosar. Din punctul de vedere al APADOR—CH, evidenţa ar trebui să fie dublă; proces verbal cu datele amintite plus motivul şi circumstanţele ce au stat la baza deciziei de privare de libertate şi înregistrarea „conduşilor” la sediul poliţiei, indiferent de natura faptei. APADOR-CH reaminteşte că raportul CPT din 2010 recomandă instituirea unui registru unic pentru toate persoanele care ajung, dintr-un motiv sau altul, în sediul poliţiei, împotriva voinţei lor.

Cazul Constantin Dinu

Constantin Dinu din camera nr.1 – coleg de cameră cu Florin Urzică – a relatat că şi el a fost bătut dar de poliţişti ai serviciului furturi auto în momentul arestării sale la data de 10 februarie 2012, în comuna Răcari, judeţul Dâmboviţa. A afirmat că se afla într-o maşină când aceasta a fost oprită de poliţişti, că a fost scos din maşină, trântit la pământ şi lovit în repetate rânduri cu picioarele. A fost apoi transportat la cabinetul medical al DGPMB în vederea consultului medical premergător introducerii în arest. Avea faţa umflată şi a declarat celui care a întocmit fişa medicală (probabil un asistent medical) că a fost bătut de poliţişti. I-a fost recomandat consult chirurgical însă Constantin Dinu a refuzat deoarece era foarte obosit (era deja ora 4 dimineaţa a zile de 11 februarie) şi a crezut că îşi va reveni repede. Ulterior, simţindu-se tot mai rău a anunţat agenţii din arestul Secţiei 9, care l-au transportat din nou la cabinetul medical şi la consulturi de specialitate (traumatologie şi neurologie). În fişa medicală a lui Constantin Dinu se consemnează: „Agresiune fizică din afara arestului”.

Concluzii:

APADOR-CH cere ca parchetul să investigheze cu celeritate şi imparţialitate acuzaţiile credibile de rele tratamente comise de poliţiştii de la Secţia 9, dar şi de cei de la Răcari. APADOR-CH reaminteşte că dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane şi degradante este un drept absolut. Organele de poliţie pot utiliza forţa numai în situaţii limitate, cu respectarea proporţionalităţii intervenţiei şi cu scopul de a imobiliza persoana, nu de a o supune unor corecţii fizice ilegale. Ori, în cazul unor suspecţi de furt (sau spargere) care nu opun rezistenţă şi nu pun în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistilor (vezi Legea 218/2002, actualizată în 2009, art.34 lit.d) utilizarea forţei este complet nejustificată. APADOR-CH subliniază că autorităţile statului au obligaţia ca în cazul unor acuzaţii credibile de tratamente contrare articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, să desfăşoare, cu celeritate, o investigaţie amănunţită, aptă să ducă la tragerea la răspunderea a celor vinovaţi.

•  Cele două cazuri de mai sus (dar şi din altele investigate extrajudiciar de APADOR-CH) exemplifică teza că perioada „conducerii” la sediul poliţiei, inclusiv primul moment al privării de libertate – imobilizarea persoanelor pe stradă sau în maşină – prezintă un grad sporit de vulnerabilitate pentru acele persoane. APADOR-CH cere reglementare strictă a modului de operare al poliţiştilor în perioada ce precede emiterea ordonanţei de reţinere , care să prevină comportamentului abuziv al forţelor de ordine .

•  Asociaţia solicită ca toate persoanele care sunt conduse la secţiile de poliţie să fie înregistrate în registrul special indiferent de motivul conducerii precum şi scoaterea registrului din categoria informaţiilor secret de serviciu;

APADOR—CH cere insistent ca agenţi sau ofiţeri de poliţie împotriva cărora există plângeri în curs de investigare la parchete să nu mai lucreze cu publicul până la finalizarea cercetărilor;
Asociaţia solicită DGPMB declanşarea unor cercetări cu privire la participarea mai multor poliţişti la un parastas organizat în sediul Secţiei 9 în cursul zilei de 29 februarie a.c. Asociaţia solicită şi explicaţii în privinţa duratei exagerate (8 ore şi 30 de minute) a ţinerii lui Florin Urzică în cătuşe, pe un coridor;
APADOR-CH cere explicaţii şi pentru intervenţia a poliţistului în cabinetul medicului de serviciu de la Spitalul Pantelimon în timp ce acesta îl consulta pe Florin Urzică.

Manuela Ştefănescu
Maria-Nicoleta Andreescu

Raspuns DGPMB Urzica-sectia 9 2012

Raspuns IGPR Urzica-sectia9-2 2012

Raport asupra cazului George-Dan Bălan, decedat în arestul Secţiei a 7-a Poliţie pe 19 octombrie 2011

/în , /de

Pe 14 octombrie 2011, vineri, George-Dan Bălan, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, sector 2 era proaspăt întors de la muncă în străinătate şi se afla într-un un mic restaurant din zona Colentina, la aproximativ 5 minute de mers pe jos de Secţia 7 Poliție, împreună cu concubina sa, Victoria. Pe la 19.30, Victoria a plecat la spitalul în care era internat unul din cei doi copii ai cuplului. Dan Bălan a rămas la restaurant şi i-a telefonat unei verişoare – Cristina – pe care a invitat-o să vină la local. Până la venirea verişoarei, a avut loc  o altercaţie între Bălan şi angajaţii localului care l-au acuzat de furtul poşetei unei cliente. Cineva dintre cei prezenţi în local a apelat serviciul 112.

