Arhiva tag-ul pentru: ANSVSA

În actualul scandal al câinilor sunt încă trei instituții care poartă o vină și au o responsabilitate uriașă, dar tac asurzitor: ANSVSA, premierul și ministrul de interne; Câteva întrebări și propuneri de la APADOR-CH

Încă un om a murit mușcat de câini în România. Al patrulea doar în București, în 20 de ani. Ca de fiecare dată opinia publică s-a împărțit și acum în tabere, luând partea câte unei haite de politicieni și funcționari publici, hrăniți atâta vreme de la buget doar ca să furnizeze scuze și acuze la nevoie. La final, ca de fiecare dată, vina va rămâne exclusiv a câinilor, nu a oamenilor care i-au aruncat pe câmpuri, ca pe gunoaie.

Deși evenimentele tragice de acest fel fac vâlvă mai degrabă când se petrec în Capitală, realitatea este că situația câinilor fără stăpân sau cu stăpâni iresponsabili este aceeași la nivel național. Dar cazul recent petrecut la București arată că nu s-a schimbat mare lucru nici în mentalitățile noastre, nici în (dez)organizarea instituțională, în ciuda faptului că din 2001 încoace avem deja mai multe legi și ordonanțe care ar fi trebuit să reglementeze domeniul protecției animalelor și drepturile lor și să prevină tragedii.

Concret, avem trei acte normative principale, care privesc gestionarea animalelor:

1. Ordonanţa de urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
2. Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi
3. Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor

Acestea au fost amendate în diverse rânduri, culminând cu normele metodologice la OUG 155/2001 care au fost aprobate în 2013, la 12 de ani după ordonanță. O perioadă de timp care arată interesul legiuitorului pentru aplicarea unei legi atât de necesare în orice societate civilizată.

Instituții multe, fără stăpân

Pe scurt, aceste legi prevăd că pentru gestionarea câinilor fără stăpân consiliile locale sunt obligate să înființeze servicii de gestionare a câinilor fără stăpân. Aceste servicii vor aduna câinii de pe străzi, îi vor trata, steriliza, microcipa și adăposti până la adopție sau până la eutanasierea lor, dacă nu îi adoptă nimeni. Aceleași servicii vor ține și un registru al câinilor care le-au trecut prin gestiune. În paralel, populația care deține câini de rasă comună este obligată să îi sterilizeze, microcipeze și să-i înscrie într-un registru al animalelor cu stăpân, ținut de Asociația Medicilor Veterinari. În felul ăsta ar trebui să fie controlat și fenomenul aruncării câinilor nedoriți din gospodării și formării haitelor necontrolate de pe maidane.

Acesta este cadrul legislativ care în teorie ar fi acoperitor, dar în practică se dovedește nefuncțional din cauza cunoscutei boli naționale de aruncare a pisicii dintr-o curte în alta. Lăsând la o parte câteva probleme de redactare care lasă loc la interpretări, aceste legi enumeră totuși concret câteva instituții care au sarcini destul de clare în gestionarea câinilor în România.

Aceste instituții sunt:

• autoritățile locale (consiliul local/general, primarul, serviciul de protecție a animalelor);
• poliția națională care îi amendează pe posesorii de animale care încalcă legile (nicăieri în aceste legi nu apare cu atribuții și poliția locală. Deși instituția a tot fost vehiculată în recentul scandal, ea nu are, totuși, vreo atribuție în acest caz);
• și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), o instituție publică centrală aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. ANSVSA este mandatată de lege să facă planuri de acțiune și să verifice dacă autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile legale pentru gestionarea animalelor de pe teritoriul lor.

Constatăm, însă, că în scandalul ultimelor zile lipsește cu desăvârșire ANSVSA, această autoritate centrală cu rol determinant în gestionarea fenomenului. Nu este luată la întrebări și se mulțumește să tacă comod, așteptând să treacă furia populară.

Prefectul, un alt personaj care ar trebui să aibă un rol important de coordonare a autorităților locale care, iată, se dovedește că se comportă ca niște găini fără cap sau ca niște instituții fără stăpân, ca să rămânem în temă, prefectul așadar tace și el la fel de comod, fericit că prin noul Cod administrativ nu i-au fost trasate atribuții care să-i smulgă prea multe eforturi.

Chiar dacă aparent această temă nu face obiectul nostru de activitate, considerăm că la baza nerezolvării cronice a fenomenului animalelor fără stăpân în România stă de fapt o nefuncționare a statului de drept, o nerespectare legilor existente, fapt care încalcă până la urmă drepturile omului. În virtutea rolului asumat de watchdog (ironie asumată!), APADOR-CH a trimis solicitări primului ministru, ANSVSA, ministrului de interne și a făcut câteva propuneri de modificări legislative menite să facă mai aplicabile legile de protecție a animalelor și implicit a oamenilor, prin funcționarea lor.

1. Cerem premierului să trimită Corpul de control la ANSVSA

APADOR-CH îi solicită prim ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, să trimită Corpul de control la ANSVSA pentru a afla dacă și în ce mod și-a îndeplinit instituția obligațiile prevăzute în art. 1 al. 4 din OUG 155/2001, de a verifica modul de aplicare a acestei ordonanțe de către consiliile locale, adică verificarea faptului dacă, consiliile locale și-au îndeplinit sau nu obligația legală de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și de înființare a Registrului de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi.

