1.Ce este discursul instigator la ură.
Discursul instigator la ură („hate speech”) este o noțiune cu un conținut variabil în literatura de specialitate.
Cu toate acestea, el poate fi caracterizat drept un discurs destinat atacării, intimidării, umilirii, discreditării sau incitării la violentă ori la acțiuni care pot produce prejudicii împotriva unei persoane sau unui grup de persoane pe motiv de rasă, etnie, naționalitate, vârstă, religie, sex, categorie socială, orientare sexuală, infectare cu HIV, dizabilitate.
O diferență între discursul în termeni mai violenți și discursul instigator la ură poate fi aceea că, în caz de hate speech, singurul mesaj transmis (sau, măcar, cel dominant în mod clar) este ură față de o categorie de persoane, ură întemeiată pe motivele prezentate mai sus.
În acest sens, pe siteul USLegal, site destinat informării cu privire la chestiuni juridice curente a comercianților, avocaților, corporațiilor și a altor persoane interesate sau în nevoie de sfaturi juridice, la Secțiunea „Legal Definitions & Legal Terms” este prezentată definiția noțiunii de „Hate Speech” după cum urmează:
„Discursul instigator la ură nu transmite niciun alt înțeles decât exprimarea urii față de un grup, mai ales în circumstanțe de natură să provoace violentă. În primul rând, este o incitare la ură împotriva unui grup de persoane definit pe criterii de rasă, etnie, naționalitate, gen, religie, orientare sexuală și altele asemenea. Discursul instigator la ură poate avea orice formă de exprimare considerată ofensatoare de către grupurile rasiale, etnice și religioase sau de minoritățile discrete ori de femei.”
Recomandarea nr. R (97) 20 din 1997 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei este dedicată „Hate Speech”.
În anexa la recomandare, mai exact în preambulul anexei (intitulat „Scopul”) există și o definiție a discursului instigator la ură, după cum urmează:
„Termenul „discurs instigator la ură” trebuie înțeles ca acoperind toate formele de exprimare care răspândesc, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranță exprimate prin naționalism agresiv și prin etnocentrism, discriminare și ostilitate față de minorități, migranți și persoane de origine imigrantă.”[1]
2. Sancționarea legală a discursului instigator la ură
Atunci când un discurs purtat în termeni mai violenți, în stil pamfletar sau nu, capătă trăsăturile discursului instigator la ură, el va putea fi asimilat unui act de incitare la discriminare și sancționat ca atare.
Discursul instigator la ură este sancționabil pe mai multe căi și de mai multe autorități, cu mențiunea că, de regulă, este posibil cumulul sancțiunilor aplicate de diferitele autorități, după cum urmează:
- – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
- – Consiliul Național al Audiovizualului (CNA)
- – Avocatul Poporului (cu precizarea că nu poate emite decât recomandări)
- – Instanța de judecată civilă
- – Parchetul/poliția și instanța de judecată penală
Este de menționat că Memorandumul explicativ la Recomandarea nr. R (97) 20 conține la pct. 33 și 34 puncte de vedere care ar trebui luate în considerare cu prioritate atunci când este vorba despre sancționarea discursului instigator la ură. Astfel:
1. Sancționarea unei persoane pentru discurs instigator ură cu o amendă sau cu o pedeapsă cu închisoarea poate, în multe cazuri, să fie ineficientă în schimbarea/modificarea opiniilor și ideilor acelei persoane. Mai eficientă ar fi o sancțiune de activitate în folosul comunității, sub forma prestării de muncă pentru sau în cadrul comunității insultate. Această sancțiune, prin conținutul său educațional specific, ar face mai probabilă o schimbare a atitudinii și percepției persoanei respective, pusă în situația de a înțelege mai bine și de a respecta grupul/grupurile vizate.
2. Legea penală nu prevede intodeauna cele mai potrivite măsuri pentru anumite cazuri de discurs instigator la ură. Pentru combaterea discursului instigator la ură, mai multă flexibilitate prezintă mijloacele prevăzute de legea civilă. Opinăm că noțiunea de „lege civilă” ar trebui înțeleasă în sensul mai general, de orice reglementare care nu are caracter penal.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost înființat prin art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
CNCD este autoritatea publică în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar (Colegiul director, compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, este ales pe termen de 5 ani în ședința comună a deputaților și senatorilor) și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internăîn vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.