George-Dan Bălan a fost reţinut de doi poliţişti de ordine publică de la Secţia 7 în seara zilei de 14 octombrie 2011 pentru tentativă de furt. A doua zi a fost dus la procuror şi apoi la instanţă care a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Recursul împotriva măsurii arestării preventive s-a judecat miercuri pe 19 octombrie 2011, dimineaţa. Câteva ore mai târziu, Bălan a decedat în arestul poliţiei. Certificatul constatator al decesului precizează drept cauză a morţii: şoc septic pe fond de pleurezie purulentă. Pâna la momentul publicării prezentului raport, rezultatele necropsiei nu au fost comunicate familiei decedatului.

În cadrul investigației proprii, reprezentanții APADOR-CH au discutat cu patru persoane care l-au întâlnit pe Dan Bălan după incidentul de la restaurant și până la momentul decesului său. În plus, s-au deplasat la Secția 7 Poliție, care era închisă pentru renovări, precum și la sediul Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB (str. George Georgescu),, unde au discutat cu unul dintre medici și au încercat să obțină informații despre locurile unde au fost transferați atât polițiștii Secției 7, cât și persoanele care s-au aflat în arest concomitent cu Dan Bălan. De asemenea, reprezentanții APADOR-CH au vizitat Secția 9 Poliție, unde fuseseră transferați doi dintre polițiștii care anterior lucraseră la Secția 7 și un arestat preventiv. Polițiștii nu au putut fi contactați, fiind în concediu de odihnă. În plus, reprezentanții APADOR-CH au încercat să discute cu persoana care a reclamat furtul, însă aceasta nu a dorit să ofere nicun fel de informații.

Cele patru persoane care l-au întâlnit pe Dan Bălan pe parcursul celor şase zile scurse între incidentul de la restaurant şi decesul acestuia au relatat APADOR-CH următoarele:

Cristina, verişoara lui George-Dan Bălan

Cristina a ajuns în faţa restaurantului pe la 20.30 şi l-a văzut de afară pe Bălan încercând să iasă pe uşa principală dar drumul îi era barat de un bărbat îmbrăcat într-o uniformă albă, cu siguranţă un angajat al localului. După câteva secunde, Bălan a luat-o la fugă prin local iar Cristina, cunoscând topografia locului, a ghicit că acesta va încerce să fugă prin spate şi apoi prin curtea unui atelier auto situat în imediata apropiere pe o alee dintre blocuri. Aşa că femeia a alergat spre capătul aleii şi a apucat să vadă doi poliţisti care îl trântiseră pe Bălan la pământ, îi puseseră cătuşele şi îl loveau cu picioarele. Pe urmă l-au ridicat şi l-au dus înapoi la restaurant, unde l-au înghesuit încovrigat şi încătuşat şi la mâini şi la picioare, sub masa din faţa intrării  şi şi-au pus picioarele pe el. Aşa s-a desfăşurat prima parte a „anchetei” în care poliţiştii au luat declaraţii de la angajaţi, martori şi persoana care a reclamat furtul. Cristina a plecat de la local, după ce i-a telefonat Victoriei care era la spital, pentru a o informa despre cele întâmplate.

Cristina nu l-a mai văzut pe Dan Bălan până la decesul acestuia. A fost chemată la parchet ca martor ocular, unde, mai bine de două ore, i s-au cerut insistent detalii pe care ea nu şi le mai amintea (de pildă cum erau îmbrăcaţi poliţiştii agresori).

Victoria, concubina lui George-Dan Bălan

După ce fusese alertată telefonic de Cristina, Victoria a ajuns la sediul Secţiei 7 Poliţie în jurul orei 21.00 unde, după o aşteptare de aproape o oră, a aflat de la un poliţist că ancheta era în curs și a fost sfătuită să meargă acasă şi să revină a doua zi. Victoria a plecat de la secţie şi, după ore de discuţii cu rude şi prieteni, a găsit un avocat care a fost de acord să-l  apere pe Bălan. Victoria s-a întors la secţie cu avocatul – Ciprian Şoldea – în jurul orei 12 noaptea. După circa o oră, avocatul a ieşit din sala de audienţe şi i-a spus Victoriei că Bălan se simţea rău şi că înţelesese de la el că ar fi fost bătut şi de angajaţii localului şi de poliţişti. A doua zi dimineaţa, Victoria l-a văzut câteva minute pe Bălan când acesta a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. A remarcat atunci dificultatea cu care se deplasa şi petele de sânge de la guler (confirmate şi de avocat). Nu a apucat să vorbească cu el, aşa cum nu i se permisese nici în seara şi noaptea precedentă. Luni 17 octombrie 2011, Victoria a primit telefon de la concubin care i-a cerut să îi aducă unguentul Ben Gay şi medicamentul Ketonal. Pe 19 octombrie, miercuri, după respingerea recursului la măsura arestării preventive, avocatul a înştiinţat-o telefonic că se poate duce în vizită la arest. Femeia a cumpărat cele necesare, inclusiv alimente şi a ajuns la secţia de poliţie în jurul orei 13.00. A cerut să îşi viziteze concubinul, dar i s-a spus să mai aştepte. Au urmat repetate amânări, timp în care ea a aflat de a unul din poliţişti că Bălan fusese dus la spital şi că ar avea „un furtun de 17 cm în picior”. În jurul orei 16.00, i s-a comunicat de un poliţist că „soţul nu doreşte vorbitor” şi, prin urmare, să facă o listă cu obiectele aduse şi să meargă acasă. Victoriei i s-a părut greu de crezut că Bălan nu voia să-i vorbească şi a insistat să-l vadă măcar printr-o vizetă, să audă din gura lui că refuză dreptul la vorbitor. Nu i s-a permis aşa că a făcut lista cerută de poliţist. Insistenţele şi întocmirea listei au durat cel puţin 30 de minute, deci Victoria a părăsit sediul poliţiei pe la 16.30. Câteva ore mai târziu, afla de la prieteni că la televizor s-a anunţat că George-Dan Bălan ar fi murit în arest. Cu toate că ştirea era deja publică, primul răspuns pe care l-a primit la telefon de la ofiţerul de serviciu de la secţia a 7-a a fost „nu ştim nimic, reveniţi”! Victoria s-a deplasat din nou la sediul secţiei, unde o persoană îmbrăcată civil care s-a recomandat drept „şeful” secţiei a confirmat decesul concubinului şi a afirmat că avea de gând să o anunţe a doua zi, după ce ar fi intrat în posesia certificatului de deces.

