Câteva observaţii despre durata mandatului Preşedintelui României
„Ingineria constituțională” făcută de CCR, ca să-i prelungească mascat mandatul actualului președinte, poate să înceteze azi, când avem deja noul Parlament instalat
Există, în prezent, o dispută în spaţiul public privind condiţiile în care un preşedinte de ţară poate rămâne preşedinte şi după expirarea mandatului de 5 ani.
În discuţie este articolul 83 din Constituţie, care reglementează durata mandatului preşedintelui. Pentru o mai bună înţelegere, vom reda integral acest articol:
ARTICOLUL 83 Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofa.”
Se observă că, potrivit alineatului 3, mandatul preşedintelui poate fi prelungit peste cei 5 ani numai în două situaţii, limitativ prevăzute: în caz de război sau în caz de catastrofă.
Raportat la această prevedere din alineatul 3, pare a fi oarecum neclară prevederea din alineatul 2, care stabileşte că mandatul preşedintelui se exercită până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales.
Întrebarea esenţială este: în alineatul 2 este prevăzut un alt caz, distinct de cele din alineatul 3, de prelungire a mandatului preşedintelui peste durata de 5 ani sau reglementarea de la alineatul 2 se referă exclusiv la o situaţie din cadrul unui mandat de 5 ani şi nu prevede un nou caz de prelungire a mandatului peste 5 ani?
CCR a stabilit, prin hotărârea nr. 32/2024 din 6 decembrie 2024, prin care, cu aceeaşi ocazie, a anulat şi alegerile prezidenţiale din anul 2024, că în alineatul 2 este prevăzut un caz distinct de prelungire peste 5 ani a duratei mandatului preşedintelui.
Cu toată deferenţa, în prezent, nemeritată, ce ar trebui arătată CCR, încercăm să contrazicem punctul de vedere oficial, exprimat de CCR.
Din analiza atentă a conținutului alineatului 2, care prevede că: „Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.”, se observă două lucruri esențiale:
1 Textul constituţional din alineatul 2 nu conţine termenul „prelungire”, ci doar „exercitarea mandatului”. Din asta se trage, în mod logic, concluzia că textul constituţional reglementează o situaţie ce priveşte strict exercitarea mandatului în curs, adică în cursul celor 5 ani, şi nu un caz de prelungire a mandatului peste durata de 5 ani. Dacă dorea să reglementeze un caz de prelungire a mandatului, legiuitorul constituţional, o spunea clar, aşa cum a făcut la alineatul 3, că mandatul preşedintelui se prelungeşte până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. Dar, nu, nu a spus că mandatul se prelungeşte, ci doar că se exercită. Iar exercitarea nu poate exista decât în cadrul duratei mandatului. Când mandatul încetează, de exemplu, prin expirarea termenului de 5 ani, el nu mai poate fi exercitat, deoarece mandatul nu mai există. Şi nu poate fi exercitat ceva ce nu mai există. Pentru a putea fi exercitat şi după 5 ani, mandatul trebuie prelungit, iar condiţiile prelungirii sunt prevăzute în alineatul 3, nu în alineatul 2..
2 De asemenea, textul citat se referă la existenţa unui „Preşedinte nou ales”, tocmai pentru a stabili în mod clar că atunci când există un preşedinte nou ales (alegere care se face, potrivit reglementărilor constituţionale, până la expirarea mandatului preşedintelui în funcţie) mandatul preşedintelui în funcţie nu încetează în momentul alegerii noului preşedinte, ci mai târziu, adică în momentul în care noul preşedinte depune jurământul.
Deci, în situația în care nu există un preşedinte nou ales, textul alineatului 2 nu se poate aplica, lipsind premiza esenţială pentru aplicare acestui text, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales, la data invocării şi aplicării alineatului 2 din art. 83 din Constituţie.
În cazul în care mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră mai înainte de a fi ales un nou preşedinte (cum este cazul de la noi, în această perioadă), textul alineatului 2 nu este aplicabil, deoarece lipseşte, după cum am arătat mai sus, premisa esenţială pentru aplicarea lui, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales. Neexistând un preşedinte nou ales, nu se poate pune problema exercitării mandatului preşedintelui în funcţie şi după ce expiră termenul maxim de 5 ani, până când, într-un viitor incert, se va alege un nou preşedinte, care va depune, la un moment dat, jurământul. Această „inginerie constituțională” reprezintă o prelungire mascată de mandat, cu încălcarea condiţiilor constituționale pentru prelungirea mandatului prezidențial (condiții prevăzute în art. 83 alineatul 3 din Constituție).
Deci, dacă mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră până la alegerea unui nou preşedinte, soluţia constituţională, în opinia noastră, este de declarare a vacanţei funcţiei de preşedinte şi de aplicare a dispoziţiilor articolelor 97-98 din Constituţie, potrivit cărora dacă funcţia de preşedinte devine vacantă, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
Singura posibilitate constituţională de prelungire a mandatului preşedintelui în funcţie peste limita de 5 ani este prin adoptarea unei legi organice în Parlament (nu prin hotărâre CCR, care nu e lege organică) şi numai în caz de război sau catastrofă. Ştim că suntem tentaţi să asimilăm termenul de „catastrofă” cu o anume persoană, din capul satului, dar înţelesul constituţional actual al termenului este altul. Desigur, înţelesul termenului ar putea fi îmbogăţit cu noi semnificaţii, ţinând cont de experienţa prezentului.
Facem precizarea de final că exprimarea unor opinii contrare celor, uneori siderante, exprimate de CCR nu înseamnă periclitarea ordinii constituţionale. E nevoie, totuşi, de mai mult calm şi luciditate în acţiunile instituţiilor de forţă.