Organizarea şi funcţionarea CNCD au fost reglementate prin HG nr. 1194/2001. Prin Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 a fost aprobată Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor de către CNCD.
Potrivit acestor reglementări, o persoană care se consideră discriminată (inclusiv printr-un discurs instigator la ură) se poate adresa CNCD cu o petiție, în termen de cel mult 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
CNCD mai poate fi sesizat cu petiție și de organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunităti/grup de persoane ori dacă aduce atingere unei persoane fizice și aceasta cere ONGului să formuleze petiția (art. 28 din OG 137/2000; art. 8 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008).
De asemenea, CNCD se poate sesiza din oficiu (art. 19 al. 2 din ordonanță), desigur, în termenul de 1 an menționat mai sus. Autosesizarea (sesizarea din oficiu) cu privire la orice situație, anunț sau eveniment, în privința cărora există indicii cu privire la existența unor fapte care presupun săvârșirea unei fapte de discriminare, poate fi inițiată de oricare membru al Colegiului director, prin întocmirea unei note de autosesizare, motivată (art. 13 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008).
Totuși, dacă o persoană a pierdut termenul de 1 an pentru sesizarea CNCD, ea poate formulă o acțiune separată la instanță civilă, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Detalii cu privire la această acțiune se găsesc în secțiunea intitulată a „Instanța de judecată civilă”.
OG 137/2000 prevede mai multe fapte de discriminare care constituie contravenții. Discursul instigator la ură poate fi încadrat, cel mai exact, în contravenția prevăzută în art. 15 din ordonanță, care se referă explicit și la fapte de „instigare”.
Astfel, potrivit art. 15 din OG 137/2000, constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Această contravenție se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea/instigarea la ură vizează o persoană fizică sau cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea/instigarea la ură vizează un grup de persoane sau o comunitate.
Sancțiunea se stabilește de către CNCD, prin hotărâre a Consiliului director, și poate fi aplicată atât persoanei fizice, cât și persoanei juridice.
Pe lângă amenda contravențională, CNCD poate obliga partea care a săvârșit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii sale prin care a constatat săvârșirea contravenției.
CNCD poate dispune restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare (art. 20 al, 3 din ordonanță), dar cu următoarele limitări stabilite prin decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale: CNCD nu are competență ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
CNCD nu poate acorda daune morale sau materiale. Pentru obținerea de daune, partea interesată va trebui să formuleze o acțiune separată la instanța civilă. Detalii cu privire la această acțiune se găsesc în secțiunea intitulată „Instanța de judecată civilă”.
Petitita adresată CNCD poate fi formulată în scris și transmisă Consiliului printr-un mijloc legal (poștă, fax, e-mail) sau oral, prin notă de audiență. În cazul sesizării orale se întocmește o notă, care cuprinde elementele petiției și se constituie în petiție cu acordul petentului (art. 9 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008).
Model de petiție către CNCD
Petițiile anonime se vor clasa, dar cele în care nu se precizează domiciliul sau reşedinţa petentului, pot fi luate în considerare dacă există indicii că datele respective vor fi comunicate ulterior.
Petiția adresată CNCD se înregistrează în Registrul de intrare-ieșire a corespondenței și se constituie în dosar, care primește un număr. Dosarul cuprinde un opis referitor la documente. Filele dosarului se numerotează.
Pentru soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului, CNCD (Colegiul director) desfășoară o procedura similară cu cea a instanței, care presupune citarea părților, posiblitatea asistării/reprezentării părților (petent/reclamat) de către avocat, pregătirea apărării, administrarea de probe, audieri și dezbateri.
O prevedere importantă se referă la sarcina probei într-un caz de discriminare. Regula general aplicabilă într-un litigiu civil este că partea care face o afirmație trebuie să o și dovedească. În cazul discriminării, această regulă nu se aplică pe deplin. Astfel, partea care afirmă că a fost discriminată nu trebuie să facă dovadă integrală a discriminării, fiind suficient să probeze doar existența unor fapte care permit a se presupune/prezuma existența unei discriminări directe sau indirecte, situație în care persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare (art. 20 al. 6 teza I din .OG 137/2000; art. 72 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008).
CNCD trebuie să soluționeze petiția/sesizarea din oficiu în termen de 90 de zile de la data sesizării (art. 20 al. 7 din OG 137/2013).