În ziua înmormântării lui Bălan, Victoria a fost sunată de la secţia de poliţie să se prezinte pentru ridicarea obiectelor personale ale decedatului, care s-au rezumat la banii din portofel. I s-a explicat că restul s-ar afla la „expertiză”. Corpul decedatului a fost preluat de la IML, îmbrăcat,  aşa că Victoria nu a observat dacă prezenta urme de lovituri. În drum spre cimitir, convoiul mortuar a trecut pe lângă Secţia 7 Poliţie care era păzită de numeroase forţe de ordine publică.

Victoria a afirmat că, până la incidentul din 14 octombrie 2011, George-Dan Bălan nu a avut probleme de sănătate. Nu a fost niciodată internat în vreun spital civil. Singura excepţie a fost internarea la penitenciarul-spital Jilava, în urmă cu cel puţin 5 ani pentru că era suspect de TBC. De atunci încoace, bărbatul nu a avut nevoie de tratament şi/sau internare. În aceste condiţii, pleurezia purulentă menţionată în certificatul de deces pare greu de explicat printr-o afecţiune medicală preexistentă.

Avocatul Şoldea

În noaptea de vineri spre sâmbătă, când avocatul a intrat în sala de anchetă (era cam 12 noaptea), George-Dan Bălan scria  deja  declaraţia olografă.  În mod evident, era vorba despre declaraţia ce preceda introducerea în arest şi deci prezenţa avocatului era absolut necesară chiar din primul moment al redactării, ceea ce nu s-a întâmplat. Avocatul a observat o stare generală proastă a clientului său, o incoerenţă în exprimare, o dezordine nefirească a hainelor acestuia precum şi câteva picături de sânge pe gulerul cămăşii. A doua zi avocatul l-a întâlnit pe Dan Bălan când acesta a fost dus la procuror unde nu se putea ţine pe picioare şi a trebuit să se lungească pe o bancă. Nu a rezistat în poziţie culcat şi a solicitat ajutorul avocatului şi unui poliţist care l-au ajutat să se ridice. Judecătoria Sector 2, a dispus, în aceeaşi zi, arestarea preventivă a inculpatului şi Bălan a fost readus în arest.

Avocatul l-a întâlnit din nou miercuri, 19 octombrie 2011, când Bălan a fost prezentat instanţei pentru judecarea recursului la măsura arestării preventive. Avocatul Şoldea a afirmat că starea lui Bălan era atât de proastă încât completul de trei judecători i-a permis să stea pe scaun pe toată durata şedinţei. Avocatul a spus că încă din prima noapte, când l-a asistat pe Bălan, era limpede că starea fizică şi psihică a acestuia era gravă iar deteriorarea stării de sănătate era mai mult decât evidentă în ziua recursului. Avocatul a mai spus că are informaţii neoficiale că examinarea corpului decedatului de către IML în cadrul necropsiei ar fi fost integral filmată.

D.B., coleg de cameră în arest cu Bălan

În cursul nopţii de 14-15 octombrie 2011, după emiterea ordonanţei de reţinere, Bălan a fost dus, în jurul orelor 3.00-3.30, în camera 3 din arestul Secţiei 7. Acolo se afla, printre alţii şi D.B., un deţinut cu mandat de arestare preventivă pe care APADOR-CH l-a găsit la câteva zile după evenimente în arestul Secţiei 9. D.B. a susţinut că Bălan abia putea să respire, că reclama dureri în tot corpul  şi că, de cele mai multe ori, era incoerent şi aceasta pe întreaga durată a şederii în arest. D.B. a spus că a doua zi, sâmbătă 15 octombrie 2011, Bălan a fost dus la instanţă (între orele 9.00 şi 14.00) şi că mergea cu mare dificultate. D.B. a mai afirmat că Dan Bălan ar fi fost dus la „spital” (după ştiinţa APADOR-CH asta înseamnă cabinetul medical al DGPMB) în dimineaţa zilei de luni.

În legătură cu ziua de 19 octombrie 2011(data decesului), D.B. nu ştia decât că în momentul revenirii de la tribunal, Bălan a fost scos din nou din arest şi dus la Spitalul Floreasca la solicitarea unuia dintre responsabilii arestului, de unde s-a întors pe la 14.30-15.00 cu o mînă şi un picior în ghips! Apoi Bălan  s-a dus la baie şi a început să vomite. În jurul orei 17.00, agenţii l-au scos la aer în curtea arestului unde a şi decedat.

Reconstituirea traseului medical urmat de George-Dan Bălan

Coroborând informaţiile primite de la martori, dar şi de la medicul de la cabinetul medical din Serviciul de reţinere şi arestare preventivă,  APADOR-CH a reconstituit următorul traseu:

În noaptea de 14-15 octombrie 2011, înainte de introducerea în arest, Bălan a fost dus în jurul orei 2.00 la vizita medicală la cabinetul medical de la sediul DGPMB din str. George Georgescu. Trebuie precizat că pe timp de noapte la acest cabinet medical permanenţa este asigurată de un asistent medical, nu de un medic iar de cele mai multe ori, examenul este doar o formalitate. Este clar că starea sa de sănătate a continuat să se degradeze sămbătă 15 şi duminică 16 octombrie 2011. Datoria şefului arestului – ca şi a conducerii secţiei 7 – ar fi fost să îl ducă pe Bălan din nou la centrul medical din Serviciul de reţinere şi arestare preventivă, unde, cu siguranţă, unul din cei trei medici era de gardă. Iar dacă niciun medic nu ar fi fost disponibil (şi dacă aşa s-a întâmplat, APADOR-CH solicită explicaţii), poliţiştii erau datori să cheme salvarea. Nefăcând nimic, ei au dovedit neglijenţă faţă de starea fizică şi psihică a unei persoane aflate în custodia lor.