2. Cerem ANSVSA să facă publice informații despre:

• Ce acțiuni a întreprins din 2015 (data limită de implementare a OUG 155/2001) până acum pentru aplicarea legilor din domeniu?
• Câte autorități locale din România nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG 155/2001 și ce sancțiuni au primit din cauza asta?

3. Cerem ministrului de interne, domnul Lucian Bode, să publice câte amenzi a dat poliția națională/sau a animalelor pentru nerespectarea OUG 115/2001, din 2015 până la zi?
4. Cerem prefectului Capitalei, domnul Toni Greblă, să organizeze o masă rotundă cu toate autoritățile responsabile de la nivelul municipiului București și chiar cu cele ale județelor limitrofe, pentru a pune la punct împreună un plan de măsuri integrate prin care să rezolve problema câinilor fără stăpân la nivel regional.

Propunerile APADOR-CH de modificări legislative, pentru „Codul animalelor”:

Există cel puțin două probleme de redactare chiar în primul articol din OUG 155/2001 care fac ca obligativitatea prevăzută de lege să fie sabotată mai ales la nivelul Capitalei. Textul ordonanței spune așa:

Art1. al 1. Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Înlocuirea lui „respectiv” cu „și”

Sintagma „Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti” permite interpretarea că obligația din acel text legal revine consiliilor locale din țară, iar în cazul Bucureștiului, doar CGMB, nu și consiliilor locale de sector. Textul era clar dacă în loc de „respectiv” era folosit „și”, adică dacă sintagma ar fi fost: „Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

Obligație sau „la nevoie”?

Sintagma „au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi” este neclară și contradictorie. Dacă s-a dorit institutirea unei obligații legale, ea nu trebuia relativizată prin introducerea unei condiții care ține de aprecierea celui în sarcina căruia se instituie obligația („în funcție de necesități”), pentru că, în acest mod, obligația care s-a dorit instituită este tranformată în posibilitatea celui vizat de textul legal. Îndeplinirea unei obligații nu se lasă la aprecierea celui vizat, pentru că în acest fel nu mai e vorba de o obligație, ci de un drept al celui vizat de a face ceva atunci când consideră necesar. Deci, în funcție de ce vrea legiuitorul să instituie prin acel text de lege, el ar trebui să arate așa:

1. „au obligaţia de a înfiinţa” (eliminarea conditiei: „în funcție de necesități”) – dacă se dorește instituirea unei obligații în sarcina consiliilor locale/CGMB
2. „au dreptulde a înfiinţa, în funcţie de necesităţi”- dacă nu se dorește instituirea unei obligații, ci doar prevederea unui drept, care se va exercita atunci când consiliul local/CGMB apreciază că este necesar.

De asemenea, întrucât protecția animalelor se dovedește un domeniu greu de gestionat și cu prea multe instituții implicate, dar necoordonate sau care nu vor să colaboreze pentru un scop comun, ar fi utilă reunirea tuturor legilor aferente domeniului într-o singură lege, de ce nu un Cod al protecției animalelor, așa cum Codul administrativ îi protejează pe funcționarii publici.

Un prefect mai implicat, pe alocuri:

O modificare necesară a Codului administrativ cu privire la atribuțiile prefectului ar fi aceea care să prevadă că prefectul poate avea, pe perioade limitate în timp, și rol de conducător, în anumite situații concrete, pentru asigurarea siguranței cetățenilor din județul respectiv, așa cum este și acest caz.

APADOR-CH propune o completare a Art. 253 din Codul administrativ, care prevede atribuțiile prefectului, cu o literă g care să prevadă următoarele:

g) prefectul organizează și conduce, la nivel de județ, acțiuni în scopul respectării ordinii publice și asigurării siguranței cetățenilor, ocazie cu care emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate din raza sa teritorială de competență.

S-ar asigura astfel o acțiune coerentă a tuturor entităților locale care, de atâta independență și autonomie, nu mai ascultă de nimeni și nici nu sunt în stare să coopereze de unele singure, fiecare considerându-se mult prea importantă față de celelalte. Se vede treaba că este necesară o conducere unică atunci când e vorba de acțiuni importante pentru comunitate, și de amploare, care implică participarea și cooperarea mai multor entități locale, fiecare cu toanele și aerele ei. Iar un astfel de caz este, cu siguranță, gestionarea câinilor fără stăpân.

APADOR-CH precizează că uciderea câinilor aflați în adăposturi, pe motiv că așa se face economie la bani publici, este o măsură barbară. Câinii fără stăpân trebuie capturați, fără excepție, dar nu trebuie uciși. Despre uciderea câinilor din adăposturi, ca măsură de economisire a banului public, ar trebui să se discute doar după ce vor fi eliminate toate exagerările prin care banii publici sunt risipiți. Este mult mai uman și adecvat pentru o societate civilizată ca o parte din banii publici să fie alocați ținerii în viață a câinilor din adăposturi, decât subvenționării chiriilor imposibile plătite de stat unor directori sau funcționari cu pretenții exagerate. De exemplu, este de preferat subvenționarea din bani publici a unui adăpost canin subvenționării unei chirii lunare de 6.500 lire, la Londra. Sau plății unor pensii mai mari decât salariul avut de cel pensionat. Sau plății unor evenimente „cultural”-electorale gen „Zilele orașului…”. Sau acordării de vouchere pentru achiziționarea de biciclete, ochelari sau alte dispozitive de împachetare a mitei electorale. Este adevărat, câinii nu votează.