CNCD se pronunță asupra petiției/sesizării din oficiu prin hotărâre a Colegiului director, care va cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la bază hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.
Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Ea poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ (curtea de apel), în termen de 15 zile de la data comunicării. Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.
Practic, atacarea hotărârii CNCD la instanța de contencios administrativ constă în formularea unei cereri adresată curții de apel – secția de contencios administrativ și fiscal. Competența, în primă instanță revine curții de apel, deoarece este vorba despre contestarea unui act emis de o autoritate publică centrală (CNCD), astfel că se aplică regula din art. 10 al. 1 teza II din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Hotărârea de primă instanță a curții de apel poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum prevede art. 20 al. 1 din Legea nr. 554/2004. Odată cu pronunțarea hotărârii din recurs, cauza este soluționată irevocabil.
Riscurile formulării unei petiții la CNCD și folosirii căilor de atac (procesele de la instanță de fond și instanță de recurs) privesc suportarea unor cheltuieli în cazul pierderii litigiului, care înseamnă:
-plata cheltuielilor de judecată efectuate de către cealaltă parte, care a câștigat litigiul, cu ocazia reprezentării/asistării de avocat în față CNCD
-plata cheltuielilor de judecată efectuate de către cealaltă parte, care a câștigat procesul, cheltuieli în care un loc imporant îl ocupă onorariul de avocat, la instanța de fond și instanța de recurs.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA)
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a fost înființat prin art. 10 din Legea nr. 504/2002 – legea audiovizualului și este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar (cei 11 membri sunt numiți pe termen de 6 ani în ședința comună a deputaților și senatorilor) și garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.
Potrivit art. 10 al. 5 din Legea 504/2002, CNA se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizat de către orice persoană interesată printr-o plângere, atunci când un radiodifuzor (furnizor de programe radio sau tv) încalcă prevederile legale, normele de reglementare în domeniu ori obligațiile înscrise în licența audiovizuală.
Pe siteul CNA se află un formular pentru adresarea de sesizări către CNA, inclusiv pentru cazuri de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală.
Art. 40 din Legea 504/2002 prevede că este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală.
De asemenea, prin Decizia nr. 220/2011, CNA a adoptat Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care, în art. 47, prevede că este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe, precum si orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
Potrivit art. 90 al. 1 lit. g din Legea 504/2002, constitutie contravenție programarea şi furnizarea de programe care încalcă interdicția de difuzare de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală.
Această contravenție se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei. În cazul în care CNA apreciaza că efectele faptei concrete sunt minore, va adresa doar o somaţie publică de intrare în legalitate.
Radiodifuzorul căruia i s-a aplicat o sancţiune sau i s-a adresat o somaţie de intrare în legalitate de către CNA are obligaţia de a comunica publicului, în 24 de ore, motivele şi obiectul sancţiunii sau ale somaţiei, în formularea transmisă de CNA. În caz contrar, se va aplica o amendă contravenţională de la 2.500 lei la 50.000 lei.
În cazul săvârşirii repetate a acestei contraventii, CNA poate decide, gradual, aplicarea uneia dintre următoarele sancţiuni, potrivit art. 95 din Legea 504/2002:
- -obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare;
- -obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 şi 21,00, numai textul deciziei de sancţionare;
- -reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale, cumulată cu obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare .
De asemenea, potrivit art. 95/1 din Legea 504/2002, CNA poate decide aplicarea sancțiunii „supreme”, retragerea licenţei audiovizuale, în cazul săvârșirii repetate de către furnizorul de servicii media a uneia dintre următoarele fapte:
- –incitarea publicului la ură naţională, rasială sau religioasă;
- -incitarea explicită la violenţă publică;
- -incitarea la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat;
- -incitarea la acţiuni teroriste.
Deciziile de sanctionare emise de CNA pot fi atacate la curtea de apel – secţia de contencios administrativ și fiscal. În cazul deciziilor de sancționare emise de CNA pentru abateri repetate, hotărârea curtți de apel poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum prevede art. 95/2 din Legea 504/2002.
Avocatul Poporului (AP)
Potrivit art. 13 al. 1 lit. b din Legea nr. nr. 35/1997, Avocatul Poporului soluționează petiţii formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice (ministere, agenții/oficii/structuri guvernamentale, deconcentrate, consilii județene și locale, primari, prefecți etc).