Abia în dimineaţa zilei de luni 17 octombrie 2011, Bălan a fost dus la cabinetul medical din str. George Georgescu ce asigură trierea şi asistenţa medicală pentru arestaţii din Bucureşti . De data asta l-a examinat un doctor care nu a constatat nimic deosebit – doar câteva echimoze –, nu a considerat necesar să îl trimită la un consult de specialitate şi s-a limitat la prescrierea unor unguente/medicamente antiinflamatorii. În aceeaşi zi, arestatul i-a telefonat concubinei şi i-a cerut ca, la prima vizită, să i le aducă. Consultarea lui Bălan în ziua de 17 octombrie 2011 a fost confirmată de medic cu ocazia vizitei pe care reprezentantele APADOR-CH au făcut-o la Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB  ulterior decesului.

Pe 19 octombrie 2011, la recurs, starea de sănătate a lui Bălan era atât de evident deteriorată, încât judecătorii i-au permis să stea pe scaun pe durata procedurii (vezi mai sus afirmaţia avocatului Şoldea). Este posibil ca escorta să îl fi dus de la tribunal direct la Spitalul Universitar, unde s-ar fi constatat o contuzie toraco-abdominală, fără recomandări şi/sau tratament. Cert este că arestatul a revenit în arest pentru scurt timp şi dus din nou la spital dar de data aceasta la Urgenţe-Floreasca unde a fost consultat numai la ortopedie.  Altfel spus, Bălan nu a fost supus şi altor examene medicale (de pildă radiografierea plămânilor, examinarea organelor vitale din cavitatea abdominală etc.) care ar fi putut duce la identificarea şi tratarea în timp util a afecţiunii acute care a dus la decesul lui Dan Bălan. APADOR-CH suspectează că examinările medicale esenţiale pentru viaţa lui Dan Bălan nu au fost efectuate pentru că ar fi putut releva semne ale brutalităţilor poliţiştilor pe durata conducerii şi nu numai. I s-ar fi pus ghips la o mână şi un picior – după cum a afirmat D.B. Readus în arest, a murit în jurul orei 17.00.

Pe 9 noiembrie 2011, două reprezentante ale APADOR-CH au mers la Secţia 7 Poliţie pentru a vizita arestul. Li s-a răspuns că arestul fusese închis pentru renovări (?) cu 5 zile înainte  şi că majoritatea arestaţilor fuseseră transferaţi la Secţia 9 Poliţie. De asemenea, personalul din arest a fost repartizat la diverse aresturi din Bucureşti.

Întrebări ale APADOR-CH pentru Serviciul de reţinere şi arestare preventivă din subordinea DGPMB şi pentru Secţia 7 Poliţie:

a)      Dacă cei doi agenţi care l-au imobilizat şi agresat pe George-Dan Bălan au fost identificaţi? Dacă sunt anchetaţi de parchet? Dacă s-a luat vreo măsură disciplinară şi dacă da, care? Cum se defineşte legal perioada în care Bălan a zăcut încătuşat sub masa din faţa restaurantului în timp de poliţiştii luau declaraţii de la angajaţii restaurantului, de la victima furtului de poşetă (în fapt, o tentativă de furt) şi alţi martori?

b)      De ce Bălan începuse declaraţia olografă în absenţa unui avocat?

c)      Cine a semnat ordonanţa de reţinere a lui Bălan?  Ce oră  este menţionată în ordonanţă?

d)      De ce conducerea secţiei a 7-a de poliţie şi şeful arestului nu au apelat la un doctor pe 15 şi 16 octombrie sau , în ultimă instanţă, la servicul 112?

e)      Dacă pe 19 octombrie, după judecarea recursului, Bălan a fost dus la spital direct de la tribunal? La ce spital? Ce recomandări/concluzii a tras  medicul care l-a consultat?

f)        Cine a decis că Bălan trebuia dus la Spitalul de urgenţă Floreasca, la secţia ortopedie? Existau indicii că putea avea membre fracturate? A fost recomandarea unui medic? Când a revenit în arest avea ghips la picior, la mână, la ambele?

Răspunsuri la întrebările de mai sus ar duce la clarificarea unor aspecte încă tulburi. Dar, în esenţă, APADOR-CH consideră că George-Dan Bălan a fost victima torturii urmate de deces, sub aspectul neacordării de îngrijiri  medicale, absolut necesare pentru salvarea vieţii,  în mod prompt şi competent. Responsabilitatea cea mai mare revine poliţiştilor care răspund de sănătatea fizică şi psihică a persoanelor aflate în custodia lor. Faptul că Bălan a fost dus la medic abia pe 17 octombrie, luni, (în noaptea de 14-15 octombrie – vineri spre sâmbătă –  îl văzuse doar un asistent) iar apoi plimbat la două spitale cu puţine ore înainte de deces arată că poliţiştii au încălcat dreptul la viaţă al lui George-Dan Bălan.

Poliţiştii de la ordine publică, implicaţi în prima fază, ar fi trebuit să îl conducă la sediul poliţiei, şi nu să îl priveze de libertate la restaurant şi, cu atât mai puţin, sub o masă. Prin urmare, ei au încălcat prevederile din Legea nr. 218/2002 privind conducerea la sediul poliţiei (prevederi discutabile din punctul de vedere al APADOR-CH, dar acestea constituie un alt subiect). Din acest punct de vedere, perioada dintre încătuşarea lui Bălan şi aducerea lui la Secţia 7 are toate datele unei privări ilegale de libertate. Aceiaşi poliţişti sunt răspunzători pentru tratamentul  inuman aplicat lui Bălan (lovituri după încătuşare, când persoana nu mai putea prezenta niciun pericol,   imobilizarea sub masă în poziţie încovrigată, cu cătuşe la mâini şi, foarte probabil, la picioare).

Mai trebuie menţionată şi încălcarea dreptului la apărare (absenţa avocatului în momentul începerii declaraţiei olografe) şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil.

Manuela Stefănescu                                                                       Maria-Nicoleta Andreescu

 

Răspunsul IGPR în acest caz – 2012

Raport asupra cazului Sorin Pârvu

/în , /de

În cursul lunii aprilie 2010, Ionelia Pârvu mama si Ana Bianca Pârvu, sotia lui Sorin Pârvu s-au prezentat la sediul asociatiei APADOR-CH pentru a se plânge de modul în care organele de cercetare penale desfasoara ancheta referitoare la decesul lui Sorin Pârvu, deces survenit în urma incidentului din data  de 26 septembrie 2009.

1. Relatarea incidentului din 26 septembrie 2009 din Braila

La data de 26 septembrie 2009, Sorin Pârvu conducea în Municipiul Braila autoturismul marca Ford Mondeo, de culoare albastru închis, înmatriculat în Bulgaria, cu numarul TX 8692 KX. Masina era proprietatea unui apropiat, Ionut Alexandru Stoian, care nu avea carnet de conducere si l-a rugat pe Sorin Pârvu, sofer profesionist, sa îl însoteasca în calitate de sofer.

Cu putin înainte de ora14, cei doi se aflau în masina, la intersectia strazilor Dorobanti si Scolilor si au oprit regulamentar la culoarea rosie a semaforului. La câteva secunde dupa oprire, lânga autoturismul acestora a aparut pe banda întâi de mers un autoturism de culoare verde marca Volkswagen Passat, înmatriculat cu nr. B 28 LVG, fara nici un însemn de politie, care ”le-a blocat fata”. Din autoturismul Passat au coborât patru barbati îmbracati în civil si înarmati cu arme de foc. Familia lui Sorin Parvu a aflat ulterior ca  acestia erau politisti angajati ai Inspectoratului General de Politie Bucuresti.

Din relatarile martorilor prezenti la locul incidentului reiese ca cei patru barbatii înarmati au început sa traga focuri de arma în autoturismul în care se aflau cei doi fara niciun avertisment.  În acel moment  Sorin Pârvu a încercat sa se retraga efectuând  manevre de mers înapoi în urma carora a intrat în impact cu un alt autoturism marca Nissan Pathfinder, de culoare alba, cu numar de înmatriculare B 94 UDK care tocmai oprise în spatele sau. Din autoturismul Nissan  a coborât un barbat îmbracat în civil care a deschis usa din spate stânga a autoturismului Ford si fara niciun avertisment l-a împuscat în cap (parietal stânga) pe Sorin Pârvu. Momentul împuscaturii a fost vazut foarte clar de pasagerul din dreapta, Ionut Alexandru Stoian aflat pe scaunul din dreapta soferului care,  ferindu-se de cioburile geamului din dreapta fata care fusese spart de politistii, îsi întorsese capul catre bancheta din spate a automobilului. . Din fotografiile facute imediat dupa incident de un martor ocular se poate observa ca autoturismul marca Ford avea parbrizul  perforat de un glont iar geamul din fata lateral dreapta spart.

La doua minute de la incident la fata locului a sosit comandantul politiei din Braila si a intrat în dialog cu politistii din Bucuresti. Conform martorilor incidentului, la întrebarea politistului din Braila « ce ati facut ?» unul dintre politisti i-a raspuns «am gresit tinta ». Deductia logica ar fi ca seful politiei Braila era la curent cu prezenta politistilor bucuresteni în municipiu si, foarte probabil cu misiunea lor. În mod sigur, el era în apropierea locului faptei, poate chiar insotindu-i pe cei cinci politisti din Bucuresti. În aceste conditii, APADOR-CH doreste sa afle daca au existat verificari anterioare interventiei cu privire la identitatea victimei si la eventualul sau cazier, cine le-a efectuat si cui a transmis informatiile respective.

În plus, asociatia cere IGPR si IPJ Braila explicatii cu privire la folosirea armei de foc împotriva lui Sorin Pârvu. A pus el viata cuiva în pericol real? A reprezentat el un pericol iminent pentru integritatea fizica a cuiva? Din informatiile asociatiei, nu rezulta ca recurgerea la arma de foc a fost justificata. Nici daca Pârvu ar fi fost acel infractor periculos cautat de politistii bucuresteni, tot un s-ar justifica folosirea armei. 

O ambulanta a sosit în aproximatix 15 minute de la incident. Personalul ambulantei a încercat sa-l resusciteze  pe Sorin Pârvu timp de 30 de minute si ulterior a transportat victima la Spitalul Judetean  de Urgenta Braila la sectia de reanimare.

Ionut Alexandru Stoian fost imobilizat cu catuse, urcat în autoturismul Volkswagen Passat si condus la politia din Braila, unde a fost retinut pâna seara.

 2. Evenimentele ulterioare incidentului

Familia victimei nu a fost informata de organele de politie despre cele întâmplate, sotia lui Sorin Pârvu primind vestea de la o cunostinta aflata la fata locului.

Sotia, Ana Bianca Pârvu, asistent medical generalist la Spitalul Judetean de Urgenta Braila a ajuns la spital în jurul orei 14.15 minute  si a observat ca intrarea spitalului era pazita de jandarmi cu cagule si arme. A patruns cu greu în spital si a fost lasata sa astepte în fata salii de reanimare. O colega asistenta medicala a anuntat-o ca sotul ei a fost împuscat în cap de politie si ca are tensiunea zero. O alta persoana, aflata la receptia spitalului i-a înmânat sotiei o pungulita care continea: permisul de conducere, cartea de identitate, telefonul mobil, o suma de bani si un obiect personal, toate apartinând victimei.