Unul dintre drepturile fundamentale este și cel de a nu fi discriminat, prevăzut în toate reglementările internaționale importante. Spre exemplu, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este dedicat și are ca titlu „interzicerea discriminării”, iar Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție prevede „interzicerea generală a discriminării:
Ca atare, o persoană/un grup poate susține că i s-a încălcat un drept (de a nu fi discriminat) dacă efectul unui discurs este de a incita la discriminare împotriva sa.
Este de subliniat că petiția poate fi adresată AP numai dacă încăclarea dreptului (incitarea la discriminare) a fost comisă de către o autoritate a adminstrației publice. Deci, dacă o persoană fizică sau o persoană juridică, alta decât cele din sfera adminstrației publice, încalcă dreptul persoanei/grupului, petiția nu trebuie adresată AP, ci celorlalte autorități competente.
Petiţiile adresate AP sunt scutite de taxa de timbru. Ele trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul fiecărei persoane fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză.
Nu vor fi luate în considerare petiţiile anonime.
Nu fac obiectul activităţii AP şi vor fi respinse fără motivare petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.
Termenul de sesizare a AP este de cel mult 1 an de la data la care s-au produs încălcările drepturilor şi libertăţilor ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele
Model de sesizare către Avocatul Poporului
AP are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei, în condiţiile prezentei legi.
În cazul în care AP constată că petiţia persoanei fizice lezate este întemeiată, se va adresa în scris autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei fizice şi va cere să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să repare prejudiciile produse, precum şi să repună persoana fizică lezată în situaţia anterioară.
Autorităţile publice în cauză au obligatia să ia de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate de AP, repararea prejudiciilor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau au favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate şi vor informa despre aceasta AP.
Desi AP poate emite numai recomandări (art. 21 din Legea 35/1997), faptul că legea prevede obligația autorităților publice de a lua măsurile necesare în raport de constatările AP (art. 23 al. 2 din Legea 35/1997), conferă acestor recomandări un caracter oarecum mai puternic decât cel de simple informări cu caracter facultativ. Desigur, depinde și de cât de mult este decis AP ca, în practică, să urmărească și să insiste, în limitele legii, pentru ca recomandările sale să fie respectate.
În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură, în termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalităţile comise, legea prevede că AP se va adresea, după caz, autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare sau prefectului, care au obligatia să îi comunice, în termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate
Dacă nici autorităţile administraţiei publice ierarhic superioare sau prefectul nu reactionează, AP va putea sesiza Guvernul, întrucat are dreptul să sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice centrale şi al prefecţilor.
Dacă nici Guvernul nu reacționează și nu adoptă, în termen de cel mult 20 de zile, măsuri privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de AP, el va comunica acest fapt Parlamentului.
AP este obligat să aducă la cunoştinţa persoanei care i-a adresat petiţia modul de soluţionare.
Instanța de judecată civilă
Potrivit art. 27 din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată civile o cerere/actiune pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, potrivit art. 28 din OG 137/2000, organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării pot formula o astfel de cerere în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi/grup de persoane ori dacă aduce atingere unei persoane fizice și aceasta cere ONG-ului să formuleze acțiunea.
Cererea/acțiunea civilă este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea CNCD (art. 27 al. 1 din OUG 137/2000).
Cu alte cuvinte, victima discriminării/instigării la discriminare sau, după caz, ONG-ul, se poate adresa direct instanței civile de judecată (care este diferită de instanța de contencios administrativ, unde poate contesta soluția de la CNCD) pentru obținerea remediilor cuvenite.
Termenul pentru introducerea actiunii civile este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.
Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD.
Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.
În faţa instanţei civile se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile OUG 137/2000.
Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se comunică CNCD.
Răspunderea civilă delictuală, cum este și cea generată de încălcarea dreptului de a nu fi discriminat, este reglementată Codul civil (Legea nr. 287/2009). Relevante sunt următoarele prevederi:
- Art. 1349 din Codul civil prevede că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
- De asemenea, art. 1357 din Codul civil prevede că acela care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
- Potrivit art. 1386 Cod civil, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
Autorul actului ilicit poate fi chemat de victimă direct în judecata civilă, fără ca aceasta să se mai adreseze CNCD sau, dacă s-a adresat, fără să aștepte rezultatul de la CNCD.