Sotia si-a anuntat familia si a continuat sa astepte disperata în holul spitalului. Familia victimei (fratele, tatal si mama) la momentul sosirii la spital a fost bruscata de mascati si li s-a interzis sa îl vada pe Sorin Pârvu. Niciun cadru medical nu i-a anuntat oficial care este starea de sanatate a victimei. Victima a fost mutata prin fata sotiei, la sectia de terapie intensiva. Ulterior sotiei i s-a solicitat acordul pentru ca victima sa fie transferata la spitalul Galati. Familia a insistat  fie transferat la Bucuresti  insa cadrele medicale au refuzat motivând  spitalele din Bucuresti nu îl primesc si în plus victima nu ar rezista  la efortul transportului  la Bucuresti.  La ora 16 Sorin  Pârvu a fost transferat la Spitalul de  Urgenta Sf. Andrei din Galati. Ambulanta care l-a transportat  a fost însotita de o a masina a politiei în care se aflau 5 jandarmi înarmati  cu cagule pe fata.

La spitalul din Galati victima  a fost  pazita tot timpul de mascati care au restrictionat accesul familiei. Medicul de garda  a comunicat jandarmilor ca starea victimei este foarte grava si recomanda transportul pacientului la Bucuresti si apoi a întrebat  un jandarm  daca însoteste victima pe timpul transportului. Sotia a observat ca jandarmul nu a stiut ce sa raspunda si s-a retras sa vorbeasca la telefon probabil cu un superior.

Victima a fost transferata în sala de operatie pentru a i se opri hemoragia deoarece pierdea foarte mult sânge prin plaga împuscata de la nivelul obrazului. Pacientul a fost apoi transferat la sectia de terapie intensiva. La ora 3 noaptea la insistentele sotiei medicul de garda a rugat jandarmii sa îi permita sotiei sa intre în salonul pacientului. Ana Bianca Pârvu si-a vazut sotul timp de 1 minut însa i s-a interzis sa îl atinga, ea dorind sa îi verifice pulsul.

 În cursul diminetii de 27 septembrie Ana Bianca Pârvu a continuat sa astepte în spital fara a primi vreo veste despre starea sotului sau. Pe parcursul noptii si al diminetii echipe de politisti « mascati » au pazit caile de acces catre camera în care se afla Sorin Pârvu.

 Purtatorul de cuvânt al spitalului a dat declaratii posturilor de televiziune ca victima Sorin Parvu a decedat  la ora 12.25 însa nu a anuntat rudele acestuia  desi întreaga familie se afla pe holurile spitalului. Sotia victimei a fost sunata de o verisoara la ora 13 care i-a transmis condoleante si asa a aflat de decesul sotului ei.

 În jurul orei 13.30, gardianul spitalului a informat familia ca pacientul Sorin Pârvu a decedat. În acel moment a izbucnit un incident între familia decedatului si 8 jandarmi mascati care asigurau paza decedatului. Jandarmii l-au împins pe frate decedatului, George Pârvu, care se deplaseaza cu ajutorului unui baston fiind grav bolnav. Pentru a-si proteja fiul,  Ionelia Pârvu a încercat sa bareze îmbrâncelile mascatilor. A fost trântita la podea, lovita în zona rinichilor si amenintata ca i se vor pune catusele, apoi a fost împinsa spre scari spunându-i-se ca nu are ce cauta acolo. Membrii familiei au fost avertizati de un jandarm : « iesiti afara ca va împusc !».

 Certificatul medical constator al decesului nr. 420, eliberat la data de 28 septembrie 2009 de Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Apostol Andrei  Galati – Serviciul de Medicina Legala, consemneaza cauzele decesului: contuzie si hemoragie meningo-cerebrala; fractura baza craniana etaj posterior drept; plaga împuscata transfixianta cervico-maseta; rana dreapta cu arma cu glont;

 3. Ancheta organelor de urmarire penala

Imediat dupa incident au fost facute publice informatii de catre comandantul politiei din Braila care a afirmat pe posturile locale si nationale de televiziune ca a fost împuscat complicele unui criminal urmarit  pe nume Alexandru Sorin Pârvu, în vârsta  de 26 de ani, persoana cu cazier judiciar extrem de periculoasa. Dupa doua zile, când politia Braila,  a aflat ca victima se numea Sorin Pârvu, în vârsta de 30 de ani fara cazier judicial, purtatorul de cuvânt a revenit asupra declaratiilor facute si a afirmat ca victima  ar fi lovit cu mâna  arma politistului  iar pistolul s-ar fi descarcat accidental.

In urma evenimentelor din  data de 26 septembrie 2009 s-a constituit dosarul penal nr.1007/P/2009 aflat în stare de cercetare la Parchetul de pe  Curtea de Apel Galati. În luna februarie, dupa aproape cinci luni de la incident familia a fost chemata sa aduca   hainele  în care era îmbracata victima la data de 26 septembrie 2009 si sa îsi dea acordul pentru reconstituire.

Familia victimei a solicitat în repetate rânduri sa fie informata despre stadiul anchetei. În luna aprilie sotia victimei a fost informata de procurorul de caz ca expertizele dispuse în cauza nu sunt finalizate.

Prin adresa nr.3963 din 6 mai 2010 Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie i-a  comunicat dnei Ana Bianca Pârvu ca plângerea ei privind stadiul anchetei a fost trimisa procurorului general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Galati, unitate care îi va comunica raspunsul.