Totusi, având în vedere că „organismul specializat” în materie de discriminare este CNCD, trebuie subliniat că punctul de vedere al CNCD exprimat prin soluția adoptată în legatură cu o cauză în care se invocă discriminarea are o greutate importantă și în fața instanței civile.
De aceea, dacă într-o cauză solutionată de CNCD s-a stabilit irevocabil că nu a existat discriminare, sunt șanse foarte mici să fie admisă o acțiune civilă formulată ulterior la o instanță civilă, prin care se cer despăgubiri pentru aceeași situație de fapt.
Pe de altă parte, dacă existența discriminării a fost deja stabilită de CNCD, are șanse reale de reușită o acțiune la instanța civilă prin care se solicită despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciilor produse prin faptul ilicit (discriminator).
În acest context, trebuie precizat că, potrivit legii, CNCD nu poate acorda daune morale sau materiale, aceste remedii fiind atributul exclusiv al instanței civile.
Din acest motiv, dacă victima discriminării poate face dovada că prejudciul suferit necesită pentru acoperirea integrală și acordarea de daune morale și/sau materiale, ea poate solicita acordarea acestora pe calea unei acțiuni la instanța civila, ulterior hotărârii CNCD, acțiune care are ca sprijin practic important această hotărâre a CNCD.
Riscurile formulării unei acțiuni civile privesc situația pierderii procesului, care înseamnă:
-plata cheltuielilor de judecată efectuate de către cealaltă parte, care a câștigat procesul, cheltuieli în care un loc important îl ocupă onorariul de avocat.
Acțiunea civilă va avea conținutul și forma oricărei cereri de chemare în judecată civilă, astfel cum prevede Codul de procedură civilă. Este recomandabil ca acțiunea civilă să fie redactată și inițiată de un avocat.
Parchetul/poliția și instanța de judecată penală
Unele forme ale discursului instigator la ură pot căpăta forma infracţională, situaţie în care se poate adresa parchetului/poliţiei o sesizare penală, prin plângere (atunci când se reclamă încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes propriu) sau denunţ (atunci când se reclamă încălcarea prin infracţiune a unui drept/interes al altuia).
Desigur, parchetul/poliţia se poate sesiza şi din oficiu.
Dacă, după efectuarea de verificări şi cercetări, parchetul apreciază că sesizarea este întemeiată, va sesiza, prin rechizitoriu, instanţa de judecată penală, care va putea dispune condamnarea (sanctionararea penală: amendă penală, închisoare sau alte măsuri) a celui vinovat.
Infracţiunea în care ar putea fi încadrat discursul instigator la ură este cea de “incitare la ură sau discriminare” prevăzută de art. 369 din Codul penal (Legea nr. 286/2009) şi care constă în incitarea publicului, prin orice mijloace, la ura sau discriminare împotriva unei categorii de persoane. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.800 la 150.000 lei (potrivit art. 61 din Codul penal).
Se poate observa că noua incriminare tratează distinct instigarea la ura de instigarea la discriminare, fiind suficient pentru existenţa infracţiunii că prin fapta comisă să se instige/incite doar la ura împotriva unei categorii de persoane, chiar dacă prin aceasta nu se realizează, practic, o incitare la discriminare.
De asemenea, se observă că nu există infracţiune dacă incitarea la ură vizează una sau chiar mai multe persoane, ci numai dacă este vizată o categorie de persoane. Dar, această categorie poate fi de orice fel, întrucât legea nu limitează în vreun modl categoriile de persoane protejate prin această incriminare. E suficient că se incită la ură împotriva unei categorii de persoane, indiferent care ar fi ea.
Pentru declanşarea anchetei penale în legătură cu săvârşirea acestei infracţiuni nu este obligatorie formularea unei sesizări (plângere, denunţ) din partea unei persoane, întrucât parchetul/poliţia se poate sesiza din oficiu. Desigur, această nu înseamnă că o persoană nu poate adresa o sesizare şi în acest caz.
Potrivit art. 289 – 290 din Codul de procedura penală (Legea nr. 135/2010), plângerea penală sau denunţul penal trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii/denunţului, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de proba, dacă sunt cunoscute. Plângerea/denunţul trebuie semnate.