La data de 12 mai 2010 Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Galati i-a comunicat dnei Ana Bianca Pârvu ca dosarul nr. 1007/P/2009 a fost înaintat, la data de 12.04.2010, la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de urmarire penala si criminalistica, pentru a se dispune cu privire la preluarea cauzei în vederea efectuarii urmaririi penale. Aceasta este ultima informatie primita de familia Parvu pâna la data redactarii acestui raport.

APADOR-CH aminteste ca revine statului obligatia de a desfasura o ancheta serioasa si aprofundata cu privire la circumstantele mortii unei persoane, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului organele de cercetare trebuie sa ofere o explicatie plauzibila privitoare la producerea decesului, în urma unei anchete ce trebuie sa fie finalizata într-un termen rezonabil.

În concluzie, APADOR-CH cere  Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sa accelereze cercetarile cu privire la circumstantele si autorii   implicati în incidentul din data de 26 septembrie 2009 a carui victima a fost Sorin Pârvu, dat fiind ca, dupa toate aparentele, agresorii, inclusiv persoana care l-a împuscat mortal pe Sorin Pârvu, sunt identificati, în plus exista martori oculari si fotografii facute imediat dupa incident, precum si numeroase acte si marturii medicale.

 

Raport asupra cazului lui Emil Baboi din Bucureşti

/în , /de

Emil Baboi, în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, sector 4 s-a adresat APADOR-CH în legătură cu un incident ce a avut loc în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 în sediul secţiei 9 de poliţie. Emil Baboi se consideră victima unor rele tratamente din partea poliţiştilor de serviciu în acea noapte.

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Circumstantele incidentului

Emil Baboi practica meseria de taximetrist. În seara respectiva, dupa terminarea  programului de lucru (în jurul orei 23.30), si-a cumparat o sticla de bautura alcoolica de la un magazin aflat în imediata vecinatate a sectiei 9 de politie. În asteptarea unui amic, a baut din sticla si, constient ca nu se mai putea urca la volan, a telefonat concubinei sale sa vina sa ia cheile si masina. Aceasta a ajuns în câteva minute (pe la ora 0.10), împreuna cu un nepot. A luat cheile de la Emil Baboi si s-a dus la masina. Pentru ca nu reusea sa deschida portiera, concubinul s-a rastit la ea, ceea ce a atras atentia unor politisti aflati pe treptele de acces în sediu. Acestia au intervenit mai întâi verbal. Baboi le-a replicat ca nu era treaba lor lucru care i-a suparat atât de tare încât l-au luat cu forta si l-au dus în sediul politiei, sub ochii concubinei si nepotului ei. Vazând ce se întâmpla, acestia au ramas pe loc si au chemat un vecin care a venit si a luat masina. Nepotul a plecat acasa dupa un timp dar femeia a stat în fata sediului pâna dimineata în jurul orei 8.00 când Baboi a fost scos din sediu si bagat în masina politiei cu destinatia parchet.

Conform declaratiilor sale, în sediul politiei Emil Baboi a fost încatusat si legat de calorifer. I s-a luat si telefonul mobil care nu i-a mai fost înapoiat. Apoi, timp de câteva ore, politistii l-au lovit cu pumnii si picioarele cu scurte pauze “între reprize”. Baboi nu stie câti politisti l-au batut pentru ca din pozitia în care fusese imobilizat, nu vedea decât picioare. Barbatul crede ca loviturile au încetat pe la 5.00 – 5.30. Când s-a trezit pe la ora 8.00, era asezat pe un scaun, i se scosesera catusele, îl dezbracasera de haina si camasa si îl stropisera cu apa. Era plin de sânge pe fata si pe pantaloni. Pe la 8.30-9.00 politistii l-au dus la parchetul de pe lânga Judecatoria sectorului 2 (sediul din str. Scaune nr.3) pentru a obtine, probabil, ordonanta de retinere. Numai ca procurorul de serviciu l-a trimis pe Baboi la spital si apoi acasa si i-a recomandat sa îsi scoata certificat medico-legal iar pe politisti i-a invitat sa paraseasca biroul.

Emil Baboi crede ca politistii de la sectia 9 ar fi întocmit un proces verbal dar afirma ca nu a semnat nimic si ca nu stie ce acuze i-ar fi putut fi aduse.

El a fost transportat la spitalul clinic de urgenta Bagdasar-Arseni de concubina lui. A ramas internat aproape 24 de ore iar în biletul de externare din 7 ianuarie a.c. se precizeaza ca diagnostic urmatoarele: agresiune (afirmativ), traumatism cranio-facial cu multiple escoriatii, trumatism abdominal, plaga contuza frontala dreapta suturata (s.n.), contuzie toracica, steatoza hepatica. Pe 6 ianuarie, Emil Baboi a fost examinat si la INML “Mina Minovici” iar certificatul medico-legal nr.A2/77/06.01.2009 cuprinde o descriere mai amanuntita a plagii frontale-dreapta si a tuturor echimozelor si tumefactiilor.

Documentul mentioneaza si echimozele de la ambele mâini, rezultate din încatusare precum si declaratia victimei ca resimtea dureri la nivelul rotulei drepte si la cap. INML a tras concluzia ca pacientul prezenta leziuni traumatice “ce s-au putut produce la data de 06.01.2009 prin lovire corp dur” si a recomandat “7-8 (sapte-opt) zile de îngrijiri medicale.”

Fotografiile color facute a treia zi dupa incident sunt graitoare pentru tratamentul la care a fost supus Emil Baboi în sediul politiei.

Pe 8 ianuarie, Emil Baboi s-a prezentat din nou la parchet din proprie initiativa. Procurorul – acelasi din dimineata zilei de 6 ianuarie – i-a spus ca “dosarul (cel întocmit de politie împotriva lui Emil Baboi– n.n.) nu a ajuns la el”.

În opinia APADOR-CH,. incidentul din noaptea de 5-6 ianuarie a fost posibil pentru ca politia se prevaleaza de o prevedere din Legea de organizare si functionare nr.218/2002 care îi permite conducerea la sediu a persoanelor care nu au acte de identitate si care sunt suspecte de comiterea unor fapte penale. Conducerea poate dura pâna la 24 de ore si este o masura distincta de retinerea politieneasca reglementata si în Constitutie si în legea penala. APADOR-CH a sustinut constant ca masura conducerii înseamna privare de libertate deoarece persoana condusa nu poate parasi sediul când doreste. Din pacate, Curtea Constitutionala a decis ca ar fi vorba de o masura administrativa, si deci nu ar presupune garantii si proceduri specifice privarii de libertate. Cu toate acestea, Codul de procedura penala prevede ca durata conducerii se scade din durata retinerii politienesti, ceea ce înseamna o recunoastere implicita a naturii privative de libertate a conducerii. În cazul lui Emil Baboi ar fi foarte greu de sustinut ca încatusarea si legarea de calorifer timp de cel putin 4-5 ore ar fi fost o masura administrativa. Iar în privinta transformarii sale în sac de antrenament pentru kick boxing APADOR-CH considera ca este un caz cât se poate de clar de tratament inuman si degradant.

Emil Baboi a depus plângere împotriva politistilor de la sectia a 9-a la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 2.

Relatarea concubinei lui Emil Baboi

Femeia a confirmat ca Emil Baboi i-a telefonat în noaptea cu pricina sa vina sa ia masina, ca a ajuns în câteva minute împreuna cu nepotul ei, ca amicul convocat la bautura sosise deja, ca a avut loc o altercatie între ea si concubin pentru ca nu reusea sa deschida masina, ca au intervenit politistii aflati pe treptele sediului si ca, enervati de reactia verbala a barbatului, l-au luat cu forta si l-au dus înauntru. Ea a asteptat pe strada, în fata sediului politiei pâna dimineata, a încercat de câteva ori sa intre în sectie dar nu i s-a permis si a apelat repetat mobilul lui Baboi fara rezultat. (Evident, de vreme ce telefonul îi fusese luat de politisti. Si chiar daca l-ar fi avut asupra lui, nu avea cum sa raspunda de vreme ce era încatusat si legat de calorifer.) Femeia a mai spus ca strigatele de durere ale lui Baboi se auzeau din strada. Când barbatul plin de sânge pe fata a fost scos din sediu si dus la masina politiei, femeia a luat un taxi si a ajuns si ea la parchet chiar în momentul în care barbatul parasea, liber, institutia, dupa care s-au dus împreuna la spital.

Pe 8 ianuarie femeia s-a dus la sectia 9 de politie si a discutat cu un politist care fusese de serviciu în noaptea incidentului. Vroia sa afle motivele privarii de libertate, ce se întâmplase în sediul politiei si sa recupereze telefonul mobil al lui Emil Baboi. Dupa refuzuri repetate politistul i-ar fi spus în cele din urma ca Baboi fusese luat de pe strada pentru ca agresa o femeie. Însa când concubina i-a replicat ca “agresata” era chiar ea si ca nu avusese nici cea mai mica intentie sa ceara ajutor, politistul a fost neplacut  surprins. În privinta modului în care Baboi fusese tratat în sediul politiei, politistul i-a spus cu nonsalanta ca barbatul fusese batut de altcineva, înainte de interventia politiei. Concubina neaga categoric ca s-ar fi întâmplat asa ceva. În plus, mai exista si ceilalti doi martori oculari – nepotul si amicul de pahar – care pot confirma ca Baboi nu prezenta nicio urma de lovituri înainte de a fi dus de politisti în sediu. În opinia asociatiei, în situatia – foarte putin probabila – ca barbatul ar fi fost batut  (de cine?) anterior privarii de libertate, politistii aveau obligatia de a-l prezenta imediat la medic pentru îngrijiri, cu atât mai mult cu cât, potrivit certificatelor eliberate, starea lui era foarte proasta. Cât despre telefonul mobil, politistul i-a spus femeii ca Baboi nu l-ar fi avut asupra sa. Or concubina a fost chemata sa ia masina de pe telefonul mobil al lui Baboi, amicul acestuia a fost invitat la bautura de pe acelasi mobil iar cât a asteptat în strada femeia a sunat în repetate rânduri la acelasi aparat, acum inexistent potrivit politistului.

Concluzii:

“Conducerea” la sediul politiei este în fapt, privare de libertate si trebuie reglementata ca atare prin lege, cu garantii si proceduri specifice. “Metodele” la care au recurs politistii de la sectia 9 împotriva lui Emil Baboi (încatusare, legare de calorifer, lovituri repetate la cap si corp) înseamna tratament inuman si degradant, sanctionat de legea penala româna si interzis de toate documentele internationale privind drepturile omului. Dupa toate aparentele, niciunul din politistii prezenti în sectie nu a intervenit pentru curmarea abuzului. Se poate deduce ca  sunt obisnuiti cu astfel de “metode” si chiar le si aproba. Afirmatia politistului cu care a discutat concubina a treia zi dupa incident, conform careia Emil Baboi ar fi fost batut înainte de interventia politiei (varianta usor de demontat de cei trei martori oculari, dar si de faptul ca Emil Baboi nu a fost dus imediat la spital de catre politisti) dovedeste înca o data ca solidaritatea de “breasla” functioneaza chiar si în cazul abuzurilor, în dispretul total al drepturilor omului. Disparitia telefonului mobil al lui Emil Baboi trebuie imediat clarificata deoarece, potrivit martorilor, ea nu se putea petrece decât în sediul sectiei 9 de politie.

Manuela Stefanescu                                                    Maria Andreescu

Raspunsul DGPMB in acest caz

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.